ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2158/2014

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11 noiembrie 2010, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 54507/3/2010, reclamanții L.G., L.O.I., L.F., L.T., L.N.E., B.I. și A.V.M. au chemat în judecată pe pârâtul F.P.V.S., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtului la plata sumelor de 1.000.000 euro, reprezentând prejudiciul moral și 26.000 lei, reprezentând prejudiciul material, rezultat ca urmare a accidentului de circulație produs la data de 02 aprilie 2010, soldat cu decesul lui L.M., în vârsta de 36 de ani și a lui L.N., în vârsta de numai 5 ani (tată și fiu). Au solicitat, de asemenea, ca pârâtul să fie obligat la plata despăgubirilor după cum urmează: reclamantei L.G.

(în vârsta de 35 de ani) - suma de 200.000 euro, daune morale și suma de 13.000 lei, daune materiale, produse ca urmare a decesului soțului său L.M. și a fiului său - L.N.; reclamantului L.O.I. (în vârstă de numai 10 de ani), reprezentat legal prin mama sa L.G. - suma de 200.000 euro, daune morale, produse ca urmare a decesului tatălui său L.M. și a fratelui său L.N.; reclamantei L.F. - suma de 150.000 euro, daune morale și suma de 13.000 lei, daune materiale, produse ca urmare a decesului fiului său L.M. și a nepotului său L.N.; reclamantului L.T. - suma de 150.000 euro, daune morale, produse ca urmare a decesului fiului său L.M. și a nepotului său L.N.; reclamanților L.N.E., B.I. și A.V.M.

- suma de 100.000 euro pentru fiecare, daune morale, produse ca urmare a decesului fratelui acestora L.M. și a nepotului acestora L.N., precum și la plata dobânzii legale per an/pro rata temporis, de la data introducerii acțiunii și până la achitarea integrală a despăgubirilor, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, la data de 02 aprilie 2010, numitul C.G. conducea autovehiculul din județul Buzău, circulând din direcția Pogoanele către Scutelnici, iar, împreuna cu acesta, în autoturism, se mai aflau și pasagerii L.M. și L.N. (tata și fiu). La un moment dat, din cauza vitezei mari cu care se deplasa, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a ieșit de pe carosabil și a intrat în coliziune cu un arbore de pe marginea șoselei.

În urma impactului, atât numitul C.G., cât și pasagerii din autoturism L.M. și L.N. au decedat. În urma producerii acestui eveniment rutier a fost deschis Dosarul penal nr. 177/P/2010 instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, în cadrul căruia a fost reținută culpa exclusivă a conducătorului auto C.G. în producerea accidentului. La data accidentului, automobilul condus de C.G. nu era asigurat R.C.A., motiv pentru care obligația de plată a despăgubirilor civile revine F.P.V.S., conform dispozițiilor art. 251 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 32/2000 modificată, art. 61 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 modificată, art. 3 alin. (1) din Normele adoptate prin Ordinul C.S.A. nr. 1/2008 și Decizia nr. 3 din 15 iunie 2010, pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că F.P.V.S.

poate fi obligat singur la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de circulație produse de vehicule neasigurate. Până în prezent, costurile aferente înmormântării și pomenirilor celor 2 defuncți au fost suportate de către reclamantele L.G. și L.F. și sunt în cuantum de 12.000 lei, conform documentelor justificative de plată alăturate, la care se adaugă cheltuielile pe care acestea urmează să le efectueze cu pomenirile viitoare (până la 7 ani, conform tradiției creștin-ortodoxe), evaluate la suma de 14.000 lei. Cât privește determinarea cuantumului daunelor morale, reclamanții au arătat că trebuie să se aibă în vedere circumstanțele specifice acestui caz, precum și efectele infracțiunii asupra celor vătămați.

Aceste efecte se concretizează în stări de fapt ce au în vedere, în principal, modificările prejudiciabile moral intervenite în viața membrilor familiei victimelor și rudelor apropiate ale acestora după accidentul soldat cu pierderea soțului/fiului/fratelui, respectiv a fiului/nepotului, modificări care sunt rezultatul suferințelor profunde și ireversibile generate de moartea celor dragi. Astfel, defunctul L.M. era tânăr, având doar 36 de ani la data decesului, fiind soț și tată a doi copii minori; relația sa cu familia și cu celelalte rude poate fi descrisă ca fiind una strânsă, fericită, bazată pe o susținere reciprocă, moartea sa lăsând fără sprijin pe soția și pe fiul său în vârsta de numai 10 ani.

Reclamantul L.O.I. și-a pierdut în același timp și tatăl și fratele, la o vârsta când avea mare nevoie de sprijinul părintelui și când existența fratelui îi aducea mari bucurii, acesta urmând a fi privat pe durata întregii sale vieți de sprijinul și afecțiunea părintelui și fratelui dispăruți. Părinții defunctului L.M., L.F. și L.T., au fost lipsiți la bătrânețe de sprijinului fiului lor cel mai mare, care a rămas acasă pentru a-și putea ajuta părinții la bătrânețe; L.F. și L.T. au fost lipsiți de bucuriile date de prezența nepotului lor dispărut atât de tragic. L.N.E., B.I. și A.V.M. vor fi privați pentru tot restul vieții de sprijinul și afecțiunea fratelui și nepotului dispăruți. De acum încolo întâlnirile de familie vor fi, mai degrabă, prilej de tristețe decât de bucurie, familia reunindu-se pentru pomenirea celor dispăruți și nu pentru sărbătorirea acestora la zilele de naștere sau onomastice.

Au precizat reclamanții că sumele solicitate cu titlu de daune morale sunt cu mult sub cele pentru care este ținut a răspunde pârâtul în cazul accidentelor produse în cursul anului 2010. Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (3) din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 1/2008, pârâtul nu poate plăti despăgubiri care să depășească limitele minime de răspundere a asigurătorului prevăzute de legislația în vigoare la data producerii accidentului în România, iar, conform dispozițiilor art. 24 alin. (2) lit. b) din Normele aprobate prin Ordinele nr. 21/2009 și nr. 5/2010, emise de C.S.A., limita de despăgubire stabilită de comisie pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial, pentru accidente produse în anul 2010, a fost fixată la un nivel de 2.500.000 euro.

În cauză, reclamanții au formulat o notificare, depusă direct la sediul pârâtului în data de 22 iulie 2010, însoțită de toate documentele justificative, prin care au solicitat despăgubirea lor pentru prejudiciile suferite, în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (1) din Normele adoptate prin Ordinul C.S.A. nr. 1/2008, însă această cerere nu a fost soluționată, iar pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de despăgubire în termenul de maxim 90 de zile de la formulare, prevăzut de art. 10 alin. (1) din aceleași norme. În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 998, 999, 1088 C. civ., art. 251 din Legea nr. 32/2000 modificată, privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, art. 61 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, Normele privind F.P.V.S.

aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 1/2008, art. 2 pct. 1 lit. b), art. 109, 112 și urm. C. proc. civ., art. 3 alin. (1) din Ordonanța nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești. Prin întâmpinare, pârâtul F.P.V.S. (F.P.V.S.) a invocat excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată, precum și excepția de prematuritate față de neîndeplinirea condițiilor impuse de art. 720 1 C. proc. civ., excepții soluționate de instanță la data de 18 noiembrie 2011, cu motivarea arătată în considerentele încheierii de la acea dată. Asupra fondului cauzei, pârâtul a solicitat admiterea în parte a capătului de cerere privind daunele morale, cuantumul solicitat de reclamanți fiind apreciat ca vădit disproporționat, respingerea capătului de cerere privind acordarea de daune materiale ca nefondat, întrucât nu a fost dovedit, respingerea cererii privind plata penalităților și a cheltuielilor de judecată, ca nefondat.

În apărare, pârâtul a susținut că Fondul oferă protecție imediată persoanei prejudiciate, însă nu poate prelua răspunderea persoanei vinovate de producerea prejudiciului, nu poate fi obligat să îl garanteze și să îl plătească în măsura în care vinovatul nu va face el însuși acest lucru. Cu privire la speță, pârâtul a arătat că trebuie ținut seama de condițiile concrete ale producerii accidentului, atât conducătorul autovehiculului, cât și pasagerul L.M. având o îmbibație alcoolică excesivă, probele biologice indicând 2,35/1000 alcool pur pentru șofer și 2,65/1000 alcool pur pentru pasagerul L.M., care s-a expus atât pe el, cât și pe fiul său minor unui pericol incomensurabil, legitimitatea cererii moștenitorilor în a fi despăgubiți fiind pusă la îndoială, culpa în urmările accidentului fiind comună a conducătorului auto și a pasagerului L.M.

. Prin sentința civilă nr. 180 din 27 ianuarie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții L.G., L.O.I., L.F., L.T., L.N.E., B.I. și A.V.M., a obligat pârâtul F.P.V.S. la plata către reclamanții L.G. și L.O.I. a sumei de câte 50.000 lei fiecare, cu titlu de daune morale, a obligat pârâtul la plata către reclamanții L.F., L.T., L.N.E., B.I. și A.V.M. a sumei de câte 5.000 lei fiecare, cu titlu de daune morale și a respins restul pretențiilor, ca nefondate. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că din adresa emisă de I.P.J. Buzău - Serviciul Rutier din 20 mai 2010 rezultă că, la data de 02 aprilie 2010, în jurul orelor 21,45, numitul C.G., în timp ce conducea autoturismul, pe raza localității Pogoanele, județul Buzău, la km.

26+250, datorită vitezei excesive a pierdut controlul direcției de mers, intrând în coliziune cu un plop marginal. După impact, autoturismul s-a dezmembrat, ulterior luând foc. În urma acestui accident s-a produs decesul conducătorului auto, C.G., precum și al pasagerilor L.M. și L.N. Conducătorului auto i s-au recoltat probe de sânge și urină, iar, pasagerului L.M., probe de sânge, rezultatele fiind de 2 g, respectiv 2,35 g la mie alcool pur pentru conducătorul auto și 2,65 g la mie alcool pur pentru L.M. C.G., conducătorul auto vinovat de producerea accidentului rutier, nu deținea asigurare de răspundere civilă obligatorie, așa cum rezultă din rezultatul interogării Centrului de Informare C.E.D.A.M., situație în raport de care, potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind F.P.V.S., obligația de despăgubire revine Fondului.

Astfel, dispozițiile legale evocate prevăd că dacă pentru vehiculul care a provocat accidentul nu a fost îndeplinită obligația de a încheia asigurarea R.C.A., Fondul acordă persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale, cât și pentru vătămări corporale sau decese. Potrivit actelor de stare civilă depuse la dosarul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanții sunt rudele pasagerilor decedați urmare producerii evenimentului rutier mai sus descris. În ceea ce privește pretențiile formulate de reclamanții L.G. și L.O.I., tribunalul le-a apreciat în parte întemeiate și a constatat, sub aspectul daunelor materiale, că prin probatoriul administrat reclamanta L.G. nu a dovedit că a efectuat toate cheltuielile pretinse cu titlu de cheltuieli de înmormântare și ritualuri creștinești.

Din declarația martorului Dinu Stefan rezultă că aceste cheltuieli ar fi fost suportate de L.G., respectiv de părinți, cuantumul la care s-a făcut referire susținându-se că a fost indicat de reclamantă. La dosarul cauzei au fost depuse chitanța din 05 aprilie 2010 și factura, din care reiese că reclamanta L.G. a cumpărat sicriu, cruce, prosoape, în suma de 705 lei, celelalte chitanțe și facturi cuprinzând cheltuieli cu alimente, ce nu se poate stabili în ce scop au fost achiziționate. Din factura emisă la data de 05 iunie 2010 rezultă că s-a cumpărat cruce, poză, felinare de către L.A., care nu este parte în prezenta cauză. Tribunalul a avut în vedere că una din condițiile reparării prejudiciului conform art. 998-999 C. civ.

se referă la faptul ca acesta să nu fi fost reparat încă. Așa fiind, reclamanții aveau la îndemână ajutorul de înmormântare pus la dispoziție de către administrația locală, la cerere, ajutor al cărui cuantum este plasat la un nivel superior cheltuielilor de înmormântare dovedite în cauză. În consecință, tribunalul a apreciat că pretențiile reprezentând daune materiale sunt neîntemeiate, nefiind făcute probe în acord cu dispozițiile art. 1169 C. civ. Sub aspectul daunelor morale pretinse de reclamanții L.G. și L.O.I., tribunalul a constatat că sunt întrunite condițiile acordării acestora potrivit art. 998-999 C. civ. pentru prejudiciul moral determinat de decesul fiului, respectiv tatălui și fratelui, cauzat de fapta ilicită a persoanei vinovate de producerea accidentului de circulație.

Așa cum s-a reținut din actele dosarului, din declarația martorului audiat, defunctul L.M. era într-o stare avansată de ebrietate, îl cunoștea pe conducătorul auto, erau prieteni, i-a cerut la o ora târzie să-l transporte la domiciliu, deși se aflau în aceeași stare, astfel că s-a expus producerii accidentului, deși putea să-l evite. În stabilirea cuantumului despăgubirii morale, tribunalul a avut în vedere împrejurarea că prejudiciul moral al acestor reclamanți este practic imposibil de a fi cuantificat, în condițiile în care au pierdut un copil, respectiv un frate de numai 5 ani, că reclamantul L.O.I. la acel moment avea vârsta de 10 ani și că va fi lipsit de afecțiunea și grija specifice relației părinte - copil, de relația cu fratele mai mic, cu atât mai mult cu cât până la acea vârstă a crescut alături de aceștia, în timp putând fi afectată posibilitatea sa de a se forma, de a evolua și chiar de a relaționa cu cei din jur.

În raport de aceste criterii, tribunalul a considerat că se justifică acordarea către acești reclamanți a sumei de câte 50.000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul determinat de producerea accidentului, văzând dispozițiile art. 3 alin. (3) din Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind F.P.V.S. și prevederile art. 25 1 lit. b) din Legea nr. 32/2000. Privitor la pretențiile formulate de reclamanții L.F., L.T., L.N.E., B.I.

și A.V.M., tribunalul, fără a face aprecieri de ordin moral asupra unei asemenea solicitări, a avut în vedere că reclamanții sunt frații, respectiv părinții defunctului L.M., că din declarația martorului audiat în cauză rezultă că acesta îl cunoștea pe conducătorul autovehiculului, fiind prieteni, persoane adulte, că, deși amândoi erau în stare avansată de ebrietate, și-au propus a merge într-o altă localitate, cu mașina, expunându-se pericolului unui accident rutier atât în ceea ce-i privește, cât și pe minorul L.N., la o oră înaintată, asumându-și riscul unei deplasări în atari condiții. S-a apreciat că repararea unui prejudiciu de natură morală generat de fapta persoanei (L.M.) în legătură cu care se pretinde acoperirea acestuia este nejustificată.

Pe de altă parte, în măsura în care s-ar putea considera că o asemenea reparație ar putea fi totuși acordată, tribunalul a constatat că ea nu poate fi fundamentată exclusiv pe relația de rudenie, în lipsa unor probe certe ale suferințelor morale produse. Examinând cererea de acordare a daunelor morale formulată de acești reclamanți ca urmare a decesului nepotului lor L.N., tribunalul a apreciat că, incontestabil, acestora le-a fost produsă o suferință de ordin moral, acest copil în vârsta de 5 ani căzând victima inconștienței adulților ce aveau obligația a-l proteja. Împotriva acestei hotărâri în termen legal au formulat apel reclamanții. În motivarea cererii de apel, în sinteză, apelanții au susținut că, deși au dovedit prejudiciul material, inclusiv sub aspectul cuantumului, cu înscrisurile depuse și cu martori, instanța de fond nelegal și netemeinic a respins cererea în tot, cu motivarea că nu au probat scopul pentru care au fost achiziționate alimentele.

Or, este de notorietate faptul că la înmormântări se fac cheltuieli cu ritualul de înmormântare și cu pomeni, aspecte relatate și de martori. În mod greșit instanța de fond a înlăturat depoziția martorului pentru că acesta ar fi cunoscut cuantumul cheltuielilor exclusiv de la reclamanți. În realitate, martorul a participat la cele două înmormântări și la pomeniri și a luat cunoștință de discuțiile din familia celor decedați despre cheltuielile efectuate. În plus, nu poate constitui un motiv de respingere a cererii faptul că anumite produse necesare înmormântări și pomenirilor au fost cumpărate de alte persoane din familie, respectiv de părinții defunctului L.M. Totodată, apelanții au arătat că este nelegală respingerea cererii de acordare a daunelor morale pentru părinții și frații defunctului L.M., cu motivarea că prejudiciul ar fi fost creat de defunct.

În cauză, s-a stabilit o greșită situație de fapt atunci când s-a reținut că L.M., aflat în stare de ebrietate, ar fi cerut numitului C.G. să-l ducă la domiciliu, în realitate cel care s-a oferit să-l ducă pe acesta a fost conducătorul auto, care, ajungându-l din urmă, i-a propus să-l ducă cu mașina pe el și pe copil. Au susținut că instanța de fond a nesocotit principiul potrivit cu care prejudiciul nepatrimonial se materializează într-o consecință vătămătoare ce rezultă din atingeri și încălcări ale unor drepturi fără conținut economic, iar reparația, indiferent de modalitatea în care se realizează, este una relativă. Sunt greșite și susținerile instanței de fond, în sensul că nu s-ar putea acorda despăgubiri părinților și fraților victimei în lipsa unor probe certe ale suferinței morale produse.

Însuși Noul C. civ., în art. 1391, dispune că au dreptul la reparație persoanele aflate în relație de rudenie apropiată: părinți, copii, frați, surori, dar și soțul victimei, precum și alte persoane care ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu. De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, dar și Curtea de Apel București și Tribunalul București au decis că, spre deosebire de daunele materiale care se stabilesc pe bază de probe, despăgubirile pentru daune morale se acordă pe baza evaluării instanței de judecată, care trebuie să țină seama de suferințele fizice și morale susceptibile în mod rezonabil că ar fi fost cauzate prin fapta săvârșită.

În soluționarea cererii de plată a daunelor morale trebuie să se aibă în vedere dispozițiile din Directiva nr. 2009/103/CE, potrivit cu care despăgubirea ce trebuie acordată de către organismul responsabil trebuie să se situeze cel puțin în limitele obligației de asigurare; trebuie respectat principiul nediscriminării, iar la stabilirea întinderii despăgubirilor să fie avute în vedere criteriile referitoare la gravitatea prejudiciului nepatrimonial, importanța valorii lezate, durată în timp a consecințelor vătămătoare sau perpetuarea acestora, natura suferințelor și intensitatea acestora, aspecte legate de vârsta, sexul, viața familială și socială a persoanei prejudiciate. Apelanții au menționat că le-a fost cauzată o suferință excepțională prin pierderea a doi membrii de familie, sumele de bani acordate trebuind să fie în măsură să le ofere satisfacții compensatorii de natură a le ușura prejudiciul efectiv.

Or, sumele pretinse cu titlu de daune morale se află cu mult sub limita minimă de 2.500.000 euro prevăzută pentru cazurile de vătămare corporală sau deces la nivelul anului 2010, conform art. 24 alin. (2) lit. b) din Normele C.S.A. operabile prin Ordinele nr. 21/2009 și nr. 5/2010 în vigoare la data accidentului. Prin Decizia civilă nr. 361/A din 19 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis, apelul reclamanților L.G. și L.O.I., a modificat în parte sentința civilă nr. 180 din 27 ianuarie 2012, în sensul că a majorat cuantumul despăgubirilor morale la care a fost obligat pârâtul F.P.V.S. către reclamanții L.G. și L.O.I. la suma de 100.000 lei pentru fiecare, a respins, ca nefondat, apelul declarat de L.F., L.T., L.N.E., B.I.

și A.V.M., a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Împotriva deciziei au formulat recurs toți reclamanții. Prin Decizia civilă nr. 3024 din 30 mai 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului. Pentru a dispune în acest sens, Înalta Curte a constatat că instanța de apel nu a făcut o analiză a motivelor de apel, nu a indicat ce drepturi nepatrimoniale au fost lezate și probele care au reținut gravitatea prejudiciului. De asemenea, a reținut că instanța de apel nu a răspuns criticilor formulate de L.F., L.T., L.N.E., B.I. și A.V.M. privind respingerea cererii de a primi despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat ca urmare a decesului lui L.M.

În ce privește criticile referitoare la neacordarea prejudiciului material, a arătat că instanța de apel avea obligația de a motiva hotărârea prin propriile considerente și nu prin raportare la considerentele sentinței. Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, sub nr. 54507/3/2010. Prin Decizia civilă nr. 276 A din 27 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de L.G. și L.O.I., prin L.G., a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pe pârâtul F.P.V.S. la 5.396,14 lei daune materiale, la 150.000 lei daune morale către reclamanta L.G., a menținut celelalte dispoziții de obligare a pârâtului la plata sumei de 50.000 lei către L.O.I., a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții L.F., L.T., L.N.E., B.I.

și A.V. În ce privește primul motiv de apel astfel cum a fost dezvoltat, referitor la daunele materiale, instanța de apel a reținut că prin cererea de chemare în judecată daunele materiale au fost solicitate de L.G., soția defunctului L.M., și de L.F., mama defunctului L.M., fiecare au cerut câte 13.000 lei. Prin cererea de apel se arată că la cheltuielile de înmormântare au participat și alți membrii din familie și că acest fapt nu poate constitui un motiv de respingere a cererii de acordare a despăgubirilor materiale. Potrivit art. 1093 alin. (2) prima teză C. civ., obligația de plată poate fi achitată chiar de o persoană neinteresată. În speță, cheltuielile efectuate de toți reclamanții s-au făcut în interesul familiei defunctului L.M., din care au mai rămas doar reclamanta L.G.

și fiul acesteia L.O.I., care au o gospodărie proprie, deci separată atât față de părinții defunctului, cât și față de fratele și surorile acestuia, dovada fiind domiciliile separate ale acestora. Debitor al obligației de a achita contravaloarea produselor și alimentelor cumpărate pentru înmormântarea celor doi defuncți este reclamanta L.G., astfel că toate plățile făcute de ceilalți membrii de familie s-au făcut pe seama acesteia. Într-o asemenea situație de fapt și de drept, pretențiile materiale ale reclamantei L.F. sunt neîntemeiate. Raportându-se la înscrisurile depuse în fața instanței de fond și fără a avea în vedere depozițiile martorilor audiați, instanța de apel a stabilit întinderea despăgubirilor materiale la suma de 5.396,14 lei.

Instanța de apel a apreciat, totodată, că motivul potrivit cu care instanța de fond ar fi respins cererea de acordare a daunelor morale către părinții, fratele și surorile defunctului L.M. este nefondat, deoarece din sentința apelată rezultă că s-a stabilit câte 5.000 lei pentru fiecare din aceștia, cu titlu de daune morale. Este fondată însă critica privind greșita reținere a situației de fapt, în sensul că defunctul L.M. i-ar fi cerut numitului C.G. să-l transporte la domiciliu, din probe nerezultând o asemenea situație. Este nefondată și afirmația reclamanților, potrivit cu care conducătorul auto C.G. ar fi propus defuncților să-i ducă acasă, lipsind dovezi în acest sens. Ceea ce rezultă din probe, respectiv adresa din 20 mai 2010 a I.P.J.

Buzău, este faptul că autoturismul circula la momentul accidentului din direcția Pogoanele către Scutelnici și, nicidecum, către domiciliul defunctului. Instanța de apel a apreciat, de asemenea, că instanța de fond nu a nesocotit pretinsul principiu potrivit cu care prejudiciul nepatrimonial se materializează în vătămările ce rezultă din încălcarea unor drepturi fără conținut economic pentru că nu există un asemenea principiu. De altfel, reclamanți nu au arătat textul de lege în care este înscris un asemenea principiu; lipsind un asemenea principiu, nu avea cum să fie încălcat. Referitor la critica conform căreia instanța de fond ar fi reținut că nu pot fi acordate despăgubiri pentru daune morale părinților și fraților defunctului în lipsa unor probe certe, instanța de apel a considerat că în fond s-a reținut cu totul altceva, și anume că acordarea de despăgubiri nu poate fi fundamentată doar pe relația de rudenie, în lipsa unor probe certe ale suferințelor produse.

Susținerea apelanților că potrivit Noului C. civ. și părinții și frații defunctului au dreptul la reparație în caz de prejudiciu nu a fost în niciun fel completată de instanța de fond. Cât privește cuantumul despăgubirilor, instanța de apel a reținut că, din examinarea art. 24 din Normele din 19 noiembrie 2009 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciul produs prin accidente de vehicule, rezultă că, în cazul încheierii asigurării R.C.A., limita de despăgubire pentru anul 2009, în caz de deces, este de 1.500.000 euro, iar, în 2010, de 2.500.000 euro. Or, aceste reglementări nu sunt aplicabile, deoarece în speță nu există contract de asigurare încheiat.

Situația este aceeași și referitor la art. 24 din Normele din 17 mai 2010, întrucât textul se referă tot la încheierea contractelor de asigurare, caz în care pentru riscul decesului se stabilește un nivel de despăgubire de 2.500.000 euro în anul 2010 și 3.500.000 euro în anul 2011, iar, pentru anul 2012, un nivel de despăgubire de 5.000.000 euro. Instanța de apel a constatat nefondată și susținerea potrivit cu care prin Directiva nr. 2009/103/CE s-ar fi dispus ca despăgubirile în cazul lipsei contractului de asigurare să fie la nivelul celor în care se încheie contractul de asigurare. Or, textul art. 23 la care se referă apelanții vorbește doar de extinderea asigurării la toți pasagerii din vehicul, când, deci, există contract de asigurare.

În speță, pentru stabilirea despăgubirilor pentru daunele morale suferite de reclamanta L.G., instanța de fond a avut în vedere drept criteriu relația de căsătorie dintre reclamantă și defunctul L.M. și relația dintre mamă și fii. Pentru reclamantul L.O.I. s-au avut în vedere drept criterii relația de afecțiune dintre defunctul L.M. și minorul L.O.I. și relația de frate între defunctul L.N. și reclamantul minor L.O.I. Instanța de apel a reținut că din probele administrate nu rezultă în ce au constat suferințele fizice și morale ale reclamanților L.G. și L.O.I., în speță reclamanți nu au solicitat și nici nu au administrat dovezi în acest sens. Singura probă care poate permite o caracterizare a relației de căsătorie este adresa din 20 mai 2010 a I.P.J.

în care se menționează că defunctul L.M., în data de 02 aprilie 2010, orele 21,45, se afla într-o stare avansată de ebrietate, din probele biologice recoltate rezultând 2,65 g la mie alcool pur. Cu toate acestea, în loc să vină spre casă împreună cu numitul C.G., la acea oră se deplasa către localitatea Scutelnici. Cele trei aspecte, starea avansată de ebrietate, ora înaintată și îndreptarea la acea oră și în acea stare de ebrietate către o altă localitate, în lipsa unor probe contrare dovedesc că viața de familie, cel puțin din partea defunctului, se află într-un plan secund, mai importante fiind consumul de alcool și relația cu persoane din afara familiei, consumatoare și ele de alcool. Nici reclamanta L.G.

nu a făcut vreo probă din care să rezulte suferințele avute după decesul soțului ei ori în ce mod s-a schimbat viața sa după decesul soțului și de ce anume a fost lipsită după acest deces. În consecință, instanța de apel a considerat că din probe a rezultat că s-a vătămat numai relația de căsătorie, motiv pentru care a acordat daune morale de 50.000 lei. Referitor la cuantumul despăgubirilor pentru daune morale suferite de L.G. ca urmare a decesului fiului ei, L.N., aceeași instanță a constatat că acest fiu s-a aflat în același autoturism cu tatăl său L.M., astfel că reclamanta nu s-a aflat în situația de a-l proteja de acțiunile imprudente ale tatălui său. Și în acest caz nu s-au produs probe din care să rezulte suferințele îndurate de reclamantă.

Este însă de notorietate intensitatea mare a legăturii între mamă și copiii, faptul decesului fiului provocând suferințe psihice de aceeași intensitate mărită, motiv pentru care se impune o despăgubire de 100.000 lei. Cât privește suferințele reclamantului L.O.I., instanța de apel a considerat că și în acest caz nu s-a dorit a se administra alte probe, rezultând doar vătămarea relației tată fiu și relație dintre frați. Reclamantul L.O.I., în vârstă de 10 ani la momentul producerii accidentului, s-a aflat sub supravegherea reclamantei L.G., în timp ce celălalt fiu al reclamantei, care a decedat, s-a aflat sub supravegherea tatălui. Nu reiese din lucrările dosarului în ce mod s-a schimbat viața sa după decesul tatălui și al fratelui său, precum și ce traume psihice a suferit, din acest motiv suma de 50.000 lei stabilită de instanța de fond este una corespunzătoare prejudiciului suferit după decesul tatălui și fratelui.

Referitor la părinții defunctului L.M., fratele și surorile acestuia, instanța de apel a constatat că în afara relațiilor de rudenie reclamanții nu au produs alte probe care să dovedească suferințele psihice avute și determinate de faptul celor două decese. De asemenea, nu s-a probat în niciun fel o schimbare a condițiilor lor de viață, determinată de aceste incidente. În aceste condiții, nefiind probate vătămările produse, apelul acestora este nefondat. Împotriva deciziei menționate mai sus au declarat recurs, în termen legal, reclamanții A.V.M., B.I., L.F., L.G., L.N.E., L.O.I., L.T., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, reclamanții au arătat că, deși prin motivele de apel formulate au invocat faptul că sentința instanței de fond este nelegală și sub aspectul respingerii cererii de acordare a daunelor morale pentru părinții, fratele și surorile defunctului L.M.

pentru suferințele pricinuite lor ca urmare a decesului acestuia, instanța de apel nu a analizat această critică, limitându-se să arate că din sentința apelată rezultă că s-a acordat câte 5.000 lei pentru fiecare reclamant, cu titlu de daune morale. În cauză, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor morale pentru suferințele produse acestora în urma decesului celor două rude - L.M. și L.N. Instanța de fond, în mod nelegal, a acordat reclamanților daune morale doar pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului minorului L.N., cu motivarea că „repararea unui prejudiciu de natură morală generat de fapta persoanei (L.M.) în legătură cu care se pretinde acoperirea acesteia este nejustificată”.

În apel, reclamanții au criticat acest aspect, arătând și că instanța de fond a încălcat atât principiile care guvernează răspunderea civilă delictuală, repararea prejudiciului, cât și prevederile Directivei nr. 2009/103/CE și ale art. 27 din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 21/2009. Or, sub acest aspect hotărârea recurată este nemotivată, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Recurenții au mai susținut că prin decizia atacată instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile legale în materie citate anterior. Astfel, în situația în care din toate probele administrate a rezultat culpa exclusivă a defunctului C.G. în producerea accidentului și a consecințelor acestuia, defunctul L.M.

neavând nicio vină, respingerea în totalitate a cererii de reparare a prejudiciului nepatrimonial provocat reclamanților de moartea lui L.M. și reducerea substanțială și nejustificată a daunelor morale acordate pentru suferințele provocate de moartea minorului L.N. sunt rezultatul încălcării și aplicării greșite a dispozițiilor art. 998-999 C. civ. În condițiile în care nu există nicio dispoziție legală care să interzică unei persoane să consume alcool înainte de a se urca într-un vehicul în calitate de pasager, precum și în condițiile în care nu s-a făcut dovada existenței unei legături de cauzalitate între starea de ebrietate a defunctului L.M. și fapta ilicită a defunctului C.G. sau consecințele acesteia, nu există nicio cauză care să înlăture răspunderea civilă delictuală.

Recurenții au mai susținut că în apel s-au aplicat greșit și dispozițiile art. 13 alin. (3) din Directiva nr. 2009/103/CE, art. 6 alin. (3) din Normele privind F.P.V.S. aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 1/2008, precum și principiul nediscriminării victimelor accidentelor de circulație aflate în situații comparabile, implementat prin directiva citată. Prin întâmpinare, pârâtul F.P.V.S. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În esență, a arătat că instanța de apel a motivat pentru ce a găsit apelul reclamanților ca nefondat, făcând referire atât la art. 24 din ordinul C.S.A. nr. 1/2008, cât și la Directiva nr. 2009/103/CE. Totodată, instanța de apel în mod corect a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți să primească despăgubiri materiale pentru prejudicii nepatrimoniale numai pentru prejudiciul suferit de pe urma pierderii minorului L.N.

Cât privește decesul tatălui minorului, L.M., aceeași instanță a reținut culpa pasagerului auto, care și-a asumat un risc atunci când, consumând împreună cu șoferul autovehiculului importante cantități de alcool, a acceptat să urce în mașina acestuia, sens în are nu se justifică acordarea vreunui prejudiciu. Intimatul F.P.V.S. a mai precizat că la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru daune morale trebuie avut în vedere principiul general de acordare a acestora, respectiv realizarea unei reparații echitabile în raport cu prejudiciul afectiv ce le-a fost cauzat părților civile reclamante și în raport cu prejudiciul adus condițiilor acestora de viață. În scopul cuantificării obiective a unor astfel de despăgubiri, instanța de judecată se poate raporta la Ghidul pentru soluționarea daunelor morale întocmit pentru garantarea obiectivității și tratamentului nediscriminatoriu prevăzut de art. 14 C.E.D.O.

Examinând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente: Prin primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții au arătat că instanța de apel nu a analizat critica legată de neacordarea prejudiciului moral suferit de aceștia urmare decesului lui L.M. Înalta Curte reține că, în speță, prin cererea formulată reclamanții au solicitat acordarea de daune materiale și morale, rezultate urmare accidentului de circulație produs la data de 02 aprilie 2010, soldat cu decesul lui L.M., în vârstă de 36 de ani, și a lui L.N., în vârstă de 5 ani (tată și fiu). Instanța de fond, prin sentința civilă nr. 180 din 27 ianuarie 2012, a obligat pârâtul F.P.V.S.

la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de daune morale, atât pentru reclamanta L.G., cât și pentru reclamantul L.O.I., reținând că sunt întrunite condițiile acordării acestor despăgubiri pentru prejudiciul moral determinat de decesul fiului L.N. (cu referire la reclamanta L.G.), tatălui și fratelui L.M. și L.N. (cu referire la reclamantul L.O.I.), cauzat de fapta ilicită a persoanei vinovate de producerea accidentului de circulație. Referitor la pretențiile celorlalți reclamanți, instanța de fond a reținut că defunctul L.M. și-a asumat riscul deplasării cu un autovehicul condus de o persoană în stare de ebrietate, în aceeași stare aflându-se și acesta, astfel că repararea unui prejudiciu de natură morală generat de fapta persoanei în legătură cu care se pretinde acoperirea este nejustificată.

Pârâtul F.P.V.S. a fost însă obligat să suporte prejudiciul cauzat acestor reclamanți urmare a decesului nepotului lor L.N. În apel, reținând o situație de fapt diferită (lipsa unei culpe dovedite a defunctului L.M. cât privește participarea acestuia la evenimentul rutier soldat cu moartea sa și a fiului său minor), instanța de apel a considerat că se impune o majorare a cuantumului daunelor morale acordate reclamantei L.G., până la suma de 150.000 lei, 50.000 lei întrucât s-a dovedit doar vătămarea relației de căsătorie a acestei părți cu defunctul L.M. și 100.000 lei pentru suferințele psihice cauzate de decesul fiului minor L.N. În opinia instanței de apel, cum nu s-au administrat alte probe valoarea prejudiciului moral stabilit în favoarea reclamantului L.O.I.

a fost menținută, criteriul de determinare a despăgubirilor invocat fiind dat de vătămarea relației de afecțiune tată-fiu, respectiv relației dintre frați. Cât privește cererile apelanților L.F., L.T., L.N.E., B.I. și A.V., instanța de apel a constatat, pe de o parte, că aceștia au primit, cu titlu de daune morale, câte 5.000 lei pentru decesul fiului, respectiv fratelui L.M., iar, pe de altă parte, că pretențiile reclamanților în cauză nu au fost dovedite, sumele solicitate neputând fi fundamentate doar pe relația de rudenie. În acest context, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a indicat considerentele de fapt și de drept (cu referire la art. 998-999 C. civ.) în temeiul cărora și-a format convingerile, consemnând argumentele pentru care cererile reclamanților nu sunt întemeiate, ceea ce nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. Împrejurarea că, în motivare, instanța de apel a reținut că prima instanță a acordat acestor reclamanți daune morale și pentru decesul lui L.M. reprezintă o eroare materială, de văzut fiind conținutul sentinței apelate, dar și considerentele avute în vedere ulterior la analiza pe fond a cererilor acestor părți în legătură cu prejudiciul moral suferit în acest caz. Această inadvertență poate fi suplinită și remediată în prezenta cale de atac, prin motivarea instanței de recurs, astfel încât Înalta Curte apreciază că nu se impune ca pricina să fie trimisă spre rejudecare în apel. Drept consecință, constatând și faptul că instanța de apel a analizat pricina dedusă judecății și din perspectiva Directivei nr. 2009/103/CE, respectiv a dispozițiilor art. 24 din Normele C.S.A.

aprobate prin Ordinele nr. 21/2009 și nr. 5/2010, invocate prin cererea de apel, Înalta Curte consideră că nu este fondată critica adusă hotărârii recurate prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază însă că în cauză, față de situația de fapt stabilită în apel, se impune admiterea prezentei căi de atac conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, cu titlu general, Înalta Curte reține că prin mărimea ei, suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie, într-adevăr, să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, ea nu trebuie acordată într-un cuantum simbolic datorită imposibilității, cu totul firești, de stabilire a unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie.

Ea nu poate fi acordată într-un cuantum simbolic nici pe considerentul că, acordată într-un cuantum mare, ar putea constitui o sursă de îmbogățire fără temei legitim pentru terța persoană păgubită, deoarece cuantumul daunelor morale acordate de instanță nu se stabilește arbitrar, ci el trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terța persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieții de victima accidentului și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Pentru a-și păstra caracterul de „satisfacție echitabilă”, daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terțele persoane păgubite.

În speță, Înalta Curte constată că instanța de apel, în ceea ce privește despăgubirile morale solicitate, deși prezintă în motivarea hotărârii, în esență, că acestea au rolul de a acoperi prejudiciile cu caracter nepatrimonial și că stabilirea cuantumului lor presupune o doză de aproximare și trebuie raportate la consecințele negative suferite de reclamanți sub aspectul vieții familiale, a relațiilor de rudenie, aceeași instanță, la determinarea în concret a cuantumului daunelor morale, nu are în vedere toate criteriile arătate și nici nu se referă și la sumele stabilite prin concluziile Ghidului pentru soluționarea daunelor morale întocmit pentru garantarea obiectivității și tratamentului nediscriminatoriu prevăzut de art. 14 C.E.D.O., la care și intimatul F.P.V.S.

face trimitere. Astfel, instanța de apel reduce la un singur criteriu utilizat pentru fiecare reclamant în parte cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciile morale invocate sau nici măcar nu evaluează prejudiciul, considerând că doar relația de rudenie dovedită nu este suficientă pentru a justifica suferințele produse reclamanților (cu referire la decesul lui L.M.). Cum principiile de drept naționale și convenționale în materie impun repararea integrală a prejudiciului moral reprezentat de consecințele „negative suferite pe plan fizic și moral, avându-se în vedere importanța valorilor lezate, măsura în care au fost afectate”, instanța de apel era ținută să se raporteze și la criteriul echității și principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, consacrate, de asemenea, pe cale jurisprudențială în materia stabilirii daunelor morale.

Neprocedând în acest mod, limitându-se numai la criteriile prezentate în considerentele hotărârii recurate ori înlăturând acordarea despăgubirilor în lipsa unor dovezi suplimentare administrate în apel, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 49 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Ordinul nr. 20/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, potrivit cărora la stabilirea întinderii despăgubirii în caz de deces se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România. Astfel, principiul ce se degajă din jurisprudența C.E.D.O. în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte.

Conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată. Este fără echivoc că traumele suferite urmare celor două decese a rudelor lor au produs consecințe majore asupra vieții familiale a reclamanților, care au determinat schimbări profunde și în calitatea vieții acestora. Spre deosebire de daunele materiale, care se stabilesc pe baza probelor administrate, despăgubirile pentru daunele morale se determină prin evaluarea făcută de o instanță de judecată, care trebuie să țină seama de suferințele fizice și morale susceptibile în mod rezonabil că ar fi fost cauzate prin fapta pretins săvârșită.

Drept consecință, ținând seama de criteriile identificate în apel, dar și de Ghidul pentru soluționarea daunelor morale întocmit pentru garantarea obiectivității și tratamentului nediscriminatoriu prevăzut de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, la care a făcut trimitere chiar intimatul F.P.V.S. în întâmpinare, care conține concluzii jurisprudențiale privind nivelul mediu al daunelor morale acordate în caz de deces, Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanții L.G., L.O.I., L.F., L.T., A.V.M., B.I. și L.N.E., iar, conform art. 312 alin. (1) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica Decizia atacată, în parte, în sensul că va obliga pârâtul să plătească următorilor reclamanți daune morale, astfel: pentru reclamantul L.O.I., 50.000 lei, pentru reclamanții L.F.

și L.T., câte 60.000 lei și pentru reclamanții A.V.M., B.I. și L.N.E. câte 25.000 lei. Calculându-se valoarea medie de despăgubiri acordată la nivelul Curților de Apel din România, pentru rudele de gradul I ale persoanei decedate, precum și pentru frate/soră și soț supraviețuitor, potrivit ghidului menționat au rezultat următoarele valori: pentru copilul minor, urmare a decesului părintelui său - 51.324 lei; pentru frate/sotă - 29.912 lei, părinte (mama/tată), urmare a decesului fiului lor - 75.097 lei; pentru decesul soțului/soției - 52.510 lei. În speță, Înalta Curte apreciază că suma care se cuvine reclamantului L.O.I. este de 60.000 lei, calculată în raport de criteriile determinate de instanța de apel (afectarea relației de afecțiune dintre defunctul L.M.

și minor, relației dintre defunctul L.N., frate, și reclamantul în cauză, lipsa suportului material asigurat în timpul vieții de victima accidentului și altele asemenea), dar și corespunzător grilei indicate anterior, cu aplicarea celor două principii menționare anterior. De asemenea, Înalta Curte consideră că suma care se cuvine reclamanților L.F. și L.T., în calitate de ascendenți de gradul I ai defunctului L.M. și de bunici ai defunctului L.N. este de câte 60.000 lei, pentru fiecare dintre petenți, avându-se în vedere că, în speță, relația de rudenie este dovedită, decesul fiului și nepotului provocându-le acestora suferințe psihice ce nu pot fi în mod concret cuantificate, ci doar aproximate.

Aceste prejudicii morale se prezumă, ținându-se seama de legătura afectivă dintre victime și părțile civile, care nu poate fi înlăturată pentru simplul considerent că nu s-au făcut dovezi certe ale suferințelor produse. În plus, la determinarea cuantumului despăgubirilor, instanța de recurs se raportează și la valorile jurisprudențiale indicate mai sus, în funcție de care, pe baza situației de fapt determinate în apel, poate realiza o evaluare a cuantumului daunelor morale ce reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului moral cauzat urmare decesului lui L.M. și L.N. Aceleași considerente sunt reținute de Înalta Curte și în ceea ce privește pe reclamanții L.N.E., B.I. și A.V.M., aceștia urmând să primească câte 25.000 lei fiecare, în calitate de frați ai defunctului L.M.

și de unchi/mătuși ai defunctului L.N. Această determinare a prejudiciului ține seama de împrejurările concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de acești reclamanți, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației concrete - legătura de rudenie cu victimele accidentului, relațiile afective cu defuncții), deci de elemente obiective care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a reclamanților. Înalta Curte notează, în cele din urmă două situații, în privința reclamanților L.O.I., L.F., L.T., A.V.M., B.I. și L.N.E., că majorarea cuantumului daunelor morale acordate în fond și menținute în apel se datorează, în principal, considerentelor referitoare la repararea prejudiciului cauzat urmare decesului lui L.M., iar, subsecvent, în legătură cu decesul minorului L.N.

Referitor la daunele morale acordate reclamantei L.G. în apel, Înalta Curte consideră că nu se impune modificarea valorii de 150.000 lei, întrucât instanța de apel, fără a avea în vedere valorile jurisprudențiale la care s-a făcut trimitere în recurs, a evaluat corect prejudiciul moral la un cuantum cu puțin inferior valorilor din grila prezentată, ținând cont de vătămarea relației de căsătorie cu defunctul L.M., respectiv de intensitatea legăturii între mamă și minor, faptul decesului fiului provocând acesteia o mare suferință psihică. Recurenții au mai criticat decizia recurată, arătând că instanța de apel a încălcat și prevederile Directivei nr. 2009/103/CE, în sensul că ar fi reținut aplicabilitatea lor numai în cazul în care există un contract de asigurare.

Or, această critică nu este fondată, în mod corect instanța de apel constatând că dispozițiile art. 23 din directivă, invocate de recurenți, privesc o situație de drept distinctă de cea din cauză. Înalta Curte va menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții A.V.M., B.I., L.F., L.G., L.N.E., L.O.I., L.T. împotriva Deciziei civile nr. 276 A din 27 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Modifică, în parte, decizia atacată, în sensul că obligă pârâta A.F.P.V.S. la 60.000 lei daune morale către reclamantul L.