ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2735/2013

Asupra recursului penal de față, în baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 2 din Camera de Consiliu de la 16 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția penală, în Dosarul nr. 3766/105/2013, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul C.D.S. împotriva sentinței penale definitive nr. 185 din 03 aprilie 2007 a Tribunalului Prahova, secția penală. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin adresa din 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a fost transmisă spre soluționare cererea de revizuire formulată de condamnatul C.D.S. împotriva sentinței penale nr. 185 din 03 aprilie 2007 a Tribunalului Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 89/2008 a înaltei Curți de Casație de Justiție.

În argumentarea cererii de revizuire, condamnatul a invocat intervenirea unor împrejurări noi, necunoscute de instanța de condamnare la momentul pronunțării sentinței susmenționate, constând în sancționarea disciplinară, de către Colegiul Medicilor, a medicilor de gardă care au acordat îngrijiri victimei Cârstea Ion, pentru al cărui deces a fost condamnat. Prin sentința penală nr. 185 din 13 aprilie 2006 a Tribunalului Prahova, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 8776/105/2006,inculpatului C.D.S. i-a fost aplicată pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, prev. de art. 239 alin. (2) C. pen. și omor deosebit de grav, prev.de art. 174 alin. (1) art. 175 lit. i), 176 lit. f) C. pen.

S-a mai reținut că prin nota de probatorii formulate de inculpat în fața instanței de condamnare (fila 74 dosar fond), acesta a solicitat instanței să se comunice de către Colegiul Medicilor dacă vreunul dintre medicii de gardă la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, de serviciu în noaptea de 22/23 iulie 2006, a fost sancționat pe motiv că nu a acordat îngrijirile necesare victimei, precum și să se comunice de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești dacă vreunul dintre aceiași medici a fost sancționat pentru neglijență în serviciu. Probatoriile au fost respinse de către instanță prin încheierea din data de 13 februarie 2007 (fila 190 dosar fond). Cu ocazia dezbaterilor, inculpatul C.D.S.

și-a susținut nevinovăția, solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor deosebit de grav în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte. S-a mai reținut că împotriva sentinței de condamnare Inculpatul C.D.S. a formulat apel, care a fost respins prin Decizia penală nr. 119 din 27 august 2007 a Curții de Apel Ploiești, iar împotriva acestei ultime decizii a formulat recurs, cale de atac deopotrivă respinsă prin Decizia penală nr. 89 din 14 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Reținând că revizuentul-condamnat și-a argumentat cererea pe existența unei împrejurări considerată nouă, respectiv sancționarea personalului medical ce s-a aflat de gardă în ziua în care victima infracțiunii a fost adusă la spital, sancționare dispusă de Colegiul Medicilor conform adresei din 28 februarie 2013, instanța de fond a constatat că împrejurările noi la care se referă art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. presupun pe de o parte necunoașterea acestora cu ocazia soluționării cauzei, iar pe de altă parte, aptitudinea acestora de a duce la o soluție diametral opusă în cauză, întrucât, așa cum s-a stabilit constant în practica judiciară, este inadmisibil ca pe calea revizuirii să se producă o prelungire a probatoriului administrat cu ocazia soluționării cauzei. În acest sens, s-a reținut că revizuentul nu a invocat nicio împrejurare nouă, necunoscută de instanță, întrucât, în realitate el a invocat în mod constant pe parcursul procesului și culpa personalului medical, susținând chiar că decesul victimei a fost cauzat de această culpă. Apărările revizuentului au fost verificate și respinse de instanțele care au stabilit răspunderea sa penală, față de concluziile raportului medico-legal de autopsie din 27 iulie 2006 a S.M.L.

Ploiești, din care rezultă că moartea victimei C.A.I. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale consecutive unui politraumatism cu numeroase echimoze și escoriații corporale și plagă a scalpului. Leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin loviri repetate cu corpuri dure. între leziuni și deces există o legătură directă și necondiționată de cauzalitate. Prin urmare, s-a reținut că împrejurarea invocată de revizuent nu îndeplinește exigențele impuse de textul legal pentru a determina o admitere în principiu a cererii. Mai mult, constatând că și în argumentarea cererii cu care a fost investită, condamnatul C.D.S.

a invocat exact aceleași motive, temeiuri și apărări ca și în cererile anterioare,care au făcut obiectul Dosarelor penale nr. 900/105/2011 și nr. 5461/105/2010, ambele ale Tribunalului Prahova, prima instanță a apreciat cererea ca fiind inadmisibilă, în lumina Deciziei nr. 36/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, pronunțată în recurs în interesul legii, Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel revizuentul C.D.S. susținând, pe de o parte, că întrucât nu a fost citat, nu a participat la ședința de judecată din prima instanță, astfel că nu a avut posibilitatea de a depune înscrisurile pe care și-a întemeiat cererea de revizuire, iar pe de altă parte, că procurorul a participat la soluționarea cererii sale, ceea ce echivalează cu inechitatea procedurii judiciare ca parte componentă a dreptului la apărare.

Apelantul-revizuent a criticat și soluția de inadmisibilitate pronunțată în condițiile în care înscrisurile doveditoare ce se aflau în posesia sa nu au ajuns la cunoștința primei instanțe. Motivele apelului au fost dezvoltate în scris, prin memoriul depus de apelant (filele 8-13), la care a anexat înscrisurile la care s-a referit în cererea de revizuire și în declarația de apel (filele 14-15). Din oficiu, în raport de conținutul adreselor din 28 februarie 2013 și din 2 mai 2013 ale Colegiului Medicilor Prahova, instanța de apel a dispus atașarea la dosar a copiilor hotărârilor judecătorești prin care s-a soluționat contestația la decizia disciplinară de sancționare a doi medici de gardă, acuzați de revizuent că ar fi avut culpă medicală în privința decesului victimei infracțiunii de omor deosebit de grav pentru care a fost condamnat (filele 33-44).

Prin Decizia penală nr. 132 din 02 iulie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, apelul declarat de revizuent a fost . respins, ca nefondat, reținându-se că instanța de fond a apreciat în mod corect că cererea de revizuire este inadmisibilă în raport de cererile anterioare formulate de condamnat care s-au întemeiat pe aceleași motive și au avut același obiect. În considerentele aceleiași decizii s-a mai reținut că prima instanță, legal învestită, conform art. 397 și 399 C. proc.

pen., cu adresa din 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova prin care au fost comunicate concluziile cercetărilor efectuate de procuror pentru verificarea temeiniciei cererii de revizuire, a procedat conform procedurii judiciare speciale instituite de art. 403 din același cod, examinând admisibilitatea acestei cereri în camera de consiliu, fără citarea părților și a procurorului, pe baza dosarului cauzei ce a fost atașat, stabilind prin sentința apelată că cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat C.D.S. este inadmisibilă. Ca urmare, s-a apreciat ca fiind nejustificată critica apelantului-revizuent vizând lipsa sa de la examinarea admisibilității în principiu a cererii, reținându-se că în această procedură instanța competentă are obligația de a verifica dacă cererea este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu, potrivit art. 402 C. proc.

pen. În consecință, s-a reținut că la singurul termen de judecată fixat în cauză, 16 mai 2013, la examinarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire nu au fost prezenți nici revizuentul, nici procurorul, pretinsa prezență a acestuia din urmă-dovedită de apelant cu copia dispozitivului sentinței ce i-a fost comunicată la penitenciarul unde execută pedeapsa-fila 18 dosar apel, fiind o evidentă eroare materială, deoarece potrivit părții introductive a sentinței penale nr. 2 (fila 27 dosar fond), la procedura judiciară nici nu a participat și nici nu a pus concluzii vreun procuror.

În același sens s-a reținut că invocarea ca și critică în apel a inechității procedurii, care pe lângă prezența pretins discreționară doar a procurorului la ședința de judecată, constă și în lipsirea revizuenrului de dreptul de a compărea personal în instanță, de a-și susține și dovedi cererea, nu este întemeiată întrucât etapa verificării admisibilității în principiu a căii extraordinare de atac a revizuirii, preliminară celei a judecății propriu-zise, are o reglementare legală, distinctă, fiind prevăzută de legiuitor cu scopul filtrării cererilor care în mod vădit nu întrunesc cerințele de admisibilitate, fără ca prin aceasta drepturile părților să fie încălcate sau prejudiciate. În acest scop, procedura rejudecării după admiterea în principiu asigură toate garanțiile procesuale în condițiile în care art. 405 alin. (1), (2) C. proc.

pen. prevede că aceasta se face după regulile judecății în primă instanță, inclusiv prin administrarea din nou a probelor. În plus, s-a reținut că susținerea apelantului-revizuent în sensul că, procedându-se la soluționarea cererii de revizuire în lipsa sa, a fost pus în imposibilitatea de a aduce la cunoștința instanței adresa din 2013, este nejustificată întrucât incumba revmientului obligația de a atașa respectivul înscris la cererea de revizuire pe care a scris-o și datat-o personal la 18 martie 2013 (fila 5 dosar fond), dată la care se afla în posesia susmenționatului document.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs condamnatul C.D.S., invocând în termen legal, în cuprinsul memoriului depus la data de 29 august 2013, pe lângă aspectele invocate în fond și apel, anterior detaliate, și critici vizând: incompatibilitatea președintelui completului de judecată care a soluționat cauza în apel; greșita înțelegere de către instanțe a conceptului de îriiprejurări noi, necunoscute de instanțe la momentul soluționării cauzei, uzitat în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în raport de datele concrete la care a luat cunoștință de culpa celor doi medici; omisiunea instanțelor de a se pronunța pe cererea de revizuire formulată cu privire la latura civilă a cauzei; refuzul instanțelor de a încuviința efectuarea unei noi expertize medico-legale ulterior constatării culpei celor doi medici.

În condițiile art. 291 alin. (3) 1 C. proc. pen., termenul inițial fixat în cauză pentru judecarea recursului, 7 ianuarie 2014, a fost preschimbat la data de 10 septembrie 2013. Aspectele invocate de recurentul revizuent în cuprinsul memoriului anterior menționat au fost susținute numai în mică parte, la termenul de dezbateri din 10 septembrie 2013, de către apărătorul desemnat din oficiu să acorde asistență juridică recurentului revizuent, această optică fiind adoptată de apărare subsecvent consultării părții. Astfel, la termenul de dezbateri, apărătorul recurentului revizuent a solicitat, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) raportat la art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, admiterea cererii.

de revizuire formulată de condamnat, arătând că în cauză este incident cazul prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. întrucât s-au descoperit fapte noi ce nu au fost cunoscute de instanțe la soluționarea cauzei în care revizuentul a fost condamnat, împrejurări constând în culpa medicală a medicilor de gardă care au acordat îngrijiri victimei. Aceleași aspecte au fost susținute și de recurentul revizuent, atât în cadrul intervențiilor din cursul dezbaterilor, cât și în ultimul cuvânt. În acest context, Înalta Curte apreciază că optica apărării de limitare a criticilor formulate în recurs doar la cele anterior enunțate constituie o renunțare implicită la motivele de recurs formulate în scris de către recurentul revizuent, dar nesusținute la termenul de dezbateri.

Ca urmare, în aceste limite, examinând recursul declarat prin raportare la dispozițiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Prioritar, se constată că în raport de data pronunțării deciziei atacate, 2 iulie 2013, în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Totodată, se constată că revizuentul a motivat recursul în termenul prev. de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., așa încât, potrivit art. 385 10 alin. (2) cu referire la art. 385 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte va proceda la examinarea criticilor susținute de apărare și parte la termenul de dezbateri și circumscrise motivului de recurs prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen., fiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Analizând însă motivul de recurs astfel cum a fost argumentat, înalta constată că recurentul revizuent a invocat în sfera acestuia critici care, în realitate, nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., întrucât acestea vizează netemeinicia hotărârilor atacate, iar nu nelegalitatea acestora. Cu toate acestea, chiar dacă s-ar trece peste aspectul anterior arătat, se constată că apărările recurentului revizuent sunt neîntemeiate, pentru următoarele motive: Potrivit disp. art. 393 si art. 394 C. proc.

pen., pot face obiectul revizuirii hotărârile penale ramase definitive, revizuirea putând fi ceruta numai în următoarele cazuri: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanța la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasa în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals, e un membru al completului de judecata, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penala a comis o infracțiune în legătura cu aceeași cauza penala; e) când doua sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În argumentarea cererii de revizuire ce face obiectul cauzei pendinte, revizuentul C.D.S. a invocat existența unor fapte noi ce nu au fost cunoscute de instanțe la soluționarea cauzei în care a fost condamnat, împrejurări constând în culpa concurentă a 2 medici de gardă la unitatea spitalicească ce a acordat îngrijiri medicale victimei C.A.I., înainte de deces. Aceleași aspecte au fost invocate anterior de condamnat și în argumentarea . cererilor de revizuire similare care au fost soluționate de Tribunalul Prahova, secția penală, prin sentințele penale nr. 286 din 19 octombrie 2010 și nr. 91 din 8 martie 2011, atașate la dosarul cauzei. Dat fiind faptul că în motivarea cererii de revizuire care face obiectul cauzei pendinte, revizuentul a invocat aceleași motive, temeiuri și apărări ca cele invocate anterior în dosarele susmenționate, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, soluțiile primei instanțe și a instanței de apel fiind temeinice și legale.

De altfel, în acest sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, care, prin Decizia nr. 36 din 14 decembrie 2009, publicată în M. Of., Partea I nr. 414 din 22 iunie 2010, dată în recurs în interesul legii, a stabilit că "sunt inadmisibile cererile repetate de revizuire si, respectiv, de contestație, la executare, dacă exista identitate de persoane, de temei legal, de motive si apărări invocate în soluționarea acestora". Deopotrivă, chiar și în situația în care împrejurările invocate în argumentarea cererii de revizuire ar avea caracter de noutate în raport de cererile anterioare, se constată că cererea este inadmisibilă întrucât aspectele invocate - respectiv culpa concurentă a 2 medici de gardă la unitatea spitalicească ce a acordat îngrijiri medicale victimei C.A.I.

înainte de deces, nu îndeplinesc exigențele conceptului de fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., dar nici rigorile alin. (2) al aceluiași text de lege. Aceasta întrucât, pe de o parte, aspectele invocate de revizuent au fost verificate atât de instanța de condamnare, cât și de cele două instanțe de control judiciar, cu prilejul soluționării apelului și recursului împotriva hotărârii de condamnare, lipsa legăturii de cauzalitate dintre loviturile aplicate victimei la 23 iulie 2006 și cauza morții cesteia, survenite la 26 iulie 2006, constituind una dintre apărările constante formulate de condamnat pe întreg parcursul judecății.

Pe de altă parte, sancționarea disciplinară a celor 2 medici nu poate infirma temeinicia hotărârii de condamnare a revizuentului întrucât instituirea răspunderii disciplinare a celor două cadre medicale nu poate diminua sau înlătura răspunderea penală a condamnatului, stabilită cu putere lucru judecat pe baza unui ansamblu de probe care au fost analizate, coroborate și interpretate de instanțele ce au pronunțat condamnarea sa. Pentru aceste considerente, constatând că apărările formulate de recurentul revizuent la termenul de dezbateri sunt neîntemeiate, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.D.S.împotriva Deciziei penale nr. 132 din 02 iulie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.D.S. împotriva Deciziei penale nr. 132 din 02 iulie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 17 septembrie 2013.