ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2472/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2472/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Obiectul cauzei și hotărârile pronunțate în primul ciclu

procesual.

II.

Prin acțiunea introductivă înregistrată la 20 noiembrie 2007 pe rolul

Judecătoriei Craiova, reclamanta B.D.N. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul l.M., constatarea nulității absolute a contractului de împrumut cu

garanție imobiliară autentificat din 17 noiembrie 2004 de B.N.P. G.l. și a

actelor adiționale autentificate din 3 iunie 2005, din 18 ianuarie 2006 și din 28

iulie 2006 de același birou notarial.

În motivare, reclamanta a arătat că prin contractul de

împrumut cu garanție imobiliară încheiat la 17 noiembrie 2004 a împrumutat de

la pârât suma de 2.000 euro și că pârâtul i-a condiționat acordarea

împrumutului de înscrierea în contract și a dobânzii, ca sumă împrumutată,

astfel că în contract s-a menționat suma de 4.550 euro. Susține reclamanta că

la scadența convenită, 17 mai 2005, nu a reușit să restituie decât o mică parte

din debit, că s-au acumulat dobânzi, fiind astfel obligată să semneze și cele

trei acte adiționale în care sumele înscrise reprezentau în realitate dobânzi

percepute de creditor. Mai arată reclamanta că la data încheierii contractului

era bolnavă, fiind încă din anul 2003 în evidența Spitalului de psihiatrie cu

diagnosticul „Tulburare schizo-afectivă de tip depresiv", diagnostic care

a impus pensionarea sa medicală.

Prin sentința civilă nr. 9174 din 4 iunie 2008,

Judecătoria Craiova a admis excepția lipsei calității de reprezentant a

Cabinetului de avocatură „O., R. și G." pentru reclamantă și în consecință

a anulat acțiunea formulată de reclamantă, reținând că în cauză contractul de

asistență juridică din 2007 este încheiat între Societatea de avocatură și, în

calitate de client, doamna B.D.N.-prin P.R., fără să existe un mandat în baza

căruia să se fi încheiat valabil contractul de asistență juridică.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, iar

prin Decizia civilă nr. 156 din 4 martie 2009 Tribunalul Dolj a admis excepția

lipsei calității de reprezentant în declararea apelului a S.C.P.A. „O., R. și

G." și a anulat apelul reclamantei.

Împotriva acestei decizii și împotriva sentinței fondului

reclamanta a declarat recurs.

Prin Decizia nr. 802 din 22 iunie 2009, Curtea de Apel

Craiova a admis recursul, a casat Decizia civilă nr. 156/2009, a admis apelul

reclamantei împotriva sentinței nr. 9174/2008, pe care a desființat-o și a

trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Instanța de recurs a constatat că acțiunea introductivă s-a

formulat de reclamantă prin apărător, la dosar fiind depusă împuternicire

avocațială în care apare reclamanta în calitate de client.

Totodată, la dosar s-a depus și contractul de asistență

juridică încheiat cu S.C.P.A. pentru reprezentarea în proces a reclamantei, în

care s-a înscris mențiunea conform căreia contractul s-a încheiat prin fiica reclamantei,

doamna P.R.

Reține instanța de recurs că excepția invocată de pârât se

referă în concret la lipsa mandatului dat de reclamantă fiicei sale în vederea

încheierii contractului de asistență juridică, iar potrivit art. 1533 C. civ.

mandatul poate fi expres sau tacit.

În consecință, forma scrisă nu este obligatorie, astfel

că în mod greșit s-a reținut încheierea contractului de asistență juridică în

lipsa mandatului fără a se verifica ipoteza mandatului tacit.

Judecătoria Craiova, în rejudecare, prin sentința

civilă nr. 17717 din 25 noiembrie 2009 și-a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj în temeiul art. 2 pct. 1 lit. b) C.

proc. civ., reținând că valoarea obiectului pricinii este peste 500.000 lei,

astfel cum a fost precizat de reclamantă la termenul din 21 ianuarie 2009 în

fața Tribunalului Dolj.

Această sentință a rămas irevocabilă prin Decizia nr.

169 din 29 ianuarie 2010 a Tribunalului Dolj, secția civilă, prin care s-a

respins recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței de declinare de

competență.

II. Astfel învestit, Tribunalul Dolj, secția civilă, ca primă

instanță, prin sentința civilă nr. 297 din 6 decembrie 2012 a admis acțiunea

formulată de reclamantă și în consecință a constatat nulitatea absolută a

contractului de împrumut cu garanție imobiliară autentificat din 17 noiembrie

2004 de B.N.P. G.l. și a actelor adiționale autentificate din 3 iunie 2005, din

18 ianuarie 2006 și din 28 iulie 2006.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în

sinteză, următoarele:

Actele medicale pe care reclamanta Ie-a depus la dosar,

precum și cele solicitate de la instituțiile medicale atestă că reclamanta este

în evidența instituțiilor medicale din anul 2002 cu diagnosticul tulburare

schizofrenică de tip depresiv. Același diagnostic este confirmat și de

adeverința medicală din 15 noiembrie 2007, eliberată de Spitalul de

Neuropsihiatrie Craiova, precum și de referatul medical din 2 aprilie 2008,

emis de Spitalul Clinic de Psihiatrie Craiova.

Reține instanța din documentele medicale verificate și faptul

că în perioada 2002 - 2011 reclamanta a fost internată în mod repetat în

Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova cu diagnosticul „Tulburare schizoafectivă

de tip depresiv".

Acest diagnostic a fost confirmat și de noul raport de

expertiză medico - legală psihiatrică din 2011 efectuat de I.N.M.L. „Mina

Minovici", care a stabilit că reclamanta B.D.N., la datele de 3 iunie

2005, 17 noiembrie 2004, 18 ianuarie 2006 și 28 iulie 2006 era bolnavă psihic,

cu diagnosticul schizofrenie în evoluție, cadru psihopatologic ce implică

deficit în manifestarea cu liberă voință, concluzia comisiei de expertiză fiind

în sensul că reclamanta nu a avut capacitate psihică de apreciere critică

asupra conținutului și a consecințelor social - juridice ce pot decurge din

semnarea actelor a căror nulitate s-a solicitat a se constata, fiind

incompetentă psihic.

Examinând

din perspectiva art. 948 C. civ. condițiile esențiale pentru validitatea unei

convenții, respectiv capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al

părții care se obligă, obiectul și cauza licită, instanța constată că în ce

privește consimțământul, pentru a fi valabil, trebuie să provină de la o

persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenția de a produce efecte

juridice, iar în cauză, potrivit concluziilor raportului de expertiză medico -

legală psihiatrică din 2011, la data încheierii actelor juridice a căror

nulitate s-a solicitat reclamanta nu a avut discernământ, ceea ce atrage

incapacitatea acesteia de a încheia acte juridice, neavând puterea de a aprecia

efectele juridice ale manifestării sale de voință.

Față de concluziile raportului de expertiză, instanța

apreciază totodată ca nepertinente și neconcludente declarațiile martorilor

audiați la propunerea pârâtului cu privire la starea psihică, luciditatea și

discernământul reclamantei.

Pentru aceste argumente, instanța constată nulitatea absolută

a contractului de împrumut și a celor trei acte adiționale încheiate de părți.

III. Apelul. Decizia nr. 38 din 10 iunie 2013, pronunțată de

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Prin decizia sus-menționată, Curtea de Apel Craiova a respins

ca nefondat apelul declarat de pârâtul l.M. împotriva sentinței pronunțate de

Tribunalul Dolj la 6 decembrie 2012.

Analizând hotărârea primei instanțe prin prisma criticilor

formulate și având în vedere și dispozițiile art. 295 C. proc. civ., instanța

de prim control judiciar reține următoarele:

Susținerile

pârâtului referitoare la necompetența materială a tribunalului ca primă

instanță sunt nefondate, acest aspect fiind dezlegat irevocabil prin Decizia

nr. 169 din 29 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, prin care

s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței de

declinare de competență pronunțate de Judecătoria Craiova.

În ceea ce privește excepția dovezii calității de

reprezentant al reclamantei, cu referire în concret la lipsa mandatului fiicei

reclamantei de a încheia contractul de asistență juridică, Curtea constată că

prima instanță, în rejudecare, potrivit deciziei de casare, a desemnat curator

special pentru reclamantă pe fiica acesteia P.R.G., care a înțeles să ratifice

toate actele procesuale și procedurale întocmite în cauză de apărătorul

reclamantei, excepția rămânând fără obiect.

În ceea ce privește calificarea acțiunii, instanța de control

reține că lipsa discernământului desemnează situația în care o persoană, deși

legal are capacitate de exercițiu, în fapt este în mod pasager ori permanent

lipsită de discernământ, astfel că încheie un act juridic care reprezintă o

manifestare de voință inconștientă, exprimată pe fondul unei tulburări mentale.

Reține și că lipsa totală și generală a discernământului la

momentul încheierii actului juridic echivalează cu lipsa consimțământului, un

act juridic încheiat în asemenea condiții fiind lovit de nulitate absolută, ce

poate fi invocată de oricine are interes și care este imprescriptibilă.

Or, în cauză s-a stabilit prin raportul de expertiză medico -

legală psihiatrică că reclamanta era incompetentă psihic la data încheierii

contractului de împrumut (3 iunie 2005), cât și ulterior, la datele la care au

fost încheiate actele adiționale,neavând capacitatea de apreciere asupra

conținutului lor.

În acest context, instanța de control reține și că buna sau

reaua - credință a pârâtului împrumutător și existența actului de adjudecare

încheiat ulterior nu prezintă nicio relevanță, esențială fiind absența

capacității psihice a reclamantei de apreciere asupra conținutului și a

consecințelor social - juridice ce pot decurge din semnarea actelor.

IV. Recursul. Motivele de recurs.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen

legal pârâtul l.M., solicitând modificarea deciziei recurate, în sensul

admiterii apelului declarat împotriva sentinței primei instanțe, cu consecința

respingerii acțiunii reclamantei ca nefondate.

Recurentul și-a întemeiat recursul pe motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., sub

următoarele aspecte:

Sub un prim aspect, recurentul invocă greșita aplicare

a legii raportat la dispozițiile art. 2 lit. f) și g) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, arătând că acțiunea reclamantei nu a fost

timbrată la valoarea pretențiilor, astfel cum au fost precizate, fiind

gratificată artificial de plata taxei de timbru datorată, respectiv a

diferenței de taxă de timbru și timbru judiciar.

Sub un al doilea aspect, recurentul, raportându-se la

dispozițiile art. 294 C. proc. civ. și ale art. 129 alin. (5) și (6) din

același cod, susține că decizia atacată cuprinde motive contradictorii, fiind

rezultatul aplicării greșite a actului dedus judecății, deoarece în apel nu se

poate schimba obiectul cauzei.

Potrivit recurentului, acțiunea a fost întemeiată pe art.

948 alin. (1) C. proc. civ. privitor la capacitatea de a contracta,

invocându-se o nulitate relativă, iar tribunalul s-a întemeiat pe dispozițiile art.

948 pct. 2 C. proc. civ., care privește consimțământul.

Mai arată că acțiunea în anulare pentru motive de

nulitate relativă este supusă prescripției extinctive, termenul de prescripție

de 3 ani prevăzut de art. 3 și 9 din Decretul nr. 167/1958 fiind împlinit în ce

privește actul de împrumut inițial, față de data promovării acțiunii.

Consideră recurentul că instanța de apel a încălcat și

dispozițiile procedurale în materia probei testimoniale, art. 198 C. proc. civ.

confirmând înlăturarea nelegală a depozițiilor martorilor audiați la cererea

sa.

Potrivit recurentului, trebuia înlăturată expertiza

medico-psihiatrică, efectuată în 2011, deoarece în perioada perfectării actelor

(anul 2004) martorii au evidențiat că reclamanta se exprima coerent, având un

aspect îngrijit și sănătos.

Arată recurentul că instanța de apel a ignorat actul de

adjudecare a imobilului adus garanție, care, neatacat în justiție conform art. 488

C. proc. civ., relevă noua situație de fapt cu privire la titlul său de

proprietate.

Sub un ultim aspect, recurentul invocă nesocotirea

prevederilor art. 1576, 1584, 1587 C. civ. privitor la natura împrumutului și

la obligația de a restitui suma împrumutată și penalitățile, precum și a

dispozițiilor art. 1075 și 1078 C. civ., coroborate cu art. 1022 și 1023 C.

civ., arătând că nu a fost cercetată buna sa credință.

Pentru aceste motive, recurentul solicită admiterea

recursului și pe fond respingerea acțiunii introductive.

Intimata - reclamantă a depus la termenul din 16 mai 2014

concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

În esență, intimata a arătat că motivul de nulitate invocat a

fost inexistența unui consimțământ valabil în condițiile în care inexistența

discernământului a fost probată cu expertizele medicale dispuse în cauză;

susține intimata că absența discernământului la încheierea unui act juridic

constituie motiv de nulitate absolută și nu se confundă cu viciile de

consimțământ (eroare, doi, leziune), sancționate cu nulitatea relativă a

actului.

Înalta Curte, verificând decizia atacată în raport de

motivele invocate, constată că recursul este nefondat.

raport de obiectul cererii de chemare în judecată s-a pus în discuție pentru

prima dată de instanța de apel, care prin citativul din 22 februarie 2013 a

stabilit în sarcina apelantului pârât o taxă judiciară de timbru de 527,5 lei,

calculată la valoarea pretențiilor, iar în sarcina reclamantei intimate o taxă

judiciară de timbru de 1.042,6 lei datorată pentru judecata în fond și

neachitată.

Împotriva modului de stabilire a taxei de timbru în sarcina

sa, reclamanta-intimată a formulat în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997

cerere de reexaminare, care a fost admisă prin încheierea irevocabilă din data

de 5 martie 2013.

S-a constatat că dispozițiile art. 3 lit. a) din Legea nr. 146/1997,

în forma în vigoare la 20 noiembrie 2007, când a fost introdusă acțiunea,

prevedeau că cererile pentru anularea sau declararea nulității unui act juridic

sunt neevaluabile în bani și se taxează cu 12 lei, sumă achitată de reclamantă

cu acest titlu.

Dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, conform

cărora sunt evaluabile în bani și cererile privind declararea nulității,

anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial, introduse

prin art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 212/2008, punct modificat prin art. unic 1 pct.

2 din Legea nr. 276/2009, nu sunt aplicabile în cauză, deoarece au intervenit

după introducerea cererii de chemare în judecată.

Prin încheierea din 20 martie 2013, instanța de apel revine

asupra cuantumului taxei judiciare de timbru stabilit inițial și dispune

citarea pârâtului apelant cu o taxă judiciară de timbru fixă de 6 lei, pe care

acesta o achită la 2 aprilie 2013.

Așa fiind, criticile recurentului în sensul că

reclamanta datorează taxa judiciară de timbru la valoarea pretențiilor sunt

vădit nefondate, în condițiile în care printr-o încheiere irevocabilă s-a

stabilit incidența dispozițiilor art. 3 a din Legea nr. 146/1997, în forma în

vigoare la data introducerii acțiunii, aceste dispoziții aplicându-se

deopotrivă și pârâtului, în exercitarea căilor de atac, care a timbrat atât

apelul, cât și prezentul recurs cu suma de 6 lei, reprezentând V2 din taxa fixă

datorată pentru acțiunea soluționată de prima instanță.

prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., invocate prin cererea de recurs,

au un caracter pur formal, în condițiile în care recurentul reproduce numai

ipoteza textului de lege, fără să argumenteze explicit în ce constau motivele

contradictorii ale deciziei atacate sau interpretarea greșită a actului dedus

judecății și fără să arate în ce constă pronunțarea extra petita a instanței de

apel.

Distinct de aceasta, Înalta Curte constată că decizia atacată

respectă întrutotul exigențele impuse de art. 261 C. proc. civ., instanța de

apel răspunzând în mod punctual criticilor formulate de apelant, analiză

circumscrisă verificării situației de fapt și aplicării dispozițiilor legale

incidente.

Sub acest aspect, prima instanță a reținut că între

părți s-a încheiat un contract de împrumut cu garanție imobiliară autentificat

la 17 noiembrie 2001, prin care pârâtul a împrumutat reclamantei suma de 4.550 euro,

termenul de restituire fiind stabilit la 17 mai 2005, iar prin cele trei acte

adiționale s-a mărit cuantumul sumei împrumutate la 23.000 euro. Instanța de

apel, prin soluția adoptată, a confirmat sentința fondului, astfel că afirmația

recurentului în sensul interpretării greșite a actului privitor la natura

împrumutului și obligația de restituire este nefondată.

reglementată de art. 304 pct. 9, vizând încălcarea sau aplicarea greșită a

legii, recurenta invocă încălcarea art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit

căruia în apel nu se poate schimba obiectul cauzei.

Acest aspect nu este confirmat de actele dosarului,

ambele instanțe au examinat cauza prin prisma obiectului cererii de chemare în

judecată, respectiv constatarea nulității absolute a contractului de împrumut

și a actelor adiționale pentru lipsa discernământului reclamantei la încheierea

actelor și a temeiului de drept indicat prin cerere, respectiv art. 948 C. civ.

privitor la condițiile esențiale pentru validitatea convențiilor. Înalta Curte

constată, din examinarea cererii introductive de instanță, că

intimata-reclamantă a învestit in terminis instanțele de judecată cu o cerere

de constatare a nulității absolute a contractului și a actelor adiționale

întemeiată pe lipsa discernământului, așadar a consimțământului, ceea ce

infirmă susținerea recurentului-pârât despre faptul că reclamanta a solicitat

anularea actelor, invocând motive de nulitate relativă.

În plus, raportat la petitul cererii și la temeiurile

acesteia, Înalta Curte apreciază ca irelevante criticile referitoare la

pretinsa încălcare a dispozițiilor referitoare la natura împrumutului și la

obligația împrumutatului de restituire a sumei împrumutate și a penalităților (art.

1576, 1584, 1587 C. civ.).

Consimțământul, ca element al voinței juridice, semnifică

hotărârea de a te obliga juridicește și manifestarea ei exterioară, iar pentru

a fi valabil el trebuie să emane de la o persoană având capacitatea de

exercițiu și în orice caz discernământ, iar dacă această condiție a

consimțământului nu există, actul juridic este nul absolut.

În cauză au fost administrate probe de specialitate,

respectiv expertize medico - legale psihiatrice, care au stabilit indubitabil

că, la momentul încheierii actelor autentice, reclamanta, bolnavă psihic, cu

diagnosticul de schizofrenie în evoluție, nu a avut capacitatea psihică de

apreciere a conținutului și a consecințelor care rezultă din semnarea actelor, fiind

incompetentă psihic, ceea ce exclude orice manifestare de voință săvârșită cu

intenția de a produce efecte juridice, voința, și prin urmare, consimțământul

în atare situație lipsesc.

Or, sancțiunea care intervine în cazul absenței

consimțământului din pricina unei boli psihice este nulitatea absolută,

deoarece lipsește un element constitutiv al actului juridic.

O astfel de nulitate nu va putea fi acoperită prin

confirmare sau în alt mod, deoarece lipsa discernământului urmare a unei boli

psihice prezintă în general un caracter de permanență, prin pierderea

capacității de apreciere critică asupra efectelor juridice ale manifestării

sale de voință.

Cu alte cuvinte, inadmisibilitatea confirmării actului

lovit de nulitate absolută este necesară pentru a se realiza finalitatea

dispoziției legale încălcate la încheierea actului.

Acțiunea în nulitate este imprescriptibilă, conform art. 2

din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, care prevede

expres că acțiunea în nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând.

Înalta Curte constată, totodată, că argumentele

recurentului, întemeiate pe existența actului de adjudecare a imobilului adus

drept garanție prin contractul de împrumut și buna sa credință sunt irelevante

în ceea ce privește aplicarea sancțiunii nulității actului întocmit cu

nerespectarea condițiilor de validitate stabilite de lege (art. 948 C. civ.).

Astfel spus, chiar dacă actul a fost executat, nulitatea se

analizează prin raportare la momentul încheierii actului, iar în cazul nulității

absolute, nesusceptibilă de asanare, buna-credință a cocontractantului nu

prezintă relevanță.

În sfârșit, Înalta Curte constată, referitor la criticile

vizând aprecierea probei testimoniale, pe de o parte că acest aspect nu intră

în sfera controlului de legalitate pe care instanța de recurs îl exercită în

conformitate cu dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Reține, pe de altă parte, că înlăturarea declarațiilor

martorilor a fost motivată de instanța fondului cu argumente pertinente în

raport de ansamblul probatoriu administrat în cauză, în special de rapoartele

de expertiză medico-legală, întocmite de persoane anume calificate a se

pronunța asupra chestiunii discernământului, de aceea susținerea recurentului

în sensul acordării prevalentei probei testimoniale este lipsită de fundament

legal.

Motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 3 C.

proc. civ., invocat ca motiv de ordine publică și vizând încălcarea competenței

judecătoriei, ca primă instanță, este de asemenea nefondat, în condițiile în

care chestiunea competenței materiale s-a soluționat irevocabil prin Decizia

nr. 169 din 29 ianuarie 2010 a Tribunalului Dolj, care a respins recursul

declarat de reclamantă împotriva hotărârii de declinare a competenței,

pronunțată de Judecătoria Craiova, în raport de valoarea obiectului pricinii,

astfel cum a fost precizat de reclamantă, valoare care se încadrează în

prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât l.M.

împotriva Deciziei nr. 38 din 10 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 iunie 2014.