ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2583/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, reclamanta SC A.I. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC N.L. SRL București să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul proprietatea sa și obligarea pârâtei S.M. de a achita reclamantei despăgubiri reprezentând contravaloarea terenului vândut în raport de prețurile practicate pe piața imobiliară, precum și spezele vânzării. În motivarea cererii reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta S.M. un antecontract de vânzare cumpărare ce a avut ca obiect suprafața de teren arabil prin care s-a obligat a cumpăra, iar pârâta a vinde acest teren pentru prețul de 25.000 euro, urmând ca actul autentic să se încheie cel mai târziu la 1 septembrie 2005. Întrucât pârâta S.M.

nu s-a prezentat la notariat pentru încheierea actului de vânzare cumpărare, reclamanta a chemat-o în judecată pe această pârâtă pentru ca instanța să constate valabilitatea convenției de vânzare cumpărare și în consecință să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic, iar Judecătoria Urziceni a admis cererea, sentință rămasă irevocabilă. La intabulare s-a lovit de refuzul acesteia motivat de faptul că o altă persoană și-ar fi intabulat dreptul de proprietate. În subsidiar a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii bunului litigios. Tribunalul Ialomița, secția civilă, prin Sentința comercială nr. 219/F din 2 iunie 2009 a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamantă, a admis acțiunea în despăgubiri și a obligat pârâta S.M.

la plata valorii de piață a bunului revendicat și la spezele vânzării bunului revendicat. În considerentele sentinței s-a reținut că la data de 1 iulie 2004 I.V. și S.M. au încheiat un contract de schimb în urma căruia S.M. a devenit proprietara suprafeței de 19,390 m.p. contract constatat nul. În paralel prin contractul de vânzare cumpărare S.M. s-a obligat să înstrăineze terenul către SC A.I. SRL, însă aceasta nu s-a mai prezentat la notariat, vânzătoarea valorificând în instanță antecontractul. În raport de această situație de fapt, tribunalul a apreciat că proprietar al terenului în cauză este SC N.L. SRL care a dobândit terenul de la R.S. hotărârea de constatare a proprietății privind pe SC A.I.

SRL nefiind opozabilă acesteia. Ca atare cererea reclamantei SC A. a fost admisă urmând a fi despăgubită cu contravaloarea terenului litigios, fiind respinsă acțiunea în revendicare. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâta S.M. și reclamanta SC A.I. SRL Chiajna, iar Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 102 din data de 16 februarie 2010 a respins ca nefondate apelurile declarate. Pentru a dispune astfel, Curtea a apreciat că titlul reclamantei este reprezentat de o hotărâre judecătorească care consfințește o vânzare care are la bază un contract de schimb anulat, iar titlul prezentat de pârâta SC N.L. provine dintr-o succesiune de vânzări în cadrul căreia primul autor este adevăratul proprietar al terenului, curtea apreciind că titlul pârâtei este cel mai bine caracterizat.

Curtea a înlăturat argumentele reclamantei referitoare la prevederile Legii nr. 7/1996, întrucât a apreciat că aceste dispoziții privesc opozabilitatea actului față de terți. În ceea ce privește motivele de apel formulate de pârâtă, Curtea a reținut că prețul integral al vânzării a fost achitat de către cumpărătoare, astfel că aceasta este îndreptățită să solicite restituirea acestui preț, constând în daune interese, reprezentând diferența de preț pe care ar fi trebuit să o încaseze din valorificarea terenului pe piața imobiliară dacă nu ar fi fost evinsă și a spezelor suportate cu ocazia vânzării. De asemenea a fost înlăturată critica pârâtei privind buna credință a pârâtei. Decizia sus menționată a fost recurată de către pârâta S.M.

în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 și 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997, modificată, a luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs, având în vedere că invocarea acesteia primează înaintea oricărei alte cereri și invocării altor excepții, formulate în fața instanțelor de judecată, și a reținut: Art. 1 din Legea 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru prevede că acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de către instanță.

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părții se anulează ca netimbrată. Față de dispozițiile legale evocate se constată că recursul declarat de către recurenta pârâtă S.M. nu a fost însoțit de dovada achitării taxei judiciare de timbru, recurenta fiind citată pentru termenul de judecată din data de 2 iulie 2010 cu mențiunea de a achita, taxa judiciară de timbru și de a depune timbrul judiciar (fila 14 dosar recurs).

În raport de împrejurarea că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația emisă pentru termenul de judecată din data de 2 iulie 2010, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată și respectiv art. 35 pct. 1 și pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a legii, precum și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de pârâta S.M. împotriva Deciziei comerciale nr. 102 din data de 16 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iulie 2010.