ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4262/2011

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin Decizia penală nr. 177 din 16 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.N. împotriva Deciziei penale nr. 42 din 19 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. 792/105/2010, cu obligarea contestatorului la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a decide în acest sens, instanța a reținut că, la data de 28 ianuarie 2011, M.N. a formulat contestație în anulare și cerere de suspendare a executării până la soluționarea acesteia împotriva Deciziei penale nr. 42 din 19 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, recursurile împotriva Deciziei penale nr. 825 din 13 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova.

În motivarea cererii, contestatorul a susținut, în esență, că instanța nu i-a respectat drepturile recunoscute de art. 5, art. 5 1 și art. 6 C. proc. pen., în sensul că nu a fost legal citat la nici un termen de judecată și nici la data soluționării recursului din 12 ianuarie 2011 la domiciliul său din Statele Unite ale Americii, deși acesta era cunoscut instanței, iar pe fondul cauzei, că nu a beneficiat de un proces echitabil, instanțele ignorând decizii penale definitive și natura comercială a faptelor reclamate de D.N. Contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) - c) C. proc. pen. Verificând actele și lucrările cauzei, instanța Curții de Apel Ploiești a constatat că respectiva contestație în anulare a fost formulată împotriva Deciziei penale nr. 42 din 19 ianuarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, hotărâre definitivă, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, recursurile declarate de SC C.P.

SA împotriva Deciziei penale nr. 825 din 13 octombrie 2010 a Tribunalului Prahova, constatându-se că contestatorii SC C. SA și M.N. au exercitat o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege. În raport de această soluție, s-a apreciat că nici cererea de contestație în anulare nu este admisibilă, întrucât vizează o hotărâre prin care căile de atac formulate au fost declarate inadmisibile. Un alt argument în sprijinul constatării inadmisibilității a constat în natura cauzei deduse judecății, reținându-se că aceasta viza o plângere împotriva actelor emise de procuror conform art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., care, față de natura infracțiunilor ce au constituit obiectul cercetărilor sunt de competența în primă instanță a judecătoriei, astfel că singura cale ordinară prevăzută de lege la momentul judecării cauzei era recursul, soluționat de Tribunalul Prahova prin decizia penală nr. 77 din 20 ianuarie 2010, această din urmă instanță fiind ultima, din punct de vedere funcțional, care ar fi putut să soluționeze căi extraordinare de atac, cum este și contestația în anulare, rezolvată, de altfel, prin Decizia penală nr. 825 din 13 octombrie 2010. Ca atare, formularea unei noi contestații în anulare adresată instanței ierarhic superioare celei legal învestite cu soluționarea căilor ordinare ori extraordinare de atac și la care s-a făcut referire anterior, excede cadrului legal reglementat de Codul de procedură penală și prin urmare, cererea este inadmisibilă.

S-a mai reținut că, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 129 din Constituția României, revizuită, legea procesuală penală a stabilit un cadru corespunzător pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective de natură să satisfacă exigențele cerute de art. 1, art. 5, art. 6 și art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Drept urmare, potrivit principiului constituțional al exercitării căilor de atac numai în condițiile legii, Codul de procedură penală a reglementat hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora precum și cazurile de casare, nefiind permisă exercitarea lor nelimitată, respectiv cât timp părțile ar fi nemulțumite de soluția definitivă dată cauzei penale.

În consecință, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și din acest motiv apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. 3. Împotriva acestei ultime decizii au formulat recurs contestatorul M.N. și intimatul SC C.P. SA, reiterând criticile aduse hotărârilor anterioare dispuse în cauză. Examinând recursurile declarate în prezenta cauză, Înalta Curte constată că acestea sunt inadmisibile, întrucât decizia recurată nu face dintre hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, potrivit dispozițiilor art. 385 1 C. proc. pen., calea de atac a recursului neputând fi exercitată împotriva unei decizii dată în contestația în anulare, ce a fost soluționată de o instanță de recurs, cum este și cazul în speță.

În consecință, văzând și prevederile art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile ca inadmisibile. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de contestatorul M.N. și intimatul SC C.P. SA împotriva Deciziei penale nr. 177 din 16 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenții la plata sumelor de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 decembrie 2011.