ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 126 din 11 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul Militar București, a fost admisă cererea Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare din infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) și 3 C. pen. (două fapte) într-o singură infracțiune de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) și 3 C. pen.

A fost respinsă ca nefondată cererea apărătorului inculpatului A. de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare din două infracțiuni aflate în concurs, de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) și 3 C. pen., și de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prevăzută de art. 350 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) și 3 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) și 3 C. pen., la pedeapsa principală de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i), j) și k) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, exercitarea acelorași drepturi fiind interzisă, în baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., și ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prevăzută de art. 350 alin. (1) și (3) C. pen., la pedeapsa principală de 1 an închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, exercitarea acestui drept fiind interzisă, în baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., și ca pedeapsă accesorie.

Conform art. 38 alin. (2) C. pen., s-a constatat că cele două fapte săvârșite la 25 ianuarie 2017 se află în concurs formal și, în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care a fost adăugat sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 4 luni închisoare, în final acesta având de executat pedeapsa principală rezultantă de 4 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i), j) și k) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, a cărei executare se realizează conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., exercitarea acelorași drepturi fiind interzisă și ca pedeapsă accesorie, în baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen.

În baza art. 7 din Legea 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național de date genetice judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 397 alin. (1) coroborat cu art. 19 și art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B., fiind obligată partea responsabilă civilmente S.C. C. S.A. - prin lichidator judiciar D. - filiala Cluj la plata către această parte civilă a sumelor de 300.000 RON, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a sentinței și până la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale, și de 7826,80 RON, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, cu titlu de prestație unică, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a sentinței și până la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale.

În baza art. 397 alin. (1) coroborat cu art. 19 și art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă E., fiind obligată partea responsabilă civilmente S.C. C. S.A. - prin lichidator judiciar D.. - filiala Cluj la plata către această parte civilă a sumei de 300.000 RON, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a sentinței și până la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale.

În baza art. 397 alin. (1) coroborat cu art. 19 și art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă F., fiind obligată partea responsabilă civilmente S.C. C. S.A. - prin lichidator judiciar D. - filiala Cluj la plata către această parte civilă a sumei de 200.000 RON, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a sentinței și până la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale.

În baza art. 397 alin. (1) coroborat cu art. 19 și art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă G., fiind obligată partea responsabilă civilmente S.C. C. S.A. - prin lichidator judiciar D. - filiala Cluj la plata către această parte civilă a sumei de 200.000 RON, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a sentinței și până la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale.

În baza art. 397 alin. (1) coroborat cu art. 19 și art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă H., fiind obligată partea responsabilă civilmente S.C. C. S.A. - prin lichidator judiciar D.. - filiala Cluj la plata către această parte civilă a sumelor de: 42.000 euro, în echivalentul în RON, potrivit cursului BNR din ziua plății, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a sentinței și până la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale, și din care va fi scăzută suma 75.000 RON primită cu titlu de daune morale de la Fondul de Garantare a Asiguraților (F.G.A.); 11.543,87 RON, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a sentinței și până la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale; 24.000 RON, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, cu titlu de prestație unică, reprezentând contravaloarea întreținerii părții civile - minore I., la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a sentinței și până la data plății efective, pentru perioada cuprinsă între data decesului victimei, 25 ianuarie 2017 și data constituirii de parte civilă în cauză, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale.

În baza art. 397 alin. (1) coroborat cu art. 19 și art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă I., fiind obligată partea responsabilă civilmente S.C. C. S.A. - prin lichidator judiciar D. - filiala Cluj la plata către această parte civilă a sumelor de: 63.000 euro, în echivalentul în RON, potrivit cursului BNR din ziua plății, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a sentinței și până la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale, și din care va fi scăzută suma 42.000 RON primită cu titlu de daune morale de la Fondul de Garantare a Asiguraților (F.G.A.); și 1.450 RON (reprezentând salariul minim pe economie stabilit pentru anul 2017), actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, cu titlu de prestație periodică lunară, din care se va scădea valoarea la data plății a indemnizației sociale la care este îndreptățită partea civilă în calitate de beneficiar al pensiei de urmaș. Potrivit art. 499 alin. (3) C. civ., prestația periodică lunară stabilită cu titlu de despăgubiri civile este datorată de la împlinirea de către partea civilă I. a vârstei de 18 ani dacă acesta se va afla în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.

În baza art. 397 alin. (1) coroborat cu art. 19 și art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă J., fiind obligată partea responsabilă civilmente S.C. C. S.A. - prin lichidator judiciar D. - filiala Cluj, la plata către această parte civilă a sumei de 42.000 euro, în echivalentul în RON, potrivit cursului BNR din ziua plății, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a sentinței și până la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale.

În temeiul art. 397 alin. (1) coroborat cu art. 25 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ., art. 49, art. 50 din Legea nr. 136/1995 și la art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, a fost admisă acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" București și, în consecință, a fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. C. S.A. - prin lichidator judiciar D. - filiala Cluj la plata sumei de 102.581,54 RON către această parte civilă, reprezentând cheltuielile de spitalizare suportate pentru tratarea inculpatului A. și a pacientului K., cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale.

În temeiul art. 397 alin. (1) coroborat cu art. 25 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ., art. 49, art. 50 din Legea nr. 136/1995 și la art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, s-a admis acțiunea civilă formulată de către Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța și, în consecință, a fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. C. S.A. - prin lichidator judiciar D.. - filiala Cluj la plata sumei de 28.272,43 RON către această parte civilă, reprezentând cheltuielile de spitalizare suportate pentru tratarea pacientului K., cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 500 RON reprezintă cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală.

Pentru a pronunța această sentință, analizând probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, inclusiv prin raportare la apărările acuzatului, instanța de fond a reținut sub aspectul situației de fapt că, la data de 25 ianuarie 2017, în jurul orei 12:00, în timp ce conducea autoturismul marca x, aparținând ..., pe DN6, în zona localității Ștefan cel Mare, județul Constanța, din direcția Cernavodă spre municipiul Constanța, inculpatul A. s-a angajat în depășirea unui ansamblu de vehicule, format din cap tractor marca x și semiremorca marca x, condus de numitul L., iar, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale și a măsurilor de prevedere privind circulația pe drumurile publice, a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca x, condus regulamentar din sensul opus de mers, de către numitul M., accidentul soldându-se cu decesul numiților M. și N., precum și cu vătămarea corporală a generalului de flotilă aeriană K., pasager în autovehiculul condus de inculpat.

Sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea culpei cu previziune, prin nerespectarea dispozițiilor legale și a măsurilor de prevedere privind circulația pe drumurile publice, acesta prevăzând posibilitatea producerii rezultatului faptei sale, dar sperând în mod ușuratic că el nu se va produce.

Instanța de fond a avut în vedere că inculpatul a condus autoturismul în condițiile încălcării prevederilor art. 45 alin. (3) și art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. În acest sens, a ținut cont de concluziile raportului de expertiză tehnică efectuată în cauză, potrivit cărora în mod evident accidentul putea fi evitat de conducătorul autoturismului marca x, inculpatul A., dacă acesta s-ar fi angajat în depășirea autotrenului doar în momentul în care această manevră putea fi efectuată în siguranță, rezultând, astfel, că starea de pericol premergătoare accidentului rutier a fost creată de acuzat.

Având în vedere faptul că inculpatul și generalul de flotilă aeriană K. se aflau la data producerii accidentului rutier în misiune, judecătorul fondului a considerat că evenimentul constituie accident de muncă, deoarece s-a produs în timpul și din cauza îndeplinirii sarcinilor de muncă, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 5 lit. g), art. 31 lit. a) din normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, modificată, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1425/2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele ale art. 73 alin. (1) lit. h) din S.S.M.-1 "Instrucțiuni privind organizarea și desfășurarea activității de securitate și sănătate în muncă în Armata României".

În consecință, s-au apreciat întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prevăzută de art. 350 alin. (1) și (3) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate, prima instanță a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., ținând seama de statutul social al inculpatului, de caracterizările favorabile depuse la dosar, de evoluția în cariera militară, de faptul că nu a mai săvârșit infracțiuni și de conduita corectă după săvârșirea faptelor și în cursul procesului penal. Nu au fost însă reținute împrejurări ori circumstanțe care atenuează răspunderea penală, avându-se în vedere că accidentul rutier provocat de inculpat a avut consecințe dramatice și iremediabile, instanța de fond apreciind că fapta săvârșită de acesta prezintă un grad de pericol social concret ridicat, pentru care se impune aplicarea unei pedepse orientate spre mediu.

Față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei și de persoana inculpatului, s-a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i), j) și k) C. pen.

În privința laturii civile, prima instanță a reținut că părțile civile B., E., F., G., H., I. și J. au suferit o traumă psihică ca urmare a infracțiunile săvârșite de către inculpat, prin pierderea numiților M. și N., iar însăși constatarea comiterii infracțiunilor și condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare nu reprezintă, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă pentru părțile civile. Prin urmare, luând în considerare aspectele posibil de cuantificat cu relevanță în evaluarea pierderii părților civile (trauma psihică și șocul emoțional produse prin pierderea celor două persoane apropiate, modalitatea în care s-a produs decesul acestora), instanța a admis în parte acțiunile civile formulate de părțile civile pentru prejudiciul moral, urmare reținerii culpei exclusive a inculpatului în producerea accidentului, obligând partea responsabilă civilmente S.C. C. S.A. - prin lichidator judiciar D. - filiala Cluj la plata către acestea a unor sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a sentinței și până la data plății efective.

Cu privire la părțile civile Spitalul Clinic de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" București și Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța, instanța de fond a reținut că prejudiciile suferite de unitățile sanitare au fost probate și reprezintă o consecință directă a faptelor inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, inculpatul A. și părțile civile H., I. și J.

Inculpatul A. a criticat sentința primei instanțe din perspectiva nemotivării cu trimitere la probele avute în vedere la stabilirea vinovăției și la soluția de condamnare, a încălcării dreptului la un proces echitabil ca urmare a respingerii solicitării apărării de efectuare a unei noi expertize auto, a greșitei încadrări juridice a faptelor prin reținerea în concurs și a infracțiunii prevăzută de art. 350 C. pen., în condițiile în care nerespectarea măsurilor de prevedere pentru exercitarea unei profesii sau meserii este incriminată ca agravantă în dispozițiile art. 197 alin. (2) C. pen., și a neaplicării prevederilor referitoare la circumstanțele atenuante, ignorându-se impactul negativ al soluției de condamnare cu executare în regim de detenție asupra situației sale familiale.

Ca urmare, apelantul inculpat a solicitat schimbarea încadrării juridice într-o singură infracțiune prevăzută de art. 192 alin. (1), (2), (3) C. pen. și, în principal, achitarea sa pentru această infracțiune, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, dacă se va aprecia că există temeiuri dincolo de orice îndoială pentru condamnare, a considerat că se impune aplicarea unei pedepse care să permită suspendarea executării acesteia sub supraveghere.

Părțile civile H., I. și J. au susținut, în esență, că hotărârea atacată nu este motivată sub aspectul laturii civile, considerând că este nejustificată reducerea de către prima instanță a cuantumului despăgubirilor civile solicitate.

Prin Decizia penală nr. 3 din 23 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea Militară de Apel București, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 126 din 11 octombrie 2019 a Tribunalului Militar București, care a fost desființată în parte și, în rejudecare, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani și 4 luni închisoare și 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i), j) și k) C. pen. aplicată inculpatului în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prevăzută de art. 350 alin. (1) și (3) C. pen.

Au fost înlăturate pedeapsa complementară și cea accesorie constând în interzicerea exercitării de către inculpat a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. j) și k) C. pen.

S-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa principală de 4 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) și 3 C. pen., precum și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen. pe o durată de 4 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen.

A fost înlăturată dispoziția privind prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., în vederea obținerii și stocării în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Totodată, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de părțile civile H., I. și J. împotriva aceleiași sentințe, care au fost obligate la plata sumei de câte 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea, analizând cu prioritate critica formulată de inculpatul A. referitoare la nemotivarea sentinței și la nesocotirea drepturilor la un proces echitabil și la apărare, a apreciat-o ca neîntemeiată, sens în care a arătat că, pe tot parcursul procesului penal, acuzatului i-au fost respectate garanțiile și drepturile procesuale, iar considerentele hotărârii conțin elementele obligatorii prevăzute de art. 401 - 404 C. proc. pen. necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc. S-a apreciat că nu poate atrage nulitatea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare împrejurarea că motivarea sentinței nu conține o analiză detaliată a apărărilor formulate de inculpat, având în vedere, pe de o parte, că această situație nu se regăsește printre cazurile prevăzute de art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., iar, pe de altă parte, că instanța de apel trebuie să facă propria analiză a situației de fapt și propria motivare a soluției.

Procedând, în continuare, la propria analiză a materialului probator administrat în cauză pe parcursul procesului penal, Curtea a arătat că, în mod corect, prima instanță a concluzionat că s-a dovedit în mod cert că accidentul soldat cu decesul victimelor M. și N. a avut loc din culpa exclusivă a inculpatului, acesta angajându-se în depășirea unui ansamblu de vehicule, format din cap tractor marca x și semiremorca marca x, condus de martorul L., deși din fața sa, pe contrasens, se apropia autoturismul marca x, condus de către M.

Curtea a apreciat că accidentul s-a produs conform dinamicii prezentate de expertul judiciar desemnat de instanță și anume că șoferul autoturismul O. a văzut intrarea pe contrasens a autoturismului P. condus de inculpat, iar, pentru a evita un impact frontal cu acesta, a virat stânga, concomitent cu o manevră de frânare. Datorită acestei manevre, autoturismul O. a intrat în derapaj și s-a poziționat perpendicular pe axa drumului, moment în care a fost lovit în partea laterală din dreapta de către autoturismul P.. Martorul L., conducătorul autotrenului, a încercat și el să evite impactul cu cele două autoturisme, prin frânare și virare spre dreapta, însă nu a reușit, colțul stânga față al cabinei autotrenului lovind colțul dreapta față al autoturismului O. Ca urmare a impactului cu autoturismul P. și cu autotractorul, autoturismul O. a fost împins către înapoi, spre Constanța. S-a concluzionat că producerea accidentului s-a datorat intrării autoturismului P. în depășirea autotrenului, fără o asigurare suficientă că ar fi putut efectua și termina această depășire în condiții de siguranță, și că accidentul putea fi evitat de către conducătorul autoturismului P. dacă ar fi intrat în depășirea autotrenului doar în momentul în care manevra putea fi efectuată în siguranță.

Curtea a reținut că, în mod just, judecătorul fondului a respins cererea inculpatului de a se efectua o nouă expertiză, întrucât concluziile expertizei tehnice efectuate de expertul desemnat de instanță sunt clare, aprofundate, răspund obiectivelor adresate de către organele judiciare și, mai mult decât atât, se coroborează cu procesul-verbal de cercetare la fața locului accidentului, planșa foto privind principalele aspecte fixate și urmele ridicate cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei, precum și cu declarațiile martorului L., conducătorul autotrenului.

Totodată, au fost apreciate nesincere declarațiile inculpatului A., arătându-se că acestea sunt infirmate de toate celelalte mijloace de probă administrate în cauză, inculpatul neoferind argumente serioase care să-i susțină teza potrivit căreia starea de pericol nu ar fi apărut prin manevra de depășire pe care a efectuat-o, ci prin deraparea autoturismului O. și pierderea controlului mașinii de către șoferul acesteia, cu consecința poziționării ei perpendicular pe axul drumului, pe sensul de mers al tirului și autoturismului P. condus de inculpat.

Având în vedere dinamica producerii accidentului, așa cum a fost reținută de către instanțele de fond și apel, pe baza actelor de specialitate și a declarațiilor martorului L., s-a arătat că este exclusă atribuirea vreunui rol cauzal ori favorizant a împrejurării că autoturismul O. era radiat din circulație din anul 2014 ori a faptului că victima M. consumase băuturi alcoolice.

În acest context, Curtea a considerat ca fiind evident caracterul neîntemeiat al concluziilor raportului de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expertul Q., potrivit cărora cauza producerii accidentului ar fi fost intrarea autoturismului O. pe contrasens în fața autoturismului P. ce revenea în banda sa după depășirea tirului, pe fondul depășirii vitezei maxime admise de către conducătorul autoturismului O. și a neadaptării vitezei sale la condițiile de drum.

Așadar, Curtea a constatat că, în mod corect, printr-o interpretare coroborată și riguroasă a probelor, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) și 3 C. pen.

Având în vedere împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, gravitatea ridicată a acesteia, urmarea produsă, instanța de apel a constatat că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea de ucidere din culpă este corect individualizată și a subliniat că lipsa antecedentelor penale și celelalte date favorabile care caracterizează persoana acestuia invocate de apărare, respectiv situația sa familială, nu atenuează cu nimic starea de pericol creată prin săvârșirea infracțiunii, neputând constitui circumstanțe atenuante, ci criterii de apreciere în dozarea pedepsei între limitele prevăzute de lege și care au fost avute în vedere de către instanța de fond. Ca urmare, s-a apreciat că nu se impune reducerea pedepsei stabilită de prima instanță, aceasta fiind orientată spre limita minimă prevăzută de lege, iar fapta este de o gravitate deosebită. Instanța de apel a subliniat, totodată, că modalitatea de executare a pedepsei de 4 ani închisoare nu poate fi decât în regim de penitenciar, nefiind întrunite cerințele art. 91 C. pen. care condiționează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de stabilirea și aplicarea unei pedepse cu închisoarea de cel mult 3 ani.

Curtea a considerat, însă, că nu este oportună aplicarea pedepselor complementare și accesorii constând în interzicerea exercitării drepturilor de a părăsi teritoriul României și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. j) și k) C. pen., având în vedere natura infracțiunii și datele care caracterizează persoana inculpatului. De asemenea, în raport cu natura și împrejurările în care a fost comisă fapta, respectiv cu scopul constituirii Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, astfel cum este prevăzut în art. 1 din Legea nr. 76/2008, a fost considerată nejustificată dispoziția primei instanțe de prelevare de probe biologice de la inculpat în vederea determinării profilului genetic și înscrierii în această bază de date.

Totodată, s-a constatat întemeiată critica inculpatului A. referitoare la greșita reținere a infracțiunii de nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prevăzută de art. 350 alin. (1) și (3) C. pen., în concurs ideal cu infracțiunea de ucidere din culpă, în condițiile în care elementele constitutive ale primei infracțiuni sunt cuprinse în mod implicit în conținutul constitutiv al formei agravante a celei de-a doua. Ca urmare, întrucât fapta săvârșită întrunește elementele constitutive ale infracțiunii complexe de ucidere din culpă, care o absoarbe, în acest caz, pe cea prevăzută de art. 350 C. pen., Curtea a considerat că se impune achitarea inculpatului pentru această din urmă infracțiune, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Examinând apelurile declarate de părțile civile H., I. și J., Curtea a considerat că despăgubirile materiale acordate acestora și durata prestației periodice au fost evaluate corect de instanța de fond, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile civile incidente în cauză.

Referitor la daunele morale, Curtea a subliniat că, fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și de valori apărate de Constituție și de legile naționale, existenta prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei. Având în vedere aceste aspecte, Curtea, raportându-se la particularitățile de fapt și de drept ale speței, a apreciat că sumele acordate de prima instanță reprezintă o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit de aceste părți civile.

Împotriva hotărârii instanței de apel, la data de 24 martie 2020 (prin fax), a declarat recurs în casație inculpatul A., prin avocat R. (care a atașat, în copie, Împuternicirea avocațială nr. 18832 din 23 martie 2020 Dosar nr. x/2018), invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat că pedeapsa stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă este nelegală, întrucât nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., nefiind analizate împrejurările legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului ce pot constitui circumstanțe atenuante, cu consecința diminuării limitelor pedepsei cu o treime. În acest sens, a arătat că instanța nu a avut în vedere aspectele favorabile ce circumstanțiază persoana sa, ce reies atât din documentele depuse la dosar, cât și din hotărârile instanțelor care au admis solicitarea sa și a soției de a adopta un copil.

Pe de altă parte, a învederat că, în condițiile în care între proba științifică realizată în timpul anchetei penale, care se bazează în mod covârșitor pe declarațiile unui singur martor, și depoziția inculpatului există o serie de neconcordanțe cu privire la circumstanțele producerii accidentului, se impunea efectuarea în cursul judecății a unei noi expertize de specialitate care să aibă în vedere și noile aspecte relevate, ce rezultă și din expertizele extrajudiciare depuse de apărare la dosar, în sensul că șoferul autoturismului O. a fost deopotrivă în culpă pentru producerea accidentului. Astfel, a considerat că, la momentul individualizării pedepsei, instanțele au apreciat eronat limitele în care pedeapsa trebuia stabilită, al cărei cuantum, în raport cu aspectele care circumstanțiază persoana sa și modul de comitere a faptei, trebuia orientat către minim, iar, urmare a reținerii circumstanței atenuante, se impunea a fi redus cu o treime. Mai mult, s-a observat că instanța de apel nici nu a menționat limitele de pedeapsă între care trebuie stabilit cuantumul acesteia, arătând doar că aprecierea primei instanțe este corectă exclusiv în raport cu starea de pericol creată prin infracțiune, deși, în opinia apărării, nu se poate considera că această stare a continuat și după producerea evenimentului rutier.

În final, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casație, desființarea deciziei atacate și achitarea sa.

Prin încheierea din data de 02 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 3 din 23 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea Militară de Apel București, și s-a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurent, fixându-se termen de judecată la data de 24 septembrie 2020.

La data de 09 septembrie 2020, la dosar a fost transmisă, de Curtea Militară de Apel București, cererea formulată de inculpatul S., prin avocat R., în temeiul art. 441 C. proc. pen., de suspendare a executării pedepsei stabilite prin Decizia penală nr. 3 din 23 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea Militară de Apel București, până la pronunțarea soluției asupra recursului în casație.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Totodată, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare.

Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Astfel, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) și 3 C. pen. (pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani și 6 luni).

Ca atare, pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) și (3) C. pen. (4 ani închisoare) se încadrează în limitele prevăzute de dispozițiile legale, de la 3 la 10 ani și 6 luni închisoare.

Referitor la critica ce vizează nereținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., Înalta Curte arată că aceasta nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. care este incident doar în situația în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; or, în cauza dedusă judecății, recurentul inculpat a criticat hotărârile pronunțate sub aspectul netemeiniciei pedepselor aplicate (cuantum), considerate prea mari în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptelor și datele sale personale, situație exclusă din sfera de cenzură în calea de atac a recursului în casație, potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Cu privire la susținerile inculpatului A. referitoare la faptul că între proba științifică realizată în timpul anchetei penale, care se bazează în mod covârșitor pe declarațiile unui singur martor, și depoziția sa există o serie de neconcordanțe cu privire la circumstanțele producerii accidentului, astfel încât se impunea efectuarea, în cursul judecății, a unei noi expertize de specialitate care să aibă în vedere și noile aspecte relevate, ce rezultă și din expertizele extrajudiciare depuse de apărare la dosar, în sensul că șoferul autoturismului O. a fost deopotrivă în culpă pentru producerea accidentului, critici circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se tinde la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute de instanțele inferioare, încercând să se dovedească că recurentul nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, ceea ce nu este permis a se realiza pe calea extraordinară de atac a recursului în casație, care se limitează la verificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat doar la anumite chestiuni de drept, expres și limitativ prevăzute de lege.

Totodată, se observă că prin susținerile formulate pe calea recursului în casație, inculpatul critică, în esență, baza factuală care a condus la reținerea vinovăției sale, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Raportat la soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea cererii formulată, în temeiul art. 441 C. proc. pen., de inculpatul S., prin avocat R., de suspendare a executării pedepsei stabilite prin Decizia penală nr. 3 din 23 ianuarie 2020 a Curții Militare de Apel București.

Prin urmare, Înalta Curte, constatând că pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) și 3 C. pen. este cuprinsă în limitele legale, urmează ca, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. și, întrucât acesta se află în culpă procesuală, a-l obliga, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 3 din 23 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea Militară de Apel București.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2020.

GGC - NN