ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3694/2011

Asupra contestațiilor în anulare de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, la data de 02 martie 2011, sub nr. 1822/1/2011, S.M. și SC C.D. SRL Pitești au formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 566 din 9 februarie 2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în Dosarul nr. 7161/120/2007. La data de 02 iunie 2011, ambii au depus la dosarul cauzei, cereri prin care și-au recalificat calea extraordinară de atac exercitată, ca fiind contestație în anulare împotriva aceleiași decizii, S.M.

a solicitat conexarea cu Dosarul nr. 2731/1/2011, aflat pe rolul aceleiași instanțe cu termen de judecată la 22 septembrie 2011 și având același obiect, respectiv contestație în anularea Deciziei nr. 566 din 9 februarie 2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în Dosarul nr. 7161/120/2007 iar SC C.D. SRL Pitești a depus motivele contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. La termenul de judecată din data de 22 septembrie 2011, s-a dispus conexarea Dosarului nr. 2731/1/2011 la prezentul Dosar nr. 1822/1/2011. Contestatorii au solicitat admiterea contestației, retractarea deciziei atacate și rejudecarea recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 166 din 22 decembrie 2009 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, cu consecința admiterii recursului formulat de pârâții SC C.D.

SRL Pitești și S.M., modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului reclamantei-pârâte SC D.N.I.E. SRL Pitești si reclamantului-intervenient S.I., cu menținerea sentinței nr. 282 din 24 aprilie 2009 și a sentinței nr. 530 din 29 octombrie 2009, ambele pronunțate de Tribunalul Dâmbovita. I. În motivarea căii extraordinare de atac, contestatorii S.M. și SC C.D. SRL Pitești au dezvoltat elemente de critică subsumate ambelor teze ale art. 318 C. proc. civ., potrivit cărora: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare." 1. Astfel, circumscris dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc.

civ. au susținut că soluția instanței de recurs este rezultatul următoarelor greșeli materiale: 1.1. Ambele instanțe de fond s-au pronunțat asupra cererii reclamantei-pârâte SC D.N.I.E. SRL cu încălcarea prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, prin aceea că nu au pus în vedere acesteia să achite diferența de taxă de timbru, cu toate că în cursul derulării litigiului au apărut elemente, "(cererile reconventionale ale intimatilor-pârâți)", care au determinat o valoare mai mare (cererile reconventionale ale intimaților - parați). 1.2.

Existența unei neconcordanțe între minuta și dispozitivul Deciziei civile nr. 166 din 22 decembrie 2009 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, Decizia civilă nr. 166 din 22 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în sensul că, în timp ce în minută s-a consemnat respingerea ambelor cereri reconventionale ca nefondate, în dispozitivul deciziei s-a menționat doar respingerea cererii reconventionale completatoare formulate de pârâta-reclamantă SC C.D. SRL, menținându-se restul dispozițiilor sentinței nr. 282/2009, ceea ce, în opinia contestatorului, are semnificația păstrării soluției instanței de fond de admitere a cererii reconventionale a SC C.D.

SRL și de admitere a cererilor reconventionale și completatoare formulate de contestatorul S.M. Ca și concluzie a celor anterior expuse, au precizat că, în mod surprinzător, înalta Curte a omis să se pronunțe asupra unui motiv imperativ, de ordine publică, de natură să atragă nulitatea absolută a deciziei recurate, deși acesta a fost susținut în fața instanței de către apărătorul contestatorului S.M., cu ocazia expunerii concluziilor pe fondul căii extraordinare de atac, recunoscând că nu a fost invocat prin memoriul de recurs. În susținerea acestui motiv, s-a depus la dosarul cauzei extras după caietul de ședință al magistratului-asistent de la data când instanța de recurs a reținut cauza în pronunțare.

1.3 Contestatorii au arătat că este de asemenea o eroare materială care a condus la pronunțarea soluției de către instanța de recurs, faptul că aceasta nu a pus din oficiu în discuția părților excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. 2. Subsumat motivului de retractare prevăzut de dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., S. și SC C.D. SRL Piești au invocat următoarele motive de modificare sau de casare a deciziei Curții de Apel Ploiești, pretins a fi fost omise a fi cercetate de instanța de recurs: 2.1 Au susținut că, nici instanța de apel și nici cea de recurs nu s-au pronunțat asupra motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., respectiv asupra criticilor referitoare la acordarea către reclamanta-pârâtă SC D.N.I.E. SRL a mai mult decât a cerut, respectiv : i s-a acordat acesteia cale de acces către magazinul Căminul, deși în titlul de proprietate nu erau prevăzute spații comune, deși locul nu era înfundat, fapt dovedit cu înscrisuri și nici nu a existat o convenție între părți în acest sens; s-a acordat reclamantei cale de acces la magazinul Căminul, cerere formulată abia în fața instanței de apel, deși prin acțiunea introductivă, aceasta solicitase "respectarea căii de trecere" la magazin; s-au acordat reclamantei mai multe spații comune, cu încălcarea contractului de vânzare-cumpărare și fără ca aceasta să le fi cerut prin cererea introductivă sau prin cea completatoare.

2.2 Contestatorii a mai arătat, că atât instanța de apel, cât și cea de recurs au interpretat greși actul juridic dedus judecății, schimbându-i înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În acest sens, au susținut că atât instanța de fond, cât și cea de apel și au motivat soluțiile în baza contractelor de vânzare-cumpărare și a protocolului de divizare, fără ca situația să corespundă realității. Au mai precizat că ambele instanțe nu au motivat care este semnificația clauzei cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare din 2004 referitoare la dreptul de coproprietate forțată și perpetuuă; că nu a fost menționată suprafața comună identificată de expertul G.G.

ca fiind în plus față de mențiunile din acte; că în mod eronat au fost apreciate tronsoanele Confecții și Tricotaje ca nefiind comune; că s-a reținut în mod eronat că spațiul aparținând contestatorului S.M. s-ar afla la mezaninul blocului (tronsonului) A4, în realitate, în opinia acestuia, spațiul fiind situat la mezaninul blocului (tronsonului) A3. Reclamanta SC D.N.I.E. SRL a depus întâmpinare și concluzii scrise prin care a solicitat respingerea contestațiilor în anulare ca nefondate și obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în această fază procesuală. II. Examinând contestațiile în anulare, prin raportare la dispozițiile legale relevante, Înalta Curte reține următoarele: Conform art. 318 C. proc.

civ., articol pe care contestatorii și-au întemeiat calea extraordinară de atac: "hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-1 numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare". Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăși instanței care a pronunțat hotărârea atacată în cazurile și în condițiile prevăzute de lege să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o noua judecată. C. proc. civ. reglementează două categorii de contestații în anulare, contestația în anulare de drept comun (art. 317) și contestația în anulare specială (art. 318 invocat în speță).

Pentru contestația în anulare specială, reglementată de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., legiuitorul a prevăzut două motive, respectiv : "când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale" și "când instanța respingând recursul s-au admițându-1 numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare". 1. În criticile formulate subsumat art. 318 alin. (1) teza I C. proc.

civ., contestatorii au expus trei situații despre care au susținut că reprezintă erori materiale prin omisiune ale instanței de recurs, care au determinat soluția cuprinsă în decizia atacată, respectiv: - ignorarea de către instanțele de fond a prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, prin aceea că nu au pus în vedere reclamantei să timbreze la valoarea obiectului cererilor reconventionale formulate de pârâți; - neconcordanța între minuta și dispozitivul Deciziei civile nr. 166 din 22 decembrie 2009 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, Apel Ploiești; - neinvocarea din oficiu de către instanța de recurs a excepției neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de dispozițiile art. 720 1 C. proc.

civ. Înalta Curte reține că prima teză a art. 318 C. proc. civ., are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului care au avut drept consecință pronunțarea unor soluții greșite. Norma legală vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvarea unui incident procedural. In doctrină și jurisprudență s-a arătat că a da posibilitatea părților de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea, de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți și a aplicat legea, ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac ceea ce ar echivala cu o opoziție, astfel încât contestația în anulare ar deveni o cale ordinară de atac mai rea decât recursul la recurs, care cel puțin s-ar adresa unei instanțe superioare.

Numai o greșeală materială esențială care a determinat o soluție eronată poate fi invocată pe calea contestației în anulare, iar aceasta se apreciază în raport cu situația existentă la dosar la data hotărârii ce se atacă. Fiind un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv. Instituind acest motiv de contestație în anulare, legiuitorul a avut în vedere greșelile materiale cu caracter procedural pe care instanța le-a comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante. În speță, Înalta Curte apreciază că pretinsele erori materiale invocate de contestatori, constând în neaplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și neinvocarea din oficiu de către instanța de recurs a excepției neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de dispozițiile art. 720 C. proc.

civ., constituie critici de fond privind interpretarea unor instituții de drept și a unor norme de lege și ca atare nu reprezintă eroare materială. Referitor la neconcordanța dintre minuta și dispozitivul Deciziei civile nr. 166 din 22 decembrie 2009 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, Apel Ploiești, Înalta Curte apreciază că nici acest motiv nu se încadrează în categoria erorilor materiale de natură să conducă la dezlegarea eronată a recursului, având în vedere că părțile au posibilitatea să solicite rectificarea în cadrul procedurii speciale prevăzute de dispozițiile art. 281 și urm. C. proc. civ. sau în însăși calea de atac a recursului.

De altfel, Înalta Curte reține că, în cuprinsul normei invocate de contestatori, art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., legiuitorul a prevăzut expres că hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, iar în speță, eroarea materială fiind strecurată în decizia instanței de apel, nu se poate aprecia ca soluția instanței de recurs este consecința acestei erori, cu atât mai mult cu cât, considerentele hotărârii pronunțate de instanța de control ordinar nu lasă loc la echivoc în ceea ce privește dezlegarea pricinii, dezvoltând argumentat soluția cuprinsă în minută. 2. În ceea ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc.

civ., potrivit cărora hotărârile pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când ". instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare", Înalta Curte reține potrivit practicii și doctrinei în materie, că legiuitorul a vizat numai omisiunea de a cerceta unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar nu argumentele de fapt și de drept invocate de parte. Astfel, având în vedere că elementele de critică dezvoltate de contestatori au vizat aspecte punctuale ținând de situația de fapt și de administrarea probatoriilor, Înalta Curte le va respinge apreciindu-le ca fiind nefondate, din verificarea considerentelor deciziei contestate rezultând că instanța de recurs s-a pronunțat asupra motivelor de nelegalitate invocate de S.M.

și SC C.D. SRL, ea neavând obligația de a analiza fiecare argument cuprins în memoriul de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de casare, ceea ce instanța de recurs a și făcut. Întrucât așa cum am mai arătat, în această cale de atac nu pot fi valorificate greșelile de judecată, contestațiile în anulare urmează a fi respinse ca nefondate. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestațiile în anularea Deciziei nr. 566 din 9 februarie 2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în Dosarul nr. 7161/120/2007, formulate de contestatorii SC C.D. SRL Pitești și S.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestațiile în anularea Deciziei nr. 566 din 9 februarie 2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în Dosarul nr. 7161/120/2007 formulate de contestatorii SC C.D. SRL Pitești și S.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2011.