ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2114/2013

Asupra recursurilor de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 281 din 27 noiembrie 2012, Curtea de Apel Craiova a dispus achitarea inculpatului C.C.E., în baza art 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen., cu aplicarea art. 181 C. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 291 C. pen., aplicându-i în temeiul dispozițiilor art. 91 C. pen. o amendă administrativă de 1.000 lei și desființând procura specială din 31 martie 2008 și contractul de vânzare-cumpărare din 1 aprilie 2008, înscrisuri autentificate la B.N.P. - C.C.E., ca fiind false. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că rechizitoriul nr. 805/P/2008 din data de 16 iunie 2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care au fost trimiși în judecată inculpații C.C.E.

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 291 C. pen. și D.A., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 246 C. pen., art. 26 raportat la art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 292 C. pen., a fost infirmat în condițiile art. 264 alin. (3) C. proc. pen. de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova prin Ordonanța nr. 909/II/1 din 28 iunie 2010, iar la data de 10 noiembrie 2010, potrivit Ordonanței nr. 805/P/2008 în temeiul dispozițiilor art. 249 alin: (1) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului C.C.E., pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 291 C. pen., întrucât faptele nu există, iar în conformitate cu prevederile de art. 38 C. proc. pen., art. 45 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. și art. 25 C. proc. pen., s-a disjuns cauza, declinându-se competența în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria. Craiova, în vederea continuării urmăririi penale față de D.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 246 C. pen., art. 26 raportat la art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 292 C. pen. Împotriva soluției, a formulat plângere, în temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., persoana vătămată D.P., carea fost respinsă prin Ordonanța nr. 1823/II/2 din 15 decembrie 2010 de procurorul general al Parchetului:de pe . lângă Curtea de Apel Craiova, soluție ce a fost atacată la instanță la data de 27 decembrie 2010, în condițiile art. 278 1 C. proc.

pen. În motivarea plângerii, persoana vătămată a arătat că există probe suficiente, care conturează bănuiala rezonabilă că intimatul C.C.E. a comis infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 291 C. pen., motiv pentru care se impune admiterea plângerii, desființarea ordonanței atacate cu consecința reținerii cauzei spre judecare conform art. 278 1 pct. 8 lit. c) C. proc. pen. Prin Încheierea nr. 7 din 31 martie 2011, Curtea de Apel Craiova în baza art. 278 1 pct. 8 lit. c) C. proc. pen., a admis plângerea formulată de petentul D.P., a desființat ordonanța sub aspectul dispoziției de scoatere de sub urmărire penală a notarului public C.C.E.

și, apreciind că probele existente la dosar sunt suficiente, a reținut cauza spre judecare, punând în mișcare acțiunea penală față de acesta pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 291 Cpen. Pentru a pronunța această încheiere, s-a reținut, în esență, că raportul de expertiză criminalistică din data de 30 septembrie 2009 al L.I.E.C. a concluzionat că semnătura de la rubrica „Mandant" de pe cele două exemplare ale procurii speciale autentificată din 31 martie 2008 nu a fost executată de D.P., aspect confirmat și de noul raport de expertiză criminalistică efectuat de I.N.E.C. București la data de 26 martie 2010, fără ca cele două expertize să poată stabili în ce măsură semnăturile puteau fi executate de D.A., C.C.E.

sau P.M.G. Ca atare, rapoartele de expertiză criminalistice au confirmat susținerile numitei D.A. care a declarat în mod constant că tatăl său nu a semnat procura autentificată de notarul public C.C.E., precum și ale martorului M.O., potrivit cărora persoanele care au efectuat măsurătorile necesare întocmirii cadastrului, nu l-au informat pe D.P. în ce scop le fac, ci că au venit să stabilească cubajul pentru căldură. Raportându-se la aceste mijloace deprobă, judecătorul fondului a constatat că declarațiile martorilor B.S.Z., C.M., G.M. și P.G. sunt subiective, în condițiile în care primii trei dintre aceștia sunt angajați ai biroului notarial, iar ultimul este beneficiarul contractului de vânzare-cumpărare.

În ceea ce privește declarațiile martorilor S.N. și Ș.M., s-a reținut că sunt contrazise de depoziția martorului M.O., relevant fiind considerat și faptul că cei doi martori au relatat aspecte ce se întâmplaseră în urmă cu 1 an și 6 luni, respectiv 2 ani și 6 luni, ceea ce era imposibil datorită perioadei lungi de timp trecute. Curtea de Apel Craiova, fiind legal sesizată prin încheierea din 24 martie 2011, a procedat la ascultarea inculpatului C.C.E., a părții vătămate D.P. și a martorilor P.M.G., B.S.Z., C.M., G.F., D.A., probatoriu în baza căruia a reținut că partea vătămată D.P., tatăl adoptiv al martorei D.A. a continuat să locuiască împreună cu aceasta în apartamentul situat în Craiova, dobândit prin cumpărare de la RA I. SA Craiova și după moartea soției sale, D. Constanța.

În luna septembrie 2008, acesta a contactat-o pe fiica sa naturală, martora Z.M., pentru a-i comunica că a primit o acțiune civilă de chemare în judecată, prin care se solicita evacuarea sa din apartament, precum și un contract de vânzare-cumpărare care atesta că înstrăinase imobilul unei persoane, ocazie cu care i-a solicitat să efectueze verificări, dat fiind că nu întreprinsese un astfel de demers. Martora Z.M. constatând că autentificarea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului s-a făcut de notarul public C.C.E., s-a deplasat împreună cu tatăl său la biroul acestuia și a constatat existența procurii speciale din 31 martie 2008, potrivit căreia D.P.

o împuternicea pe fiica sa adoptivă, martora D.A., să-l reprezinte „în vederea administrării și vânzării după cum va crede de cuviință și la prețul cel mai avantajos, inclusiv cu credit ipotecar, cotei indivize de VI, proprietatea sa, apartamentul situat în Craiova, județul Dolj, la rubrica „Mandant" fiind executată o semnătură indescifrabilă. În baza acestei procuri în data de 01 aprilie 2008, notarul public C.C.E., a redactat și autentificat contractul de vânzare-cumpărare, prin care D.A., în nume personal și în calitate de mandatar al părții vătămate D.P., i-a vândut martorului P.M.G., la prețul de 29.500 euro, imobilul anterior menționat. Instanța de fond a mai reținut că partea vătămată D.P.

în mod constant a precizat că nu s-a deplasat la biroul notarului public pentru a-i da procură specială fiicei sale adoptive, dar și că D.A. și-a păstrat aceeași poziție procesuală pe întreg parcursul procesului penal, arătând că, având nevoie de bani, a fost de acord să înstrăineze apartamentul în care locuia cu tatăl său, martorului P.M.G. care urma să-i acorde cu titlu de împrumut suma de 50.000 lei, sens în care, prezentându-se la biroul notarial a semnat contractul de Împrumut, procura specială din 21 martie 2008; precum"și contractul-de vânzare-cumpărare din 01 aprilie 2008, iar la 16 iulie 2009, în fața aceluiași notar, a declarat pe proprie răspundere că locuiește singură în apartamentul din Craiova.

S-a mai constatat că potrivit raportului de expertiză grafică din 30 septembrie 2009, semnătura de la poziția „Mandant" nu a fost executată de partea vătămată D.P., împrejurare confirmată și de martora D.A. care a susținut că tatăl său nu a fost condus niciodată la biroul notarial, precum și de noul raport de expertiză nr. 47 din26-martie 2010. Apărările inculpatului C.C.E. susținute și. de martorii P.M.G., B.S.Z., C.M. și G.F., conform cărora partea vătămată D.P. s-a prezentat la biroul notarial pentru a semna personal procura specială nr. 1935 din 31 martie 2008 au fost înlăturate de către instanță, având în vedere că sunt combătute de declarațiile.părții vătămate, ale martorei D.A., precum și de concluziile rapoartelor de expertiză grafică.

Prin încheierea de ședință din 12 noiembrie 2012, s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului C.C.E. din infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 291 C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 291 C. pen., întrucât infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor constând în îndeplinirea cu știință, în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu, se caracterizează prin trăsături de intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de fals intelectual, materializată în acțiunea funcționarului de a comite falsul în exercitarea atribuțiilor specifice funcției deținute.

Instanța de fond a mai constatat că faptele de fals nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., dată fiind atingerea minimă adusă valorilor sociale apărate de lege, cu atât mai mult cu cât conținutul "concret-alacestora: este-în mod- vădit-lipsit-de importanță. Având în vedere și circumstanțele care caracterizează persoana inculpatului, respectiv conduita bună, vârsta tânără, împrejurarea că acesta este integrat în societate, s-a apreciat că reeducarea sa poate fi realizată și prin aplicarea unei sancțiuni administrative, ca urmare a pronunțării unei soluții de achitare în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, partea vătămată D.P.

și inculpatul C.C.E. În dezvoltarea motivelor de recurs, parchetul a arătat că faptele reținute în sarcina inculpatului C.C.E. de către prima instanță nu sunt lipsite de gradul de pericol social al infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., motiv pentru care se impune casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, condamnarea acestuia. Partea vătămată D.P., a arătat că în raport de împrejurările concrete de realizare a activității infracționale, precum și de urmările avute, respectiv promovarea împotriva-sa a unei acțiuni de evacuare din imobilul în care locuiește, acțiune care formează obiectul Dosarului nr. 18568/215/2008 înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova și a cărei judecare, în prezent, este suspendată până la finalizarea definitivă a dosarului penal, rezultă că faptele comise de inculpatul C.C.E.

nu aduc o minimă atingere valorilor sociale proteguite de legiuitor, ci din contră prezintă gradul de pericol social al infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen. Inculpatul C.C.E. a solicitat, în esență, schimbarea temeiului achitării pentru cele două infracțiuni întrucât faptele nu există, sens în care a-făcut referire la faptul că probele administrate nu au răsturnat prezumția de nevinovăție, aspecte ce au fost dezvoltate pe larg atât în concluzii scrise cât și în ședință publica, fiind consemnate în încheierea de amânarea a pronunțării. La termenul din 06 iunie 2013 inculpatul C.C.E. a fost prevalat de dreptul la tăcere, arătând că nu dorește să fie audiat direct și nemijlocit de către instanța de recurs.

Analizând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Apel Craiova și partea vătămată D.P., ca fiind fondate, iar al inculpatului C.C.E. ca neîntemeiat pentru următoarele considerente: Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând ca fiind corecte împrejurările faptice stabilite de prima instanță, în baza propriului examen al probelor administrate la urmărire penală cât și în faza de judecată reține că la data de 31 martie 2008, inculpatul C.C.E., în calitate de notar public, a redactat și autentificat procura specială nr. 1935 prin care a atestat în mod nereal că partea vătămată D.P.

s-a prezentat la biroul notarial pentru a o împuternici pe fiica sa adoptivă, martora D.A., să-l reprezinte „în vederea administrării și vânzării după cum va crede de cuviință și la prețul cel mai avantajos, inclusiv cu credit ipotecar, a cotei indivize de 1/2 proprietatea sa, din apartamentul situat în Craiova, județul Dolj", la rubrica „Mandant" fiind executată o semnătură indescifrabilă. A doua zi, inculpatul C.C.E. a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 01 aprilie 2008, prin care D.A., în nume personal, dar și în calitate de mandatar al părții vătămate D.P., calitate atestată de procura falsă întocmită de același notar public, a înstrăinat către martorul P.M.G. imobilul situat în orașul Craiova pentru prețul de 29.500 euro, cu toate că avea în proprietate doar o cotă indiviză de 3/8, diferența de 5/8 aparținând tatălui său care nu o împuternicise în acest sens.

În cursul lunii septembrie 2008, părții vătămate D.P. i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. 18568/215/2008, având ca obiect evacuarea din apartament, ocazie cu care a luat la cunoștință și de contractul de vânzare-cumpărare din 01 aprilie 2008, situație in care împreună cu fiica sa naturală,-martora Z.M., s-a deplasat la B,N.P., C.C.E., unde a constatat existența procurii speciale din 31 martie 2008 prin care se atestase în fals că își împuternicise fiica adoptivă să vândă imobilul în care locuia. După șase luni de la data întocmirii în fals a procurii, martorul P.M.G. a vândut apartamentul numitului L.G.

în baza contractului de vânzare cumpărare din 30 septembrie 2008 încheiat la Biroul Notarului Public, S.C., contract care însă nu a fost înscris în C.F., întrucât la acea dată era deja înregistrată mențiunea litigiului civil aflat pe rolul Judecătoriei Craiova, a cărui judecare a fost suspendată până la soluționare definitivă a prezentei cauze penale. Apărarea inculpatului C.C.E. privind prezentarea părții vătămate D.P. la biroul său notarial în data de 31 martie2008 pentru semnarea procurii speciale, s-a întemeiat, în esență, pe declarațiile martorilor B.S.Z., C.M., G.F., P.M.G., S.N. și Ș.M. și contradicțiile evidente, în opinia sa, dintre concluziile rapoartelor de expertiză grafică și constatările făcute de experți și consemnate în cuprinsul acestora.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în realitate, probatoriul administrat atât la urmărire penală cât și de prima instanță dovedește dincolo de orice îndoială rezonabilă că partea vătămată nu și-a împuternicit fiica adoptivă să înstrăineze apartamentul ce-l aveau în proprietate comună, semnătură de pe procura specială nefiind realizată de aceasta, situație în care, în mod corect, instanța de fond a înlăturat declarațiile inculpatului întrucât nu corespund adevărului. Susținerile părții vătămate D.P. potrivit cărora semnătura de pe procură specială nu îi aparține, dat fiind faptul că la data de 31 martie 2008 nu s-a deplasat la biroul notarial pentru a-și împuternici fiica să-i vândă cota parte din apartament sunt confirmate de declarațiile martorelor Z.M.

(fiica naturală) și D.A. (fiica adoptivă). Audierile efectuate atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, au relevat faptul că martora D.A. pentru a garanta împrumutul ce urma să-i fie acordat de martorul P.M.G. s-a deplasat împreună cu acesta la notariat unde s-a întocmit o procură în numele tatălui său prin care se atesta în mod fals că D.P. o mandata să vândă cota sa parte din apartament, împuternicire în baza căreia a înstrăinat apartamentul. Încheierea unui contract de vânzare cumpărare în locul celui de împrumut garantat cu o ipotecă imobiliară nu reprezintă un element care sa dovedească lipsa de veridicitatea a celor relatate de cei trei (partea vătămată și fiicele sale), așa cum a susținut inculpatul în apărare, în condițiile în care martora D.A.

fiind interesată să obțină cât mai repede suma de bani nu a ridicat obiecții în legătură cu natura contractului la momentul semnării sale, dându-și astfel acordul pentru înstrăinarea imobilului. Oricum, în ambele situații era necesar acordul părții vătămate în calitate de coproprietar al apartamentului, consimțământ care în realitate nu a fost acordat, un argument în plus fiind și acela că mandantul a dat împuternicire devânzare pentru o cotă parte indiviza mai mică decât cea deținută în proprietate, respectiv doar pentru VI din locuință. La o primă vedere s-ar putea crede că este vorba de o simplă eroare materială strecurată în cuprinsul procurii, împrejurare care însă nu a fost invocată de apărare întrucât s-ar fi contrazis tocmai poziția constantă avută de inculpatul C.C.E.

și susținută de angajații săi, martorii B.S.Z., C.M. și G.F. potrivit căreia partea vătămată s-a prezentat și a semnat împuternicirea în fața notarului public, situație în care este exclus ca niciunul dintre cei trei martori care, așa cum rezultă din propriile declarații,-au fost implicați în obținerea actelor necesare și întocmirea contractului să nu fi observat că mandatul trebuia dat pentru cota parte de 5/8 din apartament, sau cel puțin acest fapt să-Ie fie semnalat de către D.P. și fiica sa adoptivă. De altfel, atât inculpatul cât și angajații a fost determinată de refuzul martorului P.M.G.

de a încheia contractul de vânzare cumpărare la data de 31 martie 2008, când a aflat că apartamentul era grevat de o ipotecă instituită în favoarea Băncii Agricole, motivând că dorește să facă verificări înainte de perfectarea actelor, situație în care s-a stabilit ca partea vătămată să-i dea procură fiicei sale pentru a o scuti de o deplasare ulterioară la biroul notarial dată fiind vârsta și starea sa de sănătate. Această justificare nu poate fi primită de Înalta Curte, în condițiile în care interdicția de înstrăinare a unui imobil instituită printr-o ipotecă îi este opozabilă și notarului care, într-o asemenea situație, este obligat să ceară acordul băncii pentru vânzare, demersurile cumpărătorului sub acest aspect fiind lipsite de efect.

Ba mai mult, o persoană fizică, așa cum este și cazul martorului P.M.G., nu poate obține de la o instituție bancară informații cu privire la situația creditului obținut de un terț în lipsa unei împuterniciri date în acest sens, dată fiind natura confidențială a acestor date. Asemenea informații nu pot fi obținute nici dacă creditul este achitat integral și s-a omis ridicarea interdicției, situație în care fie notarul în numele vânzătorului, „fie acesta din urmă trebuie să ceară băncii să-și dea acordul pentru încheierea ipotecii și abia ulterior să se încheie contractul de vânzare cumpărare. În lipsa acestor demersuri oficiale făcute de inculpatul C.C.E. în calitate de funcționar public nu se putea încheia contractul de vânzare cumpărare a doua zi după autentificarea procurii.

Toate aceste elemente, inclusiv faptul că alegerea notarului public s-a făcut nu întâmplător, ci la propunerea martorului P.M.G. care îl cunoștea, dovedesc fără putință de tăgadă că declarațiile martorilor B.S.Z., C.M. și G.F. contravin adevărului, fiind date pro causa având în vedere că sunt angajații inculpatului, dar și cele ale cumpărătorului care este beneficiarul unei tranzacții foarte avantajoase, în condițiile în care a dobândit proprietatea apartamentului la un preț scăzut de doar 29.500 euro, în raport de valoarea sa pe piața de la acea dată, când după cum este bine cunoscut se înregistra un trend de creștere a prețurilor la imobile. Nici declarațiile martorilor S.N. și Ș.M.

care au făcut măsurători pentru întocmirea documentației cadastrale nu vin în sprijinul susținerii nevinovăției inculpatului, întrucât nu are nicio relevanță dacă partea vătămată a cunoscut motivul real pentru care aceștia s-au deplasat la apartamentul din Craiova, deși a negat acest fapt, poziție care de altfel a fost susținută și de martorul M.O. Realizarea documentației cadastrale nu este determinată doar de intenția proprietarului de a vinde, ci și de necesitate asigurării publicității imobiliare în condițiile legii. Partea vătămată dobândind dreptul de proprietate asupra apartamentului anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996, respectiv la data de 24 decembrie 1991, și-a asigurat opozabilitatea dobândirii dreptului real imobiliar prin transcrierea în registrul special de transcripțiuni, situație în care în vederea înscrierii în C.F.

imobiliară, era obligatorie întocmirea cadastrului, și ca atare nu pot fi primite susținerile apărării potrivit cărora cunoașterea de către D.P. a motivului venirii martorilor S.N. și Ș.M. la domiciliul său, dovedește implicit că a avut intenția să vând apartamentul, sens în care i-a și dat procură fiicei sale adoptive. O altă probă care confirmă faptul că D.P. nu a semnat procura o reprezintă cele două rapoarte de expertiză criminalistică din 30 septembrie 2009 și 26 martie 2010 care nu conțin contradicții între constatările făcute și concluzii, așa cum a susținut apărarea.

Primul expert având la dispoziției pentru partea vătămată semnături realizate, în perioada 1990-2008, pe diferite înscrisuri, precum și specimene grafice luate de organul de urmărire penală a constatat că semnăturile acesteia prezintă un fenomen de dezorganizare care s-a manifestat progresiv încă din anul 1990, fenomen ce a fost în strânsă dependență cu degenerarea psiho motorie specifică înaintării în vârstă, stabilind, totodată, că acest proces este ireversibil, în timp ce cu privire la semnătura în litigiu a reținut că este redată cu ușurință și lipsită de orice fel de semne ale dezorganizării. Corespunzător acestor constatări s-a concluzionat că semnătura mandantului de pe procura specială din 31 martie 2008 nu a fost executată de către D.P.

Aceleași constatări și concluzii au fost menținute și în cuprinsul celei de-a doua expertize, ocazie cu care au fost avute în vedere și obiecțiunile expertului recomandat F.D., inclusiv sub aspectul poziției în care i-au fost luate scripte de comparație părții vătămate de către organele de urmărire penală, aspect solicitat prin Ordonanța nr. 805/P/2008 din 16 decembrie 2009 de procurorul care a încuviințat efectuarea unei noi expertize. În ultimul raport s-a stabilit că persoana care a semnat în locul părții vătămate și-a creat un model fictiv de iscălitură, având ca bază de pornire prenumele P., fiind astfel în prezența unui fals de execuție prin fantezie.

Împrejurarea că experții au exclus orice posibilitate a părții vătămate de a executa semnătura în litigiu în "raport de procesul" de dezorganizare "degenerativ progresiv și ireversibil al scrierii nu este de natură a contrazice constatările făcute în legătură cu specimenele grafice luate inculpatului și martorilor P.M.G. și D.A., așa cum s-a invocat de către apărare, în condițiile în care s-a reținut că oricare dintre aceștia ar fi putut semna procura date fiind deprinderile scripturale relativ bune pe care le au, în raport și de faptul că suntem în prezența unei execuți banale, fără note grafice cu valoare de identificare.

Astfel, vârsta părții vătămate, condițiile în care se susține că a semnat procura, fenomenul de dezorganizare al scrisului înregistrat odată cu trecerea timpului conduc la concluzia că aceasta nu mai avea în anul 2008 abilități scripturale de a realiza o semnătură ca cea în discuție și care putea fi executată de orice persoană cu asemenea deprinderi, identificarea acesteia fiind însă împosibilă din lipsa unor elemente de individualizare cu caracter unic și irepetabil. Contrar concluziilor formulate de apărare și susținerilor inculpatului C.C.E., Înalta Curte constată că procura specială întocmită la data 31 martie 2008 nu a fost semnată de către partea vătămată D.P., care așa cum rezultă din dezvoltările anterioare nu și-a dat acordul ca fiica sa, martora D.A.

să înstrăineze apartamentul în care locuiește și pe care îl deținea în coproprietate cu aceasta. De altfel, și la testarea cu tehnica poligraf s-a constatat că răspunsurile negative ale martorei D.A. la întrebările relevante privind prezentarea tatălui său la notariat și semnarea la data de 31 martie 2008 a procurii speciale, nu au provocat modificări specifice comportamentului simulat. Deci, probatoriul administrat dovedește că inculpatul a atestat cu intenție aspecte necorespunzătoare adevărului în cuprinsul procurii speciale din 31 martie 2008 și al contractul de vânzare cumpărare din 01 aprilie 2008, constând în împrejurarea că partea vătămată ar fi mandatat-o pe martora D.A.

să vândă apartamentul din Craiova, ce-l dețineau în coproprietate, acțiunile acestuia realizând astfel conținutul, constitutiv ale infracțiunii de-fals intelectual în formă continuată, dar și cele ale infracțiunii de uz de fals în condițiile în care pentru încheierea actului translativ de proprietate s-a folosit de procura falsă întocmită în ziua precedentă. Criticile privind greșită schimbare de încadrare juridică din infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual în formă continuată doar în infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în condițiile în care în opinia apărării trebuia dispusă o soluție de achitare pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., reprezintă doar o problemă de tehnică a redării procesului deliberativ, motiv pentru care nu vor fi analizate, cu atât mai mult cu cât Înalta Curte nu este de acord cu această dispoziție a primei instanțe.

Argumentele potrivit cărora abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor se caracterizează prin trăsături ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de fals intelectual și pe care și-a fundamentat judecătorul fondului schimbarea de încadrare juridică, tind la a contura opinia că infracțiunea de serviciu ar avea un caracter subsidiar celei de fals motiv-pentru care trebuie reținută doar această din urmă infracțiune când sunt întrunite elementele sale constitutive. Într-adevăr, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor peroanelor are un caracter subsidiar în raport de alte incriminării distincte C. pen., ceea ce înseamnă că abuzul săvârșit de un funcționar public cade sub incidența dispozițiilor art. 246 C. pen.

numai în măsura în care nu realizează conținutul constitutiv al altei infracțiuni, prin care însă trebuie să se aducă atingere intereselor legitime ale persoanelor, inclusiv sub forma producerii unui pagube. Or, pornind; și de la relațiile sociale pe care legiuitorul a înțeles să le ocrotească prin incriminarea celor două infracțiuni, este exclus ca infracțiunea de abuz în serviciu să aibă un caracter subsidiar față de cea de fals. În atarecondiții; deși prin-activitatea desfășuratăineulpatul a adus atingere și intereselor patrimoniale ate defectuos și abuziv a atribuțiilor specifice funcției, împrejurare de natură a realiza și elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, Înalta Curte nu poate reține și această faptă având în vedere criticile formulate de parchet și D.P., care nu vizează greșita schimbare de încadrare juridică, cu consecința condamnării pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.

Potrivit art. 17 alin. (1) C. pen. pentru a califica ca infracțiune o faptă este necesar ca aceasta să prezinte pericol social, să fie săvârșită cu vinovăție și să fie prevăzută de legea penală. La stabilirea în concret a gradului de pericol social trebuie avute în vedere criteriile legale, gravitatea faptei fiind apreciată pe baza unor elemente de ordin obiectiv și subiectiv ca modul, mijloacele și împrejurările de comitere, scopul și urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce și nu în ultimul rând conduita făptuitorului. În speță, faptele inculpatului C.C.E.

de a face mențiuni necorespunzătoare adevărului cu prilejul întocmirii procurii speciale și a contractului de vânzare cumpărare, în condițiile în care a și folosit procura în scopul încheieri contracraluvacțiuni prin care a vătămatjnteresele părții vătămate D.P., nu pot fi considerate prin împrejurările în care au fost comise, conținutul lor concret, urmarea produsă și conduita de nerecunoaștere a activității infracționale avută de inculpat ca fiind în mod vădit lipsite de importanță. Relativ la împrejurările în care s-a desfășurat activitatea infracțională nu a fost identificat nici un motiv care să justifice în vreun fel decizia inculpatului C.C.E.

de a consemna în mod necorespunzător adevărului că partea vătămată s-a prezentat la biroul notarial pentru a-și împuternici fiica adoptivă să-i vândă cota parte din apartamentul ce-l dețineau împreună în proprietate, cu atât mai mult cu cât inculpatului, în calitate de funcționar public, îi revenea obligația de a-și îndeplini cu corectitudine atribuțiile specifice funcției. Faptul că partea vătămată D.P. a fost chemată în judecată de martorul P.M.G. pentru a fi evacuată din apartament, litigiu civil suspendat în prezent, a creat o vătămare intereselor sale legitime dat fiindcă îi este contestată calitatea de proprietar, vătămare ce a decurs din acțiunile ilicite ale inculpatului C.C.E.

care a atestat împrejurări nereale cu prilejul întocmirii celor două înscrisuri oficiale, motiv pentru care nu se poate aprecia că faptele comise de acesta nu au gradul de pericol social al infracțiunilor reținute în sarcina sa, în condițiile în care, există posibilitatea lezării uneia dintre cele mai importante valori sociale - patrimoniul unei persoanei, respectiv dreptul de proprietate asupra apartamentului în discuție.

Chiar dacă în sarcina inculpatului s-au reținut doar infracțiuni de fals care reprezintă fapte de pericol al căror rezultat socialmente periculos se realizează ex re prin însăși comiterea acțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective, lezarea patrimoniului părții vătămate determinată de înstrăinarea cotei sale părți din apartament în baza înscrisurilor false redactate și autentificate de către notar nu poate fi ignorată la evaluarea în concret a pericolului social al activității sale infracționale, care de altfel îmbracă și formaxontmuată-pentrainfto intelectual. În plus, relevantă este și atitudinea procesuală a inculpatului care, deși nu este cunoscut cu antecedente penale, a negat în mod constant comiterea faptelor susținând că partea vătămată a venit la biroul său notarial pentru a-i da procură de vânzare fiicei sale adoptive.

În acest context, Înalta Curte constatată că doar elementele favorabile ce țin de persoana inculpatului (conduita bună avută anterior comiterii faptelor, vârsta tânără, împrejurarea că este integrat în societate), necoroborate cu cele ce țin de ceilalți factori de apreciere a gradului de pericol social al unei infracțiuni, nu pot fundamenta concluzia că faptele inculpatului C.C.E. sunt în mod vădit lipsite de importanță, în condițiile în care oricum datele ce-l caracterizează pe acesta urmează a fi valorificate la alegerea modalității de executare a pedepsei care-i va fi aplicată. Contrar concluziilor la care a ajuns instanța de fond, se apreciază că faptele inculpatului C.C. prezintă gradul de pericol social cerut de lege, ca trăsătură esențială a infracțiunii, motiv pentru care pentru sancționarea acestora este necesarăaplicarea unor pedepse.

În acest context, Înalta Curte luând în considerare, în egală măsură, atât gravitatea activității infracționale imprimată de natura faptelor, caracterul continuat și importanța valorilor sociale lezate cât și lipsa antecedenței penale, îl va condamna pe inculpatul C.C.E. la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare (1 an pentru uz de fals și 2 ani pentru fals intelectual în formă continuată) a cărei executare o va suspenda condiționat, întrucât numai o asemenea sancțiune penală este suficientă și totodată aptă să asigure reeducarea acestuia și realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen. De asemenea, în raport de profesia inculpatului, aceea de notar și în realizarea căreia a comis acțiunile ce intră în sfera ilicitului penal și care sunt de natură a diminua încrederea opinie publice în autenticitatea înscrisurilor cu însușire probatorie se impune a-i fi interzis acestuia pe lângă drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

și cel de la lit. c) a aceluiași articol, ca pedeapsă accesorie, adică dreptul de a fi notar. Cum însă executarea pedepsei principale art. 71, alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se va suspenda și executarea pedepsei accesorii, cu toate consecințele ce decurg. Pentru considerentele anterior dezvoltate, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite, recursurile declarate de parchet și partea vătămată D.P., va casa în parte sentința și rejudecând, îl va condamna pe inculpatul C.C.E. la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, făcând și aplicarea art. 71 C. pen., art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., va suspenda condiționat executarea pedepsei principale, dar și a celei accesorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani, atrăgându-i atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

și îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de judecata în fond având în vedere că acesta se află în culpă procesuală, menținând totodată și celelalte dispoziții ale hotărârii atacate va respinge și recursul acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de partea vătămată D.P. împotriva sentinței penale nr. 281 din 27 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează în parte sentința atacată și, rejudecând: În baza art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. condamnă pe inculpatul C.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 291 C. pen. condamnă pe inculpatul C.C. la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 C. pen., art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., art. 82 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani. În baza art. 359 C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepsei accesorii. În baza art. 191 C. proc. pen. obligă inculpatul la 1.500 lei cheltuieli judiciare către stat pentru judecarea cauzei în fond. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva aceleiași sentințe. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat ocazionate de soluționarea recursului, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru ăpărătorul Ministerului Justiției.

Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 17 iunie 2013.