Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.04.2013
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1836/2013

HOTĂRÂRE
25.04.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1836/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 179 pronunțată la 26 iulie 2011 în Dosarul 455/2009, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, a admis în parte cererea arbitrală formulată de reclamanta SC J.T.M. SA București în contradictoriu cu intimata SC I.R.I.D.E. SA. Pe cale de consecință, a modificat în cuprinsul art. 1 al contractului din 19 octombrie 2005 textul cu denumirea marginală "Spațiul închiriat" text care va avea următorul cuprins:"înseamnă întreaga clădire de la XX și o parte din clădirea de la YY, cu o suprafață internă netă globală stabilită de 7101,26 m.p.

din care 5360 m.p. vor fi considerați în cadrul clădirii YY, iar 1.741,26 m.p.

reprezintă suprafața clădirii XX". Prezenta sentință ține loc de modificare a contractului prin voința părților, potrivit art. 1, denumirea marginală „chiria", teza finală, din contractul încheiat la 19 octombrie 2005; a respins capătul de acțiune privind pronunțarea unei hotărâri arbitrale în cart; să se menționeze chiria, taxa de servicii, impozitul pe clădiri și asigurările aferente spațiului închiriat; a respins excepția ridicată de pârâtă referitoare la prescripția dreptului material la acțiune în ce privește capătul al doilea de cerere din cererea formulată de reclamant; a obligat parata la plata către reclamantă a sumei de 1.586.456,63 RON plus TVA, cu titlu de plată primită nedatorat, reprezentând contravaloare chirie nedatorată (1.454.166,59 RON), taxa servicii nedatorate (49.213,321 RON), impozit pe clădiri nedatorat (77.460,73 RON) și asigurări bun, nedatorate (5.616 RON); a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 178.986,83 RON reprezentând dobânzi la sumele datorate, potrivit pct. 2 de mai sus; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 120.000 RON cu titlu de cheltuieli de arbitrare, constând în 69.500 RON taxă arbitrală, 1.500 RON onorarii expertize și 49.000 RON onorariu avocat.

Pentru a pronunța această sentință arbitrală tribunalul arbitrai a reținut în principal, următoarele concluzii: Referitor la primul capăt al cererii, în privința refuzului pârâtei de a proceda la modificarea clauzelor contractuale privind suprafața închiriată, reclamanta a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act adițional la contract, în sensul de a menționa suprafața exactă închiriată aferentă clădirii XX. S-a stabilit că suprafața reală - și necontestată de părți - este, potrivit expertizei topografice, de 1.741,26 m.p. în timp ce contractul se referea la o suprafață considerată a fi de 2.700 m.p. Pe cale de consecință, instanța arbitrală a dispus modificarea definiției "spațiul închiriat" cuprinsă în art. 1 al contractului în sensul menționării unei suprafețe interne nete de 7.101,26 m.p.

din care 1.741,26 m.p. reprezintă suprafața clădirii XX. Reclamanta a solicitat, de asemenea, menționarea prin hotărârea arbitrală a chiriei, taxei ce servicii, impozitului pe clădiri și a asigurării aferente spațiului închiriat Acest petit a fost respins considerându-se că, spre deosebire de rectificarea supraieței închiriate, cuantumul chiriei și al celorlalte obligații conexe sau atașate acesteia este rezultatul unor simple calcule aritmetice care au luat în considerare două criterii: suprafața închiriată și tariful pe m p. Referitor la capătul doi al cererii, s-a apreciat că în cauză nu este vorba de o acțiune în dezdăunări născută din angajarea răspunderii contractuale pentru vicii ascunse, ci de o cerere de înapoiere a plății nedatorate, încasate de către pârâta cu titlu de chirie aferentă unor spații inexistente.

Sub aspectul dreptului material la acțiune, s-a apreciat că acesta a fost exercitat în termenul general de prescripție, de 3 ani, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 1.586.456,63 RON plus TVA, cu titlu de plată nedaiorată. Referitor la cel de-al treilea capăt de cerere, s-a stabilit că pârâta datorează dobânzi pentru perioada ulterioară încunoștințării pârâtei despre plățile nedatorate pe care Ie-a încasat, moment de la care reaua-credință a pârâtei este manifestă, pârâta fiind obligată cu titlu de dobânzi la sumele încasate fără temei, în total suma de 178.986,83 RON. Cu privire la cel de-al patrulea capăt de cerere, s-au acordat cheltuieli de arbitrare proporțional cu admiterea în parte a acțiunii.

Petenta SC I.R.I.D.E. SA a formulat acțiune în anulare împotriva sentinței arbitrale menționate, solicitând anularea în parte a acesteia și respingerea acțiunii în integralitatea sa. În motivarea acțiunii în anulare s-a arătat, în esență, mai întâi în raport cu prevederile art. 364 lit. h) C. proc. civ., că sentința arbitrală conține dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire. Printr-un al doilea motiv petenta a susținut, în baza art. 364 lit. f) C. proc. civ., că tribunalul arbitrai nu s-a pronunțat asup r a unui lucru cerut. Printr-un ultim motiv, formulat în temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ. petenta a susținut încălcarea dreptului la apărare ș a principiului egalității de tratament.

Analizând actele dosarului cauzei, Curtea de Apel București, a constatat că acțiunea în anulare formulată este nefondată, având în vedere, în rezumat, următoarele considerente: Argumentările referitoare la pretinsa netemeinicie și nelegalitate a hotărârii arbitrale prin care tribunalul arbitrai a soluționat fondul litigiului nu se circumscriu, în realitate, motivelor prevăzute de art. 364 C. proc. civ., constituind doar critici pe fond asupra hotărârii arbitrale. În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 364 lit. h) C. proc. civ., în raport cu formularea dispozitivului hotărârii arbitrale, s-a apreciat că nu se poate reține că acesta ar conține dispoziții care nu s-ar putea aduce la îndeplinire.

Prevederile art. 10 și 11 din contract, în sensul că modificarea acestuia trebuia semnată de părți și se poate interveni doar asupra variantei în limba engleză, sunt în măsură să cenzureze conduita părților exclusiv în simpla calitate de cocontractanți, fără să fi urmărit însă excluderea posibilității obținerii modificării pe calea unei acțiuni în instanță. De asemenea, instanța a apreciat că scopul stipulării în contract a dispozițiilor art. 11 a fost acela de a prevede prevalenta variantei în limba engleză a contractului în ceea ce privește interpretarea acestuia în cazul litigiului dintre părți, iar nu sub aspectul efectuării modificării contractului. S-a apreciat deci că necesitatea traducerii în limba engleză a sentinței arbitrale nu constituie un impediment în privința executării acesteia.

Referitor la motivul prevăzut de art. 364 lit. f) C. proc. civ., Curtea de Apel a reținut respingerea în mod implicit a excepției prescripției și în raport ci capetele 1 și 3 din cererea arbitrală în raport cu interdependența existentă între capetele de cerere sub aspectul obiectului lor, precum și față de faptul că tribunalul arbitrai a admis toate cele trei capete de cerere pe fondul litigiului. În legătură cu motivul prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., s-a stabilit că aspectul respingerii administrării probei cu martori privește o chestiune care ține de soluționarea în fond a litigiului și, prin urmare, acest motiv nu se circumscrie prevederilor legale menționate. Având în vedere considerentele arătate, Curtea a respins acțiunea în anulare ca nefondată și a obligat petenta la plata către intimată a sumei de 27.777,82 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

În termen legal, împotriva sentinței civile nr. 23 din 8 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a comercială, a declarat recurs petenta SC I.R.I.D.E. SA care a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii în anulare și a respingerii acțiunii arbitrale, iar în subsidiar casarea cu trimitere spre rejudecare. După o scurtă prezentare a situației de fapt și a evoluției litigiului, recurenta a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 364 lit. f), h) și i) din C. proc. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din același act normativ. Au fost invocate și dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ. S-a învederat, în esență, faptul că sentința arbitrală conține dispoziții care nu se pot aduce ia îndeplinire, fiind aplicate greșit dispozițiile art. 364 lit. h), întrucât orice modificare a contractului, conform art. 11, trebuia realizată în limba engleză, din moment ce nu există o variantă în limba română a convenției părților. S-a invocat și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 354 lit. f) C. proc. civ., în sensul că tribunalul arbitrai nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește primul capăt de cerere al acțiunii arbitrale, iar Curtea de Apel a apreciat eronat că excepția a fost soluționată în mod implicit.

Recurenta a învederat și aplicarea greșită a prevederilor art. 364 lit. i) C. proc. civ. în sensul că tribunalul arbitrai a soluționat cauza cu încălcarea dreptului la apărare și a principiului egalității de tratament, prin respingerea probei testimoniale, în condițiile în care a apreciat că susținerile pârâtei sunt nedovedite. Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanța a respectat întocmai atribuțiile stabilite în sarcina instanței de judecată în acțiunea în anulare, soluționând-o numai prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de petentă. Analizând sentința recurată clin perspectiva criticilor recurentei, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare. O primă observație a instanței supreme vizează faptul că recurenta prezintă în recurs aceleași critici ca și în acțiunea în anulare, invocând pretinsa aplicare sau încălcare a dispozițiilor art. 364 lit. f), h) și i) C. proc. civ. Invocarea în recurs a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. nu poate extinde sfera examinării la motivele de netemeinicie a hotărârii, respectiv la examinarea pe fond a cauzei din moment ce nici în acțiunea în anulare nu este permisă examinarea fondului litigiului, judecata acțiunii arbitrale presupunând numai analiza legalității sentinței arbitrale. Deși art. 304 1 C. proc.

civ. permite instanței de recurs ca, în anumite situații, să depășească sfera motivelor de nelegalitate și să examineze temeinicia hotărârii recurate, în situația recursului exercitat împotriva hotărârii prin care s-a exercitat acțiunea în anularea sentinței arbitrale, un astfel de control nu este permis atât timp cât însăși judecata acțiunii în anulare nu are un caracter devolutiv. În consecință, așa cum a reținut și Curtea de Apel, toate argumentele prezentate în memoriul de recurs care tind a aduce în discuție fondul litigiului nu pot fi examinate, fiind inadmisibile atât în acțiunea în anulare, cât și în recursul declarat împotriva sentinței prin care a fost soluționată această acțiune. În ceea ce privește criticile recurentei întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se remarcă faptul că texul de lege evocat se referă la două ipoteze, respectiv la lipsa de temei legal a hotărârii și la încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Din prima perspectivă, nu se poate susține că sentința este lipsită de temei legal din moment ce toate susținerile recurentei au fost examinate prin prisma motivelor de nelegalitate care fac obiectul controlului judiciar. Cea de-a doua ipoteză, care vizează situațiile în care instanța evocă norme de drept substanțial, dar le încalcă sau le aplică în mod greșit, nu poate fi primită în cauză. Astfel, nu se arată în ce mod instanța de judecată a încălcat dispozițiile imperative ale legii, respectiv ale art. 364 C. proc. civ.. În situația în care criticile de nelegalitate vizează menținerea soluției tribunalului arbitrai acestea apar ca fiind neîntemeiate.

Sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 364 lit. f) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că sentința este legală întrucât motivul invocat sancționează depășirea obiectului cererii, respectiv nerespectarea principiului disponibilității acțiunii reclamantului și, în raport de aceasta, nu se poate susține că tribunalul arbitrai nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut. În cauză a fost soluționată acțiunea în limitele cererii de arbitrare, iar tribunalul arbitrai a soluționat excepția prescripției dreptului material la acțiune prin calificarea acțiunii și prin respingerea argumentelor prezentate de intimată referitor la tcate capetele de cerere. De asemenea, nu se constată nici încălcarea prevederilor art. 364 lit. h) C. proc.

civ., întrucât criticile petentei referitoare la imposibilitatea aducerii la îndeplinire a dispozitivului hotărârii arbitrale, respinse de prima instanță, nu au nici un suport. Împrejurarea că părțile au convenit ca procedura arbitrală să se desfășoare în limba română atrage pronunțarea unei hotărâri redactate în limba română, care urmează a fi executată pe teritoriul României. Din lectura dispozitivului rezultă că acesta este clar, iar punerea în aplicarea a sentinței arbitrale presupune în realitate efectuarea unor operațiuni matematice. De altfel, părțile au convenit prevalenta versiunii în limba engleză pentru interpretarea contractului în caz de litigiu și nu pentru modificarea acestuia (care a făcut obiectul arbitrajului).

În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor imperative ale legii referitoare la administrarea probelor, la nesocotirea dreptului la apărare și la încălcarea principiulJi egalității de tratament, Înalta Curte constată că judecătorul acțiunii în anulare a apreciat în mod corect că instanța arbitrală nu a încălcat aceste principii ce guvernează arbitrajul. Așa cum s-a reținut în jurisprudență, împrejurarea că unele probe au fost admise, iar altele nu au fost încuviințate, nu conduce de plano la concluzia încălcării dreptului pârâtei la un proces echitabil și la principiul egalității armelor, ca element al dreptului său la un proces echitabil. Concludenta și utilitatea probei solicitate au fost apreciate în mod concret de către arbitrii cauzei, iar acțiunea a fost soluționată în urma administrării unui probatoriu complex.

Critica recurentei în sensul de a se aprecia asupra necesității administrării probei testimoniale ar presupune, în opinia Înaltei Curți, o analiză a unor argumente de fond care vizează temeinicia pretențiilor reclamantei, incompatibile cu natura acțiunii în anulare și cu prezenta etapă procesuală. Față de considerentele expuse pe larg mai sus, apreciind că nu subzistă niciuna dintre criticile evocate, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. Întrucât intimata nu a făcut dovada că a efectuat în prezenta cauză cheltuielile de judecată, prin depunerea facturii în temeiul căreia a fost efectuată plata onorariului de avocat, se va respinge cererea acesteia de acordare a cheltuielilor de judecată.

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta SC I.R.I.D.E. SA împotriva sentinței civile nr. 28 din 8 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a Vl-a civilă, ca nefondat. Respinge cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82819)
SC I.R.I.D.E.I. SA. Pe cale de consecință, a modificat în cuprinsul art. 1 al contractului nr. 62 din 19.10.2005 textul cu denumirea marginală "Spațiul închiriat", text care va avea următorul cuprins: "înseamnă întreaga clădire de la nr. 3
ÎCCJ 2013-02-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 866/2013
de spațiul aflat în proprietate. Pentru perioada ocupării spațiului fără titlu, 15 martie 2007 - 1 martie 2011 este datorată contravaloarea lipsei de folosință, calculată la suma stabilită în raportul de cuantumul chiriei, expertiză efectua
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 973/2016
la plata sumei de 227.509,76 RON cu titlul de contravaloare facturi neachitate, a sumei de 21.245,70 euro plus TVA, cu titlul de daune interese constând în contravaloarea chiriilor lunare datorate de pârâtă de la data eliberării spațiului p
ÎCCJ 2014-02-13
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 528/2014
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC P.S. SRL, București, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, sub nr. 49678/3/2011, a chemat în
ÎCCJ 2010-05-19
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1788/2010
rierii pe toată durata contractului, excepția de neexecutare invocată de către pârâtă fiind întemeiată, astfel că în raport de dispozițiile art. 969, 970 și art. 1420 C. civ. acțiunea a fost respinsă, ca nefondată. Împotriva hotărârii a for
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă