ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2410/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele :

La data de 7 ianuarie

2009, reclamantul M.N. le-a chemat în judecată pe pârâtele SC P. SRL și SC P.

SA, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună desființarea

spațiilor de parcare situate pe str. Dimitrie Leonida din Piatra Neamț și

amenajarea spațiilor verzi;

a

arătat

reclamantul că pârâtele nu au respectat Ordinul nr. 536/1997.

La data de 27

ianuarie 2009, reclamantul a precizat că în situația în care SC P. SA dorește

să mențină parcările amplasate în apropierea geamului apartamentului său, se

impune obligarea acestei societăți la izolarea fonică a pereților, că parcarea

nu respectă distanța de 10 m prevăzută de Ordinul nr. 536/1997 față de

ferestrele camerelor de locuit.

La data de 2 martie 2009,

reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a Municipiului

Piatra Neamț - prin Primar.

Pârâta SC P. SA a

formulat întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Și pârâta SC P. SRL a

invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Pârâtul Municipiul

Piatra Neamț a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii.

Prin Sentința nr.

621/COM din 16 iunie 2009, Tribunalul Neamț, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtele SC

P. SRL și SC P. SA, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate

procesuală pasivă și acțiunea formulată împotriva pârâtei Municipiul Piatra

Neamț, ca nefondată.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Pârâtele SC P. SRL și

SC P. SA nu au calitate procesuală pasivă. Astfel, pretenția concretă dedusă

judecății de către reclamant, respectiv de desființare a spațiilor de parcare

proprietatea Municipiului Piatra Neamț, nu se poate realiza decât față de

proprietarul acestora.

Cum pârâtele nu au

această calitate și cum calitatea lor de operator de parcare și de executant de

lucrări este de natură să excludă orice identitate între pârâte și persoana

obligată în raportul juridic dedus judecății, instanța a admis excepțiile

invocate de cele două pârâte.

Pe fondul acțiunii

formulata în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Piatra Neamț, instanța a

constatat următoarele:

Reclamantul este

proprietarul unui apartament situat la parterul blocului D5 pe strada Dimitrie

Leonida din Piatra Neamț, în apropierea acestui bloc (la o distanță foarte

mică) fiind amenajată o parcare de reședință.

În conformitate cu

dispozițiile H.G. nr. 955/2004 (art. 24) parcările de reședință sunt spații

destinate staționării autovehiculelor, situate la mai puțin de 30 m de frontul

imobilelor utilizate de locatari.

Potrivit

dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 536/1997, la stabilirea

amplasamentelor clădirilor de locuit, se vor preciza și amplasamentele

spațiilor amenajate pentru gararea și parcarea autovehiculelor populației din

zona respectivă, situate la distanțe de minimum 10 m de ferestrele camerelor de

locuit.

Deși în H.G. nr. 955/2004

nu se prevede limita minimă a parcărilor de reședință (limita maximă fiind de

30 m) instanța constată că dispozițiile acestuia act normativ trebuie

coroborate cu dispozițiile Ordinului nr. 536/1997, astfel încât, limita minimă

a unei parcări de reședință este de 10 m de frontul imobilelor utilizate de

locatari.

Instanța a constatat

însă că, din redactarea dispozițiilor art. 3 din Ordinul nr. 536/1997, rezultă

că respectarea distanțelor minime pentru amenajarea parcărilor se impune în

situația edificării unor clădiri, respectiv în cazul construcției unor clădiri

noi de locuit.

În consecință,

dispoziția imperativă din actul normativ anterior enunțat cu privire la

distanțele de amenajare a parcărilor constituie o condiție pentru emiterea

noilor autorizații de construire a clădirilor destinate locuințelor, nefiind de

natură să limiteze parcările amenajate la clădirile executate anterior emiterii

actului normativ, cum este și cazul blocului în care locuiește reclamantul și a

celorlalte blocuri (D1, D6, D14 și D 17) la care a făcut referire în

precizările de la fila 41 dosar.

Prin decizia civilă nr.

4 din 19 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamant,

împotriva sentinței mai sus menționate.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut că prin cererea de chemare în judecată

reclamantul a solicitat desființarea locului de parcare și amenajarea spațiului

verde si a căii de acces.

Potrivit art. 24 din

H.G. nr. 955/2004 amenajarea locurilor de parcare se realizează conform

hotărârii autorităților administrației locale. De asemenea, amenajarea zonelor

verzi este în responsabilitatea acelorași autorități publice locale.

Cele două societăți

pârâte nu au atribuții în ceea ce privește înființarea sau desființarea de parcări

sau spațiilor verzi, pârâta SC P. SRL efectuând doar lucrările de renovare a

parcărilor din Municipiul Piatra Neamț, iar pârâta SC P. SA exploatând și

întreținând parcările existente. Cum niciuna din pârâtele menționate nu au

abilitatea legală de a înființa sau desființa parcări ori spații verzi, în mod

corect a apreciat instanța de fond - față de obiectul acțiunii - că acestea nu

au calitate procesuală pasivă, autoritatea publica locală având

responsabilitatea în acest domeniu.

Referitor la fondul

cauzei, așa cum a reținut și instanța de fond, nu pot fi invocate dispozițiile

Ordinului nr. 536/1997 pentru situații create anterior intrării în vigoare a

acestui act normativ. Cu toate acestea, reclamantul locuiește in vecinătatea

imediată a unui spațiu amenajat de pârâtă pentru parcarea autovehiculelor,

activitate care poate afecta calitatea vieții acestuia.

Această atingere

adusă reclamantului nu poate fi prezumată doar din faptul că distanța dintre

locul de parcare și pereții locuinței sale este inferioară celei prevăzute de

acte normative, împrejurare necontestată de pârâtă, acte normative ce nu erau

în vigoare la data amenajării spațiului de parcare.

A m

ai reținut instanța

de apel ca reclamantului, potrivit art. 1169 C. civ., îi revenea obligația de a

face dovada că existența și utilizarea parcării este de natură a-i vătăma

drepturile sau interesele sale, dovadă care, însă, nu a fost realizată. Este

adevărat că reclamantul a solicitat proba cu expertiza topografică în apel însă,

o astfel de expertiză nu era pertinentă cauzei, în speță așa cum s-a arătat,

distanța dintre spațiul de parcare și locuința reclamantului nu este

contestată.

Împotriva deciziei

curții de apel a declarat recurs reclamantul M.N., întemeindu-se pe dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea

hotărârii instanței de apel și a hotărâri instanței de fond, iar în urma

rejudecării cauzei, admiterea acțiunii și obligarea pârâților-intimați la

desființarea parcărilor din dreptul apartamentului în care locuiește, iar, în

subsidiar, cel puțin, retragerea acestora pe limita spațiului verde inițial, la

circa 2 metri de zidul blocului său, cu cheltuieli de judecată.

Recurentul arată

astfel că instanțele anterioare nu au stabilit corect faptele și au dat

credibilitate Municipiului Piatra Neamț, care afirmă că nu a dispus decât

asfaltarea amplasamentului inițial - ce se întindea până la 2 metri sub

geamurile sale, prin urmare, se deduce că nu are cunoștință de ce au făcut cele

două societăți pârâte, situație ce poate fi chiar reală și care nu justifică

admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestora.

Susține că deși din

dezbaterile și natura litigiului, se impunea administrarea probei cu expertiza,

respectiv efectuarea unei expertize topografice, probă solicitată în fond și în

apel, cât și proba cu mărturiile colocatarilor, instanța a apreciat în mod

netemeinic că acestea nu ar fi pertinente și nici concludente în cauză,

respingându-le.

Mai susține că

instanțele anterioare nu și-au exercitat rolul activ în aflarea adevărului

faptic, conform Ordinului M.S. nr. 536/1997 și, de asemenea, precizează că

zgomotul mașinilor îi creează stări de agitație și oboseală psihică și că

tolerarea situației de către edilii orașului îi afectează sănătatea, ceea ce

reprezintă interesul său în promovarea acțiunii.

În fine, arată că

pârâta SC P. SRL a mutat abuziv bordura în beneficiul SC P. SA și acestea au

calitate procesuală pasivă și, în mod greșit, instanța de apel a reținut că distanța

dintre locul de parcare și locuința sa nu este contestată și a respins

efectuarea probatoriului cu expertiza topo și cu martori, ce solicită a fi

admis în recurs.

Recursul nu este

fondat.

Din examinarea

susținerilor formulate în recurs de reclamant, în raport de actele dosarului,

de hotărârile pronunțate în cauză, precum și de dispozițiile legale aplicabile

speței, se constată următoarele:

În ce privește

pârâtele SC P. SRL și SC P. SA, ambele instanțe au stabilit corect că acestea,

prima - operator de parcare, iar ce-a de-a doua - executant de lucrări, nu au calitate

procesuală pasivă în cauză, întrucât nu au abilitatea legală de a înființa sau

desființa parcări ori spații verzi, singurul pârât față de care se poate realiza

pretenția dedusă judecății de către reclamant fiind proprietarul spațiilor de

parcare, și, prin urmare, doar pârâtul Municipiul Piatra Neamț are calitate

procesuală pasivă.

Tot corect s-a

apreciat că respectarea unor distanțe minime pentru amenajarea parcărilor se

impune în situația edificării unor noi clădiri de locuit, astfel cum rezultă

din coroborarea dispozițiilor H.G. nr. 955/2004 cu cele ale Ordinului nr. 536/1997,

potrivit cărora distanțele de amenajare a parcărilor constituie o condiție

pentru emiterea noilor autorizații de construire a clădirilor destinate

locuințelor, nefiind de natură să limiteze parcările amenajate la clădirile executate

anterior emiterii acestor acte normative; prin urmare, dispozițiile legale

menționate nu pot fi invocate pentru situații create anterior intrării lor în

vigoare.

Pe de altă parte,

pentru a putea lua în discuție atingerea adusă calității vieții persoanei ca

urmare a faptului că distanța dintre locul de parcare și pereții locuinței sale

este inferioară celei prevăzute de acte normative, s-ar fi impus ca, în

conformitate cu dispozițiile art. 1169 C. civ., reclamantul să facă dovada

interesului său.

Or, în ce privește zona blocului în care locuiește

reclamantul, din actele dosarului, nu rezultă că ar fi fost efectuate lucrări

noi, ci doar lucrări de întreținere curentă a aleilor carosabile și parcărilor

existente, lucrări de construcții ce nu necesită obținerea unei autorizații de

construire, așa încât nu poate fi identificat un interes legitim, actual și

direct în acțiunea îndreptată împotriva pârâtului Municipiul Piatra Neamț, cum

nu reiese nici latura personală a interesului reclamantului de a solicita și

desființarea spațiilor de parcare din jurul altor blocuri, decât cel în care

locuiește.

În fine, s-a reținut

corect că distanța dintre spațiul de parcare și locuința reclamantului nu este

contestată și în această împrejurare nu se justifică efectuarea unei expertize topografice

și audierea unor martori (colocatari) - aceste probe nefiind în primul rând

utile cauzei și, cu atât mai puțin poate fi vorba despre administrarea acestor

probe în recurs, astfel cum solicită recurentul, de vreme ce potrivit

dispozițiilor art. 305 C. proc. civ., în recurs nu se pot produce probe noi, cu

excepția înscrisurilor.

În consecință, având

în vedere că în recurs nu au fost depuse alte înscrisuri, ci doar note scrise

formulate de recurentul reclamant, care nefiind semnate nu pot fi luate în

considerare, că în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., instanța de

recurs se pronunță numai asupra motivelor de nelegalitate, nu și a celor de

netemeinicie și că în cauză nu a fost formulat niciun motiv întemeiat, care să

conducă la modificarea sau casarea deciziei curții de apel, aceasta va fi

menținută ca fiind legală și se va respinge recursul reclamantului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat,

recursul

declarat de reclamantul M.N. împotriva deciziei nr. 4 din 19 ianuarie 2010 a

Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 iunie 2010.