ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1773/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1773/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin sentința

penală nr. 125 din 12 martie 2007, Tribunalul Vaslui a

condamnat pe fiecare din inculpații: C.V. și T.C.E. pentru săvârșirea a câte

unei infracțiuni de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a)

din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedepse de câte

7 (șapte) ani închisoare si 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Pe perioada prev. de art. 71 C. pen. a interzis

ambilor inculpați drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

A mai condamnat

pe inculpatul C.S. pentru săvârșirea

infracțiunii de

trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea 678/2001,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. la pedeapsa

de 9 (nouă) ani închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 61 C. pen. a

revocat liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 655 zile

închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 10 luni închisoare

aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1763 din 27 iunie 2001 a

Judecătoriei Galați și a contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată

în prezent, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa rezultantă de 9

(nouă) ani închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen. a

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Conform art. 350 C.

proc. pen. a menținut măsura arestării

preventive luată

împotriva inculpatului iar în baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa

aplicată durata arestării preventive începând cu data de 26 mai 2006 la zi.

A constatat că în cauză nu există constituire

de parte civilă.

A obligat pe fiecare din cei trei inculpați la

câte 250 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se

pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

a). în cursul

anului 2004, persoana vătămată U.E. în

vârstă de

aproximativ 19 ani, care locuia în mun. Galați împreună cu părinții și trei

surori, în condițiile în care părinții nu aveau venituri, neavând nici loc de

muncă și trăind cu toții din ajutorul social, l-a cunoscut pe inculpatul C.S.,

prin intermediul unui amic care, la rândul său, fusese coleg de penitenciar cu

inculpatul.

Aflând din confesiunile persoanei vătămate că

nu are loc de muncă și nici alte surse de venituri, inculpatul i-a propus să

meargă cu el în Italia,

unde îi va oferi un

loc de muncă într-un restaurant ca ospătar sau barman,

totodată

inculpatul oferindu-se să o ajute pe martoră și cu bani pentru a-și

scoate pașaport și a se deplasa în străinătate.

Pentru a fi mai convingător,

inculpatul i-a spus persoanei vătămate că a

mai ajutat și alte fete pe care Ie-a dus în Italia unde au câștigat bani

frumoși.

În acest mod, inculpatul a racolat-o pe

persoana vătămată prin promisiunea unei vieți mai bune, profitând de starea

materială precară a

acesteia și, deîndată ce

martora victimă a acceptat propunerea, inculpatul

C.S. a dus-o și a

cazat-o la locuința părinților săi din jud. Galați, după care a început

pregătirile pentru plecare, obținând mai întâi pașaportul acesteia. Acolo a

cunoscut-o pe inculpata T.C.E. și pe inculpatul C.V.

Cu banii proveniți de la inculpatul C.S. și

însoțită de acesta, persoana vătămată s-a deplasat la Galați și a obținut

pașaportul.

La începutul lunii octombrie 2004, inculpatul C.S.

a condus-o pe martora victimă din nou la Galați unde a încredințat-o

numitului T.T.D. care, cu autoturismul pretins a

fi proprietatea

lui D.G., a plecat în Italia, cu aceeași mașină

călătorind atunci și surorile N.A. și N.I.

Bine documentat

în materie de astfel de activități, inculpatul C.S.

a

călătorit separat, astfel că la frontieră nu a fost identificat în aceeași

mașină în care se aflau martorele victime. în Italia, cele trei

persoane au fost cazate într-un apartament în

localitatea Bergamo și chiar

din a doua seară au fost determinate prin

felurite amenințări să se prostitueze „la stradă", cea mai mare parte a

banilor fiind luați de inculpatul C.S. După câteva zile, persoana vătămată U.E.

a fost transferată în orașul Padova cu autoturismul condus de același T.T.D.,

unde a rămas aproximativ 5 zile și, pentru că nu obținea venituri suficiente

din prostituție dar și pentru că erau foarte multe controale, a fost dusă din

nou la Bergamo unde s-a stabilit să se prostitueze pentru E.Ș.

Din depozițiile acestei persoane vătămate a

rezultat că, în perioada cât a fost ea exploatată sexual în Italia, inculpatul C.S.

a adus din țară mai multe fete, respectiv R.M. și G.A.N. din Galați, alte trei

fete cunoscute doar după prenume D., V. și N., care se prostituau pentru S.E.,

fratele lui D.G., precum și surorile N.I. și N.A.

După aproximativ 2 luni de când a ajuns în

Italia, persoana vătămată U.E. a reușit, cu ajutorul unui client italian, să

obțină promisiunea inculpatului că va fi transportată în România, ceea ce s-a

și întâmplat la data de 12 ianuarie 2005, când martora a fost adusă înapoi în

țară cu mașina aceluiași T.T.D.

Nu după multe zile, inculpatul C.S. a sunat-o

la telefon pe persoana vătămată și a atenționat-o că s-ar putea să fie chemată

la organele de urmărire penală pentru a declara despre cele petrecute în

Italia.

După numai două

zile, la 4 februarie 2005, persoana vătămată a fost

audiată

la organele de urmărire penală, povestind întreaga derulare a

evenimentelor și pretinzând că se teme de inculpat

dar și de alte persoane

care au fost implicate în exploatarea ei sexuală

în perioada cât a stat în Italia. Aceeași declarație a fost susținută și în

declarația dată la procuror de persoana vătămată la data de 7 martie 2005, în

prezența apărătorului desemnat din oficiu.

Ulterior, în cursul cercetării judecătorești,

persoana vătămată U.E. nu a mai putut fi audiată, din cercetările efectuate

stabilindu-se că este plecată în străinătate.

b). Persoana vătămată A.A. are 25 de ani și

locuiește în municipiul Bârlad împreună cu părinții pensionari și încă patru

frați. Dintr-o relație de concubinaj avută cu numitul C.T.L. a rezultat un

copil, aflat în întreținerea ei, singurele venituri ale familiei fiind pensiile

părinților.

În luna octombrie 2004, persoana vătămată a

fost invitată împreună cu concubinul ei la aniversarea zilei de naștere a

inculpatei T.C.E., al cărui frate era prieten cu concubinul persoanei vătămate.

La această aniversare a venit și inculpatul C.V. care, aflând de la persoana

vătămată despre starea precară a veniturilor familiei ei, i-a propus să se

întâlnească a doua zi pentru a discuta despre posibilitatea de a o ajuta să

plece din țară și să câștige bani frumoși în Italia, la un club. Mai mult,

inculpatul s-a oferit în discuția purtată a doua zi să ajute persoana vătămată

cu bani să-și plătească datoriile pe care le avea în țară, să-și scoată

pașaportul și să se deplaseze în Italia, fără a-i spune însă că acolo urma să

se prostitueze.

În acest mod, inculpatul C.V. a racolat

persoana vătămată A.A., care a acceptat propunerea în principal datorită

lipsurilor materiale în care se afla.

După ce au depus

actele necesare obținerii pașaportului, taxele fiind

plătite

de inculpatul C.V., persoana vătămată a fost dusă de acesta în mun. Galați,

împreună cu numita G.N., ambele fiind cazate într-un apartament din cartierul

Micro 17.

După trei săptămâni, cele două tinere au fost

readuse la Bârlad de inculpatul C.V., A.A. ridicând pașaportul iar G.N.

duplicatul de pe certificatul de naștere și depunând documentele pentru

obținerea pașaportului. Imediat după aceea, s-au reîntors la Galați unde a mai

fost adusă o tânără pe nume D.A.A.

La 14 noiembrie 2004, A.A. a părăsit România

fiind transportată cu același autoturism condus de T.T.D., potrivit spuselor

inculpatului C.V., urmând să fie așteptate în Italia de fratele său inculpatul C.S.,

ceea ce s-a și întâmplat.

Ajunsă în Italia, persoana vătămată A.A. a fost

încunoștințată de inculpatul C.S. că are deja o datorie la el și la V. de 1.200

Euro, reprezentând cheltuielile făcute până atunci pentru ea, C.V. dându-i

concubinului persoanei vătămate victime suma de 500 Euro pentru a-și achita

datoriile în țară.

În aceste condiții, persoana vătămată a fost

constrânsă să accepte cererea inculpatului de a se prostitua noaptea, la

„stradă", inculpatul C.S. impunându-i ca în fiecare noaptea să câștige 300

Euro, în acea perioadă desfășurând aceeași activitate și surorile N.I. și A.,

dar și o altă persoană având prenumele de N.

În preajma sărbătorilor Crăciunului anului

2004, inculpatul C.S. a revenit în România, persoanele vătămate rămânând în

supravegherea lui S.E. și, la un moment dat, A.A. a telefonat lui C.V., aflat

și el în România, spunându-i că a

fost

maltratată de C.S.

și vrea să plece. La jumătatea lunii ianuarie 2005, persoana vătămată A.A. a

reușit să revină în România, fiind ajutată de un client cetățean român iar la

mijlocul lunii februarie 2005 a fost contactată telefonic de inculpatul C.V.,

care i-a ceruit să se întâlnească cu ea, la întâlnire venind amândoi frații C.

care i-au spus că cineva a sesizat organele de urmărire penală, martora victimă

reproșându-le că a venit în țară fără bani, ei datorându-i-se cel puțin 3000 de

Euro.

În aceste condiții, inculpații i-au dat

persoanei vătămate 800 de Euro, iar la data de 31 martie 2005, când martora

victimă a fost audiată de procuror în prezența apărătorului desemnat din

oficiu, a declarat că inculpații i-au cerut să nu spună adevărul legat de cele

petrecute în Italia pentru că în caz contrar ei îi vor spune concubinului că a

fost vândută pentru bani, inculpatul C.S. amenințând-o chiar că, dacă i se va

întocmi dosar penal și va citi vreo declarație dată de ea împotriva lor, îi va

împușca familia și îi va da foc la casă.

După două luni și jumătate de la această primă

declarație, în mod surprinzător, „din proprie inițiativă,, și însoțită de un

apărător ales, această

persoana vătămată

s-a prezentat la procuror și a solicitat să fie reaudiată,

revenind

asupra declarațiilor inițiale și pretinzând că nu a fost recrutată și

constrânsă să practice prostituția în Italia, că toate cele relatate în

declarația dată în luna martie 2005 i-au fost impuse de un polițist care a

luat-o de dimineață de acasă și a obligat-o să

învețe pe de rost și apoi să

declare la procuror situația de fapt

descrisă anterior.

După ce i s-a adus la cunoștință că i-au fost

interceptate și înregistrate convorbirile telefonice de la telefonul său mobil,

persoana vătămată a continuat să-și mențină aceleași declarații fără alte

explicații, iar instanța, făcând o analiză critică a ultimelor declarații, Ie-a

înlăturat ca fiind vădit nesincere, conduita adoptată de martoră fiind fără

îndoială consecința influențelor exercitate de inculpați ori de o altă persoană

din anturajul acestora.

c) Persoana

vătămată L.N. locuiește în mun. Bârlad

împreună cu mama și

alți trei frați și, pentru că părinții sunt despărțiți de

mai multă vreme, singura care obținea venituri era

mama având un salariu

de 350 lei lunar.

În vara anului

2004, în timp ce se afla împreună cu sora ei, M.S.

într-un

bar din Bârlad, amândouă au fost acostate de inculpata

T.C.E. care Ie-a invitat a doua zi la o petrecere acasă la

ea și

când s-au întâlnit inculpata, profitând de situația lor materială precară,

aceasta Ie-a recrutat în vederea deplasării lor în străinătate unde să lucreze

într-un bar, vorbindu-le inclusiv despre posibilitatea de a întreține relații

sexuale cu diferite persoane, de pe urma cărora să câștige sume importante de

bani.

Inculpata a oferit celor două surori sume de

bani pentru a-și obține pașapoartele și pentru a se deplasa în Olanda,

promițându-le totodată și bani pentru cazare și masă care să-i fie restituiți

după ce acestea vor începe să câștige.

Persoana vătămată L.M.S. nu a dat curs ofertei

inculpatei, dar sora ei N. a acceptat propunerea inculpatei și i-a dat datele

de stare civilă, urmând ca prietenul inculpatei din Olanda să-i trimită

invitație. Totodată, inculpata s-a deplasat împreună cu persoana vătămată la

Poliția Bârlad unde a completat cererea pentru eliberarea pașaportului și a

plătit taxele necesare pentru eliberarea pașaportului acesteia. În perioada

următoare, martora victimă a fost cazată în apartamentul inculpatei, după care

au mers împreună în mun. lași unde martora victimă a întreținut raporturi

sexuale cu diferiți clienți într-un hotel contra unor sume de bani.

În apartamentul inculpatei, persoana vătămată

i-a cunoscut și pe coinculpații C.S. și C.V. care, aflând că vrea să

plece împreună cu T.C. în Olanda, au convins-o să

renunțe și

să meargă cu ei în Italia.

Persoana vătămată L.N.

a acceptat propunerea celor

doi inculpați și a plecat cu

ei la Liești, jud. Galați unde a cunoscut-o pe

numita D.A.A. pe care V. o adusese de la Odobești, jud.

Vrancea.

În luna decembrie 2004, L.N. a obținut

pașaportul,

iar la data de 14 ianuarie 2005

a fost trimisă de inculpatul C.V. spre

Italia, împreună cu D.A.A., cu

autoturismul condus de T.T.D., plata transportului fiind făcută de C.V., însă

la punctul de frontieră Nădlac a fost oprită și preluată de o escortă a I.P.J.

Vaslui. Cealaltă persoană vătămată și-a continuat drumul, L.N. susținând că din

povestirile acesteia a aflat că mai fusese în Italia unde obținuse bani din

practicarea prostituției, fiind dusă acolo de inculpatul C.V.

Din depozițiile persoanelor vătămate menționate

mai sus, ca și din convorbirile telefonice interceptate, a rezultat că

activitatea infracțională a inculpaților a fost mult mai amplă, neputând fi

însă dovedită în mod neîndoielnic și recrutarea altor persoane tocmai datorită

faptului că, în principal, acțiunea infracțională a inculpaților s-a desfășurat

în afara granițelor țării.

Cu excepția inculpatei T.C.E., care în cursul

urmăririi penale fiind audiată de procuror a recunoscut, cel puțin parțial,

săvârșirea faptelor, ceilalți doi inculpați au negat în mod constant comiterea

vreunei fapte de natură penală.

În cursul

cercetării judecătorești, nici inculpatul C.S. și nici T.C.E. nu au recunoscut

săvârșirea vreuneia din faptele

reținute în sarcina lor

prin rechizitor, iar la scurtă vreme, după ce a fost audiată, inculpata Ț. a

dispărut fără a se ști unde anume se află.

Inculpatul C.V. nu a putut fi audiat decât în

cursul urmăririi penale când a negat săvârșirea vreunei fapte, ulterior acesta

dispărând din țară fără a mai putea fi prins până în prezent.

Și inculpatul C.S.,

audiat în cursul urmăririi penale a negat

săvârșirea

faptelor iar ulterior a fugit din țară, fiind descoperit abia în cursul

cercetării judecătorești și arestat preventiv la 26 mai 2006.

În cursul cercetării judecătorești o parte din

martorele care au fost audiate în cursul urmăririi penale și-au schimbat

declarațiile inițiale, explicabil doar prin influențarea lor de către persoane

interesate. Oricum, aceste declarații s-a impus a fi înlăturate ca nesincere,

martorele neputând să dea explicații logice și credibile cu privire la

schimbarea conduitei lor.

În drept, faptele celor trei inculpați

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane,

prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., inculpatului C.S. fiindu-i aplicabile și dispozițiile art.

37 lit. a) C. pen.

B. în termen legal, hotărârea astfel pronunțată

a fost apelată de către inculpații C.V., C.S. și T.C., fiind criticată pentru

nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:

1)

actul de sesizare al instanței, respectiv rechizitoriul, este lovit de

nulitate absolută. Astfel, în privința inculpatului C.S., deși procurorul a

efectuat acte de urmărire penală privind săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 12 din Legea 678/2001, constând

în aceea că singur sau

împreună cu

inculpata T.C. a recrutat fete în vederea traficării

lor în străinătate,

în rechizitoriu se reține o altă faptă, respectiv „fapta inculpatului C.S. de a

recruta și trafica ...", pentru care procurorul nu a efectuat nici un act

material. Având în vedere conținutul complex al acestei infracțiuni, procurorul

trebuia să efectueze acte de urmărire penală și cu privire la celălalt aspect

reținut în rechizitoriu și, cu           atât mai mult, să prezinte

inculpatului materialul de urmărire penală, conform noii încadrări reținute.

Neprocedând în acest mod, actul de sesizare

este lovit de nulitate absolută, astfel că se impune restituirea cauzei la

procuror pentru a se stabili care sunt actele materiale pentru care acesta

trebuie trimis în judecată;

2)

hotărârea instanței de fond este lovită de nulitate absolută, fiind total

nemotivată. Un prim aspect în acest sens îl constituie faptul că, deși în

concluziile pe fondul cauzei inculpatul C.S. a solicitat schimbarea încadrării

juridice, instanța nu s-a pronunțat expres în acest sens.

Faptul că hotărârea instanței de fond este

nemotivată, redând întocmai rechizitoriul, rezultă din aceea că instanța reține

că persoanele

vătămate și-au schimbat

declarațiile în fața instanței, însă martora N.A.

nici nu a fost audiată

în cursul urmăririi penale, astfel că nu

avea

ce declarație să își schimbe, câtă vreme cea dată în fata instanței de

fond

a fost singura declarație;

3) nu există nici o probă la dosar care să

susțină vinovăția inculpatului C.S. în săvârșirea infracțiunii pentru care a

fost trimis în judecată. Astfel, în sarcina inculpatului C.S. se reține

traficarea (racolarea a 4 persoane vătămate A.N., N.I., A.A. și U.E.).

Dintre acestea,

singura care declară că a practicat prostituția pentru inculpatul C.S. este U.E.,

susțineri care nu au fost

confirmate însă de alte probe,

nedovedindu-se dacă cele susținute de această martoră sunt reale.

Celelalte victime sunt constante în

declarațiile făcute, în sensul că nu au fost traficate de inculpat, muncind

legal în străinătate.

În consecință, inculpatul C.S. a solicitat

schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării alin. (2) lit. a) al art.

12. din Legea nr. 678/2001 și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.

10 lit. a) C. proc. pen., achitarea sa pentru această faptă.

Inculpatul C.V. a invocat, în principal,

următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:

a)

urmărirea penală efectuată față de el este nelegală, astfel că se impunea

restituirea cauzei la Parchet, întrucât au fost încălcate dispozițiile legale

referitoare la competența după materie.

Astfel, deși față de inculpatul C.V. urmărirea

penală a fost începută la 20 ianuarie 2005, la data de 29 iunie 2004 lucrătorul

de poliție B.C., care nu fusese desemnat de procuror a efectua acte de urmărire

penală, efectuează o recunoaștere după fotografii a inculpaților, de către

numita L.M.S., încheind un proces verbal în acest sens. De asemenea, tot

anterior delegării de către procuror, lucrătorul de poliție procedează la

audierea martorei L.M. Ori, având în vedere dispozițiile Legii 678/2000, toate

actele întocmite înaintea delegării și care nu au fost refăcute ulterior, sunt

lovite de nulitate absolută. Și aceasta cu atât mai mult cu cât acest proces-verbal

de recunoaștere din grup constituie punctul de plecare în ceea ce privește

urmărirea penală față de inculpatul C.V.

b)

inculpatului i s-a încălcat dreptul la apărare în cursul urmăririi penale,

motiv care impune restituirea cauzei la parchet. Deși inculpatul a fost asistat

de avocat, acesta a fost același și inculpatul C.S., în condițiile în care cei

doi inculpați aveau interese contrare. în aceste condiții, s-au încălcat prevederile

constituționale cât și cele procedurale,

întrucât

este vorba de lipsa unei apărări efective, impunându-se restituirea

cauzei

la parchet;

c) nu există nici o probă care să îl

incrimineze pe inculpatul C.V. de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost

trimis în judecată.

Astfel, cele două persoane vătămate reținute în

sarcina inculpatului, respectiv L.N. și A.A. au declarat în fața instanței,

unde nu există riscul vreunei influențări sau intimidări din partea organelor

judiciare, ceea ce nu caracterizează și faza urmăririi penale, că nu au fost

traficate, fiind amenințate de procuror să declare în sensul făcut în cursul

cercetărilor.

În consecință s-a solicitat, în baza

art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

achitarea inculpatului C.V.

În apelul formulat, inculpata T.C. invocă

următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie.

a)

instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor actelor materiale reținute în

sarcina inculpatei și în contradictoriu cu toate părțile vătămate, aspect ce

impune trimiterea cauzei spre rejudecare.

Astfel, în actul de sesizare se rețin în

sarcina inculpatei T.C.E. un număr de 4 persoane vătămate: A.A., L.M.S., L.N.

și V.G.R. Cu privire la aceasta din urmă, deși se reține că inculpata ar fi

traficat-o, instanța de fond nu face vreo referire nici în sensul condamnării,

nici în sensul achitării.

În consecință, pentru evitarea unei acțiuni

civile, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.

b)

contrarietatea dintre considerentele hotărârii și dispozitivului

acesteia, aspect de natură să determine trimiterea

cauzei spre rejudecare.

Astfel, deși în motivarea hotărârii instanța nu

reține nici o înțelegere sau colaborare a inculpatei cu ceilalți coinculpati,

nu se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei în acest

sens, deși această cerere a fost pusă în discuția părților. De asemenea,

instanța nu s-a pronunțat nici în ceea ce privește solicitarea de a se reține

concursul de infracțiuni și nu forma continuată a infracțiunii. Cu privire la

acest aspect,

instanța motivează că se

impune reținerea agravantei prevăzute de art. 41

alin. (2) C. pen.,

întrucât există mai mulți subiecți activi și pasivi.

c)

nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de

art. 12 din Legea 678/2000, astfel că, în baza

art. 11

pct.

2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. se impune achitarea inculpatei.

Se reține ca modalitate de trafic în sarcina

inculpatei, recrutarea în scopul traficării profitând de starea materială

precară a părților vătămate. însă recrutarea nu se regăsește în art. 12 alin. (1)

din Legea 678/2000 ca modalitate de săvârșire a infracțiunii, unde sunt

prevăzute constrângerea, frauda părții vătămate. Ori, câtă vreme victimele erau

majore nu se poate reține că inculpata Ie-a constrâns în vreun fel. Recrutarea

a fost definită de practică, în lipsa unei definiții în legea specială, ca un

proces complex ce constă în identificarea, selectarea, constrângerea

victimelor, care presupune stăruință din partea infractorului.

Din probele administrate nu rezultă că

inculpata a constrâns sau determinat părțile vătămate să practice prostituția.

d) ca subsidiar,

se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicare

până la

limita permisă pentru aplicarea suspendării condiționate ca modalitate de

executare. Astfel, atât persoana inculpatei cât și cauza dedusă judecății oferă

vocație deplină în acest sens inculpatei.

Împotriva hotărârii menționare, a formulat apel

și persoana interesată, av. B.M. și care vizează, în fapt, încheierea de

ședință din 7 martie 2007, prin care solicită exonerarea de la plata amenzii,

redusă la 15 mii lei prin încheierea menționată, ce i-a fost aplicată prin

încheierea de ședință din 10 ianuarie 2007. Motivează apelantul că, deși a

justificat lipsa la termenul din 10 ianuarie 2007, prin aceea că în ziua

anterioară termenului a fost prezent la Înalta Curte de Casație și Justiție și

datorită oboselii nu a fost în măsură să ajungă la termenul din 10 ianuarie 2007,

instanța a dispus totuși amendarea sa cu

suma de 30 mii lei. Ulterior, deși

a solicitat exonerarea, instanța doar

a redus cuantumul amenzii aplicate inițial la 15 mii. lei, deși cauza nu a fost

amânată din lipsa sa.

Prin decizia penală nr. 186 din 8 noiembrie

2007 a Curții de Apel lași, secția penală, s-au admis apelurile formulate de

inculpații T.C.E., C.V. și C.S. împotriva sentinței penale nr. 125 din 12

martie 2007 a Tribunalului Vaslui, care a fost desființată, în parte, în latura

penală și, rejudecând cauza, au fost reduse pedepsele principale aplicate

inculpaților T.C.E. și C.V. de la câte 7 ani închisoare la 5 (cinci) ani

închisoare fiecare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane

prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 9 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), și b)

C. pen. aplicată

inculpatului C.S. în

pedepsele componente, s-a redus pedeapsa

principală, de la 9 ani

închisoare la 7 (șapte) ani închisoare, aplicată inculpatului C.S. pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (2) lit.

a) din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a)

C. pen.

În baza art. 61 C. pen. s-a revocat liberarea

condiționată pentru restul de pedeapsă de 655 zile închisoare rămas neexecutat

din pedeapsa de 4 ani și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.

1763 din 27 iunie 2001 a Judecătoriei Galați, pe care l-a contopit cu pedeapsa

aplicată prin prezenta hotărâre, în final urmând să execute o

pedeapsă de 7 (șapte) ani închisoare și 5 (cinci)

ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței

penale apelate.

În baza art. 350 C.

proc. pen. s-a menținut starea de arest a

inculpatului C.S.,

iar în temeiul art. 381 C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata

arestării preventive și după data de 12 martie 2007 la zi.

Totodată, s-a

respins, ca nefondat, apelul formulat de avocat B.M.

împotriva

încheierii de ședință din 7 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Vaslui în

dosarul nr. 361/89/2006.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a

reținut că pentru infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză, legea

specială de

incriminare prevede că

urmărirea penală se efectuează de către procuror.

Modul în care

procurorul desfășoară urmărirea penală este reglementat însă de dispozițiile

legii procesual penale, care conferă procurorului posibilitatea de a delega, în

vederea efectuării unor acte de urmărire penală, organele de cercetare. Mai

mult, dispozițiile art. 224 C. proc. pen. prevăd posibilitatea ca organul de

urmărire penală, în vederea începerii urmăririi penale, să efectueze acte

premergătoare.

Astfel, actele premergătoare sau investigațiile

prealabile, cum au fost denumite în literatura de specialitate, au menirea fie

de a completa informațiile pe care organele de urmărire penală le au cu privire

la săvârșirea unei infracțiuni, fie numai să verifice aceste informații spre a

se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea

urmăririi penale. Așadar, în cadrul actelor premergătoare urmăririi penale se

poate desfășura un fascicul de activități care, prin funcționalitatea și

finalitatea lor, urmăresc realizarea unor obiective bine precizate în

dispozițiile legale. Astfel, în cadrul actelor premergătoare pot fi efectuate

verificări, pot fi ascultate anumite persoane (deci, cu atât mai mult părțile

vătămate), pot fi făcute chiar percheziții, cercetări la fața locului sau

investigații. Or, față de cele expuse, rezultă cu prisosință că actele

întocmite de organul de cercetare penală și

contestate de către inculpatul

C.V., respectiv procedura recunoașterii

din grup după fotografii și audierea părții vătămate L.M.S., se înscriu în

fascicolul de activități permise a se efectua în cadrul actelor premergătoare

și pentru care nu este necesară o delegare specială în acest sens, în ceea ce

privește organul de cercetare penală.

Că este așa și că actele întreprinse în etapa

premergătoare au urmărit realizarea finalității acestora, de a completa

informațiile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, o confirmă chiar

dispoziția procurorului de începere a urmăririi penale față de inculpații apelanți

și de delegare a

organelor de cercetare

penală (nominalizați în ordonanța respectivă) de a

efectua acte de

urmărire penală.

Mai mult, practica judiciară a statuat că, în

cazurile urgente sau în situații justificate, actele întocmite de organul de

cercetare, chiar necompetent, sunt pe deplin valabile și rămân câștigate

cauzei.

În altă ordine de idei, s-a reținut că nu s-a

făcut dovada unei vătămări a intereselor legitime ale inculpatului C.V., prin

efectuarea actelor de către organul de cercetare în maniera contestată.

În consecință, faptul că s-a procedat la

efectuarea unor activități specifice în cadrul actelor premergătoare, anterior

emiterii rezoluției de delegare, nu este de natură să atragă nulitatea acestora

(și cu atât mai puțin a rechizitorului sau a hotărârii instanței de fond) în

condițiile în care, pe de o parte, acest aspect este reglementat de legea

procesual penală, iar pe de altă parte, nu s-a adus atingere intereselor

legitime ale inculpatului C.V.

Pentru dispozițiile art. 171 C. proc. pen.

„inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi

penale..., iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoștință acest

drept"

inculpații C.V. și C.S. au uzat

de acest drept, având

apărător ales în tot cursul urmăririi penale, în

persoana aceluiași avocat. Câtă vreme în cauză nu sunt incidente dispozițiile

art. 171 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd situațiile în care asistența

juridică este obligatorie în cursul urmăririi penale, procurorul nu avea

obligația să

desemneze apărător pentru unul

sau altul dintre inculpați, cu atât mai mult

cu cât nu s-a apreciat că,

în cauză, ar exista interese între cei doi inculpați. în situația în care ar fi

apreciat existența acestui incident, apărătorului ales îi revenea obligația de

a face demersurile necesare.

Dimpotrivă,

instanța de control judiciar a apreciat că s-a dat eficiență

maximă în vederea asigurării unui drept efectiv la apărare al

inculpaților, (dispoziții legale) procurorul încunoștiințând și solicitând

prezența

apărătorului ales al acestora la

îndeplinirea fiecărui act de urmărire care îi

privea pe inculpați. în

aceste condiții, nu se poate invoca încălcarea dreptului la apărare, cu atât

mai mult cu cât nu s-a făcut dovada unei vătămări în ceea ce privește pe

inculpatul C.V.

Sub un alt aspect, s-a reținut că, conținutul

constitutiv al infracțiunii desemnează totalitatea condițiilor prevăzute în

norma de incriminare cu privire la actul de conduită interzis, pe care le

îndeplinește făptuitorul ori devin relevante prin săvârșirea acțiunii sau

inacțiunii de către acesta. Elementul material al laturii obiective, actul de

conduită interzis prin norma de incriminare - poate apare în conținutul

infracțiunii într-o variantă unică, când constă fie într-o acțiune, fie într-o

inacțiune, sau în mai multe variante alternative, când constă din mai multe

acțiuni ori inacțiuni, astfel că realizarea acestuia, a consimțământului

infracțiunii, într-una ori mai multe variante, nu este de natură să schimbe

unicitatea infracțiunii.

Infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de

art. 12 din Legea nr. 678/2001 este prin excelență, o infracțiune cu modalități

alternative de realizare a elementului material, constând în „recrutarea,

transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin

amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă

și înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de posibilitatea acelei

persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea,

acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea

consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul

exploatării acesteia".

Cum modalitățile alternative de realizare a

infracțiunii de trafic de persoane se referă atât la conținutul concret al

acțiunii de traficare, respectiv, prin recrutarea, cazarea, transportarea etc.

cât și la acțiunile prin care se realizează aceasta, respectiv prin amenințare,

constrângere, violențe etc, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 334

sau ale art. 238 C. proc. pen., întrucât reținerea uneia sau alteia dintre

modalitățile alternative prin care se realizează conținutul obiectiv al

infracțiunii de trafic nu conduce la schimbarea încadrării juridice a faptei,

operațiune ce implică stabilirea textului din legea specială care prevede și

sancționează fapta socialmente periculoasă, nefiind vorba de o nouă

incriminare.

În acest context,

rezultă, pe cale de consecință, că nu sunt incidente

nici

dispozițiile art. 253 C. proc. pen., referitoare la prezentarea din nou a

materialului de urmărire penală, obligație care revine procurorului, potrivit

textului menționat, numai în situația în care a efectuat noi acte de cercetare

penală sau dacă se constată că trebuie să fie schimbată încadrarea juridică a

faptei.

Or, așa cum s-a

arătat, reținerea uneia sau alteia dintre modalitățile

alternativei

de realizare a conținutului infracțiunii de trafic de persoane nu conduce la

încadrarea faptei în texte de lege diferite, art. 12 din Legea 678/2001 fiind

norma cadru de incriminare a traficului de persoane, indiferent de modalitatea

de realizare.

Pe de altă parte, susținerile

inculpatului-apelant sunt infirmate de chiar actul contestat, câtă vreme în

rezoluția procurorului de începere a urmăririi penale din 29 ianuarie 2005 se

precizează că acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

persoane prevăzută de art. 12

pct. 2 lit. a)

din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

fără a

fi descrisă situația de fapt, aceasta fiind expusă în rechizitoriu.

În consecință, inculpatul apelant C.S. (ca, de

altfel și ceilalți inculpați), fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de

trafic de persoane, indiferent de modalitățile alternative de realizare,

cunoscând învinuirea ce i se aduce, în ceea ce privește conținutul legal al

acesteia, și-a putut face apărările cuvenite, exercitându-și în mod efectiv și

complet dreptul la apărare sub acest aspect.

În plus, s-a

subliniat faptul că sesizarea instanței se face

in rem

, cu

privire la faptele și persoanele menționate în rechizitoriu, atât cele

prevăzute expres în dispozitivul acestuia, cât și cu privire la faptele care au

fost precis determinate în partea expozitivă, astfel că solicitarea

inculpatului-apelant C.S. privind restituirea cauzei la procuror în vederea

stabilirii actelor materiale pentru care acesta trebuie trimis în judecată, nu

poate fi primită, fiind nefondată.

În ceea ce privește critica invocată de

inculpata T.C., privind lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, s-a

reținut că

elementul material al

infracțiunii de trafic de persoane, în forma de bază,

prevederile de la

pct. 2 al art. 12 din legea specială, vizând modalitățile agravante ale acestei

infracțiuni, se realizează printr-una sau mai multe

dintre acțiunile prevăzute ca modalități alternative în norma

incriminatoare, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea,

găzduirea sau

primirea unei persoane, acțiuni care trebuie să fie

efectuate în scopul exploatării victimei.

Recrutarea, ca modalitate alternativă prin care

are loc traficarea, constă în atragerea victimei spre a fi exploatată în

vederea obținerii de profit. Or, modul de acțiune al inculpatei, constând în

abordarea victimelor în diverse localuri, fără a avea anterior relații de

prietenie sau amiciție cu acestea și de a le propune să meargă în străinătate

pentru a munci, precizându-le că este posibil să întrețină și relații sexuale pentru

obținerea de bani, oferindu-le ajutor, inclusiv material, în acest scop se

circumscrie cu prisosință în conținutul noțiunii de „recrutare" în

accepțiunea textului de lege. Totodată, s-a arătat că însăși activitatea

desfășurată de către inculpată vine în sprijinul argumentației invocate, în

sensul că acțiunea de recrutare implică un proces complex, câtă vreme

demersurile și eforturile întreprinse de aceasta nu au avut finalitatea

urmărită față de victima L.S., care a refuzat, în mod constant, să dea curs

ofertelor făcute de către inculpată.

Dar, chiar și în acest context, activitatea

desfășurată de către inculpata Ț. se circumscrie conținutului constitutiv al

infracțiunii de trafic de persoane, câtă vreme chiar dacă acțiunile care compun

elementul material al laturii obiective au ca finalitate subiectivă scopul

exploatării persoanei, scop care trebuie să existe în momentul săvârșirii

faptei, acesta nu trebuie să și fie efectiv realizat.

A mai reținut că instanța de fond, în expunerea

argumentelor faptice și juridice ce au condus la pronunțarea soluției

criticate, a făcut o

descriere amănunțită

atât a situației de fapt cât și a temeiurilor de drept pe

baza cărora și-a formulat convingerea cu privire

la cauza dedusă judecății

precum și a probelor care au fundamentat-o,

respectând întocmai dispozițiile art. 356 C. proc. pen., care prevăd mențiunile

obligatorii pe care trebuie să le conțină considerentele hotărârii. Astfel,

instanța de fond a făcut o descriere detaliată a situației de fapt, expunând

pe larg activitatea infracțională desfășurată de

inculpați cât și a mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi

penale cât și nemijlocit în fața

instanței și care au confirmat pe

deplin situația de fapt expusă în considerentele rechizitoriului (aspect ce

justifică similitudinea dintre cele două expuneri), fără a se limita însă, la o

simplă reluare a acestuia.

To

todată,

instanța s-a conformat dispozițiilor art. 356 C. proc. pen.

atât în ceea

ce privește analiza probelor care au servit ca temei

pentru soluționarea cauzei sub toate aspectele, cât și a celor care au

fost

înlăturate, procedând la identificarea acestora, fără ca în

expunere să redea conținutul declarațiilor pe care și-a fundamentat soluția,

aspect ce nu este impus de dispozițiile suscitate.

Dispozițiile art.

334 C. proc. pen. prevăd procedura pe care

instanța de

judecată trebuie să o aplice în cazul schimbării încadrării juridice a faptei.

Astfel, în vederea respectării garanțiilor procesuale, instanța este obligată

să pună în discuție noua încadrare juridică și să atragă atenția inculpatului

că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau, eventual, amânarea

judecății pentru a-și pregăti apărarea.

Nici o dispoziție legală nu prevede obligația

instanței de a se pronunța expres asupra cererii privind schimbarea încadrării

juridice, iar condamnarea inculpatului pentru încadrarea juridică dată faptelor

prin actul de sesizare a instanței, constituie, în fapt, o pronunțare tacită și

implicită asupra cererii de schimbare a încadrării juridice. Instanța de fond

și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de textul de lege menționat, motivând

implicit, prin hotărârea de condamnare, și respingerea solicitării de schimbare

a încadrării juridice. De altfel, în acest sens a procedat și instanța de apel

care, punând în discuția contradictorie a părților solicitarea acestora

referitoare la schimbarea încadrării juridice, s-a pronunțat, implicit, prin

menținerea încadrării juridice dată faptelor asupra solicitării formulate.

Cu privire la

acest aspect, s-a precizat că, în cazul modalităților prin

care se realizează elementul material al infracțiunii de trafic de

persoane, făptuitorul poate efectua, în temeiul aceleiași rezoluții

infracționale, mai multe acte de recrutare, transferare, cazare etc, situație

în care infracțiunea dobândește o formă continuată, în sensul dispozițiilor

art. 41 alin. (2) C. pen. și care se epuizează în momentul săvârșirii ultimului

act în realizarea acestei rezoluții sau în momentul descoperirii infracțiunii.

Aceasta întrucât caracterul continuat al infracțiunii vizează rezoluția

infracțională unică în a cărei realizare inculpatul acționează repetat,

săvârșind de fiecare dată o infracțiune cu același conținut, în vederea

amplificării rezultatului urmărit prin săvârșirea respectivei infracțiuni (în

speță, obținerea unei sume cât mai mare de bani). Pentru existența infracțiunii

unice continuate nu interesează numărul părților vătămate, ci rezoluția unică

și conținutul actelor materiale.

Pe cale de consecință, a fost considerat

neîntemeiat și motivul de apel privind contrarietatea dintre considerentele

hotărârii și dispozitivul acesteia, câtă vreme situația de fapt reținută de

instanță se reflectă întocmai în hotărârea pronunțată.

În ceea ce

privește activitatea efectivă de traficare a persoanelor de

sex feminin, rezultă, din analiza coroborată a materialului probator

administrat atât în cursul urmăririi penale cât și, nemijlocit, în fața

instanței, că, în mod judicios și argumentat, instanța de fond a stabilit

vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși

în judecată. Potrivit dispozițiilor art. 63 C. pen., aprecierea fiecărei probe

se face de către instanța de judecată potrivit convingerii sale, în urma și pe

baza examinării tuturor probelor administrate în întregul lor, fiind

inadmisibilă desființarea acestora din context și preluarea unor fracțiuni

dintre probă sau mijloc de probă.

Dispozițiile legale menționate consacră un alt

principiu de data

aceasta în materia

aprecierii probelor, potrivit căruia probele nu au valoare

mai dinainte

stabilită, neexistând nici un temei legal pentru a se crea o ordine de

preferință între declarațiile succesive ale inculpaților sau ale

martorilor, instanța putând să aprecieze că numai

una dintre acestea este

expresia adevărului, având obligația de a le

înlătura motivat pe celelalte.

Raportând aspectele de drept la actele și

lucrările dosarului precum și la hotărârea criticată, rezultă că instanța de

fond a aplicat întocmai principiile enunțate, reținând motivat acele declarații

și probe care se coroborează unele cu altele. Așa fiind, reținerea de către

instanță a declarațiilor martorilor victime date în cursul urmăririi penale ca

fiind cele care exprimă adevărul, este atât legală cât și justificată, având în

vedere, pe de o parte, faptul că aceste declarații au fost făcute înainte ca

victimele să ia legătura cu inculpații cu privire la procedura judiciară ce se

desfășoară împotriva lor iar, pe de altă parte, că la audierea în cursul

urmăririi penale martorele au fost asistate de către apărător.

Referitor la acțiunile întreprinse de către

inculpați în realizarea

traficului de

persoane, respectiv de racolare, cazare, transport există atât

declarațiile

date de persoanele vătămate în cursul urmăririi penale, care se completează

reciproc, descriind fiecare în parte contribuția inculpaților în acțiunile de

traficare la care au fost supuse, cât și celelalte probe

administrate, respectiv declarațiile martorilor

(G.A., C.P.,

T.T. etc), procese-verbale de confruntare, procese-verbale

intrări/ieșiri din țară, transcrierea convorbirilor telefonice ale inculpaților

etc.

Relevante în acest sens, deși nu în mod

singular, sunt declarațiile martorelor G.A. (fila 58 - 59 dosar urmărire

penală, menținută întocmai și în fața instanței - fila 141 dosar fond) și L.M.S.

(fila 42 - 44 dosar urmărire penală, de asemenea, declarație menținută întocmai

în fața instanței de fond - fila 374 dosar fond), care plasează prezența

împreună a inculpaților, însoțiți fie de victima

L.N., fie de altele dintre victime, confirmând, totodată, atât

activitatea

de recrutare a inculpatei Ț. (activitate desfășurată în prezența și față de

L.S.), cât și cea de cazare și traficare efectivă.

Și declarația

victimei A.A. (fila 33 - 34 dosar urmărire

penală) care,

deși revine asupra celor declarate în fața instanței (fila 372 dosar fond)

menține constant unele aspecte referitoare la împrejurările în

care l-a cunoscut pe inculpatul C.V. (respectiv

la o petrecere

organizată în locuința inculpatei Ț.) și la faptul că a

doua zi după ce l-a cunoscut i-a plătit datoriile și a împrumutat-o cu o sumă

de bani,

aspect ce este de natură să ridice

unele îndoieli asupra bunelor intenții ale

inculpatului, fiind aproape

imposibil ca o persoană pe care ai cunoscut-o de o zi să îți ofere împrumut o

sumă apreciabilă de bani, doar cu scopul de a te ajuta.

De asemenea, s-a menționat că, deși o parte

dintre victime nu se cunoșteau între ele anterior faptelor, acestea descriu în

mod amănunțit modul în care au fost cazate de către inculpații C. fie la

domiciliul lor din localitatea Liești, fie în diverse locații din municipiul

Galați, costurile de întreținere, în perioadele respective, fiind suportate de

către aceștia.

Scopul infracțiunii de trafic de persoane,

respectiv exploatarea

persoanei traficate în

vederea deținerii de venituri, prezintă, de asemenea,

modalități

alternative de realizare. Astfel, potrivit art. 12 pct. 2 din Legea nr.

678/2001, exploatarea unei persoane poate consta, printre altele, în obligația

la practicarea prostituției.

Or și sub acest aspect declarațiile victimelor

și ale martorilor sunt convergente, rezultând fie expres din atitudinea

inculpaților (ca în cazul inculpatei Ț., care Ie-a prezentat victimelor

posibilitatea de a se prostitua), fie implicit prin forțarea la practicarea prostituției

odată ajunse

în țara de destinație (având

în acest sens declarațiile persoanei vătămate

U.E., potrivit cărora

„abia când au ajuns în Italia mi-au răspuns că urmează să mă prostituez" -

fila 18 dosar urmărire penală, declarația victimei L.N. „mi s-a spus că mă voi

prostitua, dar urma să-mi ia 50% din câștig, așa că am plecat cu inculpatul C.V...."

- fila 39 - 41 dosar urmărire penală, declarația martorelor L.S. și G.A. etc).

Fără a relua în integralitatea lor și în mod

exhausiv probele pe care instanța de fond și-a întemeiat hotărârea pronunțată,

instanța de apel și-a însușit motivele ce au stat la baza soluției adoptate de

prima instanță iar cu privire la criticile analizate anterior a apreciat că

probatoriul administrat în cauză este suficient de concludent sub aspectul

activității de trafic de persoane, prin acțiunile specifice întreprinse de

către inculpați (recrutare, cazare, transport etc) cât și sub aspectul

colaborării dintre aceștia.

Din cele prezentate este neîndoielnic că

susținerile inculpaților în motivele de apel privind inexistența faptelor sau,

cel puțin lipsa elementelor constitutive ale acestora, întrucât exista

consimțământul victimelor pe de o parte iar, pe de altă parte, lipsește scopul

infracțiunii, sunt lipsite de fundament, neavând corespondent nici în

probatoriul administrat, care confirmă cu certitudine vinovăția inculpaților în

săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, și nici în norma de

incriminare, care nu condiționează existența infracțiunii de realizarea

scopului și nici de existența sau nu a consimțământului victimei.

În ceea ce o

privește pe inculpata T.C., prin rechizitoriul

procurorului

s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

persoane față de victimele L.N., L.S.M. și V.G.R.

Cu privire la această din urmă victimă,

instanța de fond nu face, într-adevăr, nici o referire atât în considerente cât

și în dispozitiv.

îndreptarea acestei erori

ar presupune o soluție de trimitere a cauzei spre

rejudecare primei

instanțe, în ceea ce o privește pe inculpată, însă, având în vedere că instanța

a fost sesizată cu apelul inculpatei și întrucât nu se poate anticipa soluția

ce ar urma să fie pronunțată de către instanța de

fond (o soluție de condamnare atrăgând agravarea situației în propria cale

de atac), instanța de apel a arătat că nu poate proceda la îndreptarea

acestei omisiuni, întrucât s-ar aduce atingere principiului reglementat de

dispozițiile art. 372 C. proc. pen., o astfel de

soluție fiind, de altfel,

în avantajul inculpatei.

Sub aspectul individualizării pedepselor, s-a

reținut însă că instanța de fond a ignorat criteriile obligatorii de

individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., referitoare la

modalitatea de comitere a faptelor, la valorile sociale lezate prin activitatea

ilicită, la gradul de pericol social concret al acestora, la persoana fiecăruia

dintre inculpați, precum și la toate circumstanțele reale și personale de

natură să califice sau să atenueze răspunderea personală, neevidențiind nici în

ceea ce privește persoana inculpaților, nici în ceea ce privește modalitatea

concretă de comitere a faptelor, o periculozitate aparte care să justifice

agravarea răspunderii penale și care să reclame aplicarea pedepselor în

cuantumul stabilit de instanța fondului.

Raportat acestor considerente, instanța de apel

a apreciat că, în cauză, sunt temeiuri care să justifice modificarea

pedepselor, în sensul reducerii acestora spre limita minimă a normei de

incriminare, sens în care a și procedat.

C. împotriva acestei decizii, în termen legal,

au declarat recurs toți cei trei inculpați, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie. în motivarea recursurilor au fost reiterate criticile din apel

privind greșita condamnare a inculpaților deși nu existe dovezi în sensul

existenței faptei

de trafic de persoane;

nepronunțarea asupra unor probe administrate sau cereri esențiale, precum și

asupra cererii de schimbare a încadrării juridice

a faptei;

nerespectarea dreptului la apărare; nulitatea sesizării întrucât actele de

urmărire au fost efectuate de poliția judiciară, deși urmărirea penală se

efectuează în mod obligatoriu de către procuror.

Totodată, inculpații, astfel cum este reținut

detaliat în practicaua prezentei decizii, au arătat că hotărârea recurată nu

este motivată în concret cu referire la fapte, instanța de apel preocupându-se

mai mult de

problemele de drept; că

cercetarea judecătorească s-a făcut, în ceea ce îl

privește pe

inculpatul C.V., doar parțial, pentru două dintre cele trei persoane vătămate

despre care s-a reținut că Ie-a traficat; că autorizarea convorbirilor

telefonice era doar pentru dosarul nr. 36/D/P/2005 dar s-au folosit și în

dosarul nr. 38/D/P/2005, înainte de începerea urmăririi penale.

Sub un alt aspect, în subsidiar, inculpata T.C.

a solicitat reducerea pedepsei și schimbarea modalității de executare, în

sensul de a se face aplicarea dispozițiilor art. 81 sau art. 86/1 C. pen.

Examinând hotărârile recurate prin pri