ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 980/2013

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 809 din 2 iunie 2009

Tribunalul Dolj, secția comercială a admis acțiunea precizată formulată de

reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC M. SRL și a dispus

obligarea pârâtei să achite reclamantei suma de 31.200 euro, cu titlu de

despăgubiri în echivalent RON la cursul BNR de la data plății efective, cât și

obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată în sumă de 3.637 RON.

În pronunțarea

acestei hotărâri instanța de fond a reținut că antecontractul nu cuprinde

niciun pact comisoriu expres pentru ca acesta să poată fi considerat rezolvit

și că prin clauza de dezicere părțile au stabilit anticipat întinderea

despăgubirilor care sunt datorate pentru neexecutarea obligațiilor contractuale

datorate cu titlu de daune-interese.

Împotriva acestei sentințe

a formulat apel pârâta SC M. SRL Vela.

Într-o primă critică

apelanta pârâtă a invocat ca motiv de nelegalitate, faptul că i-a fost încălcat

dreptul la apărare și la un proces echitabil, deoarece cauza a fost repusă pe

rol și soluționată nelegal în condițiile în care reclamantei nu i s-a solicitat

să plătească taxa de timbru corespunzătoare după reluarea cauzei. Totodată, s-a

invocat faptul că la 26 mai 2009, respectiv primul termen după suspendarea

cauzei în temeiul art. 242 C. proc. civ., citarea societății pârâte a fost

viciată, iar la acel termen SC M. SRL a fost reprezentată de administratorul

W.A.C., cetățean belgian necunoscător al limbii române și neasistat de

traducător autorizat, căruia i s-a refuzat nelegal cererea de acordare a unui

termen în vederea asigurării dreptului la apărare.

Cu privire la fondul

cauzei, apelanta pârâtă a invocat faptul că prima instanță nu a cercetat fondul

cauzei, în sensul că nu a analizat anumite apărări ale pârâtei.

Prin Decizia nr. 16

din 27 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția comercială a admis apelul

pârâtei, a schimbat sentința atacată în sensul că a respins acțiunea precizată,

a dat în debit reclamanta cu suma de 1838 RON, reprezentând taxă judiciară de

timbru aferentă cererii de repunere pe rol.

În fundamentarea

acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, că nu a fost

încălcat dreptul la apărare al pârâtei, iar în ce privește fondul cauzei a

constatat că sentința de fond este nelegală deoarece instanța, deși a constatat

că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația contractuală de a o informa pe

pârâtă despre motivul neîncheierii contractului, a reținut că această parte

este în culpă, aceasta nefăcând nicio dovadă că în vreun mod anume ar fi

anunțat societatea pârâtă despre voința de a încheia ulterior actul. În ceea ce

privește suma consemnată la C., Curtea a apreciat că aceasta a fost în mod

greșit consemnată la dispoziția executorului judecătoresc și nu la dispoziția

SC M. SRL.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând faptul că nu a fost

citată la sediul ales indicat în concluziile scrise depuse la Tribunalul Dolj,

în cadrul apelului fiind citată la fostul sediu social.

Prin Decizia nr. 4159

din 30 noiembrie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială a

admis recursul declarat de reclamanta SC A. SRL a casat Decizia nr. 16 din 27

ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială și a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând în considerente că instanța

de apel a încălcat dreptul reclamantei la apărare și dreptul la un proces

echitabil, deoarece reclamanta nu a cunoscut întreaga derulare a procesului

întrucât acesteia nu i s-au comunicat actele de procedură la domiciliul ales,

respectiv la Cabinet Individual de Avocatură S.A. din Craiova, conform

dispozițiilor art. 93 C. proc. civ.

În rejudecare, Curtea

de Apel Craiova, secția a III-a civilă, prin Decizia nr. 192 din 24 noiembrie

2011, a respins apelul pârâtei ca nefondat, instanța reținând cu privire la

prima critică faptul, că întrucât intimatei-reclamante nu i s-a pus în vedere

să timbreze cererea, nu poate fi incidență sancțiunea nulității actelor de

procedură, întrucât potrivit art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 instanța

învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare va putea

dispune obligarea părții la plata taxelor de timbru aferente, că dreptul la

apărare al societății apelante nu a fost încălcat deoarece instanța de fond,

făcând aplicarea prevederilor art. 156 alin. (2) C. proc. civ., a amânat

pronunțarea pentru ca părțile să depună concluzii scrise.

Criticile

apelantei-pârâte privind fondul cauzei au fost apreciate ca fiind nefondate din

perspectiva interpretării voinței reale a părților la încheierea antecontractului

de vânzare-cumpărare care a fost aceea de a stabili două situații distincte în

cazul perfectării actului de vânzare-cumpărare în formă autentică, înainte și

după data de 12 august 2008, clauza prevăzută la art. 1 din contract

nestabilind când trebuie comunicată scrisoarea recomandată.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC M. SRL în temeiul art. 304 pct. 5, 7, 8 și

9 C. proc. civ., invocând, în esență, faptul că ambele instanțe au analizat

confuz și contradictoriu datele cauzei și raporturile juridice dintre părți cu

referire la următoarele aspecte:

- în mod greșit

instanța de apel a înlăturat critica din apel privind încălcarea dreptului la

apărare și la un proces echitabil;

- instanța de apel a

analizat în mod greșit apărările societății apelante și nu a răspuns în

totalitate acestora;

- instanțele de

judecată au reținut culpa societății recurente ignorând total faptul că această

vânzare s-a făcut după data limită a încheierii unui act autentic convenită

prin antecontractul cu reclamanta și în urma unei grave neexecutări a acestui

antecontract de către reclamantă, situație care a făcut imposibilă executarea

sa exclusiv din culpa acesteia.

La termenul din 29

ianuarie 2013 intimata-reclamantă SC A. SRL a invocat excepția de nulitate a

recursului, motivat de împrejurarea că societatea recurentă se află în

procedura de lichidare, având lichidator numit în condițiile art. 237 alin. (1)

din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și

completările ulterioare, iar instanța, din oficiu, excepția lipsei calității

procesual active generată de lipsa capacității procesuale active, întemeiată pe

dispozițiile art. 233 din Legea nr. 31/1990, republicată și modificată.

Înalta Curte,

examinând excepțiile invocate din oficiu din perspectiva înscrisurilor pe care

se sprijină, constată:

Conform informațiilor

eliberate de Oficiul Național al Registrului Comerțului pe baza înregistrărilor

existente în acest registru la data de 8 noiembrie 2012, starea societății

recurente este aceea de lichidare, la rubrica lichidator fiind menționat S.N.

Prin Sentința nr. 163

din 27 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj, irevocabilă prin

nerecurare, s-a admis cererea formulată de Oficiul Național al Registrului

Comerțului București și s-a dispus dizolvarea societății pârâte în temeiul art.

237 (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, precum și măsurile de publicitate ale

acesteia.

La data de 25 martie

2011, conform certificatului ORC Dolj, acesta confirma că dizolvarea judiciară

s-a menționat în registrul comerțului cu această dată iar cererea

Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Craiova din 26 noiembrie 2011,

de numire a lichidatorului în baza art. 237 (7) din Legea nr. 31/1990, este

admisă de Directorul ORC Dolj prin Rezoluția nr. 15113 din 29 noiembrie 2011

prin care numește în calitate de lichidator pe S.N., constatând îndeplinite

condițiile art. 1.2, 2.1 și 6 din O.U.G. nr. 169/2009, modificată, ale art. 237

alin. (6) - (7), art. 252 și urm. din Legea nr. 31/1990, republicată cu

modificări, ale Legii nr. 26/1990, republicată cu modificări.

Așa fiind, cum

potrivit art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, din momentul dizolvării,

directorii, administratorii, respectiv directoratul nu mai pot întreprinde noi

operațiuni iar potrivit alin. (4), societatea își păstrează personalitatea

juridică numai pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia,

Înalta Curte constată că recursul promovat la data de 27 ianuarie 2012 de

reprezentantul statutar, ulterior datei de 28 februarie 2011, când hotărârea de

dizolvare a rămas irevocabilă și ulterior datei de 25 martie 2011 când acesta a

fost publicată în registrul comerțului, a fost promovat la o dată la care

societatea nu mai avea capacitate de exercițiu pentru asemenea acte juridice,

personalitatea ei juridică fiind limitată legal numai la operațiunile

lichidării, și de către o persoană care cu data numirii lichidatorului 29

noiembrie 2011, când i-a încetat mandatul, nu mai avea calitatea procesual

activă de a-l promova.

În atare situație,

Înalta Curte va admite ca întemeiată conform art. 137 C. proc. civ. excepția

lipsei capacității procesual active și făcând aplicarea art. 43 coroborat cu

art. 161 (1) C. proc. civ., va anula cererea de recurs ca fiind promovată de o

persoană fără capacitate procesual activă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția

lipsei capacității procesuale active.

Anulează cererea de

recurs formulată de recurenta-pârâtă SC M. SRL VELA prin lichidator judiciar

S.N. împotriva Deciziei nr. 192 din 24 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de

Apel Craiova, secția a III-a civilă, ca fiind formulată de o persoană fără

capacitate procesuală activă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 12 martie 2013.

Procesat

de GGC - NN