ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2800/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2800/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Tribunalul Brașov,

secția civilă, învestit prin declinare de Judecătoria Rupea prin Sentința nr.

485 din 18 iunie 2013, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., obiectul

litigiului având o valoare mai mare de 500.000 lei, irevocabilă, a pronunțat

Sentința nr. 149 din 17 octombrie 2013 prin care a respins acțiunea formulată

de reclamanta U.A.T. Ticuș în contradictoriu cu pârâta A.C.O.B. Ticuș,

subsecvent respingerii excepției lipsei de interes a reclamantei în promovarea

acțiunii.

Prin acțiunea

formulată reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a contractului

de pășunat din 14 martie 2011 cu privire la atribuirea unei suprafețe de pășune

de 701,43 ha motivat de faptul că acesta a fost semnat pentru reclamantă de

fostul primar I.S. iar ca reprezentant al asociației pârâte de T.Z.I., ginerele

acestuia, că la acea dată asociația nu avea personalitate juridică, aceasta

fiind dobândită ulterior la 29 aprilie 2011 și că a lipsit acordul Consiliul

Local, fiind încălcate art. 38 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 215/2001 și art.

948 C. civ.

Acțiunea a fost

completată ulterior, la 14 mai 2013, cu solicitarea de constatare a nulității

absolute și a actului adițional din 27 martie 2012 la contractul de pășunat,

susținând că acesta nu a fost aprobat de Consiliul Local și nu poartă parafa

acestuia.

Excepția lipsei de

interes invocată de pârâtă prin întâmpinare a fost respinsă de instanța de fond

cu motivarea că acțiunea în nulitate absolută poate fi promovată de orice

persoană care prezintă un interes iar interesul reclamantei este dat de

calitatea sa de proprietar al suprafeței de teren, obiect al contractului.

În ce privește

acțiunea, astfel cum a fost completată, prima instanță a reținut netemeinicia

acesteia deoarece în considerarea art. 33 din Decretul 31/1954, pârâta

dobândise capacitate de folosință anticipată, actul constitutiv și statutul

fiind întocmite la data de 4 februarie 2011, anterior încheierii contractului:

14 martie 2011, în considerarea scopului asociației definit în art. 7 din

statutul acesteia iar contractul și-a produs efectele cu data de 1 mai 2011,

regula capacității de a face acte juridice fiind subordonată principiului

specialității capacității; afirmația conform căreia contractul s-a transformat

într-o afacere de familie a fost înlăturată ca nedovedită iar în ce privește

acordul Consiliului Local s-a reținut că, contractul a fost încheiat pentru

reclamantă cu respectarea prevederilor art. 36 alin. (5) din Legea nr. 215/2001

în forma în vigoare la acea dată, prin primar ca reprezentant al autorității

administrativ teritoriale iar lipsa hotărârii Consiliului Local ar putea

constitui motiv de nulitate relativă, nu absolută și care nu poate fi opus

pârâtei care nu avea obligația cunoașterii modului în care reclamanta a

încheiat contractul, respectiv actul adițional la acesta.

Curtea de Apel Brașov

prin Decizia nr. 58/Ap din 12 februarie 2014 a respins apelul declarat de

reclamanta U.A.T. Ticuș, menținând ca legală și temeinică sentința instanței de

fond. Critica lipsei capacității de folosință a fost înlăturată cu motivarea că

instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 33 alin. (2)

și art. 28 din Decretul nr. 31/1954 și chiar dacă s-ar admite contrariul, actul

nu este lovit de nulitate absolută deoarece acesta fost validat prin

îndeplinirea cerinței de legalitate. Consecința restabilirii subsecvente a

legalității prin îndeplinirea cerinței de validitate constă în înlăturarea

efectelor nulității care ar fi amenințat actul, în speță, asociația pârâtă

dobândind personalitate juridică, deci capacitate de folosință, după încheierea

contractului în cauză. Nici critica constând în lipsa hotărârii de consiliu

local nu a fost primită față de împrejurarea că în conformitate cu art. 36

alin. (5) lit. a) din Legea nr. 215/2001 primarul reprezintă unitatea

administrativă în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau

juridice române sau străine precum și în justiție și chiar dacă era necesară

emiterea unei hotărâri de consiliu local legalitatea actului sub acest aspect

se constată în condițiile Legii nr. 554/2004, procedură de care reclamanta nu a

înțeles să uzeze.

Împotriva deciziei

instanței de apel a declarat recurs reclamanta U.A.T. Ticuș, prin primar,

criticile fiind subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., după cum urmează:

Cu privire la

acțiunea principală

Aplicarea greșită a

prevederilor art. 33 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954 privind conținutul

capacității de folosință anticipată, deoarece, deși este corect că în cadrul

procesului de constituire a unei persoane juridice este necesar ca aceasta să

încheie anumite acte juridice, capacitatea de folosință anticipată este

recunoscută numai pentru dobândirea drepturilor și asumarea obligațiilor pentru

a lua ființă în mod valabil, or, în speță, încheierea contractului de pășunat

are în vedere realizarea obiectului de activitate al Asociației și nu procedura

de constituire a personalității juridice.

Nulitatea absolută nu

poate fi validată prin intrarea ulterioară în legalitate, motivarea subsidiară

a instanței de apel sub aspectul lipsei capacității de folosință fiind greșită.

Lipsa hotărârii

Consiliului local nu constituie un viciu de consimțământ sancționat cu nulitate

relativă, conform art. 948 C. civ. lipsa acestuia are ca efect nulitatea

absolută a contractului, pârâta nefăcând dovada înregistrării unei cereri

pentru încheierea contractului în cauză.

Considerarea de către

instanța de apel a contractului ca act administrativ sub incidența Legii nr.

554/2004, deși nu menționează expres, semnifică admiterea excepției

inadmisibilității acțiunii de drept comun privind constatarea nulității

absolute a contractului de pășunat iar aceasta nu a fost invocată de instanța

de apel din oficiu și nu a fost pusă în discuția părților. în înțelesul legii

speciale, comuna Ticuș, ca autoritate publică locală nu avea deschisă calea

contenciosului administrativ, deoarece, în primul rând, competența instanțelor

de contencios administrativ se referă la contractele cu privire la bunuri

proprietate publică iar în speță terenul obiect al contractului este în

proprietatea privată a comunei. în al doilea rând, Comuna Ticuș nu califică

actul încheiat ca fiind un act administrativ care emană de la autoritatea

publică locală - comuna Ticuș și deci nu avea deschisă procedura specială

prevăzută de Legea nr. 554/2004, acțiunea în constatarea nulității absolute

întemeiată pe dreptul comun fiind admisibilă.

Cu privire la

completarea de acțiune, constatarea nulității absolute a actului adițional.

Instanțele nu au

analizat distinct completarea la acțiune ci s-au mărginit să constate că

motivele de nulitate absolută a actului adițional sunt aceleași cu cele ale

contractului, respinse, or, nu au fost analizate motivele proprii: că a aflat

întâmplător de existența acestuia în cursul procesului și că nu a fost discutat

și aprobat prin hotărâre a consiliului local.

Cu privire la lipsa

de consimțământ a reclamantei la încheierea actului adițional din 27 martie

2012, conform art. 969 C. civ., pentru modificarea a două clauze esențiale ale

contractului era nevoie de hotărârea consiliului local.

Recurenta-reclamantă

a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul

admiterii apelului, schimbarea în parte a sentinței și, pe fond, admiterea

acțiunii astfel cum a fost completată, cu menținerea dispoziției de respingere

a excepției lipsei de interes.

Intimata A.C.O.B.

Ticuș a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și

menținerea deciziei atacate.

În ce privește

critica capacității de folosință, a aplicării art. 33 din Decretul nr. 31/1954,

intimata arătă că dispozițiile incidente au fost corect aplicate, acestea

recunoscând capacitate anticipată "chiar înainte de data

înregistrării" și în altă ordine de idei, contractul pe care părțile l-au

încheiat și-a produs efectele cu începere de la data de 1 mai 2011, dată la

care pârâta avea personalitate juridică iar prin încheierea actului adițional

se confirmă, practic, și contractul din 14 martie 2011.

Cu privire la al

doilea motiv constând în lipsa consimțământului, intimata solicită respingerea

acestuia deoarece instanța de apel nu a invocat nicio excepție de

inadmisibilitate și nu respinge acțiunea ca inadmisibilă ci înlătură criticile

apelantei cu argumente suplimentare motivării instanței de fond. În plus, la

baza încheierii contractului de pășunat a stat H.C.L. nr. 7/2009, în vigoare la

data încheierii contractului, în care la art. 2 se arată că: "Suprafața de

pășune rămasă după repartizarea terenurilor pentru stânile și ciurda satului va

fi repartizată deținătorilor de efective mari de animale care își vor organiza

tabere de bovine sau stâni particulare în baza unor contracte de pășunat

încheiate cu Primăria comunei Ticuș în baza Ordinului 226/2003".

Suprafețele de pășune astfel disponibile au făcut obiectul contractului dedus

judecății. În ce privește motivul de recurs ce vizează nulitatea absolută a

actului adițional la contract, intimata apreciază ca fiind corectă hotărârea

instanței deoarece recurenta nu a adus motive noi de nulitate, altele decât

cele invocate pentru contractul inițial, ci numai argumente care nu se

constituie în motive de nulitate.

Recursul nu este

fondat

Prealabil examinării

motivelor de recurs se impune observația că Înalta Curte va proceda la

examinarea motivelor scrise care au fost depuse în condiții procedurale și

comunicate intimatei și cu privire la care aceasta s-a apărat prin întâmpinarea

depusă la dosar, asigurându-se astfel contradictorialitatea procesuală și

dreptul de apărare al părți adverse. În desăvârșirea acestor principii,

recurenta are obligația de a susține oral în dezbaterea pe fond motivele de recurs

scrise, susținerea în fața instanței în cuvântul pe fond a unor motive

diametral opuse celor scrise, de ex. existența competenței instanței de

contencios administrativ în loc de inexistența acesteia, cum a argumentat în

scris, care ar atrage casarea iar nu modificarea, fiind neavenită.

Totodată, recurenta

are și obligația de a se limita la motivele formulate și dezvoltate în scris în

condiții procedurale în respectarea principiilor procesuale menționate, ale

contradictorialității și dreptului la apărare, și, în nici o situație, de a

prezenta cauze noi de nulitate ale actului dedus judecății prin concluzii

scrise depuse în recurs pentru termenul de judecată, motive care nu au făcut

obiectul judecății instanței de fond, nefiind arătate în acțiunea de chemare în

judecată, instanța nefiind învestită cu acestea și a căror examinare în apel nu

ar fi fost posibilă chiar dacă ar fi fost invocate față de principiul care

guvernează apelul: tantum devolutum quantum iudicatum care consacră și dă

eficiență principiului disponibilității în fața instanței de fond prin

raportare la dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

În ce privește

critica netratării diferențiate a motivelor de nulitate privind contractul

indicat în cererea introductivă de instanță și cele indicate în cererea de

completare a acesteia privind actul adițional, se constată critica neîntemeiată

deoarece, prin cererea de completare a cererii inițiale se solicită nulitatea

absolută a actului adițional la contractul pentru care s-a solicitat

constatarea nulității absolute prin acțiune fără a se adăuga motive noi de

nulitate, dimpotrivă, cu privire la actul adițional se susține numai lipsa

consimțământului la încheierea lui pentru aceeași cauză, lipsa hotărârii

consiliului local și lipsa parafei acestuia, așa încât argumentele pentru

înlăturarea acesteia au fost comune.

Cu privire la critica

greșitei aplicării a prevederilor art. 33 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954,

Înalta Curte constată că acestea au fost corect aplicate.

Art. 33 din Decretul

nr. 31/1954, prin alin. (1), instituie regula că persoanele juridice care sunt

supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi și obligații de la data

înregistrării lor iar prin alin. (3), excepția de la această regulă, conform

căreia, cu toate acestea, chiar înainte de data înregistrării - cazul de față,

persoana juridică are capacitate chiar de la data actului de înființare cât

privește drepturile în favoarea ei, îndeplinirea obligațiilor și a oricăror

măsuri preliminare ce ar fi necesare, dar numai întrucât acestea sunt cerute

pentru ca persoana juridică să ia ființă în mod valabil.

Excepția instituită

cu privire la capacitatea de folosință anticipată a persoanelor juridice este

inspirată de excepția corespondentă pentru persoanele fizice: infans conceptus

pro nato habetur. Caracterul limitat al capacității, astfel cum rezultă și din

interpretarea literală a textului se aplică numai obligațiilor, nu și

drepturilor așa încât, cu această motivare, critica greșitei aplicări a

dispozițiilor art. 33 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954 nu poate fi primită,

scopul pentru care s-a încheiat contractul de pășunat fiind astfel cum susține

recurenta reclamantă accesarea unor fonduri europene sau subvenții iar acest

scop este consacrat prin art. 7 din statul asociației crescătorilor de bovine

și ovine din comuna Ticuș, singura asociație cu acest obiect și scop și la

momentul la care s-a încheiat contractul de pășunat, aprilie 2011, și în

prezent, situație necontestată de recurenta reclamantă.

Sub acest aspect se

impune și observația că, actul constitutiv al Asociației s-a încheiat la 4

februarie 2011 și a fost înregistrat la tribunal la 29 aprilie 2011 când

aceasta a dobândit capacitate de folosință deplină iar contractul de pășunat

s-a încheiat la 14 martie 2011 însă efectele acestuia au început să se producă

cu data de 1 mai 2011, când acesta a intrat în vigoare conform art. 3 din

contract, ulterior dobândirii de către asociație a capacității depline de

folosință.

Cu privire la critica

greșitei aplicări a dispozițiilor art. 948 C. civ. sub aspectul lipsei

consimțământului generată de lipsa unei hotărâri a consiliului local de

aprobare a încheierii contractului, se constată că în mod legal instanța de

apel a apreciat asupra incidenței în cauză a dispozițiilor art. 62 alin. (1) din

Legea nr. 215/2001 în forma în vigoare la data încheierii contractului în

sensul că unitatea administrativ-teritorială este reprezentată în relațiile cu

alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine,

precum și în justiție de primar, așa încât în contractul încheiat existența

consimțământului se apreciază în persoana acestuia. Existența sau nu a unei

hotărâri de consiliu local prin care acesta să fi aprobat încheierea

contractului, cum au arătat și instanțele, nu are aptitudinea de a se constitui

într-o cauză de nulitate absolută, consimțământul la încheierea contractului

fiind al primarului, ci poate să atragă, eventual, o sancțiune de altă natură,

în răspundere administrativă, fără efecte asupra valabilității contractului astfel

încheiat, aceasta și din perspectiva efectelor invocării propriei culpe, nemo

auditur propriam turpitudine allegans, care conduc la menținerea contractului

iar nu la desființarea lui.

Circumstanțele

încheierii contractului și natura acestuia conduc însă la concluzia că el este

rezultatul unor proceduri de punere în practică a politicilor guvernamentale de

sprijinire a crescătorilor de animale, proceduri demarate prin Hotărârea de

consiliu local nr. 9/2009 în baza Ordinului nr. 226/2003 pentru aprobarea

Strategiei privind organizarea activității de îmbunătățire și exploatare a

pajiștilor la nivel național, pe termen mediu și lung, despre care intimata a

făcut vorbire în întâmpinarea depusă în termenul procedural și comunicată

recurentei ca și în concluziile pe fond, realitatea și conținutul acestei

hotărâri nefiind contestate de recurenta reclamantă.

Contractul de pășunat

a fost încheiat între autoritatea administrativă locală prin primar, aceasta

fiind parte în contract, și Asociație în temeiul art. 18 din Legea nr. 72/2002,

Legea zootehniei și a Ordinului nr. 226/2003 - menționate în preambulul

contractului.

Potrivit art. 3 din

Legea zootehniei, Ministerul Agriculturii elaborează și promovează politici

privind creșterea și ameliorarea animalelor, coordonează întreaga activitate

din domeniu, iar împreună cu organele administrației publice locale sprijină

asociațiile profesionale ale crescătorilor de animale.

Conform art. 18 (2)

din aceeași lege, în forma în vigoare la data încheierii contractului,

"Administrarea pajiștilor comunale, orășenești și municipale intră în

atribuțiile consiliilor locale, care vor stabili în răspunderea directă și

nemijlocită a primarilor executarea prevederilor cuprinse în amenajamentele

pastorale și în planurile anuale de exploatare a pajiștilor de pe raza

unităților administrativ-teritoriale respective.

În concluzie, se

constată neîntemeiată critica greșitei aplicări a dispozițiilor art. 948 pct. 2

C. civ. relative la lipsa consimțământului autorității reclamante la încheierea

contractului raportat la dispozițiile art. 62 alin. (2) din Legea nr. 215/2001

cât și a legii speciale menționate care nu numai că nu conține dispoziții

contrare dar instituie în răspunderea directă și nemijlocită a primarilor

executarea prevederilor cuprinse în amenajamentele pastorale și planurile

anuale de exploatarea pajiștilor de pe raza unității administrativ-teritoriale

respective.

Cu precizarea

înlăturării considerentelor deciziei atacate cu privire la incidența Legii nr.

554/2004 asupra constatării legalității actului dedus judecății raportat la

jurisdicția administrativă care vin în conflict cu considerentele incidenței și

eficienței dispozițiilor art. 62 din Legea nr. 215/2001 din aceeași decizie și

soluția pronunțată, criticile recurentei în contracararea acestora rămânând

fără suport, și că argumentele privind aprecierea asupra naturii relative a

nulității și a îndeplinirii cerințelor de legalitate prin înregistrarea

asociației sunt argumente alternative și rămase fără suport în raport cu prezenta

motivare, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă și întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca nefondat.

Cu observarea

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., constată că intimata a precizat că

solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de recurenta-reclamantă U.A.T. Ticuș împotriva Deciziei

civile nr. 58/Ap din 12 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și

asigurări sociale, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 30 septembrie 2014.

Procesat de GGC - CL