ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 595/2014

Sindrom psihoorganic mixt, afectiv și deteriorativ (model demențial) fond de disfuncție cerebrală lezională, confirmată clinic și imagistic (vascular și atrofie cerebrală și cerebeloasă); dependență socială, risc suicidar. 2. insuficiență cardiacă (ventriculară stângă), clasa II-III NYHA prin: 2.1. boală cardiacă ischemică cronică cu: - infarct miocardic în antecedente (2001); - angor pectoris agravat-stabilizat; 2.2 patologie valvulară degenerativă: - insuficiență mitrală prin calcificări de inel mitral posterior; - boală aortică (stenoză largă, insuficiență grad II); 2.3 hipertensiune arterială esențială stadiu III; 2.4 bradicardie sinusală (boala nodului sinusal); 2.5 bloc major de ram drept; 2.6 aritmie extrasistolică ventriculară izolată; 2.7 anevrism de ventricul stâng (vârf.)

Ateroscleroză sistemică cu determinări predominant aortice, coronariene, carotidine bilaterale și a vaselor cerebrale.

Sechele post accidente vasculare cerebrale cu infarcte lacunare.

Hipoacuzie bilaterală (presbiacuzie).

Boală Dupuytren mâna stângă.

Chist renal stâng, parapielic.

Neoplasm (carcinom tranzițional) de vezică urinară (Pt1g2) și uretră prostatică (pTaG2): - operat (endoscopic) - 3 august 2004; - chimiotratat (9 serii); - reoperat martie 2005; - trombocitopenie secundară.

Adenom de prostată cu sângerări în antecedente;

Posibil hemangiom hepatic.

Dislipidemie;

Pansinuzită. Totodată, s-a mai arătat că patologia pe care o prezintă sus-numitul este gravă, cu evoluție imprevizibilă, în special cea din sfera cardio-vasculară, fiind susceptibilă oricând de un deznodământ infaust, ce poate surveni mai ales dacă nu sunt respectate recomandările medicale, atât cele medicamentos-terapeutice, cât și cele vizând regimul socio-igieno-dietetic, cu atât mai mult cu cât bolile de care suferă se augmentează morbid la un organism vârstnic. Expertiza arată că patologia psihoorganică, nevindecabilă, cu pronostic rezervat datorită riscului suicidar ce nu poate fi controlat terapeutic, în comorbiditate cu afecțiunile somatice a determinat nu numai dependență socială, dar și necesitatea administrării unui tratament de specialitate complex, permanent și modulat prin multidispensarizare și internări periodice în unități medicale de profil ce aparțin rețelei sanitare a Ministerului Sănătății, terapie dificil de realizat în contextul deficitului psihic sever, având în vedere că mediul penitenciar este detrimental, favorizând agravarea prognosticului și așa rezervat, considerând că T.S. se află în imposibilitatea executării pedepsei în regim privativ de libertate de o perioadă de cel puțin 1 an. Se constată că raportul de expertiză menționat a primit avizul Comisiei Superioare medico-legale în ședința din 16 ianuarie 2014. Având în vedere actele medico-legale menționate mai sus, Curtea apreciază că este dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că petentul este în imposibilitatea executării pedepsei, imposibilitate constatată din punct de vedere medico-legal, atât în considerarea faptului că bolile de care suferă nu pot fi tratate în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor, cât și în considerarea faptului că specificul bolilor nu permit tratarea acestora cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății, dat fiind că persoana condamnată necesită practic tratament permanent prin internări periodice, bolile de care suferă fiind în agravare constantă. Cu privire la acest ultim aspect, Curtea constată că din confruntarea concluziilor expertizei efectuate în cauză, cu cele ale expertizei medico-legale imediat anterioare reiese că boala cardiacă a condamnatului s-a agravat, astfel încât, deși nu s-a specificat expres în concluziile raportului de nouă expertiză, apare evident că, dat fiind că în precedent s-a apreciat că persoana condamnată nu poate fi tratată cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății, condiția este îndeplinită cu atât mai mult în prezent, în raport de deteriorarea progresivă a stării de sănătate a acesteia. Curtea constată că petentului condamnat i s-au admis numeroase cereri de întrerupere a executării pedepsei, din referatul întocmit de către Biroul Executări penale rezultând că acesta se află în întreruperea executării pedepsei începând cu data de 28 decembrie 2004. Ori, având în vedere vârsta înaintată a acestuia, starea precară de sănătate, cât și faptul că în perioada cât s-a aflat în stare de libertate nu a reprezentat un pericol pentru ordinea publică, Curtea apreciază că nu există niciun indiciu temeinic a unei situații contrare pe viitor. În consecință, apreciază că lăsarea în libertate a condamnatului prin întreruperea executării pedepsei nu constituie un pericol pentru ordinea publică. În ceea ce privește perioada de prelungire a întreruperii executării pedepsei, Curtea are în vedere concluziile expertizei medico-legale și ale avizului dat acesteia de către I.M.L., sens în care va dispune întreruperea executării pedepsei pe o durată de 1 an cu începere de la data de 9 februarie 2014. Împotriva acestei sentințe a formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, motivată în scris și susținută oral potrivit celor consemnate în partea introductivă a deciziei de față. Examinând cauza prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, respectiv art. 592 și urm. rap. la art. 425 1 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază ca nefondată contestația formulată, urmând a fi respinsă ca atare, pentru cele ce succed. Prima instanță a evaluat în mod temeinic toate împrejurările specifice cauzei, din perspectiva dispozițiilor legale incidente și a probelor administrate. Pe baza materialului probator, instanța a stabilit cu justețe că sunt îndeplinite condițiile legale pentru prelungirea intemperii executării pedepsei închisorii aplicate condamnatului T.S. Concluziile raportului de nouă expertiză, medico-legală din data de 16 decembrie 2013 avizate de Comisia Superioară Medico-Legală, infirmă susținerea parchetului în sensul că primele trei din cele patru condiții legale, nu sunt îndeplinite. Dimpotrivă, concluziile medico-legale evidențiază existența a numeroase afecțiuni, a unei patologii grave cu evoluție imprevizibilă, ce necesită administrarea permanentă a unui tratament de specialitate complex, a cărei adaptare impune multidispensarizare și internări periodice în unități medicale de profil ce aparțin rețelei sanitare a Ministerului Sănătății. De asemenea, concluziile medico-legale sunt în sensul că terapia este dificil de realizat în mediul penitenciar, menționându-se expres că T.S. se află în imposibilitatea executării pedepsei în regim privativ de libertate pe o perioadă de cel puțin 1 an. Concluziile mai sus menționate, coroborate cu faptul agravării bolii cardiace, cu vârsta înaintată a condamnatului, dar și cu starea precară a stării psihice a acestuia, conduc la constatarea că cel condamnat suferă de mai multe boli care fac imposibilă executarea pedepsei, că boala nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și că specificul bolii nu permite tratarea cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății. Față de cele reținute, apreciindu-se legală și temeinică sentința pronunțată de Curtea de apel, urmează a respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Văzând și dispozițiile art. 275 C. proc. pen.