ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2679/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2679/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 87 din data de

13 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a -ll-a civilă, în Dosarul

nr. 1570/1259/2011, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC P. SRL

împotriva pârâtei SC E.G. SRL, având ca obiect nulitate act juridic și a fost

obligată reclamanta către pârâtă la 1.500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta SC P. SRL a chemat în judecată

pe pârâta SC E.G. SRL pentru a se constata nulitatea absolută parțială a

contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 03 iunie 1999 în ceea ce

privește terenul în suprafață de 5.000 mp, situat în Pitești, (în prezent

comuna Bascov), jud.Argeș, invocând lipsa obiectului, cauzei și formei

autentice a actului menționat.

Tribunalul a reținut

ca fiind neîntemeiată acțiunea în nulitate act juridic, pentru următoarele

considerente:

Motivul de

nulitate invocat de reclamantă pentru lipsa formei autentice a actului este

nefondat întrucât nulitatea absolută a unui act juridic se poate dispune în

cazul în care nu îndeplinește condițiile de valabilitate reglementate de art. 948

C. civ. vechi (aplicabil în speță conform art. 5 din noul C. civ.), respectiv

capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un

obiect determinat și o cauză licită.

Lipsa formei

autentice poate fi invocată, în caz de litigiu, de către terțul față de

contract și nu de o parte contractantă care-și invocă propria culpă. Chiar în

cazul unui antecontract de vânzare cumpărare se va pune în discuție principiul

actului preferabil, în caz de litigiu între părțile care invocă dreptul d e

proprietate asupra aceluiași bun, și nu nulitatea actului.

Motivul invocat

în nulitatea actului juridic, de transfer a dreptului de proprietate a

terenului de 5.000 mp, în lipsa unei licitații publice prevăzută în Ordinele

Ministrului Privatizării nr. 61/1998, respectiv nr. 62/1998, este de asemenea

nefondat.

În înscrisurile

aflate la dosar, respectiv proces verbal de predare primire nr. 510 din 08

iunie 1999 emis chiar de reclamanta SC P. SA Pitești (fila 34 din Dosarul nr. 7528/280/2011),

factura fiscală din 09 iunie 1999 semnată și ștampilată de reclamantă (fila 37

din Dosar nr. 7528/280/2011) este menționat ca obiect al vânzării dintre părți

și terenul aferent de 5.344,82 mp.

În temeiul art.

1169 C. civ. cel ce face o propunere în fața judecății trebuie să o dovedească,

astfel că sarcina probei privind licitația ținută pentru valorificarea clădirii

„atelier mecanic" aparținea reclamantei SC P. SA care a ținut această licitație.

La cererea reclamantei, instanța a înaintat o adresă către A.V.A.S. București

pentru prezentarea înscrisurilor referitoare la această licitație, însă

răspunsul a fost că nu este în posesia lor, ci instanța ar trebui să se

adreseze reclamantei SC P. SA.

Dovada că

licitația a fost ținută de către reclamantă la sediul acesteia, de unde orice

ofertant putea procura caietul de sarcini pentru licitație rezultă din

anunțurile publicitare depuse în copie la dosar de către pârâtă (filele 80

și 81), ceea ce înseamnă că reclamanta ar trebui să fie în posesia

înscrisurilor legate de licitație și să le prezinte pentru aflarea adevărului.

S-a invocat de

către reclamantă ca motiv de nulitate parțială a contractului de vânzare

cumpărare dintre părți, lipsa prețului pentru teren, ori prețul terenului

rezultă din contract, ca și din factura din 09 iunie 1999 semnată și ștampilată

de reclamantă, în care se trece preț în dreptul terenului, care însumat cu

prețul trecut în dreptul atelier dă prețul total din contract.

Faptul că

terenul din contract poate fi apreciat ca teren aferent sau nu al atelierului

nu se analizează prin prisma condițiilor de valabilitate a actului juridic,

care ar duce la nulitatea absolută solicitată de reclamantă, iar, pe de altă

parte, în actele semnate chiar de reclamantă, respectiv proces verbal de

predare primire din 08 iunie 1999, factura fiscală din 09 iunie 1999 se

folosește pentru terenul în discuție de 5.000 mp, expresia teren aferent

construcției.

Împotriva acestei

sentințe, a formulat apel reclamanta SC P. SRL, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Prin Decizia nr.

138 din 9 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel, secția a ll-a civilă,

s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC P. SRL prin

reprezentant legal D.M. împotriva sentinței nr. 87 din data de 13 iunie 2012

pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a ll-a civilă, și a fost obligată

apelanta la plata sumei de 4.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.

În motivarea

deciziei, instanța de apel a reținut că, la data de 3 iunie 1999 între părți

s-a încheiat actul intitulat contract de vânzare cumpărare, având ca obiect

bunurile imobile prevăzute în anexa din contract și terenul aferent de 5.000 mp,

prețul stabilit fiind de 600.000.000 lei plus T.V.A. și 30% dobândă anuală

pentru suma restantă calculată la fiecare rată lunară.

Ca motiv de

nulitate absolută a convenției apelanta reclamantă a invocat lipsa parțială a

obiectului acesteia, în sensul că nu s-a vândut terenul în suprafață de 5.000

mp ci numai terenul afectat construcțiilor.

S-a constatat

că instanța de fond a reținut în mod corect, pe baza actelor depuse la dosar,

că s-a executat în totalitate contractul din litigiu, prețul fiind plătit

integral. Faptul că acest teren nu ar fi făcut obiectul licitației organizate

de apelanta reclamantă trebuia să fie dovedit de aceasta, fiind în posesia

dosarului de licitație așa cum rezultă din adresa din 4 mai 2012 a A.V.A.S.

București, astfel că în legătură cu această afirmație nici instanței de fond și

nici celei de apel nu le incumbă obligația de a o analiza.

Instanța de

apel a arătat că, întrucât din toate actele menționate rezultă că s-a vândut

terenul în suprafață de 5000 m.p., așa cum s-a consemnat în actul din litigiu,

cererea apelantei de constatarea nulității pentru lipsa obiectului actului

juridic constituit din terenul în suprafață de 5.000 mp este nefondată.

De asemenea,

Curtea de apel a găsit ca fiind nefondată și susținerea apelantei reclamante în

legătură cu lipsa prețului obiectului vândut care ar atrage nulitatea actului

juridic, lipsind cauza acestuia, întrucât din actele enunțate rezultă cu

certitudine prețul terenului ca fiind de 107.654.000 lei plus T.V.A. de

23.683.880 lei și prețul celorlalte imobile vândute totalizând suma de

600.000.000 Iei menționată în convenția părților.

Cât privește

lipsa formei autentice a actului juridic, într-adevăr legiuitorul sancționează

transmiterea proprietății bunurilor imobile-terenuri cu nulitatea absolută,

numai că tot legiuitorul a creat posibilitatea acoperirii nulității pentru

lipsa formei prin emiterea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act

autentic, în situația în care una din părți refuză să se prezinte la notariat

pentru autentificarea actului de vânzare-cumpărare cum de altfel există pe rolul

instanțelor un litigiu ce are un asemenea obiect.

S-a mai reținut

că, în ceea ce privește susținerea intimatei că există autoritate de lucru

judecat, existând Decizia nr. 31/ AC din 16 martie 2005 a Curții de Apel

Pitești, pronunțată în Dosarul nr. 160/COM/2005, aceasta este nefondată,

întrucât prin aceasta s-a soluționat un alt litigiu cu altă cauză, respectiv

rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare, instituție distinctă de

constatarea nulității actului juridic. Afirmațiile apelantei reclamante din

acel dosar pot fi apreciate ca o dovadă în legătură cu existența obiectului și

cauza actului juridic din litigiul de față, coroborată cu actele mai sus

enunțate, dar nicidecum ca o autoritate de lucru judecat.

În finalul

considerentelor, instanța de apel, concluzionând că actul încheiat între părți,

prin prisma motivelor de nulitate invocate, este valabil, în baza dispozițiilor

art. 296 C. proc. civ. a respins apelul, ca nefondat și, reținând culpa

procesuală a apelantei, în baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., aceasta a

fost obligată la plata sumei de 4.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând

onorariu de avocat către intimata pârâtă.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC P. SRL Bascov, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea

recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului cu

consecința schimbării în tot a sentinței și pe fond admiterea acțiunii și

constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare - cumpărare

încheiat la 03 iunie 1999 în ceea ce privește terenul de 5.000 mp, situat în

Pitești, jud. Argeș (în prezent com. Bascov, jud. Argeș).

Recurenta

-reclamantă a formulat următoarele critici:

motivul de recurs, încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

recurenta susține că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății, respectiv contractul de vânzare-cumpărare din 03 iunie 1999 și a

schimbat natura, înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Recurenta - reclamantă

consideră că, în mod greșit, instanța de apel a stabilit ca fiind neîntemeiat

motivul de nulitate absolută a convenției, constând în lipsa parțială a

obiectului acesteia, în sensul că nu s-a vândut terenul în suprafață de 5.000

mp, ci numai terenul aferent construcțiilor în suprafață de 344.62 mp.

Susține că

instanțele de fond au stabilit în mod greșit situația de fapt, pe baza căreia a

aplicat greșit dispozițiile legale, deoarece prin corelarea tuturor dovezilor,

administrate în cauză, rezultă în mod cert că suprafața de 5.000 mp nu a făcut

obiectul licitației publice din 27 mai 1999, situație ce rezultă în mod evident

din Procesul - verbal din 27 mai 1991 încheiat cu ocazia desfășurării

licitației organizate de SC P. SRL, înscris care a stat la baza încheierii

contractului de vânzare-cumpărare din 03 iunie 1999, cât și din anunțurile

publicitare în cauză - Curierul zilei și Argeșul liber din data de joi, 06 mai 1999(

anexate în dosar).

Arată că în

cuprinsul Procesului - verbal din 27 mai 1991 au fost menționate expres

activele care au format obiectul vânzării la licitație publică, că pentru

vânzarea activelor s-a făcut publicitatea necesară în conformitate cu

legislația în vigoare și până la începerea licitației s-au depus la sediul

societății numai oferte pentru cumpărarea activului „Atelier Mecanic, precum și

faptul că în urma licitației, activul a fost adjudecat de SC E. SA.

Susține că tot

din conținutul Procesului - verbal de licitație publică din 27 mai 1999 rezultă

fără echivoc că nu a făcut obiectul vânzării trenul în suprafață de 5.000 mp,

act care a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 03

iunie 1999, fiind menționat fictiv printre bunurile imobile ce au făcut

obiectul licitației și terenul aferent în suprafață de 5.000 mp, în loc de

344,62 mp, teren aferent atelierului mecanic.

S-a precizat la

art. 11 din contractul de vânzare-cumpărare că s-a încheiat contractul în două

exemplare, inclusiv anexele, fără însă să fie identificate.

Anexele cu

privire la care s-a stipulat în art. 11 din contractul de vânzare-cumpărare din

03 iunie 1999 nu au fost întocmite anterior sau la data când s-a încheiat

contractul (03 iunie 1999), toate fiind întocmite ulterior la 08 iunie 1999 și

respectiv 09 iunie 1999 și deci nu puteau să facă parte integrantă din

contractul de vânzare-cumpărare din 03 iunie 1999 bazat exclusiv pe Procesul -

verbal de licitație publică din 27 mai 1991.

Astfel, există

contradicție între suprafața de teren trecută în factura fiscală nr. 22888971

încheiată la 09 iunie 1999 de 5.344,82 mp, în contractul de vânzare-cumpărare

din 03 iunie 1999 s-a trecut suprafața de 5.000 mp și în procesul - verbal de

licitație s-a trecut numai activul „Atelier Mecanic" amplasat pe suprafața

de 344,82 mp.

În procesul -

verbal de predare - primire a activului „Atelier Mecanic", din 08 iunie 1999

s-a trecut la pct. 1 clădire - „Atelier Mecanic" în suprafață de 344,82

mp, iar la pct. 5 s-a trecut teren aferent de 5.344,82 mp, suprafețe de teren

care nu se regăsesc în contractul de vânzare-cumpărare din 06 septembrie 1999,

existând evidentă contradicție între cele două înscrisuri, fiind reală numai

suprafața de 344,82 mp aferent atelierului mecanic, care a făcut obiectul

vânzării la licitație publică.

De asemenea,

din înscrisul din 08 iunie 1999 intitulat eșalonarea sumelor lunare plătibile

în 60 rate plus dobânda aferentă de 30% pentru activul „Atelier Mecanic"

adjudecat de SC E.G. SA și din graficul de eșalonare al ratelor lunare

plătibile în 60 de rate plus dobânda aferentă de 30% rezultă că s-a adjudecat

numai activul „Atelier

Mecanic"

de SC E. SA, amplasat pe suprafața de 344,82 mp, nu și terenul în suprafață de

5.000 mp, care nu este aferent acestui activ, fiind o disproporție vădită între

valoarea reală a acestei suprafețe de teren și suma pretinsă ca fiind prețul

acestui teren de 107.654.000 lei care, în fapt, nu reprezintă decât terenul de

344,82 mp. Mai mult, în certificatul de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor emis la 24 octombrie 1997 de Ministerul Agriculturii și

Alimentației pentru SC P. SA, pentru suprafața de 85.080,26 mp, teren situat în

Pitești, jud. Argeș, și nu s-a menționat că suprafața de 5.000 mp ar face parte

din terenul de 85.080, 26 mp, menționat în certificatul de atestare a dreptului

de proprietate.

Recurenta

-reclamantă susține că atât anunțurile publicitare, cât și licitația publică

din 27 mai 1999 încalcă normele imperative ale Ordinelor Ministrului

Privatizării nr. 61/1998 și nr. 62/1998, în ceea ce privește modalitatea

expresă și obligatorie de înstrăinare a terenurilor societăților la care statul

este acționar majoritar (situație aplicabilă speței la data anunțului și

licitației), respectiv menționarea distinctă a suprafeței de teren ce se

înstrăinează și valoarea acestuia stabilită prin raport de evaluare, concluzia

evidentă fiind aceea că terenul de 5.000 mp nu a făcut obiectul nici

anunțurilor publicitare, nici licitației publice, cu atât mai puțin al

înstrăinării vânzării-cumpărării prin contractul de vanzare-cumparare încheiat

sub semnătura privată.

De asemenea,

arată că factura fiscală din 09 iunie 1999 nu respectă valorile din procesul -

verbal de licitație și nici din graficul de eșalonare a plăților, schimbând

valorile în funcție de interesele cumpărătorului, apărând suspiciunea datei

facturii valorii activului de 345.238.000 lei și a valorii terenului de 5344,82

mp doar de 107.654.000 lei, prețuri disproporționate în raport de valoarea

reală a fiecărui imobil, valoarea reală a terenului fiind mult mai mare.

Schița

„Amplasare atelier mecanic" din 08 iunie 1999 nu reprezintă schița

terenului de 5.000 mp, ci schița terenului pe care se află amplasată clădirea

„Atelier Mecanic", schiță care nu reprezintă suprafața terenului de 5.000

mp, conform dimensiunilor laturilor indicate pe schiță, pe care nu sunt

menționate nici vecinătățile terenului pentru a putea fi comparate cu

vecinătățile terenului din contractul de vânzare-cumpărare.

Plata activului

„Atelier Mecanic" s-a făcut prin ordine de plată, pe care nu se precizează

că plata efectuată ar reprezenta și contravaloarea terenului de 5.000 mp, ci la

obiectul plății pe fiecare ordin de plată s-a menționat „Atelier Mecanic".

Declarația dată

de acționarul majoritar, D.M., nu reprezintă o recunoaștere a contractului de

vânzare - cumpărare privind suprafața de 5.000 mp, declarația vizând exclusiv

primirea sumei de bani pentru bunurile adjudecate de SC E. SA și nu pentru

vânzarea terenul de 5.000 mp care a fost menționat fictiv în contractul de

vânzare-cumpărare.

Prin

interpretarea corectă a probelor administrate în cauză și valoarea probatorie a

acestora, rezultă că terenul de 5.000 mp nu a făcut obiectul licitației publice

din 27 mai 1999 și, ca atare, nu a făcut nici obiectul contractului de

vânzare-cumpărare din 03 iunie 1999 și, în această situație lipsa obiectului

contractului atrage nulitatea absolută a acestuia, conform disp. art. 948

vechiul C. civ., potrivit căruia condițiile esențiale pentru validitatea unei

convenții sunt: 1. capacitatea de contracta; 2. consimțământul valabil al

părții ce se obligă; 3. un obiect determinat: 4. o cauză licită.

Fiind aplicate

greșit disp. art. 948 vechiul C. civ., în vigoare la data încheierii

contractului de vânzare - cumpărare din 03 iunie 1999, ca urmare a stabilirii

greșite a situației de fapt, prin interpretarea eronată a dovezilor existente

la dosar, s-a apreciat de cele două instanțe de judecată că motivul de nulitate

absolută invocat de reclamantă nu ar fi întemeiat.

-reclamantă susține că în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., decizia atacată fiind lipsită de temei legal, dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii.

În contractul

de vânzare-cumpărare nu a fost trecut distinct prețul terenului, stabilindu-se

valoarea contractului la suma de 600 milioane lei plus T.V.A., la care s-a

adăugat dobânda de 30% anual pentru suma restantă calculată la fiecare rată

lunară.

Întrucât nu a

fost indicat prețul terenului de 5.000 mp în contractul de vânzare-cumpărare,

rezultă că lipsește prețul obiectului vândut, iar lipsa prețului atrage

nulitatea absolută a contractul de vânzare-cumpărare conform disp. art. 1303-1311

vechiul C. civ.

Prețurile

bunurilor vândute la licitație publică au fost determinate și menționate în

procesul - verbal de licitație publică din 27 mai 1999, în care nu este inclus

prețul terenul de 5.000 mp, acesta fiind inclus fictiv, suma de 107.645.000 lei

neregăsindu-se nici în contractul de vânzare-cumpărare și nici în procesul -

verbal de licitație publică, și nici în eșalonarea ratelor plătibile.

Totodată, lipsa

prețului pentru terenul în suprafața de 5.000 mp atrage si alt motiv de

nulitate-lipsa cauzei- art. 966 vechiul C. civ.

De asemenea,

lipsa formei autentice a actului juridic este sancționată cu nulitatea

absolută, iar prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de

act de vânzare - cumpărare nu se poate abdica de la respectarea dispozițiilor

imperative ale legii, potrivit cărora pentru valabilitatea actului juridic

vizând vânzarea - cumpărarea unui imobil este obligatorie existența obiectului

vânzării, prețul determinat și anterior intentării unui asemenea proces să se

notifice partea contractantă care a refuzat încheierea actului în formă

autentică.

Recursul nu este

fondat.

Din examinarea

criticilor formulate de recurenții - reclamanți, în raport de actele dosarului,

precum și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele:

Art. 304 pct. 8

C. proc. civ. prevede ca motiv de recurs cazul în care instanța, interpretând

greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit

și vădit neîndoielnic al acestuia.

Instanța

schimbă natura contractului dacă, de exemplu, califică un contract de

vânzare-cumpărare drept un contract de donație, și îl denaturează atunci când,

interpretând actul, îi atribuie un alt înțeles, pe care termenii și textul lui,

în loc să-l sprijine, îl exclud în mod clar și vădit neîndoielnic.

Altfel spus,

acest motiv de recurs, sancționează hotărârea prin care s-a nesocotit

principiul înscris în art. 969 C. civ., trecând peste voința părților exprimată

în actul dedus judecății.

Dacă însă ar

rezulta un dubiu în privința conținutului actului juridic dedus judecății,

interpretarea dată de judecătorii fondului nu poate fi cenzurată de instanța de

recurs, întrucât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu

permite acest lucru.

Recurenta a

relatat opinii proprii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt ceea ce

vizează în realitate netemeinicia.

În cazul de

față, motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a pune în discuție

probele (procesul verbal din 27 mai 1991, schița de amplasament a activului și

a terenului, fișa bunului imobil, procesul verbal de predare primire din 8

iunie 1999, factura fiscală din 9 iunie 1999, declarația acționarului majoritar

al reclamantei, D.M.) și de a solicita instanței de recurs să reconsidere

concludenta acestora, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

În speță, Înalta

Curte constată că criticile dezvoltate de recurenta -reclamantă subsumate

acestui motiv de nelegalitate sunt nefondate, având în vedere că instanța de

apel a analizat contractul de vânzare -cumpărare încheiat la data de 03 iunie 1999

între părțile litigante, din perspectiva îndeplinirii condițiilor de validitate

ale acestuia reglementate de art. 948 C. civ., fără să schimbe natura sau

înțelesul acestuia.

Astfel, prin

primul motiv de recurs se critică greșita stabilire a situației de fapt,

recurenta - reclamantă susținând că suprafața de 5.000 mp nu a făcut obiectul

contractului de vânzare - cumpărare a cărui nulitate o solicită, fiind vândut

numai terenul aferent construcțiilor.

Interpretarea

instanței, pe baza probatoriului administrat, conform căreia prin intermediul

acestei vânzări-cumpărări s-a realizat și vânzarea terenului în suprafață de

5000 mp, nu vine în contradicție, cum se susține, cu înscrisurile invocate de

recurentă (procesul-verbal de licitație publică din 27 mai 1999, factura

fiscală din 9 iunie 1999, declarația acționarului majoritar al reclamantei, D.M.,

anunțurile publicitare - Curierul zilei și Argeșul liber din data de joi, 06

mai 1999), câtă vreme se menționează expres în procesul - verbal de predare -

primire din 08 iunie 1999 emis chiar de reclamanta SC P. SA Pitești, ca obiect

al vânzării dintre părți și terenul aferent de 5.344,82 mp.

Chiar prin

cererea de recurs (fila 10), recurenta - reclamantă afirmă pro causa că, de

comun acord, reprezentanții celor două societăți au adăugat fictiv că s-ar fi

vândut și suprafața de 5.000 mp aferentă.Mai mult, reclamanta nu a fost în

măsură să dovedească că acest teren nu ar fi făcut obiectul licitației, deși se

afla în posesia dosarului de licitație.

Ca atare, nu

poate fi primită susținerea recurentei în sensul că obiectul vânzării nu l-ar

fi constituit și suprafața de 5.000 mp în litigiu.

Recurenta

-reclamantă mai susține și faptul că, atât anunțurile publicitare, cât și

licitația publică din 27 mai 1999 încalcă normele imperative ale Ordinelor

Ministrului Privatizării nr. 61/1998 și nr. 62/1998, în ceea ce privește

modalitatea expresă și obligatorie de înstrăinare a terenurilor societăților la

care statul este acționar majoritar (respectiv menționarea distinctă a

suprafeței de teren ce se înstrăinează și valoarea acestuia stabilită prin

raport de evaluare).

Această

chestiune a intrat în puterea lucrului judecat, întrucât dezlegarea dată pe

acest aspect de instanța de fond nu a fost contestată prin exercitarea căii de

atac a apelului de către reclamantă, susținerile recurentei cu privire la acest

aspect constituind o critică nouă, formulată omisso medio, adică fără a fi

făcut obiectul analizei instanței de apel.

Întrucât controlul

exercitat de judecătorii recursului este limitat la legalitatea deciziei de

apel, neputându-se proceda la analiza temeiniciei deciziei din perspectiva

probatoriului administrat, aspectele invocate de recurenta -reclamantă, fiind

chestiuni de apreciere a probelor, nu pot face obiectul art. 304 pct. 8 C.

proc. civ.

Referitor la

criticile dezvoltate subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază de asemenea că sunt nefondate, în

considerarea următoarelor:

Motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al

hotărârii criticate sau încălcarea ori aplicarea greșită a legii.

Deși recurenta

-reclamantă susține că ar fi incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în fapt se

invocă lipsa prețului pentru imobilul teren în suprafață de 5.000 mp ca motiv

de nulitate absolută a contractului de vânzare- cumpărare - lipsa cauzei-,

precum și lipsa formei autentice a acestui contract care, de asemenea este

sancționată cu nulitatea absolută.

Instanța de

apel a răspuns în mod just acestor critici, apreciind ca nefondată susținerea

reclamantei în legătură cu lipsa prețului obiectului vândut, care ar atrage

nulitatea actului juridic, lipsind cauza acestuia, întrucât din actele enunțate

rezultă cu certitudine prețul terenului, ca fiind de 107.654.000 lei + T.V.A.

de 23.683.880 lei și prețul celorlalte imobile vândute, totalizând suma de

600.000.000 lei, menționată în convenția părților; de altfel, s-a reținut că

prețul terenului rezultă din contract, ca și din factura fiscală din 9 iunie 1999,

semnată și ștampilată de către reclamantă, în care se trece preț în dreptul

terenului, care însumat cu prețul trecut în dreptul atelierului dă prețul total

din contract.

A doua teză din

cadrul celui de-al doilea motiv de recurs are ca obiect invocarea nulității

absolute ca urmare a lipsei formei autentice a contractului de vânzare -

cumpărare, fără a se menționa vreo critică asupra felului în care instanța de

apel a analizat acest petit.

Instanța de

apel a reținut în mod corect că: "Cât privește lipsa formei autentice a

actului juridic, într-adevăr legiuitorul sancționează transmiterea proprietății

bunurilor imobile-terenuri cu nulitatea absolută, numai că tot legiuitorul a

creat posibilitatea acoperirii nulității pentru lipsa formei prin emiterea unei

hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic, în situația în care

una din părți refuză să se prezinte la notariat pentru autentificarea actului

de vânzare-cumpărare cum de altfel există pe rolul instanțelor un litigiu ce

are un asemenea obiect."

De asemenea,

instanța de apel a constatat cu justețe că susținerile invocate de recurenta -

reclamantă în Dosarul nr. 2884/1259/2004 al Tribunalului Comercial Argheș și Dosarul

nr. 341/46/2005 al Curții de Apel Pitești (în care reclamanta din prezentul

dosar a solicitat rezoluțiunea aceluiași contract de vânzare - cumpărare pentru

neexecutarea plății prețului) pot fi apreciate ca o dovadă în legătură cu

existența obiectului și cauza actului juridic din litigiul de față, coroborată

cu înscrisurile administrate.

În consecință,

reținându-se că reclamanții nu au formulat în recurs nicio critică întemeiată,

care în raport de dispozițiile expres și limitativ prevăzute de art. 304 C.

proc. civ. să conducă la modificarea ori casarea deciziei curții de apel,

aceasta va fi menținută, ca legală și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta SC P. SRL Bascov se va respinge,

ca nefondat.

În aplicarea art.

274 C. proc. civ., va obliga pe recurenta -reclamantă SC P. SRL Bascov la plata

sumei de 6.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă

SC E.G. SRL Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P. SRL Bascov împotriva Deciziei nr.

138 din 9 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a civilă.

Obligă pe

recurenta - reclamantă SC P. SRL Bascov la plata sumei de 6.000 lei către

intimata - pârâtă SC E.G. SRL Pitești.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 18 septembrie 2013.