Decizia nr. 721/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — Contract de vânzare-cumpărare autentificat

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată la 15.05.2018 pe rolul Tribunalului București, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C., au solicitat instanței: 1. să se constate ca fiind legală și temeinică suspendarea plăților prețului, așa cum a fost convenit prin contractul de vânzare autentificat sub nr.1640 din 5.04.2018, în temeiul dispozițiilor art.1522 alin. (4) C.proc.civ; 2. să se dispună anularea contractului de vânzare cu plata prețului în rate, autentificat sub nr. 1640 din 5 aprilie 2018; 3. să se dispună, ca efect al anulării contractului, obligarea pârâtei la restituirea sumei încasate, în cuantum de 50.000 euro, actualizată cu rata inflației și cu dobânda legală penalizatoare, până la data restituirii sumei.

Sentința pronunțată de tribunal: Prin sentința civilă nr. 1974 din 20.09.2019 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B. S-a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea de autentificare nr.1640 din 5.04.2018 la Birou Individual Notarial X. S-a dispus, ca efect al anulării contractului, repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului anulat, prin restituirea de către pârâtă, către reclamanți, a sumei de 50.000 euro, în echivalent în lei la data plății, achitată de reclamanți cu titlu de preț. A fost obligată pârâta să plătească reclamanților, cu titlu de daune moratorii, suma rezultată din actualizarea, cu indicele de inflație, a sumei de 50.000 euro și dobânda penalizatoare, calculată pentru suma de 30.000 euro, începând cu 5.04.2018, iar pentru suma de 20.000 euro, începând cu 13.04.2018. A fost admisă în parte cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și s-a respins ca neîntemeiat capătul 1 de cerere. A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 14.156,56 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care suma de 9.165,56 lei reprezentând valoarea taxei judiciare de timbru și suma de 5000 lei, reprezentând onorariu avocațial redus conform art. 451 alin. (2) C.proc.civ. A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea pârâtei de obligare a reclamanților la plata de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de apel : Prin decizia civilă nr. 1135 A din 5.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă C. și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că: A fost respinsă integral cererea de chemare în judecată (inclusiv capetele 2 și 3 ale cererii) ca neîntemeiată. A fost respinsă solicitarea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță. Au fost obligați reclamanții la plata sumei de 4.000 lei, cheltuieli de judecată în primă instanță, către pârâtă și menținută soluția primei instanțe în privința respingerii capătului 1 al cererii. Au fost obligați intimații la plata către apelantă a sumei de 4.582,78 lei, cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxă de timbru.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei nr. 1135 A/2020 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, reclamanții A. și B. au declarat recurs. În cuprinsul motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C.proc.civ., recurenții-reclamanți au susținut în esență că prin hotărârea recurată se impută faptul că raționamentul juridic al instanței de fond a fost întemeiat exclusiv pe prezumții juridice deși au dovedit dolul, în condițiile art. 1214 alin. (4) C.civ., care stabilește că dolul nu se presupune, iar cel care invocă dolul și solicită anularea actului, are obligația de a proba existența acestuia. S-a mai susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 329 C.proc.civ., raportat la materialul probator al cauzei, dându-i o interpretare eronată, în condițiile în care prima instanță a analizat cu atenție întregul material probator administrat în cauză, concluzionând că sunt întrunite condițiile legale pentru a se reține că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare consimțământul reclamanților a fost afectat de dol. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții A. și B. au arătat că instanța de apel a concluzionat că nu este incident dolul ca eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părți, deși aceasta a omis, în mod fraudulos, să-i informeze pe reclamanți asupra unor împrejurări ce trebuiau a fi comunicate la încheierea actului juridic. S-a susținut că instanța de apel a apreciat ca întemeiate criticile apelantei cu privire la conținutul actului de vânzare cumpărare prin prisma Legii nr. 36/1995. De asemenea, a considerat că mențiunile din actul de vânzare-cumpărare sunt clare și neechivoce atât asupra obiectului construcție de tip dig piscicol, cât și asupra împrejurărilor care presupun exercitarea calității de proprietar, terenul pe care se află construcția este în proprietatea statului, iar construcției îi revine o suprafață de luciu de apă, așa cum rezultă din contractul de concesiune nr.67 din 8.06.2007. Se învederează că prin decizia recurată s-a reținut că raționamentul juridic al primei instanțe a fost întemeiat exclusiv pe prezumții juridice, rezultate din încetarea contractului de concesiune la 11.03.2013, achiziționarea de către apelantă a celor două diguri în data de 4.06.2014 la un preț inferior celui negociat prin contractul a cărui anulare se solicită, faptul că apelanta nu a negat că a avut cunoștință despre încetarea contractului de concesiune de către SC D. Or, susțin recurenții în condițiile dispozițiilor art. 1214 alin. (4) C.civ., dolul nu se presupune, ceea ce înseamnă că viciul de consimțământ trebuie probat, motiv pentru care recurenții-reclamanți au susținut că au dovedit dolul prin fapte și acțiuni juridice ce au fost enumerate chiar de instanța de apel ca fiind prezumții juridice ale raționamentului juridic al primei instanțe. În acest sens se mai susține că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 329 C.proc.civ., raportat la materialul probator administrat în cauză, dând o interpretare eronată acesteia, iar motivarea instanței cu privire la lipsa obligației de informare de către vânzătoare este tot o prezumție în favoarea soluției pe care a pronunțat-o instanța. Tribunalul București, în motivarea dată, nu face trimitere la convingeri proprii, ci doar la acte și fapte juridice, că instanța de fond a avut în vedere atât înscrisurile depuse, cât și răspunsurile pârâtei la interogatoriu. În atare împrejurări, recurenții reclamanți apreciază că decizia civilă nr. 1135 din 5.10.2020 a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a acestui text de lege. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct.8 C.proc.civ.

Apărările formulate în cauză: Intimata-pârâtă C. a depus la dosar întâmpinare, comunicată, solicitând în principal, admiterea excepției nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C.pr.civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile art. 488 alin.1 pct.8 C.proc.civ., Înalta Curte reține următoarele: Cum recurenții-reclamanți au invocat nelegalitatea hotărârii instanței de apel prisma dispozițiilor art.488 alin.1 pct.8 C. proc.civ., sub aspectul încălcării și aplicării greșite a normelor de drept material, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză, aspecte ce însă, nu se verifică în cauză. Astfel, din cererea de chemare în judecată rezultă că reclamanții au solicitat anularea contractului de vânzare autentificat sub nr. 1640 din 5.04.2018, iar ca efect al anulării contractului, să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei încasate, actualizată cu rata inflației și cu dobânda legală penalizatoare susținându-se vicierea consimțământului prin dol prin prezentarea ca adevărate a unor informații false, cât și prin redactarea defectuoasă a contractului de vânzare, în condițiile în cate au oferit prețul de 120.000 euro în schimbul unor diguri care nu pot fi exploatate și, care nu au valoare economică. În ceea ce privește dolul, Înalta Curte reține că acesta este enunțat în art. 1206 C.civ, alături de celelalte vicii de consimțământ fiind reglementat în art. 1214 C.civ. în ce privește condițiile, formele de sancționare și probele, în condițiile în care acesta presupune două elemente: elementul obiectiv al utilizării de manopere frauduloase pentru a induce în eroare cocontractantul și respectiv elementul subiectiv, al intenției de a duce în eroare, în vederea încheierii actului juridic. Înalta Curte reține că potrivit art. 1214 C. civ., ”consimțământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părți ori când aceasta din urmă a omis în mod fraudulos să îl informeze pe cocontractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie”. Prin urmare, consimțământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părți ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie. Partea al cărei consimțământ a fost viciat prin dol poate cere anularea contractului, chiar dacă eroarea în care s-a aflat nu a fost esențială. Cum „ dolul nu se presupune”, potrivit art. 1214 alin.1, 2 și 4 din Codul civil, în condițiile în care acesta vizează o stare de fapt, Înalta Curte reține că existența acestui viciu de consimțământ trebuie probat în raport de cele două elemente ce intră în structura lui respectiv: unul obiectiv sau material, care se poate concretiza în acțiuni – dolul comisiv sau inacțiuni așa numitul dol prin reticență, constând în neinformarea celor interesați cu privire la anumite împrejurări – cu caracter viclean și chiar fraudulos, având ca finalitate ascunderea ori neaflarea adevărului; cel de-al doilea element este unul subiectiv, intențional, și are ca obiect inducerea în eroare a unei persoane cu ocazia încheierii unui anumit act juridic. Din perspectiva celor expuse, față de obiectul dedus judecății și temeiul de drept invocat de reclamanți, art. 1214 C.civ., Înalta Curte reține că instanța de apel a analizat raporturile juridice dintre părți în cadrul controlului devolutiv prevăzut de art. 476 C.proc.civ., și din perspectiva probatoriului administrat în calea de atac a apelului, respectiv în raport de înscrisurile care au stat la baza autentificării contractului de vânzare cumpărare sub nr. 1640 din 5.04.2018, precum și din perspectiva regimului juridic prevăzut de dispozițiile Legii nr. 36/1995 în ce privește actul juridic a cărui anulare se solicită. Astfel, Înalta Curte reține că , instanța de apel a procedat în mod corect la verificarea conținutului actului juridic autentificat ce a avut ca obiect vânzarea unui ,,imobil-dig piscicol,, Rovine II, cu suprafața construită la sol de 2.338 mp situat în extravilanul comunei Reviga, nr. cadastral x09-C1 înscris în cartea funciară a loc. Reviga la același număr; precum și a ,,imobilului-dig piscicol”, cu suprafața construită la sol de 1917 mp situat în extravilanul com. Reviga, nr. cadastral x14-C1, înscris în cartea funciară a loc. Reviga la numărul x60-C1. Cum, din conținutul actului juridic rezultă transmiterea dreptului de proprietate asupra a două imobile construcție – dig piscicol, aflate în proprietatea pârâtei C., pe care, aceasta le-a dobândit de la Societatea Comercială D. SA, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1961/04.07.2014, Înalta Curte reține că instanța de apel în mod legal și corect a reținut că fiind un act autentic este supus regimului juridic prevăzut atât de Codul de procedură civilă, cât și de dispozițiile Legii nr. 36/1996, mențiunile din cuprinsul lui fiind clare și neechivoce în ce privește obiectul vânzării-cumpărării, cu atât mai mult cu cât modalitatea de exploatare a luciului de apă nu constituia obiectul vânzării. Cum „dolul nu se presupune”, potrivit art. 1214 alin.1, 2 și 4 Cod civil, în condițiile în care acesta vizează o stare de fapt și, cum în cauză nu sunt întrunite condițiile dolului ca viciu de consimțământ, iar dolul prin reticență nu poate fi prezumat în raport de susținerile reclamanților că vicierea prin dol a consimțământului vizează modul de redactare a conținutului contractului de vânzare cumpărare autentificat întrucât li s-a creat falsa reprezentare a posibilității exploatării luciului de apă, Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin.1 pct. 8 C. proc.civ. Nefondate sunt și criticile legate de aplicarea greșită a dispozițiilor art. 329 C.proc.civ., din perspectiva susținută de reclamanți, a interpretării eronate a întregului material probator, în condițiile în care dispozițiile art. 488 alin.1 C.proc.civ., vizează doar controlul judiciar în recurs în ce privește motivele de nelegalitate din perspectiva ipotezelor prevăzute de textul de lege enunțat, dat fiind faptul că interpretarea probelor nu se circumscrie în niciuna din ipotezele prevăzute de art. 488 alin. 1 C.proc.civ. Față de cele expuse, cum niciuna din susținerile recurenților reclamanți nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ, Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 1135 A/2020 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori.