ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1494/2014

I. Prin cererea înregistrată sub nr. 31326/3/2010 pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, reclamanta SC C.N.T.A.R.T. SA Ie-a chemat în judecată pe pârâtele SC W.E.A. SA și SC B.P.I.U.G. SRL, solicitând obligarea în solidar a acestora la plata sumei de 41.956,52 euro (152.855,26 lei - la cursul B.N.R. din 23 iunie 2010), reprezentând valoarea lucrărilor suplimentare pe care le-au solicitat prin comanda din 2007 și a serviciilor conexe acestor lucrări în cuantum de 215.440,91 euro, contravaloarea sumei de 82.999,11 lei, calculată la cursul B.N.R.

euro/lei din 23 iunie 2010 (1 euro = 4,2274 lei) conform facturilor din 05 iunie 2007, din 08 iunie 2007, din 14 iunie 2007, din 08 august 2007, din 29 august 2007 și din 30 august 2007; rest factură din 18 mai 2007 (achitată parțial la 29 mai 2010) în cuantum de 30 euro, reprezentând taxe bancare facturate conform contractului și dobânda calculată, conform pct. 3, lit. d) din anexa B la contract, până la 25 iunie 2010 la valoarea debitului de 25.440,91 euro, în cuantum de 16.524,61 euro (reprezentând în contravaloare suma de 69.856,15 lei), urmând să solicite ulterior recalcularea dobânzilor până la data pronunțării hotărârii. Pârâta SC B.P.I.U.G. SRL, prin întâmpinarea depusă, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile având ca obiect factura fiscală din 5 iunie 2007 și factura fiscală din 8 iunie 2007, pe fond arătând că a achitat reclamantei costurile totale pentru serviciile tehnice efectuate.

Pârâta SC W.E.A. SA a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității sale )rocesuale pasive, în baza prevederilor pct. 3 lit. e) din anexa B a co.itractului de prestări servicii tehnice aeriene din 10 mai-2007, potrivit cărora toate costurile, taxele, costurile pentru piesele de schimb, lucrările de rutină suplimentare si speciale cad în sarcina pârâtei SC B.P.I.U.G. SRL." Pe fondul cauzei, această pârâtă a arătat că pretențiile reclamantei sunt nefondate, întrucât nu a emis nicio comandă de lucrări suplimentare și nici nu și-a dat acordul în vreun alt mod pentru efectuarea acestora. Or, nesolicitând lucrări suplimentare, nici nu datorează plata lor și nici dobânzi pentru neplata la termen.

Prin sentința civilă nr. 5344 din 25 aprilie 2012, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată, a respins acțiunea introductivă ca neîntemeiată și a obligat-o pe reclamantă să plătească cu titlu de cheltuieli de judecată pârâtei SC W.E.A. SA suma de 2.500 euro și pârâtei SC B.P.I.U.G. SRL suma de 4.619,50 euro. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că părțile au încheiat contractul din 10 mai-2007, prin care reclamanta s-a obligat să execute lucrări la aeronavele aparținând pârâtelor, care, în schimbul lucrărilor menționate în anexa A la contract, s-au obligat la rândul lor să plătească reclamantei prețul prevăzut în anexa B. Reclamanta a susținut că la 01 martie 2007 reprezentantul pârâtei SC W.E.A.

SA a trimis comanda din 2007 pentru efectuarea de lucrări suplimentare la aeronava, astfel încât a executat lucrări suplimentare pentru care a emis fac jrile fiscale din 05 iunie 2007, din 08 iunie 2007, din 14 iunie 2007, din 08 august 2007, din 29 august 2007 și din 30 august 2007, pe care însă pârâtele nu le-au achitat, deși această obligație devenea scadentă în termen de 30 de zile de la emitere. Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta SC B.P.I.U.G. SRL, tribunalul a reținut că obligația de plată a devenit exigibilă în luna iulie a anului 2007, astfel că, față de data înregistrării acțiunii - 28 iunie 2010, a constatat că termenul de prescripție nu s-a împlinit.

Referitor la cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtelor la plata sumei de 25.440,91 euro reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare, tribunalul a reținut că nota de comandă din 1 martie 2007 a fost emisă anterior încheierii contractului și, în plus, vizeză aceleași lucrări menționate și în cuprinsul anexei A la contract (servicii de revizie pentru 36.000 cicluri și revizie ciclică). De asemenea, a mai reținut că reclamanta nu a dovedit că părțile au convenit să suplimenteze obiectul contractului, în condițiile art. 11.1 din contract și punctului 8 din Anexa 2A la contract, care stipulează că orice cerere de lucrări suplimentare se efectuează prin completarea formularului prevăzut în Anexa I la contract, deși în răspunsul la interogatoriul formulat de; pârâta SC B.P.I.U.G.

SA a susținut că există „61 solicitări de lucrări suplimentare întocmite pe formularul prevăzut în anexa I la contract". Tribunalul a apreciat că este neîntemeiată și cererea privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 30 euro - reprezentând factura din 18 mai 2007 privind taxe bancare facturate conform contractului, întrucât reclamanta nu a dovedit că pentru transferul unei sume de bani aferentă facturii fiscale din 18 mai 2007 a plătit suma de 30 euro cu titlu de taxă bancară. II. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC C.N.T.A.R.T. SA, criticând-o în esență pentru netemeinicie, susținând că prima instanță în mod greșit a reținut că nu și-a dovedit pretențiile. Prin Decizia civilă nr. 48 din 6 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta SC C.N.T.A.R.T.

SA împotriva sentinței civile nr. 5344 din 25 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în contradictoriu cu pârâtele SC W.E.A. SA și SC B.P.I.U.G. SRL și a obligat-o pe apelantă la plata către intimată a sumei de 2.000 euro - echivalent în lei la data plății, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat). Prin decizia civilă nr. 196 din 22 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis cererea formulată de pârâta SC B.P.I.U.G. SRL și a dispus completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 48 din 06 februarie 2013 în sensul că a obligat apelanta SC C.N.T.A.R.T. SA, la plata către intimata SC B.P.I.U.G. SRL a sumei de 2.097,50 euro - cheltuieli de judecată.

În motivarea soluției pronunțate, instanța de apel a reținut în esență ca fiind justă hotărârea atacată, apreciind că prima instanță a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente la situația de fapt stabilită, ca urmare a unei analize judicioase și coroborate a probatoriilor administrate. III. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor formulate, SC C.N.T.A.R.T. SA Otopeni a susținut că hotărârea atacată este rezultatul interpretării greșite a actului juridic dedus judecății. În acest sens, a arătat că instanțele de fond au făcut confuzie în ceea ce privește interpretarea clauzei prevăzute la art. 11.1 din contract, între actul juridic ca manifestare de voință a părților - negotium iuris și actul juridic ca înscris constatator.

În susținerea acestei critici, reclamanta a arătat că decizia recurată este rezultatul unui formalism excesiv și că nu înțelege de ce soluționarea cauzei este limitată strict la incidența clauzei anterior amintite, prin care s-a convenit ca efectuarea de lucrări suplimentare să se realizeze în urma completării de către beneficiar a unei cereri cuprinse în formularul ce formează anexa J la contract, în condițiile în care contractul este o variantă de antrepriză, iar reparațiile unui avion, presupun acțiuni operative și rapide și a dovedit că în contextul nerealizării lucrărilor suplimentare nu se putea elibera certificatul de aeronavigabilitate (C.R.S.) ș; avionul nu ar fi putut zbura. A mai arătat că legea română este cea care guvernează contractul și că noțiunea de contract nu înseamnă doar înscrisul constatator, acordul de voință al părților în sensul art. 942 C. civ.

de la 1864 având relevanță în cauză. Astfel, a susținut că, în condițiile în care ea a recunoscut la interogatoriul formulat de pârâta SC B.P.I.U.G. SRL realizarea lucrărilor pe de o parte, iar pârâtele însele au efectuat plăți suplimentare în valoare de 17.301 euro față de obiectul contractului în suma de 126.731 euro, voința părților în efectuarea de lucrări suplimentare este evidentă, fiind inutilă, în opinia sa, necesitatea depunerii unui înscris - obligatoriu conform contractului, dar nu și conform legislației în vigoare. A mai arătat reclamanta că, în raport de cele anterior expuse, modificarea acordului de voința s-a făcut operativ, în condiții de șantier, specifice contractului de antrepriză, cu acordul ambelor părți și în beneficiul comun, iar instanțele au ignorat această realitate.

În raport de argumentele expuse, reclamanta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, cu consecința schimbării în parte a hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii și menținerii soluției de respingere a excepției prescripției dreptului materiale la acțiune, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în toate gradele de jurisdicție parcurse. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Prealabil examinării criticilor formulate, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 3021 și 304 C. proc.

civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul, în concepția actuală este cale extraordinară de atac și, în consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Față de aceste precizări, se constată că reclamanta, în memoriul de recurs depus la dosar, a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile dezvoltate putând fi subsumate acestuia, situație în raport de care Înalta Curte va analiza recursul din perspectiva acestui motiv. Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recursul este admisibil atunci când prin hotărârea atacată instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Altfel spus, acest motiv de recurs, san ;ționează hotărârea prin care s-a nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., trecându-se peste voința părților exprimată în actul dedus judecății. Înalta Curte constată că, în cauză, reclamanta a susținut exact contrariul, respectiv că instanțele de fond s-au cantonat exclusiv în prevederile contractuale, dând eficiență clauzei prevăzute în art. 11.1 din contract și ignorând faptul că de comun acord părțile au derogat de la această prevedere.

În acest sens a arătat că în mod eronat s-a reținut că nu a existat acordul părților privind executarea de lucrări suplimentare, întrucât cererea nu s-a realizat în condițiile stipulate prin clauza anterior evocată, respectiv prin completarea de către pârâta beneficiar a formularului prevăzut în Anexa J la contract și însușirea cererii de către reclamantă, în calitate de executant, când în realitate acordul de voință în acest sens s-a realizat între părți fără să fi îmbrăcat forma scrisă convenită anterior. Astfel, în opinia reclamantei, a fost interpretată greșit clauza menționată, întrucât părțile au agreat realizarea lucrărilor suplimentare în lipsa solicitării formulate în condițiile arătate și a susținut că a existat acordul părților pentru această alternativă întrucât pârâta a făcut o plată ex contractu în sumă de17.301 euro față de obiectul contractului în suma de 126.731 euro.

Înalta Curtea apreciază critica ca fiinc nefondată, având în vedere că reclamanta a dedus judecății o acțiune în răspundere civilă contractuală, întemeindu-și pretențiile pe prevederile din contract, iar aspectele invocate în fața instanței de recurs, în sensul formării unui acord de voință vizând derogarea de la prevederile stipulate în clauza 11.1, pe de o parte sunt formulate omisso medio, iar pe de altă parte sunt total contrazise de poziția procesuală adoptată de pârâte în cursul judecății, care nu au confirmat niciodată transmiterea unei solicitări privind executarea unor lucrări suplimentare în alte condiții decât cele convenite inițial, prin semriarea contractului.

Înalta Curte apreciază că pretinsa greșită interpretare a clauzei menționate de către instanțele de fond, susținută de reclamantă, este și lipsită de temeinicie, fiind contrazisă total de nota de comandă din 1 martie 2007 pe care reclamanta și-a fondat pretențiile și care a fost emisă anterior încheierii contractului și, în plus, vizează aceleași lucrări menționate și în cuprinsul anexei A la contract (servicii de revizie pentru 36.000 cicluri și revizie ciclică).

Totodată, Înalta Curte reține că, în realitate, prin critica formulată, reclamanta a vizat reinterpretarea probelor administrate, iar clauza prevăzută la art. 11.1 din contractul 10 mai-2007, clară și neechivocă și care nu a fost contrazisă de nici o altă probă administrată, a fost interpretată de instanțele de judecată în fazele procesuale anterioare în mod riguros, coroborat cu restul probatoriului administrat, cu respectarea voinței interne a părților la data încheierii actului, fiind exclusă schimbarea înțelesului vădit lămurit al clauzei, așadar nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În considerarea celor anterior expuse, în aplicarea art. 312 alin. (1) teza a ll-a C. proc.

civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat. Totodată având în vedere că recurenta-reclamantă a căzut în pretenții, Înalta Curte urmează ca, în aplicarea art. 274 alin. (1), coroborat cu art. 298 și cu art. 316 C. proc. civ., să o oblige în favoarea intimatei-pârâte SC W.E.A. SA la plata sumei de 1.500 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din data plății, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C.N.A.R.T. SA Otopeni împotriva Deciziei civile nr. 48 din 6 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Obligă recurenta-reclamantă SC C.N.T.A.R.T. SA Otopeni în favoarea intimatei-pârâte SC W.E.A. SA la plata sumei de 1.500 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din data plății, cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 aprilie 2014.