ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3522/2014

Asupra

contestației în anulare de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, la data de 10

iunie 2014 contestatoarea SC R.L. I.F.N. SA a formulat contestație în anulare

împotriva Deciziei nr. 175 din 23 ianuarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție în Dosarul nr. 1356/32/2012 prin care a solicitat:

1) să se admită

contestația în anulare, să se desființeze în parte hotărârea contestată și să

dispună acordarea unui termen de judecată în vederea rejudecării în parte a recursului

formulat de SC R.L. I.F.N. SA în cauză;

2) cu privire

la recursul formulat de SC R.L. I.F.N. SA să se dispună admiterea acestuia și

modificarea în parte a Deciziei nr. 42/2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău

în sensul:

(i) Admiterii

excepției insuficientei timbrări și respingerii acțiunii ca insuficient

timbrată;

(ii) Admiterii

excepției prematurității/inadmisibilității și respingerii acțiunii ca fiind

prematur formulată/inadmisibilă.

Contestatoarea

își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 318 și urm. C. proc. civ. invocând

faptul că dezlegarea dată de instanța de recurs în cauză este rezultatul unei

erori materiale dat fiind faptul că recursul trebuia soluționat în limitele

taxei de timbru depuse la dosar.

Argumentându-și

această critică contestatoarea arată că instanța de recurs a respins recursul

formulat de SC R.L. SA, în integralitatea sa, ca fiind insuficient timbrat,

deși recurenta a învestit instanța de recurs cu o cale de atac care avea două

capete distincte:

- unul cu

privire la excepțiile greșit respinse de instanța de apel

- altul pe

fondul pretențiile deduse judecății, iar la dosar se află taxa de timbru

corespunzătoare recursului pe excepții și care obligă instanța de judecată să

analizeze recursul în limitele cererii timbrate.

Raportându-se

la art. 11, 14 și 20 din Legea nr. 146/1997 contestatoarea arată că din

interpretarea acestor dispoziții legale rezultă regula cu valoare de principiu

potrivit căreia se timbrează distinct acțiunile, cererile, respectiv căile de

atac și capetele de cerere corespunzătoare acestora că, deși Legea taxelor de

timbru nr. 146/1997 nu prevede explicit posibilitatea anulării în parte a

cererii/acțiunii sau căii de atac formulate, o astfel de interpretare concordă

cu voința legiuitorului, care reține că nu există nici un impediment legal în a

se constata că o cerere/acțiune sau o cale de atac este legal timbrată

corespunzător taxei achitate, conform principiului disponibilității.

Consideră

contestatoarea că o interpretare contrară conduce fără dubiu la îngrădirea

nejustificată a accesului la justiție a părții interesate, lucru ce nu este de

conceput. în acest sens, se arată, este și jurisprudenta constantă a C.E.D.O.

privind limitarea accesului la justiție, precum și dispozițiile art. 6 din

C.E.D.O., această soluție promovată de practica și doctrina în materie,

regăsindu-se în prezent și în noua lege a taxelor de timbru O.U.G. nr. 80/2013,

conform dispozițiilor art. 34 alin. (2).

Consideră

contestatoarea că întrucât, în speță, recursul a fost timbrat corespunzător

excepțiilor invocate, nu există nici un impediment pentru ca soluționarea căii

de atac să se realizeze în limitele timbrajului depus, ținând cont și de

principiul disponibilității care guvernează procesul civil.

Arată

contestatoarea că din lectura considerentelor hotărârii pronunțate rezultă

limpede că instanța de recurs nici nu a observat că recursul privea două capete

distincte, cu finalitate și soartă diferită, departe timbrate distinct, că

motivarea instanței nu cuprinde niciun considerent privind excepțiile invocate

de recurentă, ceea ce înseamnă că această parte de recurs nici nu a fost

observată, instanța de recurs anulând „un singur" recurs, cel pe fondul

pretențiilor deduse judecății, omisiunea de a observa că recursul cuprinde două

capete distincte fiind evidentă.

În continuare

se arată că greșeala materială constă tocmai în această neobservare a

obiectului recursului formulat, fiind exclusă o eroare de judecată din moment

ce instanța de recurs nici măcar nu a reținut că ar fi fost investită cu cele

două capete de cerere distincte, neexistând o judecată a instanței sub acest

aspect, ca eventual să se pună problema unei erori de judecată.

Contestatoarea

conchide în sensul că, față de aspectele arătate, soluția insuficientei

timbrări se justifica doar cu privire la recursul pe fondul pretențiilor

reclamantei și nu asupra recursului formulat pe cele două excepții, respinse în

mod greșit de instanțele de fond și de apel, soluția instanței de recurs de

anulare a recursului SC R.L. SA ca insuficient timbrat fiind rezultatul unei

vădite greșeli materiale, fiind fără dubiu că instanța nu a observat că

recursul SC R.L. SA privește două aspecte distincte - excepțiile greșit

respinse și fondul pretențiilor deduse judecății.

Apreciază

contestatoarea că admiterea acestei căi extraordinare de atac este cu atât mai

necesară cu cât respingerea recursului privind excepțiile invocate naște o

vădită contradicție între dispoziția instanței supreme care a considerat

cererea reclamantei Cozla ca fiind evaluabilă în bani, deci timbrabilă la

valoare, și decizia Curții de Apel Bacău (respectiv sentința Tribunalului) care

a apreciat contrariul.

Intimata SC

C.D. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației

în anulare ca nefondată și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de

judecată.

Contestația în

anulare este nefondată.

Contestația în

anulare va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Temeiul

contestației este art. 318 teza I C. proc. civ. potrivit căreia: „Hotărârile

instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată

este rezultatul unei greșeli materiale".

Având în vedere

caracterul de excepție al textului mai sus enunțat analiza susținerilor privind

existența unei „greșeli materiale" presupune o interpretare restrictivă în

sensul că trebuie avute în vedere numai acele greșeli materiale care au

caracter procedural și care au dus în mod necesar la pronunțarea unei soluții

eronate.

Altfel spus,

pentru a putea fi admisă o contestație în anulare îndreptată împotriva deciziei

pronunțată de o instanță de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă,

invocată de parte, să privească o problemă de procedură.

O atare eroare

trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru

verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o

reapreciere a probelor.

În contextul

precizat se constată că motivele evocate vizează o pretinsă interpretare și

aplicare eronată a legii, respectiv a art. 11, 14 și 20 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru din perspectiva timbrării în calea de atac a

recursului a două capete distincte ca finalitate, reproșându-se instanței de

recurs nesocotirea principiului disponibilității care guvernează procesul

civil.

Întreaga

argumentație adusă de contestatoare în susținerea criticii duce cu evidență la

concluzia că se tinde la reformarea soluției, printr-o reanalizare a evocatelor

dispoziții legale pretins a fi eronat aplicate. Or, această cale de atac -

contestația în anulare - tinde la anularea unei hotărâri pronunțată în recurs

nu pentru că judecata nu a fost bine tăcută, ci pentru motivele expres

prevăzute de lege.

În consecință,

având în vedere că nu au fost săvârșite greșeli materiale cu caracter

procedural, privind aspecte formale ale judecății, contestația în anulare va fi

respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de contestatoarea SC R.L. I.F.N. SA București

împotriva Deciziei nr. 175 din 23 ianuarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi, 11 noiembrie 2014.