ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr.

359/RC/2015

Asupra recursului în casație de față,

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 62 din data de 27 mai 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/90/2011

, Tribunalul Teleorman, secția penală, printre altele, în baza art. 255 C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În

baza art. 290 C. pen. din 1969 în legătură directă cu infracțiunea prevăzută de art. 255 C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În

baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. din 1969 a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare.

A interzis inculpatului drepturile prev.de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a Il-a și lit. b) C. pen. din 1969, în condițiile art. 71 C. pen. din 1969.

În

baza art. 86

1

C. pen. din 1969 a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate și a fixat termen de încercare de 4 ani conform art. 86

2

C. pen. din 1969.

A obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la serviciul de probațiune desemnat cu supravegherea; b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință, locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

A atras atenția inculpatului asupra condițiilor ce decurg din aplicarea art. 86

4

C. pen. din 1969.

A aplicat față de inculpat dispozițiile art. 71 alin. (5) C. pen.

A respins cererea formulată de inculpatul A. prin avocat de constatare a nelegalității mijloacelor de probă administrate în Dosarul nr. x/2008 al D.N.A. - ST Pitești, ca nefondată.

În

baza art. 398 rap. la art. 274 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 7000 RON.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direc[ia Națională Anticorupție și inculpații A. și B.

Prin decizia penală nr. 254/A din data de 16 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția l-a penală,

a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 62 din data de 27 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală.

A desființat, în parte, sentința penală apelată numai cu privire la omisiunea aplicării pedepsei accesorii și complementare și modalitatea de executare a pedepselor principale și rejudecând în fond cu privire la inculpatul A. a dispus următoarele:

A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. și a repus în individualitatea lor pedepsele componente.

În

baza art. 255 C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În

baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a Il-a și lit. b) și c) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 290 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În

baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969 a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen. din 1969.

A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969, în condițiile art. 71 C. pen. din 1969.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În

baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații B. și A. împotriva aceleiași sentințe.

În

esență, sub aspectul situației de fapt s-a reținut că în perioada anilor 2006 - 2010, inculpatul A. administrator al SC C. SRL Rm. Vâlcea și administrator în fapt al SC D. SRL Rm. Vâlcea, a oferit și dat efectiv foloase materiale necuvenite inculpatului B., în cuantum total de 393.743,90 RON, din care 392.664 RON constând în construcția (materiale și manoperă) în anul 2008 a unui imobil cu două nivele în comuna Boișoara, județul Vâlcea, pe terenul proprietatea inculpatului, în aceeași curte cu vechea sa casă și o combină frigorifică marca A. în valoare de 1.079,90 RON, pentru ca inculpatul B., în calitate de primar al comunei Boișoara, județul Vâlcea, în îndeplinirea actelor privitoare la îndatoririle sale de serviciu și în scopul de a face acte contrare acestor îndatoriri, să atribuie și să încheie cu firmele controlate de către învinuit mai multe contracte de achiziție publică (de furnizare produse și de lucrări), cu încălcarea normelor ce reglementează achizițiile publice, în valoare totală de 4.887.872,87 RON.

Totodată, pentru a-și ascunde infracțiunea de dare de mită anterior menționată, a redactat și semnat împreună cu inculpatul B. contractul datat 01 septembrie 2008. încheiat între SC D. SRL și B., înscris falsificat în scopul mai sus arătat, în condițiile în care acest document nu se regăsește în evidența contabilă a agentului economic în cauză și nici nu există situații de lucrări, facturi fiscale, respectiv chitanțe de plată referitoare la acesta.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A.,

cererea inculpatului fiind admisă în principiu prin încheierea nr. 306/RC din 29 septembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/90/2011.

Prin cererea de recurs în casație inculpatul A., în esență, a susținut că instanța de apel l-a condamnat pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, comisă într-o modalitate care nu era prevăzută de legea penală la momentul comiterii sale și a solicitat achitarea sa pentru această faptă.

Examinând pe fond recursul în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării (...) dacă inculpatul a fast condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a

tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat, în fond, printre altele, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătura privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, infracțiune care în noul C. pen. a fost transpusă în textul art. 322.

Art. 290 alin. (1) C. pen. anterior incrimina falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat sau îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice".

În

actuala reglementare, art. 322 alin. (1) C. pen. incriminează "falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile prevăzute în art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat sau îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice".

Din analiza comparativă a textelor vechii și noii reglementări a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, se constată similarități sub aspectul conduitei interzise de norma de incriminare, respectiv falsificarea unui înscris sub semnătură privată, cât și a modalităților în care poate fi săvârșită o astfel de faptă, contrafacerea scrierii ori a subscrieri sau prin alterarea lui în orice mod.

Diferența față de incriminarea corespondentă din C. pen. anterior constă în aceea că, în noua reglementare, se precizează expres că falsificarea poate consta în atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzăioare adevărului ori omisiunea, cu știință, de a insera unele date sau împrejurări". Însă, aceasta nu înseamnă o lărgire a normei de incriminare, ci reprezintă, mai degrabă, o precizare suplimentară care vine să întărească soluțiile jurisprudențiale.

Constant, atât în practica Instanțelor (ex. decizia penală nr. 2696 din 28 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizia nr. 97/1968 a Trib. Jud. Hunedoara, etc.), cât și în doctrină (ex. V. Dongoroz și colaboratorii. Teodor Vasiliu, Gcorge Antoniu. Vasile Papadopol. Tudorel Toader, Nedelcu. A. Filipaș. V. Dobrinoiu, O. l.oghin. etc.), s-a reținut că prin contrafacerea scrierii nu se înțelege o contrafacere prin imitarea scrisului, cu atât mai mult cu cât înscrisurile oficiale sunt de regulă, dactilografiate, ci înseamnă a reproduce conținutul pe care îl are în mod obișnuit un asemenea înscris adevărat. Autorii menționați au arătat că expresiei „contrafacerea scrierii" trebuie să i se acorde un înțeles mai larg și anume, de alcătuire, de plăsmuire a înscrisului, iar nu numai de imitare a scrierii manuscrise a autorului său.

Așadar, contrar celor susținute de apărare, contrafacerea scrierii înseamnă și plăsmuirea, respectiv confecționarea unui înscris similar cu cel care trebuia să conțină mențiuni adevărate, deoarece o condiție a existenței infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen. anterior este ca înscrisul falsificat să fie susceptibil de a produce consecințe juridice în cazul în care ar fi folosit, cerință care în speță este îndeplinită, din moment ce înscrisul falsificat are doar aparent însușirile și conținutul unui înscris adevărat, ce ar putea prin folosire, să producă aceleași efecte ca și acesta din urmă.

Ar fi contrară voinței legiuitorului și ilogic ca falsificarea scrierii unui înscris sub semnătură privată (acest înscris având și mențiuni reale, care nu au fost alterate) să constituie infracțiunea prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, dar plăsmuirea unui astfel de înscris, care presupune crearea, născocirea sa în întregime, cu toate elementele sale, să nu constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De altfel, noțiunea de „a contraface" este sinonimă cu noțiunea de „a plăsmui, a născoci în mod fraudulos” potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române.

Prin urmare, fapta inculpatului A. care pentru a-și ascunde infracțiunea de dare de mită (pentru care a fost condamnat aceeași hotărâre), a redactat și semnat împreună cu inculpatul B. contractul datat 01 septembrie 2008 încheiat între SC D. SRL și B., înscris falsificat în scopul mai sus arătat, în condițiile în care acest document nu se regăsește în evidența contabilă a agentului economic în cauză și nici nu există situații de lucrări, facturi fiscale, respectiv chitanțe de plată referitoare la acesta, se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. anterior.

Pentru aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 254/A din 16 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a I-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/90/2011 (x/2014}.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 254/A din 16 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a I-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/90/2011(x/2014).

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședinței publică, astăzi, 27 octombrie 2015.