ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3522/2014

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea actelor și lucrărilor, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, la data de 10 iunie 2014 contestatoarea SC R.L. I.F.N. SA a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 175 din 23 ianuarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 1356/32/2012 prin care a solicitat: 1) să se admită contestația în anulare, să se desființeze în parte hotărârea contestată și să dispună acordarea unui termen de judecată în vederea rejudecării în parte a recursului formulat de SC R.L. I.F.N. SA în cauză; 2) cu privire la recursul formulat de SC R.L.

I.F.N. SA să se dispună admiterea acestuia și modificarea în parte a Deciziei nr. 42/2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în sensul: (i) Admiterii excepției insuficientei timbrări și respingerii acțiunii ca insuficient timbrată; (ii) Admiterii excepției prematurității/inadmisibilității și respingerii acțiunii ca fiind prematur formulată/inadmisibilă. Contestatoarea își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 318 și urm. C. proc. civ. invocând faptul că dezlegarea dată de instanța de recurs în cauză este rezultatul unei erori materiale dat fiind faptul că recursul trebuia soluționat în limitele taxei de timbru depuse la dosar. Argumentându-și această critică contestatoarea arată că instanța de recurs a respins recursul formulat de SC R.L.

SA, în integralitatea sa, ca fiind insuficient timbrat, deși recurenta a învestit instanța de recurs cu o cale de atac care avea două capete distincte: - unul cu privire la excepțiile greșit respinse de instanța de apel - altul pe fondul pretențiile deduse judecății, iar la dosar se află taxa de timbru corespunzătoare recursului pe excepții și care obligă instanța de judecată să analizeze recursul în limitele cererii timbrate.

Raportându-se la art. 11, 14 și 20 din Legea nr. 146/1997 contestatoarea arată că din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă regula cu valoare de principiu potrivit căreia se timbrează distinct acțiunile, cererile, respectiv căile de atac și capetele de cerere corespunzătoare acestora că, deși Legea taxelor de timbru nr. 146/1997 nu prevede explicit posibilitatea anulării în parte a cererii/acțiunii sau căii de atac formulate, o astfel de interpretare concordă cu voința legiuitorului, care reține că nu există nici un impediment legal în a se constata că o cerere/acțiune sau o cale de atac este legal timbrată corespunzător taxei achitate, conform principiului disponibilității. Consideră contestatoarea că o interpretare contrară conduce fără dubiu la îngrădirea nejustificată a accesului la justiție a părții interesate, lucru ce nu este de conceput.

în acest sens, se arată, este și jurisprudenta constantă a C.E.D.O. privind limitarea accesului la justiție, precum și dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., această soluție promovată de practica și doctrina în materie, regăsindu-se în prezent și în noua lege a taxelor de timbru O.U.G. nr. 80/2013, conform dispozițiilor art. 34 alin. (2). Consideră contestatoarea că întrucât, în speță, recursul a fost timbrat corespunzător excepțiilor invocate, nu există nici un impediment pentru ca soluționarea căii de atac să se realizeze în limitele timbrajului depus, ținând cont și de principiul disponibilității care guvernează procesul civil.

Arată contestatoarea că din lectura considerentelor hotărârii pronunțate rezultă limpede că instanța de recurs nici nu a observat că recursul privea două capete distincte, cu finalitate și soartă diferită, departe timbrate distinct, că motivarea instanței nu cuprinde niciun considerent privind excepțiile invocate de recurentă, ceea ce înseamnă că această parte de recurs nici nu a fost observată, instanța de recurs anulând „un singur" recurs, cel pe fondul pretențiilor deduse judecății, omisiunea de a observa că recursul cuprinde două capete distincte fiind evidentă. În continuare se arată că greșeala materială constă tocmai în această neobservare a obiectului recursului formulat, fiind exclusă o eroare de judecată din moment ce instanța de recurs nici măcar nu a reținut că ar fi fost investită cu cele două capete de cerere distincte, neexistând o judecată a instanței sub acest aspect, ca eventual să se pună problema unei erori de judecată.

Contestatoarea conchide în sensul că, față de aspectele arătate, soluția insuficientei timbrări se justifica doar cu privire la recursul pe fondul pretențiilor reclamantei și nu asupra recursului formulat pe cele două excepții, respinse în mod greșit de instanțele de fond și de apel, soluția instanței de recurs de anulare a recursului SC R.L. SA ca insuficient timbrat fiind rezultatul unei vădite greșeli materiale, fiind fără dubiu că instanța nu a observat că recursul SC R.L. SA privește două aspecte distincte - excepțiile greșit respinse și fondul pretențiilor deduse judecății.

Apreciază contestatoarea că admiterea acestei căi extraordinare de atac este cu atât mai necesară cu cât respingerea recursului privind excepțiile invocate naște o vădită contradicție între dispoziția instanței supreme care a considerat cererea reclamantei Cozla ca fiind evaluabilă în bani, deci timbrabilă la valoare, și decizia Curții de Apel Bacău (respectiv sentința Tribunalului) care a apreciat contrariul. Intimata SC C.D. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată. Contestația în anulare este nefondată. Contestația în anulare va fi respinsă pentru următoarele considerente: Temeiul contestației este art. 318 teza I C. proc.

civ. potrivit căreia: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale". Având în vedere caracterul de excepție al textului mai sus enunțat analiza susținerilor privind existența unei „greșeli materiale" presupune o interpretare restrictivă în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greșeli materiale care au caracter procedural și care au dus în mod necesar la pronunțarea unei soluții eronate. Altfel spus, pentru a putea fi admisă o contestație în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunțată de o instanță de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte, să privească o problemă de procedură.

O atare eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor. În contextul precizat se constată că motivele evocate vizează o pretinsă interpretare și aplicare eronată a legii, respectiv a art. 11, 14 și 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru din perspectiva timbrării în calea de atac a recursului a două capete distincte ca finalitate, reproșându-se instanței de recurs nesocotirea principiului disponibilității care guvernează procesul civil. Întreaga argumentație adusă de contestatoare în susținerea criticii duce cu evidență la concluzia că se tinde la reformarea soluției, printr-o reanalizare a evocatelor dispoziții legale pretins a fi eronat aplicate.

Or, această cale de atac - contestația în anulare - tinde la anularea unei hotărâri pronunțată în recurs nu pentru că judecata nu a fost bine tăcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege. În consecință, având în vedere că nu au fost săvârșite greșeli materiale cu caracter procedural, privind aspecte formale ale judecății, contestația în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC R.L. I.F.N. SA București împotriva Deciziei nr. 175 din 23 ianuarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 11 noiembrie 2014.