ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 7 februarie 2024

Deliberând asupra recursului în casație formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 509/P din data de 17 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 1324/19.10.2022 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr. x/2019, în baza art. 399 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prevăzută de art. 350 alin. (1) și (3) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și a art. 192 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare.

În baza art. 92 C. pen., s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să se supună măsurii de supraveghere de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 94 alin. (1) din C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) din C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probațiune Constanța.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a impus inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 60 de zile și a fost nominalizat Primăria/Consiliul Local Cumpăna și Direcția de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanta, ca și instituții în cadrul cărora obligația poate fi executată, potrivit art. 404 alin. (2) C. proc. pen.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (1) și art. 86 C. proc. pen., cu reținerea art. 1.357, 1.390, 1391 alin. (2) și 1392 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de părțile civile B., C. și D. și a fost obligat inculpatul A., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. S.A., la plata către partea civilă B. a sumei de 4627 RON, cu titlu de daune materiale și a sumei de 25.000 euro la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale, la plata către partea civilă C. a sumei de 25.000 euro la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale și la plata către partea civilă D. a sumei de 25.000 euro la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale.

Au fost respinse restul pretențiilor ca neîntemeiate.

S-a luat act că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

II. Prin decizia penală nr. 509/P din data de 17.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția Penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de apelantul inculpat A. și apelanta parte responsabilă civilmente S.C. E. S.A. împotriva sentinței penale nr. 1324/19.10.2022 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr. x/2019

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelanții au fost obligați la plata a câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

III. Împotriva deciziei penale nr. 509/P din data de 17.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția Penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019, inculpatul A. a declarat recurs în casație.

În esență, prin motivele de recurs în casație, invocând cazul de casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., admiterea recursului în casație formulat, casarea hotărârii atacate și achitarea inculpatului cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

Apărarea în susținerea recursului formulat a reținut o situație de fapt neconformă cu realitatea, prin interpretarea eronată și trunchiată a materialului probator administrat în cauză, pornind greșit de la atribuțiile inculpatului ca fiind șef de formație de lucru, ceea ce s-a demonstrat a fi greșit, procedând la condamnarea acestuia pe dispoziții generale.

În ceea ce privește culpa inculpatului, instanța de fond a reținut că acesta a încălcat prevederile ce îi reglementau activitatea, respectiv prevederile art. 22, din Legea nr. 319/2006 .

Totodată, s-a arătat că instanța de fond nu a putut să indice nici un act care să prevadă o anumită conduită încălcată de către inculpat, mulțumindu-se să menționeze în abstract că inculpatul " nu a respectat procedura privind comanda VIRA și fără a se asigura că docherii sunt poziționații în câmpul său vizual". În acord cu instanța de fond, prin decizia pronunțată în apel, se menține greșeala instanței de fond în sensul că întradevăr inculpatul nu era șef formație, astfel că nu puteau fi considerate încălcate atribuțiile din această fișă de post și, în lipsa unei proceduri, se raportează la fișa postului de vincier pct. 8 și 9 în sensul de a nu permite începerea lucrului dacă nu s-au luat toate măsurile de protecție.

De altfel, apărarea susține că în cauză nu este îndeplinită condiția tipicității obiective și subiective a agravantei prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., întrucât măsura de prevedere nu poate fi cea prevăzută în fișa postului " de a nu permite începerea lucrului dacă nu s-au luat toate măsurile de protecție a muncii indiferent dacă aceste măsuri sunt incluse sau nu în atribuțiile sale", dispoziții care dipotrivă, confirmă că nu era în atribuțiile sale să se asigure vizual că docherii respectau normele de protecție, fiecare răspunzând pentru riscul pe care și-l asumă, mai exact șeful de formație- în speță victima F., având obligația să se asigure vizual înainte de a da comanda VIRA că nici o persoană nu se află în aria de operare a macaralei.

Concluzionând, s-a arătat că acesta este un caz tipic în care instanța și-a însușit în totalitate concluziile raportului ITM care se efectuează în cazul accidentelor de muncă, fără să analizeze raportul de cauzalitate dintre acțiunea/omisiunea constatată de ITM și rezultatul produs. (decizia penală nr. 161/2023 a Curții de Apel Cluj de achitare a inculpatului pentru lipsa tipicității infracțiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 19.07.2023, iar procedura de comunicare a recursului în casație era îndeplinită.

La data 25 septembrie 2023 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A., Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., motiv pentru care, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a acesteia și a trimis cauza în vederea judecării în compunere de 3 judecători, cu termen la data 25 octombrie 2023.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Astfel, calea de atac extraordinară a recursului în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" legiuitorul a avut în vedere atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

În argumentarea incidenței cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul a susținut, în esență, că fapta săvârșită nu este prevăzută de legea penală, respectiv că fapta astfel cum a fost descrisă nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de ucidere din culpă impunându-se achitarea sa.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de ucidere din culpă pentru care a fost condamnat inculpatul A., corespund faptei reținute în concret în sarcina sa, respectiv faptul că inculpatul A., care, în data de 02.02.2018 a manevrat necorespunzător utilajul ridicător tip macara prin efectuarea manevrelor de ridicare directă a încărcăturii din interiorul vagoanelor și transfer al sarcinii către magazia navei, fără a aștepta stabilizarea sarcinii și fără să se asigure vizual că cei doi legători de sarcină au coborât din vagon, cu consecința producerii unui accident de muncă soldat cu decesul persoanei vătămate F..

Așadar, în raport cu criticile formulate se constată că nu este incident cazul de recurs în casație menționat, respectiv cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., întrucât faptele recurentului inculpat A. corespund tiparului de incriminare al infracțiunilor de nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prevăzută de art. 350 alin. (1) și (3) C. pen. și ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. și prin urmare nu poate fi primită solicitarea apării de achitare în raport cu temeiul prevăzut de art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

Pe de altă parte, Înalta Curte subliniază că dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii.

Elementul material al infracțiunii de ucidere din culpă este reprezentat de orice acțiune sau inacțiune prin care se provoacă moartea unei persoane, acțiunea putând consta în neîndemânare, neatenție, imprudență sau neglijență.

În cauză, elementul material al laturii obiective a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, a fost realizat prin acțiunea inculpatului care, în data de 02.02.2018 a manevrat necorespunzător utilajul ridicător tip macara prin efectuarea manevrelor de ridicare directă a încărcăturii din interiorul vagoanelor și transfer al sarcinii către magazia navei, fără a aștepta stabilizarea sarcinii și fără să se asigure vizual că cei doi legători de sarcină au coborât din vagon, încălcând în acest sens, prevederile cuprinse în art. 22 și art. 23 lit. h) din Legea nr. 319/2006 și Instrucțiunile proprii de SSM la manipularea și depozitarea țevilor și tuburilor.

Totodată, s-a reținut că acțiunea inculpatului a avut ca rezultat decesul victimei F., așa cum rezultă din cuprinsul raportului medico-legal de necropsie nr. 492/90/A3/2018, efectuat la data de 28.03.2018, potrivit căruia decesul numitului F. a fost violentă și s-a produs ca urmare a șocului traumatic și hemoragie, în cadrul unui politraumatism facial și toraco-abdominal, cu multiple fracturi costale și rupturi de organe interne. De asemenea, s-a concluzionat că leziunile de violență au putut fi produse prin lovire de corp dur și au legătură directă necondiționată cu cauza morții.

Legătura de cauzalitate între acțiunea inculpatului și moartea victimei a fost stabilită prin raportul medico-legal de necropsie nr. 492/90/A3/2018.

Prin apărările formulate, care se circumscriu în esență, modalității de interpretare și evaluare a materialului probator administrat în cauză de instanțele anterioare, recurentul A. solicită Înaltei Curți, pe calea recursului în casație, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanței de apel, chestiune care nu echivalează cu a supune unei noi judecăți legalitatea hotărârii prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. Astfel cum s-a arătat anterior, instanța de recurs în casație exercită un control asupra hotărârii atacate, constatările sale întemeindu-se pe situația de fapt reținută de instanța de apel, care este consecința directă a administrării nemijlocite a probelor și, în consecință, situația de fapt reținută în apel nu poate fi schimbată prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție: Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021, Decizia nr. 82/RC din 23 februarie 2021, Decizia nr. 167/RC din 20 aprilie 2021, Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019). Deoarece legea nu prevede competența de a administra probe cu privire la situația de fapt, instanța de recurs în casație își fundamentează soluția pe baza faptelor anterior constatate.

Criticile invocate de recurentul inculpat A. nu vizează însă aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casație, ci reprezintă critici ce țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanțele au reținut, pe baza probelor din dosar, vinovăția acestuia privind săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, precum și aplicarea principiului in dubio pro reo fundamentat pe reevaluarea probelor administrate în cauză, pentru care s-a dispus soluția de condamnare.

Or, recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, pe fond, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel. În consecință, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanței supreme pe calea recursului în casație.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 509/P din data de 17 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 509/P din data de 17 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 februarie 2024.