ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2181/2011

Asupra recursului penal de față:

Analizând actele și lucrările din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 24 din 8 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta P.L., împotriva Rezoluției 536/P/2010 din 30 iunie 2010, a Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind pe intimatul R.A..

A obligat petenta la plata sumei de 20 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 5 septembrie 2009, persoana vătămată P.L.,  a sesizat organele de cercetare penală cu faptul că, A.D. reprezentant al S.C. O. S.A., i-a ocupat abuziv suprafața de 39 ha și 2000 mp, iar în aceeași zi, aflându-se pe o porțiune din această suprafață în vederea recoltării porumbului, a fost amenințată de acesta și de persoanele care îl însoțeau, printre care și avocatul R.A..

Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea nr. 854/P/2009 din 8 iunie 2010, s-a dispus printre altele, neînceperea urmăririi penale față de numiții A.D., D.E., R.I. și E.C.J. pentru infracțiunea de amenințare prev. de art. 193 alin. (1) C. pen., respectiv disjungerea și declinarea de competență a cauzei, în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru a se efectua cercetări față de avocatul R.A., sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 193 C. pen.

Cu ocazia audierii, persoana vătămată P.L. a arătat că formulează plângere penală împotriva avocatului R.A. și pentru infracțiunea de tulburare de posesie, constând în aceea că împreună cu persoanele sus-menționate, a pătruns fără drept pe terenul acesteia.

Din actele premergătoare efectuate în cauză, a rezultat că prin Contractul de concesiune din 31 mai 2002 și Actul adițional din 15 octombrie 2007, Agenția Domeniilor Statului, a concesionat către S.C. O. S.A. suprafața de 510,87 ha teren arabil, pe o perioadă de 49 ani, în această suprafață fiind inclusă și cea de 39 ha și 2000 mp, asupra căreia i se reconstituise dreptul de proprietate numitei S.G., pe raza comunei Bârca, județul Dolj, în baza titlului de proprietate din 28 ianuarie 2009.

Conform clauzelor contractului de concesionare, în toamna anului 2008, S.C. O. S.A. a efectuat lucrări agricole pentru înființarea culturilor de grâu și porumb pe suprafața sus-menționată, asupra căreia, ulterior, în data de 28 ianuarie 2009 i se eliberase titlul de proprietate numitei S.G..

În luna septembrie 2009, S.C. O. S.A. a recoltat cultura de porumb înființată în anul agricol 2008 - 2009.

În data de 05 septembrie 2009, persoana vătămată P.L. (moștenitoarea defunctei S.G.) însoțită de martorul U.C., s-a deplasat la fața locului, cu scopul de a recolta cultura de porumb înființată de societatea mai sus menționată.

Cu această ocazie, între numitul A.D. - director general al S.C. O. S.A., respectiv persoanele care-l însoțeau D.E., director economic la aceeași societate, R.I., E.C.J. și avocatul R.A., pe de o parte și persoana vătămată P.L., pe de altă parte, a avut loc o discuție contradictorie, cu privire la dreptul de a recolta cultura de porumb, fără însă ca vreuna din persoanele menționate să adreseze amenințări cu moartea persoanei vătămate, după cum a reieșit și din declarația martorului U.C..

În raport de cele expuse, din probele administrate nu a rezultat că avocatul R.A. a amenințat persona vătămată cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soțului ori a unei rude apropiate, de natură să o alarmeze, motiv pentru care, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale, fiind incidente prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Totodată, nu s-a putut reține nici infracțiunea de tulburare de posesie deoarece, această infracțiune presupune existența unei situații premise și anume, imobilul ocupat fără drept să se găsească la momentul ocupării în posesia persoanei vătămate.

S-a reținut că terenul în suprafață de 39 ha și 2000 mp, s-a aflat în posesia efectivă a S.C. O. S.A. încă din anul 2002, persoana vătămată P.L. neavând niciodată stăpânirea în fapt a respectivei suprafețe de teren.

Împotriva acestei rezoluții, a formulat plângere petenta, potrivit art. 278 C. proc. pen., iar prin Rezoluția nr. 1099/II/2/2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a respins ca neîntemeiată.

În continuare petenta s-a adresat cu plângere la instanță, conform dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., reiterând motivele invocate în plângerea inițială și solicitând admiterea acesteia.

Fiind sesizată cu soluționarea plângerii formulată de petiționara P.L., Curtea de Apel Craiova a reținut că soluția dispusă de procuror este legală și temeinică, cât timp actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat faptele reclamate de petiționară.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petiționara P.L. însă la termenul din 27 mai 2011, reprezentantul parchetului a invocat excepția admisibilității recursului.

Înalta Curte urmează să analizeze recursul numai în raport de excepția invocată fără a mai supune analizei și celelalte motive de recurs invocate de recurentă.

Analizând actele dosarului Înalta Curte apreciază că recursul declarat de petiționară este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.

Potrivit disp. art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 202/2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă.

Ca atare în raport de aceste modificări impuse de Legea nr. 202/2010, petiționara a uzat de calea de atac a recursului împotriva unei hotărâri definitive, situație neadmisă de lege.

Este adevărat că această cauză a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, însă nu prezintă relevanță acest moment pentru stabilirea legii aplicabile, cât timp Legea nr. 202/2010, stabilește dispozițiile legale aplicabile.

Astfel, potrivit art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 "hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

Per a contrario, în cazul hotărârilor pronunțate după intrarea în vigoare a legii se supun căilor de atac prevăzute de legea în vigoare.

Ca atare Legea nr. 202/2010, a intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, iar hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 8 februarie 2011, după intrarea în vigoare a legii, situație în care Înalta Curte apreciază că această cale de atac este inadmisibilă.

Față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., să respingă ca inadmisibil recursul petiționarei.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara P.L. împotriva Sentinței penale nr. 24 din 8 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2011.