ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1494/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1494/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

I. Prin cererea înregistrată sub

nr. 31326/3/2010 pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă,

reclamanta SC C.N.T.A.R.T. SA Ie-a chemat în judecată pe pârâtele SC W.E.A. SA

și SC B.P.I.U.G. SRL, solicitând obligarea în solidar a acestora la plata sumei

de 41.956,52 euro (152.855,26 lei - la cursul B.N.R. din 23 iunie 2010),

reprezentând valoarea lucrărilor suplimentare pe care le-au solicitat prin

comanda din 2007 și a serviciilor conexe acestor lucrări în cuantum de

215.440,91 euro, contravaloarea sumei de 82.999,11 lei, calculată la cursul

B.N.R. euro/lei din 23 iunie 2010 (1 euro = 4,2274 lei) conform facturilor din

05 iunie 2007, din 08 iunie 2007, din 14 iunie 2007, din 08 august 2007, din 29

august 2007 și din 30 august 2007; rest factură din 18 mai 2007 (achitată

parțial la 29 mai 2010) în cuantum de 30 euro, reprezentând taxe bancare facturate

conform contractului și dobânda calculată, conform pct. 3, lit. d) din anexa B

la contract, până la 25 iunie 2010 la valoarea debitului de 25.440,91 euro, în

cuantum de 16.524,61 euro (reprezentând în contravaloare suma de 69.856,15

lei), urmând să solicite ulterior recalcularea dobânzilor până la data

pronunțării hotărârii.

Pârâta SC B.P.I.U.G.

SRL, prin întâmpinarea depusă, a invocat excepția prescripției dreptului

material la acțiune pentru pretențiile având ca obiect factura fiscală din 5

iunie 2007 și factura fiscală din 8 iunie 2007, pe fond arătând că a achitat

reclamantei costurile totale pentru serviciile tehnice efectuate.

Pârâta SC

W.E.A. SA a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității sale )rocesuale

pasive, în baza prevederilor pct. 3 lit. e) din anexa B a co.itractului de

prestări servicii tehnice aeriene din 10 mai-2007, potrivit cărora toate

costurile, taxele, costurile pentru piesele de schimb, lucrările de rutină

suplimentare si speciale cad în sarcina pârâtei SC B.P.I.U.G. SRL."

Pe fondul

cauzei, această pârâtă a arătat că pretențiile reclamantei sunt nefondate,

întrucât nu a emis nicio comandă de lucrări suplimentare și nici nu și-a dat

acordul în vreun alt mod pentru efectuarea acestora. Or, nesolicitând lucrări

suplimentare, nici nu datorează plata lor și nici dobânzi pentru neplata la

termen.

Prin sentința

civilă nr. 5344 din 25 aprilie 2012, Tribunalul București, secția a Vl-a

civilă, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca

neîntemeiată, a respins acțiunea introductivă ca neîntemeiată și a obligat-o pe

reclamantă să plătească cu titlu de cheltuieli de judecată pârâtei SC W.E.A. SA

suma de 2.500 euro și pârâtei SC B.P.I.U.G. SRL suma de 4.619,50 euro.

Pentru a

pronunța această sentință, prima instanță a reținut că părțile au încheiat

contractul din 10 mai-2007, prin care reclamanta s-a obligat să execute lucrări

la aeronavele aparținând pârâtelor, care, în schimbul lucrărilor menționate în

anexa A la contract, s-au obligat la rândul lor să plătească reclamantei prețul

prevăzut în anexa B.

Reclamanta a

susținut că la 01 martie 2007 reprezentantul pârâtei SC W.E.A. SA a trimis

comanda din 2007 pentru efectuarea de lucrări suplimentare la aeronava, astfel

încât a executat lucrări suplimentare pentru care a emis fac jrile fiscale din

05 iunie 2007, din 08 iunie 2007, din 14 iunie 2007, din 08 august 2007, din 29

august 2007 și din 30 august 2007, pe care însă pârâtele nu le-au achitat, deși

această obligație devenea scadentă în termen de 30 de zile de la emitere.

Cu privire la

excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta SC

B.P.I.U.G. SRL, tribunalul a reținut că obligația de plată a devenit exigibilă

în luna iulie a anului 2007, astfel că, față de data înregistrării acțiunii - 28

iunie 2010, a constatat că termenul de prescripție nu s-a împlinit.

Referitor la

cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtelor la plata sumei de

25.440,91 euro reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare, tribunalul

a reținut că nota de comandă din 1 martie 2007 a fost emisă anterior încheierii

contractului și, în plus, vizeză aceleași lucrări menționate și în cuprinsul

anexei A la contract (servicii de revizie pentru 36.000 cicluri și revizie

ciclică).

De asemenea, a

mai reținut că reclamanta nu a dovedit că părțile au convenit să suplimenteze

obiectul contractului, în condițiile art. 11.1 din contract și punctului 8 din

Anexa 2A la contract, care stipulează că orice cerere de lucrări suplimentare

se efectuează prin completarea formularului prevăzut în Anexa I la contract,

deși în răspunsul la interogatoriul formulat de; pârâta SC B.P.I.U.G. SA a

susținut că există „61 solicitări de lucrări suplimentare întocmite pe

formularul prevăzut în anexa I la contract".

Tribunalul a

apreciat că este neîntemeiată și cererea privind obligarea pârâtelor la plata

sumei de 30 euro - reprezentând factura din 18 mai 2007 privind taxe bancare

facturate conform contractului, întrucât reclamanta nu a dovedit că pentru

transferul unei sume de bani aferentă facturii fiscale din 18 mai 2007 a plătit

suma de 30 euro cu titlu de taxă bancară.

II. Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC C.N.T.A.R.T. SA, criticând-o în

esență pentru netemeinicie, susținând că prima instanță în mod greșit a reținut

că nu și-a dovedit pretențiile.

Prin Decizia

civilă nr. 48 din 6 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă,

a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta SC C.N.T.A.R.T. SA

împotriva sentinței civile nr. 5344 din 25 aprilie 2012, pronunțată de

Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în contradictoriu cu pârâtele SC

W.E.A. SA și SC B.P.I.U.G. SRL și a obligat-o pe apelantă la plata către

intimată a sumei de 2.000 euro - echivalent în lei la data plății, reprezentând

cheltuieli de judecată (onorariu de avocat).

Prin decizia

civilă nr. 196 din 22 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă,

a admis cererea formulată de pârâta SC B.P.I.U.G. SRL și a dispus completarea

dispozitivului Deciziei civile nr. 48 din 06 februarie 2013 în sensul că a

obligat apelanta SC C.N.T.A.R.T. SA, la plata către intimata SC B.P.I.U.G. SRL a

sumei de 2.097,50 euro - cheltuieli de judecată.

În motivarea

soluției pronunțate, instanța de apel a reținut în esență ca fiind justă

hotărârea atacată, apreciind că prima instanță a făcut o corectă aplicare a

normelor legale incidente la situația de fapt stabilită, ca urmare a unei

analize judicioase și coroborate a probatoriilor administrate.

III. Împotriva

acestei hotărâri, în termen legal reclamanta a declarat recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea

criticilor formulate, SC C.N.T.A.R.T. SA Otopeni a susținut că hotărârea

atacată este rezultatul interpretării greșite a actului juridic dedus

judecății.

În acest sens, a

arătat că instanțele de fond au făcut confuzie în ceea ce privește

interpretarea clauzei prevăzute la art. 11.1 din contract, între actul juridic

ca manifestare de voință a părților - negotium iuris și actul juridic ca

înscris constatator.

În susținerea acestei

critici, reclamanta a arătat că decizia recurată este rezultatul unui formalism

excesiv și că nu înțelege de ce soluționarea cauzei este limitată strict la

incidența clauzei anterior amintite, prin care s-a convenit ca efectuarea de

lucrări suplimentare să se realizeze în urma completării de către beneficiar a

unei cereri cuprinse în formularul ce formează anexa J la contract, în

condițiile în care contractul este o variantă de antrepriză, iar reparațiile

unui avion, presupun acțiuni operative și rapide și a dovedit că în contextul

nerealizării lucrărilor suplimentare nu se putea elibera certificatul de

aeronavigabilitate (C.R.S.) ș; avionul nu ar fi putut zbura.

A mai arătat că

legea română este cea care guvernează contractul și că noțiunea de contract nu

înseamnă doar înscrisul constatator, acordul de voință al părților în sensul

art. 942 C. civ. de la 1864 având relevanță în cauză.

Astfel, a

susținut că, în condițiile în care ea a recunoscut la interogatoriul formulat

de pârâta SC B.P.I.U.G. SRL realizarea lucrărilor pe de o parte, iar pârâtele

însele au efectuat plăți suplimentare în valoare de 17.301 euro față de

obiectul contractului în suma de 126.731 euro, voința părților în efectuarea de

lucrări suplimentare este evidentă, fiind inutilă, în opinia sa, necesitatea

depunerii unui înscris - obligatoriu conform contractului, dar nu și conform

legislației în vigoare.

A mai arătat

reclamanta că, în raport de cele anterior expuse, modificarea acordului de

voința s-a făcut operativ, în condiții de șantier, specifice contractului de

antrepriză, cu acordul ambelor părți și în beneficiul comun, iar instanțele au

ignorat această realitate.

În raport de

argumentele expuse, reclamanta a solicitat admiterea recursului, modificarea

deciziei atacate în sensul admiterii apelului, cu consecința schimbării în

parte a hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii și menținerii

soluției de respingere a excepției prescripției dreptului materiale la acțiune,

cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în toate

gradele de jurisdicție parcurse.

Analizând

decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru considerentele ce succed:

Prealabil

examinării criticilor formulate, prima chestiune ce se impune a fi precizată

este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită

această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 3021 și 304 C. proc. civ.

Exigențele

impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul, în

concepția actuală este cale extraordinară de atac și, în consecință, ca ultim

grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea

legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Față de aceste

precizări, se constată că reclamanta, în memoriul de recurs depus la dosar, a

indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

criticile dezvoltate putând fi subsumate acestuia, situație în raport de care Înalta

Curte va analiza recursul din perspectiva acestui motiv.

Potrivit art.

304 pct. 8 C. proc. civ., recursul este admisibil atunci când prin hotărârea

atacată instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat

natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Altfel spus,

acest motiv de recurs, san ;ționează hotărârea prin care s-a nesocotit

principiul înscris în art. 969 C. civ., trecându-se peste voința părților

exprimată în actul dedus judecății.

Înalta Curte

constată că, în cauză, reclamanta a susținut exact contrariul, respectiv că

instanțele de fond s-au cantonat exclusiv în prevederile contractuale, dând

eficiență clauzei prevăzute în art. 11.1 din contract și ignorând faptul că de

comun acord părțile au derogat de la această prevedere.

În acest sens a

arătat că în mod eronat s-a reținut că nu a existat acordul părților privind

executarea de lucrări suplimentare, întrucât cererea nu s-a realizat în

condițiile stipulate prin clauza anterior evocată, respectiv prin completarea

de către pârâta beneficiar a formularului prevăzut în Anexa J la contract și

însușirea cererii de către reclamantă, în calitate de executant, când în

realitate acordul de voință în acest sens s-a realizat între părți fără să fi

îmbrăcat forma scrisă convenită anterior.

Astfel, în

opinia reclamantei, a fost interpretată greșit clauza menționată, întrucât

părțile au agreat realizarea lucrărilor suplimentare în lipsa solicitării

formulate în condițiile arătate și a susținut că a existat acordul părților

pentru această alternativă întrucât pârâta a făcut o plată ex contractu în sumă

de17.301 euro față de obiectul contractului în suma de 126.731 euro.

Înalta Curtea

apreciază critica ca fiinc nefondată, având în vedere că reclamanta a dedus

judecății o acțiune în răspundere civilă contractuală, întemeindu-și

pretențiile pe prevederile din contract, iar aspectele invocate în fața

instanței de recurs, în sensul formării unui acord de voință vizând derogarea

de la prevederile stipulate în clauza 11.1, pe de o parte sunt formulate omisso

medio, iar pe de altă parte sunt total contrazise de poziția procesuală

adoptată de pârâte în cursul judecății, care nu au confirmat niciodată

transmiterea unei solicitări privind executarea unor lucrări suplimentare în

alte condiții decât cele convenite inițial, prin semriarea contractului.

Înalta Curte

apreciază că pretinsa greșită interpretare a clauzei menționate de către

instanțele de fond, susținută de reclamantă, este și lipsită de temeinicie,

fiind contrazisă total de nota de comandă din 1 martie 2007 pe care reclamanta

și-a fondat pretențiile și care a fost emisă anterior încheierii contractului

și, în plus, vizează aceleași lucrări menționate și în cuprinsul anexei A la

contract (servicii de revizie pentru 36.000 cicluri și revizie ciclică).

Totodată,

Înalta Curte reține că, în realitate, prin critica formulată, reclamanta a

vizat reinterpretarea probelor administrate, iar clauza prevăzută la art. 11.1

din contractul 10 mai-2007, clară și neechivocă și care nu a fost contrazisă de

nici o altă probă administrată, a fost interpretată de instanțele de judecată

în fazele procesuale anterioare în mod riguros, coroborat cu restul

probatoriului administrat, cu respectarea voinței interne a părților la data

încheierii actului, fiind exclusă schimbarea înțelesului vădit lămurit al

clauzei, așadar nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8

C. proc. civ.

În considerarea

celor anterior expuse, în aplicarea art. 312 alin. (1) teza a ll-a C. proc.

civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Totodată având

în vedere că recurenta-reclamantă a căzut în pretenții, Înalta Curte urmează

ca, în aplicarea art. 274 alin. (1), coroborat cu art. 298 și cu art. 316 C.

proc. civ., să o oblige în favoarea intimatei-pârâte SC W.E.A. SA la plata

sumei de 1.500 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din data plății, cu

titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanta SC C.N.A.R.T. SA Otopeni împotriva

Deciziei civile nr. 48 din 6 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă.

Obligă

recurenta-reclamantă SC C.N.T.A.R.T. SA Otopeni în favoarea intimatei-pârâte SC

W.E.A. SA la plata sumei de 1.500 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R.

din data plății, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 11 aprilie 2014.