ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3516/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor, constată următoarele:

Prin

sentința nr. 253 din 17 decembrie 2013, Tribunalul Satu Mare a admis în parte

acțiunea civilă formulată de reclamanții B.M.G., B.G., B.I., B.C., G.C. și B.l.,

în contradictoriu cu pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA și în consecință a obligat

pârâta să plătească reclamanților cu titlu de pretenții suma de 10.206 lei

reprezentând cheltuieli de înmormântare, contravaloare în lei la cursul B.N.R.

din ziua plății a sumei de 1.000 euro reprezentând c/v monument funerar și a

sumei de 1.026 euro reprezentând c/v bilete avion și transport. A obligat

pârâta să plătească reclamanților B.G. și B.I. câte 300.000 lei cu titlu de

daune morale și reclamanților B.M.G., B.C., G.C. și B.l. câte 200.000 lei cu

titlu de daune morale, precum și cheltuieli de judecată suma de 2.000 lei

reprezentând contravaloare onorariu avocat. Au fost respinse restul

pretențiilor.

Pentru a pronunța astfel instanța de fond a reținut, în

esență, că răspunderea civilă delictuală prev. de art. 998 și urm. C. civ. - ce

stă ca temei al acordării despăgubirilor civile există în prezenta cauză.

Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 76 din 20 mai 2014 a admis ca fondat

apelul declarat de apelanta pârâtă SC A.R.A.V.I.G. SA în contradictoriu cu

intimații intervenienți S.G. - moștenitor al lui S.G.l., S.G. - moștenitor al

lui S.G.l. și intimații reclamanți B.M.G., B.G., B.I., B.C., G.C., B.l.

împotriva sentinței atacate pe care a schimbat-o în parte în sensul că a

obligat pârâta să plătească câte 150.000 lei daune morale pentru fiecare

reclamant și a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

În fundamentarea acestei decizii instanța de control

judiciar a reținut, în esență, că în mod corect a apreciat instanța de fond că

reclamanții sunt îndreptățiți la daunele materiale solicitate, acestea fiind

dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul de fond, nefiind contestate de

către apelantă.

Referitor la daunele morale, Curtea a apreciat că

reclamanții sunt îndreptățiți la acestea, însă a considerat că sentința este

criticabilă sub aspectul cuantumului stabilit.

Astfel, potrivit dreptului intern, instanța a

considerat că sunt aplicabile prevederile art. 24 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011,

prin care se stabilește la alin. (1) că asigurătorii R.C.A. au obligația de a stabili

limite de despăgubire, care nu pot fi mai mici decât limitele de despăgubire

stabilite de către C.S.A., prin alin. (2) al aceluiași articol, prevăzându-se

limitele de despăgubire stabilite de către C.S.A. Astfel, la lit. b) a alin. (2)

se prevede că pentru vătămări corporale si decese, inclusiv pentru prejudicii

fără caracter patrimonial, produse in unul si același accident, indiferent de

numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește, pentru

accidente produse în anul 2011, la un nivel de 3.500.000 euro, echivalent in

lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului,

comunicat de B.N.R. Pentru accidente produse in anul 2012, limita de

despăgubire pentru aceste riscuri se

!

stabilește la un nivel de 5.000.000

euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pieței valutare la data

producerii accidentului, comunicat de B.N.R.

Instanța a reținut că potrivit dreptului U.E. a fost adoptată

Directiva nr. 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului, privind

asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a

acestei răspunderi, întrucât Directiva nr. 72/166/CEE a Consiliului din 24

aprilie 1972 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la

asigurarea de răspundere civilă auto și introducerea obligației de asigurare a

acestei răspunderi, a doua

Consiliului

din 30 decembrie 1983 privind elor membre privind asigurarea de răspundere autovehicule

și Directiva nr. 2000/26/CE a și a Consiliului din 16 mai 2000 privind apropierea

legislațiilor s ațelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă

auto (a patra directivă privind asigurarea auto) au fost modificate de mai

multei ori și în mod substanțial fiind necesar, din motive de claritate și de

eficiență, să se codifice aceste patru directive, precum și Directiva nr. 2005/14/CE

a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 de modificare a

Directivelor nr. 72/166/CEE, nr. 84/5/CEE, nr. 88/357/CEE, nr. 90/232/CEE și a

Directivei nr. 2000/26/CE a Parlamentului European șji a Consiliului privind

asigurarea de răspundere civilă auto.

Analizând prevederile art. 49 din Legea nr. 136/1995, art. 24

alin. (2), art. 49 pct. 2 lit. d) din Norma R.C.A. aprobata prin Ordinul C.S.A.

nr. 14/2011, în raport cu dreptul U.E. în materie, dar și cu hotărârea la care

s-a făcut referire, Curtea a constatat că acestea nu conțin nici un fel de

limitare, in afara garanțiilor minime (sumelor minime) transpuse din Directiva

R.C.A. (1.000.000 euro pentru prejudicii materiale, 5.000.000 euro pentru

vătămări corporale și deces), așa încât prevederile legale interne nu se

opun dispozițiilor Directivei R.C.A.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC

A.R.A.V.I.G. SA solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei

recurate în sensul diminuării cuantumului daunelor morale acordate

reclamanților-intimați, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu

avocațial.

Recurenta-pârâtă își subsumează criticile motivului de

nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aducând în susținere

următoarea argumentație:

Instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 49 din

Legea nr. 136/1995 modificată și mai ales dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d)

din Ordinul președintelui C.S.A. nr. 14/2011. Instanța de apel a aplicat greșit

dispozițiile art. 41 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât a

acordat părților lezate o reparație inechitabilă.

Dispozițiile legale cuprinse în art. 49 din Legea nr. 136/1995

modificată obligă asigurătorul să acorde „despăgubiri" pentru prejudiciile

de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de

autovehicule; sumele de bani la care A.S.I.R.O.M. a fost obligată cu titlu de

daune morale. în prezenta cauză nu reprezintă juste despăgubiri menite să

compenseze prejudiciul moral produs reclamanților; în opinia noastră acestea

contribuie la îmbogățirea fără just temei a reclamanților.

Prin dispozițiile normative cu caracter special

cuprinse în art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul președintelui C.S.A. nr. 14/2011

legiuitorul a stabilit ca la acordarea daunelor morale instanțele de judecată

vor avea în vedere legislația și jurisprudența din România. Din examenul

jurisprudențial făcut de recurentă coroborat cu concluziile cuprinse în ghidul

pentru soluționarea daunelor morale emis de F.P.V.S., nu a rezultat că

instanțele naționale acordă un cuantum atât de ridicat al daunelor morale, în

cauze similare cu cea dedusă judecății.

Instanța de apel, în finalul considerentelor deciziei

recurate, susține că a judecat în echitate stabilind ca justă acordarea unei

despăgubiri de 150.000 lei pentru fiecare membru de familie. Acest cuantum

este, în ceea ce privește reclamanții-părinți, cu 100% mai mare decât cel

acordat în medie de instanțe de același grad cu cea care a pronunțat decizia

recurată în cauze similare; pentru reclamanții-frați suma acordată este de 5

ori mal mare decât cea acordată în medie de instanțe de același grad cu cea

care a pronunțat decizia recurată în cauze similare.

Curtea, se arată, că era obligată să motiveze decizia sa de

acordare a unor despăgubiri morale care exced substanțial media despăgubirilor

morale acordate de instanțe de același grad din România în spețe similare, însă

nu a făcut-o. Instanța de apel trebuia să motiveze care sunt temeiurile de

drept în baza cărora a apreciat că părinții și frații reclamanți din prezenta

cauza au suferit semnificativ mai mult față de alți părinți sau frați aflați în

aceeași situație din cauze similare. Mai mult decât atât Curtea de Apel Oradea

trebuia să motiveze care sunt considerentele pentru care a apreciat că fiecare

membru de familie trebuie despăgubit cu aceeași sumă, în condițiile în care

practica judiciară relevă o altă soluție legală; acordarea unei despăgubiri

diferențiate ca și cuantum în raport de gradul de rudenie cu defunctul, o

astfel de motivare lipsind cu desăvârșire din considerentele deciziei recurate.

Arată recurenta că are rezerve că o astfel de analiză sau de

abordare complexă a cauzei a putut fi făcută de instanța de apel atât timp cât pronunțarea

soluției în cauză a fost stabilită pentru data de 20 mai 2014 iar comunicarea

deciziei motivate cu SC A. SA a avut loc la data de 23 mai 2014.

Consideră recurenta că instanța de apel a acordat

reclamanților-intimați despăgubiri morale care au un caracter nerezonabil și

încalcă principiul echității, nesocotind în acest fel dispozițiile art. 41 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și practica C.E.D.O. relevantă din

această perspectivă. Cuantumul total al despăgubirilor la care a fost obligată SC

A. SA cu titlu de daune morale în prezenta cauză este de 900.000 lei adică

aproximativ 200.000 euro.

În continuare recurenta face trimiteri jurisprudențiale în

fundamentarea cererii sale.

Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă

din perspectiva criticilor invocate, reține lipsa motivelor de nelegalitate în

raport de reglementarea cuprinsă în art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat

numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă

redată în art. 304 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă se raportează în motivare la hotărârea

instanței de control judiciar, exclusiv din perspectiva situației de fapt

reținută, a probatoriului administrat și a jurisprudenței în materie. Chiar

dacă în dezvoltarea criticilor recurenta face referire la dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. din perspectiva aplicării și interpretării eronate de

către instanță a prevederilor Legii nr. 136/1995, respectiv a Ordinului

președintelui C.S.A. nr. 114/2011, trimiterea este pur formală, neregăsindu-se

în argumente care să susțină eventuale motive de nelegalitate a deciziei

recurate din perspectiva temeiului invocat.

Așadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie

de către recurentă, reiterarea unor situații de fapt, în lipsa unei

argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de

modificare reglementate de art. 304 C. proc. civ. fac imposibilă exercitarea

efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

Practic, prin criticile invocate recurenta își exprimă

nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată de instanță, aducând în susținere

argumente ce își propun să repună în clarificarea situației de fapt proprie

speței precum și reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează

analiza acestora în sfera controlului de temeinicie și nu în aceea a

controlului de legalitate configurat expres și limitativ de art. 304 C. proc.

civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că

recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub

sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor, Înalta Curte,

având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă

aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de

recurs în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. iar în temeiul art.

274 C. proc. civ., va obliga recurenta să plătească intimaților-reclamanti suma

de 3.317,40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Constată nulitatea cererii privind recursul declarat

de recurenta-pârâtă SC A.R.A.V.I.G. SA împotriva Deciziei nr. 76 din 20 mai

2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, conform art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Obligă recurenta să plătească intimaților reclamanți

suma de 3.317,40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 11 noiembrie

2014.