ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 24 septembrie 2025

Deliberând asupra cererii de recurs în casație formulate de recurentul A., constată următoarele:

1.1. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința penală nr. 142/F din 29 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2014, cu privire la inculpatul A., s-au dispus următoarele:

S-a făcut aplicarea art. 5 din C. pen. și, în baza art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 75 lit. a) din C. pen. (1969) și art. din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. pen. (1969), pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. (1969), art. 248

1

din C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 75 lit. a) din C. pen. (1969) și art. 5 din C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. pen. (1969), pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. (1969), art. 248

1

din C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 75 lit. a) din C. pen. (1969) și art. 5 din C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. pen. (1969), pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

S-a constatat că faptele ce fac obiectul cauzei sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanța, secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 768 din 29 iunie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția penală.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 36 alin. (1) din C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele aplicate prin hotărâre și pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanța, secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 768 din 29 iunie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția penală, pentru infracțiunea prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., și a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, care a fost sporită cu trei ani închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 15 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (2) și (3) din C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele complementare și s-a aplicat pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. pen. (1969) pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. pen. (1969) și, în baza art. 88 din C. pen. (1969), s-a dedus prevenția.

Împotriva sentinței penale nr. 142/F din 29 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală a formulat apel, printre alții, inculpatul A..

1.2. Hotărârea instanței de apel

Prin decizia nr. 239/A din 11 iulie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a desființat, în parte, sentința penală apelată și, în totalitate, încheierea din data de 07 octombrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, și, în rejudecare, în fond:

I. A descontopit pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare și 10 ani interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. pen. (1969), aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor și sporul de 3 ani închisoare.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen. și a infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

A fost înlăturată, din conținutul pedepselor complementare și accesorii aplicate inculpatului, interzicerea dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. (1969).

A fost redusă durata pedepselor principale și complementare, după cum urmează:

- 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. (1969), pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 75 lit. a) din C. pen. (1969) și art. 5 din C. pen.

- 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. (1969), pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (1969) și art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 75 lit. a) din C. pen. (1969) și art. 5 din C. pen.

- 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. (1969), pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. (1969) și art. 248

1

din C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 75 lit. a) din C. pen. (1969) și art. 5 din C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 36 alin. (1) din C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele de 5 ani închisoare, 8 ani închisoare și 5 ani închisoare, astfel reduse, cu pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanța, secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 768 din 29 iunie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția penală, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., și a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, care a fost sporită cu 2 ani închisoare, urmând ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.

În baza art. 71 din C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. (1969), pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 35 alin. (2) și (3) din C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. (1969), pe o durată de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Împotriva deciziei penale nr. 239/A din 11 iulie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a declarat recurs în casație numitul A., invocând cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 50/2025 a Curții Constituționale.

Inculpatul a considerat că se află în termenul de declarare a recursului în casație întrucât a formulat calea de atac în intervalul de 30 de zile de la publicarea deciziei instanței constituționale în Monitorul Oficial.

La data de 19 septembrie 2025, inculpatul a transmis la dosar un extras de pe portal referitor la o cauză în care s-a dispus admiterea, în principiu, a unei cereri de recurs în casație, apreciind că situația este identică cu a sa și a solicitat pronunțarea unei soluții similare. Potrivit acestui extras de portal, Înalta Curte a admis în principiu un recurs în casație formulat de un inculpat ce a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. ca urmare a incidenței deciziei Curții Constituționale nr. 50 din 18 februarie 2025.

De asemenea, a arătat că, în situația în care ar exista o opinie contrară, pentru a se evita discriminarea unor persoane, în funcție de completul la care a fost repartizat aleatoriu dosarul, să se dispună sesizarea Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept cu lămurirea următoarei probleme de drept: Dacă decizia Curții Constituționale nr. 50 din 18 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 328 din 11 aprilie 2025, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate, constatânduse că soluția legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal este neconstituțională, este aplicabilă și inculpaților condamnați care au formulat cererea de recurs cu mai mult de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, pentru fapte prescrise la data condamnării definitive, dar în mai puțin de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație, conform dispozițiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 434 din C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Nu pot fi atacate cu recurs în casație:

a) hotărârile de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire;

b) hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă;

c) hotărârile pronunțate în materia executării pedepselor;

d) hotărârile pronunțate în materia reabilitării;

Art. 435. Termenul de declarare a recursului în casație. - Recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

Art. 437. Motivarea recursului în casație. - (1) Cererea de recurs în casație se formulează în scris și va cuprinde:

a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului sau, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită recursul în casație, precum și organul judiciar din care acesta face parte;

b) indicarea hotărârii care se atacă;

c) indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora;

d) semnătura persoanei care exercită recursul în casație și/sau semnătura avocatului.

(2) La cerere se anexează toate înscrisurile invocate în motivarea acesteia.

Art. 438. Cazurile în care se poate face recurs în casație. - (1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

(2) Cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

(3) În cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Potrivit art. 440 din C. proc. pen. prevede că instanța dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen. care se referă la hotărârile ce sunt supuse recursului în casație, termenul de declarare, părțile ce pot formula calea de atac, motivarea recursului în casație, precum și cazurile în care se poate formula; iar potrivit art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) și (6), art. 437 și 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

1.3. Soluția instanței de recurs

1.3.1. În ceea ce privește cererea de recurs în casație

Din examinarea cererii de recurs în casație formulate de recurentul inculpat A. se constată că aceasta este inadmisibilă.

Potrivit art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., în cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Înalta Curte constată că inculpatul A. a utilizat anterior calea extraordinară prin care a recurat decizia nr. 239/A din 11 iulie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, sens în care prin încheierea din 19 noiembrie 2020, în dosarul nr. x/2020, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea sa de recurs în casație. În cadrul acestui recurs în casație inițial, a invocat cazul prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv aceea că a fost condamnat pentru o faptă cae nu este prevăzută de legea penală, iar nu intervenția prescripției.

În ceea ce privește incidența deciziei instanței de control constituțional instanța de recurs amintește că prin Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 328 din 11 aprilie 2025, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal, este neconstituțională.

Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Costituția României, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Prin Decizia nr. 685/2018 (pronunțată cu privire la conflictul juridic de natură constituțională între Î.C.C.J. - Parlamentul României), Curtea a atestat:

"(...) că deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, conform art. 147 alin. (4) din Constituție, (...), atât situațiilor pendinte, respectiv în cauzele aflate în curs de judecată, precum și în cele finalizate în măsura în care justițiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, cât și situațiilor viitoare." (paragraful 198)

De asemenea, Curtea a reținut în jurisprudența sa că neconstituționalitatea este o sancțiune de drept constituțional, răstoarnă o prezumție de natură normativă primară, se aplică pentru viitor și are efecte distincte de nulitate, care, la rândul său, are un regim juridic specific în materie civilă, penală sau administrativă (Decizia nr. 392 din 18 iunie 2020, pronunțată de Curtea Constituțională, paragraf 27).

În interpretarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, instanța constituțională a statuat că, decizia de constatare a neconstituționalității face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituțională încetându-și aplicarea pentru viitor. În aceste condiții, decizia de constatare a neconstituționalității se va aplica în privința raporturilor juridice ce urmează a se naște după publicarea sa în Monitorul Oficial al României, Partea I - facta futura, însă, având în vedere faptul că excepția de neconstituționalitate este, de principiu, o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluționarea litigiului cu care este conexă și un mijloc de apărare care nu pune în discuție fondul pretenției deduse judecății, aceasta nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, prin aplicarea deciziilor de constatare a neconstituționalității numai raporturilor juridice care urmează a se naște, deci unor situații viitoare ipotetice, întrucât și-ar pierde esențialmente caracterul concret. Așadar, aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează atât situațiile juridice ce urmează a se naște - facta futura, cât și situațiile juridice pendinte și, în mod excepțional, acele situații care au devenit facta praeterita. (Decizia nr. 392 din 18 iunie 2020, pronunțată de Curtea Constituțională, paragraf 23).

O decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepției până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanță în privința aplicării deciziei Curții este ca raportul juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituționale să nu fie definitiv consolidat. În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional se produc erga omnes. În privința cauzelor care nu se află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, fiind vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita, Curtea a reținut că partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, întrucât decizia de admitere a Curții nu poate constitui temei legal pentru o acțiune în justiție, în caz contrar consecința fiind extinderea efectelor deciziei Curții pentru trecut. (Decizia nr. 392 din 18 iunie 2020, pronunțată de Curtea Constituțională, paragraf 24).

Sintetizând, se reține că deciziile pronunțate de instanța de control constituțional produc efecte:

- pentru viitor, respectiv litigiilor declanșate ulterior publicării sale în Monitorul Oficial (facta futura);

- situațiilor juridice pe rol (pendinte);

- situațiilor definitive dacă nu au expirat termenele de declarare a căilor extraordinare de atac.

Ca urmare, Deciziile Curții Constituționale nu pot produce efecte în cauzele definitiv soluționate (facta praeterita), respectiv în cauzele soluționate definitiv până la publicarea deciziei Curții Constituționale, în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale ori în care au expirat termenele de declarare a căilor extraordinare de atac).

În acest context argumentativ, Înalta Curte constată că Decizia Curții Constituționale nr. 50/2025 a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 11 aprilie 2025, iar decizia penală recurată a rămas definitivă la data de 11 iulie 2019, astfel că viciul de neconstituționalitate constatat de jurisdicția constituțională nu are efect asupra situației juridice a recurentului.

În ceea ce privește încheierea din 17 septembrie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2025 cu privire la inculpatul B., invocată în susținerea unei situații identice, se constată că situația recurentului inculpatul A. este obiectiv distinctă sau eminamente diferită. În ceea ce îl privește pe numitul B., acesta a invocat excepția neconstituționalității dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., iar prin încheierea din 29 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea sa și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale. Ulterior pronunțării deciziei instanței de control constituțional nr. 50/2025, inculpatul B. a formulat cerere de revizuire.

În baza în baza art. 453 alin. (1) lit f) din C. proc. civ..pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Prin decizia nr. 362 din 20 mai 2025, s-a admis cererea de revizuire, s-a anulat, în parte, încheierea atacată și s-a dispus rejudecarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație a recurentul B., cu privire la cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Situația recurentul din prezenta cauză nu este identică. Recurentul A. nu a invocat anterior excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. pentru a avea deschisă calea extraordinară a revizuirii.

Pronunțarea Deciziei nr. 50/2025 de către instanța de contencios constituțional nu repune de plano orice condamnat în termenul de declarare a căii extraordinare a recursului în casație, iar calea de atac a revizuirii, după pronunțarea deciziei CCR de admitere, este reglementată în favoarea celor ce, în cauze pendinte, au evocat acea excepție de neconstituționalitate. Efectele deciziei CCR de admitere au fost explicate de jurisprudență și evocate anterior în cuprinsul prezentelor considerente.

Ca urmare, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 239/A din 11 iulie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

1.3.2. În ceea ce privește cererea de sesizare a Înaltei Curți - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală

Inculpatul A. a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura de unificare a practicii judiciare a hotărârii prealabile apreciind că se impune clarificarea următorului aspect: dacă decizia Curții Constituționale nr. 50 din 18 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 328 din 11 aprilie 2025, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate, constatându-se că soluția legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal, este neconstituțională, este aplicabilă și inculpaților condamnați care au formulat cererea de recurs cu mai mult de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, pentru fapte prescrise la data condamnării definitive, dar în mai puțin de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale.

În susținerea cererii, inculpatul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 475 din C. proc. pen.

Analizând cererea, instanța constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 475 din C. proc. pen., dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Astfel, pentru a fi admisibilă o întrebare prealabilă trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) să fie formulată de un complet de judecată al unei instanțe cu gradul cel puțin de tribunal, investită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță;

b) soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării;

c) chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și să nu facă obiectul unui asemenea recurs.

Evaluarea condițiilor imperative și cumulative impuse de lege conduce instanța la concluzia că numai prima și ultima sunt îndeplinite, cererea fiind formulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, învestită cu judecarea unei cauze în ultimă instanță, respectiv în calea de atac a recursului în casație, iar chestiunea de drept supusă analizei nu a primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii.

În ceea ce privește condiția ca de lămurirea chestiunii de drept invocate să depindă soluționarea pe fond a cauzei, aceasta nu este îndeplinită. Recurentul, prin evocarea Deciziei 50/2025, urmărește redeschiderea căii recursului în casație, respectiv crearea cadrului procesual considerat util evocării efectelor Deciziilor CCR în materia prescripției și în privința sa. Suplimentar față de argumentele înserate anterior în privința incidenței Deciziei CCR nr. 50/2025 în privința recurentului, constatăm că Deciziile CCR nr. 297/2018 și 358/2022 au avut în vedere norma de drept substanțial în vigoare la acel moment, respectiv art. 155 alin. (1) din C. pen. (2009), însă soluția de condamnare în privința recurentului a fost pronunțată în baza C. pen. anterior (1969), considerată lege mai favorabilă.

Înalta Curte constată că inculpatul, prin cererea de sesizare a Înaltei Curți - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, nu solicită o interpretare a unui text legal, ci, în realitate, urmărește acordarea posibilității de a formula un nou recurs în casație, prin repunerea în termen, urmare a efectelor deciziei instanței de control constituțional nr. 50/2025, pentru ca în acest cadru să evoce prescripția. Practic, se urmărește crearea unui cadru procesual sui generis care să repună pe rol o cauză definitiv soluționată și în care să fie evocate deciziile CCR în materia prescripției [referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (2010)], în raport cu o soluție de condamnare pronunțată în baza legi anterioare (C. pen. 1969).

Se constată, direct din enunțul întrebării, că petentul urmărește a valoriza aspecte ce excedează competenței funcționale a Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, respectiv,

- reglementarea efectelor deciziilor CCR ex tunc (astfel încât să beneficieze de efectul deciziei evocate), aspect ce ar putea fi considerat a ține de legiferare și intră în atribuțiile legiuitorului;

- extinderea efectelor deciziei CCR, aspect ce incumbă însăși instanței de contencios constituțional ori

- recunoașterea unei cauze speciale de repunere în termenul de declarare a căii extraordinare de atac sau chiar a unor efecte intuitu personae (exclusiv în favoarea sa).

Jurisprudența consolidată a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a evocat imposibilitatea evaluării unei sesizări prin care nu se solicită interpretarea unei dispozițiile legale in abstracto. (ICCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 22 din 13 aprilie 2022, publicată în M. Of. nr. 526 din 27 mai 2022, ICCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 3 din 10 februarie 2016, publicată în M. Of. nr. 195 din 16.03.2016).

Constatând că această cerere privind sesizarea completului competent în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu îndeplinește cumulativ condițiile de admisibilitate, prevăzute de art. 475 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge solicitarea inculpatului A. ca inadmisibilă.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 239/A din 11 iulie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2025.