ARSLAN c. TURQUIE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 67136/01 prezentată de Abdülkerim ARSLAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 30 noiembrie 2006 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Türmen Biersan Gyulumyan domnii Myjer David Thór Björgvinsson, Berro-Lefevre, judecători și viticultori ai dlui V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 12 octombrie 2000, După ce a deliberat, face următoarea decizie CU FAPTA recurentului, Abdülkerim Arslan, este un resortisant turc, născut în 1979 și rezident în Turcia. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul G. Tuncer, avocată la attanbul. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Recurentul a declarat că a fost arestat la 15 aprilie 1999. Procesul verbal din 22 aprilie 1999 indică faptul că, în urma unei denunțări prin telefon către autoritățile poliției, reclamantul a fost arestat în posesia a șapte grenade manuale în geanta sa, în fața Universităii de Medicină de dapa. Reclamantul a fost arestat la 20 aprilie 1999. Din procesul verbal reiese că reclamantul nu a răspuns la întrebările adresate în timpul interogării sale și a refuzat să semneze procesul verbal. La 21 aprilie 1999, perioada de detenție a recurentului a fost prelungită cu trei zile printr-o decizie a procurorului Republicii pe lângă instanța de securitate din statul Õstanbul. La 24 aprilie 1999, reclamantul a fost adus în fața instanței de securitate d . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 30 aprilie 1999, printr-un act de punere sub acuzare, procurorul Republicii pe lângă curtea de securitate d . . ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... La 11 noiembrie 1999, reclamantul a fost condamnat la 12 ani de Curtea de Securitate a Tribunalului de Primă Instanță și la șase luni de închisoare pentru apartenență la o organizație armată ilegală acuzată de art. 168/2 din Codul Penal, cu o interdicție privind beneficiul serviciului public. Condamnarea reclamantului s-a bazat în special pe rapoartele de expertiză privind explozivii găsiți asupra reclamantului în momentul arestării sale. Pe de altă parte, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a respins obiecțiile reclamantului referitoare la relele tratamente în timpul custodiei sale, precizând că raportul medical depus la dosarul reclamantului nu făcea referire la nici o lovitură și rană aduse asupra sa. La 31 mai 2000, Curtea de Casație a confirmat hotărârea instanței de Primă Instanță. Pe de altă parte, reclamantul a prezentat în cererea sa în fața Curții tăieturi din ziare în care fotografia și numele său au fost difuzate cu un comentariu care îl prezintă ca terorist, înainte de deschiderea procesului său. Reclamantul se plânge, în primul rând, că a fost torturat și că a fost supus unor tratamente abuzive în timpul custodiei sale, pentru a-i extorca mărturisirea și în al doilea rând, de lipsa unor căi de atac efective pentru a invoca aceste obiecțiuni. În această privință, acesta se referă la art. 3 din Convenție coroborat cu art. 13. Reclamantul se plânge că a fost reținut în mod arbitrar și că nu a fost informat cu privire la motivele plasării sale în custodie, precum și cu privire la durata acesteia. El se plânge de absența căilor de atac efective pentru a susține aceste obiecții. El susține că a fost arestat din cauza opiniilor sale politice. În această privință, se aplică art. 5 alineatul (1), 2, 3 și 4 din Convenția combinată cu articolele 13 și 14. În plus, reclamantul se plânge, în primul rând, că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială din cauza faptului că a fost judecat de către Curtea de Securitate a statului, în al doilea rând, susținând că aprecierea elementelor de probă este greșită, în al treilea rând, susținând că hotărârea Curții de Casație nu a fost motivată și, în sfârșit, susține că aplicarea dispozițiilor specifice procedurii în fața instanței de securitate a statului este discriminatorie. În acest sens, se aplică art. 6 alin. (1) din Convenția combinată cu art. 14. În primul rând, el se plânge de o încălcare a principiului prezumției de nevinovăție, din cauza difuzării fotografiei și a numelui său în ziare și de a fi prezentat în calitate de terorist înainte de a fi judecat de o instanță judecătorească, în al doilea rând, de a nu fi informat cu privire la natura acuzației aduse împotriva sa, în al treilea rând, de lipsa notificării avizului procurorului general prezentat Curții de Casație și, în sfârșit, de a nu fi beneficiat de asistență din partea unui avocat în etapa de procedură. ÎN SPECIAL, reclamantul se plânge de o încălcare a principiului prezumției de nevinovăție garantate prin art. 6 alineatul (2) din convenție din cauza publicării fotografiei sale și a mențiunii numelui său în diverse ziare, precum și de prezentarea ca terorist înainte ca acesta să fie judecat de o instanță judecătorească. De asemenea, se plânge de încălcarea articolului 6 alineatul (3) litera (b) din cauza necomunicarii avizului procurorului general prezentat Curții de Casație. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Reclamantul se plânge că a suferit abuzuri în timpul custodiei sale și al absenței căilor de atac efective pentru a invoca aceste obiecțiuni în fața organismelor interne. În această privință, reclamantul Õ art. 3 coroborat cu art. 13. Curtea arată că, chiar dacă se presupune că reclamantul și-a introdus obiecțiunile cu privire la art. 3, respectând termenul de șase luni, acesta își respinge în nici un fel afirmațiile cu privire la relele tratamente. Prin urmare, obiecțiunile reclamantului trebuie respinse pentru nefondare vădită, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) din convenție. Reclamantul se plânge că a fost reținut în mod arbitrar și că nu a fost informat cu privire la motivele plasării sale în custodie, precum și cu privire la durata acesteia. El se plânge de absența căilor de atac efective pentru a susține aceste obiecții. El susține că a fost arestat din cauza opiniilor sale politice. În această privință, se aplică art. 5 alineatul (1), 2, 3 și 4 din Convenția combinată cu articolele 13 și 14. Curtea arată că reținerea reclamantului a luat sfârșit la 24 aprilie 1999. Or, cererea a fost introdusă la 12 octombrie 2000. În consecință, obiecțiile formulate la unghiul articolului 5 trebuie respinse pentru nerespectarea termenului de șase luni, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție. În plus, reclamantul se plânge, în primul rând, că cauza sa nu a fost ascultată de o instanță independentă și imparțială din cauza faptului că a fost judecat de Curtea de Securitate a statului, în al doilea rând, susținând că aprecierea elementelor de probă este greșită, în al treilea rând, susține că hotărârea Curții de Casație nu a fost motivată și, în sfârșit, reclamantul susține că aplicarea dispozițiilor specifice procedurii în fața instanței de securitate a statului membru în care se desfășoară o discriminare. În această privință, el a înfățișat art. 6 alineatul (1) din Convenție, coroborat cu art. 14. În ceea ce privește independența și imparțialitatea instanței de securitate din statul membru în cauză, Curtea, referindu-se la decizia sa parțială în cererea nr. 5315/00 Imrek c. , consideră că, având în vedere garanțiile constituționale și juridice de care se bucură judecătorii care se află în cursurile de securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În ceea ce privește aprecierea elementelor de probă de către instana de securitate da , Curtea ia notă de faptul că instana de securitate da ï a dezvoltat în mod explicit aprecierea sa a probelor și, astfel, motivarea hotărârii sale. Curtea nu face referire la niciun element derbitrar în aprecierea probelor. În ceea ce privește lipsa motivării hotărârii Curții de Casație, Curtea recunoaște că art. 6 alineatul (1) obligă instanțele să își motiveze hotărârile, însă amintește că nu rezultă din această dispoziție că motivele prezentate de o instanță trebuie să trateze în special toate aspectele pe care le poate considera ca fiind fundamentale pentru argumentația sa. O parte nu are dreptul absolut de a cere tribunalului să prezinte motivele de respingere pentru fiecare dintre argumentele sale (a se vedea Van de Hurk c. Țările de Jos, Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A n 288, p. 20 § 61 și García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 26, CEDH 1999-I. Curtea constată că hotărârea instanței de primă instanță a fost pe deplin motivată și că Curtea de Casație a confirmat. În aceste circumstanțe, examinarea acestor obiecțiuni nu permite identificarea niciunei semne de încălcare a dreptului la un proces echitabil garantat prin art. 1 din Convenție. În consecință, acestea trebuie respinse pentru neajunsuri vădite de fond, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor specifice procedurii în fața Curții de Siguranță de Stat, Curtea reamintește că interdicția discriminării menționată la art. 14 interzice tratarea în mod diferit, cu excepția cazului în care există o justificare obiectivă și rezonabilă, a persoanelor plasate în acest domeniu în situații comparabile. Cu toate acestea, în speță, procedura aplicată în fața instanței de securitate da . În acest caz, procedura aplicată în fața instanței de securitate nu se referă numai la cauza reclamantului. Această procedură se aplică tuturor cauzelor care se află în fața cursurilor de securitate da . În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă pentru lipsa evidentă a temeiului, în conformitate cu art. 35 § 3 și 4. Reclamantul se plânge că nu a fost informat cu privire la natura acuzației aduse împotriva sa și că nu a beneficiat de asistență juridică în timpul procesului de luare a deciziilor. În această privință, el a Curtea arată că, în hotărârea sa din 30 aprilie 1999, procurorul Republicii pe lângă Curtea de Securitate din D.A., precizează că, în urma unei denunțări a autorităților de poliție, reclamantul a fost arestat în posesia a șapte grenade manuale. Procurorul a solicitat condamnarea sa. Notificarea reclamantului este suficientă pentru a informa natura acuzației aduse împotriva sa. În ceea ce privește lipsa de contact al unui avocat în cadrul procedurii de încuviințare, Curtea arată că reclamantul a beneficiat de asistență din partea unui avocat atât în fața instanței de securitate a statului, cât și în fața Curții de Casație. Curtea ia notă de faptul că, în timpul procedurii de poliție, el și-a exercitat dreptul de a-și ține gura închisă. Aceasta arată că instanța de securitate a statului este întemeiată, pentru a stabili vinovăția reclamantului, pe rapoarte de competență și pe probe materiale conținute asupra reclamantului, în principal explozivi. Astfel, având în vedere elementele dosarului și ale examinării generale a procedurii în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, Curtea consideră că reclamantul nu a fost privat de dreptul său la un proces echitabil. În aceste circumstanțe, examinarea acestei părți a cererii nu permite identificarea niciunei semne de încălcare a articolului 3 din Convenție. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii este în mod clar nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (4) din convenție, prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână în mod expres examinarea obiecțiunilor reclamantului retrași în temeiul articolului 6 alineatul (2) și al articolului 3 litera (b) din convenție, declarând cererea inadmisibilă pentru surplus. Vincent Berger Bošjan M. Zupančičcorier Președintele

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

67136/01

présentée par Abdülkerim ARSLAN

contre la Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 30 novembre 2006 en une chambre composée de

:

MM.

B.M.

Zupančič

,

président

,

R.

Türmen

,

C.

Bîrsan

,

M

me

A.

Gyulumyan

,

MM.

E.

Myjer

,

David Thór

Björgvinsson,

M

me

I.

Berro-Lefèvre,

juges

,

et de M. V.

Berger,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 12 octobre 2000,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, Abdülkerim Arslan, est un ressortissant turc, né en 1979 et résidant en Turquie. Il est représenté devant la Cour par M

e

G. Tuncer, avocate à İstanbul.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant allègue qu’il aurait été placé en garde à vue le 15 avril 1999.

Le procès verbal d’arrestation en date du 22 avril 1999 indique que suite à une dénonciation faite par téléphone aux autorités de la police, le requérant fut arrêté en possession de sept grenades à main dans son sac, devant l’université de médecine de Çapa. Le requérant fut placé en garde à vue le 20 avril 1999. Il ressort du procès verbal que le requérant ne répondit pas aux questions posées lors de son interrogatoire et refusa de signer le procès verbal.

Le 21 avril 1999, la durée de la garde à vue du requérant fut prolongée de trois jours par une décision du procureur de la République auprès de la cour de sûreté d’Etat d’İstanbul.

Le 24 avril 1999, le requérant fut traduit devant la cour de sûreté d’Etat d’İstanbul qui ordonna sa détention provisoire. Devant la cour, le requérant refusa toutes les accusations portées contre lui.

Le 30 avril 1999, par un acte d’accusation, le procureur de la République auprès de la cour de sûreté d’Etat d’İstanbul requit la condamnation du requérant, en raison de la détention d’explosifs, sur le fondement de l’article

264/5 du code pénal et de l’appartenance à une organisation armée illégale, le PKK, sur le fondement de l’article 168/2 du code pénal.

Le 11 novembre 1999, le requérant fut condamné par la cour de sûreté d’Etat d’İstanbul à douze ans et six mois d’emprisonnement pour appartenance à une organisation armée illégale incriminée par l’article

168/2 du code pénal, avec une interdiction de bénéfice du service public. La condamnation du requérant avait été fondée notamment sur les rapports d’expertise portés sur les explosifs trouvés sur le requérant lors de son arrestation. Par ailleurs, la cour de sûreté d’Etat, a rejeté les griefs du requérant, relatifs aux mauvais traitements lors de sa garde à vue, en précisant que le rapport médical versé au dossier du requérant ne faisait état d’aucun coup et blessure portés sur lui.

Le 31 mai 2000, la Cour de cassation confirma le jugement du tribunal de première instance.

Par ailleurs, le requérant produisit, dans sa requête devant la Cour, des coupures des journaux dans lesquels sa photo ainsi que son nom furent diffusés avec un commentaire le présentant en tant que terroriste, ce, avant l’ouverture de son procès.

GRIEFS

1.

Le requérant se plaint, en premier lieu, d’avoir été torturé et d’avoir subi des mauvais traitements lors de sa garde à vue, afin de lui extorquer des aveux et en deuxième lieu, de l’absence des voies de recours effectifs pour faire valoir ces griefs. A cet égard, il invoque l’article 3 de la Convention combiné avec l’article 13.

2.

Le requérant se plaint d’avoir été placé en garde à vue de manière arbitraire et de ne pas avoir été informé des raisons de son placement en garde à vue, ainsi que la durée de celle-ci. Il se plaint de l’absence des voies de recours effectifs pour faire valoir ces griefs. Il prétend qu’il a été arrêté en raison de ses opinions politiques. A cet égard, il invoque l’article 5 §§ 1, 2, 3 et 4 de la Convention combiné avec les articles 13 et 14.

3.

En outre, le requérant se plaint, en premier lieu, de ce que sa cause n’a pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial du fait d’être jugé par la cour de sûreté d’Etat, en deuxième lieu, il allègue que l’appréciation des éléments de preuve est erronée, en troisième lieu, il allègue que l’arrêt de la Cour de cassation n’a pas été motivé et enfin, il soutient que l’application des dispositions spécifiques à la procédure devant la cour de sûreté d’Etat est discriminatoire. A cet égard, il invoque l’article 6 § 1 de la Convention combiné avec l’article 14.

4.

Sous l’angle de l’article 6 §§ 2 et 3 de la Convention, il se plaint, en premier lieu, d’une atteinte au principe de la présomption d’innocence, en raison de la diffusion de sa photo et de son nom dans les journaux et d’être présenté en tant que terroriste avant d’être jugé par un tribunal, en deuxième lieu, de ne pas être informé de la nature de l’accusation portée contre lui, en troisième lieu, de l’absence de notification de l’avis du procureur général soumis à la Cour de cassation et enfin, de ne pas avoir bénéficié de l’assistance d’un avocat lors de la phase de l’instruction.

EN DROIT

1.

Le requérant se plaint d’une atteinte au principe de la présomption d’innocence garantie par l’article 6 § 2 de la Convention en raison de la publication de sa photo et de la mention de son nom dans divers journaux, ainsi que d’avoir été présenté en tant que terroriste avant qu’il soit jugé par un tribunal.

Il se plaint également de la violation de l’article 6 § 3 b) en raison de la non communication de l’avis du procureur général soumis à la Cour de cassation.

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au Gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement.

2.

Le requérant se plaint d’avoir subi des mauvais traitements lors de sa garde à vue et de l’absence des voies de recours effectifs pour faire valoir ces griefs devant les instances internes. A cet égard, le requérant invoque l’article 3 combiné avec l’article 13.

La Cour relève que, même si on suppose que le requérant avait introduit ses griefs relatifs à l’article 3, en respectant le délai de six mois, il n’étaye nullement ses allégations relatives aux mauvais traitements. Il s’ensuit que les griefs du requérant doivent être rejetés pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 § 3 de la Convention.

3.

Le requérant se plaint d’avoir été placé en garde à vue de manière arbitraire et de ne pas avoir été informé des raisons de son placement en garde à vue, ainsi que la durée de celle-ci. Il se plaint de l’absence des voies de recours effectifs pour faire valoir ces griefs. Il prétend qu’il a été arrêté en raison de ses opinions politiques. A cet égard, il invoque l’article 5 §§ 1, 2, 3 et 4 de la Convention combiné avec les articles 13 et 14.

La Cour relève que la garde à vue du requérant a pris fin le 24 avril 1999. Or, la requête a été introduite le 12 octobre 2000. Il s’ensuit que les griefs formulés sous l’angle de l’article 5, doivent être rejetés pour non respect du délai de six mois, en application de l’article 35 § 1 de la Convention.

4.

En outre, le requérant se plaint, en premier lieu, de ce que sa cause n’a pas été entendue par un tribunal indépendant et impartial du fait d’être jugé par la Cour de sûreté d’Etat, en deuxième lieu, il allègue que l’appréciation des éléments de preuve est erronée, en troisième lieu, il soutient que l’arrêt de la Cour de cassation n’a pas été motivée et enfin, le requérant allègue que l’application des dispositions spécifiques à la procédure devant la cour de sûreté d’Etat s’analyse en une discrimination. A cet égard, il invoque l’article 6 § 1 de la Convention combiné avec l’article 14.

Quant à l’indépendance et l’impartialité de la cour de sûreté d’Etat d’İstanbul, la Cour, se référant à sa décision partielle dans la requête n

o

51175/00

Imrek c. Turquie

, considère qu’au vu des garanties constitutionnelles et légales dont jouissent les juges siégeant dans les cours de sûreté de l’Etat, et qu’étant donné l’absence d’une argumentation pertinente qui rendrait sujettes à caution leur indépendance et leur impartialité, il convient de rejeter cette partie de la requête pour défaut manifeste de fondement, au sens de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Quant à l’appréciation des éléments de preuve par la cour de sûreté d’Etat, la Cour note que la cour de sûreté d’Etat a développé de manière explicite son appréciation des preuves et ainsi motivé son jugement. La Cour ne relève aucun élément d’arbitraire dans l’appréciation des preuves.

S’agissant de l’absence de motivation de l’arrêt de la Cour de cassation, la Cour reconnait que l’article 6 § 1 oblige les tribunaux à motiver leurs décisions mais rappelle qu’il ne découle pas de cette disposition que les motifs exposés par une juridiction doivent traiter en particulier de tous les points que l’une des parties peut estimer fondamentaux pour son argumentation. Une partie n’a pas le droit absolu d’exiger du tribunal qu’il expose les motifs de rejet pour chacun de ses arguments (voir

Van de Hurk c. Pays-Bas

, arrêt du 19 avril 1994, série A n

o

288, p. 20, § 61, et

García Ruiz c. Espagne

[GC], n

o

30544/96, § 26, CEDH 1999-I). La Cour constate que l’arrêt de la juridiction de première instance a été amplement motivé et que la Cour de cassation l’a confirmé. Dans ces circonstances, l’examen de ces griefs ne permet de déceler aucune apparence de violation du droit à un procès équitable garanti par l’article

6

§

1 de la Convention. Il s’ensuit qu’ils doivent être rejetés pour défaut manifeste de fondement, conformément à l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Quant à l’application des dispositions spécifiques à la procédure devant la cour de sûreté d’Etat, la Cour rappelle que l’interdiction de la discrimination mentionnée dans l’article 14, interdit de traiter de manière différente, sauf justification objective et raisonnable, des personnes placées en la matière dans des situations comparables. Or, en l’espèce, la procédure appliquée devant la cour de sûreté d’Etat ne concerne pas uniquement l’affaire du requérant. Ladite procédure est appliquée à toutes les affaires jugées devant les cours de sûreté d’Etat. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 et 4.

5.

Le requérant se plaint de ne pas avoir été informé de la nature de l’accusation portée contre lui et de ne pas avoir bénéficié de l’assistance d’un avocat lors de l’instruction. A cet égard, il invoque l’article 6 § 3 de la Convention.

La Cour relève que, le procureur de la République auprès de la cour de sûreté d’Etat d’İstanbul, dans son acte d’accusation du 30 avril 1999, précise que, suite à une dénonciation faite aux autorités de police, le requérant a été arrêté en possession de sept grenades à main. Le procureur a requis sa condamnation. L’acte d’accusation a été notifié au requérant. La notification de celui-ci au requérant est suffisante pour l’informer de la nature de l’accusation portée contre lui.

S’agissant de l’absence de l’assistance d’un avocat lors de l’instruction, la Cour relève que le requérant a bénéficié de l’assistance d’un avocat aussi bien devant la cour de sûreté de l’Etat que devant la Cour de cassation.

La Cour note que, lors de l’instruction de police, il a fait usage de son droit de se taire. Elle relève que la cour de sûreté de l’Etat s’est fondée, pour établir la culpabilité du requérant, sur des rapports d’expertise et des preuves matérielles saisies sur le requérant, essentiellement des explosifs.

Ainsi, au vu des éléments du dossier et de l’examen global de la procédure au regard de l’article 6 § 1 de la Convention, la Cour estime que le requérant n’a pas été privé de son droit à un procès équitable. Dans ces circonstances, l’examen de cette partie de la requête ne permet de déceler aucune apparence de violation de l’article

6

§

3 de la Convention.

Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et doit être rejetée en application de l’article

35 § 4.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen des griefs du requérant tirés de l’article 6 §§ 2 et 3 b) de la Convention

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Vincent

Berger

Boštjan M.

Zupančič

Greffier

Président