ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1377/2014

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 101 din 05 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. 384/122/2013, în baza art. 403 alin. (3 1 ) C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul P.S., împotriva sentinței penale nr. 105 din 21 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Giurgiu. Instanța a reținut că prin sentința penală nr. 105 din 21 martie 2005 pronunțată de Tribunalul-Giurgiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4170 din 07 iulie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul P.S. a fost condamnat la 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prev. și ped.

de art. 174, 175 lit. c), 176 lit. d) C. pen., și art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, potrivit art. 403 C. proc. pen., instanța a constatat că cererea formulată de către revizuentul P.S. nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire prevăzute expres și limitativ de art. 394 alin. (1) C. proc. pen. În motivarea cererii, petentul a solicitat redeschiderea urmării penale, reanchetarea sa, punerea în libertate invocând nevinovăția sa. Pentru a exista cazul de revizuire menționat, faptele sau împrejurările invocate sau faptele probatorii și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate în cauză trebuie să fie noi.

Aspectele ce țin de legalitatea și de temeinicia hotărârii pronunțate de către instanța de fond au fost avute în vedere de către instanțele de control judiciar prin exercitarea de către revizuent a căilor ordinare de atac. Prin cererea introdusă revizuientul nu învederează împrejurări noi, necunoscute instanței de judecată ci urmărește, prin folosirea unei căi extraordinare de atac să dovedească nevinovăția sa, aspect ce nu poate fi primit de instanță. După cum s-a apreciat în doctrină și în jurisprudență, prin formularea unei cereri de revizuire nu se poate ajunge în fapt la judecarea unui al doilea apel, fie prin prelungirea probațiunii administrate în fața instanțelor de fond, fie printr-o reapreciere a probelor deja administrate.

Esențial pentru admisibilitatea revizuirii întemeiate pe disp. art. 394 lit. a) C. proc. pen., este descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de către instanță la data soluționării cauzei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuientul P.S., la data de 12 iunie 2013, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pe motiv că cererea de revizuire este admisibilă, întemeiată pe disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 198/A din 8 iulie 2013 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul P.S. împotriva sentinței penale nr. 101 din 05 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. 384/122/2013.

A obligat apelantul revizuient la 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 RON, s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiției. Examinând cauza în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente: Prima instanță a analizat în mod temeinic cererea de revizuire din perspectiva motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile. În conformitate cu dispozițiile art. 393 și art. 394 C. proc. pen., revizuirea constituie o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se pot îndrepta erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu reglementările legale în vigoare.

Instanța care a pronunțat o hotărâre definitivă ce conține o gravă eroare de fapt este chemată să o retragă în realizarea principului aflării adevărului și cu înfrângerea principiului autorității lucrului judecat. Obiectul examinării în principiu a cererii de revizuire constă în verificarea îndeplinirii condițiilor cerute de lege pentru admiterea cererii, fiind o procedură preliminară și eliminatorie având ca finalitate înlăturarea de la rejudecarea în fond a cauzei a acelor cereri de revizuire care nu îndeplinesc condițiile procedurale (hotărâre, titular, termen) precum și a acelor cereri ale căror motive nu se înscriu în cazurile prevăzute expres de lege. Potrivit dispozițiilor art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută numai în 5 cazuri expres și limitativ prevăzute, însă în urma analizei cererii de revizuire formulată de către petent, s-a constatat că acesta a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., astfel cum rezultă cu claritate din cererea de revizuire și susținerile ulterioare ale condamnatului, solicitând a se stabili nevinovăția, motiv care nu se circumscrie cazurilor limitativ prevăzute de textul de lege anterior menționat. Împotriva deciziei penale nr. 198/A din 8 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, a declarat recurs revizuientul P.S. Înalta Curte, în examinarea legii incidente cu privire la calea de atac formulată de contestator, respectiv recurs împotriva unei hotărâri prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul P.S.

împotriva deciziei penale nr. 101 din 5 iunie 2013 a Tribunalului Giurgiu în Dosarul nr. 384/122/2013, recurs aflat în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi (C. proc. pen. actual), cauzele rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs, astfel încât Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 255/2013. În cauza de față, obiectul inițial îl formează cererea de revizuire formulată de condamnatul revizuient P.S. împotriva sentinței penale nr. 105 din 21 martie 2005 a Tribunalului Giurgiu. În motivarea cererii petentul a solicitat redeschiderea urmăririi penale, reanchetarea sa, punerea sa în libertate, invocându-și nevinovăția.

Examinând cauza și motivele formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat având în vedere următoarele considerente: Dispozițiile art. 393 și art. 394 C. proc. pen. anterior, privind caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită recunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea și prevederile legii. Din aceleași dispoziții rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârii în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita pe cei condamnați pe nedrept.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea privește exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. anterior și numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. anterior, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. Prin urmare, din analiza textelor legale mai sus enunțate, se impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condițiile legii. În cauză, recurentul revizuient P.S. a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii pronunțate și pe fond admiterea în principiu a cererii de revizuire astfel cum a fost motivată. Se constată că instanța de fond și instanța de apel au procedat corect atunci când au apreciat că cererea de revizuire formulată de revizuient este inadmisibilă, iar respectivul apel este nefondat deoarece motivele invocate de revizuient nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire reglementate de art. 394 C. proc.

pen. anterior, reprezentând mai degrabă unul din cazurile de apel sau recurs și care au putut fi valorificate de recurentul revizuient la judecarea pe fond a cauzei, împrejurări pe care instanțele le-au avut în vedere la pronunțarea hotărârilor. De asemenea, în mod corect, prima instanță a reținut că motivele invocate de către revizuient reprezintă o prelungire a probatoriului, or faptele sau împrejurările invocate sau faptele probatorii și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate în cauză trebuie să fie noi. Totodată, s-a reținut că revizuientul P.S. prin cererea de revizuire nu a învederat împrejurări noi ci prin calea extraordinară de atac a dorit să-și dovedească nevinovăția, astfel că o astfel de solicitare nu poate fi primită în judecarea unei căi extraordinare de atac, apreciindu-se că cererea de revizuire este inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. anterior va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul revizuient P.S. împotriva deciziei penale nr. 198/A din data de 08 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Văzând dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul revizuient P.S. împotriva deciziei penale nr. 198/A din data de 08 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 17 aprilie 2014.