ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 79 din 9 mai 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Maramureș a fost condamnat inculpatul - A., pentru săvârșirea infracțiunii de:

- loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 195 din C. pen. raportat la art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., art. 76 din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 91 și urm. din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 4 ani.

În temeiul art. 93 din C. pen., inculpatul a fost obligat a respecta pe durata termenului de supraveghere următoarele obligații:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Maramureș la datele fixate de acesta

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa

- să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare ce depășește 5 zile

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență

- să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității în perioada termenului de supraveghere Primăriei Baia Mare.

Supravegherea respectării acestor obligații se va face de către Serviciul de Probațiune Maramureș.

S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 91 alin. (4) din C. pen. și de art. 96 din C. pen.

În temeiul art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii de 24 de ore (26.07.2018).

În temeiul art. 399 alin. (1) și (3) din C. proc. pen. s-a revocat măsura controlului judiciar dispusă față de inculpat.

În temeiul art. 25 din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească despăgubiri civile părții civile Spitalul Județean de Urgență, Dr. Constantin Opriș" Baia Mare în cuantum de 2.494,02, plus dobânda legală până la data plății efective.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-au confiscat obiectele înregistrate la poziția nr. 130/2018 din Registrul mijloacelor de probă existent în cadrul Tribunalului după rămânerea definitivă a cauzei.

S-a dispus arhivarea suportului optic înregistrat la poziția nr. 131/2018 din Registrul mijloacelor de probă existent în cadrul Tribunalului Maramureș -, după rămânerea definitivă a cauzei.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3000 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că fapta a avut loc în următoarele împrejurări:

Victima B. locuia de câțiva ani, fără forme legale, pe str. x din Baia Mare, într-o anexă a gospodăriei fratelui său, C., deoarece și-a vândut apartamentul, iar din banii obținuți și-a cumpărat băuturi alcoolice. De altfel, B. era cunoscut printre locuitorii de pe str. x ca fiind o persoană care consuma excesiv băuturi alcoolice, din cauza cărora devenea agresiv verbal și avea, în mod vizibil, o stare fizică alterată.

În după amiaza zilei de 24.07.2018, B. se afla în stare avansată de ebrietate pe str. x, pe ulița dintre imobilele în care locuiesc martorul D. (nr. 4/3), inculpatul A. (nr. 12/1) și cel în care funcționează un atelier de dezmembrări auto. În aceeași zonă, inițial în apropierea curții și apoi în curtea locuinței martorului D. se jucau, martorul E. (11 ani) și F., nepotul inculpatului A., împrejurare care l-a deranjat pe B., care l-a atins cu o urzică pe F. și l-a lovit pe E. cu palma peste față. E. și-a anunțat mama, iar F. și-a anunțat bunicul despre cele întâmplate.

Inculpatul A. a ieșit din curtea locuinței sale și s-a deplasat câțiva metri, spre poarta imobilului în care funcționează atelierul de dezmembrări auto, în fața porții căruia stătea rezemată de un autoturism victima B., între cei doi având loc un schimb de cuvinte, inculpatul întrebând nervos victima ce a avut cu copii, iar victima cerându-i să vină la ea dacă are curaj. În deplasarea spre locul în care se afla victima, A. s-a înarmat cu o șipcă din lemn, dintr-o stivă de lemne aflată lângă gradul imobilului inculpatului.

A., în timp ce repeta "ce ai avut cu copii" a aplicat, cu intensitate, cu șipca din lemn, mai multe lovituri victimei, peste spate, în timp ce aceasta era rezemată de autoturismul menționat anterior. În urma loviturilor aplicate peste spate, șipca din lemn s-a rupt în două bucăți, iar victima a căzut în fața autoturismului, inculpatul continuând să o lovească peste piciorul drept cu bucata din șipca de lemn ce a mai rămas. La un moment dat, inculpatul a încetat agresiunile asupra victimei și s-a dus în curtea locuinței sale, lăsând victima în locul respectiv, deși aceasta se văieta că o doare piciorul.

După aproximativ o oră - o oră și jumătate, victima B. s-a târât până în fața locuinței martorului D., care l-a observat și care, în jurul orei 18:00, împreună cu martorul G., l-a transportat la locuința martorului C., unde victima a fost ajutată de cumnata sa, martora H. să se spele și să se pună în pat.

În urma loviturilor primite, B. s-a plâns că i-a fost fracturat piciorul drept, însă ulterior starea sa de sănătate s-a înrăutățit, motiv pentru care la data de 25.07.2018, ora 15:30, martorul C. a solicitat intervenția unui echipaj medical și a anunțat incidentul organelor de poliție.

B. a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență "Dr. Constantin Opriș" din Baia Mare și a fost internat la secția ATI Ortopedie cu diagnosticul "fractură de femur drept, în urma agresiunii", însă a decedat în cursul aceleași zile, în jurul orei 21:30.

Prin raportul de expertiză medico-legală nr. x/17.09.2018 al Serviciului Județean de Medicină Legală Maramureș s-a concluzionat că:

"- moartea numitului B. a fost violentă,

- moartea s-a datorat șocului traumatic și hemoragic survenit în evoluția unui traumatism toracic cu fracturi costale C2, 3, 4, 5, 7 cu deplasare și pneumotorax masiv drept drenat și a unei fracturi închise cu deplasare diafiză femur drept cu hematom masiv de membru pelvian drept,

- leziunile cu rol tanatogenerator s-au putut produce prin loviri repetate cu corp dur alungit, precum și prin mecanism indirect de torsiune (fractura de femur), în același context lezional traumatic, pot data din 24.07.2018 și sunt în legătură de cauzalitate directă cu decesul.

- sângele recoltat de la cadavru nu conține alcool,

- decesul datează din 25 iulie 2018".

Prin încheierea penală din 24 aprilie 2019 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, s-a admis cererea formulată de inculpatul A., prin apărătorul său ales și s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor, prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen.

Tribunalul a apreciat că încadrarea juridică în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen. s-a impus în raport cu elementele obiective și subiective ale cauzei.

În ceea ce privește elementele obiective, tribunalul a avut în vedere regiunea vizată și anume zona toracelui posterior, precum și a membrului inferior, regiuni unde nu se află organe vitale.

Astfel, potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. x/17.09.2018 al Serviciului Județean de Medicină Legală Maramureș "moartea s-a datorat șocului traumatic și hemoragic survenit în evoluția unui traumatism toracic cu fracturi costale C2, 3, 4, 5, 7 cu deplasare și pneumotorax masiv drept drenat și a unei fracturi închise cu deplasare diafiză femur drept cu hematom masiv de membru pelvian drept,

- leziunile cu rol tanatogenerator s-au putut produce prin loviri repetate cu corp dur alungit, precum și prin mecanism indirect de torsiune (fractura de femur), în același context lezional traumatic, pot data din 24.07.2018 și sunt în legătură de cauzalitate directă cu decesul".

De asemenea, tribunalul a apreciat că, în raport de dimensiunile instrumentului folosit pentru cauzarea leziunilor (instrumentul folosit are dimensiunile aproximative ale unei cozi de mătură, judecătorul procedând la examinarea corpului delict atașat dosarului, potrivit procesului-verbal, existent la dosar, fila x), care în cele din urmă au cauzat decesul victimei, instrumentul nu era apt pentru a produce prin natura sa moartea victimei.

Astfel, potrivit procesului-verbal de examinare întocmit la data de 27 iulie 2018, obiectul folosit la agresarea victimei este un fragment dintr-o șipcă din lemn de stejar, prelucrată industrial, având dimensiuni relativ mici de 37 cm/4 cm/2 cm.

În ceea ce privește poziția subiectivă a inculpatului, tribunalul a apreciat că acesta a acționat cu intenție în ceea ce privește acțiunile de lovire a victimei, însă producerea rezultatului final, respectiv moartea acesteia, a intervenit ca urmare a faptului că inculpatul nu a prevăzut, deși, în raport de situația concretă, trebuia și putea să prevadă, poziție subiectivă ce caracterizează forma culpei. Așadar, instanța apreciază că raportat la faptă în ansamblul său, inculpatul a acționat din punct de vedere subiectiv cu praeterintenție, formă de vinovăție specifică infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

La evaluarea componentei subiective a infracțiunii instanța a avut în vedere că în raport de pregătirea inculpatului, acesta nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă în raport și cu faptul că victima avea o constituție firavă și era consumator cronic de alcool. Având în vedere toate acțiunile ulterioare faptei, rezultă că poziția subiectivă a inculpatului nu a fost aceea de a acționa cu intenție, chiar și indirectă, în ceea ce privește decesul victimei.

De asemenea, instanța a avut în vedere că în raport cu zonele în care inculpatul a aplicat victimei loviturile, acesta nu a avut reprezentarea rezultatului acțiunilor sale, cu atât mai mult cu cât victima acuza dureri doar la nivelul piciorului, iar faptul că nu s-a putut deplasa singur după agresiune putea fi pus și pe seama stării sale de ebrietate. Potrivit declarației inculpatului dată în cursul urmăririi penale, lipsa de reacție a acestuia în sensul de a ajuta victima să se ridice în urma agresiunii se datora faptului că aceasta "era foarte beată și era și foarte slabă desigur din cauza consumului de alcool", arătând în continuare că, deși victima susținea că-l doare piciorul, aceasta de nenumărate ori "stătea pe marginea șanțului uneori ore întregi și chiar zile".

În drept, tribunalul a apreciat că fapta inculpatului A., care, în data de 24.07.2018, în jurul orelor 18:00, în timp ce se afla pe strada x din Baia Mare, în apropierea locuinței sale de domiciliu, pe fondul unui conflict spontan cu victima B., a aplicat acesteia, cu o șipcă din lemn, mai multe lovituri, în zona toracelui posterior și a membrului inferior drept, cauzându-i leziuni care au produs decesul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 195 din C. pen. raportat la art. 75 lit. b) din C. pen., art. 76 din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., pentru care instanța l-a condamnat inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Instanța a dat eficiență dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul A. a fost judecat reducându-se cu o treime. Așadar, tribunalul a individualizat în concret pedeapsa în raport cu criteriul enunțat anterior, în limitele de pedeapsă reduse cu o treime. De asemenea, reținându-se și circumstanța atenuantă prevăzută de art. 75 lit. b) din C. pen. s-a dat eficiență și dispozițiilor art. 76 din C. pen., de reducere cu încă o treime a limitelor de pedeapsă.

În ceea ce privește solicitarea de reținere a circumstanței atenuante legale prevăzute de art. 75 lit. a) din C. pen., respectiv săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinate de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă, tribunalul, evaluând probațiunea administrată în cauză, a apreciat că nu sunt elemente factuale care să contureze o astfel de stare de provocare.

Astfel, tribunalul a apreciat că injuriile adresate de victimă inculpatului, nepotului acestuia, F., și martorului E., precum și atitudinea agresivă pe care victima a manifestat-o față de cei doi minori nu au fost de natură a provoca o tulburare de o intensitate, atât de puternică încât să se circumscrie noțiunii de provocare în sensul legii penale, însă toate aceste elemente au fost avute în vedere de instanță ca circumstanțe atenuante judiciare reglementate în cuprinsul dispozițiilor art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.

Instanța a apreciat că victima a avut un comportament care a creat fără îndoială inculpatului o stare de nervozitate, însă, analizând în concret, atât acțiunile inculpatului, vârsta și experiența de viață a acestuia, cât și pe cele ale victimei, care era în stare de ebrietate, în cauză nu sunt întrunite condițiile reținerii situației comiterii infracțiunii pe fondul existenței unei stării de tulburare puternică ori emoții generate de acțiunile provocatoare ale victimei.

Toate aceste elemente, precum și atitudinea inculpatului după comiterea infracțiunii, care diminuează periculozitatea sa și anume faptul că acesta a vizitat victima la domiciliu, ocazie cu care i-a oferit suma de 100 RON pentru obținerea de medicamente, cerându-și, de asemenea, scuze pentru cele întâmplate, au fost avute în vedere de instanță ca circumstanțe atenuante judiciare reglementate în cuprinsul dispozițiilor art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului și a modului de executare, tribunalul a avut în vedere, pe lângă elementele menționate anterior care constituie circumstanța atenuantă prevăzută de art. 75 pct. 2 lit. b) C. pen., gradul de pericol social concret al infracțiunii reținute în sarcina acestuia, regretul manifestat de inculpat, lipsa antecedentelor penale, precum și vârsta înaintată a acestuia, inculpatul având la data faptei 74 de ani.

Instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea pedepsei în regim de detenție, fiind întrunite condițiile prevăzute la art. 91 din C. pen., mai exact pedeapsa aplicată este de 3 ani închisoare, limita maximă prevăzută de lege pentru a putea fi dispusă suspendarea executării pedepsei. De asemenea, instanța a avut în vedere atitudinea inculpatului avută anterior săvârșirii infracțiunii, în concret lipsa antecedentelor penale, conduita procesuală și posibilitățile reale de îndreptare, inculpatul oferind indicii că, conștientizează pe deplin fapta comisă și consecințele acesteia, precum și acordul manifestat de inculpat de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, toate aceste elemente venind în sprijinul individualizării executării pedepsei în condițiile art. 91 și următoarele din C. pen., tribunalul a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 4 ani.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Acesta a criticat sentința pe motiv că în mod greșit s-a admis cererea inculpatului intimat A. și s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din rechizitoriu din infracțiunea de omor prev. de art. 188 alin. (2) din C. pen. în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 195 alin. (1) din C. pen.

În esență, s-a motivat că relevantă în identificarea intenției cu care a acționat inculpatul a fost aplicarea unor lovituri puternice victimei în zona toracelui, deci el a prevăzut posibilitatea de a produce moartea victimei și, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o.

Mai mult, s-a considerat că intenția rezultă inclusiv din atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei, de a abandona victima fără să-i acorde vreun ajutor.

Sub un alt aspect, s-a criticat nelegalitatea reținerii circumstanței atenuante judiciare, prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., fiindcă comportamentul agresiv al victimei manifestat anterior faptei față de doi minori nu poate constitui o împrejurare legate de fapta comisă care diminuează gravitatea acesteia.

În consecință, s-a apreciat că față de inculpat trebuie aplicată o pedeapsă cu închisoare în regim de detenție.

Prin Decizia penală nr. 1016/A/2019 din ședința din data de 27 septembrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori pronunțată în Dosarul nr. x/2018 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș împotriva Sentinței penale nr. 79 din 09 mai 2019 a Tribunalului Maramureș, pe care a desființat-o împreună cu încheierea penală din data de 24.04.2019 cu privire la latura penală a cauzei și judecând:

S-a respins cererea formulată de inculpatul A. de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen., în infracțiunea prev. de art. 195 din C. pen.

A fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., art. 76 alin. (1) din C. pen. și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. la pedeapsa de 4 ani 5 luni 10 zile închisoare.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

S-a făcut aplicarea art. 65, 66 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. pen.

În temeiul art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii de 24 de ore (26.07.2018).

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Cheltuielile judiciare în apelul Parchetului au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a examinat cauza prin prisma motivelor de apel invocate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum prevede art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., și a constatat următoarele:

Prima instanță a reținut o stare de fapt ce corespunde probelor administrate în cursul urmăririi penale, precum și declarației de recunoaștere a învinuirii dată de către inculpat în cursul judecării cauzei .

Astfel, s-a reținut că inculpatul intimat în 24 iulie 2018 la ora 18.00, pe str. x din Baia-Mare, în contextul unui conflict spontan cu victima B. în vârstă de 52 de ani, a aplicat acestuia mai multe lovituri cu o șipcă de lemn, în zona toracelui posterior și a membrului inferior drept, cauzându-i leziuni care au produs decesul ei în 25 iulie 2018 la ora 21.30, la spital.

În apel, parchetul nu a criticat starea de fapt reținută de către instanță, ce corespunde stării de fapt reținute în actul de sesizare al instanței, ci doar greșita schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de omor în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte.

Analizând acest motiv de apel, curtea a constatat că argumentele ce au determinat prima instanță să schimbe încadrarea juridică a faptei nu corespund, în primul rând, raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză.

Raportul menționat a concluzionat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic și hemoragic survenit în evoluția unui traumatism toracic drept, cu fracturi costale C2, 3, 4, 5 și 7 cu deplasare și pneumotorax masiv drept drenat, dar și consecutiv unei fracturi închise cu deplasare diafiză femur drept, cu hematom masiv de membru pelvin drept.

În tot cursul procesului penal nu au fost contestate felul și cauza medicală a morții victimei.

Plecând de la această premisă, a reieșit indubitabil că, deși loviturile aplicate de către inculpat au vizat zona toracică, totuși intensitatea de aplicare a acestora a avut ca efect multiple fracturi costale, organele interne fiind astfel lezate.

Deci, inculpatul a avut reprezentarea rezultatului, datorită intensității cu care a aplicat victimei loviturile.

Indiferent cu ce-ar fi lovit inculpatul, dacă intensitatea loviturii a declanșat fracturi costale multiple și un pneumotorax masiv, reprezentarea survenirii decesului victimei a fost indiscutabilă.

Intensitatea de aplicare a loviturilor a fost constantă chiar dacă loviturile au vizat piciorul victimei, astfel încât victimei i-a fost cauzată o fractură închisă cu deplasare de diafiză femur drept.

Raportul de expertiză medico-legală a concluzionat clar că leziunile traumatice cu rol tanatogenerator au determinat prin intensitatea, morfologia și topografia lor, instalarea șocului traumatic și hemoragic, ce se constituie în cauza imediată a decesului.

Pentru existența tipicității infracțiunii de omor este suficientă această analiză.

Trecând totuși mai departe, la analiza celorlalte argumente reținute de către prima instanță referitoare la instrumentul folosit, în al doilea rând, curtea de apel nu și-a însușit considerentul din sentință, potrivit căruia obiectul folosit la agresarea victimei nu este apt prin natura lui, să producă moartea victimei, fiind un fragment dintr-o șipcă din lemn de stejar, prelucrată industrial, cu dimensiuni relativ mici, de 37 cm/4 cm/2 cm.

Din planșa fotografică a reieșit că aceasta fixează examinarea obiectului predat de către inculpat organului de urmărire penală respectiv doar o bucată din șipca ruptă, nu întreaga șipcă.

În plus, aceasta nu era o simplă șipcă, fiind de fapt o bucată de lemn de esență tare, stejar, cu o lungime de aproximativ de 40 cm și o lățime de 4 cm, în grosime de 2 cm, dimensiuni suficiente să amplifice intensitatea loviturilor aplicate victimei.

Chiar și pe baza analizei șipcii reiese în mod evident că inculpatul a inițiat o intensitate puternică loviturilor aplicate, atât de puternică încât această bucată de lemn s-a rupt.

În consecință, leziunile nu s-au produs ca urmare a debilității victimei, deci nu este relevantă în această speță analiza stării de sănătate a victimei din perspectiva rezultatului urmărit de către inculpat.

Cu alte cuvinte, raportul de expertiză medico legală concluzionează indubitabil și de necontestat că leziunile tanatogeneratoare s-au datorat intensității cu care inculpatul a aplicat loviturile în mod conștient.

Pentru a fi în prezența praeterintenției specifice infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 195 din C. pen. este necesar potrivit art. 16 alin. (5) din C. pen., ca fapta inculpatului, constând într-o acțiune intenționată să producă un rezultat mai grav care se datorează culpei acestuia.

Or, tocmai datorită forței pe care inculpatul a impregnat-o loviturilor aplicate, acesta a prevăzut că poate surveni decesul victimei și a acceptat acest rezultat.

Raportat la această stare de fapt, necontestată, nu sunt concludente apărările formulate de inculpat în concluziile depuse în apel referitoare la împrejurarea că victima era în stare de ebrietate ori la starea de sănătate precară a acesteia.

Niciunul dintre aceste aspecte nu se află în raport de cauzalitate cu cauza medicală a morții.

Cu atât mai mult nu este concludentă susținerea inculpatului că datorită vârstei sale de 74 de ani el nu avea forța necesară de a aplica lovituri puternice (aspect contrazis chiar de rezultatul imediat al acestor lovituri), după cum nu este concludentă nici prezentarea teoriilor principale privind determinarea intenției de a suprima viața victimei, în speță situația de fapt fiind clară.

În același timp, nu poate fi primită apărarea inculpatului că s-a aflat în stare de provocare determinată de lovirea nepotului său de către inculpat cu o urzică ori de faptul că victima îi certa frecvent pe copii care se jucau în preajmă,ori că aceasta era foarte agresivă.

Ca atare, nu poate fi reținută în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă, prev. de art. 75 alin. (1) lit. a), constând în săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate.

În schimb, în favoarea inculpatului se impune reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., deoarece intervenția inculpatului a avut loc în contextul în care victima s-a legat de nepotul acestuia și de prietenul lui, minori care se jucau în preajma locuinței lor.

Acest aspect constituie o împrejurare legată de faptă ce diminuează periculozitatea inculpatului, ce se impune a fi reținută în favoarea lui, având ca efect reducerea cu 1/3 a limitelor speciale ale pedepsei potrivit art. 76 alin. (1) din C. pen.

La această reducere a limitelor pedepsei se mai adaugă cauza legală de reducere a limitelor pedepsei cu încă 1/3, prevăzută de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., datorită desfășurării judecării cauzei în procedură simplificată.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a fost admis apelul procurorului, a fost desființată sentința atacată împreună cu încheierea de schimbare a încadrării juridice și a fost respinsă cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen., în infracțiunea, prev. de art. 195 din C. pen.

În consecință, ținând seama de toate criteriile legale de individualizare judiciară a pedepsei prev. de art. 74 din C. pen., respectiv vârsta de 75 ani a inculpatului, lipsa antecedentelor penale până la această vârstă, motivul săvârșirii infracțiunii, scopul urmărit, dar și starea sa de sănătate a aplicat acestuia pedeapsa de 4 ani, 5 luni și 10 zile închisoare.

Consecutiv, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) - b) și d din C. pen. pe o perioadă de 2 ani, precum și pedepsele accesorii aferente.

În baza art. 422 din C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 ore din 26 iulie 2018 - precum și măsura arestului la domiciliu din 27 iulie 2018, dispusă prin încheierea judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș nr. 32/27 iulie 2018 pronunțată în Dosar nr. x/2018 până în 16 noiembrie 2018, când a rămas definitivă Încheierea penală nr. 157/13 noiembrie 2018, pronunțată în Dosar nr. x/2018.2 a judecătorului de cameră preliminară prin care s-a dispus înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (3) din C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii, a declarat, în termenul legal, recurs în casație inculpatul A., prin apărători aleși,solicitând în principal, în temeiul prevederilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b), pin) referire la cazul de recurs în casație reglementat de dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța de apel, reținându-se un motiv de nulitate absolută prin nerespectarea, de către instanța de apel a Deciziei CCR nr. 250/219 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., decizie publicată în M. Of. al României, în vigoare de la 20 iunie 2019, iar în subsidiar, în temeiul prevederilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) prin referire la cazul de recurs în casație reglementat de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., pronunțarea unei hotărâri legale.

În dezvoltarea motivelor recursului în casație, inculpatul prin apărători aleși a făcut referire la soluțiile dispuse de ambele instanțe. Cu privire la motivarea instanței de apel prin raportare la probatoriul administrat în cauză și a conținutului cererii de apel formulate de către parchet a apreciat că decizia instanței de apel este nelegală pentru modul în care procurorul în apelul declarat a departajat raționamentul avut în vedere la schimbarea încadrării juridice și anume, cel al reținerii circumstanței atenuante judiciare, prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., schimbare care, practic, se datorează reținerii acestei circumstanțe atenuante.

În atare condiții, parchetul, în fața instanței de apel nu a formulat cerere de schimbare a încadrării juridice, instanța de apel nu a pus în discuție în ședință publică și sub imperiul principiului contradictorialității a schimbării încadrării juridice și nu s-a pronunțat prin încheiere, cu privire la acest aspect, astfel cum, în mod imperios se dispune prin Decizia CCR nr. 250/2019 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 386 alin. (1) din C. proc. pen.. Parchetul, prin motivele de apel formulate, a adus critici încheierii pronunțate în data de 24.04.2019 a Tribunalului Maramureș, prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice, fără a face precizări clare și explicitate cu privire la concluziile formulate în fața instanței de fond (privind reținerea circumstanței atenuante care a condus la schimbarea încadrării juridice) prin care a achiesat la cererea inculpatului, concluzii pe care le combate în motivele de apel, însă, fără a le argumenta și a le raporta la un probatoriu care să justifice această nouă poziție.

Prin modalitatea în care a formulat motivele de apel, neaducând justificări cu privire la poziția din fondul cauzei de solicitare a admiterii reținerii circumstanței atenuante, a apreciat aceste motive ca fiind o veritabilă răzgândire asupra celor precizate inițial, care nu își găsește reglementarea în dispozițiile art. 408 și urm. din C. proc. pen.

Pe fondul cauzei, inculpatul a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice, asupra căreia, instanța de fond s-a pronunțat prin încheiere pe cale separată, arătând că, între timp, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. și a dispozițiilor art. 377 alin. (4) teza I din C. proc. pen., apreciind că aceste dispoziții sunt constituționale în măsura în care instanța se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluționează fondul.

Textul Deciziei CCR nr. 250/2019 îl consideră ca fiind clar și, în opinia apărării, nu lasă loc de interpretare: orice pronunțare asupra unei cereri de schimbare (propusă de părți sau invocată din oficiu), chiar dacă ea este în sensul menținerii încadrării date prin actul de sesizare, trebuie realizată separat de hotărârea privitoare la fondul cauzei penale.

De asemenea, în cuprinsul § 42 al deciziei, Curtea arată: "numai dispunerea schimbării încadrării juridice a faptei, prin hotărâre care nu soluționează fondul cauzei, ulterior punerii în discuția părților a noii încadrări juridice, însă anterior soluționării cauzei, prin sentință sau decizie, asigură caracterul echitabil al procesului și posibilitatea exercitării în continuare a unei apărări efective, în procesul penal, de către inculpat, în condițiile în care doar în raport cu o încadrare juridică în mod definitiv stabilită, în cursul procesului penal, iar nu la finalul acestuia, inculpatul își poate face apărări concrete."

Iar în § 46, Curtea statuează: "pentru asigurarea caracterului echitabil al procesului penal și în vederea exercitării în mod efectiv a dreptului la apărare de către inculpat, singura interpretare care asigură textului criticat - art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. - conformitatea cu dispozițiile din Constituție și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este aceea care impune ca schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare să se realizeze de către instanța de judecată prin hotărâre care nu soluționează fondul cauzei, ulterior punerii în discuția părților a noii încadrări juridice a faptei, însă anterior soluționării fondului cauzei."

În susținerea acestei opinii pot fi invocate și dispozițiile art. 377 alin. (4) sau 386 alin. (1) din C. proc. pen.. Astfel, conform art. 377 alin. (4) din C. proc. pen.: "Dacă instanța constată, din oficiu, la cererea procurorului sau a părților, că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare trebuie schimbată, este obligată să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă."

Într-adevăr, așa cum a reținut Curtea Constituțională prin Decizia nr. 250/2019: "Respectarea de către instanța de judecată a obligațiilor reglementate în art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., în condițiile în care aceasta se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare la finalul procesului, prin hotărâre judecătorească, sentință sau decizie, nu este în măsură să mențină caracterul echitabil al procesului penal și exercitarea în mod efectiv de către inculpat a dreptului la apărare în procesul penal."

Concluzia anterioară este justificată având în vedere faptul că încadrarea juridică a faptei are efecte atât în sfera dreptului substanțial, determinând stabilirea temeiului juridic al răspunderii penale, a felului și limitelor pedepsei aplicabile, cât și în plan procesual penal, din perspectiva menținerii și luării măsurilor preventive, a dispunerii asistării obligatorii de către avocat a inculpatului, a stabilirii competenței instanței de judecată, astfel că schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare are consecințe cu privire la toate aceste aspecte, instanța fiind obligată, față de noua încadrare juridică a faptei, să dispună în consecință, potrivit normelor procesual penale în vigoare, cu privire la eventualele măsuri preventive dispuse în cauză, obligativitatea asigurării asistenței juridice a inculpatului ori să-și decline competența în favoarea instanței superioare, dacă infracțiunea este de competența materială a acesteia. Însă, în măsura în care instanța de judecată se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice (pusă în discuție din oficiu ori potrivit cererii părților sau reprezentantului Ministerului Public) la finalul procesului, prin hotărâre judecătorească, sentință sau decizie, în funcție de stadiul procesual, o eventuală antamare a aspectelor menționate apare a fiind tardivă procedural. Particularizând, Curtea a reținut că echitatea procedurii impune ca soluționarea cauzei să se facă de către o instanță competentă material, care să dispună, în mod legal, cu privire la luarea, prelungirea, revocarea, înlocuirea măsurilor preventive ori cu privire la asistarea de către avocat a inculpatului, atunci când asistența este obligatorie, în raport cu "acuzația penală" ce face obiectul procesului penal.

De altfel, chiar și în situația în care instanța de judecată schimbă încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare, însă consecințele procedurale relevate nu se produc, Curtea constată că, pronunțând noua încadrare juridică a faptei direct prin hotărârea judecătorească, la finalul procesului, instanța de judecată privează inculpatul de posibilitatea reală de a se apăra în procesul penal, cu nerespectarea art. 24 alin. (1) din Constituție, și îi încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta instituit în art. 6 § 1 și 3 lit. a) din Convenție și art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală".

În aceeași decizie se conchide: "Numai dispunerea schimbării încadrării juridice a faptei, prin hotărâre care nu soluționează fondul cauzei, ulterior punerii în discuția părților a noii încadrări juridice, însă anterior soluționării cauzei, prin sentință sau decizie, asigură caracterul echitabil al procesului și posibilitatea exercitării în continuare a unei apărări efective, în procesul penal, de către inculpat, în condițiile în care doar în raport cu o încadrare juridică în mod definitiv stabilită, în cursul procesului penal, iar nu la finalul acestuia, inculpatul își poate face apărări concrete."

În cauza de față, în apel, inculpatul avea deja schimbată încadrarea juridică, iar cercetarea apelului trebuia să se facă cu privire la infracțiunea prev. de art. 195 din C. pen., astfel că, parchetul avea la îndemână formularea, în fața instanței de apel, a unei cereri de schimbare a încadrării juridice, din infracțiunea prev. de art. 195 din C. pen., în cea prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen., iar instanța de apel avea obligația de a pune în discuție, în ședință publică această cerere, inculpatul având, la rândul său, dreptul de a propune probe și de a-și formula apărarea, în acest sens intervine și încălcarea dreptului la apărare a inculpatului care, fiind pus în perspectiva agravării situației sale, nu i s-a creat nicio șansă în a se apăra în acest sens, datorată faptului că procurorul nu a formulat cerere de schimbare a încadrării juridice, iar instanța nu apus în discuție acest aspect.

Inculpatul prin apărătorii aleși nu a considerat legală procedura de asimilare a motivelor de apel cu instituția schimbării încadrării juridice, pentru ca, inculpatul, în fața instanței de control judiciar a fost chemat, în calitate de intimat, să se apere, ca făptuitor al infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și nu pentru cea de omor, întrucât, încadrarea juridică fusese deja tranșată pe fondul cauzei.

Față de aceste considerente, parchetul era ținut în a formula o cerere de schimbare a încadrării juridice, din infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte în cea de omor și, după ce instanța de apel se pronunța față de această cerere, se puneau concluzii pe fondul cauzei sub imperiul noii încadrări, sau sub cel al menținerii încadrării schimbate în fondul cauzei.

După cum a precizat în paragrafele anterioare, pe fondul cauzei, instanța de fond a admis cererea de schimbare a încadrării juridice, reținând "precizarea formulată azi de procuror cu privire la reținerea circumstanței atenuante" (încheierea pronunțată la data de 24.04.2019).

În încheierea pronunțată pe fondul cauzei în data de 24.04.2019, reprezentantul parchetului a formulat următoarele concluzii:

"Referitor la solicitarea de a se reține circumstanța atenuantă a comiterii prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a apreciat că aceasta este întemeiată pentru motivele arătate în solicitare și consideră că este evident ca victima, acționând în maniera arătată, respectiv, urzicând pe nepotul inculpatului, respectiv cauzând o stare de temere atât prin faptul că l-a urzicat pe acesta, cât și prin faptul că a agresat pe celălalt minor cu care se juca în prezența sa lovindu-l cu palma, apreciază că au existat premisele unei stări de provocare și a unei stări de surescitare pentru inculpat, așa încât, fapta efectiv comisă de acesta a fost săvârșită în condițiile acelei circumstanțe. Pentru aceste motive, formulează concluzii de reținere a acestei circumstanțe" . Se consideră că apelul a fost nejustificat, nemotivat și nefondat.

Concluziile formulate de către reprezentantul parchetului sunt chestiuni deja afirmate, luate în considerare și câștigate cauzei și nu ar trebui să existe posibilitatea revenirii asupra acestora, mai ales că, în apel, nu s-au prezentat argumente plauzibile, de natură să justifice modificarea poziției parchetului asupra acestui aspect cu privire asupra poziției procesuale asupra căreia parchetul nu avea posibilitatea să revină sau mai precis, instanța de apel, nu deținea pârghiile juridice să le ia în considerare, se poate argumenta cu poziția procesuală a unui inculpat care, pe fondul cauzei, solicită judecarea cauzei în procedura simplificată, prin recunoașterea faptei săvârșite, iar, după judecarea fondului, apelează sentința de fond și își modifică poziția procesuală, afirmând că nu mai recunoaște săvârșirea faptei, practica judiciară a demonstrat că instanța de apel nu admite schimbarea poziției procesuale a inculpatului. În contrapartidă, a considerat că nici poziția parchetului, de modificare a solicitările expuse pe fondul cauzei, solicitări care au cântărit greu în soluția instanței "Cu privire la solicitarea formulată de inculpatul A. de schimbare a încadrării juridice a faptei (...) reținând precizarea formulată azi de procuror cu privire la reținerea circumstanței atenuante, tribunalul reține (...)" (încheierea din 24.04.2019 a Tribunalului Maramureș) nu trebuia să fie luată în considerare, instanța de control judiciar având să mențină concluziile parchetului, expuse pe fondul cauzei.

În motivarea apelului, parchetul contrazice absolut toate considerentele pe care le-a expus pe fondul cauzei, însă, susținând același probatoriu care a fost administrat în primele două faze procesuale (urmărire penală și fond) - dacă pe fondul cauzei reprezentantul parchetului arată că în cauză au existat premizele unei stări de provocare și de surescitare a inculpatului, concluzionând că se impune să se constate că au existat împrejurări menite să diminueze gravitatea faptei, iar acțiunea inculpatului a fost de natura intenției indirecte, în apel - pe baza acelorași mijloace de probă, fără argumente noi, care să fi fost omise neobservate pe fondul cauzei și care să justifice poziția parchetului - se pun concluzii sub aspectul intenției directe a inculpatului, intenției de a suprima viața persoanei vătămate.

În motivarea apelului, reprezentantul parchetului aduce aprecieri contradictorii - într-un paragraf arată că intenția inculpatului a fost una specifică infracțiunii de omor - fără însă a preciza din ce probe reiese intenția directă de suprimare a vieții persoanei vătămate, pentru ca, în alt paragraf să arate că rezultatul acțiunii inculpatului a fost cel puțin acceptat de către acesta, însă diferența dintre cele două infracțiuni este dată tocmai de intenția cu care făptuitorul săvârșește fapte - în infracțiunea de omor intenția nu poate fi acceptată sub forma prevederii faptei, ci presupuse obligatoriu intenția de a suprima viața - forma de vinovăție neregăsită în cauza de față și neprobată de către reprezentantul parchetului în calea de atac a apelului.

După cum a precizat, motivele de apel nu conțin critici de ordin procedural sau procesual, ci, pot fi considerate o veritabilă negare a aspectelor cu care parchetul a fost de acord pe fondul cauzei.

S-a apreciat că încadrarea juridică în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 195 alin. (1) din C. pen. este cea corectă în raport cu elementele obiective și subiectiv ale cauzei.

În ceea ce privește elementele obiective, nu au fost de acord cu aprecierile parchetului, întrucât, persoana vătămată nu a fost lovită în zona vitală - membrele inferioare și toracele nu reprezintă zone vitale; instrumental cu care inculpatul a acționat, prin dimensiunea și duritatea sa nu poate fi considerat apt pentru a produce moartea victimei; inculpatul nu a aplicat mai mult lovituri, astfel cum, reprezentantul parchetului arată în motivele de apel - cel puțin din materialul probator administrat în cauză, nu rezultă mai mult de 3 lovituri, iar parchetul nu a adus argumente probatorii noi față de cele instrumentate și administrate pe fondul cauzei.

În ceea ce privește elementele subiective, inculpatul nu a negat niciodată că a acționat cu intenția de a lovi victima, însă, nu a prevăzut și nu a acceptat rezultatul final, moartea victimei - mai mult, inculpatul s-a prezentat la domiciliul persoanei vătămate, l-a rugat să îl ducă la spital, ceea ce denotă că poziția subiectivă a inculpatului nu a fost aceea de a acționa cu intenție, chiar și indirectă, în ceea ce privește decesul victimei.

Ca atare, în cauză nu se poate constata că inculpatul a acționat cu intenția specifică infracțiunii de omor - iar parchetul, în solicitarea sa, de a nu se reține circumstanța atenuantă și de a se constata încadrarea juridică corectă a infracțiunii de omor, face uz de aceleași argumente și de aceleași probe administrate pe fondul cauzei.

Prin considerarea celor precizate, a solicitat a se aprecia că se impune menținerea încadrării de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 195 din C. pen., raportat la art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., art. 76 din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și, pe cale de consecință, să se constate că instanța de apel a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Concluzionând, în baza aspectului ce constituie caz de recurs în casație potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. și, pe cale de consecință, se solicită să se constate că prezenta cerere îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., să se dispună prin încheiere de ședință admiterea în principiu a acesteia, urmând să se trimite cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea judecării recursului în casație.

În conformitate cu dispozițiile art. 441 din C. proc. pen. se solicită să se dispună suspendarea executării hotărârii atacate până la judecarea recursului în casație și să se ia măsura controlului judiciar, urmând a fi obligat să respecte condițiile pe care i se vor impune în conformitate cu prevederile art. 215 alin. (1) și (2) din C. proc. pen.

Raportat la cazul de recurs în casație invocat în cauză, se solicită a se verifica, în conformitate cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., legalitatea hotărârii atacate și să se dispună: în principal, în temeiul prevederilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b), prin referire la cazul de recurs în casație reglementat de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanța de apel, reținându-se un motiv de nulitate absolută prin nerespectarea, de către instanța de apel a Deciziei CCR nr. 250/2019 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., decizie publicată în M. Of. al României, în vigoare de la 20 iunie 2019, iar în subsidiar, în temeiul prevederilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) prin referire la cazul de recurs în casație reglementat de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., pronunțarea unei hotărâri legale.

La dosarul curții de apel, filele x se află depuse cu adresa din 25.11.2019 concluzii scrise Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, conform art. 439 alin. (4) din C. proc. pen. spre a fi avute în vedere la soluționarea cererii de recurs în casație formulată de condamnat,

În concluziile scrise, parchetul a făcut referire la actul de sesizare, la soluțiile dispuse de prima instanță și instanța de apel.

Se arată de către procuror, că prin cererea de recurs în casație formulată de condamnat, prin apărător ales, se invocă drept caz de recurs în casație cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", reținându-se că instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului aplicând o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, dar fără să se arate în concret care ar aceste limite de pedeapsă.

Referitor la acest aspect al cazului de casare invocat, este de menționat că pedeapsa stabilită de către Curtea de Apel Cluj, ca instanță de control judiciar, de 4 ani, 5 luni și 10 zile închisoare este una legală, fiind situată la limita minimă prevăzută de lege.

Astfel, pentru infracțiunea de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen., legea prevede pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.

Cum în favoarea inculpatului s-a reținut circumstanța atenuantă prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. (împrejurările legate de fapte comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului"), limitele legale ale pedepsei (10 la 20 de ani) au fost reduse, conform art. 76 alin. (1) din C. pen., cu o treime, fiind cuprinse între 6 ani și 8 luni și 13 ani și 4 luni.

Apoi, pentru că inculpatul a înțeles să fie judecat în procedura simplificată, reglementată de art. 374 alin. (4), art. 375 și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele de pedeapsă amintite mai sus au mai fost reduse tot cu o treime, conform art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., ele fiind cuprinse între 4 ani, 5 luni și 10 zile și 8 ani, 10 luni și 20 de zile.

Este de precizat că aplicarea succesivă a reducerilor de pedeapsă s-a efectuat conform art. 79 alin. (1) din C. pen.

Prin urmare, se constată că pedeapsa aplicată de către instanța de control judiciar, situată la limita minimă prevăzută de lege, este una situată în limitele prevăzute de lege, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. nefiind incidente sub nicio formă.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv invocat în susținerea recursului în casație, anume omisiunea instanței de control judiciar de a pune în discuție schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte în infracțiunea de omor și de a se pronunța asupra acestei schimbări printr-o încheiere separată, conform Deciziei Curții Constituționale nr. 250/2019, este de precizat că instanța de control judiciar s-a pronunțat asupra acestui fapt prin respingerea cererii formulată de inculpat de schimbarea încadrării juridice din omor în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, cerere care i-a fost admisă prin încheierea penală din 24.04.2019 pronunțată de Tribunalul Maramureș, nefiind vorba, din nou, de o schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare a instanței de judecată.

Pentru motivele arătate, procurorul solicită a se constata că motivul de recurs în casație este unul formal și, în consecință, să se respingă cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., prin apărător ales, ca inadmisibilă.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., până la data de 9 ianuarie 2020.

În raportul întocmit aflat la dosarul Înaltei Curți, filele x, magistratul asistent a arătat că la data de 28.11.2019 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A..

Magistratul asistent a concluzionat că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește doar formal cerințele prevăzute în dispozițiile art. 434, art. 437 alin