ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8666/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8666/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 894 din 25 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Neamț, a fost admisă, în

parte, contestația formulată de N.M. și D.V., în contradictoriu cu Primarul

municipiului Piatra Neamț, precum și cererea de intervenție în nume propriu

formulată de intervenientul Ș.P.M., în contradictoriu cu Primarul municipiului

Piatra Neamț, Prefectura Neamț și contestatorii N.M. și D.V.

În consecință, a fost

anulată, în parte, dispoziția nr. 1700 din 15 decembrie 2003 și s-a dispus

restituirea în natură a suprafeței de 256,5 mp teren intravilan în municipiul Piatra

Neamț, situat pe Aleea Margaretelor.

A fost menținută

dispoziția contestată sub aspectul restituirii în natură a diferenței de teren

în suprafață de 212,5 mp, delimitată de expert, precum și pentru imobilul

construcție care a fost demolat total.

Intimatul a fost

obligat ca, în temeiul art. 16 alin. (2) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, să

înainteze întreaga documentație privind cererea contestatorilor pentru

imobilele a căror restituire în natură nu este posibilă, respectiv 212,5 mp

teren și construcția demolată, Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

În motivarea

sentinței, s-a reținut că D.M. și D.A. au avut în proprietate terenul în

suprafață de 469 mp, situat în Piatra Neamț, str. Margaretelor, fostă Adamescu

și respectiv Gh. Coșbuc, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare.

Pe teren au edificat o construcție în suprafață utilă de 66,49 mp, iar în urma

exproprierii imobilului prin Decretul nr. 142/1985, clădirile au fost demolate,

acordându-se despăgubiri de 31.445 lei.

Moștenitorii foștilor

proprietari, D.V. și N.M., au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001,

prin care au solicitat restituirea în natură a terenului și acordarea de

despăgubiri pentru construcțiile demolate, iar prin dispoziția din 15 decembrie

2003, contestată în cauză, a fost respinsă cererea de restituire în natură a

imobilului și s-a stabilit că valoarea imobilului imposibil de restituit în

natură este de 118.417.709 lei.

Prima instanță a mai

reținut că, potrivit expertizei D., terenul în litigiu în suprafață de 469 mp

este compus din 115,5 mp (suprafață inclusă în titlul de proprietate), 97 mp pe

care se află amplasat un post T. și un garaj și 256 mp suprafață betonată.

Experții A. și D. au

arătat că terenul este afectat doar de rețele de distribuție a curentului

electric prin postul T. și rețeaua subterană aferentă, iar în partea dreaptă a

postului T. există un stâlp de rețea electrică care nu asigură iluminatul

public.

Terenul în suprafață

de 256,5 mp a fost identificat ca platformă betonată, iar susținerea privind

existența parcării amenajate nu este întemeiată, deoarece experții au arătat că

destinația acestei suprafețe de teren este de platformă betonată și nu de

parcare.

În privința terenului

în suprafață de 115,5 mp, s-a reținut că intervenientul Ș.P.M. a obținut

hotărâre judecătorească favorabilă, fiind respinsă acțiunea reclamanților

(contestatori în prezenta cauză) pentru anularea titlului de proprietate emis

în beneficiul intervenientului.

Reclamanții au cerut

să li se restituie în natură terenul în suprafață de 97 mp pe care se află

postul T. și garajul, însă postul de transformare este edificat cu respectarea

detaliului de sistematizare pentru ansamblu de locuințe din zona gării,

construit conform decretului de expropriere, extrasul de sistematizare. Pentru

această suprafață de teren sunt incidente prevederile art. 10 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, care obligă la restituire doar pentru terenurile pe care se

află edificate ilegal construcții, indiferent de destinația acestora,

construcții ușoare sau demontabile.

Or, postul T. nu a

fost amplasat ilegal și nu este construcție ușoară sau demontabilă.

Prima instanță a

reținut că, potrivit planșelor topografice și lămuririlor date de către părți

în ședința publică a dezbaterilor în fond, această suprafață nu afectează

accesul nici la proprietatea intervenientului și nici la blocurile de locuit

din zonă.

Prin decizia civilă

nr. 33 din 27 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, au fost

respinse ca nefondate apelurile declarate de contestatori și de pârâtul

Primarul municipiului Piatra Neamț, totodată, a fost respins ca lipsit de

interes apelul declarat de intervenientul Ș.P.M.

Prin decizia civilă

nr. 6315 din 04 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a admis cererea de intervenție

formulată de intervenienta SC B.P.S. SA în interesul recurentului-pârât și al

recurentului-intervenient, precum și recursurile declarate de reclamanții D.V.

și N.M., pârâtul Primarul Municipiului Piatra Neamț și intervenientul Ș.P.M.

împotriva deciziei menționate, pe care a casat-o și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a decide

astfel, instanța de recurs a reținut, în esență, că, în mod greșit, a fost

respins apelul declarat de intervenientul Ș.P.M. ca fiind lipsit de interes,

fără să fie cercetate motivele de apel invocate de acest apelant.

Față de susținerile

apelantului-intervenient, în sensul că și imobilul proprietatea sa este

racordat la conductele care traversează, în subteran, terenul restituit în

natură prin sentința apelată, acesta justifică un interes legitim pentru a

declara apel și se impunea să fie analizate criticile formulate de

apelantul-intervenient.

În ceea ce privește

pe recurenții-reclamanți, solicitarea de restituirea în natură a suprafeței de

teren libere, din totalul de 469 mp, urmare a demolării integrale a

construcțiilor, se stabilește în raport de prevederile art. 11 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 or, prin decizia atacată a fost păstrată sentința apelată,

prin care s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 256,5 mp teren, deși

împrejurările de fapt în raport de care să se constate care este porțiunea de

teren rămasă liberă nu au fost pe deplin stabilite. Astfel, pe schița anexă la

raportul de expertiză pe care s-a întemeiat soluția este evidențiată suprafața

de 97 mp ocupată de garaj, post transformare și zonă protecție, fără să se

arate în detaliu ce suprafață de teren ocupă fiecare construcție și care este

zona de protecție.

În privința terenului

ocupat de garaj, expertul nu arată cui aparține garajul, când a fost construit,

dacă este demontabil și dacă s-a construit cu autorizație, iar aceste

împrejurări nu au fost stabilite nici prin administrarea altor probe, deși,

față de prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care se referă la

construcții noi autorizate și cele înscrise în art. 9 din lege care se referă

la starea imobilului la data cererii de restituire, era esențial să fie

stabilite.

În privința terenului

în suprafață de 256,5 mp, nu s-a stabilit care este destinația lui raportat la

planul de sistematizare, dacă asigură accesul la clădirile din zona unde este

situat terenul, dacă există amenajări de utilitate publică și când au fost

efectuate aceste amenajări.

În raportul întocmit

de un alt expert, se arată că din acest teren folosit ca parcare se asigură

accesul spre unele societăți, accesul spre căminele de vizitare pentru canalul

menajer, pluvial și termic, că în parcare sunt amplasate containerele pentru

gunoi menajer care aparțin SC S. SA și că prin parcare se asigură accesul

pentru mașinile pompierilor, jandarmeriei sau ambulanței, tară ca expertul să

precizeze dacă este posibil accesul numai pe acest teren, în timp ce expertul

pe a cărui lucrare s-a întemeiat soluția arată că „lucrările edilitare,

telefonie, canalizare menajară și pluvială nu afectează suprafața solicitată de

către contestatori" și că „pe terenul solicitat traversează două cabluri

electrice", fără să facă referiri la căile de acces către imobilele

învecinate.

Instanța de casare a

conchis că se impune efectuarea unei noi expertize tehnice, urmând ca expertul,

pe baza decretului de expropriere, a detaliului de sistematizare, a

înscrisurilor depuse la dosar privitoare la lucrările supra și subterane

efectuate în zonă și în raport de prevederile menționate, să stabilească partea

de teren neafectată de construcții noi autorizate, servituți legale și

amenajări de interes public la data formulării cererii de restituire.

În rejudecarea

cauzei, prin decizia civilă nr. 9 din 2 februarie 2011 pronunțată de Curtea de

Apel Bacău, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorii N.M.

și D.V. împotriva sentinței civile nr. 894 din 25 octombrie 2007 și au fost

admis apelurile declarate de pârâtul Primarul Municipiului Piatra Neamț și

intervenientul în interes propriu Ș.P.M. împotriva aceleiași sentințe; a

schimbat în parte sentința, a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind

restituirea în natură a suprafeței de 256,5 mp teren suprafață betonată, teren situat

în mun. Piatra Neamț, Aleea Margaretelor; a obligat pârâtul Primarul

Municipiului Piatra Neamț ca, în temeiul art. 16 alin. (2) din Titlul VII din

Legea nr. 247/2005, să înainteze întreaga documentație privind cererea

contestatorilor de restituire a imobilelor a căror restituire în natură nu este

posibilă respectiv 469 mp teren și construcția demolată, Comisiei Centrale

pentru stabilirea despăgubirilor; a înlăturat din dispozitiv „menținerea

dispoziției contestate sub aspectul respingerii cererii de restituire în natură

a diferenței de teren în suprafață de 212,5 mp, precum și pentru imobilul

construcție care a fost demolat total”; a menținut celelalte dispoziții ale

sentinței civile apelate; cu cheltuieli de judecată către intervenientul în

nume propriu Ș.P.M.

A luat act că

apelantul Primarul Municipiului Piatra Neamț nu a solicitat cheltuieli de

judecată și a dispus plata de către Biroul Local pentru expertize tehnice

judiciare de pe lângă Tribunalul Bacău a sumei de 2.000 lei către expert M.M.C.,

reprezentând onorariu definitiv expertiză.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut, pe baza expertizei administrate în faza

rejudecării, în temeiul art. 315 C. proc. civ., că pe amplasamentul terenului

ce a aparținut autorilor apelanților-contestatori se află următoarele rețele:

cablu telefonic ce traversează terenul la o distanță de 2,2 cm; linie electrică

subterană de joasă tensiune și linie electrică subterană de medie tensiune, pe

care expertul le-a identificat pe baza răspunsurilor instituțiilor de profil la

adresele înaintate de către instanță, respectiv C.J.A. SA, adresa din 08

aprilie 2010, E.M.D. SA Piatra Neamț, adresa din 06 aprilie 2010 și planul de

situație cu instalațiile electrice existente în zonă.

În schițele la

raportul de expertiză au fost reprezentate toate construcțiile din imediata

apropiere a terenului în litigiu, respectiv locuința Ș.P.M., Postul T., garajul

SC E.P. SA, precum și accesul în clădire (scări de acces, trotuar pietonal).

S-au identificat de asemenea spațiul de siguranță de 0,5 m față de rețeaua de

telefonie existentă în zonă, distanța față de clădirea SC E.P. SA și accesul

către curtea interioară (6,93 m, 6 m și 7,80 m) și calea de acces la T. și

garajul aparținând SC E.P. SA.

Din terenul

solicitat, expertul a concluzionat că 34 mp este ocupat de Postul T., parte din

garajul SC E.P. SA și terenul dintre acestea și 144 mp teren este ocupat de

Ș.P.M., din care numai 134 mp aflați în proprietatea acestuia conform titlului

de proprietate.

De menționat că

expertiza efectuată în cauză nu putea releva decât situația existentă la fața

locului, expertul neavând competență a se pronunța asupra noțiunii de

„utilitate publică”.

Cu adresa din 27

octombrie 2005, C.J.A. SA Neamț a înaintat un plan de situație la scara 1:200

cu reprezentarea rețelelor, precum și zona interzisă pentru construcții, plan

din care rezultă că terenul solicitat este „zonă interzisă pentru construcții”.

La dosarul de fond se

află depusă decizia civilă nr. 954 din 30 octombrie 2006 pronunțată de

Tribunalul Neamț în dosarul nr. 1538/2008, prin care s-a respins, irevocabil,

ca neîntemeiată, cererea de constatare a nulității absolute parțiale a titlului

de proprietate din 8 octombrie 1997 emis pe numele lui Ș.P.M. pentru suprafața

de 115,5 mp teren, cerere formulată de reclamanții N.M. și D.V.

S-a reținut, cu

autoritate de lucru judecat, în motivarea hotărârii că „imobilul deținut de

recurentul Ș.P.M. edificat în 1898, figurează în lista monumentelor istorice

din județul Neamț, cu denumirea C.H.E.M.B. și că în conformitate cu prevederile

Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice pe o rază de 100 m

de la limita de proprietate a unui astfel de imobil este instituită zona

acesteia de protecție, zonă în care orice intervenție se poate efectua numai cu

avizul Ministerului Culturii și Cultelor sau al serviciilor descentralizate ale

acestuia”.

Față de materialul

probator al cauzei, instanța de apel a conchis că terenul solicitat, de 469 mp,

nu poate fi restituit în natură, întrucât nu este liber, în sensul art. 1, art.

7 și art. 9 din lege.

În același timp, a

constatat că, fiind vorba de amenajări publice, așa cum acestea sunt definite

prin art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor Metodologice

de aplicare a Legii nr. 10/2001, nu se poate dispune restituirea în natură a

terenului, persoana îndreptățită urmând să primească măsuri reparatorii prin

echivalent, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din lege.

Stabilirea

cuantumului despăgubirilor revenea, însă, la data emiterii dispoziției

contestate, 15 decembrie 2003, Prefecturii Județului Neamț, conform

dispozițiilor în vigoare la acea dată ale art. 36 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, așa cum recunoaște chiar apelantul Primarul Municipiului Piatra Neamț,

prin adresa din 30 ianuarie 2004. Ca atare, a fost înlăturat motivul de apel al

Primarului Municipiului Piatra Neamț, vizând obligarea sa la plata

cheltuielilor de judecată în primă instanță, reținându-se nelegalitatea art. 2

din Dispoziția nr. 1700 din 15 decembrie 2003.

Împotriva acestei

decizii, au declarat recurs, în termen legal reclamanții D.V. și N.M.,

criticând-o pentru nelegalitate și susținând că sunt îndreptățiți la

restituirea în natură a unei suprafețe de 444 mp, conform raportului de

expertiză întocmit de expert M.C., după cum urmează:

În dezvoltarea

criticilor formulate, reclamantul D.V. a arătat că instanța de apel a fost

părtinitoare în analiza probatoriilor, înlăturând toate probele administrate de

către reclamanți și reținându-le doar pe cele prezentate de intervenientul

Ș.P.M.

Astfel, nu s-au luat

în considerare următoarele împrejurări:

- terenul a fost

expropriat pentru construcții de locuințe și nu este identificat în planul de

sistematizare ca parcare betonată pentru locatarii blocului, parcarea pentru

acest bloc de locuințe fiind proiectată și construită în curtea interioară. Din

adresele emise de SC P. (societate pe acțiuni care are ca acționar majoritar

Consiliul Local Piatra Neamț), rezultă că aceasta nu administrează nicio

parcare de reședință pe terenul situat în Piatra Neamț, str. Margaretelor;

- suprafața de teren

solicitată în cauză a fost betonată parțial în timpul lucrărilor de șantier din

zonă unde au fost amplasate pe acest teren utilajele necesare în construcții.

Această suprafață are în prezent o uzură de 100%;

- pe teren se mai

află și un garaj construit fără autorizație de construcție, la dosar fiind

depusă documentația cadastrală de la adresa Bd. Republicii, care nu are nicio

legătură cu terenul din str. Margaretelor, documentație depusă tot de Ș.P.M.

Această construcție nu a fost prevăzută în planul de sistematizare pentru care

s-a făcut exproprierea, fiind incidente dispozițiile art. 10.4 din H.G. nr.

250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001;

- sub terenul în litigiu,

se găsesc două cabluri de joasă și medie tensiune, cabluri ce nu se încadrează

în categoria cabluri de mare calibru și nu pot împiedica retrocedarea terenului

în care sunt montate, conform raportului de expertiză întocmit de expertul

specialitatea electricitate, ing. F.M.;

- postul T. nu

necesită zonă de protecție conform Ordinului nr. 49 din 29 noiembrie 2007, emis

de A.N.R.D.E.;

- canalul menajer

indicat ca aflându-se sub terenul în litigiu prin adresa din 27 octombrie 2005

a C.A. adresată intervenientului Ș.P.M. nu este de folosință publică, ci ar fi

trebuit să deservească locuința Ș.P.M., însă conducta nu este funcțională și nu

se găsește în baza de date a companiei, după cum a constatat chiar o comisie a

C.A. și s-a consemnat în procesul verbal de constatare semnat și de Ș.P.M. De

altfel, schița anexă la adresa din 27 octombrie 2005 este executată de

intervenientul Ș.P.M., obținând semnături de la apropiații lui, din fosta

conducere a C.A. Piatra Neamț;

- traseul rețelelor

termice este în afara terenului în litigiu, astfel cum rezultă din adresa

Primăriei Piatra Neamț din 25 septembrie 2005, cu documentația anexă, ignorată

de instanță;

- în ceea ce privește

terenul deținut de intervenientul Ș.P.M., prin sentința civilă nr. 1614 din 19

aprilie 2006 li s-a dat reclamanților câștig de cauză asupra terenului ce le-a

fost luat de către intervenient, instanța concluzionând că, dacă terenul

litigios ar fi fost afectat de utilități publice, acesta ar fi dobândit

caracterul de bun aparținând domeniului public și nu putea fi atribuit unei

persoane fizice;

- locuința Ș. nu este

monument istoric, este o casă horticolă și nu datează din anul 1898, când

fondatorul B. avea 3 ani, ci a fost construită după anul 1929, deoarece din

planul topografic al orașului Piatra Neamț la nivelul anului 1929, la adresa

str. Margaretelor, fosta strada Adamescu, figura teren liber. În adresa din 09

mai 2007 a Direcției de Cultură și Patrimoniu se face precizarea că situația

juridică a locuinței nu împiedică restituirea terenului către proprietarul de

drept. Or, terenul a fost ocupat de Ș.P.M. din vara anului 1989 când și-a

construit un gard nou și nu doar a refăcut gardul, așa cum prevede autorizația;

- prin retrocedare nu

se închid căile de acces, astfel cum expertul răspunde la punctul 7 din

obiectivele expertizei. Accesul către curtea interioară a blocului se face pe o

lățime de 6 - 6,93 - 7,80 m, ceea ce permite accesul pentru mașina de pompieri,

ambulanță, cât și mașinile care deservesc SC B.P.S. SA. În raport se

menționează că imobilul are acces la calea publică pe laturile de est.

În dezvoltarea

criticilor de recurs formulate, reclamanta N.M. a susținut că, în mod greșit,

nu s-a dispus în cauză restituirea în natură a suprafeței de 444 mp, cu toate

că restituirea în natură era nu numai necesară, față de dispozițiile art. 1, 7

și 9 din Legea nr. 10/2001, dar și posibilă, terenul nefiind ocupat de

utilități publice.

Referitor la

suprafața de 115,5 mp pe care i-a obținut intervenientul Ș.P.M. prin decizia

nr. 954/2006, instanța nu a avut în vedere că intervenientul a obținut această

suprafață din terenul reclamanților folosindu-se de falsuri stabilite de

Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Piatra Neamț, dovezile fiind

depuse la dosar, respectiv expertiza tehnico-științifico grafică care confirmă

falsul; declarațiile persoanelor în numele cărora a executat și semnat în fals

schițe pe baza cărora a obținut titlul de proprietate pe terenul reclamanților;

procesele verbale, concluziile organelor de cercetare penală a I.J.P. Neamț.

Afirmația că imobilul

trebuie protejat pe o rază de 100 m este lipsită de sens, deoarece se ține cont

de această protejare a imobilului în momentul când se construiește pe teren,

pentru a nu se afecta structura construcției.

Motivele invocate de

către intervenient, în sensul că, prin restituire, s-ar afecta accesul la

terenul său, sunt nefondate, întrucât locuința sa are o deschidere la str.

Margaretelor de 30-40 m, iar din planșa expertiză teren se poate constata acest

aspect.

Expertiza depusă la

dosar la data de 15 decembrie 2010, omologată de instanță și acceptată de

Primăria Piatra Neamț, a concluzionat că terenul nu este afectat decât de

postul T., însă suprafața acestuia a fost scăzută de expert din suprafața

totală, nefăcându-se alte investiții de utilitate publică.

La dosar se află și

sentința civilă nr. 71/COM Tribunalul Neamț având ca anexă planșe cu terenul,

din care se poate constata că pe teren nu sunt stâlpi și nici stelaje sunt

prezentate în planșele foto depuse de intervenient.

Recurenta – reclamantă

a mai susținut că, în mod greșit, a fost obligată la plata expertizei către

expertul M., în condițiile în care raportul de expertiză al acestuia nici nu a

fost luat în considerație în motivarea deciziei recurate.

De asemenea, cu toate

că instanța de apel a solicitat expertului desemnat în cauză identificarea în

teren a utilităților și stabilirea dacă acestea sunt sau nu funcționale, în mod

greșit au fost înlăturate constatările expertului, cu motivarea că acesta nu

are competența de a se pronunța asupra noțiunii de „utilitate publică”.

În cursul judecării

recursurilor, la data de 21 noiembrie 2011, reclamanții au formulat precizări

la motivele de recurs, arătând că acestea se circumscriu cazurilor prevăzute de

art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., după cum urmează:

Instanța de apel nu a

motivat soluția de admitere a apelurilor pârâtului Primarul Municipiului Piatra

Neamț și al intervenientului în interes propriu, în sensul că nu a făcut

referire la motivele de apel formulate, ceea ce atestă și existența unor motive

contradictorii în ceea ce privește motivarea soluției de respingere a apelului

reclamanților.

De asemenea, instanța

a încălcat dreptul de proprietate al reclamanților și a interpretat greșit

actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul vădit al acestuia, în

condițiile în care nu a verificat actul de proprietate al reclamanților și a

făcut aprecieri asupra cererii de restituire în natură, respectiv prin

echivalent.

S-a mai susținut și

că instanța de apel a încălcat prevederile Legii nr. 10/2001 în ceea ce

privește existența unor amenajări de utilitate publică pe terenul în litigiu.

Examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte

constată următoarele:

Deși reclamanții au

formulat cereri de recurs distincte, criticile concepute se referă, în esență,

la aceleași aspecte de nelegalitate, urmând a fi analizate din perspectiva

cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Este de menționat că,

prin cererile de recurs, nu a fost indicat temeiul juridic al motivelor

formulate, acesta fiind precizat în cursul judecății, prin cererea depusă la

dosar la data de 21 noiembrie 2011, ca fiind reprezentat de art. 304 pct. 7, 8

și 9 C. proc. civ.

Prin susținerile din

cererile de recurs nu s-a invocat nemotivarea deciziei de recurs ori existența

unor motive contradictorii sau străine de natura pricinii în cuprinsul

hotărârii atacate, pentru a se reține incidența cazului descris de art. 304

pct. 7.

Referiri la o

pretinsă argumentare contradictorie a instanței de apel s-au făcut doar prin

precizarea ulterioară a motivelor de recurs, de la data de 21 noiembrie 2011.

Acestea, însă, nu pot fi luate în considerare în analiza legalității deciziei

atacate, reprezentând motive noi de recurs, formulate cu depășirea termenului

prevăzut, pentru motivarea căii de atac, de art. 303 coroborat cu art. 301 C.

proc. civ., termen care a expirat la data de 3 martie 2011.

De altfel, chiar dacă

ar fi luate în considerare, susținerile întemeiate pe dispozițiile art. 304

pct. 7 C. proc. civ. nu ar permite verificarea legalității deciziei, atât timp

cât se invocă o contrarietate între considerentele expuse în analiza

recursurilor reclamanților, respectiv ale pârâtului și intervenientului. Or, o

asemenea greșeală este exclusă în speță, dat fiind că recursurile părților au

avut un obiect diferit, reclamanții criticând dispoziția primei instanțe de

respingere a cererii de restituire în natură a unei suprafețe de teren, în timp

ce părțile adverse au avut în vedere dispoziția din sentință de admitere a

restituirii în natură a unei alte suprafețe de teren.

Pe de altă parte,

referirile recurenților – reclamanți la titlul de proprietate asupra imobilului

de care au fost deposedați abuziv de către stat au drept finalitate relevarea

nu a unei interpretări greșite a acestuia de către instanța de apel, pentru a

fi incident cazul descris de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., ci a îndreptățirii

reclamanților la restituirea în natură a terenului expropriat, pe amplasamentul

indicat în titlul de proprietate.

Or, asemenea

susțineri se circumscriu cazului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

raport de care se va analiza modul de aplicare, de către instanța de apel, a

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, relevante pe aspectul restituirii în natură.

Examinând motivele de

recurs ale ambilor reclamanți, se constată că tind la restituirea în natură a

unei suprafețe de 444 mp din totalul de 469 mp teren, astfel încât urmează a fi

analizate împreună, făcându-se referire atât la criticile comune, cât și la

cele individuale, verificându-se dacă este posibilă adoptarea unei astfel de

soluții reparatorii, în raport și de dispozițiile deciziei de casare din ciclul

procesual anterior, în aplicarea art. 315 C. proc. civ.

În acest context, se

reține că prin decizia nr. 6315 din 4 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, s-au admis recursurile declarate atât de către reclamanți,

cât și de către pârâtul Primarul municipiului Piatra Neamț și intervenientul în

interes propriu Ș.P.M., dispunându-se casarea deciziei prin care s-a confirmat

hotărârea primei instanțe de restituire în natură către reclamanți a unei

suprafețe de 256,5 mp teren situat în Municipiul Piatra Neamț, str.

Margaretelor și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea efectuării unei

noi expertize tehnice pentru determinarea certă a situației de fapt.

S-a dispus de către

instanța supremă a se identifica partea de teren neafectată de construcții noi

autorizate, servituți legale și amenajări de interes public, în aplicarea art.

11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Se constată că

instanța de rejudecare s-a conformat dispozițiilor deciziei de casare,

procedând la administrarea unei noi expertize topografice, prin care s-a

relevat situația de fapt a terenului.

Contrar susținerilor

recurentei D.M., instanța de apel s-a raportat la constatările expertului

desemnat în cauză, M.C.M., astfel cum au fost inserate în ultimul raport

întocmit, refăcut la solicitarea instanței, ce au fost redate în cuprinsul

deciziei.

Aprecierea

posibilității restituirii în natură a terenului este, însă, la latitudinea

instanței de judecată, în aplicarea dispozițiilor legale, nu a expertului, care

este solicitat doar pentru constatarea situației din teren.

Astfel, chiar dacă

expertul judiciar a opinat că este posibilă restituirea în natură a unei

suprafețe de 395 mp sau chiar de 444 mp, îi revine instanței de judecată

sarcina determinării posibilității de restituire în natură, pe baza

constatărilor specialistului.

Întrucât instanța de

rejudecare a valorificat constatările de fapt ale expertului, contrar

susținerilor recurentei, se constată că, în mod corect, partea a fost obligată

la suportarea onorariului de expert.

În ceea ce privește

situația de fapt din cauză, se reține că recurenții nu contestă considerentele

pe acest aspect din decizia recurată, criticile vizând calificarea

instalațiilor publice aflate, necontestat, pe teren drept amenajări de

utilitate publică.

Acest aspect

interesează modul de interpretare și aplicare a legii de către instanța de

apel, făcându-se referire la elementele de fapt relevante, precum și la susținerile

recurenților în context.

Expertul judiciar a

constatat că terenul ce a aparținut autorilor reclamanților este ocupat după

cum urmează: 286 mp, teren liber de construcții; 39 mp, teren ocupat de postul

T., parte din garajul SC E. SA și terenul dintre acestea; 124 mp, teren ocupat

de intervenientul Ș.P.M., iar 11 mp, teren de acces către postul T. și garaj,

suprafețe ce au fost configurate în schița anexă la raport.

Instanța de apel a

reținut aceste constatări ale expertului, precum și pe cele formulate pe baza

informațiilor furnizate de instituțiile de profil, solicitate de către instanță

pe parcursul întregii judecăți, privind rețelele din zonă, configurate în

schița anexată raportului de expertiză. S-a reținut, astfel, că pe terenul

solicitat de către reclamanți se află atât un cablu telefonic, cât și linii

electrice subterane de joasă și de medie tensiune.

Față de utilitățile

reținute de către instanța de apel, sunt lipsite de relevanță referirile

recurenților la alte utilități, precum rețeaua de apă potabilă sau de

canalizare menajeră, care, într-adevăr, au făcut obiectul cercetării

judecătorești, în raport de susținerile tuturor părților și de dispozițiile

art. 315 C. proc. civ., însă prezența lor pe terenul solicitat spre restituire

nu a fost confirmată.

Cât privește

instalațiile subterane de telefonie, acestea nu interesează în cauză, deoarece

configurația terenului solicitat în final de către reclamanți, pe baza schiței

întocmite de către expertul specialitatea topografie M.C.M., nu include și

suprafața afectată de respectivele instalații.

Cât privește, însă,

liniile electrice subterane, din relațiile succesiv comunicate (instanța de

apel a făcut referire la adresa din 6 aprilie 2010), se atestă existența de

linii electrice subterane de medie tensiune de 20 kV și a unei linii electrice

subterane de joasă tensiune de 0,4 kV.

Pentru conturarea

situației de fapt în legătură cu aceste rețele, este relevant raportul de

expertiză electroenergetică întocmit de expertul de specialitate F.M. la

solicitarea reclamanților (aflat în setul de înscrisuri depus de către

reclamanți la termenul de judecată din 18 noiembrie 2009).

Chiar dacă este vorba

despre o expertiză extrajudiciară și la care instanța de apel nu a făcut

referire, constatările specialistului nu pot fi ignorate, cu atât mai mult cu

cât acestea confirmă concluzia instanței de apel privind imposibilitatea

restituirii în natură a terenului, în considerarea și a liniilor electrice în

discuție.

Specialistul în

electroenergie a constatat că postul T., menționat anterior, este încadrat

într-o rețea electrică de 20 kV, iar la el sunt legate cablurile electrice care

fac parte din rețeaua publică de alimentare cu energie electrică a zonei.

Există, pe terenul în litigiu, două cabluri de 20 kV (de medie tensiune) și

două cabluri de 0,4 kV (de joasă tensiune).

Prin adresa din 30

ianuarie 2008, se confirmă că „abonații casnici și abonații agenți economici

existenți în zonă se alimentează din rețeaua electrică de distribuție publică

de joasă tensiune zonală, rețea care, la rândul ei, este alimentată din rețeaua

electrică de medie tensiune de 20 kV existentă”.

După cum s-a arătat

în cazul expertizei topografice, și în cazul expertizei electroenergetice, sunt

utile exclusiv constatările de fapt ale specialistului, nu și opinia acestuia

dacă respectivele linii electrice împiedică sau nu restituirea în natură a

terenului astfel afectat, interpretarea și aplicarea legii fiind la latitudinea

instanței de judecată.

Art. 10.3 din H.G.

nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001 definește amenajările de utilitate publică, fiind acele amenajări

destinate a deservi nevoile comunității, inclusiv cele subterane, precum

„conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru,

adăposturi militare și altele asemenea”.

Enumerarea este

exemplificativă, dovadă sintagma finală, care permite încadrarea în categoria

unor astfel de amenajări și a altor elemente, în raport de situația concretă.

Ca atare, faptul că

rețeaua electrică din cauză nu se încadrează în categoria de „electricitate de

mare calibru”, expres menționată de legiuitor, nu înlătură posibilitatea ca

aceasta să reprezinte o amenajare de utilitate publică.

Potrivit art. 3 pct.

53 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, rețeaua electrică la care sunt

racordați cel puțin 2 utilizatori reprezintă o „rețea electrică de interes

public”.

Sintagma „de interes

public” relevă afectarea bunului în discuție unei utilități publice,

semnificație confirmată de includerea rețelei în domeniul public al statului.

Astfel, în

conformitate cu art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu

modificările și completările ulterioare, în vigoare din 25 ianuarie 2007,

„Terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la

intrarea în vigoare a prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a

statului”.

Prevederi similare au

existat și în reglementarea anterioară, cea a Legii nr. 318/2003 (art. 37 alin.

(4)).

Toate cele patru

cabluri electrice de pe terenul în litigiu fac parte dintr-o rețea electrică de

distribuție, însă rezultă și din prevederile art. 3 pct. 52 din Legea energiei,

prin care o asemenea rețea este definită drept „rețea electrică cu tensiunea de

linie nominală până la 110 kV inclusiv”.

Împrejurarea că bunul

aparține, în virtutea legii, domeniului public al statului (ca obiect al

dreptului de proprietate publică a acestuia) nu constituie, în sine, un

impediment la restituirea în natură a terenului, date fiind dispozițiile art. 6

alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

Cu toate acestea,

împrejurarea menționată atestă caracterul de utilitate publică al bunului în

discuție, în condițiile în care aparțin domeniului public bunurile de uz sau de

interes public, prin natura lor sau prin declarația legii (conform art. 858 din

Noul C. civ., care doar reia o definiție consacrată în doctrină și chiar în

legi speciale, precum, de exemplu, art. 4 și 5 din Legea nr. 18/1991).

În consecință,

rețeaua electrică reprezintă o amenajare destinată „a deservi nevoile

comunității”, conform definiției din art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, respectiv pentru

folosul locuitorilor din zonă, rețeaua respectivă alimentând pe toți abonații

casnici și abonații agenți economici existenți în zonă.

Considerente similare

sunt de reținut în privința postului T., care face parte din aceeași rețea

electrică, fiind de necontestat caracterul său de amenajare de utilitate

publică.

Din configurarea

cablurilor electrice pe schița întocmită de către expertul specialitatea

topografie M.C.M., rezultă că unul dintre ele, de joasă tensiune, se află

aproximativ pe linia mediană a terenului propus de expert pentru restituirea în

natură, iar celelalte, în partea dinspre proprietatea intervenientului Ș.P.M.,

pe aceeași linie cu postul T.

Ca atare, față de

considerentele expuse anterior, întregul teren afectat de rețeaua electrică,

inclusiv cel ocupat de postul T., nu poate fi restituit în natură, față de art.

10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și norma corespondentă din H.G. nr.

250/2007.

Între postul T. și

limita terenului în suprafața solicitată de către reclamanți, configurat în schița

expertului M.C.M., rămâne, în aceste condiții, o fâșie de teren cu o lățime de

aproximativ 6 m, care se îngustează înspre postul T. la circa 1,5 m și lungime

variabilă între 7 și 14 m, care, și aceea, este traversată de cablurile

electrice, formând parcele cu suprafețe infime, lipsite de interes economic, ca

atare, imposibil de restituit în natură, avându-se în vedere și necesitatea

evitării unei fărâmițări excesive a terenului.

Întrucât o parte

(jumătate) din garajul aparținând SC E. SA se află în această fâșie, chiar pe

linia terenului solicitat spre restituire, în imediata vecinătate a postului

T., iar perimetrul în care este amplasat nu este restituibil în natură, este

lipsită de relevanță situația juridică a garajului ori dacă este demontabil.

Nici suprafața de

teren ocupată de intervenientul Ș.P.M. nu poate fi restituită, pe aceasta

aflându-se trei dintre cele patru cabluri menționate.

Legalitatea ocupării

acestui teren de către intervenient nu constituie obiectul învestirii instanței

de judecată nu au nicio relevanță în cauză, iar faptul că un teren pe care se

află amenajări de utilitate publică se află, totuși, în posesia unei persoane

fizice nu este un argument viabil pentru a recunoaște reclamanților dreptul de

proprietate asupra unui asemenea teren, întrucât restituirea în natură este

condiționată de întrunirea cerințelor legale, și nu de situația altor persoane.

De altfel, în ceea ce

privește terenul deținut de către intervenient, instanța de apel a constatat că

operează autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 954 din 30

octombrie 2006 pronunțate de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 1538/2008,

irevocabilă, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților N.M.

și D.V. privind constatarea nulității absolute parțiale a titlului de

proprietate din 8 octombrie 1997 emis pe numele lui Ș.P.M. pentru 115,5 mp

teren, care reprezintă suprafața pentru care acesta din urmă a formulat cerere

de intervenție în interes propriu în prezenta cauză.

Față de aceste

considerente ale instanței de apel, sunt lipsite de suport motivele de recurs

ale reclamanților privind nelegalitatea titlului de proprietate al

intervenientului, aspect care nu ar putea fi reanalizat în prezenta cauză fără

încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârii judecătorești irevocabile, ceea

ce este inadmisibil.

Constatându-se,

astfel, că terenul ocupat de către intervenient (de 115,5 mp, conform

expertizei topografice din primul ciclu procesual, respectiv de 124 mp, conform

expertului M.C.M. din faza rejudecării apelului) nu figurează în patrimoniul

entității învestite cu soluționarea notificării, ci este înscris în titlul de

proprietate al unui terț, în mod corect, s-a apreciat în cauză că nu poate fi

restituit în natură.

Rămâne în discuție,

în aceste condiții, suprafața de teren aflată între terenul afectat de liniile

electrice subterane și blocul, care este chiar mai mică decât cea restituită de

către tribunal, de 256,5 mp, în condițiile în care expertul D., desemnat în

faza judecării în primă instanță incluzând în terenul propus spre restituire

atât suprafața afectată de instalațiile telefonice subterane și spațiul de

siguranță față acestea, cât și pe cea traversată de liniile electrice

subterane.

În ceea ce privește

limita terenului propus spre restituire, expertul din faza rejudecării apelului

a arătat că, în configurația propusă, este respectată suprafața necesară

accesului în clădire și către curtea interioară a acesteia, arătând, de

asemenea, că imobilul are acces la calea publică pe alte trei laturi.

Cu toate acestea, nu

s-a contestat că accesul către curtea interioară se realizează exclusiv prin

str. Margaretelor, observându-se că, în perimetrul de acces în clădire

configurat de către expert, sunt amplasate, de o parte și de alta a deschiderii

către curtea interioară, containerele de gunoi menajer.

Astfel, accesul către

curtea interioară este obturat de prezența acestora, fiind evident că nu este

asigurat în mod corespunzător în spațiul propus de către expert, cu atât mai

mult cu cât este afectat și accesul către ultima intrare din clădire, în partea

ocupată de către intervenienta în interes propriu SC B.P.S. SA, a cărei cerere

de intervenție a fost admisă prin decizia de casare din 4 iunie 2009.

Cât timp nu s-a

solicitat de către reclamanți restituirea și a suprafeței ocupate de

containere, iar expertul a configurat un spațiu de acces la acestea pentru

utilajele de colectare a deșeurilor, nu se poate ignora prezența acestora, mai

ales că, potrivit art. 41 alin. (4) lit. d) din Legea serviciilor comunitare de

utilități publice nr. 51/2006, „membrii comunităților locale, persoane fizice

sau juridice, au, în calitatea lor de utilizatori ai serviciilor de utilități

publice, obligația să asigure accesul utilajelor de colectare a deșeurilor la

punctele de colectare, al utilajelor de intervenție pentru stingerea

incendiilor…”.

Se constată, așadar,

că accesul către curtea interioară și către partea din clădire ocupată de către

intervenienta SC B.P.S. SA, se poate asigura, în mod corespunzător, nu prin

spațiul delimitat de expert, ci doar prin terenul solicitat de către

reclamanți, care, de altfel, este utilizat în fapt în acest scop.

Se constată, în

aceste condiții, că nici ultima suprafață de teren analizată nu poate fi

restituită în natură, reținându-se, în același timp, că reclamanții și-au

exprimat interesul pentru obținerea unei suprafețe de 444 mp, fiind nemulțumiți

chiar de hotărârea primei instanțe, prin care li se restituise o suprafață de

256,5 mp.

Pe de altă parte, nu

se poate ignora că imobilul proprietatea reclamanților a fost preluat de către

stat prin expropriere, în anul 1985, pentru construirea de blocuri de locuințe,

care au fost realizate.

Cu toate că art. 11

alin. (3) din Legea nr. 10/2001 permite restituirea în natură a suprafețelor de

teren libere de construcții și pe care nu se află amenajări de utilitate

publică, această posibilitate este înlăturată dacă lucrările ce au determinat

exproprierea ocupă funcțional întregul teren expropriat, caz în care măsurile

reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil, astfel cum

prevede explicit art. 11 alin. (4), potrivit căruia, „În cazul în care

lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren

afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul

imobil”.

Pe acest temei, chiar

dacă există suprafețe de teren libere de construcții, acestea nu pot fi

restituite în natură.

Ocuparea

„funcțională” a terenului nu înseamnă numai amprenta la sol a blocurilor

construite și nici afectarea unor servituți legale sau unor amenajări de

utilitate publică, atât timp cât de această ultimă ipoteză menționată se

preocupă alin. (3) al art. 11.

Faptul că prin

construcția blocurilor de locuințe nu a fost ocupată întreaga suprafață de

teren expropriată nu înseamnă că terenul nu ar fi fost utilizat potrivit

scopului pentru care a fost preluat, întrucât, în toate cazurile, blocurile de

locuințe se proiectează și se construiesc cu păstrarea unor distanțe oarecare

între ele (care variază conform proiectelor de sistematizare).

Suprafețele rămase

sunt susceptibile de a fi amenajate pentru a deservi nevoile locatarilor din

zonă, ca spații verzi sau pentru diferite alte utilități publice (parcări,

spații de joacă, alei de acces, etc.), chiar dacă nu sunt efectiv amenajate ca

atare (dacă ar fi existat această destinație, imposibilitatea restituirii în

natură s-ar fi întemeiat pe dispozițiile art. 11 alin. (3), fără a fi necesară

recurgerea la art. 11 alin. (4)).

O dovadă a posibilei

destinații de utilitate publică este împrejurarea că cea din urmă suprafață

analizată în cauză este, în fapt, amenajată ca parcare, folosită de către

locatari, chiar dacă nu este autorizată în acest sens.

În plus, după cum s-a

arătat, spațiul în discuție este folosit și pentru accesul către ultima intrare

din clădire, ceea ce atestă utilitatea sa pentru persoanele din blocurile

construite ulterior exproprierii și faptul că scopul exproprierii a fost atins,

inclusiv prin realizarea unor amenajări de utilitate publică, precum cea din

speță, care deservește nevoile locuitorilor din zonă.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o

corectă aplicare a legii, astfel încât recursurile sunt nefondate și urmează a

fi respinse ca atare, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Întrucât intimatul-intervenient

Ș.P.M. nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată solicitate în cauză, va fi

respinsă, ca neîntemeiată, cererea privind plata acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanții D.V. și N.M. împotriva deciziei

nr. 9 din 2 februarie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori,

familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.

Respinge, ca

neîntemeiată, cererea formulată de intimatul-intervenient Ș.P.M. privind plata

cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 9 decembrie 2011.