Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.02.2014
casat

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 528/2014

HOTĂRÂRE
13.02.2014
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 528/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC P.S. SRL, București, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, sub nr. 49678/3/2011, a chemat în judecată pe pârâta SC B.M.D.A.M. SRL prin administrator SC A.G. SRL și a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța: 1. Să se constate că spațiul S22B este parte integrantă a spațiului S22 încă de la data semnării contractului, respectiv de la data de 17 august 2001; 2. Să se constate că sumele în cuantum de 71,388,00 euro (T.V.A. inclus) achitate cu titlu de chirie pentru spațiul S22B nu sunt datorate pârâtei, reprezentând: a) 25.692,00 euro (T.V.A.

inclus) chirie achitată pentru spațiul S22B în perioada de la 01 iunie 2010 până la 01 iunie 2011; b) 45.696,00 euro (T.V.A. inclus) chirie achitată pentru spațiul S22B în perioada de la 01 iunie 2008 până la 01 iunie 2010; 3. Să fie obligată pârâta să restituie suma în cuantum de 13.500 euro (T.V.A. inclus), reprezentând chiria suplimentară nedatorată pentru spațiul S22B; 4. Să fie obligată pârâta să restituie suma de 66.196,97 euro (T.V.A. inclus), cu titlu de plată nedatorată, reprezentând diferența între chiria încasată de pârâtă și chiria reală conform contractului, pentru perioada de la 01 iunie 2008 până la 01 iunie 2011. La termenul din data de 20 decembrie 2011, reclamanta și-a completat cererea de chemare în judecată, în temeiul art. 132 alin. (1) C. proc.

civ., cu următoarele capete de cerere: 1. Să se constate că indexarea anuală a chiriei aplicate pentru spațiul S22 în conformitate cu indicele prețurilor de consum aplicabil dolari SUA, a fost calculată în mod eronat, având ca efect plata unor sume nedatorate de către reclamanta și să fie obligata pârâta la restituirea acestora; 2. Să se constate că față de consimțământul la încheierea contractului raportat la obiectul acestuia sunt incidente dispozițiile art. 953 C. civ. aplicabile în speță în ceea ce privește eroarea și dolul. Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, prin sentința civilă nr. 8760 din 19 iunie 2012, a admis excepțiile prematurității și inadmisibilității, a respins ca inadmisibil capătul 1 din cererea principală si capătul 2 din cererea completatoare și a respins capetele 2, 3 și 4 din cererea principală și capătul 1 din cererea completatoare, ca prematur formulate de reclamanta SC P.S.

SRL, București în contradictoriu cu pârâta SC B.M.D.A.M. SRL București. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele: Referitor la excepția prematurității capetelor 2, 3 și 4 din cererea principală de chemare în judecată, s-a reținut că nu a fost îndeplinită procedura concilierii directe cu pârâta, potrivit dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ., aceasta fiind făcută cu SC A.G. SA, care nu are nici o legătură cu cauza, cele doua societăți fiind persoane juridice distincte. Și în ceea ce privește capătul 1 din cererea completatoare prin care reclamanta a solicitat instanței să constate că indexarea anuală a chiriei aplicate pentru spațiul S22, în conformitate cu indicele prețurilor de consum aplicabil dolari SUA, a fost calculată în mod eronat, având ca efect plata unor sume nedatorate de către societatea sa și să oblige pârâta la restituirea acestora, s-a apreciat că nu a fost efectuată deloc procedura concilierii directe.

Referitor la excepția inadmisibilității capetelor 1 din cererea principală și 2 din cererea completatoare având ca obiect acțiunea în constatare, tribunalul a apreciat că acestea sunt inadmisibile față de prevederile art. 111 C. proc. civ., întrucât reclamanta avea la dispoziție acțiunea în realizarea drepturilor pretinse. Prin Decizia civilă nr. 538 din 18 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta SC P.S. SRL împotriva sentinței civile nr. 8760 din 19 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC B.M.D.A.M. SRL București.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: A respins ca nefondate criticile reclamantei, în ceea ce privește excepția prematurității capetelor 2, 3 și 4 din cererea de chemare în judecată și a capătului 1 din cererea completatoare la cererea de chemare în judecată, reținând că, prima zi de înfățișare potrivit dispozițiilor art. 134 C. proc. civ., este termenul la care părțile au fost legal citate și pot pune concluzii și că ea nu trebuie confundată cu primul termen de judecată.

Că în speță, termenul de la 05 iunie 2012 a fost prima zi de înfățișare, când părțile legal citate au putut pune concluzii, putându-se invoca și excepțiile, întrucât la termenul din 20 decembrie 2011, reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecară, iar pârâta a depus întâmpinare, iar la 21 februarie 2012, s-a depus întâmpinare față de cererea precizată și modificată, cauza amânându-se pentru ca reclamanta să evalueze primul capăt al cererii completatoare și să achite taxa de timbru aferentă, ca la termenul acordat, respectiv 24 aprilie 2012, cauza să fie amânată din nou, punându-i-se în vedere reclamantei să precizeze valoarea pentru fiecare capăt de cerere și să completeze taxa judiciară de timbru, sub sancțiunea anulării acesteia ca insuficient timbrată, acordându-se termen la data de 05 iunie 2012. Instanța a reținut că în speță, intimata pârâtă SC B.M.D.A.M.

SRL a invocat corect la prima zi de înfățișare, excepția prematurității pe toate capetele de acțiune, precum și excepția inadmisibilității acțiunii principale și completatoare, neinvocându-se de către reclamantă vreo neregularitate procedurală, pentru ca instanța de fond să se pronunțe, după punerea ei în discuție. Totodată, a respins criticile reclamantei în ceea ce privește îndeplinirea procedurii prealabile, conform dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ., reținând că în mod corect instanța de fond a apreciat că operează excepția prematurității, întrucât reclamanta a urmat procedura concilierii directe cu SC A.G.

SA, care nu are legătură cu prezenta cauză, iar în ceea ce privește capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat, „să se constate că indexarea anuală a chiriei aplicate pentru spațiul S 22 în conformitate cu indicele prețurilor de consum aplicabil dolari SUA, a fost calculată eronat, având ca efect plata unor sume nedatorate de către reclamantă și să fie obligată pârâta la restituirea acestora" nu a efectuat deloc procedura concilierii, neputându-i-se opune pârâtei o procedură a concilierii directe, urmată față de o altă persoană juridică. Curtea a reținut că reclamanta trebuia să convoace la concilierea directă partea împotriva căreia și-a îndreptat pretențiile, respectiv pârâta SC B.M.D.A.M.

SRL București cu care avea raporturi contractuale, fiind irelevant faptul că unul dintre cei 5 administratori ai pârâtei avea calitatea de administrator și în cadrul SC A.G. SRL, față de care s-a efectuat procedura concilierii directe. Față de această situație, s-a apreciat că aspectul vătămării nu poate fi analizat în cauză, avându-se în vedere lipsa procedurii concilierii directe, iar în ceea ce privește capetele de cerere privind capătul 1 din cererea principală și capătul 2 din cererea completatoare, sunt nefondate, față de dispozițiile art. 111 C. proc. civ., potrivit cărora, partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, cererea neputând fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.

Împotriva deciziei civile nr. 538 din 18 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a declarat recurs reclamanta SC P.S. SRL București, întemeiat pe art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. În criticile formulate, după o prezentare a situației de fapt, recurenta reclamantă a susținut în esență următoarele: - Că instanța de apel, ca instanță de control judiciar, era obligată în raport de dispozițiile art. 109 alin. (3) C.pr.civ.

să verifice dacă excepția prematurității capetelor 2, 3 și 4 din cererea sa de chemare în judecată, invocată de pârâtă pentru prima dată la al patrulea termen de judecată, respectiv la 5 iunie 2012, a fost invocată cu respectarea dispozițiilor legale, în condițiile în care întâmpinarea a fost depusă la 30 decembrie 2012, iar instanța a trecut peste sancțiunea decăderii invocată de societatea sa, motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - Sub aspectul aplicabilității dispozițiilor art. 720 1 C. proc.

civ., recurenta apreciază că procedura concilierii apare ca o fază prelitigioasă, ce precede introducerea cererii de chemare în judecată, situație în care finalitatea ei, scopul urmărit, constă în soluționarea neînțelegerilor dintre părți pe cale amiabilă, urmărindu-se degrevarea instanțelor, simplificarea procedurii soluționării cauzelor, or în speță, instanța de apel nu a observat că societatea sa a efectuat procedura concilierii, respectiv corespondența purtată cu intimata anterior cât și ulterior declanșării litigiului, cu referire expresă la primul termen de judecată când s-a cerut amânarea în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă și la convocarea la conciliere a SC A.G. SA, unde din eroare s-a trecut în antet numele acesteia, în condițiile în care din cuprinsul ei rezultă că a fost vizată pârâta SC B.M.D.A.M.

SRL București, art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - Decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, încălcând dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în analiza excepției inadmisibilității capătului 1 din cererea principală și capătului 2 din cererea completatoare, aceasta mulțumindu-se cu o singură constatare, că incidența acesteia este justificată față de dispozițiile art. 111 C. proc. civ., situație în care societatea sa este în imposibilitate să formuleze apărări, aspect ce nu permite un control judiciar sub acest aspect, motiv de recurs întemeiat pe art. art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 23 ianuarie 2014, pârâta SC B.M.D.A.M. SRL prin administrator SC A.G.

SRL a cerut respingerea recursului ca nefondat pentru motivele formulate în scris. Analizând Decizia civilă nr. 538 din 18 decembrie 2012, a Curții de Apel București, sectia a V-a civilă, ce face obiectul recursului declarat de reclamanta SC P.S. SRL București, din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: Este de necontestat că reglementările art. 720 1 din C. proc. civ. sunt de maximă actualitate, prin aceea că în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.

De asemenea, este știut că rațiunea concilierii prealabile prevăzută de art. 720 1 din C. proc. civ. este aceea de a simplifica și degreva judecățile având ca obiect pretenții de natură bănească ce pot fi soluționate pe cale amiabilă și într-un termen scurt. În cauză, este de observat că s-a efectuat procedura concilierii, dovada făcând-o corespondența purtată cu intimata anterior, cât și ulterior declanșării litigiului, adresele de convocare la conciliere aflate în dosarul de fond, chiar dacă în unele dintre acestea din eroare s-a trecut în antet numele SC A.G. SA, din cuprinsul acestora rezultă că au fost vizate raporturile contractuale cu pârâta SC B.M.D.A.M. SRL București.

De altfel, chiar pârâta este aceea care evidențiază existența unor notificări prin întâmpinare, în care se apreciază că în convocarea la conciliere a fost menționat greșit numelui altei societăți comerciale și a administratorului acesteia, or o atare situație nu poate conduce la concluzia că aceasta lipsește, în condițiile în care aceasta nu a avut nici o intenție de a stinge litigiul pe cale amiabilă, astfel că scopul textului de lege nu a fost atins. Este reală împrejurarea că înscrisurile invocate de către recurentă nu îndeplinesc toate condițiile prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ. și că nu a fost respectat termenul de 15 zile prevăzut de legiuitor, dar nerespectarea unora din prevederile art. 720 1 C. proc.

civ., în opinia instanței supreme, nu atrage automat nulitatea concilierii, cu atât mai mult cu cât pârâta nu a invocat și nici nu a dovedit vreo vătămare în cauză. Avându-se în vedere demersurile ambelor părți și relațiile dintre ele, nu se poate reține că nu s-a realizat concilierea prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., în sensul că pârâta nu a avut cunoștință de pretențiile reclamantei, pentru a se promova acțiunea în fața instanțelor judecătorești, câtă vreme nu a dorit să dea curs convocărilor adresate. În raport de considerentele înfățișate, constatând că instanța de apel a interpretat eronat prevederile art. 720 1 C. proc. civ. și că în mod nelegal a fost admisă excepția prematurității acțiunii, fiind incident art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., invocat, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., urmează să admită recursul declarat de reclamanta SC P.S. SRL București, să caseze Decizia civilă nr. 538 din 18 decembrie 2012, pronunțata de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță. În ceea ce privește motivul de nelegalitate încadrat în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. ce viza inadmisibilitatea capătului 1 din cererea principală și capătului 2 din cererea completatoare, față de soluția de admitere a motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privind aplicabilitatea prevederilor art. 720 1 C. proc. civ., analizat mai sus, acesta urmează a fi avut în vedere de instanța de apel prin raportare la dispozițiile art. 111 C. proc.

civ. Cu ocazia rejudecării apelului, instanța în virtutea rolului său activ, potrivit art. 129 alin. (3) și (4) C. proc. civ., urmează a răspunde criticilor formulate cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor.

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC P.S. SRL București împotriva Deciziei civile nr. 538 din 18 decembrie 2012, pronunțata de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabila. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-02-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 866/2013
de spațiul aflat în proprietate. Pentru perioada ocupării spațiului fără titlu, 15 martie 2007 - 1 martie 2011 este datorată contravaloarea lipsei de folosință, calculată la suma stabilită în raportul de cuantumul chiriei, expertiză efectua
ÎCCJ 2017-01-26
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 112/2017
. (1) pct. 8 C. proc. civ., decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Textul de lege aplicabil situației de fapt deduse judecății - art. 1411 C. civ. din 1864 a fost restrâns în mod nejust
ÎCCJ 2015-02-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 555/2015
Decizia nr. 555 /20 15 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. x/3/2010 (cerere reconve
ÎCCJ 2017-03-23
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 516/2017
Decizia nr. 516/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Obiectul cererii introductive. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 22 septembrie 2014
ÎCCJ 2014-05-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1556/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 19101 din 11 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis cererea formulată de reclamantul Municipiul București, în contradictoriu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă