Arslan împotriva Turciei

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 67136/01 prezentată de Abdülkerim ARSLAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 30 noiembrie 2006 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Türmen Biersan Gyulumyan domnii Myjer David Thór Björgvinsson, Berro-Lefevre, judecători și viticultori ai dlui V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 12 octombrie 2000, După ce a deliberat, face următoarea decizie CU FAPTA recurentului, Abdülkerim Arslan, este un resortisant turc, născut în 1979 și rezident în Turcia. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul G. Tuncer, avocată la attanbul.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Recurentul a declarat că a fost arestat la 15 aprilie 1999. Procesul verbal din 22 aprilie 1999 indică faptul că, în urma unei denunțări prin telefon către autoritățile poliției, reclamantul a fost arestat în posesia a șapte grenade manuale în geanta sa, în fața Universităii de Medicină de dapa. Reclamantul a fost arestat la 20 aprilie 1999. Din procesul verbal reiese că reclamantul nu a răspuns la întrebările adresate în timpul interogării sale și a refuzat să semneze procesul verbal. La 21 aprilie 1999, perioada de detenție a recurentului a fost prelungită cu trei zile printr-o decizie a procurorului Republicii pe lângă instanța de securitate din statul Õstanbul.

La 24 aprilie 1999, reclamantul a fost adus în fața instanței de securitate d … La 30 aprilie 1999, printr-un act de punere sub acuzare, procurorul Republicii pe lângă curtea de securitate d … La 11 noiembrie 1999, reclamantul a fost condamnat la 12 ani de Curtea de Securitate a Tribunalului de Primă Instanță și la șase luni de închisoare pentru apartenență la o organizație armată ilegală acuzată de art. 168/2 din Codul Penal, cu o interdicție privind beneficiul serviciului public. Condamnarea reclamantului s-a bazat în special pe rapoartele de expertiză privind explozivii găsiți asupra reclamantului în momentul arestării sale. Pe de altă parte, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a respins obiecțiile reclamantului referitoare la relele tratamente în timpul custodiei sale, precizând că raportul medical depus la dosarul reclamantului nu făcea referire la nici o lovitură și rană aduse asupra sa.

La 31 mai 2000, Curtea de Casație a confirmat hotărârea instanței de Primă Instanță. Pe de altă parte, reclamantul a prezentat în cererea sa în fața Curții tăieturi din ziare în care fotografia și numele său au fost difuzate cu un comentariu care îl prezintă ca terorist, înainte de deschiderea procesului său. Reclamantul se plânge, în primul rând, că a fost torturat și că a fost supus unor tratamente abuzive în timpul custodiei sale, pentru a-i extorca mărturisirea și în al doilea rând, de lipsa unor căi de atac efective pentru a invoca aceste obiecțiuni. În această privință, acesta se referă la art. 3 din Convenție coroborat cu art. 13. Reclamantul se plânge că a fost reținut în mod arbitrar și că nu a fost informat cu privire la motivele plasării sale în custodie, precum și cu privire la durata acesteia.

El se plânge de absența căilor de atac efective pentru a susține aceste obiecții. El susține că a fost arestat din cauza opiniilor sale politice. În această privință, se aplică art. 5 alineatul (1), 2, 3 și 4 din Convenția combinată cu articolele 13 și 14. În plus, reclamantul se plânge, în primul rând, că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială din cauza faptului că a fost judecat de către Curtea de Securitate a statului, în al doilea rând, susținând că aprecierea elementelor de probă este greșită, în al treilea rând, susținând că hotărârea Curții de Casație nu a fost motivată și, în sfârșit, susține că aplicarea dispozițiilor specifice procedurii în fața instanței de securitate a statului este discriminatorie.

În acest sens, se aplică art. 6 alin. (1) din Convenția combinată cu art. 14. În primul rând, el se plânge de o încălcare a principiului prezumției de nevinovăție, din cauza difuzării fotografiei și a numelui său în ziare și de a fi prezentat în calitate de terorist înainte de a fi judecat de o instanță judecătorească, în al doilea rând, de a nu fi informat cu privire la natura acuzației aduse împotriva sa, în al treilea rând, de lipsa notificării avizului procurorului general prezentat Curții de Casație și, în sfârșit, de a nu fi beneficiat de asistență din partea unui avocat în etapa de procedură. ÎN SPECIAL, reclamantul se plânge de o încălcare a principiului prezumției de nevinovăție garantate prin art. 6 alineatul (2) din convenție din cauza publicării fotografiei sale și a mențiunii numelui său în diverse ziare, precum și de prezentarea ca terorist înainte ca acesta să fie judecat de o instanță judecătorească.

De asemenea, se plânge de încălcarea articolului 6 alineatul (3) litera (b) din cauza necomunicarii avizului procurorului general prezentat Curții de Casație. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Reclamantul se plânge că a suferit abuzuri în timpul custodiei sale și al absenței căilor de atac efective pentru a invoca aceste obiecțiuni în fața organismelor interne. În această privință, reclamantul Õ art. 3 coroborat cu art. 13. Curtea arată că, chiar dacă se presupune că reclamantul și-a introdus obiecțiunile cu privire la art. 3, respectând termenul de șase luni, acesta își respinge în nici un fel afirmațiile cu privire la relele tratamente.

Prin urmare, obiecțiunile reclamantului trebuie respinse pentru nefondare vădită, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) din convenție. Reclamantul se plânge că a fost reținut în mod arbitrar și că nu a fost informat cu privire la motivele plasării sale în custodie, precum și cu privire la durata acesteia. El se plânge de absența căilor de atac efective pentru a susține aceste obiecții. El susține că a fost arestat din cauza opiniilor sale politice. În această privință, se aplică art. 5 alineatul (1), 2, 3 și 4 din Convenția combinată cu articolele 13 și 14. Curtea arată că reținerea reclamantului a luat sfârșit la 24 aprilie 1999. Or, cererea a fost introdusă la 12 octombrie 2000. În consecință, obiecțiile formulate la unghiul articolului 5 trebuie respinse pentru nerespectarea termenului de șase luni, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție.

În plus, reclamantul se plânge, în primul rând, că cauza sa nu a fost ascultată de o instanță independentă și imparțială din cauza faptului că a fost judecat de Curtea de Securitate a statului, în al doilea rând, susținând că aprecierea elementelor de probă este greșită, în al treilea rând, susține că hotărârea Curții de Casație nu a fost motivată și, în sfârșit, reclamantul susține că aplicarea dispozițiilor specifice procedurii în fața instanței de securitate a statului membru în care se desfășoară o discriminare.

În această privință, el a înfățișat art. 6 alineatul (1) din Convenție, coroborat cu art. 14. În ceea ce privește independența și imparțialitatea instanței de securitate din statul membru în cauză, Curtea, referindu-se la decizia sa parțială în cererea nr. 5315/00 Imrek c. , consideră că, având în vedere garanțiile constituționale și juridice de care se bucură judecătorii care se află în cursurile de securitate de la … În ceea ce privește aprecierea elementelor de probă de către instana de securitate da , Curtea ia notă de faptul că instana de securitate da ï a dezvoltat în mod explicit aprecierea sa a probelor și, astfel, motivarea hotărârii sale. Curtea nu face referire la niciun element derbitrar în aprecierea probelor.

În ceea ce privește lipsa motivării hotărârii Curții de Casație, Curtea recunoaște că art. 6 alineatul (1) obligă instanțele să își motiveze hotărârile, însă amintește că nu rezultă din această dispoziție că motivele prezentate de o instanță trebuie să trateze în special toate aspectele pe care le poate considera ca fiind fundamentale pentru argumentația sa. O parte nu are dreptul absolut de a cere tribunalului să prezinte motivele de respingere pentru fiecare dintre argumentele sale (a se vedea Van de Hurk c. Țările de Jos, Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A n 288, p. 20 § 61 și García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 26, CEDH 1999-I. Curtea constată că hotărârea instanței de primă instanță a fost pe deplin motivată și că Curtea de Casație a confirmat.

În aceste circumstanțe, examinarea acestor obiecțiuni nu permite identificarea niciunei semne de încălcare a dreptului la un proces echitabil garantat prin art. 1 din Convenție. În consecință, acestea trebuie respinse pentru neajunsuri vădite de fond, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor specifice procedurii în fața Curții de Siguranță de Stat, Curtea reamintește că interdicția discriminării menționată la art. 14 interzice tratarea în mod diferit, cu excepția cazului în care există o justificare obiectivă și rezonabilă, a persoanelor plasate în acest domeniu în situații comparabile. Cu toate acestea, în speță, procedura aplicată în fața instanței de securitate da . În acest caz, procedura aplicată în fața instanței de securitate nu se referă numai la cauza reclamantului.

Această procedură se aplică tuturor cauzelor care se află în fața cursurilor de securitate da . În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă pentru lipsa evidentă a temeiului, în conformitate cu art. 35 § 3 și 4. Reclamantul se plânge că nu a fost informat cu privire la natura acuzației aduse împotriva sa și că nu a beneficiat de asistență juridică în timpul procesului de luare a deciziilor. În această privință, el a Curtea arată că, în hotărârea sa din 30 aprilie 1999, procurorul Republicii pe lângă Curtea de Securitate din D.A., precizează că, în urma unei denunțări a autorităților de poliție, reclamantul a fost arestat în posesia a șapte grenade manuale. Procurorul a solicitat condamnarea sa.

Notificarea reclamantului este suficientă pentru a informa natura acuzației aduse împotriva sa. În ceea ce privește lipsa de contact al unui avocat în cadrul procedurii de încuviințare, Curtea arată că reclamantul a beneficiat de asistență din partea unui avocat atât în fața instanței de securitate a statului, cât și în fața Curții de Casație. Curtea ia notă de faptul că, în timpul procedurii de poliție, el și-a exercitat dreptul de a-și ține gura închisă. Aceasta arată că instanța de securitate a statului este întemeiată, pentru a stabili vinovăția reclamantului, pe rapoarte de competență și pe probe materiale conținute asupra reclamantului, în principal explozivi. Astfel, având în vedere elementele dosarului și ale examinării generale a procedurii în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, Curtea consideră că reclamantul nu a fost privat de dreptul său la un proces echitabil.

În aceste circumstanțe, examinarea acestei părți a cererii nu permite identificarea niciunei semne de încălcare a articolului 3 din Convenție. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii este în mod clar nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (4) din convenție, prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână în mod expres examinarea obiecțiunilor reclamantului retrași în temeiul articolului 6 alineatul (2) și al articolului 3 litera (b) din convenție, declarând cererea inadmisibilă pentru surplus. Vincent Berger Bošjan M. Zupančičcorier Președintele

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 67136/01 présentée par Abdülkerim ARSLAN contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 30 novembre 2006 en une chambre composée de : MM. B.M. Zupančič , président , R. Türmen , C. Bîrsan , M me A. Gyulumyan , MM. E. Myjer , David Thór Björgvinsson, M me I. Berro-Lefèvre, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 12 octobre 2000, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, Abdülkerim Arslan, est un ressortissant turc, né en 1979 et résidant en Turquie. Il est représenté devant la Cour par M e G. Tuncer, avocate à İstanbul. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant allègue qu’il aurait été placé en garde à vue le 15 avril 1999. Le procès verbal d’arrestation en date du 22 avril 1999 indique que suite à une dénonciation faite par téléphone aux autorités de la police, le requérant fut arrêté en possession de sept grenades à main dans son sac, devant l’université de médecine de Çapa. Le requérant fut placé en garde à vue le 20 avril 1999. Il ressort du procès verbal que le requérant ne répondit pas aux questions posées lors de son interrogatoire et refusa de signer le procès verbal. Le 21 avril 1999, la durée de la garde à vue du requérant fut prolongée de trois jours par une décision du procureur de la République auprès de la cour de sûreté d’Etat d’İstanbul.

Le 24 avril 1999, le requérant fut traduit devant la cour de sûreté d’Etat d’İstanbul qui ordonna sa détention provisoire. Devant la cour, le requérant refusa toutes les accusations portées contre lui. Le 30 avril 1999, par un acte d’accusation, le procureur de la République auprès de la cour de sûreté d’Etat d’İstanbul requit la condamnation du requérant, en raison de la détention d’explosifs, sur le fondement de l’article 264/5 du code pénal et de l’appartenance à une organisation armée illégale, le PKK, sur le fondement de l’article 168/2 du code pénal. Le 11 novembre 1999, le requérant fut condamné par la cour de sûreté d’Etat d’İstanbul à douze ans et six mois d’emprisonnement pour appartenance à une organisation armée illégale incriminée par l’article 168/2 du code pénal, avec une interdiction de bénéfice du service public.

La condamnation du requérant avait été fondée notamment sur les rapports d’expertise portés sur les explosifs trouvés sur le requérant lors de son arrestation. Par ailleurs, la cour de sûreté d’Etat, a rejeté les griefs du requérant, relatifs aux mauvais traitements lors de sa garde à vue, en précisant que le rapport médical versé au dossier du requérant ne faisait état d’aucun coup et blessure portés sur lui. Le 31 mai 2000, la Cour de cassation confirma le jugement du tribunal de première instance. Par ailleurs, le requérant produisit, dans sa requête devant la Cour, des coupures des journaux dans lesquels sa photo ainsi que son nom furent diffusés avec un commentaire le présentant en tant que terroriste, ce, avant l’ouverture de son procès.

GRIEFS