ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2735/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2735/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului penal de față, în
baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin
sentința penală nr. 2 din Camera de Consiliu de la 16 mai 2013 pronunțată de
Tribunalul Prahova, secția penală, în Dosarul nr. 3766/105/2013, în baza art.
403 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de
revizuire formulată de condamnatul C.D.S. împotriva sentinței penale definitive
nr. 185 din 03 aprilie 2007 a Tribunalului Prahova, secția penală.
Pentru a pronunța această hotărâre,
instanța de fond a reținut următoarele:
Prin adresa din 2013 a Parchetului de
pe lângă Tribunalul Prahova a fost transmisă spre soluționare cererea de
revizuire formulată de condamnatul C.D.S. împotriva sentinței penale nr. 185
din 03 aprilie 2007 a Tribunalului Prahova, definitivă prin Decizia penală nr.
89/2008 a înaltei Curți de Casație de Justiție.
În argumentarea cererii de revizuire,
condamnatul a invocat intervenirea unor împrejurări noi, necunoscute de
instanța de condamnare la momentul pronunțării sentinței susmenționate,
constând în sancționarea disciplinară, de către Colegiul Medicilor, a medicilor
de gardă care au acordat îngrijiri victimei Cârstea Ion, pentru al cărui deces
a fost condamnat.
Prin sentința penală nr. 185 din 13
aprilie 2006 a Tribunalului Prahova, secția penală, pronunțată în Dosarul nr.
8776/105/2006,inculpatului C.D.S. i-a fost aplicată pedeapsa rezultantă de 20
ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, prev. de art. 239 alin.
(2) C. pen. și omor deosebit de grav, prev.de art. 174 alin. (1) art. 175 lit.
i), 176 lit. f) C. pen.
S-a mai reținut că prin nota de
probatorii formulate de inculpat în fața instanței de condamnare (fila 74 dosar
fond), acesta a solicitat instanței să se comunice de către Colegiul Medicilor
dacă vreunul dintre medicii de gardă la Spitalul Județean de Urgență Ploiești,
de serviciu în noaptea de 22/23 iulie 2006, a fost sancționat pe motiv că nu a
acordat îngrijirile necesare victimei, precum și să se comunice de către
Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești dacă vreunul dintre aceiași medici a
fost sancționat pentru neglijență în serviciu.
Probatoriile au fost respinse de către
instanță prin încheierea din data de 13 februarie 2007 (fila 190 dosar fond).
Cu ocazia dezbaterilor, inculpatul C.D.S. și-a susținut nevinovăția, solicitând
schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor deosebit de grav în
infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte.
S-a mai reținut că împotriva sentinței
de condamnare Inculpatul C.D.S. a formulat apel, care a fost respins prin Decizia
penală nr. 119 din 27 august 2007 a Curții de Apel Ploiești, iar împotriva acestei
ultime decizii a formulat recurs, cale de atac deopotrivă respinsă prin Decizia
penală nr. 89 din 14 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
penală.
Reținând că revizuentul-condamnat și-a
argumentat cererea pe existența unei împrejurări considerată nouă, respectiv
sancționarea personalului medical ce s-a aflat de gardă în ziua în care victima
infracțiunii a fost adusă la spital, sancționare dispusă de Colegiul Medicilor
conform adresei din 28 februarie 2013, instanța de fond a constatat că
împrejurările noi la care se referă art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
presupun pe de o parte necunoașterea acestora cu ocazia soluționării cauzei,
iar pe de altă parte, aptitudinea acestora de a duce la o soluție diametral
opusă în cauză, întrucât, așa cum s-a stabilit constant în practica judiciară,
este inadmisibil ca pe calea revizuirii să se producă o prelungire a
probatoriului administrat cu ocazia soluționării cauzei.
În acest sens, s-a reținut că
revizuentul nu a invocat nicio împrejurare nouă, necunoscută de instanță,
întrucât, în realitate el a invocat în mod constant pe parcursul procesului și
culpa personalului medical, susținând chiar că decesul victimei a fost cauzat
de această culpă.
Apărările revizuentului au fost
verificate și respinse de instanțele care au stabilit răspunderea sa penală,
față de concluziile raportului medico-legal de autopsie din 27 iulie 2006 a
S.M.L. Ploiești, din care rezultă că moartea victimei C.A.I. a fost violentă și
s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale consecutive unui politraumatism cu
numeroase echimoze și escoriații corporale și plagă a scalpului. Leziunile
traumatice constatate s-au putut produce prin loviri repetate cu corpuri dure.
între leziuni și deces există o legătură directă și necondiționată de
cauzalitate.
Prin urmare, s-a reținut că
împrejurarea invocată de revizuent nu îndeplinește exigențele impuse de textul
legal pentru a determina o admitere în principiu a cererii.
Mai mult, constatând că și în
argumentarea cererii cu care a fost investită, condamnatul C.D.S. a invocat
exact aceleași motive, temeiuri și apărări ca și în cererile anterioare,care au
făcut obiectul Dosarelor penale nr. 900/105/2011 și nr. 5461/105/2010, ambele
ale Tribunalului Prahova, prima instanță a apreciat cererea ca fiind
inadmisibilă, în lumina Deciziei nr. 36/2009 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secțiile unite, pronunțată în recurs în interesul legii,
Împotriva acestei sentințe, în termen
legal, a declarat apel revizuentul C.D.S. susținând, pe de o parte, că întrucât
nu a fost citat, nu a participat la ședința de judecată din prima instanță,
astfel că nu a avut posibilitatea de a depune înscrisurile pe care și-a
întemeiat cererea de revizuire, iar pe de altă parte, că procurorul a
participat la soluționarea cererii sale, ceea ce echivalează cu inechitatea
procedurii judiciare ca parte componentă a dreptului la apărare.
Apelantul-revizuent a criticat și
soluția de inadmisibilitate pronunțată în condițiile în care înscrisurile
doveditoare ce se aflau în posesia sa nu au ajuns la cunoștința primei
instanțe.
Motivele apelului au fost dezvoltate
în scris, prin memoriul depus de apelant (filele 8-13), la care a anexat
înscrisurile la care s-a referit în cererea de revizuire și în declarația de
apel (filele 14-15).
Din oficiu, în raport de conținutul
adreselor din 28 februarie 2013 și din 2 mai 2013 ale Colegiului Medicilor
Prahova, instanța de apel a dispus atașarea la dosar a copiilor hotărârilor
judecătorești prin care s-a soluționat contestația la decizia disciplinară de
sancționare a doi medici de gardă, acuzați de revizuent că ar fi avut culpă
medicală în privința decesului victimei infracțiunii de omor deosebit de grav
pentru care a fost condamnat (filele 33-44).
Prin Decizia penală nr. 132 din 02
iulie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și
de familie, apelul declarat de revizuent a fost . respins, ca nefondat,
reținându-se că instanța de fond a apreciat în mod corect că cererea de
revizuire este inadmisibilă în raport de cererile anterioare formulate de
condamnat care s-au întemeiat pe aceleași motive și au avut același obiect.
În considerentele aceleiași decizii
s-a mai reținut că prima instanță, legal învestită, conform art. 397 și 399 C.
proc. pen., cu adresa din 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova
prin care au fost comunicate concluziile cercetărilor efectuate de procuror
pentru verificarea temeiniciei cererii de revizuire, a procedat conform
procedurii judiciare speciale instituite de art. 403 din același cod, examinând
admisibilitatea acestei cereri în camera de consiliu, fără citarea părților și
a procurorului, pe baza dosarului cauzei ce a fost atașat, stabilind prin
sentința apelată că cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat C.D.S.
este inadmisibilă.
Ca urmare, s-a apreciat ca fiind
nejustificată critica apelantului-revizuent vizând lipsa sa de la examinarea
admisibilității în principiu a cererii, reținându-se că în această procedură
instanța competentă are obligația de a verifica dacă cererea este făcută în
condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse de procuror rezultă
date suficiente pentru admiterea în principiu, potrivit art. 402 C. proc. pen.
În consecință, s-a reținut că la
singurul termen de judecată fixat în cauză, 16 mai 2013, la examinarea
admisibilității în principiu a cererii de revizuire nu au fost prezenți nici
revizuentul, nici procurorul, pretinsa prezență a acestuia din urmă-dovedită de
apelant cu copia dispozitivului sentinței ce i-a fost comunicată la penitenciarul
unde execută pedeapsa-fila 18 dosar apel, fiind o evidentă eroare materială,
deoarece potrivit părții introductive a sentinței penale nr. 2 (fila 27 dosar
fond), la procedura judiciară nici nu a participat și nici nu a pus concluzii
vreun procuror.
În același sens s-a reținut că
invocarea ca și critică în apel a inechității procedurii, care pe lângă
prezența pretins discreționară doar a procurorului la ședința de judecată,
constă și în lipsirea revizuenrului de dreptul de a compărea personal în instanță,
de a-și susține și dovedi cererea, nu este întemeiată întrucât etapa
verificării admisibilității în principiu a căii extraordinare de atac a
revizuirii, preliminară celei a judecății propriu-zise, are o reglementare
legală, distinctă, fiind prevăzută de legiuitor cu scopul filtrării cererilor
care în mod vădit nu întrunesc cerințele de admisibilitate, fără ca prin
aceasta drepturile părților să fie încălcate sau prejudiciate.
În acest scop, procedura rejudecării
după admiterea în principiu asigură toate garanțiile procesuale în condițiile
în care art. 405 alin. (1), (2) C. proc. pen. prevede că aceasta se face după
regulile judecății în primă instanță, inclusiv prin administrarea din nou a
probelor.
În plus, s-a reținut că susținerea
apelantului-revizuent în sensul că, procedându-se la soluționarea cererii de
revizuire în lipsa sa, a fost pus în imposibilitatea de a aduce la cunoștința
instanței adresa din 2013, este nejustificată întrucât incumba revmientului
obligația de a atașa respectivul înscris la cererea de revizuire pe care a
scris-o și datat-o personal la 18 martie 2013 (fila 5 dosar fond), dată la care
se afla în posesia susmenționatului document.
Împotriva acestei decizii, în termen
legal, a declarat recurs condamnatul C.D.S., invocând în termen legal, în
cuprinsul memoriului depus la data de 29 august 2013, pe lângă aspectele
invocate în fond și apel, anterior detaliate, și critici vizând:
incompatibilitatea președintelui completului de judecată care a soluționat
cauza în apel; greșita înțelegere de către instanțe a conceptului de
îriiprejurări noi, necunoscute de instanțe la momentul soluționării cauzei,
uzitat în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în raport de datele
concrete la care a luat cunoștință de culpa celor doi medici; omisiunea
instanțelor de a se pronunța pe cererea de revizuire formulată cu privire la
latura civilă a cauzei; refuzul instanțelor de a încuviința efectuarea unei noi
expertize medico-legale ulterior constatării culpei celor doi medici.
În condițiile art. 291 alin. (3)
1
C. proc. pen., termenul inițial fixat în cauză pentru judecarea recursului, 7
ianuarie 2014, a fost preschimbat la data de 10 septembrie 2013.
Aspectele invocate de recurentul
revizuent în cuprinsul memoriului anterior menționat au fost susținute numai în
mică parte, la termenul de dezbateri din 10 septembrie 2013, de către
apărătorul desemnat din oficiu să acorde asistență juridică recurentului
revizuent, această optică fiind adoptată de apărare subsecvent consultării
părții.
Astfel, la termenul de dezbateri,
apărătorul recurentului revizuent a solicitat, în temeiul art. 385
15
pct. 2 lit. d) raportat la art. 385
9
pct. 17
2
C. proc.
pen., admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare,
admiterea cererii. de revizuire formulată de condamnat, arătând că în cauză
este incident cazul prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. întrucât
s-au descoperit fapte noi ce nu au fost cunoscute de instanțe la soluționarea
cauzei în care revizuentul a fost condamnat, împrejurări constând în culpa
medicală a medicilor de gardă care au acordat îngrijiri victimei.
Aceleași aspecte au fost susținute și
de recurentul revizuent, atât în cadrul intervențiilor din cursul dezbaterilor,
cât și în ultimul cuvânt.
În acest context, Înalta Curte
apreciază că optica apărării de limitare a criticilor formulate în recurs doar
la cele anterior enunțate constituie o renunțare implicită la motivele de
recurs formulate în scris de către recurentul revizuent, dar nesusținute la
termenul de dezbateri.
Ca urmare, în aceste limite, examinând
recursul declarat prin raportare la dispozițiile art. 3859 C. proc. pen.,
astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta
este nefondat pentru următoarele considerente:
Prioritar, se constată că în raport de
data pronunțării deciziei atacate, 2 iulie 2013, în cauză sunt aplicabile
dispozițiile C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
Totodată, se constată că revizuentul a
motivat recursul în termenul prev. de art. 385
10
alin. (2) C. proc.
pen., așa încât, potrivit art. 385
10
alin. (2) cu referire la art.
385 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte va proceda la examinarea criticilor
susținute de apărare și parte la termenul de dezbateri și circumscrise
motivului de recurs prev. de art. 385
9
pct. 17
2
C. proc.
pen., fiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385
10
alin.
(2) C. proc. pen.
Analizând însă motivul de recurs
astfel cum a fost argumentat, înalta constată că recurentul revizuent a invocat
în sfera acestuia critici care, în realitate, nu se circumscriu cazului de
casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., întrucât acestea
vizează netemeinicia hotărârilor atacate, iar nu nelegalitatea acestora.
Cu toate acestea, chiar dacă s-ar
trece peste aspectul anterior arătat, se constată că apărările recurentului
revizuent sunt neîntemeiate, pentru următoarele motive:
Potrivit disp. art. 393 si art. 394 C.
proc. pen., pot face obiectul revizuirii hotărârile penale ramase definitive,
revizuirea putând fi ceruta numai în următoarele cazuri: a) s-au descoperit
fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanța la soluționarea
cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de
mărturie mincinoasa în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a
servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals, e
un membru al completului de judecata, procurorul ori persoana care a efectuat
acte de cercetare penala a comis o infracțiune în legătura cu aceeași cauza
penala; e) când doua sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot
concilia.
În argumentarea cererii de revizuire
ce face obiectul cauzei pendinte, revizuentul C.D.S. a invocat existența unor
fapte noi ce nu au fost cunoscute de instanțe la soluționarea cauzei în care a
fost condamnat, împrejurări constând în culpa concurentă a 2 medici de gardă la
unitatea spitalicească ce a acordat îngrijiri medicale victimei C.A.I., înainte
de deces.
Aceleași aspecte au fost invocate
anterior de condamnat și în argumentarea . cererilor de revizuire similare care
au fost soluționate de Tribunalul Prahova, secția penală, prin sentințele
penale nr. 286 din 19 octombrie 2010 și nr. 91 din 8 martie 2011, atașate la
dosarul cauzei.
Dat fiind faptul că în motivarea
cererii de revizuire care face obiectul cauzei pendinte, revizuentul a invocat
aceleași motive, temeiuri și apărări ca cele invocate anterior în dosarele
susmenționate, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, soluțiile
primei instanțe și a instanței de apel fiind temeinice și legale.
De altfel, în acest sens a statuat și Înalta
Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, care, prin Decizia nr. 36 din 14
decembrie 2009, publicată în M. Of., Partea I nr. 414 din 22 iunie 2010, dată
în recurs în interesul legii, a stabilit că "sunt inadmisibile cererile
repetate de revizuire si, respectiv, de contestație, la executare, dacă exista
identitate de persoane, de temei legal, de motive si apărări invocate în
soluționarea acestora".
Deopotrivă, chiar și în situația în
care împrejurările invocate în argumentarea cererii de revizuire ar avea
caracter de noutate în raport de cererile anterioare, se constată că cererea
este inadmisibilă întrucât aspectele invocate - respectiv culpa concurentă a 2
medici de gardă la unitatea spitalicească ce a acordat îngrijiri medicale
victimei C.A.I. înainte de deces, nu îndeplinesc exigențele conceptului de
fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea
cauzei, prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., dar nici rigorile
alin. (2) al aceluiași text de lege.
Aceasta întrucât, pe de o parte,
aspectele invocate de revizuent au fost verificate atât de instanța de
condamnare, cât și de cele două instanțe de control judiciar, cu prilejul
soluționării apelului și recursului împotriva hotărârii de condamnare, lipsa
legăturii de cauzalitate dintre loviturile aplicate victimei la 23 iulie 2006
și cauza morții cesteia, survenite la 26 iulie 2006, constituind una dintre
apărările constante formulate de condamnat pe întreg parcursul judecății.
Pe de altă parte, sancționarea
disciplinară a celor 2 medici nu poate infirma temeinicia hotărârii de
condamnare a revizuentului întrucât instituirea răspunderii disciplinare a
celor două cadre medicale nu poate diminua sau înlătura răspunderea penală a
condamnatului, stabilită cu putere lucru judecat pe baza unui ansamblu de probe
care au fost analizate, coroborate și interpretate de instanțele ce au
pronunțat condamnarea sa.
Pentru aceste considerente, constatând
că apărările formulate de recurentul revizuent la termenul de dezbateri sunt
neîntemeiate, Înalta Curte, în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C.
proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.D.S.împotriva
Deciziei penale nr. 132 din 02 iulie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția
penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.
(2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de revizuentul C.D.S. împotriva Deciziei penale nr. 132 din 02 iulie 2013
a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul revizuent la plata
sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de
200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din
fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 17
septembrie 2013.