ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2800/2014

Tribunalul Brașov, secția civilă, învestit prin declinare de Judecătoria Rupea prin Sentința nr. 485 din 18 iunie 2013, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., obiectul litigiului având o valoare mai mare de 500.000 lei, irevocabilă, a pronunțat Sentința nr. 149 din 17 octombrie 2013 prin care a respins acțiunea formulată de reclamanta U.A.T. Ticuș în contradictoriu cu pârâta A.C.O.B. Ticuș, subsecvent respingerii excepției lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii. Prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de pășunat din 14 martie 2011 cu privire la atribuirea unei suprafețe de pășune de 701,43 ha motivat de faptul că acesta a fost semnat pentru reclamantă de fostul primar I.S.

iar ca reprezentant al asociației pârâte de T.Z.I., ginerele acestuia, că la acea dată asociația nu avea personalitate juridică, aceasta fiind dobândită ulterior la 29 aprilie 2011 și că a lipsit acordul Consiliul Local, fiind încălcate art. 38 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 215/2001 și art. 948 C. civ. Acțiunea a fost completată ulterior, la 14 mai 2013, cu solicitarea de constatare a nulității absolute și a actului adițional din 27 martie 2012 la contractul de pășunat, susținând că acesta nu a fost aprobat de Consiliul Local și nu poartă parafa acestuia. Excepția lipsei de interes invocată de pârâtă prin întâmpinare a fost respinsă de instanța de fond cu motivarea că acțiunea în nulitate absolută poate fi promovată de orice persoană care prezintă un interes iar interesul reclamantei este dat de calitatea sa de proprietar al suprafeței de teren, obiect al contractului.

În ce privește acțiunea, astfel cum a fost completată, prima instanță a reținut netemeinicia acesteia deoarece în considerarea art. 33 din Decretul 31/1954, pârâta dobândise capacitate de folosință anticipată, actul constitutiv și statutul fiind întocmite la data de 4 februarie 2011, anterior încheierii contractului: 14 martie 2011, în considerarea scopului asociației definit în art. 7 din statutul acesteia iar contractul și-a produs efectele cu data de 1 mai 2011, regula capacității de a face acte juridice fiind subordonată principiului specialității capacității; afirmația conform căreia contractul s-a transformat într-o afacere de familie a fost înlăturată ca nedovedită iar în ce privește acordul Consiliului Local s-a reținut că, contractul a fost încheiat pentru reclamantă cu respectarea prevederilor art. 36 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 în forma în vigoare la acea dată, prin primar ca reprezentant al autorității administrativ teritoriale iar lipsa hotărârii Consiliului Local ar putea constitui motiv de nulitate relativă, nu absolută și care nu poate fi opus pârâtei care nu avea obligația cunoașterii modului în care reclamanta a încheiat contractul, respectiv actul adițional la acesta.

Curtea de Apel Brașov prin Decizia nr. 58/Ap din 12 februarie 2014 a respins apelul declarat de reclamanta U.A.T. Ticuș, menținând ca legală și temeinică sentința instanței de fond. Critica lipsei capacității de folosință a fost înlăturată cu motivarea că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 33 alin. (2) și art. 28 din Decretul nr. 31/1954 și chiar dacă s-ar admite contrariul, actul nu este lovit de nulitate absolută deoarece acesta fost validat prin îndeplinirea cerinței de legalitate. Consecința restabilirii subsecvente a legalității prin îndeplinirea cerinței de validitate constă în înlăturarea efectelor nulității care ar fi amenințat actul, în speță, asociația pârâtă dobândind personalitate juridică, deci capacitate de folosință, după încheierea contractului în cauză.

Nici critica constând în lipsa hotărârii de consiliu local nu a fost primită față de împrejurarea că în conformitate cu art. 36 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 215/2001 primarul reprezintă unitatea administrativă în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine precum și în justiție și chiar dacă era necesară emiterea unei hotărâri de consiliu local legalitatea actului sub acest aspect se constată în condițiile Legii nr. 554/2004, procedură de care reclamanta nu a înțeles să uzeze. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta U.A.T. Ticuș, prin primar, criticile fiind subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., după cum urmează: Cu privire la acțiunea principală Aplicarea greșită a prevederilor art. 33 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954 privind conținutul capacității de folosință anticipată, deoarece, deși este corect că în cadrul procesului de constituire a unei persoane juridice este necesar ca aceasta să încheie anumite acte juridice, capacitatea de folosință anticipată este recunoscută numai pentru dobândirea drepturilor și asumarea obligațiilor pentru a lua ființă în mod valabil, or, în speță, încheierea contractului de pășunat are în vedere realizarea obiectului de activitate al Asociației și nu procedura de constituire a personalității juridice. Nulitatea absolută nu poate fi validată prin intrarea ulterioară în legalitate, motivarea subsidiară a instanței de apel sub aspectul lipsei capacității de folosință fiind greșită.

Lipsa hotărârii Consiliului local nu constituie un viciu de consimțământ sancționat cu nulitate relativă, conform art. 948 C. civ. lipsa acestuia are ca efect nulitatea absolută a contractului, pârâta nefăcând dovada înregistrării unei cereri pentru încheierea contractului în cauză. Considerarea de către instanța de apel a contractului ca act administrativ sub incidența Legii nr. 554/2004, deși nu menționează expres, semnifică admiterea excepției inadmisibilității acțiunii de drept comun privind constatarea nulității absolute a contractului de pășunat iar aceasta nu a fost invocată de instanța de apel din oficiu și nu a fost pusă în discuția părților.

în înțelesul legii speciale, comuna Ticuș, ca autoritate publică locală nu avea deschisă calea contenciosului administrativ, deoarece, în primul rând, competența instanțelor de contencios administrativ se referă la contractele cu privire la bunuri proprietate publică iar în speță terenul obiect al contractului este în proprietatea privată a comunei. în al doilea rând, Comuna Ticuș nu califică actul încheiat ca fiind un act administrativ care emană de la autoritatea publică locală - comuna Ticuș și deci nu avea deschisă procedura specială prevăzută de Legea nr. 554/2004, acțiunea în constatarea nulității absolute întemeiată pe dreptul comun fiind admisibilă. Cu privire la completarea de acțiune, constatarea nulității absolute a actului adițional.

Instanțele nu au analizat distinct completarea la acțiune ci s-au mărginit să constate că motivele de nulitate absolută a actului adițional sunt aceleași cu cele ale contractului, respinse, or, nu au fost analizate motivele proprii: că a aflat întâmplător de existența acestuia în cursul procesului și că nu a fost discutat și aprobat prin hotărâre a consiliului local. Cu privire la lipsa de consimțământ a reclamantei la încheierea actului adițional din 27 martie 2012, conform art. 969 C. civ., pentru modificarea a două clauze esențiale ale contractului era nevoie de hotărârea consiliului local. Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea în parte a sentinței și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost completată, cu menținerea dispoziției de respingere a excepției lipsei de interes.

Intimata A.C.O.B. Ticuș a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate. În ce privește critica capacității de folosință, a aplicării art. 33 din Decretul nr. 31/1954, intimata arătă că dispozițiile incidente au fost corect aplicate, acestea recunoscând capacitate anticipată "chiar înainte de data înregistrării" și în altă ordine de idei, contractul pe care părțile l-au încheiat și-a produs efectele cu începere de la data de 1 mai 2011, dată la care pârâta avea personalitate juridică iar prin încheierea actului adițional se confirmă, practic, și contractul din 14 martie 2011. Cu privire la al doilea motiv constând în lipsa consimțământului, intimata solicită respingerea acestuia deoarece instanța de apel nu a invocat nicio excepție de inadmisibilitate și nu respinge acțiunea ca inadmisibilă ci înlătură criticile apelantei cu argumente suplimentare motivării instanței de fond.

În plus, la baza încheierii contractului de pășunat a stat H.C.L. nr. 7/2009, în vigoare la data încheierii contractului, în care la art. 2 se arată că: "Suprafața de pășune rămasă după repartizarea terenurilor pentru stânile și ciurda satului va fi repartizată deținătorilor de efective mari de animale care își vor organiza tabere de bovine sau stâni particulare în baza unor contracte de pășunat încheiate cu Primăria comunei Ticuș în baza Ordinului 226/2003". Suprafețele de pășune astfel disponibile au făcut obiectul contractului dedus judecății. În ce privește motivul de recurs ce vizează nulitatea absolută a actului adițional la contract, intimata apreciază ca fiind corectă hotărârea instanței deoarece recurenta nu a adus motive noi de nulitate, altele decât cele invocate pentru contractul inițial, ci numai argumente care nu se constituie în motive de nulitate.

Recursul nu este fondat Prealabil examinării motivelor de recurs se impune observația că Înalta Curte va proceda la examinarea motivelor scrise care au fost depuse în condiții procedurale și comunicate intimatei și cu privire la care aceasta s-a apărat prin întâmpinarea depusă la dosar, asigurându-se astfel contradictorialitatea procesuală și dreptul de apărare al părți adverse. În desăvârșirea acestor principii, recurenta are obligația de a susține oral în dezbaterea pe fond motivele de recurs scrise, susținerea în fața instanței în cuvântul pe fond a unor motive diametral opuse celor scrise, de ex. existența competenței instanței de contencios administrativ în loc de inexistența acesteia, cum a argumentat în scris, care ar atrage casarea iar nu modificarea, fiind neavenită.

Totodată, recurenta are și obligația de a se limita la motivele formulate și dezvoltate în scris în condiții procedurale în respectarea principiilor procesuale menționate, ale contradictorialității și dreptului la apărare, și, în nici o situație, de a prezenta cauze noi de nulitate ale actului dedus judecății prin concluzii scrise depuse în recurs pentru termenul de judecată, motive care nu au făcut obiectul judecății instanței de fond, nefiind arătate în acțiunea de chemare în judecată, instanța nefiind învestită cu acestea și a căror examinare în apel nu ar fi fost posibilă chiar dacă ar fi fost invocate față de principiul care guvernează apelul: tantum devolutum quantum iudicatum care consacră și dă eficiență principiului disponibilității în fața instanței de fond prin raportare la dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. În ce privește critica netratării diferențiate a motivelor de nulitate privind contractul indicat în cererea introductivă de instanță și cele indicate în cererea de completare a acesteia privind actul adițional, se constată critica neîntemeiată deoarece, prin cererea de completare a cererii inițiale se solicită nulitatea absolută a actului adițional la contractul pentru care s-a solicitat constatarea nulității absolute prin acțiune fără a se adăuga motive noi de nulitate, dimpotrivă, cu privire la actul adițional se susține numai lipsa consimțământului la încheierea lui pentru aceeași cauză, lipsa hotărârii consiliului local și lipsa parafei acestuia, așa încât argumentele pentru înlăturarea acesteia au fost comune.

Cu privire la critica greșitei aplicării a prevederilor art. 33 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954, Înalta Curte constată că acestea au fost corect aplicate. Art. 33 din Decretul nr. 31/1954, prin alin. (1), instituie regula că persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi și obligații de la data înregistrării lor iar prin alin. (3), excepția de la această regulă, conform căreia, cu toate acestea, chiar înainte de data înregistrării - cazul de față, persoana juridică are capacitate chiar de la data actului de înființare cât privește drepturile în favoarea ei, îndeplinirea obligațiilor și a oricăror măsuri preliminare ce ar fi necesare, dar numai întrucât acestea sunt cerute pentru ca persoana juridică să ia ființă în mod valabil.

Excepția instituită cu privire la capacitatea de folosință anticipată a persoanelor juridice este inspirată de excepția corespondentă pentru persoanele fizice: infans conceptus pro nato habetur. Caracterul limitat al capacității, astfel cum rezultă și din interpretarea literală a textului se aplică numai obligațiilor, nu și drepturilor așa încât, cu această motivare, critica greșitei aplicări a dispozițiilor art. 33 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954 nu poate fi primită, scopul pentru care s-a încheiat contractul de pășunat fiind astfel cum susține recurenta reclamantă accesarea unor fonduri europene sau subvenții iar acest scop este consacrat prin art. 7 din statul asociației crescătorilor de bovine și ovine din comuna Ticuș, singura asociație cu acest obiect și scop și la momentul la care s-a încheiat contractul de pășunat, aprilie 2011, și în prezent, situație necontestată de recurenta reclamantă.

Sub acest aspect se impune și observația că, actul constitutiv al Asociației s-a încheiat la 4 februarie 2011 și a fost înregistrat la tribunal la 29 aprilie 2011 când aceasta a dobândit capacitate de folosință deplină iar contractul de pășunat s-a încheiat la 14 martie 2011 însă efectele acestuia au început să se producă cu data de 1 mai 2011, când acesta a intrat în vigoare conform art. 3 din contract, ulterior dobândirii de către asociație a capacității depline de folosință. Cu privire la critica greșitei aplicări a dispozițiilor art. 948 C. civ.

sub aspectul lipsei consimțământului generată de lipsa unei hotărâri a consiliului local de aprobare a încheierii contractului, se constată că în mod legal instanța de apel a apreciat asupra incidenței în cauză a dispozițiilor art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 în forma în vigoare la data încheierii contractului în sensul că unitatea administrativ-teritorială este reprezentată în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine, precum și în justiție de primar, așa încât în contractul încheiat existența consimțământului se apreciază în persoana acestuia.

Existența sau nu a unei hotărâri de consiliu local prin care acesta să fi aprobat încheierea contractului, cum au arătat și instanțele, nu are aptitudinea de a se constitui într-o cauză de nulitate absolută, consimțământul la încheierea contractului fiind al primarului, ci poate să atragă, eventual, o sancțiune de altă natură, în răspundere administrativă, fără efecte asupra valabilității contractului astfel încheiat, aceasta și din perspectiva efectelor invocării propriei culpe, nemo auditur propriam turpitudine allegans, care conduc la menținerea contractului iar nu la desființarea lui.

Circumstanțele încheierii contractului și natura acestuia conduc însă la concluzia că el este rezultatul unor proceduri de punere în practică a politicilor guvernamentale de sprijinire a crescătorilor de animale, proceduri demarate prin Hotărârea de consiliu local nr. 9/2009 în baza Ordinului nr. 226/2003 pentru aprobarea Strategiei privind organizarea activității de îmbunătățire și exploatare a pajiștilor la nivel național, pe termen mediu și lung, despre care intimata a făcut vorbire în întâmpinarea depusă în termenul procedural și comunicată recurentei ca și în concluziile pe fond, realitatea și conținutul acestei hotărâri nefiind contestate de recurenta reclamantă. Contractul de pășunat a fost încheiat între autoritatea administrativă locală prin primar, aceasta fiind parte în contract, și Asociație în temeiul art. 18 din Legea nr. 72/2002, Legea zootehniei și a Ordinului nr. 226/2003 - menționate în preambulul contractului.

Potrivit art. 3 din Legea zootehniei, Ministerul Agriculturii elaborează și promovează politici privind creșterea și ameliorarea animalelor, coordonează întreaga activitate din domeniu, iar împreună cu organele administrației publice locale sprijină asociațiile profesionale ale crescătorilor de animale. Conform art. 18 (2) din aceeași lege, în forma în vigoare la data încheierii contractului, "Administrarea pajiștilor comunale, orășenești și municipale intră în atribuțiile consiliilor locale, care vor stabili în răspunderea directă și nemijlocită a primarilor executarea prevederilor cuprinse în amenajamentele pastorale și în planurile anuale de exploatare a pajiștilor de pe raza unităților administrativ-teritoriale respective.

În concluzie, se constată neîntemeiată critica greșitei aplicări a dispozițiilor art. 948 pct. 2 C. civ. relative la lipsa consimțământului autorității reclamante la încheierea contractului raportat la dispozițiile art. 62 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 cât și a legii speciale menționate care nu numai că nu conține dispoziții contrare dar instituie în răspunderea directă și nemijlocită a primarilor executarea prevederilor cuprinse în amenajamentele pastorale și planurile anuale de exploatarea pajiștilor de pe raza unității administrativ-teritoriale respective.

Cu precizarea înlăturării considerentelor deciziei atacate cu privire la incidența Legii nr. 554/2004 asupra constatării legalității actului dedus judecății raportat la jurisdicția administrativă care vin în conflict cu considerentele incidenței și eficienței dispozițiilor art. 62 din Legea nr. 215/2001 din aceeași decizie și soluția pronunțată, criticile recurentei în contracararea acestora rămânând fără suport, și că argumentele privind aprecierea asupra naturii relative a nulității și a îndeplinirii cerințelor de legalitate prin înregistrarea asociației sunt argumente alternative și rămase fără suport în raport cu prezenta motivare, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă și întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., ca nefondat. Cu observarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., constată că intimata a precizat că solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă U.A.T. Ticuș împotriva Deciziei civile nr. 58/Ap din 12 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2014. Procesat de GGC - CL