ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2046/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 59 din 5 martie 2012

Curtea de Apel Craiova a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de

petentul N.G.I., împotriva Rezoluției nr. 752/P/2010 din 24 august 2010, a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea de Apel a reținut că prin Rezoluția nr. 752/P/2010 din 24 august

2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în baza art. 228 alin. (6)

rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale

față de executorul judecătoresc R.I., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen.

În motivarea

rezoluției, s-a reținut că la data de 3 decembrie 2009, persoana vătămată

N.G.I. a formulat plângere penală împotriva executorului judecătoresc R.I.,

sesizând că acesta, în mod abuziv, refuză să restituie suma de 500 RON,

avansată cu titlu de onorariu, în vederea punerii în executare a Sentinței

civile nr. 1488 din 24 mai 2001 a Judecătoriei Vânju Mare.

S-a reținut că la

data de 22 august 2010, reclamanții N.G.I., N.S. și M.M. au chemat în judecată

pe S.C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie

obligat să lase în deplină posesie și pașnică folosință suprafețele de 1 ha,

respectiv 0,79 ha teren arabil.

Prin Sentința civilă

nr. 1488 din 24 mai 2001, Judecătoria Vânju Mare, a admis acțiunea formulată

împotriva pârâtului S.C., dispunând obligarea acestuia și la plata sumei de

480.000 lei, cheltuieli de judecată către reclamantul N.G.I.

Hotărârea instanței

de fond a fost învestită cu formulă executorie, prin Încheierea Judecătoriei

Vânju Mare nr. 223 din 15 iulie 2009, la data de 19 august 2009, creditorii

N.G.I., N.S. și M.R. (pentru M.M. - decedat), solicitând executarea silită a

titlului executoriu B.E.J. R.I.

Cu această ocazie,

creditorul N.G.I. a achitat un avans de 500 RON, cu titlu de onorariu

executorului judecătoresc R.I., suma urmând să fie restituită creditorului

odată cu recuperarea sumei datorate de S.C.

În Dosarul de

executare nr. 83/E/2000, executorul judecătoresc a formulat adresă la Primăria

comunei Salcia, județul Mehedinți, pentru a i se comunica ce bunuri mobile și

imobile deține debitorul S.C., iar la 4 noiembrie 2009 a încunoștințat C.P.J.

Mehedinți că au fost indisponibilizate veniturile bănești (pensia) realizate de

acesta, până la achitarea integrală a sumei de 2.166 RON datorată creditorului

N.G.I.

Întrucât nu s-a

recuperat de la debitorul S.C. nicio sumă de bani, executorul judecătoresc R.I.

a fost în imposibilitatea de a achita creditorului N.G.I. suma de 500 RON

plătită cu titlu de onorariu, fapt ce l-a determinat pe acesta din urmă să

formuleze plângere penală pentru infracțiunea de abuz în serviciu.

Prin Rezoluția nr.

1092/P/2009 din 23 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul

judecătoresc R.I. - cercetat pentru infracțiunea prev. de art. 246 C. pen.,

reținându-se că fapta nu există.

La data de 9 august

2010, persoana vătămată N.G.I. a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova o nouă plângere penală împotriva executorului judecătoresc, în care a

arătat că i s-a restituit suma de 500 RON, plătită în avans cu titlu de

onorariu, însă, în prezent, refuză să-i restituie suma de 2.300 - 2.400 RON, pe

care o mai avea de recuperat de la debitorul S.C.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză, nu au rezultat date ori indicii temeinice de

comitere a unor fapte sau acte de abuz, pretins a fi comise de executorul

judecătoresc, așa încât, nu există temei legal pentru tragerea la răspundere

penală, conform art. 246 C. pen.

De altfel,

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, nu se

regăsește descrisă ca element de fapt în plângerea formulată, iar susținerile

persoanei vătămate N.G.I., în sensul că mai avea de recuperat de la debitorul

S.C. o diferență de aproximativ 2.300 - 2.400 RON, nu se confirmă din

materialul probator administrat.

Împotriva acestei

rezoluții a formulat plângere petentul, potrivit art. 278 C. proc. pen., iar

prin Rezoluția nr. 1381/II/2/2010 din 15 septembrie 2010 a procurorului general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a respins ca neîntemeiată.

Petentul a formulat

plângere potrivit art. 278

1

C. proc. pen., fiind înregistrată pe

rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 1946/54/2011.

În motivarea

acesteia, au fost invocate, aceleași împrejurări pe care s-au sprijinit

plângerile anterioare, legate de executarea Sentinței civile nr. 1488 din 24

octombrie 2001 a Judecătoriei Vânju Mare, împotriva debitorului S.C., hotărâre

prin care acesta din urmă a fost obligat să-i lase petentului în deplină

posesie și pașnică folosință suprafețele de 1 ha, respectiv 0,79 ha teren

arabil, cât și să-i plătească suma de 480.000 lei cheltuieli de judecată.

În esență, petentul a

susținut că în cadrul executării silite, executorul judecătoresc R.I. nu a

făcut demersurile la care îl obliga legea, pentru a recupera creanța la care

era îndreptățit, deși primise un onorariu, și că astfel a săvârșit infracțiunea

de abuz în serviciu, cum astfel este reglementat de art. 246 C. pen.

Plângerea petentului

a fost apreciată de Curte ca neîntemeiată. Potrivit art. 246 C. pen.,

săvârșește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

funcționarul public care, în exercițiul atribuțiunilor sale de serviciu, cu

știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește defectuos și prin aceasta

cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Așa cum a rezultat

din actele premergătoare, în cauză nu s-au desprins indicii temeinice și nici probe

care să contureze bănuiala rezonabilă că executorul judecătoresc ar fi

săvârșit, în exercițiul atribuțiunilor sale de serviciu, cu intenție, acte

materiale care să intre în conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în

serviciu, prev. de art. 246 C. pen., iar, prin urmare, Curtea nu a putut reține

vreun temei pentru tragerea la răspundere penală a acestuia.

Mai mult, așa cum

judicios a reținut și procurorul de caz în motivarea rezoluției de netrimitere

în judecată, infracțiunea imputată executorului judecătoresc, nici nu este

suficient descrisă în plângerea formulată, iar din aceleași verificări, a mai

rezultat că susținerile petentului, în sensul că ar mai avea de recuperat de la

debitorul S.C. o diferență de bani de aproximativ 2.300 - 2.400 RON, nu se

confirmă.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs petentul solicitând admiterea recursului, casarea

hotărârii atacate și rejudecând să se admită plângerea așa cum a fost

formulată.

Examinând recursul

declarat prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este

inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 129 din

Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate

și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Așadar, posibilitatea

provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată

prin însăși legea fundamentală.

Din economia textului

menționat rezultă însă că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile

premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac

determinate de lege.

Legea procesual

penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a

asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri

judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite

provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

Or, recunoașterea

unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o

încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare

ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Curtea de Apel

Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a soluționat plângerea

petentului împotriva rezoluțiilor procurorului de netrimitere în judecată la 5

martie 2012, când a pronunțat Sentința nr. 59, așa încât, în mod legal,

hotărârea criticată a rămas definitivă, conform dispozițiilor art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., așa cum au fost ele anterior modificate, prin

prevederile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010.

Prin urmare, Sentința

penală nr. 59 din 5 martie 2012, fiind pronunțată după intrarea în vigoare a

Legii nr. 202/2010, nu face parte dintre hotărârile arătate în cuprinsul art.

XXIV alin. (1) din legea menționată, astfel că nu e supusă căilor ordinare de

atac.

În consecință,

recursul declarat de petentul N.G.I. este inadmisibil, întrucât a fost

îndreptat împotriva unei hotărâri definitive, conform art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., așa cum era acest text în vigoare la data pronunțării

sentinței atacate.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petentul N.G.I. împotriva Sentinței penale

nr. 59 din data de 5 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 iunie 2012.

Procesat de GGC - N