ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5597/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5597/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Olt

la 30 septembrie 2011, reclamantele H.A.M. și B.C. au chemat în judecată pe

pârâta SC E. Slatina, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună obligarea pârâtei în temeiul principiilor răspunderii civile

contractuale, de a le despăgubi pentru prejudiciul material și moral suferit ca

urmare a decesului tatălui lor B.C., decedat la 5 februarie 2011 într-un

accident de muncă.

În motivarea

acțiunii, reclamantele au arătat că tatăl lor era de profesie maistru, șef de

echipă la SC E. SA.

S-a precizat că la data

de 4 februarie 2011 activitatea de la secția calcinare schimbul 2 s-a

desfășurat sub coordonarea și supravegherea tatălui lor, în această perioadă

moara cu valțuri M 201 s-a defectat și tatăl lor împreună cu lăcătușul mecanic

S.M. și electricianul P.C. au încercat să desfunde moara. În cursul acestor

operațiuni, tatăl reclamantelor a suferit un accident, respectiv traumatism

cranio-cerebral, care i-a cauzat moartea.

Inspectoratul

Teritorial de Muncă Olt, prin Procesul-verbal de cercetare nr. 1144 din 25

februarie 2011, a constatat existența accidentului de muncă, cauza producerii

evenimentului din 4 februarie 2011 fiind neasigurarea întreținerii și

exploatării corespunzătoare a echipamentelor de muncă.

Acțiunea a fost

motivată în drept pe dispozițiile art. 269 din Legea nr. 53/2003 - C. muncii

republicat.

La data de 22

noiembrie 2011, reclamantele și-au precizat acțiunea în sensul că temeiul de

drept al acesteia îl reprezintă art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003

republicată și art. 44 din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în

muncă.

Reclamantele au

menționat că daunele produse, ca urmare a accidentului ce a avut loc din culpa

angajatorului, nu au fost acoperite integral nici prin plata parțială primită

de la acesta și nici din prestațiile asigurărilor sociale de stat.

Au mai precizat că

pentru prejudiciul material solicită suma de 30.000 RON reprezentând parte din

cheltuielile de înmormântare, pomenirile ulterioare până la 7 ani, locul de

veci și monumentul funerar.

De asemenea, pentru

prejudiciul moral au solicitat suma de 852.000 RON, reprezentând prejudiciu

afectiv.

Prin întâmpinare,

pârâta a solicitat instanței să califice natura juridică a litigiului dedus

judecății, iar în măsura în care va considera că acțiunea este una în

răspundere contractuală, întemeiată pe dispozițiile art. 253 alin. (1) din

Legea nr. 53/2003 republicată, să constate lipsa calității procesuale active a

reclamantelor, motivat de faptul că între acestea și pârâtă nu există raporturi

de muncă.

Pe fondul cauzei,

pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât accidentul

s-a produs din culpa comună a autorului reclamantelor și pârâtei, așa cum

rezultă din procesul-verbal de cercetare încheiat la data de 25 februarie 2011

de către ITM Olt.

Prin Încheierea de

ședință din 21 februarie 2012, completul de litigii de muncă căruia i-a fost

repartizată cauza spre soluționare în mod aleatoriu, a dispus în baza art. 44

din Legea nr. 319/2006 și a art. 99 alin. (3) din Regulamentul de Ordine

Interioară al instanțelor judecătorești, transpunerea cauzei la secția I civilă

a Tribunalului Olt, apreciind că litigiul cu care a fost învestit este

întemeiat pe răspunderea civilă delictuală, motivat de faptul că reclamantele

nu au avut calitatea de angajate ale pârâtei.

La data de 26 martie

2012, reclamantele au formulat cerere pentru acordarea ajutorului public

judiciar, cerere respinsă prin încheierile din 26 aprilie 2012.

Împotriva acestor

încheieri reclamantele au formulat cerere de reexaminare. Această cerere a fost

admisă prin Încheierea din camera de consiliu din 7 mai 2012, prin care s-a

acordat reclamantelor ajutor public judiciar constând în reducerea taxei

judiciare de timbru cu 50%.

Prin Sentința civilă

nr. 1732 din 27 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Olt, s-au respins

excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantelor și netimbrării

cererii, ca neîntemeiate.

S-a admis în parte

acțiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâta SC E. SA și a fost

obligată pârâta la 20.000 RON daune morale.

S-a respins capătul

de cerere privind obligarea pârâtei la 30.000 RON prejudiciu material ca

neîntemeiat.

S-a admis în parte

capătul de cerere privind cheltuielile de judecată și a fost obligată pârâta la

1.200 RON cu acest titlu către reclamante.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că, față de precizarea acțiunii ca

fiind întemeiată pe principiile răspunderii civile delictuale, reclamantele au

calitate procesuală activă cu privire la acordarea despăgubirilor materiale și

a daunelor morale.

Referitor la excepția

netimbrării cererii, instanța a observat că după ce reclamantele au formulat

cerere pentru acordarea ajutorului public judiciar, cererea admisă în sensul

reducerii taxei judiciare de timbru cu 50%, au depus la dosar dovezile privind

achitarea taxei, respectiv chitanță pentru suma de 906 RON și timbru judiciar

în valoare de 5 RON.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că accidentul de muncă ce a avut ca urmare decesul lui B.C. a fost

produs, așa cum rezultă din procesul-verbal de constatare, din cauza

neasigurării întreținerii și exploatării corespunzătoare a echipamentelor de

muncă și neelaborării de instrucțiuni legate de partea de întreținere pentru

morile cu valțuri.

S-a constatat că au

fost încălcate prevederile art. 4 alin. (2), art. 5 alin. (2), art. 8, art. 9

alin. (1) și 3 din H.G. nr. 1146/2006, privind cerințele minime de securitate

și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor de muncă,

precum și prevederile art. 39 alin. (9) lit. n) din Legea securității și

sănătății în muncă nr. 319/2006.

De asemenea, s-a

reținut că nu s-a efectuat instruirea periodică a șefului de echipă B.C.,

ultima instruire periodică efectuându-se la data de 6 octombrie 2009.

Inspectoratul

Teritorial de Muncă Olt, prin procesul-verbal de cercetare a evenimentului, a

reținut că persoanele răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale sunt:

SC E. SA, căreia i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale și șeful de

echipă B.C.

Tribunalul a reținut

incidența dispozițiilor art. 998 și 999 C. civ., apreciind că prin decesul

autorului B.C., produs în urma accidentului de muncă a fost cauzat

reclamantelor un prejudiciu material evaluat la 5.072.93 RON, reprezentat de

cheltuielile ocazionate de înmormântarea și pomenirile tatălui lor.

Instanța a constatat

că, deși sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, pârâta a

acordat ajutoare de deces în cuantum total de 28.182 RON, în timp ce

cheltuielile efectuate de către reclamanta B.C., cu înmormântarea tatălui său,

sunt în sumă de 5.072,93 RON, astfel că prejudiciul material a fost acoperit.

Referitor la capătul

de cerere prin care reclamantele au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei

de 872.000 RON, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul afectiv, s-a

constatat că SC E. SA Slatina a acordat soției defunctului B.C. ajutoare de

deces în sumă totală de 28.182 RON și pentru a veni în sprijinul familiei, în

condițiile în care autorul reclamantelor era singurul salariat din familie la

momentul producerii evenimentului, a angajat-o pe soția acestuia, începând cu

data de 21 februarie 2011, pe postul de laborantă.

S-a apreciat că

pretențiile reclamantelor reprezentând daune morale în cuantum de 872.000 RON

nu sunt rezonabile, echitabile și proporționale, având în vedere că la data

decesului autorului lor, H.A.M. avea 25 de ani, însă nu a depus acte din care

să rezulte că se afla în continuarea studiilor, iar B.C. avea 28 de ani. În

aceste condiții s-a reținut că niciuna dintre reclamante nu se află în

întreținerea defunctului.

Instanța a apreciat

că trebuie să se stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral

suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate și despăgubirile

acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să

atenueze suferințele morale, fără a se ajunge la o îmbogățire fără just temei.

În ceea ce privește

cheltuielile de judecată, prima instanță, în baza art. 276 C. proc. civ., având

în vedere că pretențiile reclamantelor au fost încuviințate numai în parte a

redus onorariul de avocat la 1.200 RON.

Împotriva sentinței

menționate au declarat apel ambele părți.

În motivarea apelului

declarat de reclamante s-a reținut că soluția este netemeinică sub aspectul

respingerii cererii pentru acordarea daunelor materiale, întrucât nu s-au avut

în vedere cheltuielile pentru pomenirile ulterioare și pentru monumentul

funerar. S-a arătat că prima instanță nu trebuia să aibă în vedere și suma

plătită reclamantelor de către CJP Olt.

În ceea ce privește

daunele morale, apelantele reclamante au criticat cuantumul acordat de prima

instanță, arătând că nu s-a realizat un echilibru între prejudiciul moral și

despăgubirile acordate, acestea acoperind într-o foarte mică măsură suferința

familiei.

În motivarea apelului

său, pârâta a arătat că nu a fost săvârșită o faptă ilicită, că autorul

reclamantelor nu purta efectiv echipamentul de protecție și că prejudiciul

suferit de reclamante nu este susceptibil de reparare, nu are caracter cert și

a fost deja acoperit.

Apelanta pârâtă a

făcut referire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 269 C. muncii și a

susținut că nu există legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Apelanta pârâtă a

arătat că și-a îndeplinit corespunzător obligația de a asigura echipamentul de

protecție pentru angajați, astfel că nu i se poate reține nicio culpă în

producerea accidentului, iar reclamantele nu pot invoca propria culpă a

autorului lor.

Curtea de Apel

Craiova, secția I civilă, prin Decizia nr. 12 din 7 martie 2013, a admis apelul

pârâtei SC E. SA și a schimbat sentința apelată în parte, în sensul respingerii

acțiunii reclamantelor ca nefondată.

S-au menținut

dispozițiile sentinței privind soluționarea excepției lipsei calității

procesual active a reclamantelor și netimbrării acțiunii.

Prin aceeași hotărâre

s-a respins ca nefondat apelul reclamantelor.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut, în esență, că, în speță, prin

acțiunea adresată instanței specializate în soluționarea conflictelor de muncă,

acestea au solicitat obligarea pârâtei la plata unor sume de bani, echivalent

al prejudiciului moral și material suferit ca urmare a decesului autorului lor,

cauzat de un accident de muncă, invocând ca temei al pretențiilor lor

dispozițiile art. 253 (actual 269) C. muncii și ale art. 444 din Legea nr.

319/2006.

Prin Încheierea din

21 februarie 2012, completul de judecată inițial învestit a pus în discuția

părților calificarea naturii juridice a litigiului, ajungând la concluzia că

pretențiile reclamantelor sunt întemeiate pe principiile răspunderii civile

delictuale, motivat de faptul că acestea nu au avut calitatea de angajate ale

societății pârâte. Ca urmare, litigiul a fost caracterizat ca unul de drept

comun, competența de primă instanță a tribunalului fiind determinată de

valoarea pretențiilor.

Sentința pronunțată

asupra fondului cauzei a fost motivată de tribunal în condițiile art. 998, 999,

făcându-se aplicarea regulilor care angajează răspunderea civilă delictuală a

pârâtei, fără a se face o analiză a dispozițiilor art. 269 C. muncii, inițial

invocate de reclamante, deoarece acest text nu mai constituia temeiul de drept

al acțiunii, în urma calificării date de instanță.

Ca urmare, s-a

constatat că apelanta pârâtă este în vădită eroare cu privire la temeiul

acțiunii, acesta fiind calificat de prima instanță, astfel că tribunalul a

apreciat că nu se impune analiza criticilor formulate prin raportare la o cauză

străină de litigiul cu care a fost învestită, ci doar a celor rezultate din

aplicarea dispozițiilor art. 998, 999 C. civ.

S-a reținut că

responsabilitatea pârâtei, a cărei calitate de angajator al autorului nu are

relevanță în raporturile cu reclamantele, nu își găsește fundamentarea în

dispozițiile contractului de muncă, ci în dispozițiile Codului civil, astfel că

urmașii victimei unui accident de muncă au deschisă o acțiune în justiție pe

dreptul comun, urmând să dovedească nu numai prejudiciul suferit, ci și culpa

angajatorului.

S-a apreciat că

reclamantele au justificat dreptul de a promova acțiunea deoarece au calitatea

de moștenitoare ale persoanei care a decedat în urma unui accident de muncă,

iar prejudiciul pe care l-au suferit este unul născut direct în patrimoniul lor

și constă în cheltuielile efectuate pentru înmormântarea autorului și

pomenirile ulterioare, precum și în suferințele psihice produse de decesul

acestuia.

S-a considerat că

proba culpei în producerea accidentului, stabilită prin Procesul-verbal de

cercetare nr. 1144 din 25 februarie 2011 întocmit de ITM Olt, nu a fost

infirmată de alte probe, astfel că susținerile reclamantelor privind existența

culpei exclusive a societății, ca și susținerile pârâtei privind lipsa culpei

sale nu sunt dovedite și nu au legătură cu situația de fapt relevată de

înscrisurile și declarațiile martorilor, ulterioare accidentului.

Cum în sistemul

Codului civil se prevede faptul că acela care cauzează altuia un prejudiciu

printr-o faptă ilicită, săvârșită cu intenție sau din culpă, este obligat să îl

repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoară culpă, angajarea

răspunderii pârâtei este evidentă.

În speță, instanța de

apel a constatat că prejudiciul material suferit de reclamante a fost acoperit,

astfel cum rezultă din actele depuse de pârâtă la dosar, din care a rezultat că

a plătit moștenitorilor salariatului decedat suma de 29.866 RON, iar în afara

acestuia, s-a primit de la CJP Olt suma de 7.776 RON, ce a fost în mod corect

avută în vedere de tribunal (pentru a se stabili dacă prejudiciul a fost

acoperit).

Reclamantele au

solicitat, inclusiv în apel, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor efectuate

pentru pomenirile autorului (la 3 săptămâni de la deces, la 6 săptămâni, 3

luni, 6 luni, 9 luni, un an, un an și jumătate, doi ani) și în viitor până la 7

ani, cheltuielile după pomenirile de la doi ani de la deces constituind prejudiciu

viitor.

S-a constatat că

reclamantele au dovedit că au cheltuit pentru pomenirile creștinești și

monumentul funerar suma de 16.000 RON.

Din suma de 29.866

RON plătită de pârâtă moștenitoarelor salariatului decedat, suma de 5.072 RON

este reprezentată de cheltuielile pentru înmormântare, iar restul de 24.794 RON

reprezintă acoperirea prejudiciului ulterior înmormântării, din care s-a

dovedit suma de 16.000 RON.

Instanța a apreciat

că sumele pretinse de reclamante pentru pomenirile ulterioare, până la 7 ani de

la deces, nu constituie un prejudiciu viitor susceptibil de a fi reparat,

pentru că nu este cert nici sub aspectul producerii, nici sub cel al

întinderii.

Chiar dacă s-ar

aprecia că reclamantele vor cheltui în viitor câte 1.000 RON pentru fiecare

pomenire, așa cum a rezultat că au cheltuit la un an și jumătate și la doi ani

de la decesul autorului, ar rezulta un total de 10.000 RON, suma acordată deja

de pârâtă acoperind și acest prejudiciu viitor. Prin urmare, s-a constatat că

în mod corect a fost respinsă cererea privind obligarea pârâtei la plata

despăgubirilor materiale, prejudiciul fiind deja reparat.

În ceea ce privește

prejudiciul moral, instanța a constatat că suma deja încasată de familia

victimei acoperă și prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului autorului.

S-a reținut în acest sens că prezintă relevanță în stabilirea prejudiciului

moral culpa autorului reclamantelor, alături de cea a angajatorului în

producerea accidentului de muncă, precum și faptul că reclamantele erau majore

la data decesului tatălui lor, nu se mai aflau în continuarea studiilor și în

întreținerea părintelui. Instanța a avut în vedere și atitudinea societății

pârâte după decesul angajatului său, respectiv faptul că s-au acordat aproape

imediat sume mari de bani, s-au asigurat familiei toate produsele necesare

înmormântării și chiar mai mult decât era necesar (7.750 RON față de 5.072 RON,

cât s-a cheltuit) și a fost angajată, pe durată determinată, soția

salariatului, care nu avea serviciu la data producerii accidentului de muncă al

soțului său.

Ca urmare, s-a

constatat că și prejudiciul moral a fost acoperit.

Împotriva deciziei

menționate au declarat recurs în termenul legal reclamantele B.C. și H.A.M.,

criticând-o ca nelegală și solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul

respingerii apelului declarat de SC E. SA.

Dezvoltând motivele

de recurs, reclamantele au susținut că hotărârea instanței de apel a fost dată

cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 998, 999 C. civ.

Astfel, în ceea ce

privește prejudiciul material, s-a învederat că este nelegală includerea în

calcul a sumelor pe care soția victimei accidentului de muncă le-a primit

potrivit clauzelor contractului individual de muncă, în condițiile în care

cererea de chemare în judecată a fost formulată de fiicele majore ale victimei,

iar soția acestuia nu are calitate în cauză.

De asemenea, s-a

susținut că prejudiciul viitor constând în sumele ce se vor cheltui pentru

pomenirile ulterioare, până la 7 ani de la deces, este cert și poate fi

evaluat, astfel că, deși nu s-a produs încă, îndeplinește condiția de a apărea

ca o prelungire directă și necesară a faptelor actuale.

Recurentele au

criticat decizia atacată ca nelegală și în ceea ce privește prejudiciul moral,

susținând că aprecierea corectă a consecințelor cauzate în plan social,

profesional și familial, raportate la criteriul echității, era de natură să

conducă instanța de judecată la un cuantum mai mare al prejudiciului moral.

Intimata SC E. SA a

formulat întâmpinare, solicitând, în principal, anularea recursului ca

nemotivat, întrucât nu cuprinde critici de nelegalitate a hotărârii atacate și,

în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

În faza procesuală a

recursului nu s-au administrat probe noi.

Examinând cu

prioritate excepția nulității recursului invocată de pârâta intimată, Curtea va

constata că aceasta este nefondată și urmează a fi respinsă.

Deși recursul nu a

fost motivat în drept, criticile aduse de reclamante deciziei recurate se

circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., de vreme ce se invocă greșita aplicare a dispozițiilor art. 998 - 999, ce

reglementează răspunderea civilă delictuală, sub aspectul reparării

prejudiciului material, din perspectiva îndeplinirii condiției ca acesta

(prejudiciul) să nu fi fost deja reparat.

Pe de altă parte,

prin cel de-al doilea motiv de recurs s-a invocat nerespectarea criteriului

echității în stabilirea cuantumului prejudiciului moral, critică ce se

circumscrie, de asemenea, cazului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Examinând criticile

invocate de recurentele reclamante, raportat la motivul de nelegalitate

menționat, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele

ce succed:

Prin criticile ce

constituie obiect al primului motiv de recurs, reclamantele, referindu-se la

condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru angajarea răspunderii civile

delictuale, în acord cu art. 998 - 999 C. civ., au contestat greșita reținere a

reparării integrale a prejudiciului material.

Pentru ca prejudiciul

să fie susceptibil de reparare, trebuie să îndeplinească două condiții: să fie

cert și să nu fi fost reparat încă.

Caracterul cert al

prejudiciului presupune că acesta este sigur atât în privința existenței, cât

și a posibilităților de evaluare.

Prejudiciul material

suferit de reclamante nu îndeplinește această condiție, câtă vreme cuantumul

său a fost apreciat in abstracto.

În ceea ce privește

cea de-a doua condiție, ca prejudiciul să nu fi fost reparat, instanța de apel

a apreciat corect că reclamantele au primit deja suma de 37.642 RON, din care

au cheltuit 16.000 RON pentru pomeniri și monument funerar, 5.072 RON pentru

înmormântare, rămânând o diferență de 16.570 RON, apreciată ca fiind de natură

să acopere prejudiciul moral.

Chiar dacă acțiunea a

fost formulată de reclamante pentru prejudiciul produs în patrimoniul lor în

calitate de fiice majore ale victimei, este evident că plățile făcute de pârâta

intimată au fost efectuate cu titlu de sprijin pentru înmormântare și pentru

pomenirea defunctului, respectiv pentru repararea prejudiciului cauzat

familiei, astfel că aceste plăți au stins creanțele pe care unii dintre membrii

familiei le-ar avea față de SC E. SA. Atâta vreme cât prejudiciul este unic,

patrimoniul sărăcit al familiei trebuie raportat la toți membrii acesteia,

astfel că în mod corect s-au inclus în calculul sumelor acordate pentru

acoperirea prejudiciului material și sumele acordate soției victimei.

Critica potrivit

căreia plățile au fost efectuate în baza clauzelor contractului individual de

muncă către soția supraviețuitoare a victimei accidentului, nu va fi examinată

fiind invocată direct în recurs, omisso medio.

Nici cel de-al doilea

motiv de recurs nu este fondat.

Cuantificarea

prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, astfel

că stabilirea întinderii acestuia include o doză de aproximare, având în vedere

consecințele negative suferite de reclamante în plan psihic, importanța

valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării

și măsura în care le-a fost afectată situația familială, profesională și

socială.

În condițiile în care

reclamanta H.A.M. are 27 de ani, fiind căsătorită, iar B.C. are 30 de ani, este

evident că niciuna dintre acestea nu se mai putea afla în întreținerea

defunctului, astfel că s-au apreciat corect că această împrejurare este

relevantă în determinarea cuantumului daunelor morale.

Într-adevăr unul

dintre criteriile fundamentale consacrate de doctrină și jurisprudență în

cuantificarea daunelor acordate pentru prejudiciul moral îl constituie

criteriul echității.

Rejudecând acest

criteriu, instanța de apel a stabilit echilibrul între prejudiciul moral

suferit de reclamante, care nu va putea fi niciodată înlăturat în totalitate și

despăgubirile deja acordate, în măsură să permită anumite avantaje care să

atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără

just temei.

În termenii

Convenției Europene a Drepturilor Omului, criteriul echității în materia despăgubirilor

morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o

satisfacție echitabilă pentru prejudiciul suferit, cu efecte compensatorii, dar

în același timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii

prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.

Pentru toate aceste

considerente, Curtea va constata că recursul reclamantelor este nefondat și, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului invocată de intimata SC E. SA.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții H.A.M. și B.C. împotriva Deciziei

nr. 12 din 7 martie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 decembrie 2013.

Procesat de GGC - LM