ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 598 din 27 noiembrie 2024 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/2024, printre altele:

În baza art. 396 alin. (1), (2) și (10) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale).

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare, iar, în baza art. 92 C. pen., s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul a fost obligat să se supună măsurii de supraveghere de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) să se comunice Serviciului de Probațiune Constanța.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 100 de zile și au fost nominalizate Direcția de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanța și Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța, ca și instituții în cadrul cărora obligația poate fi executată, potrivit art. 404 alin. (2) C. proc. pen.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 241 alin. (1)

1

lit. a) C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a arestului la domiciliu dispusă față de inculpatul A. și, în consecință, s-a dispus punerea de îndată în liberate a acestuia, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii, a arestului preventiv și a arestului la domiciliu, de la data de 21.03.2024 la data de 27.11.2024.

Pentru a hotărî astfel, analizând probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale prin raportare și la declarația inculpatului care a recunoscut faptele imputate, solicitând judecarea în procedura recunoașterii învinuirii, Tribunalul a reținut, în esență, că fapta inculpatului A., constând în aceea că, în realizarea aceleiași rezoluții, în perioada ianuarie - martie 2024, a efectuat, fără drept, operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație eliberată în condițiile Legii nr. 194/2011, după cum urmează:

- la data de 07.01.2024, în timp ce se afla în autoturismul cu nr. de înmatriculare x, în zona INEL 2 din mun. Constanța, jud. Constanța, a deținut, fără drept, în scopul punerii în circulație, produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, respectiv 59 folii din staniol împăturite în formă de bilă ce conțineau cantitatea de 11,74 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență B.;

- la data de 01.02.2024, a manipulat, a transportat și a vândut colaboratorului autorizat, C., cantitatea de 2,01 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență B., pentru suma de 300 RON;

- la data de 02.02.2024, a manipulat, a transportat și a vândut colaboratorului autorizat, C., cantitatea de 1,63 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență B., pentru suma de 250 RON;

- la data de 07.02.2024, a stocat-depozitat, a manipulat și a vândut colaboratorului autorizat, C., cantitatea de 1,38 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență B., pentru suma de 200 RON;

- la data de 08.02.2024, a stocat-depozitat și a vândut colaboratorului autorizat, C., cantitatea de 1,72 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență B., pentru suma de 300 RON;

- la data de 21.02.2024, a stocat-depozitat, a manipulat și a vândut colaboratorului autorizat, C., cantitatea de 2,65 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență B., pentru suma de 400 RON;

- la data de 29.02.2024, a manipulat, a transportat și a vândut colaboratorului autorizat, C., cantitatea de 1,32 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență B., pentru suma de 200 RON;

- la data de 21.03.2024, împreună cu D., a stocat-depozitat, a manipulat și a ambalat, în vederea punerii în vânzare, cantitatea de 8,01 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență B., descoperită cu ocazia percheziției domiciliare din aceeași dată, la imobilul din municipiul Constanța, strada x nr. 17A, județul Constanța, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale).

În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., s-a reținut că elementul material al laturii obiective a infracțiunii a constat în acțiunea inculpatului A., care, la diferite intervale de timp, a vândut colaboratorului autorizat 22,45 de grame de subtanță pe care s-a pus în evidență B., iar la data de 21.03.2024 a deținut la domiciliul său, în vederea comercializării, cantitatea de 8,01 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență B., faptă ce a avut ca urmare crearea unei stări de pericol pentru sănătatea publică.

S-a reținut că legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită de inculpat și urmarea periculoasă produsă este evidentă, aceasta rezultând din însăși materialitatea faptei, precum și că infracțiunea a fost comisă sub forma intenției directe potrivit art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., deoarece din modul concret de realizare a faptei reținute rezultă că inculpatul a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale și a urmărit producerea acestuia.

Sub aspectul legii penale mai favorabile inculpatului, instanța a reținut că ultimul act material a fost săvârșit la data de 21.03.2024, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 58/2024, prin urmare legea penală aplicabilă inculpatului este legea anterioară modificării, care prevedea pedeapsa de la 2 la 7 ani.

Reținând că faptele există, constituie infracțiune și că au fost săvârșite de inculpat, cu luarea în considerare a scopului pedepsei care îl reprezintă prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, instanța a procedat la stabilirea pedepsei cu observarea condițiilor de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., și anume gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează după criteriile enumerate în textul de lege.

În acest sens, s-a avut în vedere că inculpatul A. are vârsta de 29 de ani, este necăsătorit, studii - liceale, este administrator al S.C. E. S.R.L. Constanța și nu este cunoscut cu antecedente penale, precum și faptul că, din cuprinsul procesului-verbal întocmit de organele de cercetare penală la data de 10.04.2024, a rezultat că, începând cu anul 2022, acesta nu a obținut venituri licite care să îi asigure un trai decent.

Totodată, instanța a reținut că inculpatul A. a înțeles să beneficieze de prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., acesta recunoscând faptele reținute în sarcina sa așa cum au fost descrise în actul de sesizare, declarând că înțelege să fie judecat în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Ca urmare, s-a apreciat că aptă să asigure redresarea socială a inculpatului este o pedeapsă cu închisoarea orientată ușor peste minim (având în vedere forma continuată a infracțiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011).

Prin decizia penală nr. 545/P din 09 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de către inculpații F. și G., împotriva sentinței nr. 598 din 27 noiembrie 2024 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/2024

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. (2) lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Constanța împotriva sentinței nr. 598 din 27 noiembrie 2024 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/2024, sentință care a fost desființată în parte și, rejudecând, printre altele, a dispus următoarele în ceea ce-l privește pe inculpatul A.:

A fost înlăturată din cuprinsul sentinței apelate dispozițiile contrare deciziei și menținute dispozițile sentinței în măsura în care nu contravin deciziei.

Cheltuielile judiciare aferente apelului parchetului au rămas în sarcina statului, potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Pentru a decide astfel, făcând propria evaluare a probatoriului, Curtea a constatat că instanța de fond a reținut starea de fapt prin raportare la probele administrate în cauză, fiind întrunite toate elemente constitutive ale infracțiunilor precizate în rechizitoriu, astfel cum acestea au fost expuse în cuprinsul hotărârii apelate, probatoriul administrat în cauză demonstrând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul A. se face vinovat de săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel, tribunalul a soluționat cauza în procedura abreviată reglementată de art. 375 C. proc. pen., în baza recunoașterii învinuirii de către inculpat, reținându-se în fapt și în drept săvârșirea infracțiunii pentru care s-a dispus soluție de condamnare, a căror reluare descriptivă nu a mai fost reluată de către curte, apreciindu-se ar fi redundant, având în vedere expunerea detaliată efectuată în sentința atacată.

Verificând hotărârea atacată, din punctul de vedere al aspectelor de netemeinicie sesizate, printre alții, de către procuror, Curtea a constatat că în procesul de individualizare judiciară a sancțiunii penale aplicate inculpatului prima instanță s-a raportat, în mod corect, la criteriile generale prevăzute la art. 74 alin. (1) C. pen.

Cu toate acestea, caracterul proporțional al sancțiunii penale nu se reflectă doar în natura, durata sau cuantumul sancțiunii, ci și în modalitatea concretă de aplicare/executare, în caz contrar existând riscul ca sancțiunea penală să nu-și atingă scopul pentru care a fost edictată.

În acest sens, raportându-se la scopul pedepsei astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal și art. 3 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Curtea a considerat, printre altele, că soluția adoptată de prima instanță față de intimatul inculpat A. este prea blândă prin raportare la gravitatea faptelor imputate acestora, circumscrise infracțiunii de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive - faptă prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 și care generează un grad de pericol concret foarte ridicat pentru societate, având în vedere efectele foarte nocive ce le pot avea aceste substanțe asupra consumatorilor, fiind adesea vorba de substanțe a căror compoziție este foarte greu de controlat, nu de puține ori unele dintre aceste substanțe fiind ulterior introduse în categoria drogurilor de mare risc. Totodată, nu a fost neglijată amploarea tot mai mare a fenomenului de trafic și consum de astfel de substanțe, precum și implicarea fiecăruia dintre inculpați în această activitate infracțională.

Sub aspectul circumstanțelor personale ale inculpatului A., s-a reținut că are vârsta de 29 de ani, este necăsătorit, a urmat studiile liceale și este administrator al societății E. S.R.L. Constanța, nefiind este cunoscut cu antecedente penale, însă din înscrisurile depuse la dosar rezultă că acesta nu obține venituri care să îi permită să se întrețină.

S-au avut în vedere, mai cu seamă, circumstanțele reale în care inculpatul a comis faptele reținute în sarcină, instanța de apel considerând justificată solicitarea parchetului de înăsprire a tratamentului penal aplicat, pentru atingerea scopului pedepsei penale și ținând seama de pericolul social al infracțiunilor comise. Ca urmare, a majorat cuantumul pedepsei cu închisoarea aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., având în vedere legea penală mai favorabilă, așa cum a fost determinată de către prima instanță (legea în vigoare la data executării ultimului act material din structura infracțiunilor continuate, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 58/2024, respectiv legea anterioară modificării, care prevedea pedeapsa de la 2 la 7 ani închisoare), dar și faptul că judecata în fața instanței de fond a urmat procedura recunoașterii învinuirii, fiind aplicabile dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Astfel, s-a apreciat că o pedeapsă orientată spre maximul special posibil (de 4 ani și 8 luni închisoare) este necesară și oportună în privința inculpatului A., având în vedere multitudinea actelor materiale întreprinse, ce denotă o implicare serioasă în acțiunea infracțională periculoasă, impunându-se executarea în regim de detenție, potrivit art. 60 C. pen. și Legii nr. 254/2013.

Hotărârea din apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Constanța, la 14 mai 2025, inculpatului A. la 04 iunie 2025 (la locul de detenție), precum și celorlalți inculpați.

Termenul de declarare a recursului în casație s-a împlinit la data de 07 iulie 2025 pentru inculpatul A..

Împotriva hotărârii instanței de apel, la data de 17 iunie 2025 (data plic), a declarat recurs în casație inculpatul A., invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 10 și pct. 12 C. proc. pen., considerând că prin decizia recurată s-a făcut o greșită aplicare a legii penale întrucât Curtea de Apel Constanța a omis să aplice circumstanțele atenuante prevăzute de lege, deși acestea rezultau din probele administrate în cauză. A solicitat admiterea recursului și reducerea pedepsei aplicate, respectiv menținerea soluției dispuse de "judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanța".

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Constanța, la data de 22 iulie 2025, precum și inculpaților F. (la 28 iulie 2025 la locul de detenție), H. (la 28 iulie 2025 la locul de detenție), I. (la 29 iulie 2025 la locul de detenție), J. (la 24 iulie 2025 la locul de detenție), K. (la 26 iulie 2025 la locul de detenție), D. (prin afișarea înștiințării la adresa de domiciliu la 24 iulie 2025) și L. (la 24 iulie 2025 la adresa de domiciliu).

Comunicarea cererii de recurs în casație către inculpatul G. s-a restituit cu mențiunile "destinatar necunoscut", respectiv "destinatarul nu mai locuiește la acea adresă".

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a expirat, cel mai târziu, la data de 12 august 2025, fără ca la dosar să fie depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 16 septembrie 2025.

Constatându-se neîndeplinită procedura de comunicare a cererii de recurs în casație față de inculpatul G. (comunicarea fiind restituită cu mențiunile "destinatar necunoscut", respectiv "destinatarul nu mai locuiește la acea adresă"), prin încheierea din 14 octombrie 2025 s-a dispus completarea acesteia, potrivit art. 439 C. proc. pen., subsecvent efectuării de verificări în bazele de date ale D.E.P.A.B.D. și A.N.P.

Din verificările efectuate a rezultat că inculpatul G. nu figurează încarcerat în vreun penitenciar din România, iar ultima adresă de domiciliu este cea menționată în dosar, la care s-a efectuat anterior procedura de comunicare neîndeplinită.

În atare situație, s-a procedat la comunicarea cererii de recurs în casație către inculpatul G. la aceeași adresă de domiciliu (pe dovada de comunicare datată 23 octombrie 2025, nefiind, însă, menționată calitatea persoanei care a primit-o), precum și prin afișarea, la sediul I.C.C.J., a înștiințării aferente comunicării (la 23 octombrie 2025), termenul prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. urmând să expire la 07 noiembrie 2025.

La dosar nu au fost depuse concluzii scrise.

La data de 03 noiembrie 2025 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat, potrivit căruia, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen. [nefiind respectată cerința de la art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen..], recursul în casație promovat de inculpatul A. apare ca fiind inadmisibil în principiu.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:

Recursul în casație constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între principiul legalității, pe de o parte, și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă, la conținutul cererii și la cazurile de casare.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 (referitor la conținutul cererii) și art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Reglementând conținutul cererii de recurs în casație, art. 437 alin. (1) C. proc. pen. stabilește că aceasta trebuie să cuprindă numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții ori, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac și organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora (lit. c), precum și semnătura persoanei care a promovat recursul în casație (lit. d).

Rezultă, așadar, din cuprinsul textului de lege menționat că cererea de recurs în casație se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanței cu soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conținutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casație, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reședința părții, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părților (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum și voința de a recura respectiva hotărâre și limitele acestei voințe, respectiv motivele în fapt și în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanței de recurs.

Așa cum se prevede în art. 440 alin. (2) C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conținut la care se referă expres art. 437 alin. (1) C. proc. pen. constituie o condiție de admisibilitate a recursului în casație, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta respectă cerința prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia penală nr. 545/P din 09 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Deopotrivă, se constată că recursul în casație a fost promovat, în termen legal, de către A., persoană care, față de calitatea sa de inculpat în cursul procesului în fond și apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumerați în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen. Totodată, este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen., având în vedere că, deși nu a declarat apel în cauză, situația inculpatului A. a fost îngreunată ca urmare a admiterii de către Curtea de Apel Constanța a căii de atac declarată de parchet.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație din perspectiva respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta întrunește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., întrucât cuprinde numele, prenumele și domiciliul recurentului, este indicată hotărârea atacată și are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o, iar locul de detenție rezultă din actele dosarului.

În ceea ce privește cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că au fost invocate motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 10 și pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea că prin decizia recurată s-a făcut o greșită aplicare a legii penale, întrucât Curtea de Apel Constanța a omis să aplice recurentului circumstanțele atenuante prevăzute de lege, deși acestea rezultau din probele administrate în cauză, circumstanțe a căror reținere ar fi avut ca efect reducerea pedepsei aplicate.

Referitor la această condiție de admisibilitate, se impune a se menționa că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din modalitatea de reglementare a recursului în casație, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, așadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. doar acele nelegalități care afectează limitele și natura sancțiunii penale aplicate (pedepse principale, complementare, accesorii și măsuri educative), neputând fi examinate pe această cale alte aspecte de nelegalitate ce nu au fost avute în vedere de legiuitor, cum nu poate fi cenzurată nici temeinicia reținerii criteriilor, stărilor și circumstanțelor de individualizare a pedepsei. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci verifică exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare, fără a putea reevalua chestiunile de fapt, indiferent dacă ele au stat la baza reținerii existenței infracțiunii și calificării ei juridice ori au justificat factual aplicarea legii penale numai sub aspectul tratamentului sancționator.

Prin expresia "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt reglementate de textul de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de fond și/sau apel, dând acestei sintagme o interpretare mai largă decât cea din cuprinsul art. 187 C. pen.

Astfel, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat, în mod constant, că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permit instanței de recurs în casație să cenzureze reținerea sau nereținerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reținută o astfel de cauză (deciziile nr. 15/RC din 13 ianuarie 2017, nr. 23/RC din 19 ianuarie 2017, nr. 215/RC din 26 mai 2017, nr. 158/RC din 02 mai 2019, nr. 483/RC din 13 decembrie 2019, nr. 238/RC din 22 iulie 2020, nr. 256/RC din 30 iulie 2020, nr. 277/RC din 10 septembrie 2020, nr. 393/RC din 29 octombrie 2020, nr. 425/RC și nr. 426/RC din 13 noiembrie 2020, nr. 64/RC din 12 februarie 2021, nr. 103/RC din 05 martie 2021, nr. 111/RC din 11 martie 2021, nr. 173/RC din 21 aprilie 2021, nr. 8/RC din 18 ianuarie 2022 și nr. 114/RC din 10 martie 2022, încheierile nr. 317/RC din 12 septembrie 2017, nr. 2/RC din 07 ianuarie 2020, nr. 383/RC din 13 septembrie 2022, nr. 326/RC din 30 mai 2023, nr. 434/RC din 29 august 2023, nr. 436/RC din 31 august 2023, nr. 662/RC din 24 octombrie 2023 și altele).

Se observă, așadar, că susținerile recurentului inculpat cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicate generată de omisiunea reținerii circumstanțelor atenuante nu se circumscriu motivului de casare invocat [art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen..], care, așa cum s-a arătat anterior, vizează doar aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, respectiv legalitatea pedepsei, iar nu temeinicia acesteia.

Or, stabilirea pedepsei între limitele prevăzute de lege și a modalității de executare constiutie principala operațiune de individualizare judiciară a sancțiunii penale și ține exclusiv de aprecierea instanțelor de fond și apel, singurele în măsură să aplice, sub acest aspect, dispozițiile art. 74 C. pen., instanța de recurs în casație fiind limitată, conform art. 447 C. proc. pen., la a verifica exclusiv legalitatea deciziei.

În acest context, se impune a se sublinia că formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, fapt ce atrage nerespectarea cerinței prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situație ce nu se regăsește în speță.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., invocat, de asemenea, prin cererea de recurs în casație, se constată că acesta a fost abrogat prin art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, nefiind niciodată în vigoare.

Or, câtă vreme nu a fost invocat un caz de casare care să fie în vigoare, nu este respectată condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. din perspectiva motivării în drept. De altfel, așa cum s-a arătat anterior, susținerile inculpatului privind o eventuală omisiune a instanței de apel de a aplica circumstanțele atenuante prevăzute de lege nu pot fi analizate nici circumscris vreunuia dintre motivele reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. și aflate în vigoare la acest moment.

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. nu îndeplinește toate condițiile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile legale, fiind promovată cu încălcarea prevederilor art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., va respinge calea extraordinară de atac exercitată de acesta ca inadmisibilă.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 545/P din 09 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 noiembrie 2025.