ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2158/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2158/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 11 noiembrie 2010, pe rolul Tribunalului București, secția

a V-a civilă, sub nr. 54507/3/2010, reclamanții L.G., L.O.I., L.F., L.T., L.N.E.,

B.I. și A.V.M. au chemat în judecată pe pârâtul F.P.V.S., solicitând instanței

să dispună obligarea pârâtului la plata sumelor de 1.000.000 euro, reprezentând

prejudiciul moral și 26.000 lei, reprezentând prejudiciul material,

rezultat ca urmare a accidentului de circulație produs la data de 02 aprilie 2010,

soldat cu decesul lui L.M., în vârsta de 36 de ani și a lui L.N., în vârsta de

numai 5 ani (tată și fiu). Au solicitat, de asemenea, ca pârâtul să fie obligat

la plata despăgubirilor după cum urmează: reclamantei L.G. (în vârsta de 35 de

ani) - suma de 200.000 euro, daune morale și suma de 13.000 lei, daune

materiale, produse ca urmare a decesului soțului său L.M. și a fiului său - L.N.;

reclamantului L.O.I. (în vârstă de numai 10 de ani), reprezentat legal prin

mama sa L.G. - suma de 200.000 euro, daune morale, produse ca urmare a

decesului tatălui său L.M. și a fratelui său L.N.; reclamantei L.F. - suma de

150.000 euro, daune morale și suma de 13.000 lei, daune materiale, produse ca

urmare a decesului fiului său L.M. și a nepotului său L.N.; reclamantului L.T. -

suma de 150.000 euro, daune morale, produse ca urmare a decesului fiului său L.M.

și a nepotului său L.N.; reclamanților L.N.E., B.I. și A.V.M. - suma de 100.000

euro pentru fiecare, daune morale, produse ca urmare a decesului fratelui

acestora L.M. și a nepotului acestora L.N., precum și la plata dobânzii legale

per an/pro rata temporis, de la data introducerii acțiunii și până la achitarea

integrală a despăgubirilor, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că, la data de 02 aprilie 2010, numitul C.G.

conducea autovehiculul din județul Buzău, circulând din direcția Pogoanele

către Scutelnici, iar, împreuna cu acesta, în autoturism, se mai aflau și

pasagerii L.M. și L.N. (tata și fiu).

La un moment dat, din

cauza vitezei mari cu care se deplasa, conducătorul auto a pierdut controlul

asupra direcției de deplasare, a ieșit de pe carosabil și a intrat în coliziune

cu un arbore de pe marginea șoselei. În urma impactului, atât numitul C.G., cât

și pasagerii din autoturism L.M. și L.N. au decedat.

În urma producerii

acestui eveniment rutier a fost deschis Dosarul penal nr. 177/P/2010

instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, în cadrul căruia a fost

reținută culpa exclusivă a conducătorului auto C.G. în producerea accidentului.

La data accidentului,

automobilul condus de C.G. nu era asigurat R.C.A., motiv pentru care obligația

de plată a despăgubirilor civile revine F.P.V.S., conform dispozițiilor art. 251

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 32/2000 modificată, art. 61 alin. (1) din Legea

nr. 136/1995 modificată, art. 3 alin. (1) din Normele adoptate prin Ordinul C.S.A.

nr. 1/2008 și Decizia nr. 3 din 15 iunie 2010, pronunțată de secțiile unite ale

Înaltei Curți de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin care

s-a stabilit că F.P.V.S. poate fi obligat singur la plata despăgubirilor civile

către persoanele păgubite prin accidente de circulație produse de vehicule

neasigurate.

Până în prezent,

costurile aferente înmormântării și pomenirilor celor 2 defuncți au fost

suportate de către reclamantele L.G. și L.F. și sunt în cuantum de 12.000 lei,

conform documentelor justificative de plată alăturate, la care se adaugă

cheltuielile pe care acestea urmează să le efectueze cu pomenirile viitoare (până

la 7 ani, conform tradiției creștin-ortodoxe), evaluate la suma de 14.000 lei.

Cât privește

determinarea cuantumului daunelor morale, reclamanții au arătat că trebuie

să se aibă în vedere circumstanțele specifice acestui caz, precum și efectele

infracțiunii asupra celor vătămați. Aceste efecte se concretizează în stări de

fapt ce au în vedere, în principal, modificările prejudiciabile moral

intervenite în viața membrilor familiei victimelor și rudelor apropiate ale

acestora după accidentul soldat cu pierderea soțului/fiului/fratelui, respectiv

a fiului/nepotului, modificări care sunt rezultatul suferințelor profunde și

ireversibile generate de moartea celor dragi.

Astfel, defunctul L.M.

era tânăr, având doar 36 de ani la data decesului, fiind soț și tată a doi

copii minori; relația sa cu familia și cu celelalte rude poate fi descrisă ca

fiind una strânsă, fericită, bazată pe o susținere reciprocă, moartea sa lăsând

fără sprijin pe soția și pe fiul său în vârsta de numai 10 ani. Reclamantul L.O.I.

și-a pierdut în același timp și tatăl și fratele, la o vârsta când avea mare

nevoie de sprijinul părintelui și când existența fratelui îi aducea mari

bucurii, acesta urmând a fi privat pe durata întregii sale vieți de sprijinul

și afecțiunea părintelui și fratelui dispăruți. Părinții defunctului L.M., L.F.

și L.T., au fost lipsiți la bătrânețe de sprijinului fiului lor cel mai mare,

care a rămas acasă pentru a-și putea ajuta părinții la bătrânețe; L.F. și L.T.

au fost lipsiți de bucuriile date de prezența nepotului lor dispărut atât

de tragic. L.N.E., B.I. și A.V.M. vor fi privați pentru tot restul vieții de

sprijinul și afecțiunea fratelui și nepotului dispăruți. De acum încolo întâlnirile

de familie vor fi, mai degrabă, prilej de tristețe decât de bucurie, familia

reunindu-se pentru pomenirea celor dispăruți și nu pentru sărbătorirea acestora

la zilele de naștere sau onomastice.

Au precizat reclamanții

că sumele solicitate cu titlu de daune morale sunt cu mult sub cele pentru care

este ținut a răspunde pârâtul în cazul accidentelor produse în cursul anului

C.S.A. nr. 1/2008, pârâtul nu poate plăti despăgubiri care să depășească

limitele minime de răspundere a asigurătorului prevăzute de legislația în

vigoare la data producerii accidentului în România, iar, conform dispozițiilor art.

24 alin. (2) lit. b) din Normele aprobate prin Ordinele nr. 21/2009 și nr.

5/2010, emise de C.S.A., limita de despăgubire stabilită de comisie pentru

vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter

patrimonial, pentru accidente produse în anul 2010, a fost fixată la un nivel

de 2.500.000 euro.

În cauză, reclamanții

au formulat o notificare, depusă direct la sediul pârâtului în data de 22 iulie

2010, însoțită de toate documentele justificative, prin care au solicitat

despăgubirea lor pentru prejudiciile suferite, în conformitate cu dispozițiile art.

7 alin. (1) din Normele adoptate prin Ordinul C.S.A. nr. 1/2008, însă această

cerere nu a fost soluționată, iar pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de

despăgubire în termenul de maxim 90 de zile de la formulare, prevăzut de art. 10

alin. (1) din aceleași norme.

În drept, reclamanții

au invocat dispozițiile art. 998, 999, 1088 C. civ., art. 251 din Legea nr. 32/2000

modificată, privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, art.

61 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România,

Normele privind F.P.V.S. aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 1/2008, art. 2 pct. 1

lit. b), art. 109, 112 și urm. C. proc. civ., art. 3 alin. (1) din Ordonanța nr.

9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești.

Prin întâmpinare,

pârâtul F.P.V.S. (F.P.V.S.) a invocat excepția de netimbrare a cererii de

chemare în judecată, precum și excepția de prematuritate față de

neîndeplinirea condițiilor impuse de art. 720

1

C. proc. civ.,

excepții soluționate de instanță la data de 18 noiembrie 2011, cu

motivarea arătată în considerentele încheierii de la acea dată.

Asupra fondului

cauzei, pârâtul a solicitat admiterea în parte a capătului de cerere privind

daunele morale, cuantumul solicitat de reclamanți fiind apreciat ca vădit

disproporționat, respingerea capătului de cerere privind acordarea de daune

materiale ca nefondat, întrucât nu a fost dovedit, respingerea cererii privind

plata penalităților și a cheltuielilor de judecată, ca nefondat.

În apărare, pârâtul a

susținut că Fondul oferă protecție imediată persoanei prejudiciate, însă nu

poate prelua răspunderea persoanei vinovate de producerea prejudiciului, nu

poate fi obligat să îl garanteze și să îl plătească în măsura în care vinovatul

nu va face el însuși acest lucru.

Cu privire la speță,

pârâtul a arătat că trebuie ținut seama de condițiile concrete ale

producerii accidentului, atât conducătorul autovehiculului, cât și

pasagerul L.M. având o îmbibație alcoolică excesivă, probele biologice

indicând 2,35/1000 alcool pur pentru șofer și 2,65/1000 alcool pur pentru pasagerul

L.M., care s-a expus atât pe el, cât și pe fiul său minor unui pericol

incomensurabil, legitimitatea cererii moștenitorilor în a fi despăgubiți fiind

pusă la îndoială, culpa în urmările accidentului fiind comună a conducătorului

auto și a pasagerului L.M. .

Prin sentința civilă nr.

180 din 27 ianuarie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în

parte acțiunea formulată de reclamanții L.G., L.O.I., L.F., L.T., L.N.E., B.I.

și A.V.M., a obligat pârâtul F.P.V.S. la plata către reclamanții L.G. și L.O.I.

a sumei de câte 50.000 lei fiecare, cu titlu de daune morale, a obligat pârâtul

la plata către reclamanții L.F., L.T., L.N.E., B.I. și A.V.M. a sumei de câte

5.000 lei fiecare, cu titlu de daune morale și a respins restul pretențiilor,

ca nefondate.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că din adresa emisă de I.P.J. Buzău - Serviciul

Rutier din 20 mai 2010 rezultă că, la data de 02 aprilie 2010, în jurul orelor

21,45, numitul C.G., în timp ce conducea autoturismul, pe raza localității

Pogoanele, județul Buzău, la km. 26+250, datorită vitezei excesive a pierdut

controlul direcției de mers, intrând în coliziune cu un plop marginal. După

impact, autoturismul s-a dezmembrat, ulterior luând foc.

În urma acestui

accident s-a produs decesul conducătorului auto, C.G., precum și al pasagerilor

L.M. și L.N.

Conducătorului auto i

s-au recoltat probe de sânge și urină, iar, pasagerului L.M., probe de

sânge, rezultatele fiind de 2 g, respectiv 2,35 g la mie alcool pur pentru

conducătorul auto și 2,65 g la mie alcool pur pentru L.M.

C.G., conducătorul

auto vinovat de producerea accidentului rutier, nu deținea asigurare de

răspundere civilă obligatorie, așa cum rezultă din rezultatul interogării

Centrului de Informare C.E.D.A.M., situație în raport de care, potrivit

prevederilor art. 3 alin. (3) din Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare

a Normelor privind F.P.V.S., obligația de despăgubire revine Fondului. Astfel,

dispozițiile legale evocate prevăd că dacă pentru vehiculul care a provocat

accidentul nu a fost îndeplinită obligația de a încheia asigurarea R.C.A.,

Fondul acordă persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale,

cât și pentru vătămări corporale sau decese.

Potrivit actelor de

stare civilă depuse la dosarul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanții sunt

rudele pasagerilor decedați urmare producerii evenimentului rutier mai sus

descris.

În ceea ce privește

pretențiile formulate de reclamanții L.G. și L.O.I., tribunalul le-a apreciat

în parte întemeiate și a constatat, sub aspectul daunelor materiale, că prin

probatoriul administrat reclamanta L.G. nu a dovedit că a efectuat toate cheltuielile

pretinse cu titlu de cheltuieli de înmormântare și ritualuri creștinești. Din

declarația martorului Dinu Stefan rezultă că aceste cheltuieli ar fi fost

suportate de L.G., respectiv de părinți, cuantumul la care s-a făcut

referire susținându-se că a fost indicat de reclamantă. La dosarul cauzei au

fost depuse chitanța din 05 aprilie 2010 și factura, din care reiese că

reclamanta L.G. a cumpărat sicriu, cruce, prosoape, în suma de 705 lei,

celelalte chitanțe și facturi cuprinzând cheltuieli cu alimente, ce nu se

poate stabili în ce scop au fost achiziționate. Din factura emisă la data de 05

iunie 2010 rezultă că s-a cumpărat cruce, poză, felinare de către L.A., care nu

este parte în prezenta cauză.

Tribunalul a avut în

vedere că una din condițiile reparării prejudiciului conform art. 998-999 C.

civ. se referă la faptul ca acesta să nu fi fost reparat încă. Așa fiind,

reclamanții aveau la îndemână ajutorul de înmormântare pus la dispoziție de

către administrația locală, la cerere, ajutor al cărui cuantum este plasat la

un nivel superior cheltuielilor de înmormântare dovedite în cauză.

În consecință,

tribunalul a apreciat că pretențiile reprezentând daune materiale sunt

neîntemeiate, nefiind făcute probe în acord cu dispozițiile art. 1169 C. civ.

Sub aspectul daunelor

morale pretinse de reclamanții L.G. și L.O.I., tribunalul a constatat că

sunt întrunite condițiile acordării acestora potrivit art. 998-999 C. civ. pentru

prejudiciul moral determinat de decesul fiului, respectiv tatălui și

fratelui, cauzat de fapta ilicită a persoanei vinovate de producerea

accidentului de circulație.

Așa cum s-a reținut

din actele dosarului, din declarația martorului audiat, defunctul L.M. era într-o

stare avansată de ebrietate, îl cunoștea pe conducătorul auto, erau prieteni,

i-a cerut la o ora târzie să-l transporte la domiciliu, deși se aflau în aceeași

stare, astfel că s-a expus producerii accidentului, deși putea să-l evite.

În stabilirea

cuantumului despăgubirii morale, tribunalul a avut în vedere împrejurarea că

prejudiciul moral al acestor reclamanți este practic imposibil de a fi cuantificat,

în condițiile în care au pierdut un copil, respectiv un frate de numai 5 ani,

că reclamantul L.O.I. la acel moment avea vârsta de 10 ani și că va fi lipsit

de afecțiunea și grija specifice relației părinte - copil, de relația cu

fratele mai mic, cu atât mai mult cu cât până la acea vârstă a crescut alături

de aceștia, în timp putând fi afectată posibilitatea sa de a se forma, de a

evolua și chiar de a relaționa cu cei din jur.

În raport de aceste

criterii, tribunalul a considerat că se justifică acordarea către acești

reclamanți a sumei de câte 50.000 lei cu titlu de daune morale pentru

prejudiciul determinat de producerea accidentului, văzând dispozițiile art. 3 alin.

(3) din Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind F.P.V.S.

și prevederile art. 25

1

lit. b) din Legea nr. 32/2000.

Privitor la

pretențiile formulate de reclamanții L.F., L.T., L.N.E., B.I. și A.V.M.,

tribunalul, fără a face aprecieri de ordin moral asupra unei asemenea

solicitări, a avut în vedere că reclamanții sunt frații, respectiv părinții

defunctului L.M., că din declarația martorului audiat în cauză rezultă că

acesta îl cunoștea pe conducătorul autovehiculului, fiind prieteni, persoane

adulte, că, deși amândoi erau în stare avansată de ebrietate, și-au propus

a merge într-o altă localitate, cu mașina, expunându-se pericolului unui

accident rutier atât în ceea ce-i privește, cât și pe minorul L.N., la o

oră înaintată, asumându-și riscul unei deplasări în atari condiții. S-a apreciat

că repararea unui prejudiciu de natură morală generat de fapta persoanei (L.M.)

în legătură cu care se pretinde acoperirea acestuia este nejustificată. Pe de

altă parte, în măsura în care s-ar putea considera că o asemenea reparație ar

putea fi totuși acordată, tribunalul a constatat că ea nu poate fi fundamentată

exclusiv pe relația de rudenie, în lipsa unor probe certe ale suferințelor

morale produse.

Examinând cererea de

acordare a daunelor morale formulată de acești reclamanți ca urmare a decesului

nepotului lor L.N., tribunalul a apreciat că, incontestabil, acestora le-a fost

produsă o suferință de ordin moral, acest copil în vârsta de 5 ani căzând

victima inconștienței adulților ce aveau obligația a-l proteja.

Împotriva acestei

hotărâri în termen legal au formulat apel reclamanții.

În motivarea cererii

de apel, în sinteză, apelanții au susținut că, deși au dovedit prejudiciul

material, inclusiv sub aspectul cuantumului, cu înscrisurile depuse și cu

martori, instanța de fond nelegal și netemeinic a respins cererea în tot, cu

motivarea că nu au probat scopul pentru care au fost achiziționate alimentele.

Or, este de notorietate faptul că la înmormântări se fac cheltuieli cu ritualul

de înmormântare și cu pomeni, aspecte relatate și de martori.

În mod greșit

instanța de fond a înlăturat depoziția martorului pentru că acesta ar fi

cunoscut cuantumul cheltuielilor exclusiv de la reclamanți. În realitate,

martorul a participat la cele două înmormântări și la pomeniri și a luat

cunoștință de discuțiile din familia celor decedați despre cheltuielile

efectuate.

În plus, nu poate

constitui un motiv de respingere a cererii faptul că anumite produse necesare

înmormântări și pomenirilor au fost cumpărate de alte persoane din familie,

respectiv de părinții defunctului L.M.

Totodată,

apelanții au arătat că este nelegală respingerea cererii de acordare a

daunelor morale pentru părinții și frații defunctului L.M., cu motivarea că

prejudiciul ar fi fost creat de defunct. În cauză, s-a stabilit o greșită

situație de fapt atunci când s-a reținut că L.M., aflat în stare de ebrietate,

ar fi cerut numitului C.G. să-l ducă la domiciliu, în realitate cel care s-a

oferit să-l ducă pe acesta a fost conducătorul auto, care, ajungându-l din urmă,

i-a propus să-l ducă cu mașina pe el și pe copil.

Au susținut că instanța

de fond a nesocotit principiul potrivit cu care prejudiciul nepatrimonial se

materializează într-o consecință vătămătoare ce rezultă din atingeri și

încălcări ale unor drepturi fără conținut economic, iar reparația, indiferent

de modalitatea în care se realizează, este una relativă.

Sunt greșite și susținerile

instanței de fond, în sensul că nu s-ar putea acorda despăgubiri părinților și

fraților victimei în lipsa unor probe certe ale suferinței morale produse. Însuși

Noul C. civ., în art. 1391, dispune că au dreptul la reparație persoanele

aflate în relație de rudenie apropiată: părinți, copii, frați, surori, dar și

soțul victimei, precum și alte persoane care ar putea dovedi existența unui

asemenea prejudiciu.

De altfel, Înalta

Curte de Casație și Justiție, dar și Curtea de Apel București și Tribunalul București

au decis că, spre deosebire de daunele materiale care se stabilesc pe bază de

probe, despăgubirile pentru daune morale se acordă pe baza evaluării instanței

de judecată, care trebuie să țină seama de suferințele fizice și morale

susceptibile în mod rezonabil că ar fi fost cauzate prin fapta săvârșită.

În soluționarea

cererii de plată a daunelor morale trebuie să se aibă în vedere dispozițiile

din Directiva nr. 2009/103/CE, potrivit cu care despăgubirea ce trebuie acordată

de către organismul responsabil trebuie să se situeze cel puțin în limitele

obligației de asigurare; trebuie respectat principiul nediscriminării, iar la

stabilirea întinderii despăgubirilor să fie avute în vedere criteriile referitoare

la gravitatea prejudiciului nepatrimonial, importanța valorii lezate, durată în

timp a consecințelor vătămătoare sau perpetuarea acestora, natura suferințelor

și intensitatea acestora, aspecte legate de vârsta, sexul, viața familială și

socială a persoanei prejudiciate.

Apelanții au menționat

că le-a fost cauzată o suferință excepțională prin pierderea a doi membrii de

familie, sumele de bani acordate trebuind să fie în măsură să le ofere

satisfacții compensatorii de natură a le ușura prejudiciul efectiv. Or, sumele

pretinse cu titlu de daune morale se află cu mult sub limita minimă de

2.500.000 euro prevăzută pentru cazurile de vătămare corporală sau deces la

nivelul anului 2010, conform art. 24 alin. (2) lit. b) din Normele C.S.A.

operabile prin Ordinele nr. 21/2009 și nr. 5/2010 în vigoare la data

accidentului.

Prin Decizia civilă nr.

361/A din 19 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a

admis, apelul reclamanților L.G. și L.O.I., a modificat în parte sentința

civilă nr. 180 din 27 ianuarie 2012, în sensul că a majorat cuantumul

despăgubirilor morale la care a fost obligat pârâtul F.P.V.S. către reclamanții

L.G. și L.O.I. la suma de 100.000 lei pentru fiecare, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de L.F., L.T., L.N.E., B.I. și A.V.M., a păstrat celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Împotriva deciziei au

formulat recurs toți reclamanții.

Prin Decizia civilă nr.

3024 din 30 mai 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție s-a admis recursul, s-a casat decizia recurată și s-a trimis

cauza spre rejudecarea apelului.

Pentru a dispune în

acest sens, Înalta Curte a constatat că instanța de apel nu a făcut o analiză a

motivelor de apel, nu a indicat ce drepturi nepatrimoniale au fost lezate și

probele care au reținut gravitatea prejudiciului. De asemenea, a reținut că

instanța de apel nu a răspuns criticilor formulate de L.F., L.T., L.N.E., B.I.

și A.V.M. privind respingerea cererii de a primi despăgubiri pentru prejudiciul

moral încercat ca urmare a decesului lui L.M.

În ce privește

criticile referitoare la neacordarea prejudiciului material, a arătat că

instanța de apel avea obligația de a motiva hotărârea prin propriile

considerente și nu prin raportare la considerentele sentinței.

Cauza a fost reînregistrată

la Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, sub nr. 54507/3/2010.

Prin Decizia civilă nr.

276 A din 27 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a admis apelul declarat de L.G. și L.O.I., prin L.G., a schimbat în

parte sentința apelată, în sensul că a obligat pe pârâtul F.P.V.S. la 5.396,14

lei daune materiale, la 150.000 lei daune morale către reclamanta L.G., a

menținut celelalte dispoziții de obligare a pârâtului la plata sumei de 50.000

lei către L.O.I., a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții L.F., L.T.,

L.N.E., B.I. și A.V.

În ce privește primul

motiv de apel astfel cum a fost dezvoltat, referitor la daunele materiale, instanța

de apel a reținut că prin cererea de chemare în judecată daunele materiale au

fost solicitate de L.G., soția defunctului L.M., și de L.F., mama defunctului L.M.,

fiecare au cerut câte 13.000 lei. Prin cererea de apel se arată că la

cheltuielile de înmormântare au participat și alți membrii din familie și că

acest fapt nu poate constitui un motiv de respingere a cererii de acordare a

despăgubirilor materiale.

Potrivit art. 1093 alin.

(2) prima teză C. civ., obligația de plată poate fi achitată chiar de o

persoană neinteresată.

În speță,

cheltuielile efectuate de toți reclamanții s-au făcut în interesul familiei

defunctului L.M., din care au mai rămas doar reclamanta L.G. și fiul acesteia L.O.I.,

care au o gospodărie proprie, deci separată atât față de părinții defunctului,

cât și față de fratele și surorile acestuia, dovada fiind domiciliile separate

ale acestora.

Debitor al obligației

de a achita contravaloarea produselor și alimentelor cumpărate pentru

înmormântarea celor doi defuncți este reclamanta L.G., astfel că toate plățile

făcute de ceilalți membrii de familie s-au făcut pe seama acesteia. Într-o

asemenea situație de fapt și de drept, pretențiile materiale ale reclamantei L.F.

sunt neîntemeiate.

Raportându-se la înscrisurile

depuse în fața instanței de fond și fără a avea în vedere depozițiile

martorilor audiați, instanța de apel a stabilit întinderea

despăgubirilor materiale la suma de 5.396,14 lei.

Instanța de apel

a apreciat, totodată, că motivul potrivit cu care instanța de fond ar fi

respins cererea de acordare a daunelor morale către părinții, fratele și surorile

defunctului L.M. este nefondat, deoarece din sentința apelată rezultă că s-a stabilit

câte 5.000 lei pentru fiecare din aceștia, cu titlu de daune morale.

Este fondată însă critica

privind greșita reținere a situației de fapt, în sensul că defunctul L.M. i-ar

fi cerut numitului C.G. să-l transporte la domiciliu, din probe nerezultând o

asemenea situație. Este nefondată și afirmația reclamanților, potrivit cu care

conducătorul auto C.G. ar fi propus defuncților să-i ducă acasă, lipsind dovezi

în acest sens. Ceea ce rezultă din probe, respectiv adresa din 20 mai 2010 a

I.P.J. Buzău, este faptul că autoturismul circula la momentul accidentului din

direcția Pogoanele către Scutelnici și, nicidecum, către domiciliul

defunctului.

Instanța de apel

a apreciat, de asemenea, că instanța de fond nu a nesocotit pretinsul principiu

potrivit cu care prejudiciul nepatrimonial se materializează în vătămările ce

rezultă din încălcarea unor drepturi fără conținut economic pentru că nu există

un asemenea principiu. De altfel, reclamanți nu au arătat textul de lege în

care este înscris un asemenea principiu; lipsind un asemenea principiu, nu avea

cum să fie încălcat.

Referitor la critica conform

căreia instanța de fond ar fi reținut că nu pot fi acordate despăgubiri pentru

daune morale părinților și fraților defunctului în lipsa unor probe certe, instanța

de apel a considerat că în fond s-a reținut cu totul altceva, și anume că

acordarea de despăgubiri nu poate fi fundamentată doar pe relația de rudenie,

în lipsa unor probe certe ale suferințelor produse. Susținerea apelanților că

potrivit Noului C. civ. și părinții și frații defunctului au dreptul la reparație

în caz de prejudiciu nu a fost în niciun fel completată de instanța de fond.

Cât privește

cuantumul despăgubirilor, instanța de apel a reținut că, din

examinarea art. 24 din Normele din 19 noiembrie 2009 privind asigurarea

obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciul produs prin accidente de

vehicule, rezultă că, în cazul încheierii asigurării R.C.A., limita de despăgubire

pentru anul 2009, în caz de deces, este de 1.500.000 euro, iar, în 2010, de

2.500.000 euro. Or, aceste reglementări nu sunt aplicabile, deoarece în speță

nu există contract de asigurare încheiat.

Situația este aceeași

și referitor la art. 24 din Normele din 17 mai 2010, întrucât textul se referă

tot la încheierea contractelor de asigurare, caz în care pentru riscul

decesului se stabilește un nivel de despăgubire de 2.500.000 euro în anul 2010

și 3.500.000 euro în anul 2011, iar, pentru anul 2012, un nivel de despăgubire de

5.000.000 euro.

Instanța de apel

a constatat nefondată și susținerea potrivit cu care prin Directiva nr. 2009/103/CE

s-ar fi dispus ca despăgubirile în cazul lipsei contractului de asigurare să

fie la nivelul celor în care se încheie contractul de asigurare. Or, textul art.

23 la care se referă apelanții vorbește doar de extinderea asigurării la

toți pasagerii din vehicul, când, deci, există contract de asigurare.

În speță, pentru

stabilirea despăgubirilor pentru daunele morale suferite de reclamanta L.G.,

instanța de fond a avut în vedere drept criteriu relația de căsătorie dintre

reclamantă și defunctul L.M. și relația dintre mamă și fii. Pentru reclamantul L.O.I.

s-au avut în vedere drept criterii relația de afecțiune dintre defunctul L.M.

și minorul L.O.I. și relația de frate între defunctul L.N. și reclamantul minor

L.O.I.

Instanța de apel a

reținut că din probele administrate nu rezultă în ce au constat suferințele

fizice și morale ale reclamanților L.G. și L.O.I., în speță reclamanți nu au

solicitat și nici nu au administrat dovezi în acest sens.

Singura probă care

poate permite o caracterizare a relației de căsătorie este adresa din 20 mai

2010 a I.P.J. în care se menționează că defunctul L.M., în data de 02 aprilie 2010,

orele 21,45, se afla într-o stare avansată de ebrietate, din probele biologice

recoltate rezultând 2,65 g la mie alcool pur. Cu toate acestea, în loc să vină

spre casă împreună cu numitul C.G., la acea oră se deplasa către localitatea Scutelnici.

Cele trei aspecte, starea avansată de ebrietate, ora înaintată și îndreptarea

la acea oră și în acea stare de ebrietate către o altă localitate, în lipsa

unor probe contrare dovedesc că viața de familie, cel puțin din partea

defunctului, se află într-un plan secund, mai importante fiind consumul de

alcool și relația cu persoane din afara familiei, consumatoare și ele de

alcool.

Nici reclamanta L.G.

nu a făcut vreo probă din care să rezulte suferințele avute după decesul

soțului ei ori în ce mod s-a schimbat viața sa după decesul soțului și de ce

anume a fost lipsită după acest deces.

În consecință,

instanța de apel a considerat că din probe a rezultat că s-a vătămat numai

relația de căsătorie, motiv pentru care a acordat daune morale de 50.000 lei.

Referitor la cuantumul

despăgubirilor pentru daune morale suferite de L.G. ca urmare a decesului

fiului ei, L.N., aceeași instanță a constatat că acest fiu s-a aflat în

același autoturism cu tatăl său L.M., astfel că reclamanta nu s-a aflat în

situația de a-l proteja de acțiunile imprudente ale tatălui său. Și în acest

caz nu s-au produs probe din care să rezulte suferințele îndurate de

reclamantă. Este însă de notorietate intensitatea mare a legăturii între mamă

și copiii, faptul decesului fiului provocând suferințe psihice de aceeași intensitate

mărită, motiv pentru care se impune o despăgubire de 100.000 lei.

Cât privește

suferințele reclamantului L.O.I., instanța de apel a considerat că și

în acest caz nu s-a dorit a se administra alte probe, rezultând doar vătămarea

relației tată fiu și relație dintre frați. Reclamantul L.O.I., în vârstă de 10

ani la momentul producerii accidentului, s-a aflat sub supravegherea

reclamantei L.G., în timp ce celălalt fiu al reclamantei, care a decedat, s-a

aflat sub supravegherea tatălui. Nu reiese din lucrările dosarului în ce mod

s-a schimbat viața sa după decesul tatălui și al fratelui său, precum și ce

traume psihice a suferit, din acest motiv suma de 50.000 lei stabilită de

instanța de fond este una corespunzătoare prejudiciului suferit după decesul

tatălui și fratelui.

Referitor la părinții

defunctului L.M., fratele și surorile acestuia, instanța de apel a

constatat că în afara relațiilor de rudenie reclamanții nu au produs alte probe

care să dovedească suferințele psihice avute și determinate de faptul celor

două decese. De asemenea, nu s-a probat în niciun fel o schimbare a condițiilor

lor de viață, determinată de aceste incidente. În aceste condiții, nefiind

probate vătămările produse, apelul acestora este nefondat.

Împotriva deciziei menționate

mai sus au declarat recurs, în termen legal, reclamanții A.V.M., B.I., L.F.,

L.G., L.N.E., L.O.I., L.T., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului,

reclamanții au arătat că, deși prin motivele de apel formulate au invocat faptul

că sentința instanței de fond este nelegală și sub aspectul respingerii cererii

de acordare a daunelor morale pentru părinții, fratele și surorile defunctului L.M.

pentru suferințele pricinuite lor ca urmare a decesului acestuia, instanța de

apel nu a analizat această critică, limitându-se să arate că din sentința

apelată rezultă că s-a acordat câte 5.000 lei pentru fiecare reclamant, cu

titlu de daune morale.

În cauză, prin

cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea

pârâtului la plata daunelor morale pentru suferințele produse acestora în urma

decesului celor două rude - L.M. și L.N. Instanța de fond, în mod nelegal, a

acordat reclamanților daune morale doar pentru prejudiciul suferit ca urmare a

decesului minorului L.N., cu motivarea că „repararea unui prejudiciu de natură

morală generat de fapta persoanei (L.M.) în legătură cu care se pretinde

acoperirea acesteia este nejustificată”.

În apel, reclamanții au

criticat acest aspect, arătând și că instanța de fond a încălcat atât

principiile care guvernează răspunderea civilă delictuală, repararea

prejudiciului, cât și prevederile Directivei nr. 2009/103/CE și ale art. 27 din

Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 21/2009.

Or, sub acest aspect

hotărârea recurată este nemotivată, fiind incident motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Recurenții au

mai susținut că prin decizia atacată instanța de apel a aplicat greșit

dispozițiile legale în materie citate anterior.

Astfel, în situația

în care din toate probele administrate a rezultat culpa exclusivă a defunctului

C.G. în producerea accidentului și a consecințelor acestuia, defunctul L.M.

neavând nicio vină, respingerea în totalitate a cererii de reparare a prejudiciului

nepatrimonial provocat reclamanților de moartea lui L.M. și reducerea

substanțială și nejustificată a daunelor morale acordate pentru suferințele

provocate de moartea minorului L.N. sunt rezultatul încălcării și aplicării

greșite a dispozițiilor art. 998-999 C. civ.

În condițiile în care

nu există nicio dispoziție legală care să interzică unei persoane să consume

alcool înainte de a se urca într-un vehicul în calitate de pasager, precum și

în condițiile în care nu s-a făcut dovada existenței unei legături de

cauzalitate între starea de ebrietate a defunctului L.M. și fapta ilicită a

defunctului C.G. sau consecințele acesteia, nu există nicio cauză care să

înlăture răspunderea civilă delictuală.

Recurenții au mai

susținut că în apel s-au aplicat greșit și dispozițiile art. 13 alin. (3) din

Directiva nr. 2009/103/CE, art. 6 alin. (3) din Normele privind F.P.V.S.

aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 1/2008, precum și principiul nediscriminării

victimelor accidentelor de circulație aflate în situații comparabile,

implementat prin directiva citată.

Prin întâmpinare,

pârâtul F.P.V.S. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esență, a arătat

că instanța de apel a motivat pentru ce a găsit apelul reclamanților ca

nefondat, făcând referire atât la art. 24 din ordinul C.S.A. nr. 1/2008, cât și

la Directiva nr. 2009/103/CE. Totodată, instanța de apel în mod corect a

apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți să primească despăgubiri materiale

pentru prejudicii nepatrimoniale numai pentru prejudiciul suferit de pe urma

pierderii minorului L.N. Cât privește decesul tatălui minorului, L.M., aceeași

instanță a reținut culpa pasagerului auto, care și-a asumat un risc atunci

când, consumând împreună cu șoferul autovehiculului importante cantități de

alcool, a acceptat să urce în mașina acestuia, sens în are nu se justifică

acordarea vreunui prejudiciu.

Intimatul F.P.V.S. a

mai precizat că la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru daune morale

trebuie avut în vedere principiul general de acordare a acestora, respectiv

realizarea unei reparații echitabile în raport cu prejudiciul afectiv ce le-a

fost cauzat părților civile reclamante și în raport cu prejudiciul adus

condițiilor acestora de viață. În scopul cuantificării obiective a unor astfel

de despăgubiri, instanța de judecată se poate raporta la Ghidul pentru

soluționarea daunelor morale întocmit pentru garantarea obiectivității și

tratamentului nediscriminatoriu prevăzut de art. 14 C.E.D.O.

Examinând recursul

formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta

este fondat pentru următoarele considerente:

Prin primul motiv de

recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

recurenții au arătat că instanța de apel nu a analizat critica legată de

neacordarea prejudiciului moral suferit de aceștia urmare decesului lui L.M.

Înalta Curte reține

că, în speță, prin cererea formulată reclamanții au solicitat acordarea de

daune materiale și morale, rezultate urmare accidentului de circulație produs

la data de 02 aprilie 2010, soldat cu decesul lui L.M., în vârstă de 36 de ani,

și a lui L.N., în vârstă de 5 ani (tată și fiu).

Instanța de fond,

prin sentința civilă nr. 180 din 27 ianuarie 2012, a obligat pârâtul F.P.V.S.

la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de daune morale, atât pentru reclamanta L.G.,

cât și pentru reclamantul L.O.I., reținând că sunt întrunite condițiile

acordării acestor despăgubiri pentru prejudiciul moral determinat de decesul

fiului L.N. (cu referire la reclamanta L.G.), tatălui și fratelui L.M. și L.N.

(cu referire la reclamantul L.O.I.), cauzat de fapta ilicită a persoanei

vinovate de producerea accidentului de circulație.

Referitor la

pretențiile celorlalți reclamanți, instanța de fond a reținut că defunctul L.M.

și-a asumat riscul deplasării cu un autovehicul condus de o persoană în stare

de ebrietate, în aceeași stare aflându-se și acesta, astfel că repararea unui

prejudiciu de natură morală generat de fapta persoanei în legătură cu care se

pretinde acoperirea este nejustificată.

Pârâtul F.P.V.S. a

fost însă obligat să suporte prejudiciul cauzat acestor reclamanți urmare a

decesului nepotului lor L.N.

În apel, reținând o

situație de fapt diferită (lipsa unei culpe dovedite a defunctului L.M. cât

privește participarea acestuia la evenimentul rutier soldat cu moartea sa și a

fiului său minor), instanța de apel a considerat că se impune o majorare a

cuantumului daunelor morale acordate reclamantei L.G., până la suma de 150.000

lei, 50.000 lei întrucât s-a dovedit doar vătămarea relației de căsătorie a

acestei părți cu defunctul L.M. și 100.000 lei pentru suferințele psihice

cauzate de decesul fiului minor L.N.

În opinia instanței

de apel, cum nu s-au administrat alte probe valoarea prejudiciului moral

stabilit în favoarea reclamantului L.O.I. a fost menținută, criteriul de

determinare a despăgubirilor invocat fiind dat de vătămarea relației de

afecțiune tată-fiu, respectiv relației dintre frați.

Cât privește cererile

apelanților L.F., L.T., L.N.E., B.I. și A.V., instanța de apel a constatat, pe

de o parte, că aceștia au primit, cu titlu de daune morale, câte 5.000 lei

pentru decesul fiului, respectiv fratelui L.M., iar, pe de altă parte, că

pretențiile reclamanților în cauză nu au fost dovedite, sumele solicitate

neputând fi fundamentate doar pe relația de rudenie.

În acest context,

Înalta Curte apreciază că instanța de apel a indicat considerentele de fapt și

de drept (cu referire la art. 998-999 C. civ.) în temeiul cărora și-a format

convingerile, consemnând argumentele pentru care cererile reclamanților nu sunt

întemeiate, ceea ce nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 261 alin.

(1) pct. 5 C. proc. civ.

Împrejurarea că, în

motivare, instanța de apel a reținut că prima instanță a acordat acestor

reclamanți daune morale și pentru decesul lui L.M. reprezintă o eroare

materială, de văzut fiind conținutul sentinței apelate, dar și considerentele

avute în vedere ulterior la analiza pe fond a cererilor acestor părți în

legătură cu prejudiciul moral suferit în acest caz. Această inadvertență poate

fi suplinită și remediată în prezenta cale de atac, prin motivarea instanței de

recurs, astfel încât Înalta Curte apreciază că nu se impune ca pricina să fie

trimisă spre rejudecare în apel.

Drept

consecință, constatând și faptul că instanța de apel a analizat pricina dedusă

judecății și din perspectiva Directivei nr. 2009/103/CE, respectiv a

dispozițiilor art. 24 din Normele C.S.A. aprobate prin Ordinele nr. 21/2009 și nr.

5/2010, invocate prin cererea de apel, Înalta Curte consideră că nu este fondată

critica adusă hotărârii recurate prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 7

C. proc. civ.

Înalta Curte

apreciază însă că în cauză, față de situația de fapt stabilită în apel, se

impune admiterea prezentei căi de atac conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, cu titlu

general, Înalta Curte reține că prin mărimea ei, suma de bani acordată cu titlu

de daune morale nu trebuie, într-adevăr, să devină o sursă de îmbogățire pentru

victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să

reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura

posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le

îndure.

Despăgubirea bănească

pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei

- aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o

categorie juridică cu caracter special, ea nu trebuie acordată într-un cuantum

simbolic datorită imposibilității, cu totul firești, de stabilire a unei

concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la

a cărui reparare este destinată să contribuie. Ea nu poate fi acordată într-un

cuantum simbolic nici pe considerentul că, acordată într-un cuantum mare, ar

putea constitui o sursă de îmbogățire fără temei legitim pentru terța persoană

păgubită, deoarece cuantumul daunelor morale acordate de instanță nu se

stabilește arbitrar, ci el trebuie să fie rezultatul unei analize atente a

împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice

încercate de terța persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii

suferite în contextul situației sale concrete - legătura de rudenie cu victima

accidentului, relațiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în

timpul vieții de victima accidentului și altele asemenea), deci a unor elemente

obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să

constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Pentru a-și păstra

caracterul de „satisfacție echitabilă”, daunele morale trebuie acordate într-un

cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege,

spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în

prejudiciul suferit și consecințele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate

trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită,

în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au

îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terțele persoane păgubite.

În speță, Înalta

Curte constată că instanța de apel, în ceea ce privește despăgubirile morale

solicitate, deși prezintă în motivarea hotărârii, în esență, că acestea au

rolul de a acoperi prejudiciile cu caracter nepatrimonial și că stabilirea

cuantumului lor presupune o doză de aproximare și trebuie raportate la

consecințele negative suferite de reclamanți sub aspectul vieții familiale, a

relațiilor de rudenie, aceeași instanță, la determinarea în concret a

cuantumului daunelor morale, nu are în vedere toate criteriile arătate și nici

nu se referă și la sumele stabilite prin concluziile Ghidului pentru

soluționarea daunelor morale întocmit pentru garantarea obiectivității și

tratamentului nediscriminatoriu prevăzut de art. 14 C.E.D.O., la care și

intimatul F.P.V.S. face trimitere.

Astfel, instanța de

apel reduce la un singur criteriu utilizat pentru fiecare reclamant în parte

cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciile morale invocate sau

nici măcar nu evaluează prejudiciul, considerând că doar relația de rudenie

dovedită nu este suficientă pentru a justifica suferințele produse reclamanților

(cu referire la decesul lui L.M.).

Cum principiile de

drept naționale și convenționale în materie impun repararea integrală a

prejudiciului moral reprezentat de consecințele „negative suferite pe plan

fizic și moral, avându-se în vedere importanța valorilor lezate, măsura în care

au fost afectate”, instanța de apel era ținută să se raporteze și la criteriul

echității și principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată,

consacrate, de asemenea, pe cale jurisprudențială în materia stabilirii

daunelor morale.

Neprocedând în acest

mod, limitându-se numai la criteriile prezentate în considerentele hotărârii

recurate ori înlăturând acordarea despăgubirilor în lipsa unor dovezi suplimentare

administrate în apel, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea

dispozițiilor art. 49 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Ordinul nr. 20/2008 pentru

punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere

civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, potrivit cărora la

stabilirea întinderii despăgubirii în caz de deces se au în vedere daunele

morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Astfel, principiul ce

se degajă din jurisprudența C.E.D.O. în materia daunelor morale, pe care

instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în

echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele

particulare ale fiecărui caz în parte.

Conform aceleiași

jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil

de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat

principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Este fără echivoc că

traumele suferite urmare celor două decese a rudelor lor au produs

consecințe majore asupra vieții familiale a reclamanților, care au

determinat schimbări profunde și în calitatea vieții acestora.

Spre deosebire de

daunele materiale, care se stabilesc pe baza probelor administrate, despăgubirile

pentru daunele morale se determină prin evaluarea făcută de o instanță de

judecată, care trebuie să țină seama de suferințele fizice și morale

susceptibile în mod rezonabil că ar fi fost cauzate prin fapta pretins

săvârșită.

Drept consecință,

ținând seama de criteriile identificate în apel, dar și de Ghidul pentru

soluționarea daunelor morale întocmit pentru garantarea obiectivității și

tratamentului nediscriminatoriu prevăzut de art. 14 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, la care a făcut trimitere

chiar intimatul F.P.V.S. în întâmpinare, care conține concluzii

jurisprudențiale privind nivelul mediu al daunelor morale acordate în caz de

deces, Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanții L.G., L.O.I., L.F.,

L.T., A.V.M., B.I. și L.N.E., iar, conform art. 312 alin. (1) cu referire la

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica Decizia atacată, în parte, în sensul

că va obliga pârâtul să plătească următorilor reclamanți daune morale, astfel:

pentru reclamantul L.O.I., 50.000 lei, pentru reclamanții L.F. și L.T., câte

60.000 lei și pentru reclamanții A.V.M., B.I. și L.N.E. câte 25.000 lei.

Calculându-se

valoarea medie de despăgubiri acordată la nivelul Curților de Apel din România,

pentru rudele de gradul I ale persoanei decedate, precum și pentru frate/soră

și soț supraviețuitor, potrivit ghidului menționat au rezultat următoarele

valori: pentru copilul minor, urmare a decesului părintelui său - 51.324 lei;

pentru frate/sotă - 29.912 lei, părinte (mama/tată), urmare a decesului fiului lor

- 75.097 lei; pentru decesul soțului/soției - 52.510 lei.

În speță, Înalta

Curte apreciază că suma care se cuvine reclamantului L.O.I. este de 60.000 lei,

calculată în raport de criteriile determinate de instanța de apel (afectarea relației

de afecțiune dintre defunctul L.M. și minor, relației dintre defunctul L.N.,

frate, și reclamantul în cauză, lipsa suportului material asigurat în timpul

vieții de victima accidentului și altele asemenea), dar și corespunzător grilei

indicate anterior, cu aplicarea celor două principii menționare anterior.

De asemenea, Înalta

Curte consideră că suma care se cuvine reclamanților L.F. și L.T., în calitate

de ascendenți de gradul I ai defunctului L.M. și de bunici ai defunctului L.N.

este de câte 60.000 lei, pentru fiecare dintre petenți, avându-se în vedere că,

în speță, relația de rudenie este dovedită, decesul fiului și nepotului

provocându-le acestora suferințe psihice ce nu pot fi în mod concret

cuantificate, ci doar aproximate. Aceste prejudicii morale se prezumă,

ținându-se seama de legătura afectivă dintre victime și părțile civile, care nu

poate fi înlăturată pentru simplul considerent că nu s-au făcut dovezi certe

ale suferințelor produse. În plus, la determinarea cuantumului despăgubirilor, instanța

de recurs se raportează și la valorile jurisprudențiale indicate mai sus, în

funcție de care, pe baza situației de fapt determinate în apel, poate realiza o

evaluare a cuantumului daunelor morale ce reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului

moral cauzat urmare decesului lui L.M. și L.N.

Aceleași considerente

sunt reținute de Înalta Curte și în ceea ce privește pe reclamanții L.N.E., B.I.

și A.V.M., aceștia urmând să primească câte 25.000 lei fiecare, în calitate de

frați ai defunctului L.M. și de unchi/mătuși ai defunctului L.N. Această

determinare a prejudiciului ține seama de împrejurările concrete ale cauzei

(intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de acești reclamanți,

determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației concrete -

legătura de rudenie cu victimele accidentului, relațiile afective cu

defuncții), deci de elemente obiective care înlătură posibilitatea ca

despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a

reclamanților.

Înalta Curte notează,

în cele din urmă două situații, în privința reclamanților L.O.I., L.F., L.T., A.V.M.,

B.I. și L.N.E., că majorarea cuantumului daunelor morale acordate în fond și

menținute în apel se datorează, în principal, considerentelor referitoare la

repararea prejudiciului cauzat urmare decesului lui L.M., iar, subsecvent, în

legătură cu decesul minorului L.N.

Referitor la daunele

morale acordate reclamantei L.G. în apel, Înalta Curte consideră că nu se

impune modificarea valorii de 150.000 lei, întrucât instanța de apel, fără a

avea în vedere valorile jurisprudențiale la care s-a făcut trimitere în recurs,

a evaluat corect prejudiciul moral la un cuantum cu puțin inferior valorilor

din grila prezentată, ținând cont de vătămarea relației de căsătorie cu

defunctul L.M., respectiv de intensitatea legăturii între mamă și minor, faptul decesului fiului provocând acesteia o mare suferință

psihică.

Recurenții au mai criticat

decizia recurată, arătând că instanța de apel a încălcat și prevederile Directivei

nr. 2009/103/CE, în sensul că ar fi reținut aplicabilitatea lor numai în cazul

în care există un contract de asigurare.

Or, această critică

nu este fondată, în mod corect instanța de apel constatând că dispozițiile art.

23 din directivă, invocate de recurenți, privesc o situație de drept distinctă

de cea din cauză.

Înalta Curte va menține

celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții A.V.M., B.I., L.F., L.G., L.N.E., L.O.I., L.T.

împotriva Deciziei civile nr. 276 A din 27 septembrie 2013 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Modifică, în parte, decizia

atacată, în sensul că obligă pârâta A.F.P.V.S. la 60.000 lei daune morale către

reclamantul L.