ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5839/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5839/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 787 din 4 iunie
2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis contestația formulată
de reclamanta R.D. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin
Primar General (Primăria Municipiului București); a obligat pe Primarul General
al Municipiului București să emită o dispoziție prin care să o propună pentru
reclamanta R.D. acordarea unor despăgubiri echivalente, reprezentând diferența
dintre valoarea de piață a imobilului situat în București, str. P.S. nr. X,
sector 2, clădire cu subsol, parter și patru etaje compusă din cinci
apartamente și suma de 273.588.480 ROL primită potrivit Legii nr. 112/1995, cu
Ordinul de plată nr. 636 din 19 decembrie 1998, actualizată cu indicele
statistic de inflație intervenit de la data de 19 decembrie 1998 și până la
data stabilirii efective a despăgubirilor; a obligat pe Primarul General al
Municipiului București să înainteze dispoziția, prezenta sentință și
documentația aferentă către Comisia Centrală pentru Stabilirea și Plata
Despăgubirilor; a obligat pe Primarul General al Municipiului București la
2.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța
această hotărâre, prima instanță a analizat înscrisurile din dosar, reținând că
prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5835/1936, autorul
reclamantei T.A. a dobândit imobilul situat în Municipiul București, str. P.S.
nr. X, de la acesta fiind naționalizat conform Decretului nr. 92/1950.
Prin Hotărârea nr.
2003 din 22 noiembrie 1998 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.
112/1995, i s-au acordat reclamantei-moștenitoare, despăgubiri de 249.749.040
ROL, pe care le-a încasat prin Ordinul de plată nr. 636 din 19 decembrie 1998,
în baza acestei legi, constatându-se că este imposibilă restituirea în natură,
apartamentele componente fiind vândute cu respectarea Legii nr. 112/1995, către
foștii chiriași.
Prin Notificarea nr.
4228 din 22 octombrie 2001, adresată potrivit Legii nr. 10/2001,
reclamanta-moștenitoare a solicitat despăgubiri corespunzătoare valorii de
piață a imobilului, însă notificarea nu a fost soluționată până în prezent,
deși au trecut peste opt ani de zile de la înregistrarea acesteia, astfel că
cererea nu a fost rezolvată într-un termen rezonabil, în prezent procedura
administrativă fiind suspendată.
Conform art. 20 alin.
(1) din Legea nr. 10/2001, „persoanele care au primit despăgubiri în condițiile
Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, pot solicita restituirea în
natură numai în cazul în care imobilul nu a fost vândut până la data intrării
în vigoare a prezentei legi și numai după returnarea sumei reprezentând
despăgubirea primită, actualizată cu indicele de inflație”.
Totodată, alin. (2)
din același articol, prevede că, „în cazul în care imobilul a fost vândut cu
respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare,
persoana îndreptățită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent
pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și
construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare. Dacă
persoanele îndreptățite au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr.
112/1995, cu modificările ulterioare, ele au dreptul la diferența dintre
valoarea încasată, actualizată cu indicele inflației, și valoarea
corespunzătoare de piață a imobilului.
Notificarea adresată
de reclamantă a fost întemeiată potrivit acestei dispoziții legale, iar
tergiversarea rezolvării acestei cereri nu reprezintă decât un refuz
nejustificat de soluționare, așa cum s-a stabilit și prin Decizia nr. XX din
2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în
interesul legii.
Având în vedere
starea de fapt menționată și dispozițiile legale relevante menționate mai sus,
tribunalul a admis acțiunea în justiție formulată de reclamanta-moștenitoare și
a obligat pe Primarul General al Municipiului București să emită o Dispoziție
prin care să propună acordarea unor despăgubiri echivalente, reprezentând
diferența dintre valoarea de piață a imobilului situat în București, str. P.S.
nr. X, sector 2, clădire cu subsol, parter și patru etaje compusă din cinci
apartamente și suma de 273.588.480 ROL primită potrivit Legii nr. 112/1995, cu
Ordinul de plată nr. 636 din 19 decembrie 1998, actualizată cu indicele
statistic de inflație intervenit de la data de 19 decembrie 1998 și până la
data stabilirii efective a despăgubirilor.
Totodată, Primarul
General al Municipiului București a fost obligat să înainteze dispoziția,
prezenta sentință și documentația aferentă, către Comisia Centrală pentru
Stabilirea și Plata Despăgubirilor, iar conform art. 274 C. proc. civ., a fost
obligat la 2.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând
onorariul de avocat.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat apel Primarul General al Municipiului București iar prin
Decizia civilă nr. 801 din 16 noiembrie 2011 a Curții de Apel București secția
a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie s-a respins apelul,
reținându-se următoarele considerente:
Potrivit art. 16 din
Legea nr. 247/2005 deciziile sau dispozițiile emise de entitățile învestite cu
soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele
conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea
notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca
despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului
obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv
orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana
îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de
proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe,
conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la
data intrării în vigoare a prezentei legi.
Notificările
formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al
unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare care nu au fost
soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a
prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire
Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de
deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea
notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor
conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate
de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a
imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora,
inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse
de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30
de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după
caz, a ordinelor.
Dispozițiile
autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la
nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul
Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul
conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării
controlului de legalitate de către acesta.
Deciziile/dispozițiile
sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri
care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a
unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu
soluționarea notificării.
În termen de 30 de
zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit
prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1329/2003 va proceda la
predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul
Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii
deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie
acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la
data intrării în vigoare a prezentei legi.
Pe baza situației
juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul
Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și
(2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în
natură.
Instanța de apel a
reținut astfel că Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea
dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de
restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise,
evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii
raportului de evaluare.
După primirea
dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua
procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va
transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor
în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
În raport de
dispozițiile legale arătate mai sus, se constată că dispoziția instanței de
obligare a apelantului să înainteze dispoziția, prezenta sentință și
documentația aferentă către Comisia Centrală pentru Stabilirea și Plata
Despăgubirilor este corectă, deoarece nu exclude obținerea avizului de
legalitate al prefectului, nefiind în sarcina instanței să identifice în
concret toate etapele ce trebuie urmate, referirea la documentația aferentă
incluzând și obținerea acestui aviz.
Instanța de apel a
mai reținut că hotărârea prin care s-a reținut calitatea reclamantei de
persoană îndreptățită la despăgubiri și imposibilitatea restituirii în natură
nu pot fi cenzurate pe calea avizului de legalitate al prefectului, ci exclusiv
în căile de atac prevăzute de lege.
De altfel, rațiunea
legii este aceea de a accelera procedura administrativă și obținerea efectivă a
despăgubirilor de către persoanele îndreptățite, în acest sens fiind și
dispoziția instanței de trimitere a dosarului către Comisia Centrală.
S-a mai apreciat ca
nefondată și critica vizând greșita obligare a apelantei-pârâte la plata
cheltuielilor de judecată aferente fondului, fiind incidente dispozițiile art.
274 C. proc. civ. în raport de care partea ce cade în pretenții datorează, la
cerere cheltuielile. Pe de altă parte, reducerea cuantumului cheltuielilor de
judecată este o chestiune de apreciere a instanței, raportat la munca depusă de
avocat și nu o obligație care se impune în toate cazurile.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs pârâtul Primarul General al Municipiului București.
Criticile aduse
hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte
prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel pârâtul
susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii,
prin raportare la dispozițiile Deciziei nr. 52/2007 dată în recurs în interesul
legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și la
dispozițiile art. 16 alin. (1) al Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Se mai susține că nu
poate fi instituită obligația de înaintare directă a dispoziției primarului
către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, deoarece o astfel de
soluție ar priva instituția Prefectului de exercitarea controlului de
legalitate, atribuție conferită de Legea nr. 215/2001.
O altă critică
vizează cuantumul cheltuielilor de judecată, raportat la criteriile pentru
stabilirea onorariului de avocat în condițiile art. 132 din Statutul persoanei
de avocat.
Examinând hotărârea
instanței de apel prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 304
pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele
Acțiunea reclamantei
a fost întemeiată pe dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, față
de Hotărârea nr. 2.003 din 22 noiembrie 1998 emisă de Comisia pentru aplicarea
Legii nr. 112/1995, (prin care i s-au acordat reclamantei-moștenitoare,
despăgubiri de 249.749.040 ROL, pe care le-a încasat prin Ordinul de plată nr.
636 din 19 decembrie 1998, în baza acestei legi, constatându-se că este
imposibilă restituirea în natură, apartamentele componente fiind vândute cu
respectarea Legii nr. 112/1995, către foștii chiriași) dar și raportat la
nesoluționarea Notificării nr. 4228 din 22 octombrie 2001, formulată de
reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001.
Astfel, conform art.
20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „persoanele care au primit despăgubiri în
condițiile Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, pot solicita
restituirea în natură numai în cazul în care imobilul nu a fost vândut până la
data intrării în vigoare a prezentei legi și numai după returnarea sumei
reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele de inflație”.
Totodată, alin. (2)
din același articol, prevede că, „în cazul în care imobilul a fost vândut cu
respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare,
persoana îndreptățită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent
pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și
construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.
Dacă persoanele
îndreptățite au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, cu
modificările ulterioare, ele au dreptul la diferența dintre valoarea încasată,
actualizată cu indicele inflației, și valoarea corespunzătoare de piață a
imobilului.
Cum notificarea
formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 și întemeiată pe
dispozițiile legale sus-evocate, nu a fost soluționată în termenul legal
prevăzut de dispozițiile Legii nr. 10/2001, tergiversarea soluționării ei
constituie într-adevăr un refuz nejustificat de soluționare, raportat și la
dispozițiile Deciziei nr. XX din 2007, pronunțată în recurs în interesul legii
de Înalta Curte de Casație și Justiție Secțiile Unite.
Or, față de obiectul
dedus judecății, nu sunt incidente dispozițiile Deciziei nr. 52/2007 dată în
recurs în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și
Justiție și nici dispozițiile art. 16 alin. (1) al Titlului VII al Legii nr.
247/2005.
Astfel prin art. 1
alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 s-a
reglementat că "imobilele preluate în mod abuziv de către stat, de
organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii
nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură, în
condițiile prezentei legi”, iar prin alin. (2) din aceleași articol s-a
prevăzut că „în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor
stabili măsuri reparatorii prin echivalent”, precizându-se, în continuarea
aceluiași alineat, că "măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în
compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către
entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu
acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile
prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor
aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
Tot astfel, în
conformitate cu alin. (3) din același articol, „măsurile reparatorii prin
echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin
decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite potrivit
prezentei legi cu soluționarea notificării”, iar „măsurile reparatorii în
echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale
privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor
preluate mod abuziv se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz,
dispoziția motivată a entității învestite potrivit prezentei legi cu
soluționarea notificării”.
Pentru asigurarea
ducerii la îndeplinire a acestor măsuri într-un spirit rezonabil pentru părțile
implicate în astfel de litigii, prin titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost
reglementat regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor
preluate în mod abuziv.
Astfel, în titlul
menționat, prin art. 16 alin. (1) din cap. V, privind procedurile
administrative pentru acordarea despăgubirilor, s-a stabilit că
„deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea
notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele
conducătorilor administrației centrale învestite cu soluționarea notificărilor
și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire,
însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al
restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice
înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana
îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de
proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe,
conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la
data intrării în vigoare a acestei legi”.
Tot în acest cadru
s-a mai precizat, în cuprinsul alin. (2) al aceluiași articol, că „notificările
formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al
unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care nu au fost
soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a
prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire
Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de
deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea
notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele
conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate
de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a
imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora,
inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse
de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30
de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau, după
caz, a ordinelor”.
Într-adevăr, așa cum
reiese din cele două alineate menționate ale art. 16 din titlul VII al Legii
nr. 247/2005, legiuitorul a înțeles să facă distincție între notificările ce
erau deja soluționate la data intrării în vigoare a acestei legi, prin
consemnarea în cuprinsul unor decizii/dispoziții a sumelor ce urmau a fi
acordate ca despăgubire, ipoteză la care se referă alin. (1), și notificările
care nu erau încă soluționate într-o asemenea modalitate, în privința cărora
s-a reglementat, în cuprinsul alin. (2), să fie predate Secretariatului
Comisiei Centrale, însoțite de documentele cu propuneri de acordare a
despăgubirilor.
Dar, din perspectiva
reglementării de ansamblu a conținutului art. 16 alin. (1) și (2) din titlul
VII al Legii nr. 247/2005, prin notificări soluționate până la data intrării în
vigoare a noii legi nu pot fi înțelese decât acele notificări pe baza cărora
entitățile învestite au emis decizii sau dispoziții motivate prin care au
stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum și cuantumul
acestora, neatacate în instanță în termenul prevăzut în art. 24 din Legea nr.
10/2001 (devenit art. 26 după modificare).
De aceea, deciziile
sau dispozițiile care se aflau pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare
a noii legi, ca urmare a atacării lor cu contestație, ca și cele care au fost
ulterior atacate pe această cale, în termenul prevăzut de lege, nu mai pot fi
trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci
rămân supuse controlului instanțelor judecătorești, sub aspectul legalității și
temeiniciei, atât timp cât acestea au fost învestite cu o cale de atac legal
exercitată, în raport cu prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, astfel cum
acestea erau în vigoare la data emiterii actului.
A da o altă
interpretare dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2) din titlul VII al Legii nr.
247/2005 ar însemna să se contravină prevederilor art. 3 C. civ., potrivit
căreia judecătorului nu îi este îngăduit să refuze a judeca, precum și
dreptului de acces liber la justiție reglementat prin art. 21 din Constituție,
republicată, și art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a
Libertăților Fundamentale.
Or, refuzul de a se
da curs căii de atac legal exercitate în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea
nr. 10/2001 împotriva deciziei sau, după caz, a dispoziției de respingere a
notificării ar constitui o ingerință nepermisă în dreptul celor având vocația
de a primi despăgubirea, incompatibilă cu reglementarea dată protecției
proprietății prin art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru
Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Evident, în măsura în
care, în cazul notificărilor soluționate înainte de intrarea în vigoare a noii
legi, contestațiile formulate privesc nu doar îndreptățirea persoanelor la
măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, ci și, după caz, natura
sau întinderea acestora, instanțele se vor pronunța asupra contestațiilor în
limitele învestirii lor, în baza principiului plenitudinii de competență.
Prin Decizia nr.
52/2007 dată în recurs în interesul legii de ICCJ - Secțiile Unite s-a statuat
că “prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005,
privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică
deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate
în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin
Legea nr. 247/2005.
Cum în cauză însă nu
suntem în prezența unei astfel de situații, este nefondată critica recurentului
legată de incidența Deciziei nr. 52/2007 a ICCJ - Secțiile Unite dată în recurs
în interesul legii.
În ce privește
critica legată de obligația de înaintare directă a dispoziției primarului către
Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, sunt de reținut următoarele,
față de obiectul dedus judecății.
Prin dispozițiile
art. 24 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 se reglementează situația în care,
în urma reanalizării potrivit Legii nr. 10/2001, a proceselor-verbale întocmite
prefecturi prin care s-au consemnat sume ce urmează a se acorda ca despăgubiri,
cu consecința păstrării acestei forme de reparație, ca urmare a imposibilității
restituirii imobilului în natură, se înaintează dosarul întocmit la
Secretariatul Comisiei Central, însoțit de situația juridică actuală a
imobilului și de ordinul conținând propunerea motivată a prefectului de
acordare a despăgubirii. În speța de față însă nu se regăsește o atare situație
ci s-a dispus obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziție cu propunere
pentru reclamanta R.D. de acordare a unor despăgubiri echivalente, reprezentând
diferența dintre valoarea de piață a imobilului situat în București, str. P.S.
nr. X, sector 2, clădire cu subsol, parter și patru etaje compusă din cinci
apartamente și suma de 273.588.480 ROL primită potrivit Legii nr. 112/1995, cu
Ordinul de plată nr. 636 din 19 decembrie 1998, actualizată cu indicele
statistic de inflație intervenit de la data de 19 decembrie 1998 și până la data
stabilirii efective a despăgubirilor; în condițiile legii speciale, respectiv
Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În acest caz devine
incident art. 16 alin. (2
1
) din titlul sus-menționat, în sensul ca
dispozițiile autoritarilor administrației publice locale vor fi centralizate pe
județe, la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către
Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de
referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării
controlului de legalitate, de către acesta. În consecința, Primarul
Municipiului București nu poate înainta el dispoziția cu propuneri la
despăgubiri împreună cu dosarul întocmit către Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor, astfel cum a dispus instanța, ci trebuie să
înainteze dispoziția către Instituția Prefectului, prefectul fiind abilitat să
înainteze dispoziția respectivă către Comisie, după exercitarea controlului de
legalitate, sens în care va emite, dacă este cazul, și avizul de legalitate.
Din această
perspectivă apare ca nelegală dispoziția prin care a fost obligat Primarul
Municipiului București la înaintarea dispoziției, a sentinței și a
documentației aferente către Comisia Centrală pentru Stabilirea și Acordarea
Despăgubirilor, întrucât realizarea efectivă a dreptului nu poate avea loc
decât cu respectarea cadrului legal prezentat anterior.
Ca atare, doar din
această perspectivă și doar cu privire la aspectele expuse, constatând
incidența dispozițiilor prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în baza
art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se admite recursul, a se modifica
în tot hotărârea instanței de apel, în sensul admiterii apelului pârâtului
Primarul General al Municipiului București, împotriva Sentinței nr. 787 din 4
iunie 2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, ce urmează a fi
schimbată în parte, în sensul înlăturării măsurii obligării Primarului
Municipiului București privind înaintarea dispoziției, sentinței și
documentației către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Astfel ca urmare a
admiterii apelului pârâtului urmează a se înlătura și obligația privind plata
cheltuielilor de judecată în apel, menținându-se celelalte dispoziții ale
sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul
General al Municipiului București, împotriva Deciziei nr. 801/A din 16
noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru
cauze cu minori și de familie.
Modifică în tot
decizia recurată.
Admite apelul
pârâtului Primarul General al Municipiului București, împotriva Sentinței nr.
787 din 4 iunie 2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.
Schimbă în parte
sentința, în sensul că înlătură măsura obligării Primarului Municipiului
București privind înaintarea dispoziției, sentinței și documentației către
Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Înlătură obligația
apelantului privind plata cheltuielilor de judecată în apel.
Menține celelalte
dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 1 octombrie 2012.
Procesat de GGC - LM