ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 508 din 22 octombrie 2018 pronunțată de Judecătoria Hunedoara în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 178 alin. (1), (2) și 5 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, fiindu-i interzise, în temeiul art. 71 C. pen. (1969), drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (1969).

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2006, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de neluarea vreuneia din măsurile legale de securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, fiindu-i interzise, în temeiul art. 71 C. pen. (1969), drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (1969).

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului A. prin sentință, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969), inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (1969).

În temeiul art. 861 alin. (1) C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 alin. (1) C. pen. (1969).

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată inculpatului, pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale.

În baza art. 863 C. pen. (1969), s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul A. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Hunedoara, conform programului de supraveghere; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Totodată, inculpatului i s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. (1969) privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare, al neîndeplinirii obligațiilor civile din hotărâre până la expirarea acestui termen sau al neîndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și a obligațiilor stabilite de instanță.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice în vederea introducerii lor în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, iar, în temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, inculpatul a fost informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2006, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, fiindu-i interzise, în baza art. 71 C. pen. (1969), drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (1969).

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 178 alin. (1), (2) și 5 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, fiindu-i interzise, în baza art. 71 C. pen. (1969), drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (1969).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului B., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. (1969), inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (1969).

În temeiul art. 861 alin. (1) C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 862 alin. (1) C. pen. (1969).

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată inculpatului, pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale.

În baza art. 863 C. pen. (1969), s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul B. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Hunedoara, conform programului de supraveghere; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Totodată, inculpatului i s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. (1969) privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare, al neîndeplinirii obligațiilor civile din sentință pană la expirarea acestui termen sau al neîndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și a obligațiilor stabilite de instanță.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice în vederea introducerii lor în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, iar, în temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, inculpatul a fost informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În baza art. 19 alin. (1), (5) C. proc. pen., art. 25 alin. (1) C. proc. pen., art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. și art. 1382 C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă C., inculpații A. și B. fiind obligați, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 100.000 RON, cu titlu de daune morale. A fost respinsă ca nefondată cererea părții civile cu privire la plata daunelor materiale.

În baza art. 19 alin. (1), (5) C. proc. pen., art. 25 alin. (1) C. proc. pen., art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ., art. 1382 C. civ. și art. 1373 C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de părțile civile D. și E.

Ca urmare, s-a dispus obligarea inculpaților A., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. F. S.R.L., prin Cabinet Individual de insolvență G., și B., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. H. S.R.L., prin lichidator judiciar I. I.P.U.R.L., la plata sumei de câte 100.000 RON, cu titlu de daune morale către părțile civile D. și E. A fost respinsă ca nefondată solicitarea privind plata daunelor materiale.

În baza art. 19 alin. (1), (5) C. proc. pen., art. 25 alin. (1) C. proc. pen., art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. și art. 1382 C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă J., inculpații A. și B. fiind obligați, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 100.000 RON, cu titlu de daune morale. A fost respinsă ca nefondată cererea părții civile cu privire la plata daunelor materiale.

S-a constatat că Fondul Național de Asigurare Pentru Accidente de Muncă și Boli Profesionale nu are calitatea de parte responsabilă civilmente în cauză.

S-a constatat că cererea formulată de părțile civile privind obligarea inculpaților la plata cheltuielilor de judecată a fost depusă după încheierea dezbaterilor.

În temeiul art. 274 alin. (1) și (4) C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpaților A., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. F. S.R.L., prin Cabinet Individual de insolvență G., și B., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. H. S.R.L., prin lichidator judiciar I. I.P.U.R.L., la plata către stat a sumei de câte 1.750 RON cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 1.250 RON reprezintă cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală).

Pentru a pronunța această sentință, analizând probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanța de fond a reținut, în esență, că, faptele inculpatului A., constând în aceea că, prin dispoziția verbală dată inculpatului B., de a exploata într-o zonă necuprinsă în preliminarul de exploatare pentru anul 2011 și unde înălțimea taluzului era de 50,53 metri, iar unghiul de taluz al frontului de lucru era de 76°, nu a respectat prevederile legale de securitate și sănătate în muncă, creând, astfel, un pericol grav și iminent de producere a unui accident în muncă, iar, ca urmare a acestei încălcări a dispozițiilor legale de securitate și sănătate în muncă, în data de 25 noiembrie 2011, a avut loc accidentul în muncă soldat cu decesul victimelor K. și L., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, prevăzută de art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2006, și ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen.

S-a mai reținut că fapta inculpatului B., constând în aceea că, prin dispoziția de a exploata într-o zonă necuprinsă în preliminarul de exploatare pentru anul 2011 și unde înălțimea taluzului era de 50,53 metri, iar unghiul de taluz al frontului de lucru era de 76°, dată în baza dispoziției verbale a inculpatului A., nu a respectat prevederile legale de securitate și sănătate în muncă, creând, astfel, un pericol grav și iminent de producere a unui accident în muncă, iar, ca urmare a acestei încălcări a dispozițiilor legale de securitate și sănătate în muncă, în data de 25 noiembrie 2011, a avut loc accidentul în muncă soldat cu decesul persoanelor vătămate K. și L., realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, prevăzută de art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2006, și ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen.

Instanța de fond a apreciat că în sarcina celor doi inculpați nu poate fi reținută și agravanta prevăzută de art. 37 alin. (2) din Legea nr. 319/2006 întrucât, prin Decizia nr. 513 din 4 iulie 2017, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a acestui text de lege și a constatat că sintagma "consecințe deosebite" din cuprinsul său este neconstituțională.

Totodată, s-a constatat că inculpații au acționat cu forma de vinovăție a culpei cu prevedere, având în vedere că, deși prin prisma domeniului în care activează erau în măsură să realizeze că, prin organizarea activității într-o zonă situată în afara preliminarului de exploatare și prin utilizarea unei alte metode de lucru decât cea menționată în preliminar, se creează un risc accentuat pentru securitatea muncitorilor, aceștia au considerat, în mod eronat, că dispozițiile de lucru pe care le-au dat nu vor pune în pericol viața celor două victime.

S-a mai reținut că între acțiunile inculpaților și urmarea constând în moartea a două persoane există un raport direct de cauzalitate.

Ca urmare, prima instanță a considerat că dovezile administrate în cauză au forța probantă necesară răsturnării prezumției de nevinovăție, legitimând tragerea la răspundere penală a inculpaților pentru comiterea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

Având în vedere că, la 01 februarie 2014, a intrat în vigoare noul C. pen., instanța de fond a făcut aplicarea, în cauză, a dispozițiilor art. 5 C. pen., reținând că, raportat la cele statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile imputate, la regimul sancționator al concursului de infracțiuni, precum și la dispozițiile aplicabile în ceea ce privește individualizarea pedepsei și a modalității de executare a acesteia, legea penală mai favorabilă celor doi inculpați este vechea reglementare.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, prima instanță a avut în vedere criteriile generale reglementate de art. 72 C. pen. (1969), reținând, în privința inculpatului A., faptul că a conștientizat pericolul la care sunt expuse victimele, întrucât își desfășura activitatea într-o zonă cu risc ridicat, și, cu toate acestea, a dispus ca lucrările de exploatare să se execute în condiții improprii, creând, astfel, un risc nepermis pentru viața victimelor, chiar și după ce a fost avertizat de către martorul M. să înceteze lucrările în zona bermei +272,25. Tot în defavoarea inculpatului, s-a reținut pericolul social accentuat al faptelor săvârșite, urmarea directă a acestora constând în decesul a două persoane, precum și faptul că, ulterior consumării infracțiunilor, a dat dispoziții muncitorilor să nu releve organelor judiciare împrejurările care au condus la producerea accidentului de muncă. S-a mai avut în vedere că inculpatul A., în vârstă de 50 de ani, este căsătorit, absolvent de studii medii și nu are antecedente penale.

În ceea ce îl privește pe inculpatul B., s-a reținut împrejurarea că le-a dat dispoziții victimelor să lucreze în condiții improprii, respectiv într-o zonă care nu era cuprinsă în preliminarul de exploatare, și indicații privind excavarea la baza malului de zgură cu o înălțime de peste 50 metri, precum și faptul că a insistat în eliberarea excavatorului îngropat în zgură, ca urmare a primei surpări, cu toate că a fost avertizat că surparea malului nu s-a oprit, dispozițiile sale având ca rezultat decesul a două persoane, aspect care conferă un pericol social accentuat faptelor comise de acesta. S-a mai constatat că, ulterior consumării infracțiunilor, inculpatul a încercat să influențeze declarațiile martorilor, profitând de relația de subordonare în care se găseau aceștia. S-a mai avut în vedere că inculpatul B., în vârstă de 62 de ani, este văduv, a absolvit școala de maiștri, este funcționar în cadrul Primăriei Municipiului Hunedoara și nu are antecedente penale.

Raportat la aceste circumstanțe reale și personale, instanța de fond a dispus condamnarea fiecăruia din cei doi inculpați la pedepsele menționate în dispozitivul hotărârii. Totodată, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 861 C. pen. (1969), sens în care a reținut că, lipsa antecedentelor penale, timpul scurs de la comiterea faptei, precum și circumstanțele personale ale inculpaților sunt de natură să conducă la concluzia că îndreptarea lor se poate realiza chiar și fără executarea efectivă a pedepsei, însă se impune supravegherea acestora pentru o perioadă determinată.

În legătură cu latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat că, în cauză, s-au constituit părți civile J., concubina victimei L., cu suma de 500.000 RON, reprezentând daune morale, și cu suma de 20.000 RON, cu titlu de daune materiale, C., soția victimei K., cu suma de 500.000 RON, reprezentând daune morale, și cu suma de 20.000 RON, cu titlu de daune materiale, D. și E., fiicele victimei K., fiecare cu suma de 500.000 RON, reprezentând daune morale, și cu suma de 20.000 RON cu titlu de daune materiale.

Analizând răspunderea pentru fapta proprie a inculpaților, instanța de fond a constatat că în privința acestora sunt incidente dispozițiile art. 1357 C. civ. și a reținut că, în speță, sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru ca cei doi acuzați să răspundă pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, cu consecința obligării lor la repararea prejudiciului cauzat.

Totodată, s-a arătat că, în cauză, a fost probat faptul că inculpatul A. a acționat în calitate de prepus al S.C. F. S.R.L., iar inculpatul B. în calitate de prepus al S.C. H. S.R.L., cele două entități juridice având calitatea de părți responsabile civilmente în cauză. În consecință, s-a considerat că Fondul Național de Asigurare Pentru Accidente de Muncă și Boli Profesionale nu are calitatea de parte responsabilă civilmente în cauză, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 346/2002, răspunderea acestei entități juridice este subsidiară.

La stabilirea cuantumului daunelor solicitate, instanța de fond a reținut că inculpații poartă în întregime culpa în producerea accidentului de muncă.

S-a mai reținut că, din probatoriul administrat, rezultă că partea civilă J. a fost concubina victimei L., conviețuind împreună cu acesta în municipiul Hunedoara, astfel că între cei doi s-au stabilit relații similare celor dintre soți. În consecință, s-a apreciat ca fiind evident faptul că J. a suferit o vătămare ca urmare a decesului victimei L., aceasta având calitatea procesuală de a exercita acțiunea civilă în cadrul procesului penal. S-a mai constatat că partea civilă J. nu a făcut dovada cuantumului cheltuielilor ocazionate cu înmormântarea defunctului L. și că între partea civilă și S.C. F. S.R.L. s-a încheiat o convenție, în data de 06 decembrie 2011, prin care cea dintâi a primit suma de 25.000 RON, arătând că nu mai are alte pretenții de la această societate. Ca urmare, s-a apreciat că partea civilă nu a făcut dovada unor daune materiale superioare acestei valori, motiv pentru care prima instanță a considerat ca fiind acoperit prejudiciul material.

În ceea ce privește daunele materiale solicitate de partea civilă C., instanța de fond a avut în vedere faptul că, în cauză, nu s-a făcut dovada cuantumului cheltuielilor ocazionate cu înmormântarea defunctului K., precum și faptul că între partea civilă și S.C. H. S.R.L. s-a încheiat o convenție, în data de 01 decembrie 2011, prin care cea dintâi a primit suma de 30.000 RON, arătând că nu mai are alte pretenții de la această societate. Instanța de fond a apreciat că partea civilă nu a făcut dovada unor daune materiale superioare acestei valori, motiv pentru care a considerat ca fiind acoperit prejudiciul material.

Instanța de fond a mai constatat că nu s-a arătat în ce constau daunele materiale solicitate de părțile civile D. și E. și nici modul de evaluare a prejudiciului, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 20 alin. (2) C. proc. pen.

Solicitarea părților civile de acordare a daunelor morale pentru prejudiciul de natură morală a fost considerată întemeiată de prima instanță, care a reținut că acestora le-au fost cauzate puternice suferințe psihice prin decesul unor persoane apropiate, fiind de netăgăduit faptul că această pierdere le-a provocat suferințe puternice soțului ori descendenților oricărei victime decedate violent, în condițiile unui accident de muncă. S-a mai arătat că este adevărat că acordarea despăgubirilor morale trebuie să se facă de așa manieră încât să nu conducă la o îmbogățire fără justă cauză a persoanelor vătămate, dar, în același timp, este necesar ca suma acordată cu titlu de reparație să se circumscrie cât mai fidel cuantumului prejudiciului.

La stabilirea cuantumului daunelor morale acordate, instanța de fond a avut în vedere, în privința părții civile J., faptul că, din cauza problemelor de sănătate, aceasta era întreținută de concubinul său, victima L., astfel că decesul intempestiv al acestuia a avut un impact asupra modului său de viață.

Totodată, instanța a ținut seama că, urmare a decesului soțului său, partea civilă C. a fost nevoită să-și întrețină singură cei doi copii minori și că viața sa s-a schimbat radical întrucât a fost nevoită să lucreze în străinătate pentru a-și asigura mijloacele necesare traiului. În privința părților civile D. și E., s-a reținut vârsta fragedă a acestora la momentul decesului tatălui lor, victima K., faptul că au suferit o traumă importantă și că s-au confruntat cu dificultăți financiare.

Având în vedere convențiile încheiate de părțile civile C. și J. cu părțile responsabile civilmente, instanța de fond a apreciat că se exclude obligarea celor din urmă și pe cale judiciară la plata de despăgubiri către cele două părți civile. Ca urmare, instanța de fond a admis în parte acțiunile civile exercitate în cauză conform dispozitivului.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara, inculpații A. și B., părțile civile C., D., E. și J. și partea responsabilă civilmente S.C. F. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență G.

Prin motivele scrise de apel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara a solicitat, în esență, majorarea pedepselor cu închisoarea la care au fost condamnați inculpații A. și B. pentru săvârșirea infracțiunii de neluarea vreuneia din măsurile legale de securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, prevăzută de art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2006, și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (1969), ca pedeapsă accesorie pe lângă pedepsele principale aplicate.

În memoriul cuprinzând motivele scrise de apel inculpații A. și B. au solicitat, în esență, desființarea sentinței penale atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond ca urmare a constatării nulității absolute întrucât au fost încălcate dispozițiile legale referitoare la respectarea dreptului la apărare. În subsidiar, au criticat sentința sub aspectul încălcării principiului legalității incriminării, arătând că au fost trimiși în judecată inclusiv pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 37 alin. (1) și (2) din Legea nr. 319/2006, dispoziții care, însă, au fost abrogate expres prin art. 183 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului C. pen., ce a intrat în vigoare la 01 februarie 2014, astfel încât organul judiciar era obligat să îi cheme pentru a le aduce la cunoștință noua încadrare juridică, respectiv art. 349 C. pen., și pentru a face aplicarea art. 5 C. pen., lucru care nu s-a efectuat. Totodată, inculpații au formulat critici cu privire la neîntrunirea condițiilor de tipicitate ale infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, învederând că probatoriul administrat în cauză nu a condus la dovedirea tuturor împrejurărilor relevante sub acest aspect.

Ulterior, cei doi inculpați au depus la dosar motive suplimentare de apel, prin care au invocat necompetența Judecătoriei Hunedoara de a soluționa cauza în primă instanță, arătând că, raportat la data săvârșirii faptelor, la dispozițiile art. 27 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. (1968) și la cele ale art. 36 lit. b) C. proc. pen., Tribunalului Hunedoara îi revenea competența de a se pronunța asupra infracțiunilor săvârșite cu intenție depășită care au avut ca urmare moartea unei persoane, cum este cazul infracțiunii de neluarea vreuneia din măsurile legale de securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri. De asemenea, în legătură cu aceeași faptă au mai fost formulate critici și cu privire la greșita reținere a formei de vinovăție, cu consecința greșitei calificări juridice a acesteia, aspect ce influențează și pedeapsa aplicabilă.

Părțile civile C., D., E. și J. au criticat hotărârea atacată sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaților, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, precum și în ceea ce privește greșita rezolvare a laturii civile a cauzei, solicitând majorarea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale și acoperirea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial.

Apelul formulat de partea responsabilă civilmente S.C. F. S.R.L. prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență G. nu a fost motivat în fapt și în drept.

Prin încheierea din 26 noiembrie 2019, Curtea de apel, în baza art. 386 C. proc. pen. cu referire la Decizia Curții Constituționale nr. 250/2019 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 20 iunie 2019, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată la acel termen de apelanții inculpați A. și B. de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată din infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. (1969), în infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) și alin. (5) C. pen. (1969).

Prin Decizia penală nr. 879 din 16 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara și părțile civile C., D., E. și J. împotriva Sentinței penale nr. 508 din 22 octombrie 2018 a Judecătoriei Hunedoara, care a fost desființată sub aspectul neaplicării pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969) și neacordării cheltuielilor judiciare efectuate de părțile civile și, procedându-se la o nouă judecare a cauzei, au fost menținute pedepsele aplicate inculpaților B. și A., mecanismul de contopire și modalitatea de individualizare a executării pedepselor rezultante.

Totodată, în temeiul art. 71 C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului B. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (1969), ca pedeapsă accesorie pe lângă fiecare pedeapsă principală aplicată și, ca urmare a contopirii, pe lângă pedeapsa rezultantă.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), a fost suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (1969), aplicată inculpatului B., pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei rezultante.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului A. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (1969), ca pedeapsă accesorie pe lângă fiecare pedeapsă principală aplicată și, ca urmare a contopirii, pe lângă pedeapsa rezultantă.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), a fost suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (1969), aplicată inculpatului A., pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei rezultante.

În baza art. 276 alin. (1) și alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpaților A. și B. în solidar, cel dintâi și cu partea responsabilă civilmente S.C. F. S.R.L., prin Cabinet Individual de insolvență G., iar cel de-al doilea și cu partea responsabilă civilmente S.C. H. S.R.L., prin lichidator judiciar I. I.P.U.R.L., la plata sumei de 15.000 RON către partea civilă C., cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală și în fata instanței de fond reprezentând onorariu de avocat (conform chitanței nr. x/01.10.2018).

În baza art. 276 alin. (1) și alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpaților A. și B. în solidar, cel dintâi și cu partea responsabilă civilmente S.C. F. S.R.L., prin Cabinet Individual de insolvență G., iar cel de-al doilea și cu partea responsabilă civilmente S.C. H. S.R.L., prin lichidator judiciar I., la plata sumei de 5.000 RON către partea civilă J., cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală și în fata instanței de fond reprezentând onorariu de avocat (conform chitanței nr. x/02.10.2018).

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate, în măsura în care nu contravin deciziei.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații B. și A. și de partea responsabilă civilmente S.C. F. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe penale și, în baza art. 275 alin. (2) și alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus obligarea lor la plata sumei de câte 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, urmând ca onorariile parțiale cuvenite apărătorilor din oficiu să rămână în sarcina statului.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Hunedoara, sub aspectul nulității absolute prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., invocată de apelanții inculpați A. și B., Curtea a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, reținând, în esență, că niciuna din infracțiunile pentru care aceștia au fost trimiși în judecată prin Rechizitoriul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara nu atrage competența materială a tribunalului conform dispozițiilor art. 36 C. proc. pen.. Astfel, s-a arătat că infracțiunea de neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, prevăzută de art. 37 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 319/2006, are în conținutul său constitutiv ca rezultat o stare de pericol abstract - crearea unui pericol grav și iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională -, fiind reținută chiar dacă accidentul de muncă sau îmbolnăvire nu s-a produs. Faptul că, în speță, a rezultat moartea a două persoane atrage încadrarea juridică a infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. (1969), cu corespondent în art. 192 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen., din chiar denumirea marginală a infracțiunii rezultând că forma de vinovăție este culpa și nu intenția, cele două infracțiuni fiind reținute în concurs real, conform alin. (2) al textului de incriminare.

Raportându-se, în continuare, la criticile formulate de cei doi apelanți inculpați cu privire la încălcarea dreptului la apărare în fața instanței de fond, având în vedere că soluția de condamnare se bazează exclusiv pe probe în acuzare, Curtea a constatat că, în mod nejustificat și netemeinic, acestora le-au fost respinse cereri esențiale soluționării cauzei, consecința fiind nesocotirea dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 8 C. proc. pen.. Ca urmare, în vederea respectării drepturilor inculpaților A. și B., în calea de atac a apelului, cererile în probațiune au fost discutate la termenele de judecată din 12 februarie 2019 și 12 martie 2019, iar, după dezbaterea contradictorie a solicitărilor acestora, au fost încuviințate și administrate, în cauză, proba testimonială, în cadrul căreia au fost audiați martorii M. și N., proba cu raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea securitate și sănătate în muncă cu competențe în minerit și topografie minieră de suprafață, conform obiectivelor formulate de apelanții inculpați și două obiective suplimentare formulate de instanță, fiind desemnat, prin tragere la sorți de pe lista comunicată de Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare și Contabile Gorj, expertul indicat la poziția 21 - O., precum și proba cu înscrisuri.

La termenul de judecată din 12 februarie 2019, s-a consemnat și poziția procesuală manifestată de apelanții inculpați A. și B., care au recurs la dreptul la tăcere.

Făcând propria analiză a întregului materialul probator administrat în cauză pe parcursul procesului penal, Curtea a constatat că prima instanță a realizat o expunere corectă a stării de fapt, probele administrate dovedind săvârșirea faptelor de către inculpații A. și B., cu vinovăția prevăzută de lege, cercetarea judecătorească din apel nerelevând elemente noi care să conducă la modificarea situației faptice reținute. Astfel, din materialul probator, a rezultat că inculpatul A., prin dispoziția verbală dată inculpatului B., de a exploata într-o zonă necuprinsă în preliminarul de exploatare pentru anul 2011 și unde înălțimea taluzului era de 50,53 metri, iar unghiul de taluz al frontului de lucru era de 76°, a încălcat prevederile legale de securitate și sănătate în muncă, creând, astfel, un pericol grav și iminent de producere a unui accident în muncă, iar, ca urmare a acestei nerespectări a dispozițiilor legale de securitate și sănătate în muncă, în data de 25 noiembrie 2011, a avut loc accidentul în muncă soldat cu decesul victimelor K. și L.. Totodată, a reieșit că inculpatul B., prin dispoziția de a exploata într-o zonă necuprinsă în preliminarul de exploatare pentru anul 2011 și unde înălțimea taluzului era de 50,53 metri, iar unghiul de taluz al frontului de lucru era de 76°, dată în baza dispoziției verbale a inculpatului A., a încălcat prevederile legale de securitate și sănătate în muncă, creând, astfel, un pericol grav și iminent de producere a unui accident în muncă, iar ca urmare a acestei nerespectări a dispozițiilor legale de securitate și sănătate în muncă, în data de 25 noiembrie 2011, a avut loc accidentul în muncă soldat cu decesul persoanelor vătămate K. și L.

Analizând susținerile inculpaților care au contestat faptul că s-ar fi încălcat vreo normă de securitate și sănătate în muncă și că accidentul s-ar fi produs în afara limitelor de exploatare, prin raportare la concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea securitate și sănătate în muncă cu competențe în minerit și topografie minieră de suprafață și la celelalte probe administrate în cauză, Curtea a constatat că lucrările de exploatare ce fac obiectul cercetării în speță nu erau efectuate în zona cuprinsă în proiectul tehnic "refacere preliminar de exploatare pentru anul 2011 în urma procesului-verbal de constatare ISU Hunedoara, iulie - decembrie 2011", iar inculpații A., în calitate de administrator al S.C. F. S.R.L. Hunedoara, și B., în calitate de conducător al formațiilor de lucru pe halda de zgură P., aveau obligația de a cunoaște preliminarul de exploatare pe anul 2011 și de a-i respecta dispozițiile privind zonele de exploatare, precum și înălțimea taluzului și unghiul de taluz.

În consecință, s-a apreciat că evenimentul din 25 noiembrie 2011 culminat cu decesul victimelor K. și L., ce a avut loc la halda de zgură P., pe berma de lucru la cota +272,25 m, în perimetrul de exploatare al S.C. P. S.A. Simeria, s-a datorat nerespectării proiectului tehnic "preliminarul de exploatare pe anul 2011" care a condus la subminarea treptei prin surpare. Instabilitatea taluzului s-a creat prin exploatarea nepermisă a unei trepte în afara zonei de exploatare pe o înălțime de 50,58 m (între cota +272,25 m și +322,83 m) și cu un unghi de taluz al frontului de lucru de 76°.

S-a reținut că, din coroborarea declarațiilor martorilor cu restul materialului probator administrat, a rezultat că, din dispoziția verbală a inculpatului A., la începutul lunii noiembrie 2011, inculpatul B. a repartizat pe frontul de lucru aflat pe berma de la cota +272,25 metri, zonă care nu era prevăzută în preliminarul de exploatare, o echipă de lucrători formată din mecanicii de utilaj terasier K., angajat la S.C. H. S.R.L. Petroșani, Q., R. și muncitorii necalificați L. și S., angajați la S.C. F. S.R.L. Hunedoara.

S-a subliniat că normele și legislația privind sănătatea și securitatea în muncă care au fost încălcate sunt cele prezentate și consemnate în Procesul-verbal de cercetare înregistrat sub nr. x/25.01.2012 al I.T.M. Hunedoara, așa cum, de altfel, a indicat și expertul la răspunsul formulat la obiectivul nr. 6, regăsindu-se la secțiunea "Alte cauze care au concurat la producerea evenimentului".

Astfel, s-a arătat că, prin dispozițiile date, inculpatul A. nu a respectat preliminarul de exploatare pentru anul 2011, la care era obligat prin prisma contractului de prestări servicii privind recuperarea de fieri vechi de pe halda de zgură P., nr. 4 din 04 februarie 2011, încheiat între S.C. P. S.A. Simeria și S.C. F. S.R.L. Hunedoara, încălcând prin aceasta prevederile art. 13 lit. a) din Legea nr. 319/2006 și art. 4 din H.G. nr. 1049/2006 privind cerințele minime pentru asigurarea securității și sănătății lucrătorilor din industria extractivă de suprafață sau subteran, aceleași dispoziții fiind nesocotite și de inculpatul B..

Curtea a mai constatat că încadrarea juridică a faptelor comise de inculpați este corectă, iar soluția de condamnare pentru infracțiunile ce constituie obiectul sesizării instanței este justă, fiind confirmată de mijloacele de probă legal administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești în primă instanță și apel, faptele de care sunt acuzați inculpații A. și B. întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, prevăzută de art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2006, și ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. (1969).

Sub aspectul calificării juridice a faptelor, suplimentar considerațiilor din încheierea de ședință din 26 noiembrie 2019, prin care a fost respinsă solicitarea apărării de schimbare a încadrării juridice a faptei de ucidere din culpă reținută în rechizitoriu prin înlăturarea agravantei prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen. (1969), Curtea a menționat că, în speță, în privința celor doi inculpați sunt întrunite condițiile de aplicare a acestei agravante întrucât infracțiunea s-a produs ca urmare a nerespectării normelor și legislației privind sănătatea și securitatea în muncă, cu ocazia desfășurării și în timpul exercitării activității de către inculpații A., în calitate de administrator al S.C. F. S.R.L. Hunedoara al cărei angajat a fost victima L., și B., în calitatea de maistru în cadrul S.C. H. S.R.L. Petroșani, desemnat în funcția de conducător al formațiilor de lucru pe halda de zgură, societate al cărui angajat a fost victima K. Totodată, contrar apărărilor inculpaților, Curtea a subliniat că subiect activ al acestei forme agravate a infracțiunii poate fi orice persoană care a săvârșit fapta de ucidere din culpă în timp ce se afla efectiv în exercițiul profesiei, meseriei ori în efectuarea unor anumite activități, indiferent de calitatea, calificarea ori autorizarea profesională sau specială corespunzătoare acestor activități, nefiind cerută o calitate specială.

Curtea a apreciat neîntemeiate criticile formulate de cei doi apelanți inculpați cu privire la încadrarea juridică a infracțiunii de neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, arătând că, în considerentele sentinței, prima instanță a prezentat argumentat motivele pentru care în sarcina acestora nu poate fi reținută și agravanta prevăzută de art. 37 alin. (2) din Legea nr. 319/2006, respectiv faptul că, prin Decizia nr. 513 din 04 iulie 2017 a Curții Constituționale, s-a admis excepția de neconstituționalitate a acestui text de lege și s-a constatat că sintagma "consecințe deosebite" din cuprinsul său este neconstituțională, practic neprocedând la o schimbare a calificării juridice dată faptei prin actul de sesizare, ci înlăturarea circumstanței agravante fiind urmarea aplicării deciziei instanței de contencios constituțional.

Nu au fost primite nici apărările inculpaților privind dezincriminarea infracțiunii prevăzute de art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2006, ca urmare a abrogării exprese prin art. 183 din Legea nr. 187/2012, ce a intrat în vigoare la data de 01 februarie 2014, arătându-se că aceasta își are corespondent în noua reglementare în art. 349 C. pen., astfel că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 4 C. pen.

Totodată, Curtea a constatat ca fiind neîntemeiată și susținerea apărării în legătură cu necesitatea schimbării încadrării juridice a faptei de către instanța de fond în dispozițiile art. 349 alin. (1) C. pen., întrucât stabilirea legii penale mai favorabile a fost realizată pornind de la cele statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 06 mai 2014 și ținând seama de toate criteriile privitoare la fapte, la regimul sancționator al concursului de infracțiuni și la modalitatea de executare a pedepsei, condiții în care s-a considerat că vechea reglementare este cea care conduce, în ansamblu, la un rezultat mai favorabil pentru inculpați. În plus, s-a subliniat că analizarea și aplicarea în speță a legii penale mai favorabile este o cerință prevăzută chiar de către legiuitor în situația intervenirii în timp a unei succesiuni de acte normative, astfel că nu constituie o împrejurare care necesită efectuarea unei eventuale schimbări de încadrare juridică.

Analizând, în continuare, motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara și ale părților civile C., D., E., J. referitoare la greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților A. și B. pentru săvârșirea infracțiunii de neluarea vreuneia din măsurile legale de securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, prevăzută de art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2006, Curtea, ținând seama de criteriile generale reglementate de art. 74 C. pen. (1969), a reținut că pedeapsa de 1 an închisoare stabilită de prima instanță este proporțională cu împrejurările concrete ale cauzei și cu aspectele care circumstanțiază persoana acuzaților, fiind singura aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare, existând suficiente temeiuri pentru a considera că cei în cauză nu se vor putea îndrepta decât prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea înspre limita minimă prevăzută de lege, astfel încât să fie asigurată formarea unei atitudini corecte față de normele legale și să se asigure prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. În aceste condiții, s-a apreciat că nu poate fi admisă solicitarea parchetului și a părților civile de majorare a pedepsei aplicată pentru respectiva infracțiune. În plus, Curtea a considerat că, în cauză, nu se impune nici reținerea altor circumstanțe agravante judiciare sau legale în defavoarea acuzaților, nefiind identificate alte împrejurări reale, privitoare la faptă ori la conduita inculpaților, care să agraveze consecințele infracțiunii în asemenea manieră încât să reclame majorarea limitelor de pedeapsă.

În acest context, Curtea a mai avut în vedere și intervalul de timp scurs de la săvârșirea faptelor (25 noiembrie 2011) până la trimiterea în judecată (05 mai 2017), data pronunțării sentinței (22 octombrie 2018) și, respectiv, rămânerea acesteia definitivă în faza de apel (11 decembrie 2019), arătând că durata deosebit de mare a procesului nu poate fi reproșată numai inculpaților și complexității cauzei, ci autoritățile statale pot fi făcute răspunzătoare pentru întârzierea globală înregistrată în modul de tratare a cauzei. Ca urmare, a reținut încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, privind dreptul persoanei la judecarea cauzei sale într-un termen rezonabil, și a considerat că sancțiunile aplicate de instanța de fond, orientate spre limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății, în regim neprivativ de libertate cu suspendarea sub supraveghere sunt apte să asigure îndreptarea atitudinii inculpaților, resocializarea acestora, precum și o reacție socială adecvată în diminuarea săvârșirii unor fapte penale de același gen, întărind percepția opiniei publice că organele judiciare sunt în măsură să acționeze cu fermitate și să realizeze un act de justiție, cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale conferite atât de dispozițiile legale procesual penale, cât și de cele ale Convenției, a căror finalitate, prin tragerea la răspundere penală, în condițiile stabilirii vinovăției, corespunde și caracterului disuasiv al pedepsei.

Curtea a concluzionat că dezideratul corectării comportamentului infracțional al inculpaților poate fi atins, în această situație particulară, prin aplicarea pedepselor în cuantumul și modalitatea de executare stabilite de instanța de fond și a apreciat că acestea au fost just individualizate în raport cu dispozițiile art. 74 C. pen. (1969) și sunt de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de lege, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.

Totodată, raportat la împrejurările în care au fost comise cele două fapte penale, Curtea a apreciat întemeiat motivul de apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara referitor la interzicerea, ca pedeapsă accesorie pe lângă fiecare pedeapsă principală aplicată și pedeapsa rezultantă, și a dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969), respectiv de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii, reținând că inculpatul A. a comis faptele în calitatea de administrator al S.C. F. S.R.L. Hunedoara, al cărei angajat a fost victima L., iar inculpatul B. în calitatea de maistru în cadrul S.C. H. S.R.L. Petroșani, fiind desemnat în funcția de conducător al formațiilor de lucru pe halda de zgură, societate al cărui angajat a fost victima K.

Analizând, în continuare, solicitarea părților civile C., D., E. și J. de majorare a cuantumului despăgubirilor acordate de instanța de fond cu titlu de daune morale, Curtea a apreciat-o ca fiind nefondată, arătând că, în cauză, au fost aplicate corect dispozițiile art. 19 alin. (5) C. proc. pen., art. 1357 C. civ. (privind condițiile răspunderii civile delictuale), art. 1390 alin. (1) C. civ., art. 1391 alin. (2) C. civ. și art. 1392 C. civ. (referitoare la persoanele care sunt îndreptățite la despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane), precum și cele ale art. 1385 - 1388 C. civ. (ce reglementează întinderea reparației, formele reparației în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, precum și stabilirea pierderii și a nerealizării câștigului din muncă).

Deopotrivă, a subliniat că, reținând calitatea de parte responsabilă civilmente a societăților S.C. F. S.R.L., prin Cabinet Individual de insolvență G., și a S.C. H. S.R.L. prin lichidator judiciar I. I.P.U.R.L., în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1382 C. civ., conform cărora cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat.

Procedând la efectuarea propriei analize a cuantumului daunelor morale solicitate de părțile civile, Curtea a constatat că acestea și-au pierdut partenerul de viață (concubin), soțul, tatăl, cu care au avut o relație strânsă, se sprijineau reciproc, fiind evident că li s-a produs un prejudiciu moral datorită schimbărilor survenite în condițiile de existență și suferințelor psihice determinate de decesul unei persoane foarte apropiate, cursul firesc al vieții pe care acestea o duceau anterior săvârșirii faptei de către inculpați fiind modificat. Ca atare, în lipsa unor criterii legale de determinare a prejudiciului moral, un rol hotărâtor avându-l posibilitățile de orientare a instanței în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale, având în vedere criteriile unanim îmbrățișate de literatura de specialitate și practica judiciară, precum consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor afectate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, criterii subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, Curtea a apreciat că daunele morale acordate în cuantum de câte 100.000 RON sunt pe deplin justificate în raport cu urmările produse, obligația de dezdăunare fiind în limitele proporționalității și echității, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale. Prin urmare, a considerat ca fiind neîntemeiate atât criticile părților civile, cât și cele ale părții responsabile civilmente S.C. F. S.R.L. sub acest aspect.

În schimb, Curtea a constatat ca fiind întemeiat apelul părților civile sub aspectul neacordării cheltuielilor judiciare de către instanța de fond, reținând că acestea au fost justificate prin înscrisurile atașate concluziilor scrise, respectiv Chitanțele nr. 111 din 01 octombrie 2018 și nr. 111 din 02 octombrie 2018, context în care, având în vedere soluția pronunțată asupra laturilor penală și civilă, a apreciat că, raportat la prevederile art. 276 alin. (1) și alin. (4) C. proc. pen., se impunea obligarea în solidar a inculpaților A. și B., primul în solidar și cu partea responsabilă civilmente S.C. F. S.R.L. prin Cabinet Individual de insolvență G., iar cel de-al doilea în solidar și cu partea responsabilă civilmente S.C. H. S.R.L. prin lichidator judiciar I. I.P.U.R.L., la plata, cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală și în fata instanței de fond reprezentând onorariu de avocat, a sumelor de 15.000 RON către partea civilă C. și de 5.000 RON către partea civilă J.

Împotriva deciziei penale pronunțată în apel, în termen legal, au declarat recurs în casație inculpații A. și B., prin avocat ales T. (cu împuternicire avocațială atașată la Dosar nr. x/2017), invocând motivele de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1 și pct. 7 C. proc. pen.

Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., inculpații au învederat că, raportat la una din faptele pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați (săvârșite la 25 noiembrie 2011), respectiv infracțiunea de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, prevăzută de art. 37 alin. (1)