ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1896/2014

Deliberând asupra recursului de față: în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 424 din 18 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș, în baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul R.D., recidivist, a fost condamnat pentru săvârșirea de: - tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen., a art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea pe 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în data de 14 septembrie 2011 în jurul orei 16.00, inculpatul-parte civilă R.D.

și martora C.A.A. s-au deplasat la magazinul din localitatea Coltău, iar la întoarcere, pe str. P. din cartierul de rromi s-au întâlnit cu inculpatul C.I.G. care se afla sub influența băuturilor alcoolice. În această împrejurare, între cei doi a avut loc o altercație, în sensul că inculpatul C.I.G. l-a înjurat și amenințat cu bătaia pe inculpatul R.D., iar acesta l-a împins și i-a pus piedică primului. La scurt timp după ce inculpatul-parte civilă R.D. și martora C.A.A. au ajuns la locuința părții vătămate R.T. din localitatea Coltău, județul Maramureș, la fața locului și-au făcut apariția inculpatul C.I.G. și inculpatul-parte vătămată C.B.R. Aceștia, înarmați cu un par și cu o bâtă de baseball au pătruns în curtea împrejmuită a locuinței părții vătămate R.T.

cu intenția de a-l agresa pe inculpatul-parte civilă R.D. În ajutorul inculpatului-parte civilă R.D. au sărit partea vătămată R.T. și martorul R.R. care au reușit cu forța să-i scoată în stradă pe cei doi. După ce incidentul s-a mutat în stradă, inculpatul-parte vătămată C.B.R. a încercat să-l lovească cu bâta de baseball pe inculpatul-parte civilă R.D., însă acesta din urmă a parat lovitura cu brațul stâng, moment în care inculpatul-parte vătămată C.B.R. a scăpat bâta din mână. Inculpatul-parte civilă R.D. a luat bâta de jos și i-a aplicat acestuia două lovituri la nivelul capului. Văzând acest lucru, inculpatul C.I.G. i-a aplicat și el o lovitură cu un par la nivelul capului inculpatului-parte civilă R.D.

În urma loviturilor primite inculpatul-parte vătămată C.B.R. și-a pierdut cunoștința și a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare. Potrivit raportului de expertiză medico-legală din 29 septembrie 2011 eliberat de Serviciul Medico-Legal Județean Baia Mare, inculpatul-parte vătămată C.B.R. a suferit mai multe leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur de formă alungită (băț, par) localizate la extremitatea cefalică, datează din 14 septembrie 2011 și necesită pentru vindecare un număr de 65-70 zile de îngrijiri medicale. De asemenea, conform raportului de expertiză medico-legală din 04 octombrie 2011 al aceluiași serviciu medico-legal, inculpatul-parte civilă R.D.

a suferit leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu un corp dur de formă alungită și au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale. În fața instanței, inculpații C.I.G. și C.A. au arătat că înțeleg să se prevaleze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., iar inculpații R.D. și C.B.R. că nu doresc judecarea cauzei pe procedura simplificată reglementată de dispozițiile anterior menționate. Din probațiunea administrată a reieșit fără putință de tăgadă vinovăția inculpaților R.D. și C.B.R. în săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată. Pe cale de consecință, instanța a dispus condamnarea inculpatului R.D., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

cu aplicarea art. 73 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen., a art. 76 lit. b) C. pen. Încadrarea juridică dată faptei, la momentul sesizării instanței, conține și dispozițiile art. 73 lit. a) C. pen. deoarece fapta inculpatului a fost comisă în condițiile depășirii limitelor legitimei apărări în raport de atacul inculpatului C.B.R. Dacă în prima fază a existat un asemenea atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva inculpatului R.D., în cea de-a doua parte a incidentului dintre cele două părți atacul inculpatului C.B.R. încetase. Reținând aceste dispoziții legale, în raport evident de încadrarea juridică a faptei în dispozițiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., luând în considerare și starea de recidivă prev. de art. 37 lit. b) C. pen.

instanța îi va aplica inculpatului R.D. pedeapsa închisorii de 4 ani cu interzicerea pe 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. Întrucât executarea pedepsei va avea loc în regim de detenție, inculpatului i s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În ceea ce privește latura civilă a cauzei s-a constatat că părțile vătămate R.D., C.B.R. și R.T. nu au formulat pretenții civile; de asemenea, se constată că nici Spitalul Județean de Urgență Baia Mare nu a formulat pretenții civile. În temeiul art. 191 alin. (2) C. proc. pen. instanța i-a obligat pe inculpați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de câte 620 RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal, inculpatul R.D., criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică, și legală. În motivarea apelului său, inculpatul apelant a învederat faptul că, raportat la starea de fapt reținută se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor în infracțiunea de vătămare corporală gravă întrucât intenția inculpatului nu a fost aceea de suprimare a vieții inculpatului-parte vătămată C., ci de a se apăra de atacul, direct, material și iminent al acestuia, astfel că se impune achitarea inculpatului apelant fiind îndeplinite în cauză cerințele art. 44 alin. (3) C. pen., acesta acționând prin depășirea limitelor legitimei apărări, fiind însă într-o stare de temere datorată acțiunii părții vătămate, care împreună cu familia acestuia l-a atacat în casa sa.

Il. Prin decizia penală nr. 238/A/2013 din 05 decembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul R.D. A stabilitit în favoarea Baroului Cluj suma de 200 RON ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat M.O. A obligat pe apelantul inculpat să plătească în favoarea statului suma de 800 RON cheltuieli judiciare, din care 200 RON reprezentând onorariu avocațial. Pentru a pronunța această soluție a reținut că, în urma administrării și analizării detaliate a unui probatoriu vast, instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă. Astfel, s-a constatat pe deplin dovedită vinovăția inculpatului apelant care, în data de 14 septembrie 2011, prin depășirea limitelor legitimei apărări în raport de atacul inculpatului C.B.R., cu o bâta luată de jos i-a aplicat acestuia două lovituri la nivelul capului.

Văzând acest lucru, inculpatul C.I.G. i-a aplicat și el o lovitură cu un par la nivelul capului inculpatului-parte civilă R.D. În urma loviturilor primite inculpatul-parte vătămată C.B.R. și-a pierdut cunoștința și a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare. În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei comisă de inculpatul apelant, Curtea a constatat, raportat la obiectul contondent folosit și anume o bâtă, la zona corpului vizată, o zonă vitală, cea a capului, precum și la intensitatea deosebită a celor două lovituri aplicate ce se deduce din urmările descrise mai sus, încadrarea juridică stabilită prin rechizitoriu și menținută de instanța de fond este cea corectă. Pentru a conchide astfel, s-a probat împrejurarea, potrivit căreia, chiar dacă inculpatul nu a urmărit să suprime viața părții vătămate, a acceptat posibilitatea ca acest rezultat să se producă, fiind așadar îndeplinite cerințele art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.

Apărarea inculpatului apelant referitoare la faptul că acesta a acționat în condițiile legitimei apărări prevăzute de art. 44 alin. (3) C. pen. nu poate fi primită, întrucât din probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât și de către instanța de judecată în mod nemijlocit, a reieșit faptul că, inculpatul apelant a aplicat loviturile părții vătămate după ce au mutat conflictul în stradă și după ce a existat într-adevăr acel atac direct, material, iminent și injust asupra sa în curtea împrejmuită a locuinței părții vătămate R.T. Instanța de fond a ținut seama de toate aspectele ce derivă din coroborarea probelor legal administrate în sensul art. 62 și urm. C. proc. pen. și a reținut în favoarea inculpatului aplicarea art. 73 lit. a) C. pen., circumstanța atenuantă legală a depășirii limitelor legitimei apărări.

În ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, aceasta s-a realizat cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen., ținându-se seama de gradul de pericol social concret al faptei comise, de urmarea produsă, precum și de persoana inculpatului care nu se afla la prima confruntare cu legea penală, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen., și care nu s-a prezentat în fața instanței de fond și nici nu a recunoscut comiterea faptei. În acest context, s-a apreciat că instanța de fond a dat dovadă de clemență, orientând cuantumul pedepsei mult sub minimul special prevăzut de textul incriminator, pedeapsa stabilită fiind în măsură să contribuie la sancționarea și reeducarea inculpatului.

Împotriva deciziei nr. 238/A/2013 a declarat recurs în termen legat, inculpatul R.D. În motivarea recursului, formulată de avocatul din oficiu, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., sens în care s-a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. cu referire la art. 44 alin. (3) C. pen., iar în subsidiar a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

În fata instanței de recurs, în susținerile orale cu ocazia dezbaterilor a indicat și cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., reiterându-se aceleași solicitări ca și în scris. Examinând recursul declarat de inculpatul R.D. în raport de motivele de casare invocate și cu prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: În cauză, se constată că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, la data de 05 decembrie 2013 deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, iar recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23 decembrie 2013, situație în care deciziile din apel sunt supuse casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385 9 alin. (1) C. proc.

pen. anterior, care este legea procesual penală aplicabilă recursului de față, toate acestea, în considerarea, de către legiuitor, a finalității restrângerii controlului judiciar realizat prin mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de drept (de legalitate). Înalta Curte constată că în conformitate cu dispozițiile art. 385 10 C. proc. pen. anterior, recursul trebuie să fie motivat în scris, iar motivele de recurs se depun la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată sub sancțiunea luării în considerare numai a cazurilor de casare care potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu. Astfel, se observă că recurentul inculpat, prin avocat din oficiu a transmis prin fax motivele de recurs, în scris, la dosarul cauzei la data de 16 aprilie 2014, primul termen de judecată în cauză fiind la data de 22 aprilie 2014, invocând ca și caz de casare art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen. și la termenul din data de 03 iunie 2014, apărătorul din oficiu a invocat și cazul de casare prevăzut de art. art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen. Din motivarea recursului și din dezbateri, Înalta Curte constată că recursul inculpatului vizează, în principal, situația de fapt stabilită de instanța de fond și menținută de instanța de apel, modul în care aceste instanțe au apreciat probele, tinzându-se astfel să se obțină în recurs o reapreciere a materialului probator cu consecința stabilirii unei situații de fapt diferite, critici care exced cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. anterior.

Având în vedere specificul recursului ca o a doua cale ordinară de atac, circumscrisă prin dispozițiile legale la examinarea chestiunilor de drept, Înalta Curte nu poate examina aceste critici, analiza conținutului mijloacelor de probă, aprecierea materialului probator și stabilirea situației de fapt, fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel. Cu privire la cealaltă critică invocată de recurent, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc.

pen., se observă că, așa cum a fost susținut oral cu ocazia dezbaterilor, aceasta nu vizează, de fapt, întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor ce au format obiectul acuzației penale, contestându-se, în realitate, probele administrate în cauză și situația de fapt reținută de instanțele inferioare, aspecte care nu se încadrează în motivul de recurs menționat, putând fi circumscrise, așa cum s-a stabilit și prin decizia în interesul legii nr. 8 din 09 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, cazului de casare de la pct. 18 al art. 385 9 C. proc. pen., în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013. Însă, în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen. a fost abrogat expres prin actul normativ menționat, situație în care criticile formulate nu mai pot face obiectul examinării de către Înalta Curte de Casație și Justiție, judecata în recurs limitându-se, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, doar la chestiuni de drept, nu și la erori de fapt cum sunt cele invocate de recurenți. Totodată, solicitarea în subsidiar, de schimbare a încadrării juridice excede cadrului legal prevăzut de Legea nr. 2/2013. În sfârșit, examinând recursul declarat de inculpat sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte constată că de la data pronunțării deciziei în apel, 05 decembrie 2013 și până la soluționarea recursului, 03 iunie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind C. pen.

Potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă. Pentru a determina legea penală incidentă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă și dacă aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă inculpatului, în ansamblul său. Recurentul inculpat R.D. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. În noul C. pen. infracțiunea de omor calificat este reglementată în art. 189 C. pen., iar elementul circumstanțial al comiterii faptei în public nu mai este prevăzut în noua reglementare, dar raportat la limitele de pedeapsă, ambele infracțiuni prevăd detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Inculpatul este însă recidivist, în forma prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. anterior, în aplicarea pedepsei instanțele neacordând un spor în actuala reglementare, sub acest aspect art. 43 C. pen. precizând majorarea cu jumătate a. limitelor speciale. Dând eficiență dispozițiilor art. 5 C. pen., Înalta Curte reține că legea veche reprezintă legea penală mai favorabilă, astfel că va menține soluția pronunțată. Totodată, se constată că s-a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen. anterior pedeapsa aplicată inculpatului, urmare reținerii art. 76 C. pen. anterior, cu mult sub minimul special prevăzut de lege, respectiv la 4 ani închisoare. Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.D. împotriva deciziei penale nr. 238/A din 05 decembrie 2013 a Curții de Apel Cluj - secția penală și de minori.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.D. împotriva deciziei penale nr. 238/A din 05 decembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 3 iunie 2014.