ÎCCJ, decizie (scj.ro #82856)

Contract de ipotecă accesoriu unui împrumut. Invocarea dolului prin reticență ca viciu de consimțământ. Condiții și efecte Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte Index alfabetic: acțiune în anulare - contract de ipotecă - dol prin reticență C. civ., art. 960, art. 1746 Art. 960 C. civ. definește dolul ca o cauză de nulitate a convenției când mijloacele viclene, întrebuințate de una din părți, sunt astfel încât este evident că, fără aceste mașinații, cealaltă parte n-ar fi contractat.

Nu este îndeplinită ipoteza textului de lege în cazul în care garantul dintr-un contract de ipotecă invocă vicierea de către bancă, prin dol, a consimțământului său la încheierea actului – accesoriu unui contract de facilitate de credit - prin faptul că i-a ascuns situația financiară reală a firmei al cărei împrumut l-a garantat, deoarece banca nu este obligată printr-o dispoziție expresă să furnizeze garantului informații cu privire la starea financiară a clientului său, ci doar să-l informeze cu privire la creanța garantată, perioada și condițiile de derulare a creditului și respectiv modalitatea de rambursare a acestuia. Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3502 din 24 octombrie 2013 Notă : În prezenta decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod civil Prin cererea înregistrată sub nr. xx69/40/14.10.2010 la Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Suceava, reclamanții P.V.

și P.R. , soți, au chemat în judecată pe pârâții H.D. și H.E., SC B. SA - Sucursala Botoșani pentru a se dispune anularea contractelor de ipotecă autentificate sub nr. 3628/19.07.2007, respectiv nr. 3627/19.07.2007, accesorii contractului de facilitate de credit la termen nr. 6883/19.07.2007 încheiat de pârâtă cu SC C. SRL Botoșani, societate aflată în prezent în stare de insolvență. În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că nu au exprimat un consimțământ valabil la încheierea contractelor de ipotecă pe care le atacă, pentru că au fost influențați de manevrele dolosive ale pârâtei, ce au conturat un dol prin reticență, în sensul că li s-a ascuns adevărul despre destinația garanției, de a fi accesorie contractului de facilitate de credit la termen nr. 6883/19.07.2007 al cărei beneficiar era SC C. SRL Botoșani, ei crezând că garantează pentru gestiunile pe care le aveau ca gestionari angajați ai acestei societăți.

În plus, au relevat reclamanții că au fost determinați să semneze contractele de ipotecă ascunzându-li-se, prin manevre dolosive similare, situația financiară reală a societății, respectiv incapacitatea ei vădită de a plăti datoriile deja existente și de a rambursa creditul primit. Sub acest aspect au arătat că pârâta nu a respectat normele de prudență bancară în relația cu societatea împrumutată. Pârâta SC B. SA - Sucursala Botoșani , prin întâmpinare, a invocat prescripția dreptului la acțiune al reclamanților, solicitând pe fondul acțiunii, respingerea acțiunii. Prin sentința nr. 142/20.01.2011 Tribunalul Botoșani, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibile acțiunile reunite ale reclamanților, considerând întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune al acestora.

Împotriva acestei hotărâri reclamanții au declarat apel, iar prin decizia nr. 52/10.06.2011 a Curții de Apel Suceava, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost anulată sentința atacată și cauza trimisă spre rejudecare la aceeași instanță, în considerarea faptului că excepția invocată nu se confirmă acțiunea nefiind prescrisă. Prin sentința nr. 3182/06.12.2011, Tribunalul Botoșani, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondate, acțiunile reunite ale reclamanților.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că înscrisurile autentice fac dovada în ce privește citirea actului și răspunsul tuturor reclamanților, că ei cunosc conținutul lor și că acesta este în concordanță cu voința lor, încât la facerea operațiunii de luare în garanție imobiliară, aceștia au exprimat consimțământul lor, în mod valabil în contextul în care erau vecini apropiați, chiar în relații de afinitate cu asociatul – administrator al SC C. SRL Botoșani, beneficiarul împrumutului garantat, și respectiv în situația de angajat. De asemenea, tribunalul a reținut că reclamanții nu au invocat în acțiunea introductivă, imposibilitatea morală de a refuza semnarea actului de ipotecă, încât, susținerile lor exced cadrului acțiunii în anulare pentru dol, cu care au învestit instanța, dol prin reticență, care, de altfel, nu a fost dovedit.

Prin decizia nr. 38 din 20 iunie 2012, Curtea de Apel Suceava, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanții P.V. și P.R. – prin procurator C.F., și H.D. și H.E. împotriva sentinței nr. 3182/06.12.2011, pronunțată de Tribunalul Botoșani, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. xx69/40/2010*, intimată fiind pârâta SC B. SA - Sucursala Botoșani . Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: Inițial, prin contractul de facilitate de credit la termen nr. 6883/17.07.2007, pârâta SC B. SA Botoșani a acordat SC C. SRL Botoșani un credit în valoare de 220.000 lei, care a fost garantat prin încheierea contractelor de ipotecă cu reclamanții, respectiv contractul de ipotecă autentificat sub nr. 3627/19.07.2007 prin care s-a instituit ipoteca asupra imobilului proprietatea garanților H.D.

și H.E. , situat în Botoșani, str. R. nr. 6, bloc F 3, sc. C, etaj 4, ap. 16 și contractul de ipotecă autentificat sub nr. 3628/19.07.2007 prin care s-a instituit ipoteca asupra apartamentului proprietatea garanților P.V. și P.R. , situat în Botoșani, str. G.F. nr. 1, sc. A, parter, ap. 1. Contractele de ipotecă au fost încheiate în formă autentică, în aplicarea dispozițiilor art. 1772 C. civ. (1864), cu respectarea exigențelor impuse de art. 61 din Legea notarilor publici nr. 36/1995 în ceea ce privește luarea consimțământului pârâților astfel că, în mod corect instanța de fond a reținut că, în momentul semnării, reclamanții aveau cunoștință despre aspectele inserate în cuprinsul actelor autentice.

Instanța a respins susținerea reclamanților potrivit cărora la încheierea contractelor de ipotecă consimțământul lor a fost viciat, fiind surprins prin dol, întrucât, în condițiile în care reclamanții nu au dovedit existența unor mijloace frauduloase exercitate de pârâta – intimată.

Mai mult decât atât, invocarea dolului prin reticență în sensul că banca le-a ascuns reclamanților situația financiară reală a firmei al cărei împrumut l-au garantat apare lipsită de relevanță în condițiile în care, pe de o parte, banca nu era obligată printr-o dispoziție expresă să furnizeze garanților informații cu privire la starea financiară a clientului său, ci doar să-i informeze cu privire la creanța garantată, perioada și condițiile de derulare a creditului și respectiv modalitatea de rambursare a acestuia, iar, pe de altă parte, în momentul în care au consimțit la constituirea garanțiilor pentru debitoarea SC C. SRL Botoșani, reclamanții ar fi trebuit să cunoască într-o anumită măsură, starea financiară și solvabilitatea firmei, în considerarea relațiilor avute cu administratorul acesteia.

De altfel, sub acest aspect, curtea a constatat că niciunul dintre reclamanți nu a depus diligențe minime și nu și-a manifestat interesul de a afla datele necesare cu privire la situația financiară a firmei al cărei împrumut l-au garantat cu cele mai importante bunuri deținute în proprietate, fapt relevat prin interogatoriile aflate la filele 19 – 20 dosar fond. De menționat este faptul că, pe parcursul derulării procesului, reclamanții au invocat cauze diferite de anulare a contractelor de ipotecă, încercând chiar să modifice acțiunea cu încălcarea dispozițiilor art. 132 alin. 1 C. proc. civ., arătând inițial că au înțeles să garanteze gestiunea firmei, și nu creditul contractat de aceasta, deși nu aveau calitatea de gestionari, apoi faptul că reclamantul H.D.

ar fi fost constrâns să semneze actul autentic (motiv invocat în al doilea ciclu procesual la un termen ulterior primei zile de înfățișare), însă curtea a constatat că motivul vizând existența erorii obstacol nu a fost susținut de reclamanți și nici dovedit. Împotriva deciziei nr. 38 din 20 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții P.V. și P.R., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 1 și pct. 9 C.proc.civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului atât pe excepție cât și pe fond, în principal casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei și în rejudecare admiterea acțiunii lor și anularea contractelor de ipotecă.

Pe excepție, au solicitat a se constata incompatibilitatea judecătorului Curții de Apel Suceava, T.C., președinte al completului de judecată care a pronunțat decizia recurată și care a făcut parte și din completul de judecată al aceleiași instanțe, care a pronunțat decizia 52/10.06.2011 în dosarul nr. xx69/40/2010, în care și-a exprimat punctul de vedere cu privire la cauză, cauză ce a fost analizată pe fond. Recurenții au susținut că dispozițiile art. 24 alin. 1 C. proc. civ. care reglementează incompatibilitatea sunt norme imperative, astfel că indiferent de împrejurare, dacă una și aceeași curte de apel a soluționat una și aceeași pricină atât ca instanță de recurs, cât și în rejudecarea apelului, sunt incidente dispozițiile legale menționate, astfel că judecătorul nu mai poate lua parte la judecata aceleiași pricini nici în apel și nici în caz de rejudecare după casare, efectul constituindu-l nulitatea absolută a actului.

Recurenții-reclamanți P.V. și P.R. , au precizat faptul că au solicitat în cauză efectuarea unei expertize de specialitate bancară pentru a demonstra că pârâta SC B. SA - Sucursala Botoșani, în conivență cu SC C. SRL Botoșani, nu le-a adus la cunoștință adevărata situație financiară a societății, respectiv a incapacității sale vădite de a plăti datorii deja existente și a imposibilității rambursării creditului astfel contractat, așa încât numai prin folosirea manoperelor frauduloase au consimțit la încheierea contractului, însă dacă ar fi cunoscut situația reală a beneficiarului creditului nu și-ar fi dat consimțământul, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 953 și 960 coroborat cu art. 998 din vechiul Cod civil.

Prin criticile formulate, recurenții-reclamanți au mai susținut că instanța le-a respins probele solicitate în mod nejustificat și a făcut o apreciere subiectivă a situației de fapt fără a se raporta la temeiurile de drept invocate și fără a cerceta dacă reclamanții au înțeles să invoce eroarea obstacol, că decizia pronunțată în apel este nemotivată întrucât instanța nu a arătat motivele pentru care acțiunea a fost respinsă, precum și că le-a fost încălcat atât dreptul la apărare și egalitate de șanse, dreptul constituțional, cât și de a beneficia de un proces echitabil conform art.6 din CEDO. Au mai susținut că le-a fost viciat consimțământul la încheierea contractului de ipotecă, fiind surprinși de dol prin reticență, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 953, art. 960 și art. 998 C. civ., neavând posibilitatea să dovedească acest aspect în lipsa expertizei neefectuate în cauză.

Analizând recursul declarat de reclamanții P.V. și P.R. împotriva deciziei nr. 38 din 20 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal , din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că este nefondat, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește excepția incompatibilității judecătorului instanței de apel, se impun a fi reținute următoarele aspecte: Potrivit art. 24 alin. 1 C.proc.civ., judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau recurs, nici în rejudecare după casare.

Este de observat că aspectul invocat de recurenți în susținerea incompatibilității președintelui completului de judecată nu se regăsește între cazurile prevăzute de precitatul text legal, așa încât se constată că dispozițiile art. 304 alin. 1 C. proc. civ. nu își găsesc incidența în speță. Cât privește fondul cauzei, cu titlu preliminar se impun câteva observații cu privire la natura raportului dintre contractul de împrumut și contractele de garanție imobiliară ce fac obiectul litigiului de față, avându-se în vedere că recurenții solicită constatarea nulității acestora din urmă. Referitor la ipotecă, art. 1746 C. civ. o definește ca un drept real asupra imobilelor afectate de plata unei obligații, prin urmare, o garanție imobiliară care se constituie în formele prevăzute de lege și care conferă creditorului dreptul de a se îndestula cu preferință din vânzarea bunului afectat și de a-l urmări în mâinile oricărui debitor.

Raportul juridic de garanție născut din ipotecă este accesoriu față de raportul juridic principal de obligație în legătură cu care s-a născut ipoteca. Concluzionând pe acest aspect legal, din pluralitatea de legături în materie de garanții decurg următoarele consecințe și efecte juridice în sensul că legătura principală a creditorului este cu debitorul său din raportul juridic prin care s-a născut obligația principală, iar legătura dintre creditor și garant născută din contractul de garanție este o legătură accesorie. În considerarea acestui cadru legal, recurenții reclamanți au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de ipotecă autentificat sub nr. 3628/19.07.2007, respectiv nr. 3627/19.07.2007, susținând că nu și-ar fi asumat obligația de garanție a debitorului în absența unor împrejurări pe care le califică manopere dolosive exercitate de persoane din conducerea societății de natură să le afecteze consimțământul.

Prin urmare, recurenții pun în discuție consimțământul dat la încheierea celor două contracte de garanție, respectiv obligațiile asumate de aceștia, în această calitate de garanți ipotecari ai debitorului principal. Cu alte cuvinte, împrejurările pe care recurenții-reclamanți le invocă în prezenta acțiune ca fiind constitutive de dol, constă în vicierea consimțământului lor la încheierea contractelor de ipotecă. Art. 960 C. civ. definește dolul ca o cauză de nulitate a convenției când mijloacele viclene, întrebuințate de una din părți sunt astfel încât este evident că, fără aceste mașinații, cealaltă parte n-ar fi contractat.

Examinând împrejurările de fapt pe care recurenții le invocă în susținerea dolului potrivit cărora, la încheierea contractelor de ipotecă consimțământul lor a fost viciat prin dol, în raport și de dispozițiile art. 960 C. civ., Curtea constată că în cauză nu este îndeplinită ipoteza textului de lege, deoarece reclamanții nu au dovedit existența unor mijloace frauduloase exercitate de pârâtă. Invocarea dolului prin reticență, în sensul că banca le-a ascuns reclamanților situația financiară reală a firmei al cărei împrumut l-au garantat, apare lipsită de relevanță în condițiile în care banca nu este obligată printr-o dispoziție expresă să furnizeze garanților informații cu privire la starea financiară a clientului său, ci doar să-i informeze cu privire la creanța garantată, perioada și condițiile de derulare a creditului și respectiv modalitatea de rambursare a acestuia, iar pe de altă parte, o astfel de obligație le revenea reclamanților dintr-un minim de diligență.

Critica recurenților prin care au susținut că hotărârea a fost pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor art. 261 alin. 1 pct.5 C.proc.civ. nu poate fi primită, întrucât aceasta cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, în concordanță cu textele de lege incidente cauzei. Formală este și critica prin care se arată nerespectarea art.6 din CEDO, în condițiile în care din examinarea actelor de la dosar se constată că recurenții au beneficiat de un proces echitabil, cu respectarea tuturor drepturilor procesuale, iar instanța și-a exercitat rolul activ cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 129 alin. 5 C.proc.civ.

În ceea ce privește criticile recurenților prin care au susținut că în mod nejustificat instanța de apel nu a dispus efectuarea în cauză a unei expertize de specialitate bancară, de natură a demonstra că pârâta SC B. SA - Sucursala Botoșani, în conivență cu SC C. SRL Botoșani, nu le-a adus la cunoștință adevărata situație financiară a societății, respectiv a incapacității sale vădite de a plăti datorii deja existente și a imposibilității rambursării creditului astfel contractat, așa încât, numai prin folosirea manoperelor frauduloase au consimțit la încheierea contractului și că, dacă ar fi cunoscut situația reală a beneficiarului creditului nu și-ar fi dat consimțământul, vizează aspecte de netemeinicie legate de stabilirea situației de fapt și greșita interpretare de către instanță de apel a probelor administrate în cauză, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de netemeinicie și nu a controlului de legalitate configurat expres și limitativ de art. 304 C.proc.civ.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. 1 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.