ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului declarat de petentul T.A., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 66 din 13 februarie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată, plângerea formulată petentul T.A., împotriva Ordonanței nr. 833/P/2013 din 8 noiembrie 2013, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și a menținut Rezoluția nr. 833/P/2013 din 8 noiembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

A obligat petentul la 20 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Craiova, a reținut următoarele:

Prin Rezoluția nr. 833/P/2013 din 8 noiembrie 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în baza art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător Ș.R.G., pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există.

În motivarea rezoluției, s-au reținut următoarele:

În zilele de 13 și 27 septembrie 2013, persoana vătămată Ț.A. a formulat două plângeri prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a magistratului judecător Ș.R.G., pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen.

În plângere, persoana vătămată a pretins că magistratul judecător Ș.R.G. și-a îndeplinit în mod abuziv atribuțiile de serviciu cu ocazia soluționării dosarelor nr. 20588/215/2011 și nr. 4207/215/2012 ale Judecătoriei Craiova.

Conform pretențiilor persoanei vătămate, îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în mod abuziv de către magistratul judecător Ș.R.G. cu ocazia soluționării dosarelor nr. 20588/215/2011 și nr. 4207/215/2012 a constat în:

Actele premergătoare efectuate nu au confirmat săvârșirea de către magistratul judecător Ș.R.G. a pretinselor fapte penale sesizate de persoana vătămată.

Astfel, din conținutul celor două plângeri au rezultat nemulțumirile sale cu privire la temeinicia și legalitatea hotărârilor judecătorești nr. 183 97/2012 și nr. 10516/2011.

Potrivit art. 282 și art. 299 C. proc. civ., nemulțumirile părților cu privire la temeinicia și legalitatea hotărârilor judecătorești pronunțate, pot constitui motive de apel sau de recurs și pot fi valorificate prin utilizarea acestor căi de atac.

Cum din conținutul plângerilor persoanei vătămate în afara acestor nemulțumiri nu mai rezultă nici măcar un indiciu care să confirme faptele pe care le-a sesizat, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la infracțiunea prev. de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul, potrivit art. 278 C. proc. pen., iar prin Rezoluția nr. 2405/II/2/2013 din 6 decembrie 2013, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a respins ca neîntemeiată.

Petentul a formulat plângere potrivit art. 278

1

C. proc. pen., fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 51/54/2014, în motivare arătând că atât procurorul de caz, cât și procurorul general nu au efectuat cercetări potrivit motivelor arătate în plângerea penală.

La solicitarea Curții a fost atașat dosarul nr. 833/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Ca o precizare prealabilă, s-a făcut mențiunea că potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală "plângerile împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii noi, continuă să se judece de către instanțele competente potrivit legii vechi, conform regulilor prevăzute de aceeași lege".

Curtea verificând rezoluția, pe baza lucrărilor și a materialului dosarului, a apreciat că plângerea formulată de petent este nefondată.

Deși petentul, în plângerea formulată a arătat că înțelege să conteste și Rezoluția nr. 2405/II/2/2013 din 6 decembrie 2013 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, potrivit art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. anterior, obiectul plângerii îl constituie rezoluția procurorului de caz, ci nu rezoluția procurorului ierarhic superior.

Din plângerea penală formulată și din memoriile depuse rezultă că petentul este nemulțumit de hotărârile pronunțate și de modul în care magistratul judecător a apreciat probele în cauzele înregistrate pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. 20588/215/2011 și nr. 4207/215/2012.

Prin soluționarea plângerii formulată de petent în temeiul art. 278

1

din C. proc. pen. anterior, Curtea nu analizează temeinicia sau legalitatea soluțiilor pronunțate de magistratul judecător și modul de apreciere a probelor, ci stabilește dacă în exercitarea activității ce-i revine potrivit dispozițiilor legale, intimatul magistrat a săvârșit vreo faptă de natură penală.

Ori, simpla nemulțumire a petentului cu privire la soluțiile date de magistratul judecător nu este suficientă pentru a atrage răspunderea penală, în lipsa elementelor obiective și subiective de vinovăție în ceea ce privește săvârșirea unei fapte penale, în condițiile în care activitatea magistratului este una de apreciere a probelor și interpretarea faptelor și dispozițiilor legale aplicabile, iar adoptarea unei soluții implică un raționament în favoarea sau în detrimentul uneia dintre părți.

În activitatea desfășurată cu prilejul soluționării unei cauze cu care a fost învestit, magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele legii, fiind independent față de părți, iar soluțiile pe care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.

În altă ordine de idei, posibilitatea formulării unor plângeri împotriva magistraților ce au dat soluții într-o cauză, reprezintă un drept constituțional al petiționarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate.

În condițiile în care, din actele premergătoare efectuate nu rezultă faptul că intimatul magistrat ar fi săvârșit vreo faptă de natură penală cu prilejul soluționării celor două cauze, Curtea a apreciat că rezoluția nr. 833/P/2013 din 8 noiembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova este temeinică și legală.

Împotriva Sentinței penale nr. 66 din 13 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a declarat apel petentul T.A.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând apelul formulat de petentul T.A., constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. anterior, plângerea poate fi formulată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală, sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror.

Așadar, obiectul plângerii formulate în temeiul art. 278

1

C. proc. pen. anterior constituie doar soluțiile de netrimitere în judecată, indiferent de calea procedurală prin care sunt dispuse, iar plângerea formulată împotriva actelor sau măsurilor dispuse de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată reglementate de art. 278

1

C. proc. pen. anterior, este inadmisibilă.

De asemenea, potrivit, art. 278

1

alin. (8) lit. a), judecătorul pronunță una din următoarele soluții: a) respinge plângerea, prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menținând rezoluția sau ordonanța atacată, iar conform art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. anterior, hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă.

În cauza de față petentul T.A. a declarat apel împotriva Sentinței penale nr. 66 din 13 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, definitivă potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. anterior.

Prin urmare, petentei nu îi este recunoscută calea de atac a apelului împotriva Sentinței penale nr. 66 din 13 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Instanța reține că admisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Înalta Curte mai reține că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

De asemenea, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordine de drept.

În materia apelului, admisibilitatea intervine, în principal, în două situații: când apelul este îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel și când a fost declarat de o persoană care nu are calitatea procesuală de a, apela. Acestora li se adaugă și cazurile în care titularul dreptului de apel depășește limitele în care i se recunoaște dreptul său de apel, precum și cele în care se declară apel împotriva unei hotărâri pe care aceeași parte o atacase anterior.

În speță, nu este incidență niciuna dintre situațiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile C. proc. pen. anterior, astfel că se impune respingerea apelului formulat ca inadmisibil.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge apelul declarat de petentul T.A. împotriva Sentinței penale nr. 66 din 13 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și va obliga apelantul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil apelul declarat de petentul T.A.

Împotriva Sentinței penale nr. 66 din 13 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul petent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 04 iunie 2014.

Procesat de GGC - AM