Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
10 martie 2010

ÎCCJ, Secția penală, decizia din 10.03.2010 — Prin cererea înregistrată la 13 ianuarie 2010 la Înalta Curte, petentul A.I., s-a plâns, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., împotriva magistraților L.B.…

Asupra cauzei penale de față; Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 13 ianuarie 2010 la Înalta Curte, petentul A.I., s-a plâns, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., împotriva magistraților L.B., A.P., T.G., G.B., L.L.Z., N.G., A.C., R.S., S.P. - judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție și a procurorului V.C. de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu, favorizarea infractorilor, fals intelectual și nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive. În motivarea acestei plângeri, petentul a susținut că deși s-a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, până la acest moment nu i s-a comunicat nici o soluție.

Examinând plângerea dedusă judecății în raport de prevederile art. 278 1 C. proc. pen. se constată - pentru considerentele ce urmează - că plângerea este inadmisibilă. Într-adevăr, potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., se pot ataca cu plângere la instanța competentă soluțiile de netrimitere în judecată dispuse de procuror prin rezoluții sau ordonanțe. În cauză însă, obiectul plângerii nu este format de una din aceste soluții la care se referă norma procesual penală amintită. Și cum în aceste condiții demersul procesual nu respectă prevederile ce constituie o procedură judiciară specială și obligatorie, plasându-se în afara normei procesual penale imperative, este sancționat cu inadmisibilitatea.

Pe de altă parte, plângerea petentului nu îndeplinește nici condițiile de fond, formă și conținut arătate prin art. 222 C. proc. pen., pentru ca în situația unei greșite adresări să poată deveni incidente dispozițiile art. 222 alin. (7) C. proc. pen. Drept urmare, plângerea petentului va fi respinsă conform art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., ca inadmisibilă. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul A.I. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

HOTĂRĂȘTE Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul A.I. Obligă petiționarul la 120 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 10 martie 2010.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.