ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 06 iunie 2023

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 313 din data de 23.08.2021, Judecătoria Călărași, în baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prevăzută de art. 349 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Conform art. 39, alin. (1), lit. b) C. pen., a aplicat acesteia pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 1/3 din restul pedepselor aplicate, respectiv 2 luni, în final pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani și 2 luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe un termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni, stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte măsurile de supraveghere enumerate în dispozitiv, iar în baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata să presteze muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Centrului de Plasament nr. 3 (DGASPC Ialomița) sau Complexului de Servicii Sociale pentru Copilul cu Handicap Neuropsihic (DGASPC Ialomița pe o perioadă de 60 zile lucrătoare.

Conform art. 404 alin. (2) C. proc. pen., a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 91 alin. (4) și art. 96 C. pen.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice.

În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul B., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prevăzută de art. 349 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Conform art. 39, alin. (1), lit. b) C. pen., a aplicat acesteia pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 1/3 din restul pedepselor aplicate, respectiv 2 luni, în final pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani și 2 luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni, stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ialomița, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Centrului de Plasament nr. 3 (DGASPC Ialomița) sau Complexului de Servicii Sociale pentru Copilul cu Handicap Neuropsihic (DGASPC Ialomița pe o perioadă de 60 zile lucrătoare.

Conform art. 404 alin. (2) C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 91 alin. (4) și art. 96 C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a neexecutării obligațiilor ce îi revin sau săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice.

În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., raportat la art. 137, alin. (4) lit. b) și c) C. pen., a condamnat pe inculpata S.C. C. S.R.L., la pedeapsa de 180 zile-amendă a câte 100 RON fiecare (amendă de 18.000 RON) pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., raportat la art. 137, alin. (4) lit. b) și c) C. pen. a condamnat pe inculpata S.C. C. S.R.L. la pedeapsa de 120 zile-amendă a câte 100 RON fiecare (amendă de 12.000 RON) pentru săvârșirea infracțiunii de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prevăzută de art. 349 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 147 C. pen., raportat la art. 39, alin. (1), lit. c) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa rezultantă de 220 zile-amendă a câte 100 RON fiecare (amendă de 22.000 RON).

În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 1357 C. civ., a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile, și, pe cale de consecință a obligat în solidar pe inculpații A., B. și S.C. C. S.R.L. la plata către fiecare dintre părțile partea civile a echivalentului în RON la cursul BNR a sumei de 10.000 (zece mii) euro cu titlu de daune morale și către partea civilă D. și a sumei de reprezentând 50% din 1/4 din venitul net lunar realizat de acesta cu titlul de rentă lunară începând cu data de17.10.2016. și până când minorul își va termina studiile, dar nu mai târziu de 26 de ani.

A menținut măsura sechestrului asigurator dispus asupra imobilului aparținând inculpaților B. și E., înscris în cartea funciară nr. x a localității Dragalina, jud. Călărași, nr. cadastral x, tarlaua x, parcela x, situat în localitatea Dragalina, jud. Călărași, până la concurența sumei de 30.000 de euro.

Împotriva acestei sentințe, au formulat apel inculpații B., S.C. C. S.R.L., A. și apelul părților civile F., G. și H..

Prin decizia penală nr. 1282/A din data de 26.10.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul inculpaților B., S.C. C. S.R.L., A. și apelul părților civile F., G. și H. împotriva sentinței penale nr. 313 din data de 23.08.2021, pronunțată de către Judecătoria Călărași, în dosarul nr. x/2018, sentință care a fost desființată parțial în latură penală și civilă.

În rejudecare, pe latură penală, cu privire la inculpata A., în baza art. 396 alin. (5) cu aplicarea art. 16 lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 192 alin. (2) C. pen., instanța de apel a achitat pe inculpata A., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 396 alin. (5) cu aplicarea art. 16 lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 349 alin. (1) din C. pen., a achitat pe inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Cu privire la inculpatul B., în baza art. 5 C. pen., a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului B. este C. pen. în vigoare între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României nr. 518 din 25 iunie 2018 a deciziei nr. 297/2018 a CCR) și data de 30.05.2022 (data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență din data de 30.05.2022).

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. cu aplicarea art. 16 lit. f) C. proc. pen., raportat la art. 349 alin. (1) din C. pen., art. 154 alin. (1) lit. d), alin. (2) C. pen., art. 155 C. pen., în forma în vigoare în perioada 25.06.2018-30.05.2022, cu reținerea art. 5 C. pen. și aplicarea deciziei nr. 265/2014 a CCR, a încetat procesul penal față de inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de "neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 192 alin. (2) C. pen. C. pen., în forma în vigoare în perioada 25.06.2018-30.05.2022, cu reținerea art. 5 C. pen. și aplicarea deciziei nr. 265/2014 a CCR, a condamnat pe inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunii de "ucidere din culpă", la pedeapsa de 2 ani închisoare (faptă comisă la data de 17.10.2016, victimă I.).

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe durata executării sau considerării ca executate a pedepsei principale, cu închisoarea.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat condamnatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ialomița, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Centrului de Plasament nr. 3 (DGASPC Ialomița) sau Complexului de Servicii Sociale pentru Copilul cu Handicap Neuropsihic (DGASPC Ialomița, pe o perioadă de 60 zile.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 91 alin. (4) și art. 96 C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a neexecutării obligațiilor ce îi revin sau săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., pedeapsa complementară aplicată inculpatului se va executa de la rămânerea definitivă hotărârii de condamnare, în concret, de la data pronunțării prezentei decizii penale.

În baza art. 65 alin. (3) C. pen., pedeapsa accesorie aplicată inculpatului se va executa în condițiile anulării/revocării suspendării executării pedepsei principale cu închisoarea și a executării efective a acesteia.

În baza art. 7 din legea nr. 78/2006, s-a respins, ca nefondată, cererea de prelevare a probelor biologice de la inculpatul B., în vederea introducerii în sistemul național de date genetice judiciare.

Cu privire la inculpata S.C. C. S.R.L., în baza art. 5 C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatei S.C. C. S.R.L. este C. pen. în vigoare între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României nr. 518 din 25 iunie 2018 a deciziei nr. 297/2018 a CCR) și data de 30.05.2022 (data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență din data de 30.05.2022).

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., cu aplicarea art. 16 lit. f) C. proc. pen., art. 349 alin. (1) C. pen., art. 154 alin. (1) lit. d), alin. (2) C. pen., art. 155 C. pen., în forma în vigoare în perioada 25.06.2018-30.05.2022, cu reținerea art. 5 C. pen. și aplicarea deciziei nr. 265/2014 a CCR, a încetat procesul penal față de inculpata S.C. C. S.R.L. pentru săvârșirea infracțiunii de "neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă".

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 137 alin. (1)-(3), alin. (4) lit. c) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., în forma în vigoare în perioada 25.06.2018-30.05.2022, cu reținerea art. 5 C. pen. și aplicarea deciziei nr. 265/2014 a CCR, a condamnat pe inculpata S.C. C. S.R.L., la pedeapsa de 180 zile-amendă a câte 100 RON fiecare (amendă de 18.000 RON) pentru săvârșirea infracțiunii de "ucidere din culpă" (faptă comisă la data de 17.10.2016, victimă I.).

Pe latura civilă, în temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 1357 C. civ., a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de părțile civile, și, pe cale de consecință:

- a obligat în solidar pe inculpații B. și S.C. C. S.R.L. la plata, către părțile civile F., G., H. a sumei de 42.500 RON, reprezentând daune materiale;

- a obligat, în solidar, pe inculpații B. și S.C. C. S.R.L., la plata, către partea civilă D. și a sumei de 1/4 din venitul net lunar realizat de victima I., actualizat în conformitate cu prevederile legale privind salariul minim pe economie până la data încetării plății, cu titlul de prestație lunară, începând cu data de 17.10.2016 și până când minorul D. își va termina studiile, dar nu mai târziu de 26 de ani;

- a obligat, în solidar pe inculpații B. și S.C. C. S.R.L. la plata, către fiecare dintre părțile civile F., G., H., a echivalentului în RON, la cursul BNR, din ziua pronunțării prezentei decizii, a sumei de câte 50.000 euro, cu titlu de daune morale.

A menținut măsura sechestrului asigurator dispus asupra imobilului aparținând inculpaților B. și A., înscris în cartea funciară nr. x a localității Dragalina, jud. Călărași, nr. cadastral x, tarlaua x, parcela x, situat în localitatea Dragalina, jud. Călărași, până la concurența totalului sumelor de 150.000 de euro, în echivalent în RON, la data pronunțării prezentei decizii, și 42.500 RON.

*****

Împotriva deciziei penale nr. 1282/A din data de 26.10.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, a declarat recurs în casație inculpatul B..

Prin cererea de recurs în casație recurentul inculpat B. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.. În motivarea cererii, în esență, s-au susținut următoarele:

Sub un prim aspect, recurentul inculpat a invocat lipsa tipicității obiective a infracțiunii de ucidere din culpă pentru care s-a dispus condamnarea sa. În acest sens, a arătat că atât situația de fapt reținută prin decizia recurată, cât și suprapunerea normei juridice aplicabile în speță nu conduc la întrunirea elementelor laturii obiective care să confirme săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În opinia inculpatului, instanța de control judiciar din cadrul Curtii de Apel București a retinut unele elemente în cadrul expunerii situației de fapt care au caracter eronat din prisma ansamblului probator administrat în cauză. S-a susținut că în cauză există probe care au aptitudinea de a fundamenta, dincolo de orice îndoială rezonabilă, teza potrivit căreia fapta inculpatului nu îndeplinește elementele de tipicitate obiectivă.

Așadar, deși au fost depuse la dosarul cauzei probe esențiale sub aspectul stabilirii tipicității obiective a faptei de ucidere din culpă, au fost excluse de către instanța de apel, care a constatat, în dezacord cu susținerile constante ale inculpatului că "în această configurație, încărcătorul frontal se supune prescripțiilor tehnice ale ISCIR (Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat) conform PTR1- 2010-, Mașini de ridicat", fiind incidente dispozițiile art. 4 lit. b) teza finală din respectivul ordin ISCIR[ ..]".

Or, s-a susținut că la dosarul cauzei se află raportul de expertiză tehnică extrajudiciară încheiat la data de 11.04.2022 de către expertul tehnic judiciar J. care a stabilit că "utilajul mini x echipat cu cupă și cu echipament furcă baloți paie, cu seria x și număr de identificare x nu face parte din categoria automacaralelor, platformelor autoridicatoare și stivuitoarelor și ca atare nu necesită autorizare ISCIR și nici calificare specială de manipulare, realitate precizată și de către operatorul responsabil K., din cadrul instituției cu supravegherea și autorizarea tehnică a mașinilor de ridicat (RSVTI)".

Suplimentar, concluziile din raportul de expertiză tehnică extrajudiciară se completează cu cele consemnate în procesul-verbal de verificare tehnică încheiat de RSVTI sub nr. x din data de 29.03.2022, potrivit căruia:

"echipamentul nu lucrează cu dispozitive de prindere specifice mașinilor de ridicat și nu lucrează în regim permanent/nepermanent de stivuitor" respectiv "echipamentul poate functiona fără autorizarea funcționării ISCIR numai în regim de încărcător frontal sau încărcător baloți de paie".

Așadar, a apreciat că în raport de concluziile contradictorii ce rezultau din probele aflate la dosar, instanța de apel avea nu numai posibilitatea, ci și obligația de a efectua o analiză obiectivă cu privire la materialul probator administrat, astfel încât să pronunțe o hotărâre legală bazată exclusiv pe mijloace de probă administrate legal, dând eficiență principiilor procesual penale.

În aceste condiții, recurentul inculpat a solicitat Înaltei Curți să constate că inculpatul a fost condamnat pentru faptul că a omis a instrui angajatul cu privire la modalitatea de manipulare a utilajului mini încărcător frontal marca x, deși în realitate nu era necesară dobândirea de către angajat a unei calificări speciale de manipulare pentru a opera cu acest utilaj, conform instrucțiunilor primite și conform destinației uzuale a mini încărcătorului frontal x (având în vedere echipamentul cu care a fost achiziționat, respectiv cupă și furcă și nu cu echipament special - gheare - care nu au existat/nu există în dotarea utilajului).

A precizat apărarea recurentului că analiza instanței de apel nu este fundamentată sub aspect probator, având în vedere următoarele aspecte:

- instanța de apel a pronunțat condamnarea inculpatului în baza procesului-verbal de cercetare încheiat de către ITM Călărași la data de 27.07.2017, document preluat ca atare și în motivația primei instanțe, deși la data soluționării apelului existau probe care să conducă la reținerea unei situații diferite pe latura obiectivă care nu mai îndeplinea cerințele de tipicitate prevăzute de lege;

- reținerea fără rezerve a unor dispoziții legale ce nu erau aplicabile în raport de situația de fapt (referitoare la lipsa caracterului obligatoriu al autorizării ISCIR) au condus la pronunțarea unei soluții de condamnare nelegale în raport de infracțiunea de ucidere din culpă;

- lipsa legăturii de cauzalitate între fapta inculpatului și urmarea produsă conducea inevitabil la pronunțarea unei soluții vădit diferită față de cea dispusă.

În raport de aceste aspecte, a solicitat Înaltei Curți să constate că în mod obiectiv nu avea obligația de a instrui în mod specific angajații societății cu privire la manipularea utilajului întrucât mini încărcătorul frontal nu a avut configurația reținută de către instanța de apel (de stivuitor) și nu se supunea normelor legale invocate în decizia de condamnare.

Suplimentar, recurentul a susținut că se impune a se observa că victima nu a respectat sarcinile de serviciu trasate de inginerul coordonator în ziua respectivă, nu a respectat nici instructajul privind Securitatea și Sănătatea în Muncă (SSM) și a nesocotit atenționările făcute de colegul de serviciu în ceea ce privește faptul că utilajul nu poate fi folosit pentru activitatea care a condus la producerea evenimentului, constând în coborârea baloților de paie din șiră.

S-a arătat că, pentru a fi considerată culpă, greșeala trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie evidentă, materială, demonstrată, să existe sigur, în afara oricăror dubii, să fie urmarea lipsei de profesionalism și de interes față de angajați în procesul de muncă.

În acest context, a apreciat că în cauză, culpa nu poate să subziste în condițiile în care omisiunea de a instrui angajații nu este demonstrată în afara oricăror dubii, în contextul în care s-a relevat din materialul probator că mini încărcătorul marca x nu face parte din categoria automacaralelor, platformelor autoridicatoare și stivuitoarelor și ca atare nu necesită autorizare ISCIR și nici calificare specială de manipulare.

Sub un al doilea aspect, prin motivele de recurs în casație s-a invocat lipsa existenței legăturii de cauzalitate între inacțiunea inculpatului și decesul victimei.

S-a susținut că probele administrate în cauză dovedesc o situație contrară celei reținute de către instanța de apel. A subliniat că decesul victimei nu s-a datorat omisiunii inculpatului de a-l instrui cu privire la modalitatea de folosire a utilajului, ci s-a datorat folosirii din proprie inițiativă, în mod inadecvat, din punct de vedere tehnic, a utilajului de către victimă.

În acest context, a susținut că din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor L. și M., rezultă fără îndoială că, în contradicție cu sarcinile de serviciu primite, victima a decis unilateral să folosească utilajul contrar specificațiilor tehnice ale acestuia și să efectueze operațiuni care au condus la decesul regretabil al acestuia (fiind evident că bunul folosit nu putea fi utilizat pentru o altă destinație - de stivuitor- în raport de specificațiile tehnice și de echipamentele aferente acestuia).

De asemenea, a opinat apărarea recurentului inculpat că prezintă relevanță atât declarațiile martorilor, cât și înscrisurile existente în dosar, din care rezultă că utilajul folosit de victimă era dotat cu 2 echipamente (cupă și furcă), neavând capacitatea tehnică de a se transforma în stivuitor/mașină de ridicat cu regim temporar/permanent de stivuitor.

Sub un alt aspect, recurentul inculpat a invocat inaplicabilitatea dispozițiilor legale reținute prin decizia de condamnare.

S-a precizat că stabilirea vinovăției inculpatului a fost analizată în raport de configurația utilajului implicat în eveniment, instanța de apel constatând că "în această configurație, încărcătorul frontal se supune prescripțiilor tehnice ale ISCIR (Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat) conform PT R 1- 2010- "Masini de ridicat", fiind incidente dispozițiile art. 4 lit. b) teza finala din respectivul ordin ISCIR, care stabilesc că aceste prescripții tehnice nu se aplică la (...) b) excavatoarele, buldoexcavatoarele, încarcatoarele cu cupa, draglinele, masinile de foraj, de extracție și mașinile similare, de toate tipurile, cu excepția celor la care, constructiv, există posibilitatea montării mai multor tipuri de dispozitive de prindere specifice mașinilor de ridicat și pot lucra în regim permanent de macara, stivuitor, platforma autoridicatoare și altele asemenea. Pe cale de consecință, dat fiind că mini încărcătorul putea fi folosit în regim permanent de stivuitor și că, în concret, în funcție de sarcinile de lucru, în procesul muncii, inclusiv la momentul producerii evenimentului, respectiv în data de 17.10.2016, mini încărcătorul frontal avea montat acest dispozitiv specific mașinilor de ridicat, respectivul utilaj ar fi trebuit să fie utilizat numai în conformitate cu reglementările specifice [...]."

A menționat recurentul că prescripțiile tehnice ISCIR invocate în decizia de condamnare sunt inaplicabile întrucât utilajul în discuție nu avea dispozitive specifice mașinilor de ridicat, acesta nefiind folosit ca stivuitor autopropulsat, ci doar ca mijloc de transport/împingere/împraștiere al materialelor [ex: var, paie, gunoi de grajd din hale] la o distanță foarte mică deasupra solului și numai în interiorul halelor (aspect ce rezultă și din planșa foto - anexă la raportul de expertiză extrajudiciară).

Mai mult decât atât, s-a arătat că la data producerii regretabilului eveniment, mini încărcătorul frontal nu avea montat un dispozitiv specific mașinilor de ridicat (gheare - dispozitiv special care de altfel nu se afla în dotarea utilajului), acesta având destinație clară, respectiv încărcător dotat cu cupă/furcă, cu privire la care nu se aplică prescripțiile ISCIR sus menționate, aspect care se coroborează cu împrejurările constatate în Procesul-verbal încheiat de RSVTI sub nr. x din data de 29.03.2022.

Deopotrivă, s-a precizat că instanța de apel a reținut în mod neîntemeiat aplicabilitatea dispozițiilor art. 6 din H.G. nr. 1146/2006, potrivit cărora "dacă utilizarea unui echipament de muncă este susceptibilă să prezinte un rise specific pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor, angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru a se asigura că: a) utilizarea echipamentului de muncă este accesibilă numai lucrătorilor însărcinați cu această atribuție; b) pentru efectuarea reparațiilor, modificărilor și întreținerii trebuie desemnați lucrători cu atribuții în acest sens."

În opinia inculpatului nu ar fi aplicabile dispozițiile art. 6 din H.G. nr. 1146/2006, ci dispozițiile art. 3 alin. (3) din același act normativ, care prevăd că "în situația în care nu este posibil să se asigure că echipamentele de muncă sunt utilizate fără niciun risc pentru sănătatea și securitatea lucrătorilor, angajatorul este obligat să ia măsuri corespunzătoare pentru reducerea riscurilor".

Mai mult, s-a arătat că atribuțiile victimei incluse în fișa postului corelate cu instruirea conform normelor legale de Securitate și Sănătate în Muncă (SSM) și cu dispozițiile angajatorului erau necesare și suficiente pentru a se circumscrie dispozițiilor legale anterior învederate, respectiv pentru a putea fi caracterizate drept măsuri corespunzătoare pentru reducerea riscurilor.

Totodată, prin cererea de recurs în casație recurentul inculpat a mai invocat lipsa tipicității subiective a infracțiunii de ucidere din culpă pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv. Din aceasta perspectivă, a apreciat că prezintă relevanță faptul că instanța de apel a reținut că manifestarea subiectivă a inculpatului a constat în mai multe acțiuni și inacțiuni din care a rezultat indubitabil întrunirea tuturor elementelor constitutive pentru a se dispune soluția de condamnare.

Prin motivele formulate, recurentul a solicitat Înaltei Curți să constate că:

• utilajul folosit în procesul muncii nu avea configurația de motostivuitor, nefiind echipat cu un dispozitiv diferit (echipament special - gheare) față de cele cu care a fost achiziționat [cupă și furcă);

• utilajul corespundea cerințelor minime de securitate în exploatare;

• nu există nicio probă din care să rezulte că ar fi trasat ca sarcină de serviciu folosirea utilajului contrar destinației și uzanței sale;

• utilajul nu a fost folosit niciodată în configurația de stivuitor, nefiind date dispoziții în sensul manipulării de obiecte pentru care acest utilaj nu fusese destinat;

• utilajul nu necesită autorizare ISCIR, nefiind necesară supravegherea angajaților de un operator RSVTI, intern sau extern, astfel cum rezultă din raportul de expertiză extrajudiciară și din procesul-verbal încheiat de RSVTI sub nr. x din data de 29.03.2022.

În concluzie, a considerat că fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare a inculpatului nu întrunește nici elementele de tipicitate subiectivă prevăzute în norma de incriminare, astfel încât nu se realizează o corespondență deplină între fapta reținută și configurația legală a infracțiunii sub aspect subiectiv.

Pentru motivele arătate în scris, recurentul inculpat B. a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale nr. 1282/A din 26.10.2022 a Curții de Apel București și achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de dispozițiile art. 192 alin. (2) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală (16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen..). Pe latură civilă, în temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., s-a solicitat lăsarea nesoluționată a acțiunii civile formulată de către părțile civile F., G. și D..

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către părți și procuror.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație, la data de 14.02.2023, dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 28.03.2023, dată până la care a fost întocmit și depus la dosar raportul asupra recursului în casație de față.

Prin încheierea din data de 28 martie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, în limitele menționate în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei completului competent, în compunere de trei judecători, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Astfel, cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, Înalta Curte a apreciat că în cauză se impune, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul B., numai sub aspectul criticilor ce vizează latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 192 C. pen., acestea fiind singurele care se subsumează cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. invocat în cauză.

În concret, s-a precizat că dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație invocat corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina, în cadrul recursului în casație, criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii.

Prin urmare, în aceste limite, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei completului care judecă recursul în casație respectiv, C5, în compunerea de 3 judecători.

Cu prilejul dezbaterilor asupra recursului în casație de la termenul din 06.06.2023, s-au luat concluziile părților și ale parchetului, acestea fiind redate pe larg în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat în cauză de inculpatul B., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit C. proc. pen. recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

În speță, recurentul B. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. C. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare (faptă comisă la data de 17.10.2016, victimă I.), dispunându-se suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 2 ani.

Prin recursul în casație formulat în cauză, recurentul inculpat B. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt suspuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

De asemenea, cazul de casare menționat nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

Analizând în aceste coordonate de principiu cererea de recurs în casație formulată în cauză, Înalta Curte constată că inculpatul B. a circumscris cazului de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., criticile aduse modului în care instanța de apel a interpretat situația de fapt reținută în cauză și probatoriul administrat, în realitate inculpatul fiind nemulțumit de decizia de condamnare dispusă de instanța de apel, invocând în apărare chestiuni de fapt care, în opinia apărării, fac dovada că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă pentru reținerea infracțiunii de ucidere din culpă reținută în sarcina inculpatului, făcându-se referiri la probatoriul cauzei, respectiv la concluziile raportului de expertiză tehnică extrajudiciară, cât și la concluziile din procesul-verbal de verificare tehnică încheiat de RSVTI, precum și referiri la declarațiile martorilor și înscrisurile existente la dosar, toate aceste conducând în opinia apărării la o situație de fapt diferită de cea reținută în cauză.

Astfel, se reține că prin motivele de recurs în casație formulate în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul inculpat B. a susținut că recursul în casație vizează nelegalitatea deciziei pronunțate de Curtea de Apel București în ceea ce privește condamnarea definitivă a inculpatului pentru o infracțiune care, raportat la situația de fapt reținută, nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale normei de incriminare prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen.

În sprijinul acestei susțineri, recurentul inculpat, prin apărător, a evidențiat faptul că instanța de apel a reținut o situație de fapt greșită, în condițiile în care la data soluționării apelului la dosar existau probe ce aveau aptitudinea de a fundamenta, dincolo de orice îndoială rezonabilă, teza potrivit căreia fapta reținută în sarcina inculpatului nu îndeplinește elementele de tipicitate obiectivă.

În concret, sub acest aspect, apărarea recurentului inculpat B. a susținut că instanța de control judiciar din cadrul Curtii de Apel București a reținut unele elemente în cadrul expunerii situației de fapt care au caracter eronat prin prisma ansamblului probator administrat în cauză, probatoriu care relevă așadar, conform celor menționate de recurent, o situație de fapt diferită de cea reținută de instanța de apel în condițiile în care la data producerii evenimentului, mini încărcătorul frontal nu avea montat un dispozitiv specific mașinilor de ridicat (gheare - dispozitiv special care de altfel nu se afla în dotarea utilajului), acesta având destinație clară, respectiv încărcător dotat cu cupă/furcă, cu privire la care nu se aplică prescripțiile ISCIR menționate de instanța de apel (aspect care se coroborează cu împrejurările constatate în Procesul-verbal încheiat de RSVTI sub nr. x din data de 29.03.2022).

În esență, a susținut recurentul că din materialul probator rezultă că mini încărcătorul marca x nu face parte din categoria automacaralelor, platformelor autoridicatoare și stivuitoarelor și ca atare nu necesită autorizare ISCIR și nici calificare specială de manipulare. De asemenea, s-a susținut că: nu există nicio probă din care să rezulte că ar fi trasat ca sarcină de serviciu folosirea utilajului contrar destinației și uzanței sale; utilajul nu a fost folosit niciodată în configurația de stivuitor, nefiind date dispoziții în sensul manipulării de obiecte pentru care acest utilaj nu fusese destinat; utilajul în discuție nu avea configurația de motostivuitor nefiind echipat cu un dispozitiv în acest sens; utilajul corespundea cerințelor minime de securitate în exploatare.

Astfel, în condițiile în care utilajul nu necesita autorizare ISCIR, nefiind necesară supravegherea angajaților de un operator RSVTI, intern sau extern, astfel cum rezultă din raportul de expertiză extrajudiciară și din procesul-verbal încheiat de RSVTI sub nr. x din data de 29.03.2022, prin recursul în casație formulat în cauză recurentul inculpat B. a concluzionat în sensul că la dosarul cauzei existau probe care aveau aptitudinea de a fundamenta o soluție vădit diferită față de cea pronunțată în prezenta cauză.

S-a mai menționat prin motivele recursului în casație că dispozițiile reținute de instanța de apel nu sunt aplicabile în cauză în raport de situația de fapt arătată de apărare referitoare la lipsa caracterului obligatoriu al autorizării ISCIR, situație ce a condus în opinia apărării la pronunțarea unei soluții greșite de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de ucidere din culpă. În concluzie, reiterând criticile formulate în apel, s-a susținut că în cauză lipsește legătura de cauzalitate între fapta inculpatului și urmarea produsă, ceea ce în opinia recurentului conduce inevitabil la pronunțarea unei soluții vădit diferit de cea dispusă, respectiv achitarea inculpatului B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte constată că toate aceste argumente expuse în cuprinsul cererii de recurs în casație vizează situația de fapt reținută în cauză ori interpretarea dată de instanța de apel probatoriului administrat și reflectă, în realitate, o solicitare de rejudecare a cauzei subsecvent reaprecierii și cenzurării probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel și dispunerii unei soluții favorabile inculpatului așa cum s-a solicitat în cauză - de achitare.

Or, în cauză, contrar apărării, Înalta Curte constată că prin decizia recurată, pe baza stării de fapt așa cum a fost reținută în cauză și care nu mai poate fi schimbată în actuala procedură, instanța de apel a statuat că probatoriul cauzei relevă că fapta inculpatului B., care a folosit în procesul muncii pe care o organiza și conducea, un utilaj spre a fi folosit în configurație de motostivuitor, care nu corespundea cerințelor minime de securitate în exploatare, astfel cum acestea sunt prevăzute pentru mașinile de ridicat și care nu era certificat CE și care au trasat ca sarcini de lucru pentru angajatul I. atribuții ce implicau în mod necesar folosirea utilajului în configurație de stivuitor, respectiv manipularea baloților de paie care urmau a fi folosiți pentru formarea așternutului în hala destinată creșterii păsărilor, fără ca angajatul I. să fie calificat în această muncă, ca manevrant sau stivuitorist, fără ca angajatul I. să fie autorizat ISCIR, fără ca angajatul I. să fie supravegheat de un operator RSVTI, intern sau extern, fără că angajatul I. să fie instruit în manevrarea utilajului în configurație de stivuitor și fără să i se expună astfel riscurile pe care le implică efectuarea fiecărei operațiuni de ridicare/coborâre de obiecte cu respectivul utilaj, toate aceste acțiuni și inacțiuni conducând la decesul victimei I., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale, ale măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități.

Sub aspectul situației de fapt stabilită cu titlu definitiv de către instanța de apel, în cauză, în esență, s-a reținut că inculpata S.C C. S.R.L., prin administrator, inculpatul B. a permis accesul la un echipament de muncă care prezenta un risc specific pentru sănătatea și securitatea în muncă angajatului I., care nu era însărcinat cu această atribuție conform fișei postului (art. 6 din H.G 1146/2006), nu avea calificarea necesară și nici nu era autorizat, nefiind școlarizat în acest sens și nici verificat din punct de vedere al cunoștințelor pentru conducerea și manevrarea unui astfel de echipament, respectiv mini încărcătorul frontal marca "x" implicat în eveniment (cap. 2 art. 29 din Instrucțiunile IP 008 de SSM pentru lucru cu încărcătorul frontal), aspect care a determinat producerea unui accident de muncă mortal, respectiv decesul angajatului I..

În concret, instanța de apel a constatat că ansamblul probator a relevat faptul că la mini încărcătorul frontal mai sus menționat, exista posibilitatea montării unui dispozitiv specific mașinilor de ridicat ce poate fi folosit în regim permanent/nepermanent de stivuitor, lucru care s-a și întâmplat, victima I. atașând furca cu care a intenționat să ia, de la înălțime, baloții de paie cu nr. 5 și 6 din stivă, manevră care a condus la accidentarea și decesul victimei.

Deopotrivă, din perspectiva împrejurărilor faptice asupra cărora instanța de apel a statuat definitiv, în cauză se reține că instanța de control judiciar a constatat că, în această configurație, încărcătorul frontal marca "x" se supunea prescripțiilor tehnice ale ISCIR (Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat) conform PT R 1-2010 -, Mașini de ridicat", fiind incidente dispozițiile art. 4 lit. b) teza finală din respectivul ordin ISCIR și pe cale de consecință, dat fiind că mini încărcătorul putea fi folosit în regim permanent de stivuitor și că, în concret, în funcție de sarcinile de lucru, în procesul muncii, inclusiv la momentul producerii evenimentului (respectiv în data de 17.10.2016), mini încărcătorul frontal avea montat acest dispozitiv specific mașinilor de ridicat, respectivul utilaj ar fi trebuit să fie utilizat numai în conformitate cu reglementările specifice emise de Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat.

Așa cum rezultă din conținutul deciziei recurate, analiza detaliată a materialului probator efectuată de prima instanța a relevat că în cauză este indubitabil că inculpata S.C C. S.R.L., prin administratorul său, inculpatul B., a folosit un utilaj neautorizat ISCIR, fără respectarea dispozițiilor legale care reglementează lucrul cu o mașină de ridicat și nu a luat măsurile necesare pentru ca angajatul I. să dispună de informațiile adecvate necesare conducerii și manevrării utilajului mai sus menționat, aceste acțiuni conducând la decesul victimei I..

Astfel, în speță, în raport cu starea de fapt stabilită cu titlu definitiv prin decizia din apel, se observă că ambele instanțe au statuat că din probatoriul cauzei reiese că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., elementul material al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului B. constând în nerespectarea dispozițiilor legale în securitatea în muncă care se impuneau acestuia în raport cu proprii angajați, urmarea imediată a faptei constând în moarte victimei, iar legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă din însăși materialitatea faptei (ex re).

Așadar, contrar susținerilor apărării, instanțele de fond și apel au stabilit că între acțiunile și inacțiunile angajatorului prin administrator B. și moartea victimei I. există o legătură de cauzalitate directă, în condițiie în care în cauză s-a reținut că respectivul utilaj, potrivit dispozițiilor legale, nu trebuia să funcționeze deloc în configurația de motostivuitor și nu trebuia utilizat în procesul muncii în această configurație, astfel că folosirea și punerea lui la dispoziția muncitorului necalificat, neautorizat și neinstruit au determinat în consecință decesul victimei.

De asemenea, din cuprinsul deciziei recurate se constată că sub aspectul aceleiași critici formulate și în apel, în ceea ce privește susținerile apărării inculpatului conform cărora nu există legătură de cauzalitate între lipsa autorizării ISCIR și decesul angajatului I., instanța de apel a subliniat că "autorizarea ISCIR nu reprezintă doar o formalitate, întrucât această autorizare presupune îndeplinirea unor condiții tehnice ale utilajului care să excludă sau să reducă pe cât de mult este posibil riscul accidentării utilizatorilor și terților ca urmare a folosirii sale. Astfel, ceea ce a determinat moartea, în procesul muncii, a angajatului I., nu este, în sine, lipsa autorizării, ci faptul că, dacă ar fi accesat procesul de autorizare, inculpatul B. și inculpata S.C. C. S.R.L. ar fi cunoscut faptul că acest utilaj nu poate fi folosit ca mașină de ridicare, întrucât nu corespunde tehnic unei astfel de activități, prin însăși lipsa cabinei de protecție punând în pericol viața utilizatorului în contextul căderii unor obiecte de la înălțime.

Totodată, instanța de apel a reținut că decesul victimei este consecința folosirii unui mini încărcător care îndeplinea funcția de mașină de ridicat de către o persoană care nu avea cunoștințele necesare, nu cunoștea felul în care se comportă utilajul la supraîncărcare, nu cunoștea riscurile care există și se pot produce în procesul de ridicare/coborâre de obiecte la/de la înălțime și, în esență, căreia nu trebuia să îi fie permis, în nicio circumstanță, să folosească respectivul utilaj.

În concluzie, Înalta Curte constată că instanțele de fond și apel au stabilit că situația de fapt reținută în cauză și probele dosarului dovedesc că inculpatul a folosit în procesul muncii pe care o organiza și conducea, un utilaj spre a fi folosit în configurație de motostivuitor, care nu corespundea cerințelor minime de securitate în exploatare, neautorizat ISCIR, fără respectarea dispozițiilor legale care reglementează lucrul cu o mașină de ridicat și nu a luat măsurile necesare pentru ca angajatul I. să dispună de informațiile adecvate necesare conducerii și manevrării acestui utilaj, iar toate aceste acțiuni au condus la decesul victimei I., instanțele stabilind astfel în raport cu starea de fapt reținută în cauză că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen.

Revenind la conținutul motivelor de recurs, instanța de casație conchide că, astfel cum au fost formulate, criticile invocate de apărarea recurentului inculpat B. vizează în realitatea netemeinica deciziei din apel, inculpatul fiind nemulțumit de faptul că s-a reținut în sarcina sa săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă pentru care a fost condamnat.

Solicitarea recurentului inculpat B. de a se dispune achitarea sub aspectul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de cele două instanțe inferioare are la bază reanalizarea tuturor aspectelor de fond ale cauzei, inclusiv probatoriul, recurentul urmărind, în realitate, o rejudecare a cauzei în cadrul procedurii recursului în casație ca al treilea grad de jurisdicție.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 439 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, așa cum în realitate solicită recurentul inculpat B., verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supusă cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel.

Deși inculpatul recurent a susținut că fapta sa nu este prevăzută de legea penală, întrucât în opinia sa starea de fapt și probatoriul cauzei (mai exact concluziile raportului de expertiză tehnică extrajudiciară din 11.04.2022 și procesul-verbal de verificare tehnică încheiat de RSVTI sub nr. x din data de 29.03.2022) fac dovada lipsei tipicității obiective a infracțiunii de ucidere din culpă, Înalta Curte constată că, în realitate, recurentul nu face altceva decât să conteste situația de fapt reținută de către instanța de apel, și, implicit, probatoriul administrat, în urma căruia instanțele au stabilit că faptele inculpatului B. se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv și subiectiv infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

Or, în actuala procedură, analiza conținutului mijloacelor de probă pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția, a fiabilității acestora ori interpretarea probatoriului administrat în cauză, pe de o parte, și starea de fapt reținută de instanță, pe de altă parte, excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Așa cum s-a argumentat în precedent, starea de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv și concordanța acesteia cu probele administrate nu pot fi cenzurate de instanța supremă în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare.

În aceste coordonate, în raport cu motivele de recurs în casație astfel cum au fost formulate, dispozițiile incidente și scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că în susținerea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurentul inculpat B. a invocat doar critic