ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2604/2008

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

338 din 30 martie 2007 a Tribunalului Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta B.E. în

contradictoriu cu pârâții S.I. și SC C.M. SRL și s-a respins cererea

reconvențională, ca nefondată.

S-a dispus excluderea

asociatului S.I. din SC C.M. SRL Bacău și s-a încuviințat funcționarea SC C.M. SRL

Bacău cu asociat unic în persoana reclamantei-pârâte B.E., care va avea o cotă

de participare la beneficii și pierderi de 100 %.

S-a constatat că

valoarea părților sociale deținute de pârâtul-reclamant S.I. la data excluderii

din societate este de 146.387,3 Ron și reclamanta-pârâtă B.E. a fost obligată

la plata acestei sume către S.I., cu compensarea cheltuielilor de judecată.

Apelul declarat de pârâții

S.I. și SC C.M. SRL Bacău împotriva sentinței instanței de fond a fost respins,

ca nefundat, prin decizia nr. 130 din 23 noiembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal.

S-a reținut în

considerentele deciziei că, la data de 20 martie 2001, B.C. și S.I. au

constituit SC C.M. SRL Bacău, având calitatea și de administratori iar prin

actul adițional din 3 februarie 2004, reclamanta B.E. a devenit asociată cu o

cotă de 50 % în urma decesului soțului său.

Pârâtul S.I. în

calitate de administrator al SC C.M. SRL a încheiat la 4 aprilie 2005 cu SC O.S.P.C.

SRL Bacău al cărui asociat era împreună cu soția sa S.V. un contract de

închiriere pe un termen de 10 ani, având ca obiect bunurile imobile care constituiau

baza de producție a societății pârâte, pentru o chirie modică lunară de 500 lei

și a preluat o parte din forța de muncă de care aceasta dispunea.

Prin fapta sa pârâtul

a fraudat societatea al cărui administrator era, așa încât sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 și în mod corect

instanța de fond a dispus excluderea acestuia din societate și obligarea

reclamantei-pârâte la plata sumei de 146.387,3 Ron reprezentând valoarea

părților sociale deținute de acesta în societate.

Referitor la cererea reconvențională

formulată de pârâtul-reclamant privind excluderea reclamantei-pârâte, s-a

reținut că nu s-a făcut dovada că aceasta din urmă ar fi săvârșit fapte care să

atragă incidența dispozițiilor art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei

decizii pârâtul S.I. a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9

C. proc. civ. și a solicitat admiterea, modificarea în tot a hotărârii în

sensul admiterii apelului, schimbarea în tot a sentinței instanței de fond,

respingerea acțiunii reclamantei, admiterea cererii reconvenționale și

excluderea acesteia din societate cu cheltuieli de judecată.

S-a susținut că

instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile legale atunci când a

stabilit că a realizat o fraudă în dauna societății.

În ceea ce privește

contractul de închiriere acesta este legal încheiat și este rezultatul acordului

de voință liber exprimat între părți care au stabilit și cuantumul chiriei, iar

frauda în dauna societății ar fi existat dacă ar fi dat în folosință gratuită

tot patrimoniul societății.

Recurentul a invocat

că nici un text de lege nu interzice asocierea unei persoane fizice la două

societăți cu răspundere limitată care au același obiect de activitate.

Referitor la valoarea

părților sociale la care intimata-reclamantă a fost obligată către

recurentul-pârât, s-a susținut că instanța în mod greșit a reținut expertiza C.E.

fără a avea în vedere că și expertiza B. a folosit aceeași metodă de evaluare a

terenului și clădirilor, dar diferența de valoare rezultă din faptul că aceasta

a fost efectuată la un interval de un an când piața imobiliară a cunoscut o

creștere foarte mare.

Instanța de apel a

apreciat în mod greșit că faptele reclamantei nu pot constitui o fraudă în

dauna societății cât timp rezultă din probele administrate în cauză că aceasta

și-a însușit din banii și bunurile societății.

Recursul pârâtului nu

este fondat.

Critica recurentului

referitoare la aplicarea greșită a legii de către instanța de apel în sensul că

a stabilit că acesta a creat o fraudă în dauna societății, nu este fondată.

Potrivit

dispozițiilor art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, poate fi exclus din

societate în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată,

asociatul administrator care comite frauda în dauna societății sau se servește

de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.

În speță,

recurentul-pârât a încheiat un contract de închiriere privind întreg patrimoniu

al societății pârâte către SC O.S.P.C. SRL al cărei asociat era împreună cu

soția sa S.V. pe o durată de 10 ani și cu o chirie modică.

Prin modul în care

recurentul în calitatea sa de administrator a acționat, în sensul că a

transferat bunurile care constituiau baza de producție a societății pârâte

către SC O.S.P.C. SRL și a preluat și o parte din forța de muncă, acesta a

comis o fraudă în dauna societății pârâte al cărui administrator era.

Așa fiind, instanța

de apel a făcut în cauză o corectă aplicare a dispozițiilor legale prevăzute de

art. 222 lit. d) C. proc. civ.

Afirmația

recurentului că intimata este cea care a comis prin activitatea sa fraudă în

dauna societății, nu poate fi reținută cât timp din probele dosarului nu

rezultă că aceasta a profitat de calitatea sa de administrator și a comis acte

în folosul său și fără a i se aduce la cunoștință celuilalt administrator,

respectiv recurentului.

Ultimul motiv de

recurs prin care recurentul a criticat faptul că instanța nu și-a însușit cea

de-a doua expertiză vizează o problemă legată de modul de administrare și

interpretare a probelor, deci aspecte ce țin de netemeinicia hotărârii și care

în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., nu pot fi cenzurate de

instanța de recurs.

Pentru considerentele

reținute, urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă,

ca nefondat, recursul declarat de pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâții S.I. și SC C.M. SRL Bacău împotriva deciziei nr. 130 din 23

noiembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 26 septembrie 2008.