ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4262/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4262/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare

formulată de contestatorul M.N. împotriva Deciziei penale nr. 42 din 19

ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr.

792/105/2010, cu obligarea contestatorului la plata sumei de 50 RON, cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide în

acest sens, instanța a reținut că, la data de 28 ianuarie 2011, M.N. a formulat

contestație în anulare și cerere de suspendare a executării până la

soluționarea acesteia împotriva Deciziei penale nr. 42 din 19 ianuarie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, prin care au fost respinse, ca

inadmisibile, recursurile împotriva Deciziei penale nr. 825 din 13 octombrie

2010 pronunțată de Tribunalul Prahova.

În motivarea cererii,

contestatorul a susținut, în esență, că instanța nu i-a respectat drepturile

recunoscute de art. 5, art. 5

1

și art. 6 C. proc. pen., în sensul că

nu a fost legal citat la nici un termen de judecată și nici la data

soluționării recursului din 12 ianuarie 2011 la domiciliul său din Statele

Unite ale Americii, deși acesta era cunoscut instanței, iar pe fondul cauzei,

că nu a beneficiat de un proces echitabil, instanțele ignorând decizii penale

definitive și natura comercială a faptelor reclamate de D.N.

Contestația în

anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) - c) C. proc. pen.

Verificând actele și

lucrările cauzei, instanța Curții de Apel Ploiești a constatat că respectiva

contestație în anulare a fost formulată împotriva Deciziei penale nr. 42 din 19

ianuarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, hotărâre definitivă, prin care au fost

respinse, ca inadmisibile, recursurile declarate de SC C.P. SA împotriva

Deciziei penale nr. 825 din 13 octombrie 2010 a Tribunalului Prahova,

constatându-se că contestatorii SC C. SA și M.N. au exercitat o cale de atac în

afara condițiilor stabilite de lege.

În raport de această

soluție, s-a apreciat că nici cererea de contestație în anulare nu este

admisibilă, întrucât vizează o hotărâre prin care căile de atac formulate au

fost declarate inadmisibile. Un alt argument în sprijinul constatării

inadmisibilității a constat în natura cauzei deduse judecății, reținându-se că

aceasta viza o plângere împotriva actelor emise de procuror conform art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., care, față de natura infracțiunilor ce au constituit

obiectul cercetărilor sunt de competența în primă instanță a judecătoriei,

astfel că singura cale ordinară prevăzută de lege la momentul judecării cauzei

era recursul, soluționat de Tribunalul Prahova prin decizia penală nr. 77 din

20 ianuarie 2010, această din urmă instanță fiind ultima, din punct de vedere

funcțional, care ar fi putut să soluționeze căi extraordinare de atac, cum este

și contestația în anulare, rezolvată, de altfel, prin Decizia penală nr. 825

din 13 octombrie 2010.

Ca atare, formularea

unei noi contestații în anulare adresată instanței ierarhic superioare celei

legal învestite cu soluționarea căilor ordinare ori extraordinare de atac și la

care s-a făcut referire anterior, excede cadrului legal reglementat de Codul de

procedură penală și prin urmare, cererea este inadmisibilă.

S-a mai reținut că,

în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 129 din Constituția României,

revizuită, legea procesuală penală a stabilit un cadru corespunzător pentru

realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective de natură să satisfacă

exigențele cerute de art. 1, art. 5, art. 6 și art. 13 din Convenția pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Drept urmare,

potrivit principiului constituțional al exercitării căilor de atac numai în

condițiile legii, Codul de procedură penală a reglementat hotărârile

susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii

acestora precum și cazurile de casare, nefiind permisă exercitarea lor

nelimitată, respectiv cât timp părțile ar fi nemulțumite de soluția definitivă

dată cauzei penale.

În consecință,

recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea

procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și

din acest motiv apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

ultime decizii au formulat recurs contestatorul M.N. și intimatul SC C.P. SA,

reiterând criticile aduse hotărârilor anterioare dispuse în cauză.

Examinând recursurile

declarate în prezenta cauză, Înalta Curte constată că acestea sunt

inadmisibile, întrucât decizia recurată nu face dintre hotărârile ce pot fi

atacate cu recurs, potrivit dispozițiilor art. 385

1

C. proc. pen.,

calea de atac a recursului neputând fi exercitată împotriva unei decizii dată

în contestația în anulare, ce a fost soluționată de o instanță de recurs, cum este

și cazul în speță.

În consecință, văzând

și prevederile art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte

va respinge recursurile ca inadmisibile.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de

contestatorul M.N. și intimatul SC C.P. SA împotriva Deciziei penale nr. 177

din 16 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă recurenții la

plata sumelor de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 decembrie 2011.