Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2446/289/2007
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
8 noiembrie 2012

Decizia nr. 3656/2012 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 2446/289/2007 — recurs împotriva deciziei nr. 416/2012 a Curții de Apel Târgu

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 416/R din 21 mai 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat recursul declarat de inculpatul H.V. împotriva Deciziei penale nr. 219/A din 18 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 2446/289/2007, decizia fiind definitivă. Pentru a hotărî astfel a reținut că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului răspunde în concret și în mod eficient nevoilor reinserției sociale și prevenției generale, neidentificându-se niciun motiv pentru reducerea sancțiunii care i-a fost impusă inculpatului de prima instanță, Împotriva Decizia penală nr. 416/R din 21 mai 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs inculpatul H.V., decizia atacată fiind definitivă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 2446/289/2007. Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385 6 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 alin. lit. a) teza a ll-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de către recurent, este inadmisibil, având în vedere că decizia atacată cu prezentul recurs este definitivă. Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs. Căile ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, o cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate. Astfel, exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea. Față de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a ll-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de inculpatul H.V. împotriva Deciziei penale nr. 416/R din 21 mai 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul H.V. împotriva Deciziei penale nr. 416/R din 21 mai 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, o din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2012.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.