ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2680/2014

Deliberând asupra cererii de recurs de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele: Prin sentința civilă nr. 139/2013 pronunțată de Tribunalul Brașov a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta SC E. SA. A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C.C. - U.N.C.C. în contradictoriu cu pârâții Statul Român, reprezentat legal de M.F.P., reprezentat convențional de D.G.F.P. a jud. Brașov, Statul Român, prin Ministerul Economiei și SC E. SA. A obligat reclamanta să achite pârâtei SC E. SA suma de 15.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele: Partea reclamantă a demarat, la data de 13 februarie 2002, procedura instituită de Legea nr. 10/2001 ce reglementează situația juridică a imobilelor ce au fost preluat în mod abuziv de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1998, pentru a obține restituirea imobilului cu destinația de teren în suprafață de 14.506, 56 mp, împreună cu construcțiile aflate pe acesta, situat în com. Săcele, jud. Brașov, sens în care a înregistrat pe rolul Primăriei Săcele o notificare.

În speță, tribunalul a reținut că, cererea de constatare a nulității absolute a contractului de donație încheiat pentru imobilul în litigiu a fost formulată de partea reclamantă cu depășirea termenului imperativ instituit de prevederile legale mai sus redate, respectiv, doar la data de17 ianuarie 2013. De asemenea, tribunalului a reținut că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 19 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, pe care I-am analizat anterior, pentru considerentele ce se vor expune în continuare: Conform evidențelor de carte funciară, contractul de donație încheiat pentru imobilul în litigiu a fost făcut public prin înscrierea acestuia în cartea funciară în temeiul încheierii pe care chiar partea reclamantă a indicat-o în cuprinsul cererii pe care a promovat-o și pe care a atașat-o acestei cereri, astfel că această parte putea să afle de existența acestui contract prin consultarea evidențelor de carte funciară și să promoveze acțiunea în nulitatea acestuia, în termenul instituit de art. 45 din Legea nr. 10/2001, calculat de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, aceasta cu atât mai mult cu cât a declanșat în data de 13 februarie 2002 procedura specială instituită de acest act normativ, cu scopul de a obține restituirea bunului imobil ce a trecut în patrimoniul statului în temeiul acest act juridic.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat apel de apelanta C.C. - U.N.C.C. București criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de apel sentința este criticată pentru obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 15.000 lei deși în cauză nu s-a acordat decât un singur termen de judecată, nefiind dezbătut fondul, ci numai excepția prescripției dreptului material la acțiune. Prin Decizia civilă nr. 7/Ap din 15 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis apelul declarat de apelanta C.C. - U.N.C.C. împotriva sentinței civile nr. 139/2013 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a fost obligată reclamanta să achite pârâtei suma de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, în loc de 15.000 lei cum s-a reținut în sentința atacată.

S-au păstrat restul dispozițiilor din sentința atacată. S-a reținut că Tribunalul Brașov, a soluționat cauza la primul termen de judecată în analiza excepției prescripției dreptului material la acțiune, obligând totodată pe reclamantă la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 15.000 lei. În raport de activitatea prestată de avocatul părții, precum și de numărul de termene menționate mai sus, instanța a apreciat că este mare cuantumul onorariului, astfel că va proceda la reducerea acestuia, la suma de 5.000 lei. Împotriva deciziei pronunțate în apel, pârâta a declarat recurs. În susținerea recursului, recurenta arată, în esență, că instanța de apel nu putea să îi micșoreze onorariul dat de prima instanță, care în opinia sa era pe măsura valorii litigiului.

Mai ales, că intimata nu s-a opus când a solicitat cheltuielile de judecată, așa încât consideră că instanța de apel nu putea să îi micșoreze onorariul de avocat. Invocă art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate și reține nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. pentru următoarele considerente: Din analizarea criticilor formulate de reclamant, circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea nu respecte exigențele mai sus arătate, motiv pentru care, legiuitorul a prevăzut sancțiunea nulității cererii de recurs, în considerarea dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ. Practic, așa cum se poate observa, prin criticile formulate de recurentă acestea nu sunt motive de nelegalitate, nu arată în constă nelegalitatea hotărârii atacate. Cum criticile formulate nu pot fi încadrate în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 -9 C. proc. civ., în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs, situație în care se va aplica sancțiunea nulității recursului. În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., va constata nulitatea cererii de recurs, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta SC E. SA - Brașov împotriva Deciziei civile nr. 7/Ap din 15 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în temeiul art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2014.