ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 405/2016
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 405/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor în casație de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentința penală nr. 1897 din 16.12.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, Secția I penală a hotărât următoarele:
A respins, ca nefondate, cererile de excludere a probelor (interceptări) administrate în cursul urmăririi penale, formulate de inculpații A. și B.
A respins cererile de aplicare a art. 19 din Legea nr. 682/2002, formulate de inculpații C., D. si E., ca nefondate.
În baza art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 297 alin. (1) C. pen. și aplic. art. 309 C. pen. a fost condamnat inculpatul F., la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu producerea unor consecințe deosebit de grave (în conformitate cu Decizia nr. 405/2016 a CCR).
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. proc. pen. o durată de 5 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 297 alin. (1) C. pen. a fost condamnat F. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit (în conformitate cu Decizia nr. 405/2016 a CCR).
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. proc. pen. o durată de 3 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b), art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a dispus ca inculpatul F. să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani si 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1 an, în final 8 ani si 6 luni închisoare, precum și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. proc. pen. durata executării pedepsei rezultante.
În baza art. 72 C. pen. s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive de la 06.11.2015 la 11.11.2015.
A fost menținut măsura asigurătorie dispusa prin Ordonanța DNA din 17.12.2015 .
În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 297 alin. (1) C. pen. și aplic. art. 309 C. pen., a condamnat-o pe inculpata G., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu producerea unor consecințe deosebit de grave (în conformitate cu Decizia nr. 405/2016 a CCR).
A aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. proc. pen. o durată de 5 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatei pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 297 alin. (1) C. pen., a condamnat-o inculpata G. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit (în conformitate cu Decizia nr. 405/2016 a CCR).
A aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. proc. pen. o durată de 3 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatei pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b), art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a dispus ca inculpata G. să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an, în final 8 ani închisoare, precum și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatei pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. proc. pen. durata executării pedepsei rezultante.
În baza art. 72 C. pen. a dedus perioada reținerii și arestării preventive de la 07.11.2015 la 11.11.2015.
A menținut măsura asigurătorie dispusă prin Ordonanța DNA din 17.12.2015.
În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 297 alin. (1) C. pen. si aplic. art. 309 C. pen., a condamnat-o pe inculpata H., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu producerea unor consecințe deosebit de grave (în conformitate cu Decizia nr. 405/2016 a CCR).
A aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. proc. pen. o durată de 4 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatei pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 72 C. pen. a dedus perioada reținerii și arestării preventive de la 07.11.2015 la 11.11.2015.
A menținut măsura asigurătorie dispusă prin Ordonanța DNA din 17.12.2015.
În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 297 alin. (1) C. pen., a condamnat-o pe inculpata I., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit (în conformitate cu Decizia nr. 405/2016 a CCR).
A aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. proc. pen. o durată de 3 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatei pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 91 C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a dispus că pe durata termenului de supraveghere, inculpata I. va trebui să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București ori de câte ori va fi chemat; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței din București, Str. (…), și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea în privința locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existentă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., a impus condamnatei ca, pe perioada termenului de supraveghere, să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, condamnata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, în cadrul A.D.P. Sector 4 și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 4 București.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen. a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.
În baza art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., a dispus ca executarea pedepsei complementare să înceapă la data rămânerii definitive a hotărârii.
A menținut măsura asiguratorie dispusă prin Ordonanța DNA din 17.12.2015.
În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. a dispus confiscarea sumei de 62.298 RON, folos necuvenit pentru S.C. J. S.R.L. S.R.L.
În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. a dispus confiscarea sumei de 147.133 RON, folos necuvenit pentru S.C. K. S.R.L.
În baza art. 192 alin. (2) și (3) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul C., la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă în formă agravată.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. o durată de 5 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 196 alin. (3) și (4) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul C., la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă în formă agravată.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. o durată de 3 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 349 alin. (1) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul C., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. o durată de 2 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 38 alin. (2), art. 39 alin. (1) lit. b), art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., a dispus ca inculpatul C. să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1 an si 8 luni, și anume 11 ani si 8 luni închisoare, precum și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. durata executării pedepsei rezultante.
În baza art. 72 C. pen. a dedus perioada reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu de la 02.11.2015 la 28.03.2016.
În baza art. 192 alin. (2) și (3) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul E., la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă în formă agravată.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. o durată de 5 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 196 alin. (3) și (4) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul E., la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă în formă agravată.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. o durată de 3 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 349 alin. (1) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul E., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. o durată de 2 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 38 alin. (2), art. 39 alin. (1) lit. b), art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., a dispus ca inculpatul E. să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1 an si 8 luni, și anume 11 ani și 8 luni închisoare, precum și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. durata executării pedepsei rezultante.
În baza art. 72 C. pen. a dedus perioada reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu de la 02.11.2015 la 28.03.2016.
În baza art. 192 alin. (2) și (3) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul D., la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă în formă agravată.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. o durată de 5 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 196 alin. (3) și (4) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul D., la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă în formă agravată.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. o durată de 3 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 349 alin. (1) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul D., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. o durată de 2 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 38 alin. (2), art. 39 alin. (1) lit. b), art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., a dispus ca inculpatul D. să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1 an si 8 luni, si anume 11 ani și 8 luni închisoare, precum și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. durata executării pedepsei rezultante.
În baza art. 72 C. pen. a dedus perioada reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu de la 02.11.2015 la 28.03.2016.
În baza art. 192 alin. (2) și (3) C. pen. a condamnat-o pe inculpata B., la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă în formă agravată.
A aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. o durată de 5 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatei pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 196 alin. (3) și (4) C. pen. a condamnat-o pe inculpata B., la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă în formă agravată.
A aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. o durată de 3 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatei pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 349 alin. (1) C. pen. a condamnat-o pe inculpata B., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
A aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. o durată de 2 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatei pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 275 alin. (1) C. pen. a condamnat-o pe inculpata B., la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.
A aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. o durată de 3 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatei pedepsele accesorii prev.de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 38 alin. (1), (2), art. 39 alin. (1) lit. b), art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., a dispus ca inculpata B. să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 2 ani si 8 luni, și anume 12 ani si 8 luni închisoare, precum și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatei pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. durata executării pedepsei rezultante.
În baza art. 72 C. pen. a dedus perioada reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu de la 06.11.2015 la 28.03.2016.
În baza art. 192 alin. (2) și (3) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul L., la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă în formă agravată.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. o durată de 5 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 196 alin. (3) și (4) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul L., la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă în formă agravată.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. o durată de 3 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. (1) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul L., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. o durată de 2 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 38 alin. (2), art. 39 alin. (1) lit. b), art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., a dispus ca inculpatul L. să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an si 8 luni, și anume 9 ani și 8 luni închisoare, precum și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. durata executării pedepsei rezultante.
În baza art. 72 C. pen. a dedus perioada reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu de la 06.11.2015 la 28.03.2016.
În baza art. 192 alin. (2) și (3) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul M., la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă în formă agravată.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. o durată de 5 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 196 alin. (3) și (4) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul M., la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă în formă agravată.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. o durată de 3 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. (1) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul M., la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. o durată de 3 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 38 alin. (2), art. 39 alin. (1) lit. b), art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., a dispus ca inculpatul M. să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 2 ani, și anume 10 ani închisoare, precum și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. durata executării pedepsei rezultante.
În baza art. 275 alin. (1) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A., la o pedeapsă de 3 ani si 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. o durată de 3 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 192 alin. (2) și (3) C. pen. raportat la art. 137 alin. (4) lit. d) C. pen., a condamnat-o pe inculpata S.C. J. S.R.L. S.R.L. (cu sediul social în Mun. București, Str. (…), fiind înregistrată la O.N.R.C. cu numărul x și având CUI x), la pedeapsa amenzii de 400 zile amenda, cu o suma corespunzătoare de 5.000 RON pentru ziua amenda, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă în formă agravată.
A aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 136 alin. (3) lit. b), teza I (pe o durata de 3 ani), lit. f) C. pen.
În baza art. 196 alin. (3) și (4) C. pen. raportat la art. 137 alin. (4) lit. b) C. pen., a condamnat-o pe inculpata S.C. J. S.R.L. S.R.L., la pedeapsa amenzii de 210 zile amenda, cu o suma corespunzătoare de 5.000 RON pentru ziua amenda, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă în formă agravată.
A aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 136 alin. (3) lit. b), teza I (pe o durata de 3 ani), lit. f) C. pen.
În baza art. 38 alin. (2), art. 39 alin. (1) lit. c), art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., a dispus ca inculpata S.C. J. S.R.L. S.R.L. să execute pedeapsa cea mai grea de 400 zile amenda, la care s-a adăugat un spor de 70 zile amendă, și anume 470 zile amendă, cu o sumă corespunzătoare de 5.000 RON pentru ziua amendă, precum și interzicerea drepturilor prev. de art. 136 alin. (3) lit. b), teza I (pe o durata de 3 ani), lit. f) C. pen.
În baza art. 192 alin. (2) și (3) C. pen. raportat la art. 137 alin. (4) lit. d) C. pen., a condamnat-o pe inculpata S.C. N. S.R.L. (cu sediul social în București, Str. x, fiind înregistrată la O.N.R.C. cu numărul x și având CUI x), la pedeapsa amenzii de 400 zile amendă, cu o sumă corespunzătoare de 5.000 RON pentru ziua amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă în formă agravată.
A aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 136 alin. (3) lit. b), teza I (pe o durata de 3 ani), lit. f) C. pen.
În baza art. 196 alin. (3) și (4) C. pen. raportat la art. 137 alin. (4) lit. b) C. pen., condamna pe inculpata S.C. N. S.R.L, la pedeapsa amenzii de 210 zile amenda, cu o suma corespunzătoare de 5.000 RON pentru ziua amenda, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă în formă agravată.
A aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 136 alin. (3) lit. b), teza I (pe o durata de 3 ani), lit. f) C. pen.
În baza art. 38 alin. (2), art. 39 alin. (1) lit. c), art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., a dispus ca inculpata S.C. N. S.R.L. să execute pedeapsa cea mai grea de 400 zile amendă, la care s-a adăugat un spor de 70 zile amendă, și anume 470 zile amendă, cu o sumă corespunzătoare de 5.000 RON pentru ziua amenda, precum și interzicerea drepturilor prev. de art. 136 alin. (3) lit. b), teza I (pe o durata de 3 ani), lit. f) C. pen.
A menținut măsurile asigurătorii luate prin:
- ordonanța nr. x/P/2015 din data de 06.11.2015 cu privire la bunurile mobile - sumă de bani ce aparțin S.C. J. S.R.L. S.R.L.,
- ordonanța nr. x/P/2015 din data de 24.11.2015 cu privire la toate bunurile mobile și imobile ce aparțin inculpaților D., C., E. și S.C. J. S.R.L. S.R.L.,
- ordonanța nr. x/P/2015 din data de 25.11.2015 cu privire la toate bunurile mobile și imobile ce aparțin inculpaților L., B. și S.C. N. S.R.L.,
- ordonanța nr. x/P/2016 din data de 12.06.2017 cu privire la toate articolele pirotehnice aparținând S.C. N. S.R.L., aflate în custodia S.C. O. S.R.L., care în prezent se află în custodia Companiei Naționale Romarm S.A. ‒ Uzina Mecanică Plopeni,
- ordonanța nr. x/P/2016 din data de 19.09.2017 cu privire la bunurile mobile - sume de bani ce aparțin S.C. J. S.R.L. S.R.L.,
- ordonanța nr. x/P/2016 din data de 05.07.2018 cu privire la bunurile mobile și imobile ce aparțin inculpaților D., C., E., B., L., M., S.C. J. S.R.L. S.R.L., S.C. N. S.R.L.
În baza art. 13
2
din Legea 78/2000 cu aplic. art. 297 alin. (1) C. pen. si aplic. art. 309 C. pen., a condamnat-o pe inculpata căpitan P., la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu producerea unor consecințe deosebit de grave (în conformitate cu Decizia nr. 405/2016 a CCR).
A aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. proc. pen. o durată de 5 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatei pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 300 C. pen. și aplic. art. 309 C. pen., a condamnat-o pe inculpata căpitan P., la pedeapsa de 3 ani si 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare a funcției dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu producerea unor consecințe deosebit de grave.
A aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. proc. pen. o durată de 3 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatei pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b), art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., a dispus ca inculpata P. să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an si 2 luni, și anume 9 ani și 2 luni închisoare, precum și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatei pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. proc. pen. durata executării pedepsei rezultante.
În baza art. 72 C. pen. a dedus perioada reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu de la 09.11.2015 la 11.02.2016.
A menținut măsura asigurătorie dispusa prin Ordonanța DNA din 17.10.2016.
În baza art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la cu aplic. art. 297 alin. (1) C. pen. și aplic. art. 309 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul căpitan (r) Q. (fără antecedente penale, ofițer activ în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Dealul Spirii” București-Ilfov, la data săvârșirii faptelor), la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu producerea unor consecințe deosebit de grave (în conformitate cu Decizia nr. 405/2016 a CCR).
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. proc. pen. o durată de 5 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 300 C. pen. și aplic. art. 309 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul căpitan (r) Q., la pedeapsa de 3 ani si 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare a funcției dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu producerea unor consecințe deosebit de grave.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. proc. pen. o durată de 3 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. proc. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b), art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., a dispus ca inculpatul Q. să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an si 2 luni, și anume 9 ani si 2 luni închisoare, precum și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. proc. pen. durata executării pedepsei rezultante.
În baza art. 72 C. pen. a dedus perioada reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu de la 09.11.2015 la 11.02.2016.
A menținut măsura asigurătorie dispusă prin Ordonanța DNA din 17.10.2016.
I.a. În temeiul art. 397 C. proc. pen. și art. 19, art. 20, 24 C. proc. pen. rap. la art. 1349 C. civ., art. 1357 C. civ., art. 1373 C. civ., art. 1382 C. civ., art. 1385 C. civ., art. 1386 C. civ., art. 1387 C. civ., art. 1388 C. civ., art. 1390 alin. (1), (2), (3) C. civ., art. 1391 alin. (1) și (2) C. civ., art. 1392 C. civ., a admis următoarele acțiuni civile exercitate și a obligat în solidar pe inculpații F., G., H., C., D., E., B., L., M., P., Q., S.C. J. S.R.L. S.R.L., S.C. N. S.R.L. și părțile responsabile civilmente Unitatea Administrativ Teritoriala ‒ Subdiviziunea Administrativ Teritoriala Sector 4 (în solidar cu inculpații F., G., H.), Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Dealu Spirii”, București-Ilfov (în solidar cu inculpații P. si Q.) la plata sumelor solicitate, după cum urmează:
- 250.000 euro reprezentând daune morale către fiecare dintre părțile civile R. și S. (victimă T.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale către partea civila U. (victimă T.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale către fiecare dintre părțile civile V. și W. (victimă X.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale către partea civila Y. (victimă X.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale către fiecare dintre părțile civile Z. și AA. (victimă BB.);
- 1.000.000 RON reprezentând daune morale către fiecare dintre părțile civile CC. și DD. (victimă EE.);
- 300.000 euro reprezentând daune morale și 20.000 RON reprezentând daune materiale către partea civilă FF. (victimă GG.);
- 1.500.000 RON reprezentând daune morale și 5.000 RON reprezentând daune materiale către fiecare dintre părțile civile HH. și II. (victimă JJ.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale către fiecare dintre părțile civile KK. și LL. (victimă MM.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale și 6.881,24 RON reprezentând daune materiale către partea civilă NN. (victimă MM.).
b. În temeiul art. 397 C. proc. pen. și art. 19, art. 20, 24 C. proc. pen. rap. la art. 1349 C. civ., art. 1357 C. civ., art. 1373 C. civ., art. 1382 C. civ., art. 1385 C. civ., art. 1386 C. civ., art. 1387 C. civ., art. 1388 C. civ., art. 1390 alin. (1), (2), (3) C. civ., art. 1391 alin. (1) și (2) C. civ., art. 1392 C. civ., a admis in parte următoarele acțiuni civile exercitate și a obligat în solidar pe inculpații F., G., H., C., D., E., B., L., M., P., Q., S.C. J. S.R.L. S.R.L., S.C. N. S.R.L. si părțile responsabile civilmente Unitatea Administrativ Teritoriala ‒ Subdiviziunea Administrativ Teritoriala Sector 4 (în solidar cu inculpații F., G., H.), Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Dealu Spirii”, București-Ilfov (în solidar cu inculpații P. si Q.) la plata următoarelor sume, după cum urmează:
- 2.385.000 RON reprezentând daune morale către partea civilă OO. (acț. civilă continuată pentru numitul PP., decedat în cursul procesului) (victimă QQ.);
- 1.908.000 RON reprezentând daune morale către partea civilă OO. (acț. civilă exercitată in nume propriu, inclusiv pentru vătămări) (victimă QQ.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale și 15.000 RON reprezentând daune materiale, către fiecare dintre părțile civile RR. și SS. (victimă TT.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale și 10.000 RON reprezentând daune materiale, către fiecare dintre părțile civile UU. și VV. (victimă WW.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale și 10.000 RON reprezentând daune materiale, către partea civila XX. (victimă WW.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale, către fiecare dintre părțile civile YY. și ZZ. (victimă AAA.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale și 15.000 RON reprezentând daune materiale, către fiecare dintre părțile civile BBB. și CCC. (victimă DDD.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale și 10.000 RON reprezentând daune materiale, către fiecare dintre părțile civile EEE. și FFF. (victimă GGG.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale și 10.000 RON reprezentând daune materiale, către partea civilă HHH. (victimă GGG.);
- 50.000 euro reprezentând daune morale și 15.000 RON reprezentând daune materiale către partea civilă III. (victimă JJJ.);
- 500.000 euro reprezentând daune morale și 30.000 RON reprezentând daune materiale către partea civilă KKK. (victimă LLL.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale și 10.040 RON reprezentând daune materiale către partea civilă MMM. (victimă LLL.);
- 500.000 euro reprezentând daune morale către partea civilă NNN., (acț. civilă continuată pentru numitul OOO., decedat în cursul procesului) (victimă PPP.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale si 30.000 RON daune materiale, către partea civilă NNN., (acț. civilă exercitata in nume propriu) (victimă PPP.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale către partea civilă QQQ. (acț. civilă continuată pentru numita RRR., decedată în cursul procesului) (victimă SSS.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale si 25.000 RON daune materiale, către partea civilă QQQ. (acț. civilă exercitata in nume propriu) (victimă SSS.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale si 1.000 RON lunar până la împlinirea vârstei de 18 ani sau pana la finalizarea studiilor dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 26 ani, către partea civilă TTT. (acț. civilă exercitata prin reprezentant legal) (victimă SSS.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale si 1.000 RON lunar pana la împlinirea vârstei de 18 ani sau pana la finalizarea studiilor dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 26 ani, către partea civilă UUU. (acț. civilă exercitata prin reprezentant legal) (victimă SSS.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale, către partea civilă VVV. (acț. civilă exercitata in nume propriu, inclusiv pentru vătămări) (victimă SSS.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale către fiecare dintre părțile civile WWW. și XXX. (victimă YYY.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale către fiecare dintre părțile civile ZZZ. si AAAA. (victimă YYY.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale și 5.000 RON reprezentând daune materiale către fiecare dintre părțile civile BBBB. și CCCC. (victimă DDDD.);
- 75.000 euro reprezentând daune morale către partea civila EEEE. (victimă X.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale către părțile civile FFFF. și GGGG. (victimă HHHH.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale si 4.438,6 RON către partea civilă IIII. (victimă HHHH.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale si 15.000 RON reprezentând daune materiale către fiecare dintre părțile civile JJJJ. și KKKK. (victimă LLLL.);
- 50.000 euro reprezentând daune morale către partea civilă MMMM. (victimă LLLL.);
- 50.000 euro reprezentând daune morale către partea civilă NNNN. (victimă LLLL.);
- 50.000 euro reprezentând daune morale către partea civilă OOOO. (victimă LLLL.);
- 25.000 euro reprezentând daune morale către partea civilă PPPP. (victimă LLLL.);
- 500.000 euro reprezentând daune morale și 20.000 RON reprezentând daune materiale către partea civilă QQQQ. (victimă RRRR.);
- 500.000 euro reprezentând daune morale si 15.000 RON reprezentând daune materiale către partea civilă SSSS. (victimă TTTT.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale si 15.000 RON reprezentând daune materiale către partea civilă UUUU. (victimă TTTT.);
- 50.000 euro reprezentând daune morale către partea civilă VVVV. (victimă TTTT.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale și 12.500 RON reprezentând daune materiale către fiecare dintre părțile civile WWWW. și XXXX. (victimă YYYY.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale către partea civilă ZZZZ. (victimă YYYY.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale și 10.000 RON reprezentând daune materiale către fiecare dintre părțile civile AAAAA. și BBBBB. (victimă CCCCC.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale și 10.000 RON reprezentând daune materiale către partea civila DDDDD. (victimă CCCCC.);
- 200.000 euro reprezentând daune morale și 10.000 RON reprezentând daune materiale către partea civila EEEEE. (victimă FFFFF.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale și 10.000 RON reprezentând daune materiale către partea civila GGGGG. (victimă FFFFF.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale și 10.000 RON reprezentând daune materiale către partea civila HHHHH. (victimă FFFFF.);
- 100.000 euro reprezentând daune morale către partea civilă IIIII. (victimă FFFFF.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale și 1.000 RON lunar până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la finalizarea studiilor dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 26 ani, către partea civilă JJJJJ. (acț. civilă exercitata prin reprezentant legal) (victimă FFFFF.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale și 10.000 RON reprezentând daune materiale, către fiecare dintre părțile civile KKKKK. și LLLLL. (victimă MMMMM.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale și 30.000 RON reprezentând daune materiale, către partea civilă NNNNN. (victimă OOOOO.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale către partea civilă PPPPP. (victimă OOOOO.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale către partea civilă QQQQQ. (victimă OOOOO.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale către fiecare dintre părțile civile RRRRR., SSSSS., TTTTT. si UUUUU. (acț. civile exercitate prin reprezentant legal) (victimă OOOOO.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale și 15.000 RON reprezentând daune materiale, către fiecare dintre părțile civile VVVVV. și WWWWW. (victimă XXXXX.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale către partea civila ZZZZZ. (acțiune civila exercitata prin reprezentant legal) (victimă XXXXX.);
- 50.000 euro reprezentând daune morale, către fiecare dintre părțile civile AAAAAA. si BBBBBB. (victimă XXXXX.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale și 15.000 RON reprezentând daune materiale, către fiecare dintre părțile civile CCCCCC. și DDDDDD. (victimă EEEEEE.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale către partea civila FFFFFF. (acțiune civilă exercitata prin reprezentant legal) (victimă EEEEEE.);
- 50.000 euro reprezentând daune morale, către fiecare dintre părțile civile GGGGGG., HHHHHH. si IIIIII. (victimă EEEEEE.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale și 10.000 RON reprezentând daune materiale către fiecare dintre părțile civile JJJJJJ. și KKKKKK. (victimă LLLLLL.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale și 10.000 RON reprezentând daune materiale către partea civila MMMMMM. (victimă LLLLLL.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale către fiecare dintre părțile civile NNNNNN. și OOOOOO. (victimă PPPPPP.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale către fiecare dintre părțile civile RRRRRR. și SSSSSS. (victimă TTTTTT.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale către fiecare dintre părțile civile UUUUUU. si VVVVVV. (victimă TTTTTT.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale și 10.000 RON reprezentând daune materiale către fiecare dintre părțile civile WWWWWW. și XXXXXX. (victimă YYYYYY.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale și 10.000 RON reprezentând daune materiale către partea civila ZZZZZZ. (victimă YYYYYY.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale către fiecare dintre părțile civile AAAAAAA. și BBBBBBB. (victimă CCCCCCC.);
- 200.000 euro reprezentând daune morale către partea civilă DDDDDDD. (victimă CCCCCCC.);
- 250.000. euro reprezentând daune morale către fiecare dintre părțile civile EEEEEEE. și FFFFFFF. (victimă GGGGGGG.);
- 150.000. euro reprezentând daune morale către partea civilă HHHHHHH. (victimă GGGGGGG.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale și 15.000 RON reprezentând daune materiale către fiecare dintre părțile civile IIIIIII. și JJJJJJJ. (victimă KKKKKKK.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale către partea civilă LLLLLLL. (victimă KKKKKKK.);
- 200.000 euro reprezentând daune morale și 10.000 RON reprezentând daune materiale către partea civilă MMMMMMM. (victimă NNNNNNN.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale și 10.000 RON reprezentând daune materiale către partea civilă OOOOOOO. (victimă NNNNNNN.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale și 10.000 RON reprezentând daune materiale către partea civilă PPPPPPP. (victimă NNNNNNN.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale și 10.000 RON reprezentând daune materiale către partea civilă QQQQQQQ. (victimă NNNNNNN.);
- 250.000. euro reprezentând daune morale și 15.000 RON reprezentând daune materiale către fiecare dintre părțile civile RRRRRRR. și SSSSSSS. (victimă TTTTTTT.);
- 50.000. euro reprezentând daune morale către partea civila UUUUUUU. (victimă TTTTTTT.);
- 500.000 euro reprezentând daune morale și 30.000 RON reprezentând daune materiale către partea civilă VVVVVVV. (victimă WWWWWWW.);
- 750.000 RON reprezentând daune morale și 15.000 RON reprezentând daune materiale către fiecare dintre părțile civile XXXXXXX. și YYYYYYY. (victimă ZZZZZZZ.);
- 700.000 RON reprezentând daune morale către partea civilă AAAAAAAA. (victimă EE.);
- 500.000 euro reprezentând daune morale și 20.000 RON reprezentând daune materiale către partea civilă BBBBBBBB., (victimă CCCCCCCC.);
- 25.000 euro reprezentând daune morale și 10.000 RON reprezentând daune materiale către partea civilă DDDDDDDD. (victimă CCCCCCCC.);
- 25.000 euro reprezentând daune morale și 6.000 RON reprezentând daune materiale către fiecare dintre părțile civile EEEEEEEE., FFFFFFFF., GGGGGGGG., HHHHHHHH. si IIIIIIII. (victimă JJJJJJJJ.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale către partea civilă KKKKKKKK. (victimă GG.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale și 15.000 RON reprezentând daune materiale către fiecare dintre părțile civile LLLLLLLL. și MMMMMMMM. (victimă MMMMMMMM.);
- 75.000 euro reprezentând daune morale către partea civila NNNNNNNN. (victimă MMMMMMMM.);
- 500.000 euro reprezentând daune morale și 15.000 RON reprezentând daune materiale către partea civila OOOOOOOO. (victimă PPPPPPPP.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale și 15.000 RON reprezentând daune materiale către partea civila QQQQQQQQ. (victimă PPPPPPPP.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale și 30.000 RON reprezentând daune materiale către partea civilă RRRRRRRR. (victimă SSSSSSSS.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale și 10.000 RON reprezentând daune materiale către fiecare dintre părțile civile TTTTTTTT. și UUUUUUUU. (victimă VVVVVVVV.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale și 10.000 RON reprezentând daune materiale către partea civila WWWWWWWW. (victimă VVVVVVVV.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale și 10.000 RON reprezentând daune materiale către fiecare dintre părțile civile XXXXXXXX. și YYYYYYYY. (victimă ZZZZZZZZ.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale și 10.000 RON reprezentând daune materiale către partea civila YYYYYYYY. (victimă ZZZZZZZZ.);
- 715.500 RON reprezentând daune morale către partea civilă AAAAAAAAA. (victimă JJ.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale către partea civilă BBBBBBBBB. (victimă CCCCCCCCC.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale și 15.000 RON reprezentând daune materiale către partea civila DDDDDDDDD. (victimă CCCCCCCCC.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale și 15.000 RON reprezentând daune materiale către partea civila EEEEEEEEE. (victimă CCCCCCCCC.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale către partea civilă FFFFFFFFF. (victimă CCCCCCCCC.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale către partea civilă GGGGGGGGG. (victimă CCCCCCCCC.);
- 25.000 euro reprezentând daune morale către partea civilă HHHHHHHHH. (victimă CCCCCCCCC.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale și 15.000 RON reprezentând daune materiale către fiecare dintre părțile civile IIIIIIIII. și JJJJJJJJJ. (victimă KKKKKKKKK.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale către partea civilă LLLLLLLLL. (victimă KKKKKKKKK.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale și 15.000 RON reprezentând daune materiale către fiecare dintre părțile civile MMMMMMMMM. și NNNNNNNNN. (victimă OOOOOOOOO.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale către partea civilă PPPPPPPPP. (victimă OOOOOOOOO.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale și 15.000 RON reprezentând daune materiale către fiecare dintre părțile civile QQQQQQQQQ. și RRRRRRRRR. (victimă SSSSSSSSS.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale și 6.000 RON reprezentând daune materiale către fiecare dintre părțile civile TTTTTTTTT. si UUUUUUUUU. (victimă VVVVVVVVV.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale și 6.000 RON reprezentând daune materiale către fiecare dintre părțile civile WWWWWWWWW. si XXXXXXXXX. (victimă VVVVVVVVV.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale și 6.000 RON reprezentând daune materiale către YYYYYYYYY. (acț. civilă exercitata in nume propriu, inclusiv pentru vătămări) (victimă VVVVVVVVV.);
- 500.000 euro reprezentând daune morale și 15.000 RON reprezentând daune materiale către partea civila ZZZZZZZZZ. (victimă AAAAAAAAAA.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale și 15.000 RON reprezentând daune materiale către partea civila BBBBBBBBBB. (victimă AAAAAAAAAA.);
- 500.000 euro reprezentând daune morale și 33.269 RON reprezentând daune materiale către partea civilă CCCCCCCCCC. (victimă DDDDDDDDDD.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale și 7.500 RON reprezentând daune materiale către fiecare din părțile civile EEEEEEEEEE. si FFFFFFFFFF. (victimă GGGGGGGGGG.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale și 7.500 RON reprezentând daune materiale către fiecare din părțile civile HHHHHHHHHH. si IIIIIIIIII. (victimă GGGGGGGGGG.);
- 100.000 euro reprezentând daune morale și 10.000 RON reprezentând daune materiale către fiecare dintre părțile civile JJJJJJJJJJ. și KKKKKKKKKK. (victimă LLLLLLLLLL.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale și 10.000 RON reprezentând daune materiale către partea civila MMMMMMMMMM. (victimă LLLLLLLLLL.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale si 1.000 RON lunar pana la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la finalizarea studiilor dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 26 ani, către partea civilă NNNNNNNNNN. (acț. civilă exercitata prin reprezentant legal) (victimă LLLLLLLLLL.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale și 15.000 RON reprezentând daune materiale către fiecare dintre părțile civile OOOOOOOOOO. și PPPPPPPPPP. (victimă QQQQQQQQQQ.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale către partea civila OOOOOOOOOO. (acț. civilă exercitata prin reprezentant legal) (victimă QQQQQQQQQQ.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale și 10.000 RON reprezentând daune materiale către fiecare dintre părțile civile RRRRRRRRRR. și SSSSSSSSSS. (victimă TTTTTTTTTT.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale și 10.000 RON reprezentând daune materiale către partea civilă UUUUUUUUUU. (victimă TTTTTTTTTT.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale către fiecare dintre părțile civile VVVVVVVVVV. și WWWWWWWWWW. (victimă XXXXXXXXXX.);
- 250.000 euro reprezentând daune morale către fiecare dintre părțile civile YYYYYYYYYY. și ZZZZZZZZZZ. (victimă ZZZZZZZZZZ.);
- 150.000 euro reprezentând daune morale către fiecare dintre părțile civile AAAAAAAAAAA. (victimă ZZZZZZZZZZ.);
- 250.000 euro