ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2410/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : La data de 7 ianuarie 2009, reclamantul M.N. le-a chemat în judecată pe pârâtele SC P. SRL și SC P. SA, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună desființarea spațiilor de parcare situate pe str. Dimitrie Leonida din Piatra Neamț și amenajarea spațiilor verzi; a arătat reclamantul că pârâtele nu au respectat Ordinul nr. 536/1997. La data de 27 ianuarie 2009, reclamantul a precizat că în situația în care SC P. SA dorește să mențină parcările amplasate în apropierea geamului apartamentului său, se impune obligarea acestei societăți la izolarea fonică a pereților, că parcarea nu respectă distanța de 10 m prevăzută de Ordinul nr. 536/1997 față de ferestrele camerelor de locuit.

La data de 2 martie 2009, reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a Municipiului Piatra Neamț - prin Primar. Pârâta SC P. SA a formulat întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Și pârâta SC P. SRL a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Pârâtul Municipiul Piatra Neamț a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii. Prin Sentința nr. 621/COM din 16 iunie 2009, Tribunalul Neamț, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtele SC P. SRL și SC P. SA, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și acțiunea formulată împotriva pârâtei Municipiul Piatra Neamț, ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Pârâtele SC P. SRL și SC P. SA nu au calitate procesuală pasivă. Astfel, pretenția concretă dedusă judecății de către reclamant, respectiv de desființare a spațiilor de parcare proprietatea Municipiului Piatra Neamț, nu se poate realiza decât față de proprietarul acestora. Cum pârâtele nu au această calitate și cum calitatea lor de operator de parcare și de executant de lucrări este de natură să excludă orice identitate între pârâte și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, instanța a admis excepțiile invocate de cele două pârâte. Pe fondul acțiunii formulata în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Piatra Neamț, instanța a constatat următoarele: Reclamantul este proprietarul unui apartament situat la parterul blocului D5 pe strada Dimitrie Leonida din Piatra Neamț, în apropierea acestui bloc (la o distanță foarte mică) fiind amenajată o parcare de reședință.

În conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 955/2004 (art. 24) parcările de reședință sunt spații destinate staționării autovehiculelor, situate la mai puțin de 30 m de frontul imobilelor utilizate de locatari. Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 536/1997, la stabilirea amplasamentelor clădirilor de locuit, se vor preciza și amplasamentele spațiilor amenajate pentru gararea și parcarea autovehiculelor populației din zona respectivă, situate la distanțe de minimum 10 m de ferestrele camerelor de locuit. Deși în H.G. nr. 955/2004 nu se prevede limita minimă a parcărilor de reședință (limita maximă fiind de 30 m) instanța constată că dispozițiile acestuia act normativ trebuie coroborate cu dispozițiile Ordinului nr. 536/1997, astfel încât, limita minimă a unei parcări de reședință este de 10 m de frontul imobilelor utilizate de locatari.

Instanța a constatat însă că, din redactarea dispozițiilor art. 3 din Ordinul nr. 536/1997, rezultă că respectarea distanțelor minime pentru amenajarea parcărilor se impune în situația edificării unor clădiri, respectiv în cazul construcției unor clădiri noi de locuit. În consecință, dispoziția imperativă din actul normativ anterior enunțat cu privire la distanțele de amenajare a parcărilor constituie o condiție pentru emiterea noilor autorizații de construire a clădirilor destinate locuințelor, nefiind de natură să limiteze parcările amenajate la clădirile executate anterior emiterii actului normativ, cum este și cazul blocului în care locuiește reclamantul și a celorlalte blocuri (D1, D6, D14 și D 17) la care a făcut referire în precizările de la fila 41 dosar.

Prin decizia civilă nr. 4 din 19 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamant, împotriva sentinței mai sus menționate. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat desființarea locului de parcare și amenajarea spațiului verde si a căii de acces. Potrivit art. 24 din H.G. nr. 955/2004 amenajarea locurilor de parcare se realizează conform hotărârii autorităților administrației locale. De asemenea, amenajarea zonelor verzi este în responsabilitatea acelorași autorități publice locale. Cele două societăți pârâte nu au atribuții în ceea ce privește înființarea sau desființarea de parcări sau spațiilor verzi, pârâta SC P. SRL efectuând doar lucrările de renovare a parcărilor din Municipiul Piatra Neamț, iar pârâta SC P. SA exploatând și întreținând parcările existente.

Cum niciuna din pârâtele menționate nu au abilitatea legală de a înființa sau desființa parcări ori spații verzi, în mod corect a apreciat instanța de fond - față de obiectul acțiunii - că acestea nu au calitate procesuală pasivă, autoritatea publica locală având responsabilitatea în acest domeniu. Referitor la fondul cauzei, așa cum a reținut și instanța de fond, nu pot fi invocate dispozițiile Ordinului nr. 536/1997 pentru situații create anterior intrării în vigoare a acestui act normativ. Cu toate acestea, reclamantul locuiește in vecinătatea imediată a unui spațiu amenajat de pârâtă pentru parcarea autovehiculelor, activitate care poate afecta calitatea vieții acestuia.

Această atingere adusă reclamantului nu poate fi prezumată doar din faptul că distanța dintre locul de parcare și pereții locuinței sale este inferioară celei prevăzute de acte normative, împrejurare necontestată de pârâtă, acte normative ce nu erau în vigoare la data amenajării spațiului de parcare. A m ai reținut instanța de apel ca reclamantului, potrivit art. 1169 C. civ., îi revenea obligația de a face dovada că existența și utilizarea parcării este de natură a-i vătăma drepturile sau interesele sale, dovadă care, însă, nu a fost realizată. Este adevărat că reclamantul a solicitat proba cu expertiza topografică în apel însă, o astfel de expertiză nu era pertinentă cauzei, în speță așa cum s-a arătat, distanța dintre spațiul de parcare și locuința reclamantului nu este contestată.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamantul M.N., întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de apel și a hotărâri instanței de fond, iar în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii și obligarea pârâților-intimați la desființarea parcărilor din dreptul apartamentului în care locuiește, iar, în subsidiar, cel puțin, retragerea acestora pe limita spațiului verde inițial, la circa 2 metri de zidul blocului său, cu cheltuieli de judecată.

Recurentul arată astfel că instanțele anterioare nu au stabilit corect faptele și au dat credibilitate Municipiului Piatra Neamț, care afirmă că nu a dispus decât asfaltarea amplasamentului inițial - ce se întindea până la 2 metri sub geamurile sale, prin urmare, se deduce că nu are cunoștință de ce au făcut cele două societăți pârâte, situație ce poate fi chiar reală și care nu justifică admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestora. Susține că deși din dezbaterile și natura litigiului, se impunea administrarea probei cu expertiza, respectiv efectuarea unei expertize topografice, probă solicitată în fond și în apel, cât și proba cu mărturiile colocatarilor, instanța a apreciat în mod netemeinic că acestea nu ar fi pertinente și nici concludente în cauză, respingându-le.

Mai susține că instanțele anterioare nu și-au exercitat rolul activ în aflarea adevărului faptic, conform Ordinului M.S. nr. 536/1997 și, de asemenea, precizează că zgomotul mașinilor îi creează stări de agitație și oboseală psihică și că tolerarea situației de către edilii orașului îi afectează sănătatea, ceea ce reprezintă interesul său în promovarea acțiunii. În fine, arată că pârâta SC P. SRL a mutat abuziv bordura în beneficiul SC P. SA și acestea au calitate procesuală pasivă și, în mod greșit, instanța de apel a reținut că distanța dintre locul de parcare și locuința sa nu este contestată și a respins efectuarea probatoriului cu expertiza topo și cu martori, ce solicită a fi admis în recurs.

Recursul nu este fondat. Din examinarea susținerilor formulate în recurs de reclamant, în raport de actele dosarului, de hotărârile pronunțate în cauză, precum și de dispozițiile legale aplicabile speței, se constată următoarele: În ce privește pârâtele SC P. SRL și SC P. SA, ambele instanțe au stabilit corect că acestea, prima - operator de parcare, iar ce-a de-a doua - executant de lucrări, nu au calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât nu au abilitatea legală de a înființa sau desființa parcări ori spații verzi, singurul pârât față de care se poate realiza pretenția dedusă judecății de către reclamant fiind proprietarul spațiilor de parcare, și, prin urmare, doar pârâtul Municipiul Piatra Neamț are calitate procesuală pasivă.

Tot corect s-a apreciat că respectarea unor distanțe minime pentru amenajarea parcărilor se impune în situația edificării unor noi clădiri de locuit, astfel cum rezultă din coroborarea dispozițiilor H.G. nr. 955/2004 cu cele ale Ordinului nr. 536/1997, potrivit cărora distanțele de amenajare a parcărilor constituie o condiție pentru emiterea noilor autorizații de construire a clădirilor destinate locuințelor, nefiind de natură să limiteze parcările amenajate la clădirile executate anterior emiterii acestor acte normative; prin urmare, dispozițiile legale menționate nu pot fi invocate pentru situații create anterior intrării lor în vigoare.

Pe de altă parte, pentru a putea lua în discuție atingerea adusă calității vieții persoanei ca urmare a faptului că distanța dintre locul de parcare și pereții locuinței sale este inferioară celei prevăzute de acte normative, s-ar fi impus ca, în conformitate cu dispozițiile art. 1169 C. civ., reclamantul să facă dovada interesului său. Or, în ce privește zona blocului în care locuiește reclamantul, din actele dosarului, nu rezultă că ar fi fost efectuate lucrări noi, ci doar lucrări de întreținere curentă a aleilor carosabile și parcărilor existente, lucrări de construcții ce nu necesită obținerea unei autorizații de construire, așa încât nu poate fi identificat un interes legitim, actual și direct în acțiunea îndreptată împotriva pârâtului Municipiul Piatra Neamț, cum nu reiese nici latura personală a interesului reclamantului de a solicita și desființarea spațiilor de parcare din jurul altor blocuri, decât cel în care locuiește.

În fine, s-a reținut corect că distanța dintre spațiul de parcare și locuința reclamantului nu este contestată și în această împrejurare nu se justifică efectuarea unei expertize topografice și audierea unor martori (colocatari) - aceste probe nefiind în primul rând utile cauzei și, cu atât mai puțin poate fi vorba despre administrarea acestor probe în recurs, astfel cum solicită recurentul, de vreme ce potrivit dispozițiilor art. 305 C. proc. civ., în recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor. În consecință, având în vedere că în recurs nu au fost depuse alte înscrisuri, ci doar note scrise formulate de recurentul reclamant, care nefiind semnate nu pot fi luate în considerare, că în raport de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., instanța de recurs se pronunță numai asupra motivelor de nelegalitate, nu și a celor de netemeinicie și că în cauză nu a fost formulat niciun motiv întemeiat, care să conducă la modificarea sau casarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală și se va respinge recursul reclamantului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.N. împotriva deciziei nr. 4 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2010.