ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2999/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 361 din 12 martie 2007,

Tribunalul Prahova,

secția

comercială și de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată acțiunea

formulată de reclamanta SC R.T. SRL Ploiești împotriva pârâtei SC R. SRL

Ploiești.

În motivarea

sentinței s-a reținut că, prin acțiune, reclamanta a solicitat instanței să se

dispună rezoluțiunea antecontractului de vânzare - cumpărare încheiat la 29

decembrie 2005, obligarea pârâtei la plata dublului sumei achitate cu titlu de

avans și la plata daunelor interese moratorii ca urmare a executării cu

întârziere a obligației de plată.

Pârâta a formulat

cerere reconvențională prin care a solicitat în principal rezoluțiunea

aceluiași antecontract din vina reclamantei, iar - în subsidiar - să se

constate existența condiției suspensive, faptul că perfectarea contractului de

vânzare - cumpărare depindea de încheierea contractului de cesiune, iar

datorită relei - credințe a reclamantei, aceasta a pierdut dreptul la

restituirea avansului.

În urma probelor

administrate, prima instanță a reținut că pârâta și-a îndeplinit obligația de

diligență, în sensul obținerii acordului Primăriei Municipiului Ploiești la

cesionarea contractului, iar faptul că aceasta a condiționat eliberarea

avizului tocmai de încheierea contractului de vânzare - cumpărare - contrar

înțelegerii părților din antecontract - nu se poate imputa pârâtei,

nerespectarea termenelor pentru perfectarea actului de vânzare - cumpărare în

formă autentică.

Considerându-se că

neexecutarea obligației asumate de pârâtă nu s-a făcut cu rea - credință și că

nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1020 C. civ., instanța a

respins ce neîntemeiată acțiunea reclamantei.

Prin Decizia nr. 12

din 17 ianuarie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ, a admis apelurile declarate de reclamantă și de

pârâtă, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța apelului, verificând cererile cu care a fost învestită prima

instanță, a constatat că aceasta a soluționat doar acțiunea principală, omițând

să analizeze și să se pronunțe și asupra cererii reconvenționale formulate de

pârâta - reclamantă.

În acest context s-a

considerat că instanța fondului a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea

fondului, impunându-se desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Împotriva deciziei a

formulat recurs pârâta SC R. SRL Ploiești care a invocat motivul de

nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea

căruia susține următoarele critici:

- prin decizia

atacată s-a admis - în mod greșit - și apelul reclamantei care a vizat

pretențiile formulate prin acțiunea principală, pretenții ce nu aveau legătură

cu cererea reconvențională.

- instanța de apel

trebuia să procedeze la analizarea criticilor invocate de reclamantă și să

respingă apelul acesteia.

Intimata - reclamantă

nu a formulat întâmpinare.

Deși cererea de

recurs este întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în

cuprinsul acesteia nu se indică normele care au fost încălcate sau aplicate

greșit, Înalta Curte consideră că prin criticile aduse deciziei atacate se

vizează aplicarea prevederilor legale ce reglementează calea de atac a

apelului.

Analizând decizia atacată

prin prisma criticilor recurentei se constată că recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Instanța fondului a

fost sesizată de reclamantă cu o acțiune cu mai multe petite, constând în

rezoluțiunea unui antecontract de vânzare - cumpărare și obligarea pârâtei la

daune (2 petite), precum și cu o cerere reconvențională formulată de pârâta -

reclamantă care a solicitat rezoluțiunea aceluiași act din culpa reclamantei -

pârâte.

În atare situație,

date fiind prevederile art. 129 alin. ultim conform cu care instanța este

obligată ca, în toate cazurile, să se pronunțe în limitele învestirii dar și

prevederile art. 120 alin. (1) C. proc. civ. care stabilesc ca regulă

soluționarea cererii reconvenționale odată cu cererea principală, instanța apelului

a procedat corect la admiterea ambelor apeluri și la casarea sentinței ce a

făcut obiectul acestora.

Pe de o parte, ambele

părți au criticat sentința sub aspectul omisiunii instanței de fond de a

soluționa cererea reconvențională, critică suficientă a atrage casarea

acesteia.

Pe de altă parte,

prin nesoluționarea cererii reconvenționale împreună cu cererea principală -

instanța nefăcând vreo mențiune ca s-ar aplica ipoteza reglementată de alin.

(2) de la art. 120 C. proc. civ. - nu s-a procedat efectiv la soluționarea

cauzei, ceea ce echivalează cu o nesoluționare a fondului pricinii, cum de

altfel a reținut corect și instanța anterioară.

În acest context,

instanța de apel a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 297 C. proc.

civ., nefiind necesar a analiza și celelalte critici ale apelantei - reclamante

și care vizau modul de soluționare a acțiunii principale.

Conform

considerentelor expuse, Înalta Curte va menține decizia atacată ca fiind legală

prin respingerea recursului ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat,

recursul

declarat de pârâta SC R. SRL Ploiești împotriva Deciziei nr. 12 din 17 ianuarie

2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 octombrie 2008.