ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 983/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin sentința civilă

nr. 89 din 22 ianuarie 2009 Tribunalul București, secția a III a civilă, a

respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamanții B.A. si B.F.D.

in contradictoriu cu Primăria Municipiului București prin Primar General prin

care reclamanții solicitaseră obligarea pârâtei la emiterea unei hotărâri care

să țină loc de dispoziție a primarului privind acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent pentru restul de

¾

din imobilul situat în București, sector 4, format din teren în

suprafața de 331,22 mp si construcție de 368,32 mp compusă din 6 apartamente.

În motivarea

hotărârii sale, Tribunalul a reținut că în temeiul Legii nr. 10/2001,

reclamanta B.A. și soțul său, B.I. (în prezent decedat) au formulat notificarea

nr. 1537 din 13 iulie 2001, prin care au solicitat să le fie acordate măsuri

reparatorii pentru întregul imobil situat în București, sector 5, format din

teren în suprafață de 331,22 mp și construcție de 368,32 mp (parter, subsol,

etaj), compusă din 6 apartamente.

Prin dispoziția nr.

4301 din 16 mai 2005, emisă de Primăria Municipiului București, i-au fost

acordate reclamantei B.A. despăgubiri în valoare de 926.000.000 lei (ROL),

echivalentul a 32.676 Euro, reprezentând despăgubiri pentru o cotă de ¼

din imobilul compus din teren în suprafață de 260 mp și construcție demolată,

situat în București, sector 5. Această dispoziție a fost emisă în temeiul art.

24 din Legea nr. 10/2001.

Prin cererea dedusă

judecății, reclamanții au arătat că sunt nemulțumiți de conținutul acestei

dispoziții, deoarece aceasta nu face nici o referire la restul cotei de

¾ din imobil, pentru care au fost cerute măsuri reparatorii prin

notificarea nr. 1537 din 13 iulie 2001, iar lipsa unor asemenea mențiuni

constituie un refuz al unității emitente de a răspunde acestei notificări.

Din analiza

dispoziției nr. 4301 din 16 mai 2005, instanța de fond constatat că Primăria

Municipiului București a soluționat notificarea pe care reclamanta B.A. și

soțul său, B.I. (în prezent decedat) au formulat-o, iar această dispoziție

reprezintă răspunsul ce a fost dat notificării primite. Faptul că reclamanta a

primit prin această dispoziție măsuri reparatorii numai pentru o parte din

imobil și nu pentru tot imobilul, așa cum a cerut prin notificarea formulată,

nu constituie un refuz al primăriei de a soluționa cererea cu care a fost

învestită, ci aceasta este soluția pe care primăria a înțeles să o dea

respectivei notificări. în situația în care reclamanta și moștenitorul soțului

său, reclamantul B.F.D., au fost nemulțumiți de răspunsul dat notificării lor,

aveau dreptul să uzeze de dispozițiile prevăzute de art. 26 din Legea nr.

10/2000, respectiv să conteste dispoziția nr. 4301 din 16 mai 2005, în termen

de 30 de zile de la data comunicării ei, la secția civilă a Tribunalului

București.

Susținerile

reclamanților potrivit cărora se impune obligarea pârâtei să emită o altă

dispoziție prin care să fie soluționată notificarea lor și pentru restul de 3/4

din imobil, sunt considerate ca fiind nefondate de tribunal deoarece nu se

poate reține un refuz al unității notificate de a răspunde notificării

formulate de persoana îndreptățită (în sensul dispozițiilor prevăzute de

decizia nr. 9/2006 pronunțate de Î.C.C.J.), atât timp cât această notificare a

fost soluționată, așa cum s-a arătat mai sus, printr-o dispoziție. împotriva

acestei dispoziții nu a fost formulată calea de atac prevăzută de art. 26 din

Legea nr. 10/2001.

Instanța de fond a mai

reținut că în ce privește corespondența pe care reclamanții susțin că au

purtat-o cu pârâta cu privire la restul cotei de 3,4 din imobil, nu-i

îndreptățește pe aceștia să pretindă de la pârâtă emiterea unei alte dispoziții

și să susțină că există un refuz manifestat de pârâtă de a soluționa cererea

lor, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, deoarece această

corespondența a avut loc în afara cadrului legal, respectiv fără urmarea

procedurii legale prevăzute de art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Ca atare instanța de

fond a constatat că nu există un refuz, în sensul Legii nr. 10/2001, manifestat

de pârâtă, motiv pentru care a respins cererea formulată de reclamanți ca

neîntemeiată.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel reclamantei B.A. și B.F.D. iar prin decizia civilă

nr. 66 din 25 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă,

s-a admis apelul reclamanților s-a achitat în tot sentința apelată, î sensul

admiterii acțiunii cu obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziții de acordare

de măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de ¾ parte din

imobilul situat în București, astfel cum a fost identificat prin Dispoziția nr.

4301/2005 a Primăriei Municipiului București.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele considerente:

În temeiul Legii nr.

10/2001, reclamanta B.A. și soțul său, B.I. (în prezent decedat) au formulat

notificarea nr. 1537 din 13 iulie 2001, prin care au solicitat să le fie

acordate măsuri reparatorii pentru întregul imobil situat în București, sector

5, format din teren în suprafață de 331,22 mp și construcție de 368,32 mp

(parter, subsol, etaj), compusă din 6 apartamente.

Prin dispoziția nr.

4301 din 16 mai 2005, emisă in temeiul art. 24 din Legea 10/2001 Primăria

Municipiului București, i-a acordat reclamantei B.A. despăgubiri în valoare de

926.000.000 lei (ROL), echivalentul a 32.676 Euro, reprezentând despăgubiri

pentru o cotă de

¼

din

imobilul compus din teren în suprafață de 260 mp și construcție demolată,

situat în București, sector 5. În motivarea deciziei nu este expus un

raționament juridic pentru care masurile reparatorii se acorda doar pentru ¼

din imobilul revendicat ci se indică doar referatul Comisiei interne pentru

analiza notificărilor depuse în temeiul Legii 10/2001 si raportul intern de

evaluare estimativa precum și fișa de calcul întocmită de Comisia de evaluare

internă numită prin DPG nr. 351/2003.

Or, așa cum rezultă

din documentația atașată în copie la dosarul cauzei, imobilul din sectorul 5

format din teren în suprafață de 331, 22 mp teren si 368,32 mp suprafață

construită, a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului de

naționalizare nr. 92/1950, poziția 6799 fostă proprietatea numitei S.E.,

dobândit fiind de către părinții acesteia, S.S. și S.E. sau în baza actului de

vânzare autentificat sub numărul 4380/1916 de către Tribunalul Ilfov si a

autorizației de construcție nr. 20488 din 13 septembrie 1933 emisa de Primăria

sectorului III Albastru.

Prin testamentul

autentificat sub nr. 7872 din 25 octombrie 1984, S.E. a instituit ca legatari

universali pe soții B.I. si B.A., astfel că aceștia se încadrează in categoria

persoanelor îndreptățite in sensul art. 3 din Legea 10/2001.

Prin acordarea

măsurilor reparatorii reclamatei in cota de ¼ , Primăria a recunoscut

calitatea acesteia de persoana îndreptățită. Nu se poate stabili însă din

motivarea deciziei care este rațiunea acordării masurilor reparatorii în

procent de

¼ .

Nu doar că

aceasta decizie nu este motivata dar nici măcar nu rezulta din cuprinsul

dispoziției de ce apelanta este singura beneficiara a acestora câta vreme

asupra imobilului deținea cote egale cu soțul său.

Chiar dacă din

certificatul de deces depus la dosar rezulta că ulterior formulării notificării

și până la data emiterii dispoziției de soluționare a acesteia, petentul B.I. a

decedat la data de 19 august 2001, aceasta nu este o împrejurare care ar

îndreptați unitatea emitentă să ignore notificarea acestuia din urmă. Conform

certificatului de moștenitor nr. 95 din 16 octombrie 2001 emis de BNP L.C.C.

moștenitorii legali ai acestuia sunt B.A. cu cota indiviză de

¼

din masa succesorală și B.F.D.

cu cota de ¾.

Nu se poate retine ca

fiind temeinică susținerea instanței de fond potrivit căreia aceasta dispoziție

reprezintă răspunsul dat de către Primăria Municipiului București notificării

primite câta vreme nu se face nici o mențiune privitor la notificarea numitului

B.I. în sensul soluționării acesteia prin admitere sau respingere. Nu se

menționează nici considerentele pentru care nu s-au acordat masuri reparatorii

pentru restul de ¾ din imobilul ce face obiectul notificării.

Numai împotriva unei

dispoziții prin care notificarea numitului B.I. ar fi primit o soluționare,

moștenitorii acestuia ar fi putut formula calea de atac prevăzută de art. 26

din Legea 10/2001.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs pârâții Primăria Municipiului București prin

Primarul General și Primarul General al Municipiului București solicitând

modificarea ei în sensul respingerii apelului reclamanților.

Criticile aduse

hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Astfel recurenții au

susținut tardivitatea atacării dispoziției de restituire, în condițiile în care

termenul curge de la data comunicării dispoziției sau de la data luării ei la

cunoștință.

Recurenții mai

învederează faptul că primarul are obligația emiterii unei singure dispoziții

de acordare sau de respingere a măsurilor reparatorii, neexistând nici un temei

legal pentru a fi obligați recurenții la emiterea unei noi dispoziții în

condițiile în care prima dispoziție nu a fost atacată în termenul legal de 30

de zile de la comunicare.

Or, susțin

recurenții, instanța de apel a ignorat starea de fapt constatată prin probele

de la dosar dar și dispozițiile legale aplicabile, respectiv ale Legii nr.

10/2001.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma motivelor de recurs a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte re3ține următoarele:

Pentru imobilul

situat în București, format din teren de 331,22 mp și construcție de 368,32 mp

(parter, subsol, etaj) compusă din șase apartamente au formulat notificare atât

B.A. cât și B.I.

În ce o privește pe

notificatoarea B.A., pârâtul a emis dispoziția nr. 430 din 16 mai 2005 prin

care i s-au acordat acesteia despăgubiri în valoare de 926.000.000 lei (RL)

echivalentul a 32.676 Euro reprezentând despăgubiri pentru o cotă de ¼

parte di imobilul compus din teren de 260 mp și construcția demolată imobil

situat în București, sector 5.

Notificarea formulată

de B.I.(în prezent decedat) nu a fost soluționată.

Din certificatul de

moștenitor nr. 95 din 16 octombrie 2001 emis de BNP L.C.C., rezultă că

moștenitorii legali ai notificatorului B.I. sunt B.A. cu cota de ¼ și B.F.D.

cu cota de ¾.

Din perspectiva

acestor calități succesorale, și a faptului că notificarea antecesorului lor nu

a fost soluționată în termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001 reclamanții

au solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziții.

Or, față de această

situație, de nesoluționarea notificării formulate și de B.I., instanța de apel

a dat eficiență dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 în sensul obligării

pârâtului la soluționarea notificării formulate de B.I. prin emiterea unei

dispoziții în acest sens.

Din perspectiva celor

expuse susținerile recurenților sunt atât nefondate, cât și neavenite. Nefiind

astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâților

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâții Primăria Municipiului București, prin Primarul General și

Primarul General al Municipiului București împotriva deciziei nr. 66 A din 25 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8

februarie 2011.