ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3516/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor, constată următoarele: Prin sentința nr. 253 din 17 decembrie 2013, Tribunalul Satu Mare a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții B.M.G., B.G., B.I., B.C., G.C. și B.l., în contradictoriu cu pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA și în consecință a obligat pârâta să plătească reclamanților cu titlu de pretenții suma de 10.206 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare, contravaloare în lei la cursul B.N.R. din ziua plății a sumei de 1.000 euro reprezentând c/v monument funerar și a sumei de 1.026 euro reprezentând c/v bilete avion și transport. A obligat pârâta să plătească reclamanților B.G. și B.I. câte 300.000 lei cu titlu de daune morale și reclamanților B.M.G., B.C., G.C.

și B.l. câte 200.000 lei cu titlu de daune morale, precum și cheltuieli de judecată suma de 2.000 lei reprezentând contravaloare onorariu avocat. Au fost respinse restul pretențiilor. Pentru a pronunța astfel instanța de fond a reținut, în esență, că răspunderea civilă delictuală prev. de art. 998 și urm. C. civ. - ce stă ca temei al acordării despăgubirilor civile există în prezenta cauză. Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 76 din 20 mai 2014 a admis ca fondat apelul declarat de apelanta pârâtă SC A.R.A.V.I.G. SA în contradictoriu cu intimații intervenienți S.G. - moștenitor al lui S.G.l., S.G. - moștenitor al lui S.G.l. și intimații reclamanți B.M.G., B.G., B.I., B.C., G.C., B.l.

împotriva sentinței atacate pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta să plătească câte 150.000 lei daune morale pentru fiecare reclamant și a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, că în mod corect a apreciat instanța de fond că reclamanții sunt îndreptățiți la daunele materiale solicitate, acestea fiind dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul de fond, nefiind contestate de către apelantă. Referitor la daunele morale, Curtea a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți la acestea, însă a considerat că sentința este criticabilă sub aspectul cuantumului stabilit. Astfel, potrivit dreptului intern, instanța a considerat că sunt aplicabile prevederile art. 24 din Ordinul C.S.A.

nr. 14/2011, prin care se stabilește la alin. (1) că asigurătorii R.C.A. au obligația de a stabili limite de despăgubire, care nu pot fi mai mici decât limitele de despăgubire stabilite de către C.S.A., prin alin. (2) al aceluiași articol, prevăzându-se limitele de despăgubire stabilite de către C.S.A. Astfel, la lit. b) a alin. (2) se prevede că pentru vătămări corporale si decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial, produse in unul si același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente produse în anul 2011, la un nivel de 3.500.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de B.N.R.

Pentru accidente produse in anul 2012, limita de despăgubire pentru aceste riscuri se ! stabilește la un nivel de 5.000.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de B.N.R. Instanța a reținut că potrivit dreptului U.E.

a fost adoptată Directiva nr. 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului, privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi, întrucât Directiva nr. 72/166/CEE a Consiliului din 24 aprilie 1972 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la asigurarea de răspundere civilă auto și introducerea obligației de asigurare a acestei răspunderi, a doua Consiliului din 30 decembrie 1983 privind elor membre privind asigurarea de răspundere autovehicule și Directiva nr. 2000/26/CE a și a Consiliului din 16 mai 2000 privind apropierea legislațiilor s ațelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto (a patra directivă privind asigurarea auto) au fost modificate de mai multei ori și în mod substanțial fiind necesar, din motive de claritate și de eficiență, să se codifice aceste patru directive, precum și Directiva nr. 2005/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 de modificare a Directivelor nr. 72/166/CEE, nr. 84/5/CEE, nr. 88/357/CEE, nr. 90/232/CEE și a Directivei nr. 2000/26/CE a Parlamentului European șji a Consiliului privind asigurarea de răspundere civilă auto.

Analizând prevederile art. 49 din Legea nr. 136/1995, art. 24 alin. (2), art. 49 pct. 2 lit. d) din Norma R.C.A. aprobata prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, în raport cu dreptul U.E. în materie, dar și cu hotărârea la care s-a făcut referire, Curtea a constatat că acestea nu conțin nici un fel de limitare, in afara garanțiilor minime (sumelor minime) transpuse din Directiva R.C.A. (1.000.000 euro pentru prejudicii materiale, 5.000.000 euro pentru vătămări corporale și deces), așa încât prevederile legale interne nu se opun dispozițiilor Directivei R.C.A. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul diminuării cuantumului daunelor morale acordate reclamanților-intimați, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

Recurenta-pârâtă își subsumează criticile motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aducând în susținere următoarea argumentație: Instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 49 din Legea nr. 136/1995 modificată și mai ales dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul președintelui C.S.A. nr. 14/2011. Instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 41 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât a acordat părților lezate o reparație inechitabilă. Dispozițiile legale cuprinse în art. 49 din Legea nr. 136/1995 modificată obligă asigurătorul să acorde „despăgubiri" pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule; sumele de bani la care A.S.I.R.O.M.

a fost obligată cu titlu de daune morale. în prezenta cauză nu reprezintă juste despăgubiri menite să compenseze prejudiciul moral produs reclamanților; în opinia noastră acestea contribuie la îmbogățirea fără just temei a reclamanților. Prin dispozițiile normative cu caracter special cuprinse în art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul președintelui C.S.A. nr. 14/2011 legiuitorul a stabilit ca la acordarea daunelor morale instanțele de judecată vor avea în vedere legislația și jurisprudența din România. Din examenul jurisprudențial făcut de recurentă coroborat cu concluziile cuprinse în ghidul pentru soluționarea daunelor morale emis de F.P.V.S., nu a rezultat că instanțele naționale acordă un cuantum atât de ridicat al daunelor morale, în cauze similare cu cea dedusă judecății.

Instanța de apel, în finalul considerentelor deciziei recurate, susține că a judecat în echitate stabilind ca justă acordarea unei despăgubiri de 150.000 lei pentru fiecare membru de familie. Acest cuantum este, în ceea ce privește reclamanții-părinți, cu 100% mai mare decât cel acordat în medie de instanțe de același grad cu cea care a pronunțat decizia recurată în cauze similare; pentru reclamanții-frați suma acordată este de 5 ori mal mare decât cea acordată în medie de instanțe de același grad cu cea care a pronunțat decizia recurată în cauze similare. Curtea, se arată, că era obligată să motiveze decizia sa de acordare a unor despăgubiri morale care exced substanțial media despăgubirilor morale acordate de instanțe de același grad din România în spețe similare, însă nu a făcut-o.

Instanța de apel trebuia să motiveze care sunt temeiurile de drept în baza cărora a apreciat că părinții și frații reclamanți din prezenta cauza au suferit semnificativ mai mult față de alți părinți sau frați aflați în aceeași situație din cauze similare. Mai mult decât atât Curtea de Apel Oradea trebuia să motiveze care sunt considerentele pentru care a apreciat că fiecare membru de familie trebuie despăgubit cu aceeași sumă, în condițiile în care practica judiciară relevă o altă soluție legală; acordarea unei despăgubiri diferențiate ca și cuantum în raport de gradul de rudenie cu defunctul, o astfel de motivare lipsind cu desăvârșire din considerentele deciziei recurate.

Arată recurenta că are rezerve că o astfel de analiză sau de abordare complexă a cauzei a putut fi făcută de instanța de apel atât timp cât pronunțarea soluției în cauză a fost stabilită pentru data de 20 mai 2014 iar comunicarea deciziei motivate cu SC A. SA a avut loc la data de 23 mai 2014. Consideră recurenta că instanța de apel a acordat reclamanților-intimați despăgubiri morale care au un caracter nerezonabil și încalcă principiul echității, nesocotind în acest fel dispozițiile art. 41 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și practica C.E.D.O. relevantă din această perspectivă. Cuantumul total al despăgubirilor la care a fost obligată SC A. SA cu titlu de daune morale în prezenta cauză este de 900.000 lei adică aproximativ 200.000 euro.

În continuare recurenta face trimiteri jurisprudențiale în fundamentarea cererii sale. Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă din perspectiva criticilor invocate, reține lipsa motivelor de nelegalitate în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc. civ. Recurenta-pârâtă se raportează în motivare la hotărârea instanței de control judiciar, exclusiv din perspectiva situației de fapt reținută, a probatoriului administrat și a jurisprudenței în materie. Chiar dacă în dezvoltarea criticilor recurenta face referire la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. din perspectiva aplicării și interpretării eronate de către instanță a prevederilor Legii nr. 136/1995, respectiv a Ordinului președintelui C.S.A. nr. 114/2011, trimiterea este pur formală, neregăsindu-se în argumente care să susțină eventuale motive de nelegalitate a deciziei recurate din perspectiva temeiului invocat. Așadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurentă, reiterarea unor situații de fapt, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare reglementate de art. 304 C. proc. civ. fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

Practic, prin criticile invocate recurenta își exprimă nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată de instanță, aducând în susținere argumente ce își propun să repună în clarificarea situației de fapt proprie speței precum și reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie și nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ. În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta să plătească intimaților-reclamanti suma de 3.317,40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii privind recursul declarat de recurenta-pârâtă SC A.R.A.V.I.G. SA împotriva Deciziei nr. 76 din 20 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, conform art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Obligă recurenta să plătească intimaților reclamanți suma de 3.317,40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 11 noiembrie 2014.