ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 21 din data de 31 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a luat act de declarația petentului Ț.A., deținut în Penitenciarul Giurgiu, de retragere a plângerii formulate împotriva rezoluției procurorului de caz din data de 14 februarie 2011, emisă în Dosarul nr. 543/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, menținută prin rezoluția procurorului general nr. 251/II/2 din 29 martie 2011.

În baza disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior a fost obligat petentul să plătească starului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Iași a reținut următoarele:

Pe rolul Curții de apel a fost înregistrată plângerea formulată de petentul Ț.A. împotriva rezoluției procurorului de netrimitere în judecată din data de 14 februarie 2011, emisă în Dosarul nr. 543/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și menținută prin rezoluția procurorului general nr. 251/II/2 din 29 martie 2011.

Pentru termenul de judecată stabilit -31 octombrie 2013 la dosar s-a primit prin administrația locului de detenție - Penitenciarul Giurgiu o declarație pe proprie răspundere a petentului Ț.A. prin care învederează instanței în mod expres că nu își menține plângerea și dorește a fi anulată.

Cu privire la modul de soluționare a cauzelor ce au ca obiect plângeri formulate în temeiul art. 278

1

C. proc. pen. anterior, atunci când partea vătămată sau persoana ale cărei interese legitime au fost vătămate își retrage plângerea, Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin Decizia nr. 27 din 2 iunie 2008 pronunțată în recursul în interesul legii a statuat că instanța învestită cu soluționarea plângerii va lua act de manifestarea de voință, iar hotărârea pronunțată nu este supusă niciunei căi de atac.

Pe cale de consecință, Curtea va lua act de manifestarea de voință a petentului, în sensul că înțelege să-și retragă plângerea formulată împotriva rezoluției procurorului de caz din data de 14 februarie 2011, emisă în Dosarul nr. 543/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, menținută prin rezoluția procurorului general nr. 251/II/2 din 29 martie 2011.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat recurs petentul Ț.A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 06 martie 2014.

În motivarea cererii formulate, a arătat că înțelege să formuleze calea de atac pentru a obține cercetarea infracțiunilor consemnate în motivarea plângerii penale ce face obiectul Dosarului nr. 626/45/2013.

La termenul din 27 iunie 2014, în temeiul dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, a recalificat cererea de recurs formulată de petentul Ț.A. depusă anterior intrării în vigoare a legii noi ca fiind cerere de apel.

La dosar a fost transmisă din partea apelantului la data de 14 iulie 2014 o declarație prin care reiterează manifestarea de voință exprimată la prima instanță prin care înțelege să-și retragă plângerea formulată în Dosarul nr. 626/45/2013.

De asemenea, a înțeles să transmită o nouă declarație la data de 23 septembrie 2014 prin care dorește să fie soluționată plângerea formulată în Dosarul nr. 626/45/2013.

Înalta Curte consideră că analizarea admisibilității căii de atac prevalează asupra manifestării acestuia de voință.

Examinând apelul formulat, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 551 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. hotărârile primei instanțe rămân definitive la data pronunțării, când hotărârea nu este supusă contestației sau apelului.

În cauza de față petentul a declarat apel împotriva Sentinței penale nr. 211 din 31 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, definitivă potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. anterior.

În conformitate cu prevederile art. 278 alin. (10) C. proc. pen. anterior, „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit art. 278 alin. (8) este definitivă.

”

În privința sentinței penale atacate, pronunțată în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior și definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În materia apelului, inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situații: când apelul este îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel și când a fost declarat de o persoană care nu are calitatea procesuală de a apela. Acestora li se adaugă și cazurile în care titularul dreptului de apel depășește limitele în care i se recunoaște dreptul său de apel, precum și cele în care se declară apel împotriva unei hotărâri pe care aceeași parte o atacase anterior printr-un alt apel.

În speță, apelul nu este obiectiv încuviințat de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care, potrivit legii, nu sunt supuse niciunei căi de atac.

Prin urmare, petentului nu îi este recunoscută calea de atac a apelului împotriva Sentinței penale nr. 211 din 31 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Pentru aceste considerente Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. l lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul Ț.A. împotriva Sentinței penale nr. 211 din 31 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va obliga apelantul petent la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul Ț.A. împotriva Sentinței penale nr. 211 din 31 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul petent la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10 octombrie 2014.