ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 980/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 809 din 2 iunie 2009 Tribunalul Dolj, secția comercială a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC M. SRL și a dispus obligarea pârâtei să achite reclamantei suma de 31.200 euro, cu titlu de despăgubiri în echivalent RON la cursul BNR de la data plății efective, cât și obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată în sumă de 3.637 RON. În pronunțarea acestei hotărâri instanța de fond a reținut că antecontractul nu cuprinde niciun pact comisoriu expres pentru ca acesta să poată fi considerat rezolvit și că prin clauza de dezicere părțile au stabilit anticipat întinderea despăgubirilor care sunt datorate pentru neexecutarea obligațiilor contractuale datorate cu titlu de daune-interese.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta SC M. SRL Vela. Într-o primă critică apelanta pârâtă a invocat ca motiv de nelegalitate, faptul că i-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, deoarece cauza a fost repusă pe rol și soluționată nelegal în condițiile în care reclamantei nu i s-a solicitat să plătească taxa de timbru corespunzătoare după reluarea cauzei. Totodată, s-a invocat faptul că la 26 mai 2009, respectiv primul termen după suspendarea cauzei în temeiul art. 242 C. proc. civ., citarea societății pârâte a fost viciată, iar la acel termen SC M. SRL a fost reprezentată de administratorul W.A.C., cetățean belgian necunoscător al limbii române și neasistat de traducător autorizat, căruia i s-a refuzat nelegal cererea de acordare a unui termen în vederea asigurării dreptului la apărare.

Cu privire la fondul cauzei, apelanta pârâtă a invocat faptul că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, în sensul că nu a analizat anumite apărări ale pârâtei. Prin Decizia nr. 16 din 27 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția comercială a admis apelul pârâtei, a schimbat sentința atacată în sensul că a respins acțiunea precizată, a dat în debit reclamanta cu suma de 1838 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă cererii de repunere pe rol.

În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, că nu a fost încălcat dreptul la apărare al pârâtei, iar în ce privește fondul cauzei a constatat că sentința de fond este nelegală deoarece instanța, deși a constatat că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația contractuală de a o informa pe pârâtă despre motivul neîncheierii contractului, a reținut că această parte este în culpă, aceasta nefăcând nicio dovadă că în vreun mod anume ar fi anunțat societatea pârâtă despre voința de a încheia ulterior actul. În ceea ce privește suma consemnată la C., Curtea a apreciat că aceasta a fost în mod greșit consemnată la dispoziția executorului judecătoresc și nu la dispoziția

SC M. SRL.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând faptul că nu a fost citată la sediul ales indicat în concluziile scrise depuse la Tribunalul Dolj, în cadrul apelului fiind citată la fostul sediu social. Prin Decizia nr. 4159 din 30 noiembrie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială a admis recursul declarat de reclamanta SC A. SRL a casat Decizia nr. 16 din 27 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând în considerente că instanța de apel a încălcat dreptul reclamantei la apărare și dreptul la un proces echitabil, deoarece reclamanta nu a cunoscut întreaga derulare a procesului întrucât acesteia nu i s-au comunicat actele de procedură la domiciliul ales, respectiv la Cabinet Individual de Avocatură S.A.

din Craiova, conform dispozițiilor art. 93 C. proc. civ. În rejudecare, Curtea de Apel Craiova, secția a III-a civilă, prin Decizia nr. 192 din 24 noiembrie 2011, a respins apelul pârâtei ca nefondat, instanța reținând cu privire la prima critică faptul, că întrucât intimatei-reclamante nu i s-a pus în vedere să timbreze cererea, nu poate fi incidență sancțiunea nulității actelor de procedură, întrucât potrivit art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 instanța învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare va putea dispune obligarea părții la plata taxelor de timbru aferente, că dreptul la apărare al societății apelante nu a fost încălcat deoarece instanța de fond, făcând aplicarea prevederilor art. 156 alin. (2) C. proc.

civ., a amânat pronunțarea pentru ca părțile să depună concluzii scrise. Criticile apelantei-pârâte privind fondul cauzei au fost apreciate ca fiind nefondate din perspectiva interpretării voinței reale a părților la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare care a fost aceea de a stabili două situații distincte în cazul perfectării actului de vânzare-cumpărare în formă autentică, înainte și după data de 12 august 2008, clauza prevăzută la art. 1 din contract nestabilind când trebuie comunicată scrisoarea recomandată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC M. SRL în temeiul art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc.

civ., invocând, în esență, faptul că ambele instanțe au analizat confuz și contradictoriu datele cauzei și raporturile juridice dintre părți cu referire la următoarele aspecte: - în mod greșit instanța de apel a înlăturat critica din apel privind încălcarea dreptului la apărare și la un proces echitabil; - instanța de apel a analizat în mod greșit apărările societății apelante și nu a răspuns în totalitate acestora; - instanțele de judecată au reținut culpa societății recurente ignorând total faptul că această vânzare s-a făcut după data limită a încheierii unui act autentic convenită prin antecontractul cu reclamanta și în urma unei grave neexecutări a acestui antecontract de către reclamantă, situație care a făcut imposibilă executarea sa exclusiv din culpa acesteia.

La termenul din 29 ianuarie 2013 intimata-reclamantă SC A. SRL a invocat excepția de nulitate a recursului, motivat de împrejurarea că societatea recurentă se află în procedura de lichidare, având lichidator numit în condițiile art. 237 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare, iar instanța, din oficiu, excepția lipsei calității procesual active generată de lipsa capacității procesuale active, întemeiată pe dispozițiile art. 233 din Legea nr. 31/1990, republicată și modificată. Înalta Curte, examinând excepțiile invocate din oficiu din perspectiva înscrisurilor pe care se sprijină, constată: Conform informațiilor eliberate de Oficiul Național al Registrului Comerțului pe baza înregistrărilor existente în acest registru la data de 8 noiembrie 2012, starea societății recurente este aceea de lichidare, la rubrica lichidator fiind menționat S.N.

Prin Sentința nr. 163 din 27 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj, irevocabilă prin nerecurare, s-a admis cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului București și s-a dispus dizolvarea societății pârâte în temeiul art. 237 (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, precum și măsurile de publicitate ale acesteia. La data de 25 martie 2011, conform certificatului ORC Dolj, acesta confirma că dizolvarea judiciară s-a menționat în registrul comerțului cu această dată iar cererea Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Craiova din 26 noiembrie 2011, de numire a lichidatorului în baza art. 237 (7) din Legea nr. 31/1990, este admisă de Directorul ORC Dolj prin Rezoluția nr. 15113 din 29 noiembrie 2011 prin care numește în calitate de lichidator pe S.N., constatând îndeplinite condițiile art. 1.2, 2.1 și 6 din O.U.G.

nr. 169/2009, modificată, ale art. 237 alin. (6) - (7), art. 252 și urm. din Legea nr. 31/1990, republicată cu modificări, ale Legii nr. 26/1990, republicată cu modificări.

Așa fiind, cum potrivit art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, din momentul dizolvării, directorii, administratorii, respectiv directoratul nu mai pot întreprinde noi operațiuni iar potrivit alin. (4), societatea își păstrează personalitatea juridică numai pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia, Înalta Curte constată că recursul promovat la data de 27 ianuarie 2012 de reprezentantul statutar, ulterior datei de 28 februarie 2011, când hotărârea de dizolvare a rămas irevocabilă și ulterior datei de 25 martie 2011 când acesta a fost publicată în registrul comerțului, a fost promovat la o dată la care societatea nu mai avea capacitate de exercițiu pentru asemenea acte juridice, personalitatea ei juridică fiind limitată legal numai la operațiunile lichidării, și de către o persoană care cu data numirii lichidatorului 29 noiembrie 2011, când i-a încetat mandatul, nu mai avea calitatea procesual activă de a-l promova.

În atare situație, Înalta Curte va admite ca întemeiată conform art. 137 C. proc. civ. excepția lipsei capacității procesual active și făcând aplicarea art. 43 coroborat cu art. 161 (1) C. proc. civ., va anula cererea de recurs ca fiind promovată de o persoană fără capacitate procesual activă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția lipsei capacității procesuale active. Anulează cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă SC M. SRL VELA prin lichidator judiciar S.N. împotriva Deciziei nr. 192 din 24 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a III-a civilă, ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală activă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 12 martie 2013. Procesat de GGC - NN