ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3083/2013

Asupra recursurilor de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 318 din 20 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, au fost respinse excepția autorității de lucru judecat, excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale active invocate de pârâta R.I., ca neîntemeiate. A fost admisă excepția lipsei de interes a întregii acțiuni invocată de pârâții Ț.A.C.S., Ț.T. și R.I., fiind respinsă cererea formulată de reclamanții B.P. B.C., în contradictoriu cu pârâții Ț.A.C.S., Ț.T., B.M.Ș., B.R.E., R.I., V.N. ȘI V.V., ca lipsită de interes. Au fost obligați reclamanții la plata către pârâții Ț.A.C.S., Ț.T.

a sumei de 4.105 lei cu titlu de cheltuieli de judecată-onorariu avocat, luându-se act că pârâta R.I. va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Pentru a hotărî în acest sens, s-a reținut de către prima instanță că a fost învestită să se pronunțe asupra cererii reclamanților, prin care s-a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâții Ț.A.C.S., Ț.T. și pârâții R.I. și V.N., V.V., cu privire la suprafața de 194 mp teren, pentru motivul de fraudare a legii; prin aceeași cerere s-a solicitat și rectificarea cărților funciare deschise pentru imobilele ce au făcut obiectul celor două contracte de vânzare-cumpărare contestate.

Cererea de chemare în judecată a fost ulterior precizată sub aspectul cadrului procesual pasiv, prin indicarea în calitate de pârâți a succesorilor în drepturi ai vânzătorului B.R.E., decedat la momentul formulării cererii. Cu referire la excepția autorității de lucru judecat, invocată în raport de Decizia nr. 528/A/2 martie 2006 a Tribunalului București, Secția a III-a civilă, menținută prin Decizia civilă nr. 1909 din 26 octombrie 2006 a Curții de Apel București, s-a arătat că litigiul anterior în care au fost pronunțate aceste hotărâri judecătorești a avut ca obiect ieșirea din indiviziune cu privire la terenul de 300 mp, aferent corpului D de construcție, din str. T., București, între litigiul pendinte și cel anterior nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză, acel litigiu fiind privitor la o cerere de partajare, întemeiată pe anularea a două contracte de vânzare-cumpărare a corpurilor A și D, de la aceeași adresă.

Excepția de inadmisibilitate s-a apreciat ca neîntemeiată întrucât, cu referire la tipul de acțiune dedus judecății - acțiune în anularea unui contract de vânzare-cumpărare - nu se cere a fi îndeplinită nicio condiție prealabilă cerută de lege pentru a putea fi promovată, care să nu fi fost îndeplinită. De asemenea, s-a reținut a fi neîntemeiată și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților față de calificarea dată de aceștia acțiunii lor ca fiind una în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare intervenite între pârâții chemați în judecată, instanța apreciind că nu are posibilitatea de a califica din nou cererea ca fiind o acțiune în nulitate relativă, pentru a aprecia că reclamanții nu au calitate procesuală activă.

Prima instanță a apreciat însă ca întemeiată excepția lipsei de interes a reclamanților în promovarea acțiunii, excepție invocată de pârâții Ț.A.C.S. și Ț.T. și R.I., considerând că aceștia nu justifică vreun interes născut, actual și direct pentru a solicita anularea celor două contracte contestate. Deși aceștia au invocat drept motiv de nulitate frauda la lege, întrucât s-a prevăzut că obiectul contractelor este reprezentat de suprafețele de teren de 300 mp și, respectiv, 194 mp fără mențiunea cotă-indiviză, s-a apreciat că nu se justifică interesul reclamanților în anularea acestor contracte, oricare ar fi motivul de nulitate absolută. Reclamanții nu justifică folosul practic și juridic în anularea contractelor, simpla lor nemulțumire față de mențiunile din contracte nu este îndestulătoare pentru a justifica nevoia anulării acestora.

În acest sens, reclamanții nu au arătat care este prejudiciul produs lor prin încheierea celor două contracte, situația de fapt și juridică apreciată prin Deciziile civile nr. 528/A din 2 martie 2006 a Tribunalului București și nr. 1909 din 26 octombrie 2006 a Curții de Apel București, în sensul că nu s-a dovedit starea de coproprietate asupra imobilului din str. T., nu poate fi eludată printr-o acțiune în care să se pună în discuție însuși obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de vecinii reclamanților. Aceștia din urmă pot proceda doar la grănițuirea terenurilor lor, după cum li s-au dat îndrumări de către instanțele care au pronunțat deciziile menționate. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel reclamanții B.C.F.

și B.P., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia civilă nr. 282 A din 3 iulie 2012 a admis apelul declarat de reclamanți B.C.F. și B.P., desființând în parte sentința apelată în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepției lipsei de interes a reclamanților. A înlăturat obligația de plată a cheltuielilor de judecată stabilită în sarcina reclamanților, trimițând cauza aceleiași instanțe în vederea continuării judecății, fiind obligați intimații să plătească reclamanților 3.004,15 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, totodată respingând ca neîntemeiată cererea intimaților pârâți Ț. de acordare a cheltuielilor de judecată din apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, prima instanță a negat existența oricărui interes al reclamanților în invocarea nulității absolute a clauzelor contractuale prin care proprietarii corpurilor A și D de clădire de la adresa din str. T., au dobândit odată cu acestea și proprietatea suprafețelor de teren de 194 mp și, respectiv 300 mp, situate la aceeași adresă, despre care se pretinde că s-au vândut acestora în proprietate exclusivă, iar nu în coproprietate pe cote-părți, potrivit regimului juridic aplicabil întregului teren de 870 mp.

Astfel, interesul juridic și practic pe care prima instanță nu l-a reținut în promovarea prezentei acțiuni, rezultă cu claritate din motivarea cererii și din analiza sumară a înscrisurilor administrate: în mod aparent, pârâții Ț și R. au dobândit teren în proprietate exclusivă, iar posesia exercitată de aceștia asupra respectivelor suprafețe de teren este conformă acestei aparențe, prin aceea că ei le-au îngrădit și exercită o folosință exclusivă asupra acestora, în condițiile în care, reclamanții pretind că respectivele suprafețe constituie curtea și grădina imobilului din str. T., că acestea fac obiectul coproprietății tuturor proprietarilor de clădiri și că de folosința lor ar trebui să se bucure cu toții.

În acest context, instanța de apel a apreciat că reclamanții, coproprietari ai terenului din str. T., în suprafața sa totală de 870 mp, justifică deplin interesul care să le permită invocarea unei cauze de nulitate absolută a actelor juridice contestate și consideră că interesul lor este unul legitim - ocrotirea dreptului de proprietate asupra terenului care le aparține și lor în limita cotei de 161,16 mp, personal și direct, născut și actual, dată fiind reclamarea încălcării atributelor dreptului lor de coproprietari prin folosința exclusivă pe care pârâții o exercită asupra unei părți a terenului, despre care se susține, simplificând, că aparține și reclamanților chiar în privința suprafețelor de 300 mp și, respectiv de 194 mp vândute pârâților Ț. și R. De altfel, simpla lor calitate de coproprietari ai terenului în suprafață de 870 mp din str. T., îi situează pe reclamanți în sfera persoanelor ce justifică un interes în invocarea nulității absolute a oricărui act juridic încheiat cu privire la întreg sau, porțiuni din același teren, acte juridice prin care se pretinde că s-ar fi încălcat regimul juridic al acestuia.

Împotriva acestei decizii au formulat cereri de recurs pârâții Ț.I., și Ț.A.C.S., Ț.T. Recursul pârâtei R.I. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond. Critica adusă deciziei atacate se referă în esență la faptul că, instanța de apel nu a reținut în cadrul probatoriului administrat hotărârile judecătorești prin care se atestă că părțile nu se află în stare de indiviziune cu privire la terenul aflat în litigiu, sens în care se apreciază că instanța s-a aflat într-o gravă eroare cu privire la actul dedus judecății.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu a făcut referire la apărările sale privind momentul încheierii actului juridic a cărui nulitate se solicită și calitatea reclamanților la acel moment, aceștia nefiind proprietari și de asemenea, în mod greșit s-a apreciat că inculpații B. ar avea interes în promovarea prezentei cauze. Recursul pârâților Ț.A.C.S. și Ț.T. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului ca neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.

Critica adusă deciziei atacate se referă în esență la faptul că, instanța de apel a considerat în mod greșit că există interes în prezenta cauză datorită existenței coproprietății, având în vedere că s-a încălcat astfel, o autoritate de lucru judecat cu privire la starea de fapt și la regimul juridic aplicabil imobilelor care fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, întrucât acesta a fost deja stabilit printr-o altă hotărâre judecătorească. Astfel, în raport de aceste susțineri recurenții Ț. apreciază că, hotărârea instanței de apel este insuficient motivată și a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale în materie. Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursurile declarate de pârâta R.I.

și Ț.A.C.S., Ț.T. să fie respinse pentru următoarele considerente: În ceea ce privește recursul pârâtei R.I., pentru a fi primită critica întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta trebuia să demonstreze că a fost schimbată natura și înțelesul vădit neîndoielnic al actului dedus judecății, în sensul că instanța a reținut alt act juridic decât cel dedus judecății, însă această ipoteză nu se regăsește în criticile aduse deciziei pronunțate de instanța de apel. Aceasta deoarece, recurenta consideră că instanța de apel nu a ținut seama de hotărârile judecătorești invocate de către aceasta, în care se reține faptul că pârâții nu se află în stare de indiviziune și că din acest considerent a fost schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului dedus judecății, care în opinia sa este reprezentat de deciziile mai sus-evocate.

Critica recurentei R.I., pe acest aspect nu poate fi reținută, având în vedere că, instanța nu a verificat și nici nu a schimbat înțelesul acelor decizii pentru că acestea nu fac obiectul prezentei cauze, ci contractele de vânzare-cumpărare în temeiul cărora, s-au pronunțat acele decizii, întrucât în cauza de față se solicită constatarea nulității absolute parțiale pentru fraudarea legii privind clauzele referitoare la terenul în litigiu, acte asupra cărora instanța de apel nu a intervenit și nici nu le-a schimbat înțelesul ori conținutul. Argumentele recurentei, potrivit cărora, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu a reținut apărările sale privind momentul încheierii actului juridic a cărui nulitate se solicită și calitatea reclamanților la acel moment, se constată că sunt nefondate, urmând a fi înlăturate.

Această susținere a pârâtei nu a fost înlăturată de către instanța de apel, deoarece în raport de analiza realizată, care a avut în vedere motivele pentru care s-a admis excepția lipsei interesului, întrucât nu a cercetat fondul cauzei, s-a apreciat că aceasta reprezintă o apărare de fond, care urmează a fi avută în vedere de către instanța de trimitere pentru continuarea judecății. Critica referitoare la eroarea săvârșită de către instanța de apel privind admiterea excepției lipsei de interes a reclamanților, se constată că este nefondată, având în vedere că în mod corect a reținut instanța faptul că simpla calitate de coproprietari ai terenului în suprafață de 870 mp din str. T., îi situează pe reclamanți în sfera persoanelor ce justifică un interes în invocarea nulității absolute a oricărui act juridic încheiat cu privire la întreg sau porțiuni din același teren, acte juridice prin care se pretinde că s-ar fi încălcat regimul juridic al acestuia.

În ceea privește recursul pârâților Ț.A.C.S. și Ț.T., se constată că motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În acest sens, susținerea recurenților potrivit căreia a fost încălcată autoritatea de lucru judecat cu privire la starea de fapt și la regimul juridic aplicabil imobilelor ce fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, întrucât acesta a fost deja stabilit printr-o altă hotărâre judecătorească, nu poate fi primită, având în vedere că această excepție a fost soluționată de instanța de fond și nu a făcut obiectul dezbaterilor instanței de apel, aceasta pronunțându-se numai pe excepția lipsei de interes, așa încât, Înalta Curte reține că, aceste critici nu a fost supuse spre analiză instanței de apel, astfel că, acestea nu vor putea fi examinate omisso medio.

Astfel, nu poate fi reținută nelegalitatea întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., privind nemotivarea hotărârii instanței de apel, întrucât argumentele recurenților pe acest aspect sunt nefondate, iar critica nu va fi reținută. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

poate fi invocat în recurs pentru a solicita modificarea sau casarea unei hotărâri, atunci când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii Din perspectiva acestui motiv de recurs, se constată că nu poate fi primită critica recurenților referitoare la faptul că în mod greșit s-a reținut de către instanța de apel că reclamanții au interes în prezenta cauză, deoarece aceștia, în calitate de coproprietari ai terenului din str. T., în suprafață totală de 870 mp justifică interesul care să le permită invocarea unei cauze de nulitate absolută a actelor juridice contestate, acesta fiind unul legitim, respectiv ocrotirea dreptului de proprietate asupra terenului care le aparține, în limita cotei de 161,16 mp.

În acest context, se reține că în mod corect a apreciat instanța drapel că, reclamanții justifică un interes, atât cel al lămuririi situației juridice a terenului pe care se află clădirile deținute în proprietate exclusivă de către reclamanți și pârâți, cât și cel al dobândirii de către reclamanți a exercițiului atributelor dreptului de coproprietari asupra întregii suprafețe de teren. Pentru toate argumentele ce preced în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta R.I. și de pârâții Ț.A.C.S. și Ț.T.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta R.I. și de pârâții Ț.A.C.S. și Ț.T. împotriva Deciziei civile nr. 282 A din 3 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2013. Procesat de GGC - GV