ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1718/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 346/COM din 26 martie 2009 a Tribunalului Neamț, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă în parte acțiunea reclamantei SC A.P. SRL Piatra Neamț, iar pârâta SC M.P. SRL Piatra Neamț a fost obligată l a plata sumei de 299.046 lei daune interese, sumă apreciată ca fiind datorată pentru nerespectarea obligației asumată de pârâtă prin antecontractul de schimb terenuri din 18 octombrie 2007, încheiat între părți, ea reprezentând diferența dintre prețul achitat de reclamantă în temeiul contractului de vânzare-cumpărare z, încheiat cu soții M.G. și M.D.

și cel care ar fi trebuit achitat în temeiul contractelor de vânzare-cumpărare x și y . Prin aceeași sentință a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională prin care pârâta solicitase să se constate că antecontractul de schimb din 18 octombrie 2007 a rămas fără obiect începând cu 8 noiembrie 2007. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că la 18 octombrie 2007 între părți s-a încheiat un antecontract de schimb prin care reclamanta promitea să cedeze pârâtei două suprafețe de teren (1.975 mp + 2.100 mp) în schimbul unei suprafețe de 3.132 mp situată pe str. Fermelor, Piatra Neamț, transmiterea proprietății urmând a avea loc la data autentificării actului de schimb, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data semnării antecontractului.

În cazul în care una dintre părți refuza semnarea contractului de schimb părțile au stipulat în antecontractul respectiv o clauză penală evaluată la 5.000 euro. Deși aceasta a fost convenția părților, pârâta, ce a încheiat antecontractul prin M.G., a vândut suprafața de 3.132 mp soților M.G. și M.D. prin contractul v, înaintea celor 30 de zile convenite în antecontractul de schimb, iar ulterior, la 8 noiembrie 2007 cei doi soți au vândut reclamantei respectiva suprafață cu prețul de 440.000 euro. În atare situație instanța a apreciat că pârâta, procedând astfel este în situația de a nu mai putea executa obligația ce și-a asumat-o prin antecontractul de schimb așa încât, reținând incidența dispozițiilor art. 1075 C. civ.

și art. 1086 C. civ., a obligat pârâta la plata daunelor interese în cuantum de 299.046 lei, suma reprezentând diferența dintre prețul achitat de reclamantă soților M. (440.000 euro) și prețul pe care ea urma să-l achite în temeiul contractelor x și y prin care ea achiziționase cele două loturi implicate în schimb. Cât privește cererea reconvențională instanța a reținut că pârâta este cea aflată în situația de a nu-și mai putea executa obligația asumată, așa încât a respins cererea ca neîntemeiată.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 67 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, soluția instanței de fond fiind schimbată în parte în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 21.484 lei în loc de 299.046 lei, suma reprezentând echivalentul în lei a daunelor interese în cuantum de 5.000 euro, conveniți în clauza penală din antecontractul părților . Celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la cererea reconvențională au fost menținute, cu obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată în apel în sumă de 1.336 lei.

În esență, instanța de apel a reținut că situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond, că perfectarea schimbului a devenit imposibilă din culpa pârâtei așa încât reclamanta este îndreptățită la daune-interese, daune al căror cuantum a fost greșit stabilit de instanță, cu ignorarea celor stipulate în cap. V din antecontract, în sensul cuantificării lor la 5.000 euro, în cazul când o parte refuză semnarea contractului de schimb în formă autentică. În consecință, făcând aplicarea art. 1006 C. civ. și urm. instanța de apel a acordat reclamantei echivalentul în lei a 5.000 euro și nu suma pretinsă drept despăgubire de aceasta, considerând totodată că instanța nu poate înfrânge convenția părților asupra clauzei penale.

Pe aspect reconvențional apelul a reținut temeinicia soluției de fond. Nemulțumite de această decizie ambele părți au declarat recursuri solicitând modificarea deciziei din apel pentru nelegalitate. În recursul său reclamanta, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., critică decizia din apel pentru că a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., instanța pronunțându-se asupra unei chestiuni neinvocată de nici una din părți, respectiv clauza penală din art. V din antecontractul de schimb , clauză care era aplicabilă într-o cu totul altă ipoteză - cea a refuzului semnării actului autentic - și nu în speța de față, încălcându-se astfel principiul disponibilității reglementat de dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. Prin cea de-a doua critică, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 și 7 C. proc. civ. recurenta consideră că din moment ce pârâta nu a invocat clauza penală din art. V, instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, hotărârea cuprinzând astfel motive străine de natura pricinii. Prin cea de-a treia critică, argumentată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta apreciază că instanța a interpretat greșit art. V din antecontract și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al clauzei penale câtă vreme clauza penală a fost stipulată doar în cazul când una dintre părți refuza semnarea actului de schimb în formă autentică și nicidecum pentru cazul când încheierea actului a devenit imposibilă, pârâta înstrăinând terenul unor terți.

În final, prin ultima critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta reiterează criticile dezvoltate în legătură cu art. V din antecontract, soluția dată generând totodată și aplicarea greșită a art. 1066 și urm. C. civ. Totodată, recurenta apreciază că această clauză are un caracter accesoriu care a încetat să-și mai producă efectele odată cu rămânerea fără obiect a antecontractului de schimb datorată imposibilității de executare de către pârâtă a obligației asumate. În recursul său pârâta critică soluția dată pe aspect reconvențional, apreciind că prin încheierea și semnarea contractului de vânzare-cumpărare din 8 noiembrie 2007 a terenului de 3.132 mp, antecontractul de schimb a rămas fără obiect așa încât, potrivit art. 1091 C. civ., obligațiile părților s-au stins ca efect al condiției rezolutorii prevăzută de art. 1019 - 1020 C. civ.

la data de 18 noiembrie 2007 când a expirat termenul de 30 zile în care trebuia încheiat schimbul. În final arată că ea nu a refuzat niciodată semnarea contractului de schimb așa cum greșit a reținut instanța de apel. În drept, recurenta pârâtă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. La termenul de astăzi recurenta-reclamantă a invocat nulitatea recursului pârâtei, motivele invocate neintrându-se în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Analizându-se excepția invocată Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată deoarece, așa cum rezultă din motivarea recursului recurenta și-a întemeiat criticile pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Împrejurarea că cele invocate în argumentare vizează aplicarea dispozițiilor art. 1019-1020 C. civ.

cât și interpretarea clauzei penală din antecontract - critici încadrabile în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 și nu pct. 8, cum a indicat recurenta - nu este de natură a atrage nulitatea recursului, Curtea urmând a face aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. pe acest aspect. În consecință excepția nulității recursului pârâtei invocată de recurenta-reclamantă va fi respinsă ca nefondată. Analizând recursurile pe fondul lor, Curtea le apreciază ca fiind întemeiate, urmând a fi admise pentru următoarele considerente: În recursul reclamantei criticile vizează, în esență clauza penale stipulată în art. V din antecontractul de schimb terenuri încheiat între părți la 18 octombrie 2007 (f. 17-18 dosar fond), act pe care atât reclamanta și-a întemeiat cererea principală, cât și pârâta cererea reconvențională.

Potrivit celor convenite de părți în acest articol intitulat „clauza penală” „partea care refuză semnarea contractului de schimb în forma autentică în condițiile și termenele prevăzute în prezentul contract este obligată la plata unei penalități în valoare de 5.000 euro, cealaltă parte având dreptul de a se adresa instanței de judecată în vederea obligării celeilalte părți la semnarea contractului de schimb”. Deși nici reclamanta la fond nu și-a argumentat cererea în repararea prejudiciului pretins suferit pe cele stipulate în art. V și nici pârâta apelantă nu și-a întemeiat criticile din apel pe această clauză, instanța de apel, fără a pune în discuția părților acest nou temei, a acordat despăgubirile reclamantei în limita celor 5.000 euro, echivalent în lei, stipulați în această clauză.

Procedând astfel instanța de apel nu numai că a încălcat principiul disponibilității ce guvernează procesul civil dar s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut deoarece despăgubirile stabilite anticipat pe cale convențională în limita celor 5.000 euro erau datorate doar în cazul când una dintre părți refuza să semneze actul autentic de schimb, situație ce nu a format obiectul judecății, reclamanta întemeindu-și cererea de despăgubiri pe cu totul alte considerente, respectiv, pe prejudiciul încercat urmare nerespectării obligațiilor asumate de pârâtă prin antecontractul de schimb (a se vedea precizarea cererii f. 61-66 fond) și diferențele de preț cu care ea a achiziționat parcelele de teren implicate în schimb.

Din această perspectivă criticile recurentei reclamante dar și cea din recursul pârâtei în legătură cu „refuzul” de a semna actul de schimb și antrenarea clauzei penale, luată în considerare greșit de instanța de apel, sunt întemeiate, instanța de apel schimbând temeiul răspunderii pârâtei și pronunțându-se asupra a ceea ce nu s-a cerut. De asemenea, Curtea apreciază ca întemeiată și critica recurentei pârâte privind soluționarea cererii reconvenționale, cerere care a avut ca obiect nu rezoluțiunea antecontractului pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate - așa cum a argumentat respingerea ei instanța de fond și cum a fost menținută și de instanța de apel - ci constatarea că, urmare încheierii vânzării cumpărării lotului de 3.132 mp, antecontractul de schimb a rămas fără obiect.

Or, instanțele nu au analizat cererea reconvențională din această perspectivă, deși, în recurs, însăși recurenta reclamantă, în finalul recursului său, susține că datorită imposibilității de executare în natură a obligației stabilită în sarcina pârâtei antecontractul a rămas fără obiect, efectele sale fiind stinse la momentul perfectării vânzării-cumpărării parcelei de teren de 3.132 mp. În atare situație Curtea apreciază că recursurile ambelor părți sunt întemeiate urmând a fi admise în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel pentru analizarea criticilor apelantei și apărărilor intimatei prin prisma cererilor cu care a fost investită instanța de fond.

Cu ocazia rejudecării instanța urmează să aibă în vedere, în stabilirea prejudiciului încercat de reclamantă și actele noi depuse în recurs de recurenta pârâtă privitoare la înstrăinările succesive în 2007 între soții M. și SC M.P. SRL, administrată de M.G. (f. 29-38 dosar recurs) și reclamantă și apoi între reclamantă și SC P.R.E.R. SRL a parcelei de teren în discuție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului declarat de SC M.P. SRL Piatra Neamț. Admite recursurile declarate de reclamanta SC A.P. SRL Piatra Neamț și pârâta SC M.P. SRL Piatra Neamț împotriva Deciziei civile nr. 67 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2010.