ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1896/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1896/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

recursului de față: în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința

penală nr. 424 din 18 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș, în baza

art. 345 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul R.D., recidivist, a fost condamnat

pentru săvârșirea de:

- tentativă la

infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175

alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. a) și art. 37 lit. b) C.

pen., a art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea

pe 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că în data de 14 septembrie 2011 în jurul

orei 16.00, inculpatul-parte civilă R.D. și martora C.A.A. s-au deplasat la magazinul

din localitatea Coltău, iar la întoarcere, pe str. P. din cartierul de rromi s-au

întâlnit cu inculpatul C.I.G. care se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În această împrejurare, între cei doi a avut loc o altercație, în sensul că inculpatul

C.I.G. l-a înjurat și amenințat cu bătaia pe inculpatul R.D., iar acesta l-a împins

și i-a pus piedică primului.

La scurt timp

după ce inculpatul-parte civilă R.D. și martora C.A.A. au ajuns la locuința părții

vătămate R.T. din localitatea Coltău, județul Maramureș, la fața locului și-au făcut

apariția inculpatul C.I.G. și inculpatul-parte vătămată C.B.R. Aceștia, înarmați

cu un par și cu o bâtă de baseball au pătruns în curtea împrejmuită a locuinței

părții vătămate R.T. cu intenția de a-l agresa pe inculpatul-parte civilă R.D.

În ajutorul inculpatului-parte civilă R.D. au sărit partea vătămată R.T. și martorul

R.R. care au reușit cu forța să-i scoată în stradă pe cei doi. După ce incidentul

s-a mutat în stradă, inculpatul-parte vătămată C.B.R. a încercat să-l lovească cu

bâta de baseball pe inculpatul-parte civilă R.D., însă acesta din urmă a parat lovitura

cu brațul stâng, moment în care inculpatul-parte vătămată C.B.R. a scăpat bâta din

mână. Inculpatul-parte civilă R.D. a luat bâta de jos și i-a aplicat acestuia două

lovituri la nivelul capului. Văzând acest lucru, inculpatul C.I.G. i-a aplicat și

el o lovitură cu un par la nivelul capului inculpatului-parte civilă R.D.

În urma loviturilor

primite inculpatul-parte vătămată C.B.R. și-a pierdut cunoștința și a fost transportat

la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare.

Potrivit raportului

de expertiză medico-legală din 29 septembrie 2011 eliberat de Serviciul Medico-Legal

Județean Baia Mare, inculpatul-parte vătămată C.B.R. a suferit mai multe leziuni

traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur de formă alungită (băț,

par) localizate la extremitatea cefalică, datează din 14 septembrie 2011 și necesită

pentru vindecare un număr de 65-70 zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, conform

raportului de expertiză medico-legală din 04 octombrie 2011 al aceluiași serviciu

medico-legal, inculpatul-parte civilă R.D. a suferit leziuni traumatice ce s-au

putut produce prin lovire cu un corp dur de formă alungită și au necesitat pentru

vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale.

În fața instanței,

inculpații C.I.G. și C.A. au arătat că înțeleg să se prevaleze de dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen., iar inculpații R.D. și C.B.R. că nu doresc judecarea

cauzei pe procedura simplificată reglementată de dispozițiile anterior menționate.

Din probațiunea

administrată a reieșit fără putință de tăgadă vinovăția inculpaților R.D. și C.B.R.

în săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată.

Pe cale de consecință, instanța a dispus condamnarea inculpatului R.D., pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la

art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. a) și art. 37

lit. b) C. pen., a art. 76 lit. b) C. pen. Încadrarea juridică dată faptei, la momentul

sesizării instanței, conține și dispozițiile art. 73 lit. a) C. pen. deoarece fapta

inculpatului a fost comisă în condițiile depășirii limitelor legitimei apărări în

raport de atacul inculpatului C.B.R. Dacă în prima fază a existat un asemenea atac

material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva inculpatului R.D., în cea

de-a doua parte a incidentului dintre cele două părți atacul inculpatului C.B.R.

încetase. Reținând aceste dispoziții legale, în raport evident de încadrarea juridică

a faptei în dispozițiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1)

lit. i) C. pen., luând în considerare și starea de recidivă prev. de art. 37

lit. b) C. pen. instanța îi va aplica inculpatului R.D. pedeapsa închisorii de 4

ani cu interzicerea pe 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și b) C. pen.

Întrucât executarea

pedepsei va avea loc în regim de detenție, inculpatului i s-au interzis drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În ceea ce privește

latura civilă a cauzei s-a constatat că părțile vătămate R.D., C.B.R. și R.T. nu

au formulat pretenții civile; de asemenea, se constată că nici Spitalul Județean

de Urgență Baia Mare nu a formulat pretenții civile.

În temeiul

art. 191 alin. (2) C. proc. pen. instanța i-a obligat pe inculpați la plata cheltuielilor

judiciare avansate de stat în sumă de câte 620 RON.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel în termen legal, inculpatul R.D., criticând soluția primei

instanțe ca nefiind temeinică, și legală.

În motivarea apelului

său, inculpatul apelant a învederat faptul că, raportat la starea de fapt reținută

se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la infracțiunea

de omor în infracțiunea de vătămare corporală gravă întrucât intenția inculpatului

nu a fost aceea de suprimare a vieții inculpatului-parte vătămată C., ci de a se

apăra de atacul, direct, material și iminent al acestuia, astfel că se impune achitarea

inculpatului apelant fiind îndeplinite în cauză cerințele art. 44 alin. (3) C.

pen., acesta acționând prin depășirea limitelor legitimei apărări, fiind însă într-o

stare de temere datorată acțiunii părții vătămate, care împreună cu familia acestuia

l-a atacat în casa sa.

Il. Prin decizia

penală nr. 238/A/2013 din 05 decembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția penală

și de minori, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul R.D. A stabilitit

în favoarea Baroului Cluj suma de 200 RON ce se va avansa din fondul Ministerului

Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat M.O. A obligat

pe apelantul inculpat să plătească în favoarea statului suma de 800 RON cheltuieli

judiciare, din care 200 RON reprezentând onorariu avocațial.

Pentru a pronunța

această soluție a reținut că, în urma administrării și analizării detaliate a unui

probatoriu vast, instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă. Astfel, s-a

constatat pe deplin dovedită vinovăția inculpatului apelant care, în data de 14

septembrie 2011, prin depășirea limitelor legitimei apărări în raport de atacul

inculpatului C.B.R., cu o bâta luată de jos i-a aplicat acestuia două lovituri la

nivelul capului. Văzând acest lucru, inculpatul C.I.G. i-a aplicat și el o lovitură

cu un par la nivelul capului inculpatului-parte civilă R.D. În urma loviturilor

primite inculpatul-parte vătămată C.B.R. și-a pierdut cunoștința și a fost transportat

la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare.

În ceea ce privește

încadrarea juridică a faptei comisă de inculpatul apelant, Curtea a constatat, raportat

la obiectul contondent folosit și anume o bâtă, la zona corpului vizată, o zonă

vitală, cea a capului, precum și la intensitatea deosebită a celor două lovituri

aplicate ce se deduce din urmările descrise mai sus, încadrarea juridică stabilită

prin rechizitoriu și menținută de instanța de fond este cea corectă. Pentru a conchide

astfel, s-a probat împrejurarea, potrivit căreia, chiar dacă inculpatul nu a urmărit

să suprime viața părții vătămate, a acceptat posibilitatea ca acest rezultat să

se producă, fiind așadar îndeplinite cerințele art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.

Apărarea inculpatului

apelant referitoare la faptul că acesta a acționat în condițiile legitimei apărări

prevăzute de art. 44 alin. (3) C. pen. nu poate fi primită, întrucât din probele

administrate atât în faza de urmărire penală, cât și de către instanța de judecată

în mod nemijlocit, a reieșit faptul că, inculpatul apelant a aplicat loviturile

părții vătămate după ce au mutat conflictul în stradă și după ce a existat într-adevăr

acel atac direct, material, iminent și injust asupra sa în curtea împrejmuită a

locuinței părții vătămate R.T. Instanța de fond a ținut seama de toate aspectele

ce derivă din coroborarea probelor legal administrate în sensul art. 62 și urm.

C. proc. pen. și a reținut în favoarea inculpatului aplicarea art. 73 lit. a)

C. pen., circumstanța atenuantă legală a depășirii limitelor legitimei apărări.

În ce privește

individualizarea judiciară a pedepsei, aceasta s-a realizat cu respectarea prevederilor

art. 72 C. pen., ținându-se seama de gradul de pericol social concret al faptei

comise, de urmarea produsă, precum și de persoana inculpatului care nu se afla la

prima confruntare cu legea penală, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 37

lit. b) C. pen., și care nu s-a prezentat în fața instanței de fond și nici nu a

recunoscut comiterea faptei.

În acest context,

s-a apreciat că instanța de fond a dat dovadă de clemență, orientând cuantumul pedepsei

mult sub minimul special prevăzut de textul incriminator, pedeapsa stabilită fiind

în măsură să contribuie la sancționarea și reeducarea inculpatului.

Împotriva deciziei

nr. 238/A/2013 a declarat recurs în termen legat, inculpatul R.D.

În motivarea recursului,

formulată de avocatul din oficiu, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., sens în care s-a solicitat achitarea în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. cu referire la

art. 44 alin. (3) C. pen., iar în subsidiar a solicitat schimbarea încadrării juridice

din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit.

i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea

prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. a) C. pen. și

art. 37 lit. b) C. pen.

În fata instanței

de recurs, în susținerile orale cu ocazia dezbaterilor a indicat și cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen., reiterându-se aceleași solicitări

ca și în scris.

Examinând recursul

declarat de inculpatul R.D. în raport de motivele de casare invocate și cu prevederile

legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat,

pentru următoarele considerente:

În cauză, se constată

că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de

minori, la data de 05 decembrie 2013 deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie

2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,

iar recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație

și Justiție la data de 23 decembrie 2013, situație în care deciziile din apel sunt

supuse casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior, care este legea procesual penală aplicabilă recursului

de față, toate acestea, în considerarea, de către legiuitor, a finalității restrângerii

controlului judiciar realizat prin mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni

de drept (de legalitate).

Înalta Curte constată

că în conformitate cu dispozițiile art. 385

10

C. proc. pen. anterior,

recursul trebuie să fie motivat în scris, iar motivele de recurs se depun la instanța

de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată sub sancțiunea

luării în considerare numai a cazurilor de casare care potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu. Astfel, se observă

că recurentul inculpat, prin avocat din oficiu a transmis prin fax motivele de recurs,

în scris, la dosarul cauzei la data de 16 aprilie 2014, primul termen de judecată

în cauză fiind la data de 22 aprilie 2014, invocând ca și caz de casare art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. și la termenul din data de 03 iunie 2014, apărătorul

din oficiu a invocat și cazul de casare prevăzut de art. art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen.

Din motivarea

recursului și din dezbateri, Înalta Curte constată că recursul inculpatului vizează,

în principal, situația de fapt stabilită de instanța de fond și menținută de instanța

de apel, modul în care aceste instanțe au apreciat probele, tinzându-se astfel să

se obțină în recurs o reapreciere a materialului probator cu consecința stabilirii

unei situații de fapt diferite, critici care exced cazului de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior. Având în vedere

specificul recursului ca o a doua cale ordinară de atac, circumscrisă prin dispozițiile

legale la examinarea chestiunilor de drept, Înalta Curte nu poate examina aceste

critici, analiza conținutului mijloacelor de probă, aprecierea materialului probator

și stabilirea situației de fapt, fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond

și de apel.

Cu privire la

cealaltă critică invocată de recurent, prin prisma cazului de casare prevăzut de

art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se observă că, așa cum a fost

susținut oral cu ocazia dezbaterilor, aceasta nu vizează, de fapt, întrunirea elementelor

constitutive ale infracțiunilor ce au format obiectul acuzației penale, contestându-se,

în realitate, probele administrate în cauză și situația de fapt reținută de instanțele

inferioare, aspecte care nu se încadrează în motivul de recurs menționat, putând

fi circumscrise, așa cum s-a stabilit și prin decizia în interesul legii nr. 8 din

09 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, cazului

de casare de la pct. 18 al art. 385

9

C. proc. pen., în redactarea anterioară

intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013.

Însă, în realizarea

scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs

numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin actul normativ menționat,

situație în care criticile formulate nu mai pot face obiectul examinării de către

Înalta Curte de Casație și Justiție, judecata în recurs limitându-se, așa cum s-a

arătat în dezvoltările anterioare, doar la chestiuni de drept, nu și la erori de

fapt cum sunt cele invocate de recurenți. Totodată, solicitarea în subsidiar, de

schimbare a încadrării juridice excede cadrului legal prevăzut de Legea nr. 2/2013.

În sfârșit, examinând

recursul declarat de inculpat sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile

până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte constată că de la data pronunțării

deciziei în apel, 05 decembrie 2013 și până la soluționarea recursului, 03 iunie

2014, a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind C. pen. Potrivit art. 5 C.

pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă

a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai

favorabilă. Pentru a determina legea penală incidentă se impune a se analiza dacă

fapta mai este incriminată de legea penală nouă și dacă aceasta poate retroactiva,

în sensul că este mai favorabilă inculpatului, în ansamblul său.

Recurentul inculpat

R.D. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor

calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen.

În noul C.

pen. infracțiunea de omor calificat este reglementată în art. 189 C. pen., iar elementul

circumstanțial al comiterii faptei în public nu mai este prevăzut în noua reglementare,

dar raportat la limitele de pedeapsă, ambele infracțiuni prevăd detențiunea pe viață

sau închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi. Inculpatul

este însă recidivist, în forma prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. anterior, în

aplicarea pedepsei instanțele neacordând un spor în actuala reglementare, sub acest

aspect art. 43 C. pen. precizând majorarea cu jumătate a. limitelor speciale.

Dând eficiență

dispozițiilor art. 5 C. pen., Înalta Curte reține că legea veche reprezintă legea

penală mai favorabilă, astfel că va menține soluția pronunțată.

Totodată, se constată

că s-a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de

art. 73 lit. a) C. pen. anterior pedeapsa aplicată inculpatului, urmare reținerii

art. 76 C. pen. anterior, cu mult sub minimul special prevăzut de lege, respectiv

la 4 ani închisoare.

Ca urmare, având

în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul R.D. împotriva deciziei penale nr. 238/A din 05 decembrie

2013 a Curții de Apel Cluj - secția penală și de minori.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul R.D. împotriva deciziei penale nr. 238/A din 05

decembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se avansează

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi, 3 iunie 2014.