ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5597/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Olt la 30 septembrie 2011, reclamantele H.A.M. și B.C. au chemat în judecată pe pârâta SC E. Slatina, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei în temeiul principiilor răspunderii civile contractuale, de a le despăgubi pentru prejudiciul material și moral suferit ca urmare a decesului tatălui lor B.C., decedat la 5 februarie 2011 într-un accident de muncă. În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că tatăl lor era de profesie maistru, șef de echipă la SC E. SA. S-a precizat că la data de 4 februarie 2011 activitatea de la secția calcinare schimbul 2 s-a desfășurat sub coordonarea și supravegherea tatălui lor, în această perioadă moara cu valțuri M 201 s-a defectat și tatăl lor împreună cu lăcătușul mecanic S.M.

și electricianul P.C. au încercat să desfunde moara. În cursul acestor operațiuni, tatăl reclamantelor a suferit un accident, respectiv traumatism cranio-cerebral, care i-a cauzat moartea. Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt, prin Procesul-verbal de cercetare nr. 1144 din 25 februarie 2011, a constatat existența accidentului de muncă, cauza producerii evenimentului din 4 februarie 2011 fiind neasigurarea întreținerii și exploatării corespunzătoare a echipamentelor de muncă. Acțiunea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 269 din Legea nr. 53/2003 - C. muncii republicat. La data de 22 noiembrie 2011, reclamantele și-au precizat acțiunea în sensul că temeiul de drept al acesteia îl reprezintă art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 republicată și art. 44 din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă.

Reclamantele au menționat că daunele produse, ca urmare a accidentului ce a avut loc din culpa angajatorului, nu au fost acoperite integral nici prin plata parțială primită de la acesta și nici din prestațiile asigurărilor sociale de stat. Au mai precizat că pentru prejudiciul material solicită suma de 30.000 RON reprezentând parte din cheltuielile de înmormântare, pomenirile ulterioare până la 7 ani, locul de veci și monumentul funerar. De asemenea, pentru prejudiciul moral au solicitat suma de 852.000 RON, reprezentând prejudiciu afectiv. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat instanței să califice natura juridică a litigiului dedus judecății, iar în măsura în care va considera că acțiunea este una în răspundere contractuală, întemeiată pe dispozițiile art. 253 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 republicată, să constate lipsa calității procesuale active a reclamantelor, motivat de faptul că între acestea și pârâtă nu există raporturi de muncă.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât accidentul s-a produs din culpa comună a autorului reclamantelor și pârâtei, așa cum rezultă din procesul-verbal de cercetare încheiat la data de 25 februarie 2011 de către ITM Olt. Prin Încheierea de ședință din 21 februarie 2012, completul de litigii de muncă căruia i-a fost repartizată cauza spre soluționare în mod aleatoriu, a dispus în baza art. 44 din Legea nr. 319/2006 și a art. 99 alin. (3) din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor judecătorești, transpunerea cauzei la secția I civilă a Tribunalului Olt, apreciind că litigiul cu care a fost învestit este întemeiat pe răspunderea civilă delictuală, motivat de faptul că reclamantele nu au avut calitatea de angajate ale pârâtei.

La data de 26 martie 2012, reclamantele au formulat cerere pentru acordarea ajutorului public judiciar, cerere respinsă prin încheierile din 26 aprilie 2012. Împotriva acestor încheieri reclamantele au formulat cerere de reexaminare. Această cerere a fost admisă prin Încheierea din camera de consiliu din 7 mai 2012, prin care s-a acordat reclamantelor ajutor public judiciar constând în reducerea taxei judiciare de timbru cu 50%. Prin Sentința civilă nr. 1732 din 27 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Olt, s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantelor și netimbrării cererii, ca neîntemeiate. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâta SC E. SA și a fost obligată pârâta la 20.000 RON daune morale.

S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la 30.000 RON prejudiciu material ca neîntemeiat. S-a admis în parte capătul de cerere privind cheltuielile de judecată și a fost obligată pârâta la 1.200 RON cu acest titlu către reclamante. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, față de precizarea acțiunii ca fiind întemeiată pe principiile răspunderii civile delictuale, reclamantele au calitate procesuală activă cu privire la acordarea despăgubirilor materiale și a daunelor morale. Referitor la excepția netimbrării cererii, instanța a observat că după ce reclamantele au formulat cerere pentru acordarea ajutorului public judiciar, cererea admisă în sensul reducerii taxei judiciare de timbru cu 50%, au depus la dosar dovezile privind achitarea taxei, respectiv chitanță pentru suma de 906 RON și timbru judiciar în valoare de 5 RON.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că accidentul de muncă ce a avut ca urmare decesul lui B.C. a fost produs, așa cum rezultă din procesul-verbal de constatare, din cauza neasigurării întreținerii și exploatării corespunzătoare a echipamentelor de muncă și neelaborării de instrucțiuni legate de partea de întreținere pentru morile cu valțuri. S-a constatat că au fost încălcate prevederile art. 4 alin. (2), art. 5 alin. (2), art. 8, art. 9 alin. (1) și 3 din H.G. nr. 1146/2006, privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor de muncă, precum și prevederile art. 39 alin. (9) lit. n) din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.

De asemenea, s-a reținut că nu s-a efectuat instruirea periodică a șefului de echipă B.C., ultima instruire periodică efectuându-se la data de 6 octombrie 2009. Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt, prin procesul-verbal de cercetare a evenimentului, a reținut că persoanele răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale sunt: SC E. SA, căreia i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale și șeful de echipă B.C. Tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art. 998 și 999 C. civ., apreciind că prin decesul autorului B.C., produs în urma accidentului de muncă a fost cauzat reclamantelor un prejudiciu material evaluat la 5.072.93 RON, reprezentat de cheltuielile ocazionate de înmormântarea și pomenirile tatălui lor.

Instanța a constatat că, deși sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, pârâta a acordat ajutoare de deces în cuantum total de 28.182 RON, în timp ce cheltuielile efectuate de către reclamanta B.C., cu înmormântarea tatălui său, sunt în sumă de 5.072,93 RON, astfel că prejudiciul material a fost acoperit. Referitor la capătul de cerere prin care reclamantele au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 872.000 RON, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul afectiv, s-a constatat că SC E. SA Slatina a acordat soției defunctului B.C. ajutoare de deces în sumă totală de 28.182 RON și pentru a veni în sprijinul familiei, în condițiile în care autorul reclamantelor era singurul salariat din familie la momentul producerii evenimentului, a angajat-o pe soția acestuia, începând cu data de 21 februarie 2011, pe postul de laborantă.

S-a apreciat că pretențiile reclamantelor reprezentând daune morale în cuantum de 872.000 RON nu sunt rezonabile, echitabile și proporționale, având în vedere că la data decesului autorului lor, H.A.M. avea 25 de ani, însă nu a depus acte din care să rezulte că se afla în continuarea studiilor, iar B.C. avea 28 de ani. În aceste condiții s-a reținut că niciuna dintre reclamante nu se află în întreținerea defunctului. Instanța a apreciat că trebuie să se stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge la o îmbogățire fără just temei.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, prima instanță, în baza art. 276 C. proc. civ., având în vedere că pretențiile reclamantelor au fost încuviințate numai în parte a redus onorariul de avocat la 1.200 RON. Împotriva sentinței menționate au declarat apel ambele părți. În motivarea apelului declarat de reclamante s-a reținut că soluția este netemeinică sub aspectul respingerii cererii pentru acordarea daunelor materiale, întrucât nu s-au avut în vedere cheltuielile pentru pomenirile ulterioare și pentru monumentul funerar. S-a arătat că prima instanță nu trebuia să aibă în vedere și suma plătită reclamantelor de către CJP Olt. În ceea ce privește daunele morale, apelantele reclamante au criticat cuantumul acordat de prima instanță, arătând că nu s-a realizat un echilibru între prejudiciul moral și despăgubirile acordate, acestea acoperind într-o foarte mică măsură suferința familiei.

În motivarea apelului său, pârâta a arătat că nu a fost săvârșită o faptă ilicită, că autorul reclamantelor nu purta efectiv echipamentul de protecție și că prejudiciul suferit de reclamante nu este susceptibil de reparare, nu are caracter cert și a fost deja acoperit. Apelanta pârâtă a făcut referire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 269 C. muncii și a susținut că nu există legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Apelanta pârâtă a arătat că și-a îndeplinit corespunzător obligația de a asigura echipamentul de protecție pentru angajați, astfel că nu i se poate reține nicio culpă în producerea accidentului, iar reclamantele nu pot invoca propria culpă a autorului lor. Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin Decizia nr. 12 din 7 martie 2013, a admis apelul pârâtei SC E. SA și a schimbat sentința apelată în parte, în sensul respingerii acțiunii reclamantelor ca nefondată.

S-au menținut dispozițiile sentinței privind soluționarea excepției lipsei calității procesual active a reclamantelor și netimbrării acțiunii. Prin aceeași hotărâre s-a respins ca nefondat apelul reclamantelor. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în esență, că, în speță, prin acțiunea adresată instanței specializate în soluționarea conflictelor de muncă, acestea au solicitat obligarea pârâtei la plata unor sume de bani, echivalent al prejudiciului moral și material suferit ca urmare a decesului autorului lor, cauzat de un accident de muncă, invocând ca temei al pretențiilor lor dispozițiile art. 253 (actual 269) C. muncii și ale art. 444 din Legea nr. 319/2006.

Prin Încheierea din 21 februarie 2012, completul de judecată inițial învestit a pus în discuția părților calificarea naturii juridice a litigiului, ajungând la concluzia că pretențiile reclamantelor sunt întemeiate pe principiile răspunderii civile delictuale, motivat de faptul că acestea nu au avut calitatea de angajate ale societății pârâte. Ca urmare, litigiul a fost caracterizat ca unul de drept comun, competența de primă instanță a tribunalului fiind determinată de valoarea pretențiilor. Sentința pronunțată asupra fondului cauzei a fost motivată de tribunal în condițiile art. 998, 999, făcându-se aplicarea regulilor care angajează răspunderea civilă delictuală a pârâtei, fără a se face o analiză a dispozițiilor art. 269 C. muncii, inițial invocate de reclamante, deoarece acest text nu mai constituia temeiul de drept al acțiunii, în urma calificării date de instanță.

Ca urmare, s-a constatat că apelanta pârâtă este în vădită eroare cu privire la temeiul acțiunii, acesta fiind calificat de prima instanță, astfel că tribunalul a apreciat că nu se impune analiza criticilor formulate prin raportare la o cauză străină de litigiul cu care a fost învestită, ci doar a celor rezultate din aplicarea dispozițiilor art. 998, 999 C. civ. S-a reținut că responsabilitatea pârâtei, a cărei calitate de angajator al autorului nu are relevanță în raporturile cu reclamantele, nu își găsește fundamentarea în dispozițiile contractului de muncă, ci în dispozițiile Codului civil, astfel că urmașii victimei unui accident de muncă au deschisă o acțiune în justiție pe dreptul comun, urmând să dovedească nu numai prejudiciul suferit, ci și culpa angajatorului.

S-a apreciat că reclamantele au justificat dreptul de a promova acțiunea deoarece au calitatea de moștenitoare ale persoanei care a decedat în urma unui accident de muncă, iar prejudiciul pe care l-au suferit este unul născut direct în patrimoniul lor și constă în cheltuielile efectuate pentru înmormântarea autorului și pomenirile ulterioare, precum și în suferințele psihice produse de decesul acestuia. S-a considerat că proba culpei în producerea accidentului, stabilită prin Procesul-verbal de cercetare nr. 1144 din 25 februarie 2011 întocmit de ITM Olt, nu a fost infirmată de alte probe, astfel că susținerile reclamantelor privind existența culpei exclusive a societății, ca și susținerile pârâtei privind lipsa culpei sale nu sunt dovedite și nu au legătură cu situația de fapt relevată de înscrisurile și declarațiile martorilor, ulterioare accidentului.

Cum în sistemul Codului civil se prevede faptul că acela care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu intenție sau din culpă, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoară culpă, angajarea răspunderii pârâtei este evidentă. În speță, instanța de apel a constatat că prejudiciul material suferit de reclamante a fost acoperit, astfel cum rezultă din actele depuse de pârâtă la dosar, din care a rezultat că a plătit moștenitorilor salariatului decedat suma de 29.866 RON, iar în afara acestuia, s-a primit de la CJP Olt suma de 7.776 RON, ce a fost în mod corect avută în vedere de tribunal (pentru a se stabili dacă prejudiciul a fost acoperit).

Reclamantele au solicitat, inclusiv în apel, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor efectuate pentru pomenirile autorului (la 3 săptămâni de la deces, la 6 săptămâni, 3 luni, 6 luni, 9 luni, un an, un an și jumătate, doi ani) și în viitor până la 7 ani, cheltuielile după pomenirile de la doi ani de la deces constituind prejudiciu viitor. S-a constatat că reclamantele au dovedit că au cheltuit pentru pomenirile creștinești și monumentul funerar suma de 16.000 RON. Din suma de 29.866 RON plătită de pârâtă moștenitoarelor salariatului decedat, suma de 5.072 RON este reprezentată de cheltuielile pentru înmormântare, iar restul de 24.794 RON reprezintă acoperirea prejudiciului ulterior înmormântării, din care s-a dovedit suma de 16.000 RON.

Instanța a apreciat că sumele pretinse de reclamante pentru pomenirile ulterioare, până la 7 ani de la deces, nu constituie un prejudiciu viitor susceptibil de a fi reparat, pentru că nu este cert nici sub aspectul producerii, nici sub cel al întinderii. Chiar dacă s-ar aprecia că reclamantele vor cheltui în viitor câte 1.000 RON pentru fiecare pomenire, așa cum a rezultat că au cheltuit la un an și jumătate și la doi ani de la decesul autorului, ar rezulta un total de 10.000 RON, suma acordată deja de pârâtă acoperind și acest prejudiciu viitor. Prin urmare, s-a constatat că în mod corect a fost respinsă cererea privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale, prejudiciul fiind deja reparat.

În ceea ce privește prejudiciul moral, instanța a constatat că suma deja încasată de familia victimei acoperă și prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului autorului. S-a reținut în acest sens că prezintă relevanță în stabilirea prejudiciului moral culpa autorului reclamantelor, alături de cea a angajatorului în producerea accidentului de muncă, precum și faptul că reclamantele erau majore la data decesului tatălui lor, nu se mai aflau în continuarea studiilor și în întreținerea părintelui. Instanța a avut în vedere și atitudinea societății pârâte după decesul angajatului său, respectiv faptul că s-au acordat aproape imediat sume mari de bani, s-au asigurat familiei toate produsele necesare înmormântării și chiar mai mult decât era necesar (7.750 RON față de 5.072 RON, cât s-a cheltuit) și a fost angajată, pe durată determinată, soția salariatului, care nu avea serviciu la data producerii accidentului de muncă al soțului său.

Ca urmare, s-a constatat că și prejudiciul moral a fost acoperit. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs în termenul legal reclamantele B.C. și H.A.M., criticând-o ca nelegală și solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului declarat de SC E. SA. Dezvoltând motivele de recurs, reclamantele au susținut că hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 998, 999 C. civ. Astfel, în ceea ce privește prejudiciul material, s-a învederat că este nelegală includerea în calcul a sumelor pe care soția victimei accidentului de muncă le-a primit potrivit clauzelor contractului individual de muncă, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost formulată de fiicele majore ale victimei, iar soția acestuia nu are calitate în cauză.

De asemenea, s-a susținut că prejudiciul viitor constând în sumele ce se vor cheltui pentru pomenirile ulterioare, până la 7 ani de la deces, este cert și poate fi evaluat, astfel că, deși nu s-a produs încă, îndeplinește condiția de a apărea ca o prelungire directă și necesară a faptelor actuale. Recurentele au criticat decizia atacată ca nelegală și în ceea ce privește prejudiciul moral, susținând că aprecierea corectă a consecințelor cauzate în plan social, profesional și familial, raportate la criteriul echității, era de natură să conducă instanța de judecată la un cuantum mai mare al prejudiciului moral. Intimata SC E. SA a formulat întâmpinare, solicitând, în principal, anularea recursului ca nemotivat, întrucât nu cuprinde critici de nelegalitate a hotărârii atacate și, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe noi. Examinând cu prioritate excepția nulității recursului invocată de pârâta intimată, Curtea va constata că aceasta este nefondată și urmează a fi respinsă. Deși recursul nu a fost motivat în drept, criticile aduse de reclamante deciziei recurate se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de vreme ce se invocă greșita aplicare a dispozițiilor art. 998 - 999, ce reglementează răspunderea civilă delictuală, sub aspectul reparării prejudiciului material, din perspectiva îndeplinirii condiției ca acesta (prejudiciul) să nu fi fost deja reparat. Pe de altă parte, prin cel de-al doilea motiv de recurs s-a invocat nerespectarea criteriului echității în stabilirea cuantumului prejudiciului moral, critică ce se circumscrie, de asemenea, cazului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Examinând criticile invocate de recurentele reclamante, raportat la motivul de nelegalitate menționat, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Prin criticile ce constituie obiect al primului motiv de recurs, reclamantele, referindu-se la condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru angajarea răspunderii civile delictuale, în acord cu art. 998 - 999 C. civ., au contestat greșita reținere a reparării integrale a prejudiciului material. Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare, trebuie să îndeplinească două condiții: să fie cert și să nu fi fost reparat încă. Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur atât în privința existenței, cât și a posibilităților de evaluare.

Prejudiciul material suferit de reclamante nu îndeplinește această condiție, câtă vreme cuantumul său a fost apreciat in abstracto. În ceea ce privește cea de-a doua condiție, ca prejudiciul să nu fi fost reparat, instanța de apel a apreciat corect că reclamantele au primit deja suma de 37.642 RON, din care au cheltuit 16.000 RON pentru pomeniri și monument funerar, 5.072 RON pentru înmormântare, rămânând o diferență de 16.570 RON, apreciată ca fiind de natură să acopere prejudiciul moral. Chiar dacă acțiunea a fost formulată de reclamante pentru prejudiciul produs în patrimoniul lor în calitate de fiice majore ale victimei, este evident că plățile făcute de pârâta intimată au fost efectuate cu titlu de sprijin pentru înmormântare și pentru pomenirea defunctului, respectiv pentru repararea prejudiciului cauzat familiei, astfel că aceste plăți au stins creanțele pe care unii dintre membrii familiei le-ar avea față de SC E. SA.

Atâta vreme cât prejudiciul este unic, patrimoniul sărăcit al familiei trebuie raportat la toți membrii acesteia, astfel că în mod corect s-au inclus în calculul sumelor acordate pentru acoperirea prejudiciului material și sumele acordate soției victimei. Critica potrivit căreia plățile au fost efectuate în baza clauzelor contractului individual de muncă către soția supraviețuitoare a victimei accidentului, nu va fi examinată fiind invocată direct în recurs, omisso medio. Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este fondat. Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, astfel că stabilirea întinderii acestuia include o doză de aproximare, având în vedere consecințele negative suferite de reclamante în plan psihic, importanța valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării și măsura în care le-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

În condițiile în care reclamanta H.A.M. are 27 de ani, fiind căsătorită, iar B.C. are 30 de ani, este evident că niciuna dintre acestea nu se mai putea afla în întreținerea defunctului, astfel că s-au apreciat corect că această împrejurare este relevantă în determinarea cuantumului daunelor morale. Într-adevăr unul dintre criteriile fundamentale consacrate de doctrină și jurisprudență în cuantificarea daunelor acordate pentru prejudiciul moral îl constituie criteriul echității. Rejudecând acest criteriu, instanța de apel a stabilit echilibrul între prejudiciul moral suferit de reclamante, care nu va putea fi niciodată înlăturat în totalitate și despăgubirile deja acordate, în măsură să permită anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

În termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului, criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul suferit, cu efecte compensatorii, dar în același timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime. Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul reclamantelor este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata SC E. SA. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții H.A.M. și B.C. împotriva Deciziei nr. 12 din 7 martie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2013. Procesat de GGC - LM