ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1773/2008

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 125 din 12 martie 2007, Tribunalul Vaslui a condamnat pe fiecare din inculpații: C.V. și T.C.E. pentru săvârșirea a câte unei infracțiuni de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedepse de câte 7 (șapte) ani închisoare si 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Pe perioada prev. de art. 71 C. pen. a interzis ambilor inculpați drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. A mai condamnat pe inculpatul C.S. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 37 lit. a) C. pen. la pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 61 C. pen. a revocat liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 655 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1763 din 27 iunie 2001 a Judecătoriei Galați și a contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată în prezent, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa rezultantă de 9 (nouă) ani închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen.

a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. Conform art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive luată împotriva inculpatului iar în baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive începând cu data de 26 mai 2006 la zi. A constatat că în cauză nu există constituire de parte civilă. A obligat pe fiecare din cei trei inculpați la câte 250 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: a). în cursul anului 2004, persoana vătămată U.E. în vârstă de aproximativ 19 ani, care locuia în mun. Galați împreună cu părinții și trei surori, în condițiile în care părinții nu aveau venituri, neavând nici loc de muncă și trăind cu toții din ajutorul social, l-a cunoscut pe inculpatul C.S., prin intermediul unui amic care, la rândul său, fusese coleg de penitenciar cu inculpatul.

Aflând din confesiunile persoanei vătămate că nu are loc de muncă și nici alte surse de venituri, inculpatul i-a propus să meargă cu el în Italia, unde îi va oferi un loc de muncă într-un restaurant ca ospătar sau barman, totodată inculpatul oferindu-se să o ajute pe martoră și cu bani pentru a-și scoate pașaport și a se deplasa în străinătate. Pentru a fi mai convingător, inculpatul i-a spus persoanei vătămate că a mai ajutat și alte fete pe care Ie-a dus în Italia unde au câștigat bani frumoși. În acest mod, inculpatul a racolat-o pe persoana vătămată prin promisiunea unei vieți mai bune, profitând de starea materială precară a acesteia și, deîndată ce martora victimă a acceptat propunerea, inculpatul C.S.

a dus-o și a cazat-o la locuința părinților săi din jud. Galați, după care a început pregătirile pentru plecare, obținând mai întâi pașaportul acesteia. Acolo a cunoscut-o pe inculpata T.C.E. și pe inculpatul C.V. Cu banii proveniți de la inculpatul C.S. și însoțită de acesta, persoana vătămată s-a deplasat la Galați și a obținut pașaportul. La începutul lunii octombrie 2004, inculpatul C.S. a condus-o pe martora victimă din nou la Galați unde a încredințat-o numitului T.T.D. care, cu autoturismul pretins a fi proprietatea lui D.G., a plecat în Italia, cu aceeași mașină călătorind atunci și surorile N.A. și N.I. Bine documentat în materie de astfel de activități, inculpatul C.S. a călătorit separat, astfel că la frontieră nu a fost identificat în aceeași mașină în care se aflau martorele victime.

în Italia, cele trei persoane au fost cazate într-un apartament în localitatea Bergamo și chiar din a doua seară au fost determinate prin felurite amenințări să se prostitueze „la stradă", cea mai mare parte a banilor fiind luați de inculpatul C.S. După câteva zile, persoana vătămată U.E. a fost transferată în orașul Padova cu autoturismul condus de același T.T.D., unde a rămas aproximativ 5 zile și, pentru că nu obținea venituri suficiente din prostituție dar și pentru că erau foarte multe controale, a fost dusă din nou la Bergamo unde s-a stabilit să se prostitueze pentru E.Ș. Din depozițiile acestei persoane vătămate a rezultat că, în perioada cât a fost ea exploatată sexual în Italia, inculpatul C.S.

a adus din țară mai multe fete, respectiv R.M. și G.A.N. din Galați, alte trei fete cunoscute doar după prenume D., V. și N., care se prostituau pentru S.E., fratele lui D.G., precum și surorile N.I. și N.A. După aproximativ 2 luni de când a ajuns în Italia, persoana vătămată U.E. a reușit, cu ajutorul unui client italian, să obțină promisiunea inculpatului că va fi transportată în România, ceea ce s-a și întâmplat la data de 12 ianuarie 2005, când martora a fost adusă înapoi în țară cu mașina aceluiași T.T.D. Nu după multe zile, inculpatul C.S. a sunat-o la telefon pe persoana vătămată și a atenționat-o că s-ar putea să fie chemată la organele de urmărire penală pentru a declara despre cele petrecute în Italia.

După numai două zile, la 4 februarie 2005, persoana vătămată a fost audiată la organele de urmărire penală, povestind întreaga derulare a evenimentelor și pretinzând că se teme de inculpat dar și de alte persoane care au fost implicate în exploatarea ei sexuală în perioada cât a stat în Italia. Aceeași declarație a fost susținută și în declarația dată la procuror de persoana vătămată la data de 7 martie 2005, în prezența apărătorului desemnat din oficiu. Ulterior, în cursul cercetării judecătorești, persoana vătămată U.E. nu a mai putut fi audiată, din cercetările efectuate stabilindu-se că este plecată în străinătate. b). Persoana vătămată A.A. are 25 de ani și locuiește în municipiul Bârlad împreună cu părinții pensionari și încă patru frați.

Dintr-o relație de concubinaj avută cu numitul C.T.L. a rezultat un copil, aflat în întreținerea ei, singurele venituri ale familiei fiind pensiile părinților. În luna octombrie 2004, persoana vătămată a fost invitată împreună cu concubinul ei la aniversarea zilei de naștere a inculpatei T.C.E., al cărui frate era prieten cu concubinul persoanei vătămate. La această aniversare a venit și inculpatul C.V. care, aflând de la persoana vătămată despre starea precară a veniturilor familiei ei, i-a propus să se întâlnească a doua zi pentru a discuta despre posibilitatea de a o ajuta să plece din țară și să câștige bani frumoși în Italia, la un club. Mai mult, inculpatul s-a oferit în discuția purtată a doua zi să ajute persoana vătămată cu bani să-și plătească datoriile pe care le avea în țară, să-și scoată pașaportul și să se deplaseze în Italia, fără a-i spune însă că acolo urma să se prostitueze.

În acest mod, inculpatul C.V. a racolat persoana vătămată A.A., care a acceptat propunerea în principal datorită lipsurilor materiale în care se afla. După ce au depus actele necesare obținerii pașaportului, taxele fiind plătite de inculpatul C.V., persoana vătămată a fost dusă de acesta în mun. Galați, împreună cu numita G.N., ambele fiind cazate într-un apartament din cartierul Micro 17. După trei săptămâni, cele două tinere au fost readuse la Bârlad de inculpatul C.V., A.A. ridicând pașaportul iar G.N. duplicatul de pe certificatul de naștere și depunând documentele pentru obținerea pașaportului. Imediat după aceea, s-au reîntors la Galați unde a mai fost adusă o tânără pe nume D.A.A. La 14 noiembrie 2004, A.A.

a părăsit România fiind transportată cu același autoturism condus de T.T.D., potrivit spuselor inculpatului C.V., urmând să fie așteptate în Italia de fratele său inculpatul C.S., ceea ce s-a și întâmplat. Ajunsă în Italia, persoana vătămată A.A. a fost încunoștințată de inculpatul C.S. că are deja o datorie la el și la V. de 1.200 Euro, reprezentând cheltuielile făcute până atunci pentru ea, C.V. dându-i concubinului persoanei vătămate victime suma de 500 Euro pentru a-și achita datoriile în țară. În aceste condiții, persoana vătămată a fost constrânsă să accepte cererea inculpatului de a se prostitua noaptea, la „stradă", inculpatul C.S. impunându-i ca în fiecare noaptea să câștige 300 Euro, în acea perioadă desfășurând aceeași activitate și surorile N.I.

și A., dar și o altă persoană având prenumele de N. În preajma sărbătorilor Crăciunului anului 2004, inculpatul C.S. a revenit în România, persoanele vătămate rămânând în supravegherea lui S.E. și, la un moment dat, A.A. a telefonat lui C.V., aflat și el în România, spunându-i că a fost maltratată de C.S. și vrea să plece. La jumătatea lunii ianuarie 2005, persoana vătămată A.A. a reușit să revină în România, fiind ajutată de un client cetățean român iar la mijlocul lunii februarie 2005 a fost contactată telefonic de inculpatul C.V., care i-a ceruit să se întâlnească cu ea, la întâlnire venind amândoi frații C. care i-au spus că cineva a sesizat organele de urmărire penală, martora victimă reproșându-le că a venit în țară fără bani, ei datorându-i-se cel puțin 3000 de Euro.

În aceste condiții, inculpații i-au dat persoanei vătămate 800 de Euro, iar la data de 31 martie 2005, când martora victimă a fost audiată de procuror în prezența apărătorului desemnat din oficiu, a declarat că inculpații i-au cerut să nu spună adevărul legat de cele petrecute în Italia pentru că în caz contrar ei îi vor spune concubinului că a fost vândută pentru bani, inculpatul C.S. amenințând-o chiar că, dacă i se va întocmi dosar penal și va citi vreo declarație dată de ea împotriva lor, îi va împușca familia și îi va da foc la casă.

După două luni și jumătate de la această primă declarație, în mod surprinzător, „din proprie inițiativă,, și însoțită de un apărător ales, această persoana vătămată s-a prezentat la procuror și a solicitat să fie reaudiată, revenind asupra declarațiilor inițiale și pretinzând că nu a fost recrutată și constrânsă să practice prostituția în Italia, că toate cele relatate în declarația dată în luna martie 2005 i-au fost impuse de un polițist care a luat-o de dimineață de acasă și a obligat-o să învețe pe de rost și apoi să declare la procuror situația de fapt descrisă anterior.

După ce i s-a adus la cunoștință că i-au fost interceptate și înregistrate convorbirile telefonice de la telefonul său mobil, persoana vătămată a continuat să-și mențină aceleași declarații fără alte explicații, iar instanța, făcând o analiză critică a ultimelor declarații, Ie-a înlăturat ca fiind vădit nesincere, conduita adoptată de martoră fiind fără îndoială consecința influențelor exercitate de inculpați ori de o altă persoană din anturajul acestora. c) Persoana vătămată L.N. locuiește în mun. Bârlad împreună cu mama și alți trei frați și, pentru că părinții sunt despărțiți de mai multă vreme, singura care obținea venituri era mama având un salariu de 350 lei lunar. În vara anului 2004, în timp ce se afla împreună cu sora ei, M.S.

într-un bar din Bârlad, amândouă au fost acostate de inculpata T.C.E. care Ie-a invitat a doua zi la o petrecere acasă la ea și când s-au întâlnit inculpata, profitând de situația lor materială precară, aceasta Ie-a recrutat în vederea deplasării lor în străinătate unde să lucreze într-un bar, vorbindu-le inclusiv despre posibilitatea de a întreține relații sexuale cu diferite persoane, de pe urma cărora să câștige sume importante de bani. Inculpata a oferit celor două surori sume de bani pentru a-și obține pașapoartele și pentru a se deplasa în Olanda, promițându-le totodată și bani pentru cazare și masă care să-i fie restituiți după ce acestea vor începe să câștige. Persoana vătămată L.M.S.

nu a dat curs ofertei inculpatei, dar sora ei N. a acceptat propunerea inculpatei și i-a dat datele de stare civilă, urmând ca prietenul inculpatei din Olanda să-i trimită invitație. Totodată, inculpata s-a deplasat împreună cu persoana vătămată la Poliția Bârlad unde a completat cererea pentru eliberarea pașaportului și a plătit taxele necesare pentru eliberarea pașaportului acesteia. În perioada următoare, martora victimă a fost cazată în apartamentul inculpatei, după care au mers împreună în mun. lași unde martora victimă a întreținut raporturi sexuale cu diferiți clienți într-un hotel contra unor sume de bani. În apartamentul inculpatei, persoana vătămată i-a cunoscut și pe coinculpații C.S.

și C.V. care, aflând că vrea să plece împreună cu T.C. în Olanda, au convins-o să renunțe și să meargă cu ei în Italia. Persoana vătămată L.N. a acceptat propunerea celor doi inculpați și a plecat cu ei la Liești, jud. Galați unde a cunoscut-o pe numita D.A.A. pe care V. o adusese de la Odobești, jud. Vrancea. În luna decembrie 2004, L.N. a obținut pașaportul, iar la data de 14 ianuarie 2005 a fost trimisă de inculpatul C.V. spre Italia, împreună cu D.A.A., cu autoturismul condus de T.T.D., plata transportului fiind făcută de C.V., însă la punctul de frontieră Nădlac a fost oprită și preluată de o escortă a I.P.J. Vaslui. Cealaltă persoană vătămată și-a continuat drumul, L.N. susținând că din povestirile acesteia a aflat că mai fusese în Italia unde obținuse bani din practicarea prostituției, fiind dusă acolo de inculpatul C.V.

Din depozițiile persoanelor vătămate menționate mai sus, ca și din convorbirile telefonice interceptate, a rezultat că activitatea infracțională a inculpaților a fost mult mai amplă, neputând fi însă dovedită în mod neîndoielnic și recrutarea altor persoane tocmai datorită faptului că, în principal, acțiunea infracțională a inculpaților s-a desfășurat în afara granițelor țării. Cu excepția inculpatei T.C.E., care în cursul urmăririi penale fiind audiată de procuror a recunoscut, cel puțin parțial, săvârșirea faptelor, ceilalți doi inculpați au negat în mod constant comiterea vreunei fapte de natură penală. În cursul cercetării judecătorești, nici inculpatul C.S. și nici T.C.E. nu au recunoscut săvârșirea vreuneia din faptele reținute în sarcina lor prin rechizitor, iar la scurtă vreme, după ce a fost audiată, inculpata Ț. a dispărut fără a se ști unde anume se află.

Inculpatul C.V. nu a putut fi audiat decât în cursul urmăririi penale când a negat săvârșirea vreunei fapte, ulterior acesta dispărând din țară fără a mai putea fi prins până în prezent. Și inculpatul C.S., audiat în cursul urmăririi penale a negat săvârșirea faptelor iar ulterior a fugit din țară, fiind descoperit abia în cursul cercetării judecătorești și arestat preventiv la 26 mai 2006. În cursul cercetării judecătorești o parte din martorele care au fost audiate în cursul urmăririi penale și-au schimbat declarațiile inițiale, explicabil doar prin influențarea lor de către persoane interesate. Oricum, aceste declarații s-a impus a fi înlăturate ca nesincere, martorele neputând să dea explicații logice și credibile cu privire la schimbarea conduitei lor.

În drept, faptele celor trei inculpați întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatului C.S. fiindu-i aplicabile și dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen. B. în termen legal, hotărârea astfel pronunțată a fost apelată de către inculpații C.V., C.S. și T.C., fiind criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte: 1) actul de sesizare al instanței, respectiv rechizitoriul, este lovit de nulitate absolută. Astfel, în privința inculpatului C.S., deși procurorul a efectuat acte de urmărire penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 din Legea 678/2001, constând în aceea că singur sau împreună cu inculpata T.C.

a recrutat fete în vederea traficării lor în străinătate, în rechizitoriu se reține o altă faptă, respectiv „fapta inculpatului C.S. de a recruta și trafica ...", pentru care procurorul nu a efectuat nici un act material. Având în vedere conținutul complex al acestei infracțiuni, procurorul trebuia să efectueze acte de urmărire penală și cu privire la celălalt aspect reținut în rechizitoriu și, cu atât mai mult, să prezinte inculpatului materialul de urmărire penală, conform noii încadrări reținute. Neprocedând în acest mod, actul de sesizare este lovit de nulitate absolută, astfel că se impune restituirea cauzei la procuror pentru a se stabili care sunt actele materiale pentru care acesta trebuie trimis în judecată; 2) hotărârea instanței de fond este lovită de nulitate absolută, fiind total nemotivată.

Un prim aspect în acest sens îl constituie faptul că, deși în concluziile pe fondul cauzei inculpatul C.S. a solicitat schimbarea încadrării juridice, instanța nu s-a pronunțat expres în acest sens. Faptul că hotărârea instanței de fond este nemotivată, redând întocmai rechizitoriul, rezultă din aceea că instanța reține că persoanele vătămate și-au schimbat declarațiile în fața instanței, însă martora N.A. nici nu a fost audiată în cursul urmăririi penale, astfel că nu avea ce declarație să își schimbe, câtă vreme cea dată în fata instanței de fond a fost singura declarație; 3) nu există nici o probă la dosar care să susțină vinovăția inculpatului C.S. în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel, în sarcina inculpatului C.S. se reține traficarea (racolarea a 4 persoane vătămate A.N., N.I., A.A. și U.E.). Dintre acestea, singura care declară că a practicat prostituția pentru inculpatul C.S. este U.E., susțineri care nu au fost confirmate însă de alte probe, nedovedindu-se dacă cele susținute de această martoră sunt reale. Celelalte victime sunt constante în declarațiile făcute, în sensul că nu au fost traficate de inculpat, muncind legal în străinătate. În consecință, inculpatul C.S. a solicitat schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării alin. (2) lit. a) al art. 12. din Legea nr. 678/2001 și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea sa pentru această faptă.

Inculpatul C.V. a invocat, în principal, următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie: a) urmărirea penală efectuată față de el este nelegală, astfel că se impunea restituirea cauzei la Parchet, întrucât au fost încălcate dispozițiile legale referitoare la competența după materie. Astfel, deși față de inculpatul C.V. urmărirea penală a fost începută la 20 ianuarie 2005, la data de 29 iunie 2004 lucrătorul de poliție B.C., care nu fusese desemnat de procuror a efectua acte de urmărire penală, efectuează o recunoaștere după fotografii a inculpaților, de către numita L.M.S., încheind un proces verbal în acest sens. De asemenea, tot anterior delegării de către procuror, lucrătorul de poliție procedează la audierea martorei L.M.

Ori, având în vedere dispozițiile Legii 678/2000, toate actele întocmite înaintea delegării și care nu au fost refăcute ulterior, sunt lovite de nulitate absolută. Și aceasta cu atât mai mult cu cât acest proces-verbal de recunoaștere din grup constituie punctul de plecare în ceea ce privește urmărirea penală față de inculpatul C.V. b) inculpatului i s-a încălcat dreptul la apărare în cursul urmăririi penale, motiv care impune restituirea cauzei la parchet. Deși inculpatul a fost asistat de avocat, acesta a fost același și inculpatul C.S., în condițiile în care cei doi inculpați aveau interese contrare. în aceste condiții, s-au încălcat prevederile constituționale cât și cele procedurale, întrucât este vorba de lipsa unei apărări efective, impunându-se restituirea cauzei la parchet; c) nu există nici o probă care să îl incrimineze pe inculpatul C.V.

de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată. Astfel, cele două persoane vătămate reținute în sarcina inculpatului, respectiv L.N. și A.A. au declarat în fața instanței, unde nu există riscul vreunei influențări sau intimidări din partea organelor judiciare, ceea ce nu caracterizează și faza urmăririi penale, că nu au fost traficate, fiind amenințate de procuror să declare în sensul făcut în cursul cercetărilor. În consecință s-a solicitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achitarea inculpatului C.V. În apelul formulat, inculpata T.C. invocă următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie. a) instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor actelor materiale reținute în sarcina inculpatei și în contradictoriu cu toate părțile vătămate, aspect ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare.

Astfel, în actul de sesizare se rețin în sarcina inculpatei T.C.E. un număr de 4 persoane vătămate: A.A., L.M.S., L.N. și V.G.R. Cu privire la aceasta din urmă, deși se reține că inculpata ar fi traficat-o, instanța de fond nu face vreo referire nici în sensul condamnării, nici în sensul achitării. În consecință, pentru evitarea unei acțiuni civile, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare. b) contrarietatea dintre considerentele hotărârii și dispozitivului acesteia, aspect de natură să determine trimiterea cauzei spre rejudecare. Astfel, deși în motivarea hotărârii instanța nu reține nici o înțelegere sau colaborare a inculpatei cu ceilalți coinculpati, nu se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei în acest sens, deși această cerere a fost pusă în discuția părților.

De asemenea, instanța nu s-a pronunțat nici în ceea ce privește solicitarea de a se reține concursul de infracțiuni și nu forma continuată a infracțiunii. Cu privire la acest aspect, instanța motivează că se impune reținerea agravantei prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât există mai mulți subiecți activi și pasivi. c) nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 din Legea 678/2000, astfel că, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. se impune achitarea inculpatei. Se reține ca modalitate de trafic în sarcina inculpatei, recrutarea în scopul traficării profitând de starea materială precară a părților vătămate. însă recrutarea nu se regăsește în art. 12 alin. (1) din Legea 678/2000 ca modalitate de săvârșire a infracțiunii, unde sunt prevăzute constrângerea, frauda părții vătămate.

Ori, câtă vreme victimele erau majore nu se poate reține că inculpata Ie-a constrâns în vreun fel. Recrutarea a fost definită de practică, în lipsa unei definiții în legea specială, ca un proces complex ce constă în identificarea, selectarea, constrângerea victimelor, care presupune stăruință din partea infractorului. Din probele administrate nu rezultă că inculpata a constrâns sau determinat părțile vătămate să practice prostituția. d) ca subsidiar, se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicare până la limita permisă pentru aplicarea suspendării condiționate ca modalitate de executare. Astfel, atât persoana inculpatei cât și cauza dedusă judecății oferă vocație deplină în acest sens inculpatei.

Împotriva hotărârii menționare, a formulat apel și persoana interesată, av. B.M. și care vizează, în fapt, încheierea de ședință din 7 martie 2007, prin care solicită exonerarea de la plata amenzii, redusă la 15 mii lei prin încheierea menționată, ce i-a fost aplicată prin încheierea de ședință din 10 ianuarie 2007. Motivează apelantul că, deși a justificat lipsa la termenul din 10 ianuarie 2007, prin aceea că în ziua anterioară termenului a fost prezent la Înalta Curte de Casație și Justiție și datorită oboselii nu a fost în măsură să ajungă la termenul din 10 ianuarie 2007, instanța a dispus totuși amendarea sa cu suma de 30 mii lei. Ulterior, deși a solicitat exonerarea, instanța doar a redus cuantumul amenzii aplicate inițial la 15 mii.

lei, deși cauza nu a fost amânată din lipsa sa. Prin decizia penală nr. 186 din 8 noiembrie 2007 a Curții de Apel lași, secția penală, s-au admis apelurile formulate de inculpații T.C.E., C.V. și C.S. împotriva sentinței penale nr. 125 din 12 martie 2007 a Tribunalului Vaslui, care a fost desființată, în parte, în latura penală și, rejudecând cauza, au fost reduse pedepsele principale aplicate inculpaților T.C.E. și C.V. de la câte 7 ani închisoare la 5 (cinci) ani închisoare fiecare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), și b) C. pen.

aplicată inculpatului C.S. în pedepsele componente, s-a redus pedeapsa principală, de la 9 ani închisoare la 7 (șapte) ani închisoare, aplicată inculpatului C.S. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 61 C. pen. s-a revocat liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 655 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1763 din 27 iunie 2001 a Judecătoriei Galați, pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, în final urmând să execute o pedeapsă de 7 (șapte) ani închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului C.S., iar în temeiul art. 381 C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive și după data de 12 martie 2007 la zi. Totodată, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de avocat B.M. împotriva încheierii de ședință din 7 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr. 361/89/2006. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că pentru infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză, legea specială de incriminare prevede că urmărirea penală se efectuează de către procuror. Modul în care procurorul desfășoară urmărirea penală este reglementat însă de dispozițiile legii procesual penale, care conferă procurorului posibilitatea de a delega, în vederea efectuării unor acte de urmărire penală, organele de cercetare.

Mai mult, dispozițiile art. 224 C. proc. pen. prevăd posibilitatea ca organul de urmărire penală, în vederea începerii urmăririi penale, să efectueze acte premergătoare. Astfel, actele premergătoare sau investigațiile prealabile, cum au fost denumite în literatura de specialitate, au menirea fie de a completa informațiile pe care organele de urmărire penală le au cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, fie numai să verifice aceste informații spre a se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi penale. Așadar, în cadrul actelor premergătoare urmăririi penale se poate desfășura un fascicul de activități care, prin funcționalitatea și finalitatea lor, urmăresc realizarea unor obiective bine precizate în dispozițiile legale.

Astfel, în cadrul actelor premergătoare pot fi efectuate verificări, pot fi ascultate anumite persoane (deci, cu atât mai mult părțile vătămate), pot fi făcute chiar percheziții, cercetări la fața locului sau investigații. Or, față de cele expuse, rezultă cu prisosință că actele întocmite de organul de cercetare penală și contestate de către inculpatul C.V., respectiv procedura recunoașterii din grup după fotografii și audierea părții vătămate L.M.S., se înscriu în fascicolul de activități permise a se efectua în cadrul actelor premergătoare și pentru care nu este necesară o delegare specială în acest sens, în ceea ce privește organul de cercetare penală.

Că este așa și că actele întreprinse în etapa premergătoare au urmărit realizarea finalității acestora, de a completa informațiile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, o confirmă chiar dispoziția procurorului de începere a urmăririi penale față de inculpații apelanți și de delegare a organelor de cercetare penală (nominalizați în ordonanța respectivă) de a efectua acte de urmărire penală. Mai mult, practica judiciară a statuat că, în cazurile urgente sau în situații justificate, actele întocmite de organul de cercetare, chiar necompetent, sunt pe deplin valabile și rămân câștigate cauzei. În altă ordine de idei, s-a reținut că nu s-a făcut dovada unei vătămări a intereselor legitime ale inculpatului C.V., prin efectuarea actelor de către organul de cercetare în maniera contestată.

În consecință, faptul că s-a procedat la efectuarea unor activități specifice în cadrul actelor premergătoare, anterior emiterii rezoluției de delegare, nu este de natură să atragă nulitatea acestora (și cu atât mai puțin a rechizitorului sau a hotărârii instanței de fond) în condițiile în care, pe de o parte, acest aspect este reglementat de legea procesual penală, iar pe de altă parte, nu s-a adus atingere intereselor legitime ale inculpatului C.V. Pentru dispozițiile art. 171 C. proc. pen. „inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale..., iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoștință acest drept" inculpații C.V. și C.S. au uzat de acest drept, având apărător ales în tot cursul urmăririi penale, în persoana aceluiași avocat.

Câtă vreme în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 171 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd situațiile în care asistența juridică este obligatorie în cursul urmăririi penale, procurorul nu avea obligația să desemneze apărător pentru unul sau altul dintre inculpați, cu atât mai mult cu cât nu s-a apreciat că, în cauză, ar exista interese între cei doi inculpați. în situația în care ar fi apreciat existența acestui incident, apărătorului ales îi revenea obligația de a face demersurile necesare. Dimpotrivă, instanța de control judiciar a apreciat că s-a dat eficiență maximă în vederea asigurării unui drept efectiv la apărare al inculpaților, (dispoziții legale) procurorul încunoștiințând și solicitând prezența apărătorului ales al acestora la îndeplinirea fiecărui act de urmărire care îi privea pe inculpați.

în aceste condiții, nu se poate invoca încălcarea dreptului la apărare, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada unei vătămări în ceea ce privește pe inculpatul C.V. Sub un alt aspect, s-a reținut că, conținutul constitutiv al infracțiunii desemnează totalitatea condițiilor prevăzute în norma de incriminare cu privire la actul de conduită interzis, pe care le îndeplinește făptuitorul ori devin relevante prin săvârșirea acțiunii sau inacțiunii de către acesta. Elementul material al laturii obiective, actul de conduită interzis prin norma de incriminare - poate apare în conținutul infracțiunii într-o variantă unică, când constă fie într-o acțiune, fie într-o inacțiune, sau în mai multe variante alternative, când constă din mai multe acțiuni ori inacțiuni, astfel că realizarea acestuia, a consimțământului infracțiunii, într-una ori mai multe variante, nu este de natură să schimbe unicitatea infracțiunii.

Infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001 este prin excelență, o infracțiune cu modalități alternative de realizare a elementului material, constând în „recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă și înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de posibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acesteia". Cum modalitățile alternative de realizare a infracțiunii de trafic de persoane se referă atât la conținutul concret al acțiunii de traficare, respectiv, prin recrutarea, cazarea, transportarea etc. cât și la acțiunile prin care se realizează aceasta, respectiv prin amenințare, constrângere, violențe etc, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 334 sau ale art. 238 C. proc.

pen., întrucât reținerea uneia sau alteia dintre modalitățile alternative prin care se realizează conținutul obiectiv al infracțiunii de trafic nu conduce la schimbarea încadrării juridice a faptei, operațiune ce implică stabilirea textului din legea specială care prevede și sancționează fapta socialmente periculoasă, nefiind vorba de o nouă incriminare. În acest context, rezultă, pe cale de consecință, că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 253 C. proc. pen., referitoare la prezentarea din nou a materialului de urmărire penală, obligație care revine procurorului, potrivit textului menționat, numai în situația în care a efectuat noi acte de cercetare penală sau dacă se constată că trebuie să fie schimbată încadrarea juridică a faptei.

Or, așa cum s-a arătat, reținerea uneia sau alteia dintre modalitățile alternativei de realizare a conținutului infracțiunii de trafic de persoane nu conduce la încadrarea faptei în texte de lege diferite, art. 12 din Legea 678/2001 fiind norma cadru de incriminare a traficului de persoane, indiferent de modalitatea de realizare. Pe de altă parte, susținerile inculpatului-apelant sunt infirmate de chiar actul contestat, câtă vreme în rezoluția procurorului de începere a urmăririi penale din 29 ianuarie 2005 se precizează că acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fără a fi descrisă situația de fapt, aceasta fiind expusă în rechizitoriu.

În consecință, inculpatul apelant C.S. (ca, de altfel și ceilalți inculpați), fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, indiferent de modalitățile alternative de realizare, cunoscând învinuirea ce i se aduce, în ceea ce privește conținutul legal al acesteia, și-a putut face apărările cuvenite, exercitându-și în mod efectiv și complet dreptul la apărare sub acest aspect. În plus, s-a subliniat faptul că sesizarea instanței se face in rem , cu privire la faptele și persoanele menționate în rechizitoriu, atât cele prevăzute expres în dispozitivul acestuia, cât și cu privire la faptele care au fost precis determinate în partea expozitivă, astfel că solicitarea inculpatului-apelant C.S.

privind restituirea cauzei la procuror în vederea stabilirii actelor materiale pentru care acesta trebuie trimis în judecată, nu poate fi primită, fiind nefondată. În ceea ce privește critica invocată de inculpata T.C., privind lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, s-a reținut că elementul material al infracțiunii de trafic de persoane, în forma de bază, prevederile de la pct. 2 al art. 12 din legea specială, vizând modalitățile agravante ale acestei infracțiuni, se realizează printr-una sau mai multe dintre acțiunile prevăzute ca modalități alternative în norma incriminatoare, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea, găzduirea sau primirea unei persoane, acțiuni care trebuie să fie efectuate în scopul exploatării victimei.

Recrutarea, ca modalitate alternativă prin care are loc traficarea, constă în atragerea victimei spre a fi exploatată în vederea obținerii de profit. Or, modul de acțiune al inculpatei, constând în abordarea victimelor în diverse localuri, fără a avea anterior relații de prietenie sau amiciție cu acestea și de a le propune să meargă în străinătate pentru a munci, precizându-le că este posibil să întrețină și relații sexuale pentru obținerea de bani, oferindu-le ajutor, inclusiv material, în acest scop se circumscrie cu prisosință în conținutul noțiunii de „recrutare" în accepțiunea textului de lege. Totodată, s-a arătat că însăși activitatea desfășurată de către inculpată vine în sprijinul argumentației invocate, în sensul că acțiunea de recrutare implică un proces complex, câtă vreme demersurile și eforturile întreprinse de aceasta nu au avut finalitatea urmărită față de victima L.S., care a refuzat, în mod constant, să dea curs ofertelor făcute de către inculpată.

Dar, chiar și în acest context, activitatea desfășurată de către inculpata Ț. se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane, câtă vreme chiar dacă acțiunile care compun elementul material al laturii obiective au ca finalitate subiectivă scopul exploatării persoanei, scop care trebuie să existe în momentul săvârșirii faptei, acesta nu trebuie să și fie efectiv realizat. A mai reținut că instanța de fond, în expunerea argumentelor faptice și juridice ce au condus la pronunțarea soluției criticate, a făcut o descriere amănunțită atât a situației de fapt cât și a temeiurilor de drept pe baza cărora și-a formulat convingerea cu privire la cauza dedusă judecății precum și a probelor care au fundamentat-o, respectând întocmai dispozițiile art. 356 C. proc.

pen., care prevăd mențiunile obligatorii pe care trebuie să le conțină considerentele hotărârii. Astfel, instanța de fond a făcut o descriere detaliată a situației de fapt, expunând pe larg activitatea infracțională desfășurată de inculpați cât și a mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât și nemijlocit în fața instanței și care au confirmat pe deplin situația de fapt expusă în considerentele rechizitoriului (aspect ce justifică similitudinea dintre cele două expuneri), fără a se limita însă, la o simplă reluare a acestuia. To todată, instanța s-a conformat dispozițiilor art. 356 C. proc. pen. atât în ceea ce privește analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea cauzei sub toate aspectele, cât și a celor care au fost înlăturate, procedând la identificarea acestora, fără ca în expunere să redea conținutul declarațiilor pe care și-a fundamentat soluția, aspect ce nu este impus de dispozițiile suscitate.

Dispozițiile art. 334 C. proc. pen. prevăd procedura pe care instanța de judecată trebuie să o aplice în cazul schimbării încadrării juridice a faptei. Astfel, în vederea respectării garanțiilor procesuale, instanța este obligată să pună în discuție noua încadrare juridică și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau, eventual, amânarea judecății pentru a-și pregăti apărarea. Nici o dispoziție legală nu prevede obligația instanței de a se pronunța expres asupra cererii privind schimbarea încadrării juridice, iar condamnarea inculpatului pentru încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare a instanței, constituie, în fapt, o pronunțare tacită și implicită asupra cererii de schimbare a încadrării juridice.

Instanța de fond și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de textul de lege menționat, motivând implicit, prin hotărârea de condamnare, și respingerea solicitării de schimbare a încadrării juridice. De altfel, în acest sens a procedat și instanța de apel care, punând în discuția contradictorie a părților solicitarea acestora referitoare la schimbarea încadrării juridice, s-a pronunțat, implicit, prin menținerea încadrării juridice dată faptelor asupra solicitării formulate. Cu privire la acest aspect, s-a precizat că, în cazul modalităților prin care se realizează elementul material al infracțiunii de trafic de persoane, făptuitorul poate efectua, în temeiul aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte de recrutare, transferare, cazare etc, situație în care infracțiunea dobândește o formă continuată, în sensul dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.

și care se epuizează în momentul săvârșirii ultimului act în realizarea acestei rezoluții sau în momentul descoperirii infracțiunii. Aceasta întrucât caracterul continuat al infracțiunii vizează rezoluția infracțională unică în a cărei realizare inculpatul acționează repetat, săvârșind de fiecare dată o infracțiune cu același conținut, în vederea amplificării rezultatului urmărit prin săvârșirea respectivei infracțiuni (în speță, obținerea unei sume cât mai mare de bani). Pentru existența infracțiunii unice continuate nu interesează numărul părților vătămate, ci rezoluția unică și conținutul actelor materiale. Pe cale de consecință, a fost considerat neîntemeiat și motivul de apel privind contrarietatea dintre considerentele hotărârii și dispozitivul acesteia, câtă vreme situația de fapt reținută de instanță se reflectă întocmai în hotărârea pronunțată.

În ceea ce privește activitatea efectivă de traficare a persoanelor de sex feminin, rezultă, din analiza coroborată a materialului probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât și, nemijlocit, în fața instanței, că, în mod judicios și argumentat, instanța de fond a stabilit vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată. Potrivit dispozițiilor art. 63 C. pen., aprecierea fiecărei probe se face de către instanța de judecată potrivit convingerii sale, în urma și pe baza examinării tuturor probelor administrate în întregul lor, fiind inadmisibilă desființarea acestora din context și preluarea unor fracțiuni dintre probă sau mijloc de probă.

Dispozițiile legale menționate consacră un alt principiu de data aceasta în materia aprecierii probelor, potrivit căruia probele nu au valoare mai dinainte stabilită, neexistând nici un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale inculpaților sau ale martorilor, instanța putând să aprecieze că numai una dintre acestea este expresia adevărului, având obligația de a le înlătura motivat pe celelalte. Raportând aspectele de drept la actele și lucrările dosarului precum și la hotărârea criticată, rezultă că instanța de fond a aplicat întocmai principiile enunțate, reținând motivat acele declarații și probe care se coroborează unele cu altele.

Așa fiind, reținerea de către instanță a declarațiilor martorilor victime date în cursul urmăririi penale ca fiind cele care exprimă adevărul, este atât legală cât și justificată, având în vedere, pe de o parte, faptul că aceste declarații au fost făcute înainte ca victimele să ia legătura cu inculpații cu privire la procedura judiciară ce se desfășoară împotriva lor iar, pe de altă parte, că la audierea în cursul urmăririi penale martorele au fost asistate de către apărător. Referitor la acțiunile întreprinse de către inculpați în realizarea traficului de persoane, respectiv de racolare, cazare, transport există atât declarațiile date de persoanele vătămate în cursul urmăririi penale, care se completează reciproc, descriind fiecare în parte contribuția inculpaților în acțiunile de traficare la care au fost supuse, cât și celelalte probe administrate, respectiv declarațiile martorilor (G.A., C.P., T.T.

etc), procese-verbale de confruntare, procese-verbale intrări/ieșiri din țară, transcrierea convorbirilor telefonice ale inculpaților etc. Relevante în acest sens, deși nu în mod singular, sunt declarațiile martorelor G.A. (fila 58 - 59 dosar urmărire penală, menținută întocmai și în fața instanței - fila 141 dosar fond) și L.M.S. (fila 42 - 44 dosar urmărire penală, de asemenea, declarație menținută întocmai în fața instanței de fond - fila 374 dosar fond), care plasează prezența împreună a inculpaților, însoțiți fie de victima L.N., fie de altele dintre victime, confirmând, totodată, atât activitatea de recrutare a inculpatei Ț. (activitate desfășurată în prezența și față de L.S.), cât și cea de cazare și traficare efectivă.

Și declarația victimei A.A. (fila 33 - 34 dosar urmărire penală) care, deși revine asupra celor declarate în fața instanței (fila 372 dosar fond) menține constant unele aspecte referitoare la împrejurările în care l-a cunoscut pe inculpatul C.V. (respectiv la o petrecere organizată în locuința inculpatei Ț.) și la faptul că a doua zi după ce l-a cunoscut i-a plătit datoriile și a împrumutat-o cu o sumă de bani, aspect ce este de natură să ridice unele îndoieli asupra bunelor intenții ale inculpatului, fiind aproape imposibil ca o persoană pe care ai cunoscut-o de o zi să îți ofere împrumut o sumă apreciabilă de bani, doar cu scopul de a te ajuta.

De asemenea, s-a menționat că, deși o parte dintre victime nu se cunoșteau între ele anterior faptelor, acestea descriu în mod amănunțit modul în care au fost cazate de către inculpații C. fie la domiciliul lor din localitatea Liești, fie în diverse locații din municipiul Galați, costurile de întreținere, în perioadele respective, fiind suportate de către aceștia. Scopul infracțiunii de trafic de persoane, respectiv exploatarea persoanei traficate în vederea deținerii de venituri, prezintă, de asemenea, modalități alternative de realizare. Astfel, potrivit art. 12 pct. 2 din Legea nr. 678/2001, exploatarea unei persoane poate consta, printre altele, în obligația la practicarea prostituției.

Or și sub acest aspect declarațiile victimelor și ale martorilor sunt convergente, rezultând fie expres din atitudinea inculpaților (ca în cazul inculpatei Ț., care Ie-a prezentat victimelor posibilitatea de a se prostitua), fie implicit prin forțarea la practicarea prostituției odată ajunse în țara de destinație (având în acest sens declarațiile persoanei vătămate U.E., potrivit cărora „abia când au ajuns în Italia mi-au răspuns că urmează să mă prostituez" - fila 18 dosar urmărire penală, declarația victimei L.N. „mi s-a spus că mă voi prostitua, dar urma să-mi ia 50% din câștig, așa că am plecat cu inculpatul C.V… " - fila 39 - 41 dosar urmărire penală, declarația martorelor L.S. și G.A.

etc). Fără a relua în integralitatea lor și în mod exhausiv probele pe care instanța de fond și-a întemeiat hotărârea pronunțată, instanța de apel și-a însușit motivele ce au stat la baza soluției adoptate de prima instanță iar cu privire la criticile analizate anterior a apreciat că probatoriul administrat în cauză este suficient de concludent sub aspectul activității de trafic de persoane, prin acțiunile specifice întreprinse de către inculpați (recrutare, cazare, transport etc) cât și sub aspectul colaborării dintre aceștia.

Din cele prezentate este neîndoielnic că susținerile inculpaților în motivele de apel privind inexistența faptelor sau, cel puțin lipsa elementelor constitutive ale acestora, întrucât exista consimțământul victimelor pe de o parte iar, pe de altă parte, lipsește scopul infracțiunii, sunt lipsite de fundament, neavând corespondent nici în probatoriul administrat, care confirmă cu certitudine vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, și nici în norma de incriminare, care nu condiționează existența infracțiunii de realizarea scopului și nici de existența sau nu a consimțământului victimei. În ceea ce o privește pe inculpata T.C., prin rechizitoriul procurorului s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane față de victimele L.N., L.S.M.

și V.G.R. Cu privire la această din urmă victimă, instanța de fond nu face, într-adevăr, nici o referire atât în considerente cât și în dispozitiv. îndreptarea acestei erori ar presupune o soluție de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanțe, în ceea ce o privește pe inculpată, însă, având în vedere că instanța a fost sesizată cu apelul inculpatei și întrucât nu se poate anticipa soluția ce ar urma să fie pronunțată de către instanța de fond (o soluție de condamnare atrăgând agravarea situației în propria cale de atac), instanța de apel a arătat că nu poate proceda la îndreptarea acestei omisiuni, întrucât s-ar aduce atingere principiului reglementat de dispozițiile art. 372 C. proc.

pen., o astfel de soluție fiind, de altfel, în avantajul inculpatei. Sub aspectul individualizării pedepselor, s-a reținut însă că instanța de fond a ignorat criteriile obligatorii de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., referitoare la modalitatea de comitere a faptelor, la valorile sociale lezate prin activitatea ilicită, la gradul de pericol social concret al acestora, la persoana fiecăruia dintre inculpați, precum și la toate circumstanțele reale și personale de natură să califice sau să atenueze răspunderea personală, neevidențiind nici în ceea ce privește persoana inculpaților, nici în ceea ce privește modalitatea concretă de comitere a faptelor, o periculozitate aparte care să justifice agravarea răspunderii penale și care să reclame aplicarea pedepselor în cuantumul stabilit de instanța fondului.

Raportat acestor considerente, instanța de apel a apreciat că, în cauză, sunt temeiuri care să justifice modificarea pedepselor, în sensul reducerii acestora spre limita minimă a normei de incriminare, sens în care a și procedat. C. împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs toți cei trei inculpați, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. în motivarea recursurilor au fost reiterate criticile din apel privind greșita condamnare a inculpaților deși nu existe dovezi în sensul existenței faptei de trafic de persoane; nepronunțarea asupra unor probe administrate sau cereri esențiale, precum și asupra cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei; nerespectarea dreptului la apărare; nulitatea sesizării întrucât actele de urmărire au fost efectuate de poliția judiciară, deși urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror.

Totodată, inculpații, astfel cum este reținut detaliat în practicaua prezentei decizii, au arătat că hotărârea recurată nu este motivată în concret cu referire la fapte, instanța de apel preocupându-se mai mult de problemele de drept; că cercetarea judecătorească s-a făcut, în ceea ce îl privește pe inculpatul C.V., doar parțial, pentru două dintre cele trei persoane vătămate despre care s-a reținut că Ie-a traficat; că autorizarea convorbirilor telefonice era doar pentru dosarul nr. 36/D/P/2005 dar s-au folosit și în dosarul nr. 38/D/P/2005, înainte de începerea urmăririi penale. Sub un alt aspect, în subsidiar, inculpata T.C. a solicitat reducerea pedepsei și schimbarea modalității de executare, în sensul de a se face aplicarea dispozițiilor art. 81 sau art. 86/1 C. pen.

Examinând hotărârile recurate prin pri