ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3694/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3694/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra contestațiilor în anulare de
față;
Din examinarea actelor și lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Prin
cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
comercială, la data de 02 martie 2011, sub nr. 1822/1/2011, S.M. și SC C.D. SRL
Pitești au formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 566 din 9 februarie 2011
pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în
Dosarul nr. 7161/120/2007.
La data de 02 iunie 2011, ambii au
depus la dosarul cauzei, cereri prin care și-au recalificat calea extraordinară
de atac exercitată, ca fiind contestație în anulare împotriva aceleiași
decizii, S.M. a solicitat conexarea cu Dosarul nr. 2731/1/2011, aflat pe rolul
aceleiași instanțe cu termen de judecată la 22 septembrie 2011 și având același
obiect, respectiv contestație în anularea Deciziei nr. 566 din 9 februarie 2011
pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în
Dosarul nr. 7161/120/2007 iar SC C.D. SRL Pitești a depus motivele contestației
în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ.
La termenul de judecată din data de 22
septembrie 2011, s-a dispus conexarea Dosarului nr. 2731/1/2011 la prezentul
Dosar nr. 1822/1/2011.
Contestatorii au solicitat admiterea
contestației, retractarea deciziei atacate și rejudecarea recursului declarat
împotriva Deciziei civile nr. 166 din 22 decembrie 2009 pronunțate de Curtea de
Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, cu
consecința admiterii recursului formulat de pârâții SC C.D. SRL Pitești și
S.M., modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului
reclamantei-pârâte SC D.N.I.E. SRL Pitești si reclamantului-intervenient S.I.,
cu menținerea sentinței nr. 282 din 24 aprilie 2009 și a sentinței nr. 530 din
29 octombrie 2009, ambele pronunțate de Tribunalul Dâmbovita.
I. În motivarea căii extraordinare de
atac, contestatorii S.M. și SC C.D. SRL Pitești au dezvoltat elemente de
critică subsumate ambelor teze ale art. 318 C. proc. civ., potrivit cărora:
"Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când
dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând
recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze
vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."
Astfel, circumscris dispozițiilor
art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. au susținut că soluția instanței de
recurs este rezultatul următoarelor greșeli materiale:
1.1. Ambele instanțe de fond s-au
pronunțat asupra cererii reclamantei-pârâte SC D.N.I.E. SRL cu încălcarea
prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare
de timbru, prin aceea că nu au pus în vedere acesteia să achite diferența de
taxă de timbru, cu toate că în cursul derulării litigiului au apărut elemente,
"(cererile reconventionale ale intimatilor-pârâți)", care au
determinat o valoare mai mare (cererile reconventionale ale intimaților -
parați).
1.2. Existența unei neconcordanțe
între minuta și dispozitivul Deciziei civile nr. 166 din 22 decembrie 2009
pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios
administrativ și fiscal, Decizia civilă nr. 166 din 22 decembrie 2009
pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în sensul că, în timp ce în minută s-a
consemnat respingerea ambelor cereri reconventionale ca nefondate, în
dispozitivul deciziei s-a menționat doar respingerea cererii reconventionale
completatoare formulate de pârâta-reclamantă SC C.D. SRL, menținându-se restul
dispozițiilor sentinței nr. 282/2009, ceea ce, în opinia contestatorului, are
semnificația păstrării soluției instanței de fond de admitere a cererii
reconventionale a SC C.D. SRL și de admitere a cererilor reconventionale și
completatoare formulate de contestatorul S.M.
Ca și concluzie a celor anterior
expuse, au precizat că, în mod surprinzător, înalta Curte a omis să se pronunțe
asupra unui motiv imperativ, de ordine publică, de natură să atragă nulitatea
absolută a deciziei recurate, deși acesta a fost susținut în fața instanței de
către apărătorul contestatorului S.M., cu ocazia expunerii concluziilor pe
fondul căii extraordinare de atac, recunoscând că nu a fost invocat prin
memoriul de recurs.
În susținerea acestui motiv, s-a depus
la dosarul cauzei extras după caietul de ședință al magistratului-asistent de
la data când instanța de recurs a reținut cauza în pronunțare.
1.3 Contestatorii au arătat că este de
asemenea o eroare materială care a condus la pronunțarea soluției de către
instanța de recurs, faptul că aceasta nu a pus din oficiu în discuția părților
excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de dispozițiile art.
720
1
C. proc. civ.
Subsumat motivului de retractare
prevăzut de dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., S. și SC
C.D. SRL Piești au invocat următoarele motive de modificare sau de casare a
deciziei Curții de Apel Ploiești, pretins a fi fost omise a fi cercetate de
instanța de recurs:
2.1 Au susținut că, nici instanța de
apel și nici cea de recurs nu s-au pronunțat asupra motivului de recurs
prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., respectiv asupra criticilor
referitoare la acordarea către reclamanta-pârâtă SC D.N.I.E. SRL a mai mult
decât a cerut, respectiv : i s-a acordat acesteia cale de acces către magazinul
Căminul, deși în titlul de proprietate nu erau prevăzute spații comune, deși
locul nu era înfundat, fapt dovedit cu înscrisuri și nici nu a existat o
convenție între părți în acest sens; s-a acordat reclamantei cale de acces la
magazinul Căminul, cerere formulată abia în fața instanței de apel, deși prin
acțiunea introductivă, aceasta solicitase "respectarea căii de
trecere" la magazin; s-au acordat reclamantei mai multe spații comune, cu
încălcarea contractului de vânzare-cumpărare și fără ca aceasta să le fi cerut
prin cererea introductivă sau prin cea completatoare.
2.2 Contestatorii a mai arătat, că
atât instanța de apel, cât și cea de recurs au interpretat greși actul juridic
dedus judecății, schimbându-i înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al
acestuia, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În acest sens, au susținut că atât
instanța de fond, cât și cea de apel și au motivat soluțiile în baza
contractelor de vânzare-cumpărare și a protocolului de divizare, fără ca
situația să corespundă realității.
Au mai precizat că ambele instanțe nu
au motivat care este semnificația clauzei cuprinse în contractul de
vânzare-cumpărare din 2004 referitoare la dreptul de coproprietate forțată și
perpetuuă; că nu a fost menționată suprafața comună identificată de expertul
G.G. ca fiind în plus față de mențiunile din acte; că în mod eronat au fost
apreciate tronsoanele Confecții și Tricotaje ca nefiind comune; că s-a reținut
în mod eronat că spațiul aparținând contestatorului S.M. s-ar afla la mezaninul
blocului (tronsonului) A4, în realitate, în opinia acestuia, spațiul fiind
situat la mezaninul blocului (tronsonului) A3.
Reclamanta SC D.N.I.E. SRL a depus
întâmpinare și concluzii scrise prin care a solicitat respingerea
contestațiilor în anulare ca nefondate și obligarea contestatorilor la plata
cheltuielilor de judecată efectuate în această fază procesuală.
II. Examinând contestațiile în
anulare, prin raportare la dispozițiile legale relevante, Înalta Curte reține
următoarele:
Conform art. 318 C. proc. civ.,
articol pe care contestatorii și-au întemeiat calea extraordinară de atac:
"hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în
anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când
instanța respingând recursul sau admițându-1 numai în parte a omis din greșeală
să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare".
Contestația în anulare este o cale
extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăși instanței care a
pronunțat hotărârea atacată în cazurile și în condițiile prevăzute de lege să
își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o noua judecată. C. proc.
civ. reglementează două categorii de contestații în anulare, contestația în
anulare de drept comun (art. 317) și contestația în anulare specială (art. 318
invocat în speță).
Pentru contestația în anulare
specială, reglementată de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., legiuitorul a
prevăzut două motive, respectiv : "când dezlegarea dată este rezultatul
unei greșeli materiale" și "când instanța respingând recursul s-au
admițându-1 numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din
motivele de modificare sau de casare".
În criticile formulate subsumat
art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., contestatorii au expus trei situații
despre care au susținut că reprezintă erori materiale prin omisiune ale
instanței de recurs, care au determinat soluția cuprinsă în decizia atacată,
respectiv:
- ignorarea de către instanțele de
fond a prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele
judiciare de timbru, prin aceea că nu au pus în vedere reclamantei să timbreze
la valoarea obiectului cererilor reconventionale formulate de pârâți;
- neconcordanța între minuta și
dispozitivul Deciziei civile nr. 166 din 22 decembrie 2009 pronunțate de Curtea
de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,
Apel Ploiești;
- neinvocarea din oficiu de către
instanța de recurs a excepției neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute
de dispozițiile art. 720
1
C. proc. civ.
Înalta Curte reține că prima teză a
art. 318 C. proc. civ., are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele
formale ale judecării recursului care au avut drept consecință pronunțarea unor
soluții greșite.
Norma legală vizează greșeli de fapt,
involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de
interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvarea unui incident
procedural. In doctrină și jurisprudență s-a arătat că a da posibilitatea
părților de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea, de modul în
care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți și a aplicat
legea, ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii
de atac ceea ce ar echivala cu o opoziție, astfel încât contestația în anulare
ar deveni o cale ordinară de atac mai rea decât recursul la recurs, care cel
puțin s-ar adresa unei instanțe superioare.
Numai o greșeală materială esențială
care a determinat o soluție eronată poate fi invocată pe calea contestației în
anulare, iar aceasta se apreciază în raport cu situația existentă la dosar la
data hotărârii ce se atacă.
Fiind un text de excepție, noțiunea de
greșeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv. Instituind acest
motiv de contestație în anulare, legiuitorul a avut în vedere greșelile
materiale cu caracter procedural pe care instanța le-a comis prin omiterea ori
confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante.
În speță, Înalta Curte apreciază că
pretinsele erori materiale invocate de contestatori, constând în neaplicarea
dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare
de timbru și neinvocarea din oficiu de către instanța de recurs a excepției
neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de dispozițiile art. 720 C.
proc. civ., constituie critici de fond privind interpretarea unor instituții de
drept și a unor norme de lege și ca atare nu reprezintă eroare materială.
Referitor la neconcordanța dintre
minuta și dispozitivul Deciziei civile nr. 166 din 22 decembrie 2009 pronunțate
de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și
fiscal, Apel Ploiești, Înalta Curte apreciază că nici acest motiv nu se
încadrează în categoria erorilor materiale de natură să conducă la dezlegarea
eronată a recursului, având în vedere că părțile au posibilitatea să solicite
rectificarea în cadrul procedurii speciale prevăzute de dispozițiile art. 281
și urm. C. proc. civ. sau în însăși calea de atac a recursului.
De altfel, Înalta Curte reține că, în
cuprinsul normei invocate de contestatori, art. 318 alin. (1) teza I C. proc.
civ., legiuitorul a prevăzut expres că hotărârile instanței de recurs pot fi
atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată este rezultatul
unei greșeli materiale, iar în speță, eroarea materială fiind strecurată în
decizia instanței de apel, nu se poate aprecia ca soluția instanței de recurs
este consecința acestei erori, cu atât mai mult cu cât, considerentele
hotărârii pronunțate de instanța de control ordinar nu lasă loc la echivoc în
ceea ce privește dezlegarea pricinii, dezvoltând argumentat soluția cuprinsă în
minută.
În ceea ce privește criticile
întemeiate pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora
hotărârile pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când ".
instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din
greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare",
Înalta Curte reține potrivit practicii și doctrinei în materie, că legiuitorul
a vizat numai omisiunea de a cerceta unul dintre motivele de nelegalitate
prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar nu argumentele de fapt și de drept
invocate de parte.
Astfel, având în vedere că elementele
de critică dezvoltate de contestatori au vizat aspecte punctuale ținând de
situația de fapt și de administrarea probatoriilor, Înalta Curte le va respinge
apreciindu-le ca fiind nefondate, din verificarea considerentelor deciziei
contestate rezultând că instanța de recurs s-a pronunțat asupra motivelor de
nelegalitate invocate de S.M. și SC C.D. SRL, ea neavând obligația de a analiza
fiecare argument cuprins în memoriul de recurs, ci de a analiza fiecare motiv
de casare, ceea ce instanța de recurs a și făcut.
Întrucât așa cum am mai arătat, în
această cale de atac nu pot fi valorificate greșelile de judecată,
contestațiile în anulare urmează a fi respinse ca nefondate.
Față de considerentele expuse, Înalta
Curte va respinge contestațiile în anularea Deciziei nr. 566 din 9 februarie
2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în
Dosarul nr. 7161/120/2007, formulate de contestatorii SC C.D. SRL Pitești și S.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestațiile în anularea
Deciziei nr. 566 din 9 februarie 2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția comercială, în Dosarul nr. 7161/120/2007 formulate de
contestatorii SC C.D. SRL Pitești și S.M.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi,
17 noiembrie 2011.