ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1946/2010

Asupra

contestației în anulare de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1961

din 19 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială,

s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta A.V.A.S. București împotriva

deciziei civile nr. 9/FM din 16 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

Constanța și a respins cererea SC S.S.T. SRL Constanța de acordare a cheltuielilor

de judecată cu motivarea că nu au fost depuse la dosar originalele documentelor

de plată a onorariului avocațial.

Contestația

în anulare formulată de contestatoarea SC S.S.T. SRL Constanța împotriva

deciziei nr. 1961 din 19 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

comercială, a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza

1 C. proc. civ susținându-se că instanța de recurs, din greșeală a respins cererea

de acordare a cheltuielilor de judecată în condițiile în care exista la dosar o

copie conformă cu originalul privitor la cheltuielile de judecată.

Contestatoarea

mai arată că depune în prezentul dosar dovada cheltuielilor de judecată în

original.

Analizând

decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte urmează a o

respinge pentru următoarele considerente:

Motivele

invocate de contestatoare, nu se încadrează în motivul prevăzute de art. 318 alin.

(1) teza 1 C. proc. civ. pentru care poate fi admisă o atare cale de atac.

În fapt,

nici în prezenta cale de atac, contestatoarea nu depune originalul documentului

de plată, ci o copie xerox după o altă copie conformă cu originalul. Deci,

proba, pe care încearcă să o facă partea, este și mai precară decât cea din

recurs. Contestatoarea nu înțelege să se conformeze dispozițiilor art. 139 alin.

(1) C. proc. civ.

Potrivit

acestui text: „Partea care a depus un înscris în copie certificată este datoare

să aibă asupra sa la ședință originalul înscrisului sau să îl depună mai

înainte în păstrarea grefei, sub pedeapsa de a nu se ține seama de înscris.”

Așadar, partea care administrează o probă are această obligație legală și nu se

poate apăra că nu i s-a acordat un termen pentru a depune originalul pentru că,

pe de o parte, nimeni nu poate invoca necunoașterea legii (nemo censetur

ignorare legem), iar pe de altă parte, posibilitatea acordării unui termen

scurt este deschisă numai dacă partea adversă nu poate să își dea seama de

exactitatea copiei, conform art. 139 alin. (2) C. proc. civ.

În orice

caz, calea contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1)

teza 1 C. proc. civ. se poate exercita numai pentru erori materiale evidente în

legătură cu aspectele formale ale judecății recursului. Textul legal vizează

greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de

interpretare a unor dispoziții legale, de apreciere a probelor sau de rezolvare

a unui incident procedural.

În

prezenta contestați se deduce judecății greșita aplicare a art. 139 alin. (1)

C. proc. civ., iar pretinsa eroare materială se referă, practic, la aprecierea

unui mijloc de probă, respectiv la aprecierea copiei „conformă cu originalul” a

documentelor de plată a onorariului avocațial.

Pentru

considerentele reținute și nefiind întrunite cerințele art. 318 C. proc. civ.

se va respinge contestația in anulare formulată de contestatoarea SC S.S.T. SRL

Constanța împotriva deciziei nr. 1961 din 19 iunie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC S.S.T. SRL

Constanța împotriva deciziei nr. 1961 din 19 iunie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 26 mai 2010.