ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1568/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1568/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Galați prin sentința civilă nr. 3954 din 7 iunie 2006 a declinat competența de soluționare a litigiului de natură comercială dintre reclamanta A.L. Galați cu sediul social în Galați județul Galați în contradictoriu cu pârâta SC A. SA Galați cu sediul social în municipiul Galați județul Galați, în favoarea Tribunalului Galați, secția comercială, având în vedere că obiectul acțiunii este obligația de a face în sarcina petentei și obligarea pârâtei la plata de despăgubiri derivând din nerespectarea obligațiilor contractuale. Tribunalul Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința comercială nr. 2419 din 14 decembrie 2006, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta A.L.
Galați împotriva pârâtei SC A. SA Galați. În fundamentarea acestei soluții, instanța de fond a reținut, în principal, că prin contractul de distribuire a agentului termic pentru încălzire și apă caldă menajeră, cu nr. 157 din 4 ianuarie 1999, între părți, s-au stabilit drepturi și obligații, fără însă a rezulta obligația pârâtei de a înlocui utilajele uzate moral, cu aparatură tehnică performantă. Pe de altă parte, față de susținerile pârâtei, achiziționarea noii aparaturi implică costuri mari și este dependentă de alocarea fondurilor de către P.M. Galați. În cauză este vorba de o răspundere contractuală, iar reclamanta a încheiat un contract cu pârâta de prestări servicii, cunoscând dotarea tehnică a acesteia la momentul încheierii contractului, urmând ca cele două părți să uzeze de drepturile conferite de lege privind renegocierea sau denunțarea contractului.
Nu poate fi substituit, de către instanță, consimțământul unei părți contractante pentru îndeplinirea unor obligații contractuale și nici nu se poate impune unei părți eventuala negociere sau denunțare a contractului. Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, prin decizia comercială nr. 43/ A din 14 mai 2007, a respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamanta A.L. Galați împotriva sentinței civile nr. 2419 din 14 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Galați, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 3795/121/2006. Instanța de apel a preluat toate argumentele evocate anterior de prima instanță, considerând că pârâta și-a îndeplinit obligațiile asumate contractual.
Împotriva deciziei comerciale nr. 43/ A din 14 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, a promovat recurs reclamanta A.L. Galați, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul de a obliga pârâta atât la plata despăgubirilor de 4500 Ron pentru faptul că nu a distribuit la limita de proprietate apă caldă cu valori cuprinse între 45 și 60 0 Celsius cât și obligarea de a reprograma contorul să nu măsoare sub valoarea de 45 0 Celsius apă caldă, sub această valoare fiind vorba de apă rece. De asemenea, a mai solicitat și acordarea cheltuielilor de judecată.
Intimata pârâtă SC A. SA Galați a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile aduse de reclamantă, constată că acestea sunt în parte justificate, urmând a admite recursul declarat, în limitele și pentru următoarele considerente. Reclamanta A.L.
Galați, atât prin cererea de chemare în judecată cât și prin apărările efectuate în toate fazele procesuale, a susținut, în esență, obligarea pârâtei SC A. SA Galați să monteze și să regleze contoarele de energie termică aferente apei calde menajere (A.C.M.) montate la limita de proprietate a blocului A., astfel încât reglajul să fie făcut la limita inferioară de 45 0 C și limita maximă de 60 0 C. În motivarea acțiunii s-a expus că pârâta nu poate asigura permanent temperaturile apei calde menajere, așa cum sunt ele prevăzute în contract, reclamanta aflându-se în situația de a plăti apa rece la valoarea apei calde, existând astfel un disconfort și realizându-se un prejudiciu material.
Întreaga documentație existentă la dosarul cauzei atestă, fără putere de tăgadă, preocupările permanente ale A. de a soluționa aspectele care se regăsesc în motivele de apel și anume posibilitatea de furnizare a apei calde menajere la valorile prevăzute în contract, respectiv 45 0 -60 0 C temperatură care trebuie să fie înregistrată la punctul de delimitare a instalațiilor dintre distribuitor și utilizator. Relevant este și demersul efectuat la G.R. – A.N.R.S.P.G.C., A.T. Galați, care prin adresa nr. 365 din 18 august 2005 a comunicat reclamantei că, în conformitate cu art. 7 pct. 22 lit. b) și c) din Contractul cadru de furnizare a energiei termice pentru utilizatori de tip urban, furnizorul este obligat de a asigura la punctul de delimitare, apă caldă de consum cu o temperatură nominală de 60 0 C, parametru ce se va stabili la încheierea contractului, iar temperatura minimă de furnizare va fi de 45 0 C, în condițiile unui consum redus.
De asemenea, O.J.P.C. Galați, prin adresa nr. 1015 din 30 martie 2005 a comunicat P.J. Galați că, în urma numeroaselor sesizări primite de la consumatori, s-a constatat în cazul apei calde menajere, livrată de către SC A. SA Galați, că aceasta are temperatura scăzută, fapt datorat, lipsei instalațiilor de recirculare și stagnării apei în conducte ca urmare a perioadelor de consum redus. În același sens este și răspunsul O.J.P.C.
Galați, cu nr. 2338 din 18 iulie 2005, prin care se aduce la cunoștință reclamantei că sesizarea sa este întemeiată, impunându-se găsirea unor soluții tehnice prin care integratoarele de energie termică „acm” să nu înregistreze energia termică înglobată în aceasta sub temperatura de 45 0 C. Mai mult, prin actul adițional nr. 805 din 2 aprilie 2007, la contractul de furnizare a energiei termice pentru încălzire și apă caldă de consum nr. 1570 din 4 ianuarie 2005, la art. 7 pct. 7 și 22 prevede că furnizorul asigură în punctul de delimitare a instalațiilor termice parametrii de calitate, respectiv presiunea, debitul și temperatura la valorile de 45 – 60 0 C, în condiții de consum redus. Din această perspectivă, recursul reclamantei A.L.
Galați este pe deplin justificat, urmând ca în baza art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 3 C. proc. civ., să fie admis, obligând pârâta de a monta și regla contoarele de energie termică aferente apei calde menajere furnizată reclamantei. Deși aceiași reclamantă, a solicitat constant și acordarea unor despăgubiri, al căror cuantum a suportat modificări, finalizând cu suma de 4500 Ron, acest aspect nu a fost probat, astfel că în mod corect a fost dispusă respingerea lor. Pentru aceste rațiuni, urmează a admite recursul reclamantei A.L.
Galați împotriva deciziei nr. 43/ A din 14 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, va modifica decizia atacată, va admite apelul reclamantei și va schimba sentința nr. 2419 din 14 decembrie 2006 a Tribunalului Galați, secția comercială și de contencios administrativ, în sensul că va admite în parte acțiunea reclamantei obligând pârâta de a monta și regla contoarele de energie termică aferente apei calde menajere. Urmează a fi respins capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor ca nedovedit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A.L. Galați, împotriva deciziei nr. 43/ A din 14 mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, modifică decizia recurată, admite apelul reclamantei, schimbă sentința nr. 2419 din 14 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Galați, secția comercială și de contencios administrativ, admite în parte acțiunea reclamantei și obligă pârâta SC A. SA Galați să monteze și să regleze contoarele de energie termică aferente apei calde menajere furnizată reclamantei. Respinge capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor, ca nedovedit. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 8 mai 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.