ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2604/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 338 din 30 martie 2007 a Tribunalului Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta B.E. în contradictoriu cu pârâții S.I. și SC C.M. SRL și s-a respins cererea reconvențională, ca nefondată. S-a dispus excluderea asociatului S.I. din SC C.M. SRL Bacău și s-a încuviințat funcționarea SC C.M. SRL Bacău cu asociat unic în persoana reclamantei-pârâte B.E., care va avea o cotă de participare la beneficii și pierderi de 100 %. S-a constatat că valoarea părților sociale deținute de pârâtul-reclamant S.I. la data excluderii din societate este de 146.387,3 Ron și reclamanta-pârâtă B.E.

a fost obligată la plata acestei sume către S.I., cu compensarea cheltuielilor de judecată. Apelul declarat de pârâții S.I. și SC C.M. SRL Bacău împotriva sentinței instanței de fond a fost respins, ca nefundat, prin decizia nr. 130 din 23 noiembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. S-a reținut în considerentele deciziei că, la data de 20 martie 2001, B.C. și S.I. au constituit SC C.M. SRL Bacău, având calitatea și de administratori iar prin actul adițional din 3 februarie 2004, reclamanta B.E. a devenit asociată cu o cotă de 50 % în urma decesului soțului său. Pârâtul S.I. în calitate de administrator al SC C.M. SRL a încheiat la 4 aprilie 2005 cu SC O.S.P.C.

SRL Bacău al cărui asociat era împreună cu soția sa S.V. un contract de închiriere pe un termen de 10 ani, având ca obiect bunurile imobile care constituiau baza de producție a societății pârâte, pentru o chirie modică lunară de 500 lei și a preluat o parte din forța de muncă de care aceasta dispunea. Prin fapta sa pârâtul a fraudat societatea al cărui administrator era, așa încât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 și în mod corect instanța de fond a dispus excluderea acestuia din societate și obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 146.387,3 Ron reprezentând valoarea părților sociale deținute de acesta în societate. Referitor la cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant privind excluderea reclamantei-pârâte, s-a reținut că nu s-a făcut dovada că aceasta din urmă ar fi săvârșit fapte care să atragă incidența dispozițiilor art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei decizii pârâtul S.I. a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea, modificarea în tot a hotărârii în sensul admiterii apelului, schimbarea în tot a sentinței instanței de fond, respingerea acțiunii reclamantei, admiterea cererii reconvenționale și excluderea acesteia din societate cu cheltuieli de judecată. S-a susținut că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile legale atunci când a stabilit că a realizat o fraudă în dauna societății. În ceea ce privește contractul de închiriere acesta este legal încheiat și este rezultatul acordului de voință liber exprimat între părți care au stabilit și cuantumul chiriei, iar frauda în dauna societății ar fi existat dacă ar fi dat în folosință gratuită tot patrimoniul societății.

Recurentul a invocat că nici un text de lege nu interzice asocierea unei persoane fizice la două societăți cu răspundere limitată care au același obiect de activitate. Referitor la valoarea părților sociale la care intimata-reclamantă a fost obligată către recurentul-pârât, s-a susținut că instanța în mod greșit a reținut expertiza C.E. fără a avea în vedere că și expertiza B. a folosit aceeași metodă de evaluare a terenului și clădirilor, dar diferența de valoare rezultă din faptul că aceasta a fost efectuată la un interval de un an când piața imobiliară a cunoscut o creștere foarte mare. Instanța de apel a apreciat în mod greșit că faptele reclamantei nu pot constitui o fraudă în dauna societății cât timp rezultă din probele administrate în cauză că aceasta și-a însușit din banii și bunurile societății.

Recursul pârâtului nu este fondat. Critica recurentului referitoare la aplicarea greșită a legii de către instanța de apel în sensul că a stabilit că acesta a creat o fraudă în dauna societății, nu este fondată. Potrivit dispozițiilor art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, poate fi exclus din societate în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, asociatul administrator care comite frauda în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora. În speță, recurentul-pârât a încheiat un contract de închiriere privind întreg patrimoniu al societății pârâte către SC O.S.P.C. SRL al cărei asociat era împreună cu soția sa S.V.

pe o durată de 10 ani și cu o chirie modică. Prin modul în care recurentul în calitatea sa de administrator a acționat, în sensul că a transferat bunurile care constituiau baza de producție a societății pârâte către SC O.S.P.C. SRL și a preluat și o parte din forța de muncă, acesta a comis o fraudă în dauna societății pârâte al cărui administrator era. Așa fiind, instanța de apel a făcut în cauză o corectă aplicare a dispozițiilor legale prevăzute de art. 222 lit. d) C. proc. civ. Afirmația recurentului că intimata este cea care a comis prin activitatea sa fraudă în dauna societății, nu poate fi reținută cât timp din probele dosarului nu rezultă că aceasta a profitat de calitatea sa de administrator și a comis acte în folosul său și fără a i se aduce la cunoștință celuilalt administrator, respectiv recurentului.

Ultimul motiv de recurs prin care recurentul a criticat faptul că instanța nu și-a însușit cea de-a doua expertiză vizează o problemă legată de modul de administrare și interpretare a probelor, deci aspecte ce țin de netemeinicia hotărârii și care în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., nu pot fi cenzurate de instanța de recurs. Pentru considerentele reținute, urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâții S.I. și SC C.M. SRL Bacău împotriva deciziei nr. 130 din 23 noiembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 septembrie 2008.