ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3502/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3502/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:

Pnn cererea înregistrată sub nr.

8789/40 din 14 octombrie 2010 la secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal a Tribunalului Suceava, reclamanții P.V. și P.R., soți, au chemat în

judecată pe pârâții H.D. și H.E., SC Banca P. SA - sucursala B. pentru a se

dispune anularea contractelor de ipotecă autentificate sub nr. AA din 19 iulie 2007,

respectiv nr. BB din 19 iulie 2007, accesorii contractului de facilitate de

credit la termen nr. CC din 19 iulie 2007 încheiat de pârâtă cu SC C. SRL Botoșani,

societate aflată în prezent în stare de însolvență.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au susținut că nu au exprimat un consimțământ valabil la încheierea

contractelor de ipotecă pe care le atacă, pentru că au fost influențați de manevrele

dolosive ale pârâtei, ce au conturat un dol prin reticență, în sensul că li s-a

ascuns adevărul despre destinația garanției, de a fi accesorie contractului de facilitate

de credit la termen nr. CC din 19 iulie 2007 al cărei beneficiar era SC C. SRL Botoșani,

ei crezând că garantează pentru gestiunile pe care Ie aveau ca gestionari angajați

ai acestei societăți.

În plus, au relevat

reclamanții, că au fost determinați să semneze contractele de ipotecă ascunzându-Ii-se,

prin manevre dolosive similare, situația financiară reală a societății, respectiv

incapacitatea ei vădită de a plăti datoriile deja existente și de a rambursa creditul

primit.

Sub acest aspect

au arătat că pârâta nu a respectat normele de prudență bancară în relația cu societatea

împrumutată.

Pârâta SC Banca

P. SA - sucursala B., prin întâmpinare, a invocat prescripția dreptului la acțiune

al reclamanților, solicitând pe fondul acțiunii, respingerea acțiunii.

Prin sentința

nr. 142 din 20 ianuarie 2011 Tribunalul Botoșani, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibile acțiunile reunite ale reclamanților,

considerând întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune al acestora.

Împotriva acestei

hotărâri reclamanții au declarat apel, iar prin decizia nr. 52 din 10 august 2011

a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal

a fost anulată sentința atacată și cauza trimisă spre rejudecare la aceeași instanță,

în considerarea faptului că excepția invocată nu se confirmă acțiunea nefiind prescrisă.

Prin sentința

nr. 3182 din 08 decembrie 2011, Tribunalul Botoșani, secția a ll-a civilă, de contencios

aministrativ și fiscal, a respins, ca nefondate, acțiunile reunite ale reclamanților.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut, în esență, că înscrisurile autentice fac dovada

în ce privește citirea actului și răspunsul tuturor reclamanților, că ei cunosc

conținutul lor și că acesta este în concordanță cu voința lor, încât la facerea

operațiunii de luare în garanție imobiliară, aceștia au exprimat consimțământul

lor, în mod valabil în contextul în care erau vecini apropiați, chiar în relații

de afinitate cu asociatul - administrator al SC C. SRL Botoșani, beneficiarul împrumutului

garantat, și respectiv în situația de angajat.

De asemenea, tribunalul

a reținut că reclamanții nu au invocat în acțiunea introductivă, imposibilitatea

morală de a refuza semnarea actului de ipotecă, încât, susținerile lor exced cadrului

acțiunii în anulare pentru dol, cu care au învestit instanța, dol prin reticență,

care, de altfel, nu a fost dovedit.

Prin decizia

nr. 38 din 20 iunie 2012, Curtea de Apel Suceava, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a împins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanții

P.V. și P.R. - prin procurator C.F., și H.D. și H.E., împotriva sentinței nr.

3182 din 06 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția a ll-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 8789/40/2010*, intimată fiind

pârâta SC Banca P. SA - sucursala B.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

Inițial, prin

contractul de facilitate de credit la termen nr. CC din 17 iulie 2007, pârâta SC

Banca P. SA B. a acordat SC C. SRL B., un credit în valoare de 220.000 RON, care

a fost garantat prin încheierea contractelor de ipotecă cu reclamanții, respectiv

contractul de ipotecă autentificat sub nr. BB din 19 iulie 2007 prin care s-a instituit

ipoteca asupra imobilului proprietatea garanților H.D. și H.E. situat în Botoșani,

str. R. și contractul de ipotecă autentificat sub nr. AA din 19 iulie 2007 prin

care s-a instituit ipoteca asupra apartamentului proprietatea garanților P.V. și

P.R., situat în Botoșani, str. G.F.

Contractele de

ipotecă au fost încheiate în formă autentică, în aplicarea dispozițiilor art. 1772

C. civ. (1884), cu respectarea exigențelor impuse de art. 81 din Legea notarilor

publici nr. 36/1995 în ceea ce privește luarea consimțământului pârâților astfel

că, în mod corect instanța de fond a reținut că, în momentul semnării, reclamanții

aveau cunoștință despre aspectele înserate în cuprinsul actelor autentice.

Instanța a respins

susținerea reclamanților potrivit cărora, la încheierea contractelor de ipotecă

consimțământul lor a fost viciat, fiind surprins prin doi, întrucât, în condițiile

în care reclamanții nu au dovedit existența unor mijloace frauduloase exercitate

de pârâta - intimată.

Mai mult decât

atât, invocarea dolului prin reticență în sensul că banca Ie-a ascuns reclamanților

situația financiară reală a firmei al cărei împrumut l-au garantat apare lipsită

de relevanță în condițiile în care, pe de o parte, banca nu era obligată printr-o

dispoziție expresă să furnizeze garanților informații cu privire Ia starea financiară

a clientului său, ci doar să-i informeze cu privire ia creanța garantată, perioada

și condițiile de derulare a creditului și respectiv modalitatea de rambursare a

acestuia, iar pe de altă parte, în momentul în care au consimțit Ia constituirea

garanțiilor pentru debitoarea SC C. SRL Botoșani, reclamanții ar fi trebuit să cunoască

într-o anumită măsură, starea financiară și solvabilitatea firmei, în considerarea

relațiilor avute cu administratorul acesteia.

De altfel, sub

acest aspect, curtea a constatat că niciunul dintre reclamanți nu a depus diligențe

minime și nu și-a manifestat interesul de a afla datele necesare cu privire la situația

financiară a firmei al cărei împrumut l-au garantat cu cele mai importante bunuri

deținute în proprietate, fapt relevat prin interogatoriile aflate la dosarul de

fond.

De menționat este

faptul că, pe parcursul derulării procesului, reclamanții au invocat cauze diferite

de anulare a contractelor de ipotecă, încercând chiar să modifice acțiunea cu încălcarea

disp. art. 132 alin. (1) C. proc. civ., arătând inițial că au înțeles să garanteze

gestiunea firmei și nu creditul contractat de aceasta deși nu aveau calitatea de

gestionari, apoi faptul că reclamantul H.D. ar fi fost constrâns să semneze actul

autentic (motiv

invocat

în al doilea

ciclu procesual Ia un termen ulterior primei zile de înfățișare), însă curtea a

constatat că motivul vizând existența erorii obstacol nu a fost susținut de reclamanți

și nici dovedit.

Împotriva deciziei

nr. 38 din 20 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a ll-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții P.V. și P.R.,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 1 și pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru

nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului atât pe excepție, cât

și pe fond, în principal casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare,

iar în subsidiar, modificarea deciziei și în rejudecare admiterea acțiunii lor și

anularea contractelor de ipotecă.

Pe excepție, au

solicitat a se constata incompatibilitatea judecătorului Curții de Apel Suceava,

T.C., președinte al completului de judecată care a pronunțat decizia recurată și

care a făcut parte și din completul de judecată al aceleiași instanțe, care a pronunțat

decizia nr. 52 din 10 iunie 2011 în Dosarul nr. 8789/40/2010, în care și-a exprimat

punctul de vedere cu privire la cauză, cauză ce a fost analizată pe fond.

Recurenții au

susținut că, dispozițiile art. 24 alin. (1) C. proc. civ. care reglementează incompatibilitatea,

sunt norme imperative, astfel că indiferent de împrejurare, dacă una și aceeași

curte de apel a soluționat una și aceeași pricină atât ca instanță de recurs, cât

și în rejudecarea apelului, sunt incidente dispozițiile legale menționate, astfel

că judecătorul nu mai poate lua parte Ia judecata aceleiași pricini nici în apel

și nici în caz de rejudecare după casare, efectul constituindu-I nulitatea absolută

a actului.

Recurenții reclamanți

P.V. și P.R., au precizat faptul că, au solicitat în cauză efectuarea unei expertize

de specialitate bancară pentru a demonstra că pârâta SC Banca P. SA, sucursala B.,

în conivență cu SC C. SRL Botoșani, nu le-a adus Ia cunoștință adevărata situație

financiară a societății, respectiv a incapacității sale vădite de a plăti datorii

deja existente și a imposibilității rambursării creditului astfel contractat, așa

încât numai prin folosirea manoperelor frauduloase au consimțit la încheierea contractului,

însă dacă ar fi cunoscut situația reală a beneficiarului creditului nu și-ar fi

dat consimțământul, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 953 și 960 coroborat

cu art. 998 din vechiul C. civ.

Prin criticile

formulate, recurenții reclamanți au mai susținut că, instanța Ie-a respins probele

solicitate, în mod nejustificat și a făcut o apreciere subiectivă a situației de

fapt fără a se raporta la temeiurile de drept invocate și fără a cerceta, dacă,

reclamanții au înțeles să invoce eroarea obstacol, că decizia pronunțată în apel

este nemotivată, întrucât instanța nu a arătat motivele pentru care acțiunea a fost

respinsă, precum și că Ie-a fost încălcat atât dreptul Ia apărare și egalitate de

șanse, dreptul constituțional, cât și de a beneficia de un proces echitabil conform

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Au mai susținut

că le-a fost viciat consimțământul Ia încheierea contractului de ipotecă, fiind

surprinși de dol prin reticență în cauză fiind aplicabile prevederile art. 953,

art. 960 și art. 998 C. civ., neavând posibilitatea să dovedească acest aspect în

lipsa expertizei neefectuate în cauză.

Analizând recursul

declarat de reclamanții P.V. și P.R. împotriva deciziei nr. 38 din 20 iunie 2012,

pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate,

ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că este

nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește

excepția incompatibilității judecătorului instanței ele apel, se impun a fi reținute

următoarele aspecte:

Potrivit art.

24 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină

nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau recurs, nici în rejudecare

după casare.

Este de observat

că aspectul invocat de recurenți în susținerea incompatibilității președintelui

completului de judecată nu se regăsește între cazurile prevăzute de precitatul text

legal, așa încât se constată că dispozițiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ. nu

își găsesc incidența în speță.

Cât privește fondul

cauzei, cu titlu preliminar se impun câteva observații cu privire la natura raportului

dintre contractul de împrumut și contractele de garanție imobiliară ce fac obiectul

litigiului de față, avându-se în vedere că recurenții solicită constatarea nulității

acestora din urmă.

Referitor la ipotecă,

art. 1748 C. civ., o definește ca un drept real asupra imobilelor afectate de plata

unei obligații, prin urmare, o garanție imobiliară care se constituie în formele

prevăzute de lege și care conferă creditorului dreptul de a se îndestula cu preferință

din vânzarea bunului afectat și de a-l urmări în mâinile oricărui debitor.

Raportul juridic

de garanție născut din ipotecă este accesoriu față de raportul juridic principal

de obligație în legătură cu care s-a născut ipoteca.

Concluzionând

pe acest aspect legal, din pluralitatea de legături în materie de garanții decurg

următoarele consecințe și efecte juridice în sensul că legătura principală a creditorului

este cu debitorul său din raportul juridic prin care s-a născut obligația principală,

iar legătura dintre creditor și garant născută din contractul de garanție este o

legătură accesorie.

În considerarea

acestui cadru legal, recurenții reclamanți au solicitat constatarea nulității absolute

a contractului de ipotecă autentificat sub nr. AA din 19 iulie 2007, respectiv

nr. BB din 19 iulie 2007, susținând că nu și-ar fi asumat obligația de garanție

a debitorului în absența unor împrejurări pe care le califică manopere dolosive

exercitate de persoane din conducerea societății de natură să Ie afecteze consimțământul.

Prin urmare, recurenții

pun în discuție consimțământul dat la încheierea celor două contracte de garanție,

respectiv obligațiile asumate de aceștia, în această calitate de garanți ipotecari

ai debitorului principal

Cu alte cuvinte,

împrejurările pe care recurenții reclamanți le invoca în prezenta acțiune ca fiind

constitutive de dol, constă în vicierea consimțământului lor la încheierea contractelor

de ipotecă.

Art. 960 C.

civ. definește dolul ca o cauză de nulitate a convenției când mijloacele viclene,

întrebuințate de una din părți sunt astfel încât este evident că, fără aceste mașinații,

cealaltă parte n-ar fi contractat.

Examinând împrejurările

de fapt pe care recurenții le invocă în susținerea dolului potrivit cărora, la încheierea

contractelor de ipotecă consimțământul lor a fost viciat prin dol, în raport și

de dispozițiile art. 960 C. civ., Curtea constată că în cauză nu este îndeplinită

ipoteza textului de lege, deoarece reclamanții nu au dovedit existența unor mijloace

frauduloase exercitate de pârâtă.

Invocarea dolului

prin reticență, în sensul că banca le-a ascuns reclamanților situația financiară

reală a firmei al cărei împrumut l-au garantat, apare lipsită de relevanță în condițiile

în care banca nu este obligată printr-o dispoziție expresă să furnizeze garanților

informații cu privire Ia starea financiară a clientului său, ci doar să-i informeze

cu privire la creanța garantată, perioada și condițiile de derulare a creditului

și respectiv modalitatea de rambursare a acestuia, iar pe de altă parte, o astfel

de obligație le revenea reclamanților dintr-un minim de diligență.

Critica recurenților

prin care au susținut că hotărârea a fost pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi primită, întrucât aceasta cuprinde

motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, în concordanță cu textele de lege

incidente cauzei.

Formală este și

critica prin care se arată nerespectarea art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului în condițiile în care din examinarea actelor de la dosar se constată

că recurenții au beneficiat de un proces echitabil, cu respectarea tuturor drepturilor

procesuale, iar instanța și-a exercitat rolul activ cu

respectarea întocmai a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ.

În ceea ce privește

criticile recurenților prin care au susținut că în mod nejustificat instanța de

apel nu a dispus efectuarea în cauză a unei expertize de specialitate bancară, de

natură a demonstra că pârâta

SC

Banca

P. SA, sucursala B., în conivență cu SC C. SRL Botoșani, nu le-a adus Ia cunoștință

adevărata situație financiară a societății, respectiv a incapacității sale vădite

de a plăti datorii deja existente și a imposibilității rambursării creditului astfel

contractat, așa încât, numai prin folosirea manoperelor frauduloase au consimțit

la încheierea contractului și că, dacă ar fi cunoscut situația reală a beneficiarului

creditului nu și-ar fi dat consimțământul, vizează aspecte de netemeinicie legate

de stabilirea situației de fapt și greșita interpretare de către instanța de apel

a probelor administrate în cauză, împrejurare care situează analiza acestora în

sfera controlului de netemeinicie și nu a controlului de legalitate configurat expres

și limitativ de art. 304 C. proc. civ.

Pentru rațiunile

mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții P.

V.

și

P.R. împotriva deciziei nr. 38 din 20 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava,

secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

24 octombrie 2013.